Cine este domnul Ponta?

Toate sondajele din ultima vreme arată că românii adoră o ţară precum cea croită până azi de stăpânirea lui Victor Ponta. Repet, toate sondajele. Şi ale puterii PSD, şi ale opoziţiei! Ce-ar trebui să ne spună asta...
Că majoritatea nu e deranjată de tragediile guvernării Ponta. Nici de minciună, nici de corupţie, nici de sărăcie, nici de îmbogăţirea baronilor PSD, nici de presa-vuvuzelă, nici de avertismentele SUA&UE, nici de pericolul rusesc, nici de o viitoare viaţă în genunchi, după calapod chinezesc. Ceea ce indignează până la durere o minoritate activă, civică, din care face parte şi presa ne-PSD, nu influenţează mai deloc judecata majorităţii. Cine este această majoritate, de ce gândeşte lumea atât de înţelegător faţă de nenorocirile puterii PSD, asta e o discuţie lungă şi complicată. Sociologii găsesc o mulţime de explicaţii. La nivelul bunului simţ, explicaţia e mai puţin savantă. Ea ţine, pe de o parte, de parşivenia, şiretenia, corupţia partidului-stat, bine manevrat de Victor Ponta, dar şi de naivitatea, ignoranţa, laşitatea şi slugărnicia poporului votant.

De ce are Victor Ponta atât de mult în sondaje? Nu e nevoie de calcule sociologice. Este pur şi simplu consecinţa folosirii crizei financiare, care a lovit România şi lumea largă din 2008 încoace, pentru a dirija ura populaţiei împotriva unei ţinte fixe. A fost să fie Traian Băsescu, putea fi altcineva, nu contează. Ideea e că Ponta şi Voiculescu (până de curând, şi Antonescu) au profitat de nenorocirea oamenilor pentru a-i învăţa să producă venin. Nicio diferenţă faţă de ce făcea Hitler cu evreii. Ăsta, da, fascism pur, nu cel de care băznea Victor Ponta când îl porcăia subuman pe Mircea Mihăieş! Victor Viorel Hitler ar fi un nume mai potrivit pentru actualul prim-ministru.

Asta e cea mai sigură explicaţie pentru scorul său mare din sondaje. Se pot adăuga, desigur, multe alte motive (slăbăciunile opoziţiei, trădările anti-Boc din interiorul PDL alimentate puternic de gruparea Blaga, slaba comunicare, “uscăturile” din tabăra fostei puteri PDL, transformarea presei în instrument de partid etc.), dar ele sunt doar “factori agravanţi”, ca să rămânem în limbajul penal de care fug atât de mult baronii puterii actuale.

E chiar aşa de greu să hrăneşti prostimea cu minciună, cu iluzii şi cu populism de tip fascist? Câtuşi de puţin. Chiar foarte simplu. O poate face şi un novice. Îţi trebuie doar o doză mare de iresponsabilitate, cinism, trebuie să nu-ţi pese, de fapt, de plebe, ci doar de grupul tău. Dacă ştii să joci bine teatru, iar Ponta o face cu talent, dacă ai puterea să le spui oamenilor ce nici măcar tu nu crezi, doar cu gândul că aşa îţi vei răpune duşmanul şi-ţi vei putea conserva privilegiile, funcţia şi banii – atunci nimic nu-ţi poate sta în cale.

Bref, întorcând criza împotriva adversarilor săi politici, cu discurs fascist şi graţie oligarhilor mediatici, Ponta a săvârşit un păcat capital, dar a câştigat capital electoral imens. Imoralitate extremă, pragmatism maxim. Este procedura clasică utilizată de regimurile de tip Lukaşenko, Putin sau Li Keqiang, care a fost respectată la milimetru de regimul lui Victor Ponta. Populaţia s-a descărcat prin vot şi pare că o va mai face încă o dată, anul acesta, în special la toamnă. Îi va folosi la ceva? Prea puţin. De ce n-ar folosi Victor Ponta&Dan Voiculescu (Antonescu pare să se fi trezit, între timp) slăbiciunea omului de rând, credulitatea sa? Se cheamă realpolitik, chiar dacă n-are deloc de-a face cu morala, şi nici cu omenia. Or fi, într-adevăr, mulţi uşor de prostit, dar poate că nu e vina lor că s-au născut sau că au ajuns aşa. Dacă vrei viitor sănătos, ajută-i, nu-i supune! Luminează-i, nu-i sminti!

În fine, este până la urmă cel mai facil mod de a face politică. Când oamenii o duc rău, arată cu degetul un vinovat! Au fost criza şi Traian Băsescu. Pe vremuri erau evreii, în timpul lui Ceauşescu – imperialismul capitalist. Oricând se pot găsi ţinte false şi exorcişti ai răului. Greu e altceva: să tratezi greutăţile sociale cu responsabilitate, cu adevăr, cu efort comun, cu parteneriat, unind poporul, nu dezbinându-l. Cum ar fi fost ca foştii lideri ai opoziţiei din vremea puterii PDL, pe numele lor Victor Ponta, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu, să fie solidari cu guvernul Boc în măsura tăierii salariilor din sectorul public? Greu, foarte greu! Era un act de responsabilitate? Era. Mai câştiga USL puterea? Poate da, poate nu, oricum, nu atât de sigur pe cât a fost cu discursul fascist anti-băsist.

