Guvernul-televizor de lângă cele 18 sicrie

Scris de Narcisa-Edelweiss Mier Iun 26, 2013 7:24 am

Guvernul-televizor de lângă cele 18 sicrie 2

Guvernul-televizor de lângă cele 18 sicrie 4

Guvernul-televizor de lângă cele 18 sicrie 5

1. Dacă televizorul e închis sau nu e în breaking news, Guvernul român nu funcționează. Premierul află după 5 ore că 18 români au murit prăbușiți într-un hău. Ca și în Algeria, sistemul format din oameni politici- total neprofesioniști, și-a mai arătat încă o dată impotența în gestionarea situațiilor de criză. Nimeni nu răspunde pentru asta, nimeni nu demisionează, nimeni nu-și cere scuze public. Ceea ce, într-un fel, ne-am obișnuit.

2. Dacă televizorul e galben și politicienii sunt luați la întrebări, o mașinărie uriașă de imagine- spectacol și sunet este pusă imediat în funcțiune. Supraexpunerea atinge cote halucinante- miniștrii stau ore-n șir să se afle-n treabă sau să bea plată pe pista unui aeroport. Punctul culminant, paroxismul este atins, evident, în prime-time când desantul guvernamental trebuie să fie văzut de o țară-ntreagă stând- moț lângă cele 18 sicrie. Așa, supraexpunerea Guvernului-televizor ia forme grotești, neonorante și profund ipocrite. Cinismul înseamnă nu numai sfidare, ci și ignorarea ostentativă a tuturor normelor, a regulilor morale. Guvernul-televizor și-a menținut aseară cota electorală pe spinarea a 18 suflete, a 18 vieți care nu mai sunt. Carevasăzică, ne-a demonstrat se poate face imagine nu numai din viață, ci și din moarte, ceea ce este o premieră, într-adevăr.

3. Raed Arafat a fost singurul care a demonstrat încă o dată dacă mai era nevoie că își asumă responsabilități, poate gestiona aproape perfect situații de urgență. Este și el un om- parte a unui sistem- altul decât cel politic- ce a arătat că lucrurile pot merge și bine. Sistemele sunt formate din oameni, nu din mașini. Oamenii sunt cei care le impusionează. Sistemul de urgență a funcționat iar Arafat a ajuns pompierul de serviciu pus în vitrina fiecărei guvernări.

4. Minsterul de externe și, mai nou, și ministerul Sănătății în doar două zile s-au întrecut în gafe, în poze și-n declarații abracadabrante. Într-un fel și cu asta ne-am obișnuit. Dar să faci apel la cetățeni pentru donarea de sânge, oamenii să orbecăie prin spitalele Capitalei, să se lovească de refuzuri pentru ca să revii și să dai o adresă exactă pentru a doua zi- încă asta nu se întâmplase, e adevărat.

5. Prins pe picior greșit și fără a avea prea multă dorință de a da explicații punctuale,Guvernul ne-a mai demonstrat ceva: că în România, tot din goana efectiv disperată după imagine, se poate declara doliu național fără să existe vreun criteriu clar. Și din asta poți împușca puncte electorale, nu? În Muntenegru au murit 18 români - e doliu. La Mihăilești, acum 9 ani, tot 18 au murit- nu a fost doliu. Morții sunt morți, dramele-s drame, durerile sunt dureri indiferent de guvernări.

Doliu național în România a mai fost la catastrofa de la Smolensk, la moartea Prea Fericitului Teoctist, la moartea Papei Ioan Paul al II-lea, după atacurile teroriste din Spania și după 11 Septembrie.

6. Muntenegru și toate autoritățile acestei republici de 600.000 de locuitori au dat Guvernului ce-a mai usturătoare lecție posibilă: decență, eficiență maximă, omenie admirabilă, modestie și un uriaș suflet.

Și eu îți mulțumesc, Muntenegru. Îmi pare tare rău că așa ceva nu există și la București.

