POLITICA


Alăturați-vă forumului, este rapid și ușor

POLITICA
POLITICA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
Căutare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare
Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare

Hayssam a fost predat Poliţiei Române

+10
IA DE LA BASESCU
vreau o tara ca afara
crescatorul de girafe
DORIANA-YOKO
MIKUTZA CE KURAI
ILUMINATI
FANTASIO
MUCI_N_CEAI
Decuseara
ion pribeagu
14 participanți

In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty Hayssam a fost predat Poliţiei Române

Mesaj Scris de ion pribeagu Vin Iul 19, 2013 7:11 am

Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române, vineri dimineaţă, anunţă purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, precizând că nu se pot oferi în acest moment informaţii suplimentare şi menţionând că preşedintele Băsescu mulţumeşte instituţiilor şi ofiţerilor implicaţi în operaţiune.

Aducerea sub autoritatea instituţiilor statului român pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak stabilită de instanţele româneşti este rezultatul unor activităţi complexe desfăşurate timp îndelungat de instituţiile de siguranţă naţională ale statului român”, afirmă purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu într-un comunicat de presă intitulat “Aducerea în România a domnului Omar Hayssam”.

De asemenea, el subliniază că detalii suplimentare privind acest subiect nu pot fi prezentate presei.

“Administraţia Prezidenţială înţelege interesul presei pentru acest subiect şi dorinţa de a cunoaşte detalii legate de operaţiunea de aducere în ţară a domnului Omar Hayssam, dar subliniază faptul că detalii suplimentare nu pot fi făcute publice”, se arată în comunicatul purtătorului de cuvânt.

Totodată, sunt menţionate şi mulţumirile şefului statului pentru instituţiile statului şi ofiţerii de poliţie care “timp de mai bine de 5 ani au urmărit cu tenacitate” aducerea în ţară a lui Hayssam.

“Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, mulţumeşte instituţiilor şi ofiţerilor implicaţi în această amplă operaţiune, care, timp de mai bine de 5 ani, au urmărit cu tenacitate să-l aducă în ţară pe domnul Omar Hayssam pentru ispăşirea pedepsei”, se mai afirmă în comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţială.
ion pribeagu
ion pribeagu

Mesaje : 392
Data de inscriere : 27/06/2010

Sus In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty Ce spune Ohanesian despre prinderea lui Hayssam

Mesaj Scris de Decuseara Sam Iul 20, 2013 5:35 am

Decuseara
Decuseara

Mesaje : 69
Data de inscriere : 25/10/2010

Sus In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty A VENIT OMAR HAYSSAM, VOR FI TUNURI MARI -Roxana Iordache

Mesaj Scris de MUCI_N_CEAI Sam Iul 20, 2013 5:37 am

MUCI_N_CEAI
MUCI_N_CEAI

Mesaje : 65
Data de inscriere : 14/08/2011

Sus In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty Re: Hayssam a fost predat Poliţiei Române

Mesaj Scris de FANTASIO Sam Iul 20, 2013 5:43 am


Despre arestarea lui Omar Hayssam. Meritul serviciilor secrete
SURSA
http://www.evz.ro/detalii/stiri/despre-arestarea-lui-omar-hayssam-meritul-serviciilor-secrete-1048364.html

Cine e Omar Hayssam? Portretul complet al teroristului sirian implicat în răpirea jurnaliştilor români | VIDEO
SURSA
http://www.evz.ro/detalii/stiri/cine-e-omar-hayssam-portretul-complet-al-teroristului-sirian-implicat-in-rapirea-jurnalis-1048352.html

Ion Iliescu, despre Omar Hayssam: Fiecare răspunde pentru faptele sale | VIDEO
SURSA
http://www.evz.ro/detalii/stiri/ion-iliescu-despre-omar-hayssam-fiecare-raspunde-pentru-faptele-sale-1048351.html

Omar Hayssam și legăturile cu PSD. Afaceri cu greii partidului și turnee în străinătate cu Ion Iliescu| FOTO
SURSA
http://www.evz.ro/detalii/stiri/omar-hayssam-si-legaturile-cu-psd-1048341.html

Consilierul prezidențial Iulian Chifu: "Un stat serios își aduce acasă infractorii condamnați. Mulți nu vor mai dormi LINIȘTIȚI"

SURSA
http://www.evz.ro/detalii/stiri/consilierul-prezidential-iulian-chifu-un-stat-serios-isi-aduce-acasa-infractorii-condamn-1048343.html

Omar Hayssam, in Romania: A fost adus cand trebuia!
SURSA
http://www.ziare.com/omar-hayssam/inchisoare/omar-haysamm-adus-in-romania-reactii-1246944
FANTASIO
FANTASIO

Mesaje : 496
Data de inscriere : 24/09/2012

Sus In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty Cum l-am rapit pe Omar Hayssam

Mesaj Scris de crescatorul de girafe Sam Iul 20, 2013 5:57 am

crescatorul de girafe
crescatorul de girafe

Mesaje : 328
Data de inscriere : 15/08/2010

Sus In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty Hayssam a venit, cine nu mai doarme?