Care e consecinţa? Poporul, transformat în unealtă electorală, s-a ales cu o schimbare radicală de regim şi nimic mai mult. Promisiunile au rămas vorbe goale, sărăcia sărăcie, hoţia hoţie, bogăţia lor, a baronilor, intangibilă. Inevitabil, lumea va înţelege cu timpul că totul a fost o mare minciună. Rezultatul? Înrăirea până la extrem a celor care s-au lăsat folosiţi de metoda fascistă a lui Victor Ponta. Aceştia, şi nu alţii, vor fi cei care vor exploda la o viitoare criză. Au fost învăţaţi să urască, vor urî şi mai mult. Abia atunci va simţi cu adevărat Victor Ponta efectul felului său de a face politică. Chiar dacă va mai dura ceva timp. Nici Ceausescu n-a crezut într-un sfârşit atât de îmbibat de ură. Dar, vorba aia, semeni vânt, culegi furtună…

http://www.paginadepolitica.ro/victor-viorel-hitler-semeni-vant-culegi-furtuna/

Apetența lui Victor Ponta de a demonstra electoratului propriu că este pregătit pentru funcția de președinte este de înțeles, chiar dacă este exagerată.

Orice politician intrat în campania prezidențială participă la acest joc al arătatului mușchilor. Joacă în piesa pe care cred că vor să o vadă alegătorii. Premierul- candidat nu avea cum să fie o excepție. S-a plimbat cu F-16, a anunțat că-și mută biroul la MApN, imaginân­du-și că este un gest de „comandant suprem al forțelor armate care se respectă”, a anunțat marțial că a preluat frâiele țării, pentru că, vezi Doamne, președintele se plimbă prin țară pentru a face campanie electorală PMP.

Unii reușesc să fie convingători, apelând la strategii inteligente. Altfel spus, își arată mușchii cu grație. Alții sunt mai grobieni. Politic. Din fericire, sau din păcate pentru el, Victor Ponta nu trebuie să aibă o strategie prea elaborată în a-și convinge electoratul că e pregătit pentru a fi președinte. Nu trebuie să aprofundeze prea mult mecanismele instituționale, nu trăiește cu teama că greșelile sale ar putea fi descoperite. Alegătorii săi nu sunt foarte subtili. Nu sunt familiarizați cu gafele diplomatice, pentru a-l sancționa. Pentru a arăta că este suficient de bărbat pentru funcția supremă în stat, Victor Ponta nu trebuie decât să recurgă la gesturi superficiale, să-i tragă niște smetii geopolitice președintelui actual, să facă niște aluzii porcoase la adresa lui Băsescu sau a protejatelor sale în politică. După ce se vor fi convins că premierul „e băiat de băiat”, alegătorii săi de sex masculin vor râgâi satisfăcuți, iar nevestele lor vor schimba canalul, vor abandona pentru moment Antena 3 pentru telenovela favorită. „Ai, Dottore, que tonteria...”

Problema este că jocul lui Victor Ponta cu tănculețele și soldățeii a trecut o graniță sensibilă. Linia roșie și subțire care separă chestiunile ce pot fi folosite de politruci într-o campanie electorală și siguranța națională a României. Să-i spui vicepremierului rus Dmitri Rogozin că trimiți avioane de vânătoare, dacă intră în spațiul aerian românesc, înseamnă a-i oferi dovezi că afirmația despre survolul României la bordul unui bombardier poate nu a fost tocmai exagerată. Când premierul solicită convocarea de urgență a CSAT, pentru că a aflat, în sfârșit, cât de gravă este situația din Ucraina, avem o problemă, pentru că inflamează gratuit o situație și așa tensionată în regiune. Un CSAT reunit de urgență indică existența unei urgențe. Chiar dacă Ponta a ratat știrea, CSAT a analizat situația din Ucraina. Mai demult. Când Rusia a invadat Crimeea. S-a întâmplat ceva între timp care să amenințe siguranța națională a României? A făcut Rusia vreun gest care periclitează integritatea teritorială a României? Nu. De ce să fie atunci nevoie de convocarea CSAT de urgență? Simplu, simplist, chiar: pentru că Victor Ponta vrea să demonstreze că a ajuns șeful lui Traian Băsescu în materie de politică externă și securitate națională.

Pentru că nu putea da curs unei aberații, și nici n-a vrut să-l ostilizeze pe premier, ca să nu-l încurajeze să insiste, președintele l-a chemat pe șeful Guvernului la consultări pe tema crizei ucrainene. În plan intern, Ponta și-a atins astfel scopul: „Uite domne’ că (sic!) contează. Dacă și Băsescu l-a chemat să se sfătuiască cu el...E bun, domne’” și-or fi zis în barbă alegătorii săi. Aiurea.
Președintele l-a chemat, probabil, și pentru a-i atrage atenția că riscă să facă greșeli majore. Noroc că partenerii strategici ai României continuă să comunice doar cu Palatul Cotroceni. Știu cine-i șeful, oricât s-ar făli Ponta că l-a detronat. La drept vorbind, Victor Ponta nu are anvergura necesară pentru a tulbura apele, pentru a afecta relația cu aceștia, sau pentru a le face greutăți în gestionarea situației din regiune. Am discutat recent cu un oficial american, care-mi spunea că, de când cu criza din Ucraina, SUA au probleme mult mai mari cu țări din proximitatea noastră. „Drama românească”, cum a numit el ironic bâlciul autohton, este o preocupare minoră.

Singura problemă ar fi că gâlceava premierului cu președintele, provocată și alimentată de primul, transmite în exterior imaginea unei țări ușor debusolate la vârf, cu politicieni care preferă să-și satisfacă interesele electorale meschine decât să servească interesul național. Acest lucru ne scoate de pe lista țărilor care pot juca diplomatic în regiune. Pentru că politicienii săi își scuipă semințe-n cap, România este nevoită să rămână în tribune. Din păcate, premierul plagiază și în materie de politică externă. În tentativa de a avea o prestație conformă cu originalul, nu reușește să facă decât un joc de proastă factură. Așa cum este orice copie grosolană a unei lucrări originale.