Scris de Marco_polo2013 Mier Iun 26, 2013 7:46 am

cititi pe blogul Roxana Iordache

Scris de **Admin** Mier Iun 26, 2013 9:46 am

Cel mai grav accident rutier din istoria Muntenegrului, dar şi din ultimii 30 de ani în România, a dat naştere la efecte perverse printre politicienii de la Bucureşti. Dintr-o tragedie care iscă dacă nu lacrimi, măcar serioase întrebări existenţiale privind viaţa şi moartea, s-a ajuns la o penibilă desfăşurare de forţe de PR. S-a dovedit încă o dată că farmecul Balcanilor constă în faţetele şi extremele lui care se bat atât de tare cap în cap.

Dacă la Podgorica am văzut sute de muntenegreni adunaţi în câteva ore să doneze sânge şi demnitari mobilizaţi în crucea nopţii, la Bucureşti am asistat la două situaţii extreme, etalate de triste animale politice care nu au ezitat să se hrănească cu mirosul de mort. O reacţie de pechinezi care latră fără noimă, din partea PDL, şi o reacţie de manelişti care îşi schelălăie valoarea, din partea Guvernului.

Mai întâi, la Bucureşti, au apărut hienele. Titulatura a fost găsită de premierul Victor Ponta şi le-a fost lipită de frunte opozanţilor din PDL, precum şi satelitului lor, Mihai Răzvan Ungureanu. În cea mai atipică formă de opoziţie din ultimii 20 de ani, PDL şi sateliţii săi politici se trezesc vorbind exact când nu este cazul. În rest, pe probleme economice sau politice, ei tac.

Hienele au apărut însă mai devreme, pentru că în România de astăzi opoziţia face de obicei năniţă şi mârâie abia când cineva îi dă un ghiont. Hiene au fost şi români cu minte puţină, care au umplut internetul cu pretenţii absurde din partea autorităţilor, dar şi oameni mai de vază, precum un cunoscut patron de televiziune şi totodată presupus analist politic, care şi-a transformat angajaţii din studioul tv în praştie de tras cu pietre în Guvern. Reacţie inadmisibilă a Guvernului a spus şeful analist? Facem, boss, o ştire şi lătrăm aşa până zici matale stop.

Marele of al hienelor: de ce juca premierul Ponta baschet, în timp ce în Muntenegru un autocar plin cu pensionari români se făcea praf într-o prăpastie? De ce şeful diplomaţiei româneşti, Titus Corlăţean, dormea în ghete şi s-a trezit – ţineţi-vă bine, abia la 4 ore după accident să comunice cu poporul? De ce nu s-a dus el, ministrul de Externe, la accident, la faţa locului?

Câteva răspunsuri pentru adepţii acestei abordări. Pentru că iniţial nici măcar autorităţile din Muntenegru nu au ştiut că autocarul era din România, crezând că e din Ucraina. Pentru că autorităţile comunică oficial abia când au informaţii confirmate oficial de omologii lor din alte state. Pentru că, la un accident de o asemenea anvergură, este greu să confirmi rapid identităţi şi număr de victime. În fine, pentru că pur şi simplu nu conta dacă un comunicat de presă era scris cu o oră sau două mai devreme sau dacă Victor lua cina cu Daciana. Acei oameni tot morţi şi grav răniţi ar fi rămas, iar soarta lor ar fi depins în primă fază tot de muntenegreni, nu de români.

De altfel, nu îmi aduc aminte ca, în cazul accidentului rutier din Ungaria, din 2011, în care 15 români au murit stâlciţi într-un microbuz care circula ilegal, domnul premier Emil Boc sau domnul ministru de Externe Teodor Baconschi, de la PDL, să fi mers să închidă sacii cu cadavre la faţa locului, aşa cum pretind acum să o fi făcut cei din USL.

În scurt timp, la Bucureşti s-a sărit însă în extrema cealaltă: cea de PR de inspiraţie comunistă, în care tovarăşul secretar-general dă un pic din mână nervos, iar şefii de la judeţ încep să forfotească, cu mânecile suflecate şi cravata lărgită, ca să miroasă a muncă şi a dedicaţie.