Mesaj Scris de DORIANA-YOKO Sam Iul 20, 2013 6:20 am

DORIANA-YOKO
DORIANA-YOKO

Mesaje : 900
Data de inscriere : 24/03/2010

Sus In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty Guralivi cu ifose

Mesaj Scris de ILUMINATI Dum Iul 21, 2013 11:46 am

ILUMINATI
ILUMINATI

Mesaje : 163
Data de inscriere : 15/02/2013

Sus In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty Omar Hayssam și cele două necunoscute

Mesaj Scris de crescatorul de girafe Lun Iul 22, 2013 6:46 pm

Cazul Omar Hayssam nu este deloc spectaculos decât cel mult sub două aspecte: cum a ajuns el în vârfurile PSD şi cu ce complicitate a reuşit să fugă din ţară. Altfel subiectul este unul de telenovelă. Că a fost deferit autorităţilor române vineri, 19 iulie, e o chestiune firească, de competenţa serviciilor secrete care şi-au făcut bine temele, după cum se vede. Că preşedintele Traian Băsescu ar fi scăpat un porumel din gură zicând la o conferinţă de presă cum că nu poate să dea relaţii, fiindcă prinderea lui Omar ar fi fost o acţiune neautorizată în interiorul altui stat, neantizează esenţialul, dar rămâne un prilej de speculaţii doar pentru Antena 3.

Lămuririle necesare pentru cei care voiau să le şi audă au venit din partea unui consilier prezidenţial care nu e una şi aceeaşi persoana cu semnatarul acestui text. A doua zi, premierul Victor Ponta a adăugat că acţiunea de capturare a lui Omar ar fi fost în conformitate cu prevederile legislaţiei româneşti şi autorizată de Gevern, dar asta nu îi satisface pe curioşi pentru că şi Băsescu şi Ponta au spus în definitv două adevăruri care nu se exclude, ci doar se completează; ceea ce este autorizat la noi nu este obligatoriu sa fie autorizat si în altă parte. La fel şi speculaţiile lui Ovidiu Ohanesian, fostul jurnalist de la România liberă, sunt interesante doar pentru cei care rămân pe aceeaşi frecvenţă cu Antena 3. Noi rămânem însă la ceea ce este certitudine până la această dată. Şi recapitulăm: Omar Hayssam trebuia să se reîntoarcă în România pentru că mai avea de efectuat 20 de ani de penitenţă în dosarul cu răpirea jurnaliştilor români în Irak.

Am văzut şi scenarii imaginare de genul celor ce trimit la recuperarea unei părţi din averea lăsată în România de Omar printr-un transfer către doctorul Mohamad Yassin. În aceste condiţii, Omar ar fi preferat să revină în ţară luând în calcul reîncarcerarea sa pentru încă 16 ani de detenţie, timp în care boala ar putea recidiva oricum. Da atunci Omar Hayssam nu ar mai fi trofeul serviciilor secrete, cum se spune. Importantă ar fi astfel, după calculele unora, recuperarea averii pentru a o lăsa moştenire celor şapte copii ai săi din România. Să înţelegem că este vorba de acea parte de avere care nu a fost confiscată de statul roman după plecarea lui clandestină din România. Partea de care ar mai dispune Omar ar fi undeva în jurul a 100 de milioane de euro. Această parte ar fi fost legal transferată, nu ştim cu ce titlu, cumantului său Mihai Nasture şi medicului amintit, după cum arată investigaţii al presei. Că afirmaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia averea transferată de Omar apropiaţilor lui ar fi greu de trecut în favoarea statului roman a născut şi ea speculaţii e doar ca să deruteze şi să treacă în derizoriu alte aspecte destul de importante, cum ar fi de pildă cele menţionate mai sus.

