Morile de Vânt ale Înfrângerii

Scris de FANTASIO Vin Mai 16, 2014 4:58 am

Lumea se schimbă. Valorile sunt în schimbare şi economia “duduie” pe loc, alimentată doar de propria noastră lăcomie. Consumul ia locul cititului, iar Google ţine loc de creier. Nu mai dorim să acumulăm, nu mai dorim să dezbatem. Vrem doar să arătăm bine şi să devenim furnizori de frunte ai firmelor de salubritate. Pe măsură ce pe alte meleguri se cultivă dragostea de cultură şi fiecare tânăr devine un avanpost intelectual al viitorului, noi defilăm cu un tineret poziţionat pe marginea prăpastiei. Suntem o naţiune aflată în derivă. Valorile, şi aşa firave, au fost decimate. Pe măsură ce trec anii nu mai ştim clar cine suntem şi cum am ajuns să trăim pe aceste meleaguri. Asistăm nepăsători la distrugerea propriei culturi şi, mai rău, adesea chiar contribuim la asta, cu sau fără intenţie. Cei care vin să spună că nu e bine, sunt puşi la zid şi împroşcaţi cu noroi.

În timp ce alte naţiuni îşi strâng rândurile, conducătorii noştri ne vând pe nimic, doar pentru ca ei să rămână în funcţii. Merg din Poartă în Poartă, promit, că nu dau de la ei, şi se întorc acasă ca mari eliberatori. Noi am devenit din naţiune, colonie. Poate că am fi acceptat acest lucru, dar parcă e trist să fii şi sărac, şi fără demnitate. Devenim răi fără să ne fi născut aşa, devenim violenţi fără să dorim asta. Noi, ca neam, genetic, suntem oameni buni. Cum am ajuns să fim atât de nepoliticoşi?

Națiunea este răgușită. România traversează o perioadă tristă a istoriei, o zonă gri a cărei evoluţie în viitor nimeni nu o poate prezice. Cum are să se vorbească peste 100 de ani despre acest început de mileniu? Cum vor fi împărţite civilizaţiile atunci? Va mai exista România, sau vom fi supermarketul Europei, locul unde ni se va oferi posibilitatea de a fi “modele”: să arătăm bine, să consumăm bine, să muncim bine şi să zâmbim tâmp atunci când suntem întrebaţi cine suntem de fapt.

Problema reală pe care o văd - şi în a cărei existenţă cred în totalitate - este că noi, acum, nu mai avem un sistem corect de referinţă la care să ne raportăm. Zilnic, în tot ce facem, ne raportăm la diverse repere, le ştim mereu că sunt acolo şi, în fiecare zi, drumul spre casă este în siguranţă. Extrapolând, în 1989, România şi-a schimbat atât şoferul cât şi motorizarea. Am schimbat traseul, drumul este nemarcat şi bâjbâim pe culoarele unei Europe pe zi trece mai pretenţioase. Reperele noastre, ca naţiune, s-au schimbat, dar cele care trebuiau să le înlocuiască pe cele vechi încă se lasă aşteptate.

Profitând de somnul naţiunii, Sistemul care ţine zăbala îşi pune la adăpost membrii şi ne îndobitocesc îndeajuns viitorul, în speranţa că, într-o zi, vom deveni legume perfect manevrabile. Omul de rând, cel care duce pe umeri greul, nu ştie la ce să se mai raporteze. Am spus mereu că naţiunea care acum investeşte în Educaţie va conduce lumea peste 100 de ani. Nu este cazul nostru. Sistemul instalat la putere nu a investit în ultimele două decenii decât în blazare, frustrare, acumulare de stres şi îngrijorare. Speranţa că o să vină iar vremea când o să putem face ceva a murit de multă vreme. Când cei care pot face deosebirea dintre ce am fost şi ce am ajuns vor fi morţi, naţiunea română va fi condamnată la mulţi ani de întuneric.

Tano