În locul hienelor, a apărut escadrila de vulturi pleşuvi coordonată de premierul Victor Ponta şi divizia sa de PR. Victor Ponta a preluat în forţă frâiele Celulei de Criză de la MAE, a vorbit poporului şi a dat indicaţii miniştrilor de resort, pentru că, vezi bine, sărmanii nu ştiau ce au de făcut. Titus Corlăţean, ministrul de Externe, şi-a anulat participarea la o reuniune a miniştrilor de Externe din UE, la Luxemburg, şi a plecat spre Podgorica, nu se ştie de ce, pentru că în afară de a da mâna cu oficialii şi a trece pragul spitalului nu a făcut.

Cele mai penibile roade ale acestei acţiuni de PR politic s-au văzut astăzi, pe pista Bazei Aeriene 90 de la Otopeni. Un ministru al Apărării, Mircea Duşa, şi un ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, orbecăind în jurul aeronavei militare care aducea la Bucureşti primii 11 răniţi grav, ca nişte găini decapitate, fără să îşi afle rostul. Însă amândoi îmbrăcaţi identic, doar în pantaloni negri de stofă, cămaşă albă şi cravată. Că doar muncim pe teren, tovarăşi, nu stăm ascunşi în spatele birourilor, în timp ce mor pensionari nevinovaţi în vacanţă. Au lipsit doar mânecile suflecate.

Premiul special la această acţiune de PR, la care o garnitură de sos de lămâie era recomandată pentru a tăia greaţa, îl poate primi neîndoielnic ministrul liberal al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu: dumnealui a anunţat, vrednic pionier, că va merge neîntârziat la spitale, să verifice starea paturilor şi stocurile de medicamente. Să nu lipsească ceva, domn’ premier!

Cu ce a ajutat concret toată această tropăială a oficialilor de la Bucureşti? De ce este nevoie ca un ministru de Externe să se deplaseze la faţa locului într-un caz de accident rutier? Este dumnealui în măsură să accelereze procedurile legale, mai mult decât o pot face ambasadorul şi consulii români din Muntenegru?

De ce este nevoie ca doi miniştri să facă pe trepăduşii la roata avionului? Au ei capacităţi nebănuite de tămăduire a rănilor grave sau ştiu ei să monteze o targă în ambulanţă? Eugen Nicolăescu a reuşit măcar să-şi facă meseria de bază, cea de contabil: a numărat în direct, la televizor, autospecialele care plecau cu răniţii către spitale.

Răspunsul este unul singur: ca să dea bine la televizor şi să închidă gura hienelor.

În tot acest timp, televiziunile de partid şi de interes au putut filma nu doar acest trist desant politic asupra unei tragedii, ci şi lucrurile care chiar au contat. Că avem un secretar de stat pe nume Raed Arafat care a ajuns din nou primul în mijlocul faptelor, pentru că este un om care chiar putea să ajute şi să coordoneze cu mânecile suflecate toată această acţiune de repatriere. Că avem un serviciu de urgenţă, cu tot ce implică el, de la Poliţie la ambulanţe, de la Armată la pompieri, care funcţionează în teren.

Faţă de criza ostaticilor din Algeria, când guvernul Ponta a reacţionat execrabil, bâlbâindu-se în public, acum situaţia de criză a fost ţinută în frâu corect. E drept, provocarea nu a mai fost la fel de mare ca cea din deşertul african, pentru că vieţile românilor scăpaţi din prăpastie erau în mâinile unor medici din Muntenegru, nu într-ale unor terorişti al Qaeda.

În spirit manelist însă, oficialii de la Bucureşti nu s-au putut abţine să nu-şi arate valoarea, ca să moară duşmanii de ciudă. Duşmani politici care, din păcate, nu prea mai mişcă în aceste zile decât în zvâcniri penibile.

Scris de Continut sponsorizat

Guvernul-televizor de lângă cele 18 sicrie

Guvernul-televizor de lângă cele 18 sicrie

DOLIU NAŢIONAL? ISTERIE MEDIATICĂ

Vulturii pleşuvi ai lui Ponta şi hienele de opoziţie

Re: Guvernul-televizor de lângă cele 18 sicrie