Când şi cum a făcut Omar această avere? Sub protecţia cui? La vremea aceea, Omar Hayssam era membru remarcabil al PSD şi mergea în suita lui Ion Iliescu reprezentând oamenii de afaceri din România ca fiind unul dintre cei mai prosperi afacerişti români. Ce informaţii avea Ion Iliescu despre afacerile lui Hayssam? Îl lua preşedintele neverificat în delegaţie? Se mai face, de asemnea, speculaţia că Hayssam i-ar putea da nelinişti lui Traian Băsescu în legătură cu dispariţia sa de sub nasul organelor de urmărire penală. Atunci ar însemna că Traian Băsescu ar avea ceva interese legate de persoana teroristului. Greu de crezut însă o astfel de posibilitate, tot aşa cum e greu de crezut şi că Victor Ponta s-ar teme şi el de eventualele dezvăluiri ale lui Hayssam. Că lucrurile vor sta într-un fel sau altul, ele vor fi cu uşurinţă accesate de presă. În ce ne priveşte, rămânem tot la nedumeririle noastre: cum a ajuns Omar Hayssam în vârfurile PSD şi cu ce complicitate a reuşit să fugă din ţară?

http://www.ziarulnatiunea.ro/2013/07/22/omar-hayssam-si-cele-doua-necunoscute/
crescatorul de girafe
crescatorul de girafe

Mesaje : 328
Data de inscriere : 15/08/2010

Sus In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty Coabitarea samsarilor guvernamentali

Mesaj Scris de crescatorul de girafe Lun Iul 22, 2013 6:48 pm

Este cu adevărat o „captură” pe cinste… O captură care era de aşteptat a fi realizată pe sfârşitul de mandat al preşedintelui. Evident, pentru a-i asigura acestuia o ieşire glorioasă. De fapt, în toţi anii petrecuţi de Traian Băsescu la Cotroceni, Omar Hayssam a reprezentat o „rezervă” pentru momentele cheie ale mandatului. O „cutie a Pandorei” menită a fi deschisă pentru lovituri politice sub centură ori pentru clipa de glorificare în panteonul pasagerilor preşedinţi ai României post-decembriste…

De aceea, ne-am fi aşteptat ca „teroristul nr. 1 al României” să fie adus în ţară la prezidenţialele trecute. Ori să se dea capturat, dacă era nevoie plătindu-şi singur biletul de întoarcerea, în oricare dintre grele clipe ale celor două suspendări trecute. Sau în situaţia în care am fi asistat şi la cea de a treia suspendare a „Băselului”… Numai că ultimul cotoi care putea da o gheară peste imaginea Cotrocenilor s-a împotmolit sub audienţa şantajistă a propriei instituţii. Şi nu prea mai are cine să-l suspende pe Traian Băsescu. Dar nici risipirea foloasele din aducerea lui Omar Hazssan nu era potrivită. Aşa că, duşmanii politici de ieri şi-au dat mâna şi par a fi decis să împarte frăţeşte, „instituţional”, (h)omarul capturii post-decembriste.

De aceea, „capturarea” lui Omar Hayssam poate fi privită ca un exemplu pozitiv al felului în care funcţionază coabitarea. Căci, fără ajutorul premierului, teroristul berbecuţilor nu ar fi putut fi adus în ţară. Ceea ce pare un paradox, privindu-l pe Victor Ponta, nu ca premier, ci în calitatea lui de preşedinte al PSD, postură care ar fi trebuit să-l facă cât se poate de reticent faţă de aducerea în ţară a unei personaj cheie pentru social-democraţia de altădată.

Desigur, este posibil ca exact asta să fi dorit (şi) Victor Ponta. O curăţenie, graţie „dezvăluirilor” teroristului (inclusiv prin ceea ce nu va spune, dar i se va fi pus printre „declaraţii”), prin cotloanele PSD-ului. O înlăturare a igrasiei din partid. Pentru că aşa procedează un ocârmuitor după ce s-a aşezat bine la putere: îi elimină pe toţi aceia care l-au creat, motivat şi „crescut” (politic) şi care ar putea avea în mânecă lucruri mai puţin potrivite blazonului pe care îl construieste casta pontaniană. Iar dacă actualului preşedinte PSD îi va reuşi ceea ce Mircea Geoană nu a avut curaj să facă în scurtul lui zbor de cocostârc rebel peste cuibul de năpârci, în speţă, îndepărtarea „relicvelor”, de la Iliescu la Hrebenciuc, ori a imitaţiilor (mult mai periculoase decât „originalul”!) întruchipaţi ca şobolani politici, dar şi a altor personaje parte ai vanghelionului social-democraţiei, atunci Victor Ponta chiar se va putea lăuda că a reuşit să conserve electoratul partidului.

Pactul de coabitare a mai facilitat dară o linie comună premierului şi preşedintelui. Pentru că amândoi (se) pot folosi de aducerea lui Omar Hayssam pentru a plăti diferite poliţe. Şi într-un caz, şi în celălalt, principalii vizaţi sunt „greii” partidului. Iar dacă pe linia social-democraţilor, relaţiile lui Omar cu „iliescienii” şi „hrebenceii” nu vor mai avea nevoie de post-scriptum, în cazul PDL-ului lucrătura este mai subtilă. Pentru că, ministru de interne la fuga lui Omar Hayssam, Vasile Blaga, ca actual şef de partid, poate genera în formaţiunea pe care o conduce o nouă fisură, orice reproş azvârlit asupra lui Blaga putându-se transforma într-un tăvălug pentru un partid care abia se mai ţine în balamalele eşichierului politic. Iar vorbele lui Traian Băsescu, „Adio PD, Adio PDL!”, ar putea fi refrenul despărţirii lui Vasile Blaga de PDL, dar şi a PDL-ului, în cadru mai larg, de eşichierul politic.

Aşadar, o „cauză” comună (dar nu pentru ţară!) care a facilitat decizia lui Victor Ponta de a aproba transportul special „CAS”. Căci, fără semnătura premierului pentru trimiterea unui avion militar la Damasc, decizie luată în şedinţa de guvern, la capitolul „Confidenţial”, cu numai două zile înainte de actul efectiv de „repatriere”, nimic nu s-ar fi realizat.

Și totuși, aducerea lui Hayssam poate avea şi un scop „patrimonial”. Chiar mai important decât cel „politic”. Căci, prin reîntoarcerea în ţară, acesta poate reintra de drept în posesia averii pe care a transferat-o, în 2006, unui apropiat, medicul Mohamad Yassin, şi o poate redistribui. O avere care ar putea fi transferată, în mică parte, celor şapte copii, iar în cea mai mare parte, ca punct nescris al coabitării, către, nu secatele bugete ale statului, ci spre colectele de partid şi „mişcări” (!). În fond, trebuie şi Hayssam să-şi plătească într-un fel biletul de avion comandat prin pactul de coabitare! Pentru că el nu a fost adus în ţară din interesul autorităţilor de a afla anumite lucruri legate de dosarul răpirii ziariştilor în Irak (filele acelui dosar fiind oricum închise pe următorii 50 de ani!), ci pentru un alt scop. Şi este posibil ca teroristul să se fi cerut el „acasă” dintr-o ţară în care, după ispăsirea pedepsei, exista şansă să devină la rându-i victima unei „răpiri”. Or, cine i-ar fi plătit lui răscumpărarea?!

În plus, este puţin probabil ca autorităţile sirine să fi avut timp de „împachetarea” lui Hayssam în actele de extrădare în situaţia în care ţara este în haos. Dar, probabil, şi din această perspectivă, aducerea teroristului are deja „clauzele” secretizate…
http://www.ziarulnatiunea.ro/2013/07/22/coabitarea-samsarilor-guvernamentali/
crescatorul de girafe
crescatorul de girafe

Mesaje : 328
Data de inscriere : 15/08/2010

Sus In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty Ponta il confunda pe Basescu cu Iliescu si nastase ?

Mesaj Scris de vreau o tara ca afara Mar Iul 23, 2013 6:21 am

Ponta: Preşedintelui Băsescu îi este foarte frică de ceea ce va spune Hayssam
vreau o tara ca afara
vreau o tara ca afara

Mesaje : 153
Data de inscriere : 04/03/2011

Sus In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty Senzationalele bizarerii oferite ba de presedinte, ba de premier

Mesaj Scris de IA DE LA BASESCU Mier Iul 24, 2013 10:12 am

De la o vreme, marile evenimente prezentate ca senzationale la televizor par nu numai bizare, dar si atat de neverosimile, incat iti fac impresia ca sunt trucate, ca secventele comice de pe vemea filmului mut.

Caci ce altceva decat secventa comica este episodul cu Omar Hayssam, omul care fusese prins, dar eliberat, apoi insfacat din nou, dar lasat liber, iarasi prins si lasat iarasi sa scape printre degete, din motive incurabile.

Nici astazi nu stim daca incurabilul a sters-o englezeste pe la Otopeni, daca s-a fofilat hoteste pe la Giurgiu sau s-a strecurat livrat la export, laolalta cu fauna ovina din vaporul cu berbeci.

Scuzati, pardon, bonsoir

Reaparitia lui Hayssam a fost insa si mai misterioasa decat disparitia. Nici nu se putea o ora mai potrivita pentru asemenea eveniment decat cea din zorii zilei, atunci cand premierul doarme si viseaza, iar presedintele e pe faza, vegheaza si informeaza.

Cand s-a trezit Ponta si a apasat telecomanda, ca sa afle ce face natiunea in timp ce el doarme dus, trebuie sa fi ramas ca la dentist. Singura consolare era forma sumara a comunicatului de la Cotroceni. Si-o fi zis: "ii dau presedintelui peste nas" si a oferit din plin amanunte, tragand spuza pe turta lui.

Asta astepta si presedintele. Si-o fi spus: "ii dau premierului peste nas" si a replicat scurt: nu confirm. Ce sa mai confirme presedintele, cand premierul se infirma singur, explicand cum e cu conventia de extradare inainte de a sti despre ce este vorba. Cum bine spunea si Rica Venturiano: scuzati, pardon, bonsoir.

Telespectatorul obosit de atata tevatura, mai schimba canalul. Acolo da peste alt paranormal: Relu Fenechiu. Iarasi un caz, cand Ponta si Basescu au ocazia sa-si dea reciproc peste nas. Cel dintai il felicita pe prietenul Relu pentru extraordinara performanta cu privatizarea CFR Marfa, iar presedintele ii strecoara un mic mar otravit, pentru micul dejun: sa incheie personal reusita performanta si s-o semneze cu mana lui. Bingo!

Pisica moarta

Daca Traian Basescu este bine informat si daca intr-adevar castigatorii licitatiei abia acuma cauta bani sa achite ce-au castigat, prejudiciul de imagine e mare. In primul rand, simti ca se repeta ca la indigo cazul Oltchim, cand Dan Diaconescu incepea sa caute banii abia dupa ce a castigat licitatia.

In al doilea rand, ca maine e 23 august, iar daca Ponta nu va incheia cu bine performanta de pomina a lui Relu, presedintele nu-l va intreba decat atat: vrei sa-i pasezi pisica moarta lui Silaghi, ca s-o invie el stropind-o cu apa sfintita?

In al treilea rand, cred ca nici Crin Antonescu nu s-ar simti prea confortabil in ziua fatala de 23 august, daca nereusita lui Ponta ar confirma geniala nereusita a liberalului Relu. Atunci Crin va trebui ori sa explice colegilor liberali de ce a iesit invins de inamicul Basescu, ori sa insiste pe varianta Silaghi la nesfarsit.

Poate ca Traian Basescu atata asteapta, ca sa-i dea peste nas si lui Antonescu. Nu stiu cu ce. Vom afla numai in ziua respectiva, la orele 6 dimineata, atunci cand premierul doarme dus, Crin Antonescu doarme ca de obicei, iar presedintele e mereu treaz si comunica noutati pentru toata tara.

De-ale coabitarii

Pana atunci insa fiind vacanta, mai privim si alte evenimente. Unul din cele mai recente este cunoscutul weekend de pe muntele Gaina, unde presedintele s-a imbratisat cu mosii, s-a pupat cu babele, a conversat cu primarii si a dat comentatorilor subiecte berechet, ca sa aiba cu ce bate apa-n piua la ora de varf.

Cei mai multi socotesc ca presedintele face eforturi sa-si dea imaginea la reconditionat, iar prezenta sa la targul de fecioare il face mai gigea ca infatisare. Acum un an, n-ar fi facut bai de multime, ceea ce marcheaza un progres.

Antenele neprietene insinueaza ca presedintele face campanie pentru noul partid popular, ba chiar momeste niste primari in aceasta directie, alte canale observa ca Traian Basescu creste in sondaje cand bea bere cu multimea, iar liberalul Frunzaverde, fost pedelist, s-a trezit vorbind de referendum tocmai in momentul cand nu l-a intrebat nimeni cat e ceasul.

In mod ciudat, comentatorii care bat apa-n piua non-stop au scapat insa din vedere amanuntul ca, pe muntele Gaina, presedintele s-a fotografiat tinand in brate cu atata drag un pisicut, incat ai zice ca-i trimite premierului semnale de buna coabitare.

Dar pentru Victor Ponta coabitarea cu Traian Basescu pare sa nu mai fie demult o problema. Problema ar putea fi, cel mult, coabitarea cu Crin Antonescu.

http://www.ziare.com/basescu/victor-ponta/senzationalele-bizarerii-oferite-ba-de-presedinte-ba-de-premier-1247720
IA DE LA BASESCU
IA DE LA BASESCU

Mesaje : 380
Data de inscriere : 24/12/2008
Localizare : in bancile opozitiei

Sus In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty România secretă vs România expusă vederii

Mesaj Scris de EMIR AMIR Mier Iul 24, 2013 10:16 am

EMIR AMIR
EMIR AMIR

Mesaje : 296
Data de inscriere : 20/10/2012

Sus In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty Hayssam, statul de drept şi istoria oligarhiei securisto-mafiote

Mesaj Scris de EMIR AMIR Mier Iul 24, 2013 10:17 am

"Cum să vă spun, când România a efectuat o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat?", a fost răspunsul dat de Băsescu atunci când a fost întrebat de un jurnalist din ce ţară a fost preluat sirianul.

“(...)o țară fără șosele, cu școli și spitale în criză, dar care se laudă, în schimb, cu operațiuni neautorizate în alte state, scrie ”Deutsche Welle” într-un amplu comentariu despre situației României.

”Cazul Hayssam ne arată care sunt sursele de mândrie ale statului român: nu e vorba de mari construcţii publice, nu e vorba de performanţa sistemului şcolar, a celui de asistenţă medicală sau de asistenţă socială, ci de activităţile obscure ale serviciilor secrete. O ţară fără autostrăzi, cu căile ferate în faliment, cu şcoli şi spitale în criză se laudă cu „acţiuni neautorizate” pe teritoriul altor state. Serviciile secrete îşi au rostul lor, dar în România asistăm la un grav dezechilibru: ceea ce se vede este mai puţin important decât ceea ce nu se vede, România ascunsă şi nedivulgabilă pare mai glorioasă decât România vizibilă şi promovabilă prin acţiuni transparente.
Ce ştim despre serviciile secrete din România? Ştim că nu ştim. Numărul de angajaţi este necontrolabil şi nu există posibilitatea reală ca reprezentanţii partidelor aleşi democratic să discute despre eficacitatea efectivelor mobilizate şi despre corecta lor dimensionare. De asemenea bugetele adopte în Parlament sunt doar o parte a fondurilor de care dispun serviciile, restul sustrăgându-se oricărui control public. Comisiile parlamentare de control ale serviciilor secrete nu reuşesc să-şi îndeplinească misiunea pentru care au fost create. A fost vizibil încă din momentul instituirii unui control civil formal asupra acestor instituţii că asistăm la o inversare a raporturilor: serviciile erau acelea care controlau comisiile transformându-le în rampe de lansare pentru o legislaţie favorabilă sau în mijloace de blocare a legilor nedorite. Un şef de servicii nu are emoţii înaintea unei audieri la o comisie parlamentară, dimpotrivă el este acela care o provoacă cu scopul de a comunica ceva, la un momentat dat, opiniei publice.
În fine, cine beneficiază cel mai mult de imaginea proastă a politicienilor şi membrilor parlamentului? Serviciile secrete, cu siguranţă, căci în acest fel ele pot argumenta că nu se pot lăsa verificate de o adunare „iresponsabilă” şi „coruptă”. Preşedintele Traian Băsescu care pozează în şef glorios al serviciilor secrete a fost agentul cel mai important al discreditării parlamentului.
Dar poate aspectul cel mai problematic care este readus în discuţie doar sporadic este dreptul serviciilor de a deţine societăţi comerciale. Acest drept a fost obţinut prin lege în legislatura 1992-1996 şi a rămas de atunci inviolabil. În campania electorală din 1996 care avea să ducă la victoria CDR şi a preşedintelui Emil Constantinescu s-a vorbit pentru ultima data foarte mult despre acest subiect. Dar după alegeri noul director SRI evita subiectul vizibil încurcat şi de atunci a fost scos pur şi simplu de pe agenda preocupărilor publice.
Cum au utilizat serviciile avantajul extraordinar pe care îl dobândiseră exact în perioada liberalizării economiei şi în anul marilor privatizări? Nu ştim. Dar putem să ne întrebăm dacă nu am asistat la o vastă concurenţă neloială pe o piaţă şi aşa legată prea strâns de vechile relaţii de influenţă. Serviciile secrete şi-au schimbat cu siguranţă obiectivele după admiterea în NATO, dar au rămas stăpâne pe reţeaua economică pe care au construit-o beneficiind de informaţii privilegiate”,


Mai mult, la http://www.dw.de/hayssam-statul-de-drept-%C5%9Fi-istoria-oligarhiei-securisto-mafiote/a-16962729
EMIR AMIR
EMIR AMIR

Mesaje : 296
Data de inscriere : 20/10/2012

Sus In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty Vocea Rusiei

Mesaj Scris de Ronin Mier Iul 24, 2013 5:22 pm

imediat după apariţia ştirii referitoare la aducerea lui Omar Haysam în România, a început o cruntă bătălie politică pentru „drepturile de autor” asupra „operaţiunii”. De fapt, Haysam a devenit un joker-ul în jocul politic de la Bucureşti, iar ceea ce ştie ”teroristul” poate deveni un fel de „opţiune nucleară” în contextul conflictelor dintre cei doi ”coabitanţi” care conduc România.
Pentru a înţelege cui îi aparţine avantajul în acest joc este imperativ de aflat dacă Haysam a fost adus în România de o structură controlată de Băsescu sau de o structură controlată de Ponta. În acelaşi timp, ipoteza care susţine că Băsescu ar fi interesat de aducerea lui Haysam, adică a omului care-i poate distruge cariera politică printr-o singură declaraţie referitoare la identitatea „profesorului” care a ordonat o serie de operaţiuni în 2005, pare a fi improbabilă. Pentru a obţine o informare clară asupra situaţiei, am luat legătura cu generalul Hasan Hasan din cadrul forţelor armate siriene:
Vocea Rusiei: Domnule general, în România se discută intens pe marginea aducerii teroristului Omar Haysam. Am vrea să ştim dacă a fost încarcerat în Siria, care au fost acuzaţiile şi dacă a fost predat autorităţilor române.
Hasan Hasan: Suntem întotdeauna deschişi să cooperăm cu alte state în domeniul luptei cu terorismul. Dacă o asemenea predare ar fi avut loc, am fi ştiut despre acest lucru. În cazul teroristului român nu am o asemenea informaţie. Mai mult, am aflat de la dumneavoastră despre existenţa lui Omar Haysam.
O informaţie adiţională şi foarte interesantă ne-a fost oferită de directorul agenţiei de presă SANA (agenţia de stat a Siriei), Ahmed Daua:
„Siria nu are nicio legătură cu persoana şi soarta acestui terorist. Din informaţiile pe care le am, el era ţinut la o închisoare din Irak şi de acolo a fost transferat în România.”
În lumina acestor informaţii, datele problemei se complică. În materialele viitoare, vom analiza posibilele scenarii legate de trecut şi viitorul lui Omar Haysam.
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/news/2013_07_24/Informatii-noi-despre-operatiunea-Haysam-5521/
Ronin
Ronin

Mesaje : 241
Data de inscriere : 23/12/2008

Sus In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty Petarde fumigene rusesti

Mesaj Scris de Narcisa-Edelweiss Mier Iul 24, 2013 5:27 pm

@
este imperativ de aflat dacă Haysam a fost adus în România de o structură controlată de Băsescu sau de o structură controlată de Ponta.
astia ne iau de prosti, ne cred rusnaci cu mintile scurtcircuitate de votca ?
care era structura controlata de Ponta care il putea aduce pe Omar Hayssam? Doi si un sfert? Prietenii lui tata socru?
Narcisa-Edelweiss
Narcisa-Edelweiss

Mesaje : 1121
Data de inscriere : 21/12/2008
Varsta : 36

Sus In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty Ponta - făcut de râs până și de stăpânii săi de la Moscova

Mesaj Scris de ana morosana Mier Iul 24, 2013 5:36 pm

Între un material despre sturionii din Marea Caspică și un articol despre viitorul portavioanelor rusești, Vocea Rusiei, agenția Kremlinului, își găsește timp să-l facă de râs pe cârlanul Ponta (Iliescu dixit). Ponta devine pe zi ce trece întruchiparea absolută a prostiei, nu degeaba a prins atât de bine nick-ul de Tonta. Până și stăpânii de la Moscova îl iau în râs, scoțând în evidență faptul devenit de altfel evident pentru toată lumea, că Ponta habar n-a avut despre combinațiunea cu Hayssam, gureșul agent sirian-israelian-rus-etc, atât de apropiat de Ion Iliescu, PSD și PNL, via Dinu Patriciu, încât ar putea deveni o bombă cu ceas pentru USL, dacă își va da drumul vreodată la guriță. Cum riscă executarea a peste 20 de ani de pușcărie există destule premise pentru a crede că Hayssam, unul dintre principalii sponsori ai PSD, ar fi dispus să povestească, pentru o eventuală ușurare a detenție, la timpul potrivit, de exemplu înaintea viitoarelor alegeri, câte ceva din ce-și mai aduce aminte despre implicarea sa alături de liderii PSD și PNL în tot felul de afaceri necurate.
Vocea Rusiei notează cu îngrijorare la sfârșitul materialului despre Hayssam, că "situațiunea se complică". Rușii susțin că Hayssam a fost adus din Irak în România, nu din Siria, cum credea Ponta, care a ieșit pe sticlă, în ziua aducerii lui Hayssam la București, plin de parapon și ifose, spunând prostii peste prostii, pentru a ascunde cu stângăcie că e un habarnagiu și că iar a încasat-o de la Marinar.

Informații noi despre „operațiunea Hayssam”

Imediat după apariția știrii referitoare la aducerea lui Omar Hayssam în România, a început o cruntă bătălie politică pentru „drepturile de autor” asupra „operațiunii”. De fapt, Hayssam a devenit un joker în jocul politic de la București, iar ceea ce știe ”teroristul” poate deveni un fel de „opțiune nucleară” în contextul conflictelor dintre cei doi ”coabitanți” care conduc România.
Pentru a înțelege cui îi aparține avantajul în acest joc este imperativ de aflat dacă Hayssam a fost adus în România de o structură controlată de Băsescu sau de o structură controlată de Ponta. În același timp, ipoteza care susține că Băsescu ar fi interesat de aducerea lui Hayssam, adică a omului care-i poate distruge cariera politică printr-o singură declarație referitoare la identitatea „profesorului” care a ordonat o serie de operațiuni în 2005, pare a fi improbabilă. Pentru a obține o informare clară asupra situației, am luat legătura cu generalul Hasan Hasan din cadrul forțelor armate siriene:
Vocea Rusiei: Domnule general, în România se discută intens pe marginea aducerii teroristului Omar Haysam. Am vrea să știm dacă a fost încarcerat în Siria, care au fost acuzațiile și dacă a fost predat autorităților române.
Hasan Hasan: Suntem întotdeauna deschiși să cooperăm cu alte state în domeniul luptei cu terorismul. Dacă o asemenea predare ar fi avut loc, am fi știut despre acest lucru. În cazul teroristului român nu am o asemenea informație. Mai mult, am aflat de la dumneavoastră despre existența lui Omar Hayssam.
O informație adițională și foarte interesantă ne-a fost oferită de directorul agenției de presă SANA (agenția de stat a Siriei), Ahmed Daua: „Siria nu are nicio legătură cu persoana și soarta acestui terorist. Din informațiile pe care le am, el era ținut la o închisoare din Irak și de acolo a fost transferat în România.” În lumina acestor informații, datele problemei se complică"

Traian Băsescu apasă mai tare pe pedală

Lumina mai nou vine din mai multe direcții, nu doar de la Răsarit, ca pe vremuri, și recentele vizite suprapuse aproape ale șefului CIA la București și ale kaghebistului Patrușev, în iunie, este exclus să nu aibă de-a face (și) cu operațiunea Hayssam. Predările agenților tripli se fac pe barter nu de azi de ieri, iar cum Hayssam a lucrat cam pentru toată lumea, nu doar pentru Siria natală, este lesne de înțeles că după ce i s-a epuizat resursa de protecție a devenit un bun vandabil. Și un caz numai bun de exploatat cât de curând. Rușii au motive serioase să se teamă de "complicații", dacă avem în vedere cât de multe poate povesti Hayssam despre foștii colegi de partidă, despre Ion Iliescu și despre cum a stat el de vorbă în pușcărie cu un trimis al Israelului, cu puțină vreme îniante de exfiltrare, într-o vară la fel de fierbinte ca acum, exact în urmă cu șapte ani. La vremea aceea dispariția lui Hayssam în data de 30 iunie 2006, a determinat aruncarea din scaune a șefilor SRI, SIE și DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga și Virgil Ardelean, dar și a procurorului general al României Ilie Botoș, în 20 iulie 2006. Botoș nu se simte prea bine nici acum, pe acolo pe unde e el, însă actualii șefi ai SRI și SIE, mai exact adevărații șefi ai inteligence-ului românesc, directorii executivi, Coldea și Predoiu se vor alege mai mult ca sigur cu noi stele.
Că tot veni voba de intelligence, merită pentru amuzament consemnat (și) deficitul de intelligence. Un fost paj de-al lui Meleșcanu și Norica Nicolai, ajuns brambura în curtea Cotroceniului, s-a apucat de capul lui să-l "nuanțeze" pe șeful statului, într-un mod ridicol. După declarația bombă a președintelui de săptămâna trecută despre cazul Hayssam, când Băsescu a susținut că "România a efectuat o operațiune neautorizată pe teritoriul altui stat”, consilierul prezidențial Iulian Chifu s-a trezit din somn încercând să explice el declarația președintelui. "Inteligentul" valet al Noricăi a susținut că toată lumea a înțeles greșit și că președintele ar fi pus un semn invizibil de întrebare în prima sa declarație, ca și când Băsescu și-ar permite să emită panseuri necugetate. Ceea ce l-a forțat pe Traian Băsescu se revină încă mai apăsat, luni, pentru a-și contrazice consilierul: “Mențin și susțin cu tărie această declarație. (...) Este declarația care ne trebuia".
Căldură mare frate...

George Roncea
http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013072589144/Actualitate/Ponta-facut-de-ras-pana-si-de-stapanii-sai-de-la-Moscova.html
ana morosana
ana morosana

Mesaje : 201
Data de inscriere : 22/05/2013

Sus In jos

 Hayssam a fost predat Poliţiei Române Empty Re: Hayssam a fost predat Poliţiei Române

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum