Marea fofilare a lui V.V.Ponta de dragul unei vizite la V.V.Putin

Încă din toamna trecută, Ponta evoca posibilitatea unei vizite la Moscova, iar în decembrie vorbea despre 2014 ca anul în care dorea să „redeclanşăm relaţia cu Rusia“, o idee pe care a reluat-o în februarie, când, de la Soci, a transmis că Rusia este „un mare vecin pe care nu îl putem ignora sau ostiliza“. Chiar şi acum, după anexarea Crimeii şi izolarea internaţională a Moscovei, Ponta tot nu a găsit altceva de spus despre Putin decât că „este simbolul unor nostalgii de mare putere a Rusiei“, şi nu este deloc clar dacă a spus-o cu dezaprobare sau cu admiraţie, şi că „dacă suntem împreună, America şi Europa, trebuie să fim extrem de pragmatici şi să înţelegem unde putem cu adevărat să oprim aceste dorinţe de creştere şi nostalgii imperiale şi cât de mult dorim să ne asumăm acest lucru. Nu am văzut încă, dincolo de declaraţii, acţiuni foarte concrete. Şi atunci, repet, România trebuie să fie perfect coordonată cu celelalte ţări europene şi SUA, dar, pe de altă parte, trebuie să-şi urmărească interesul său naţional, direct, pragmatic“. Mereu aceeaşi ambiguitate („Da, cu americanii şi UE, dar… să fim pragmatici“), mereu aceleaşi pseudointerogaţii relativizante (cât de mult dorim să ne asumăm stoparea imperialismului rusesc?), aceeaşi reverenţă discretă spre Moscova, chiar şi într-un moment în care se cereau fermitate şi claritate morală. Nu e nici o surpriză, aşadar, că Putin însuşi a ţinut să-i transmită lui Ponta încă din ianuarie: „Ne aşteptăm la o cooperare mai consistentă şi reciproc avantajoasă cu România. Suntem pregătiţi să colaborăm pentru aprofundarea legăturilor politice, economice şi umanitare“. Ordinea priorităţilor nu este întâmplătoare şi, după cum se poate vedea, legăturile politice se află pe primul loc.

În contra a ceea ce afirma săptămâna trecută Ponta, care nu vedea „acţiuni concrete“, acestea există şi merg dincolo de sancţiuni. După cum s-a văzut la Summit-ul SUA-UE, în faţa agresiunii Rusiei, legăturile dintre Statele Unite şi Europa se vor strânge atât economic, cât şi militar, NATO îşi va întări prezenţa militară în Est şi, dacă dorea să facă ceva pentru accelerarea negocierilor privind Acordul de liber-schimb SUA-UE, Putin nu putea să facă ceva mai eficient decât să invadeze Ucraina. În aceste condiţii, pentru România oportunităţile se deschid în Vest, nu în Est, şi orice tentativă de a îndrepta ţara în altă direcţie reprezintă o ameninţare concretă şi limpede la adresa bunăstării, dar şi a securităţii naţionale a României. O ameninţare cu atât mai mare cu cât fascinaţialui Victor Ponta pentru dictaturile orientale nu pare să fie zdruncinată nici măcar de politica agresivă a Rusiei îndreptată clar împotriva intereselor româneşti.Încă din toamna trecută, Ponta evoca posibilitatea unei vizite la Moscova, iar în decembrie vorbea despre 2014 ca anul în care dorea să „redeclanşăm relaţia cu Rusia“, o idee pe care a reluat-o în februarie, când, de la Soci, a transmis că Rusia este „un mare vecin pe care nu îl putem ignora sau ostiliza“. Chiar şi acum, după anexarea Crimeii şi izolarea internaţională a Moscovei, Ponta tot nu a găsit altceva de spus despre Putin decât că „este simbolul unor nostalgii de mare putere a Rusiei“, şi nu este deloc clar dacă a spus-o cu dezaprobare sau cu admiraţie, şi că „dacă suntem împreună, America şi Europa, trebuie să fim extrem de pragmatici şi să înţelegem unde putem cu adevărat să oprim aceste dorinţe de creştere şi nostalgii imperiale şi cât de mult dorim să ne asumăm acest lucru. Nu am văzut încă, dincolo de declaraţii, acţiuni foarte concrete. Şi atunci, repet, România trebuie să fie perfect coordonată cu celelalte ţări europene şi SUA, dar, pe de altă parte, trebuie să-şi urmărească interesul său naţional, direct, pragmatic“. Mereu aceeaşi ambiguitate („Da, cu americanii şi UE, dar… să fim pragmatici“), mereu aceleaşi pseudointerogaţii relativizante (cât de mult dorim să ne asumăm stoparea imperialismului rusesc?), aceeaşi reverenţă discretă spre Moscova, chiar şi într-un moment în care se cereau fermitate şi claritate morală. Nu e nici o surpriză, aşadar, că Putin însuşi a ţinut să-i transmită lui Ponta încă din ianuarie: „Ne aşteptăm la o cooperare mai consistentă şi reciproc avantajoasă cu România. Suntem pregătiţi să colaborăm pentru aprofundarea legăturilor politice, economice şi umanitare“. Ordinea priorităţilor nu este întâmplătoare şi, după cum se poate vedea, legăturile politice se află pe primul loc.

În contra a ceea ce afirma săptămâna trecută Ponta, care nu vedea „acţiuni concrete“, acestea există şi merg dincolo de sancţiuni. După cum s-a văzut la Summit-ul SUA-UE, în faţa agresiunii Rusiei, legăturile dintre Statele Unite şi Europa se vor strânge atât economic, cât şi militar, NATO îşi va întări prezenţa militară în Est şi, dacă dorea să facă ceva pentru accelerarea negocierilor privind Acordul de liber-schimb SUA-UE, Putin nu putea să facă ceva mai eficient decât să invadeze Ucraina. În aceste condiţii, pentru România oportunităţile se deschid în Vest, nu în Est, şi orice tentativă de a îndrepta ţara în altă direcţie reprezintă o ameninţare concretă şi limpede la adresa bunăstării, dar şi a securităţii naţionale a României. O ameninţare cu atât mai mare cu cât fascinaţialui Victor Ponta pentru dictaturile orientale nu pare să fie zdruncinată nici măcar de politica agresivă a Rusiei îndreptată clar împotriva intereselor româneşti.

http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/obsesiile-ruso-chineze-ale-lui-ponta-ameninta-securitatea-romaniei-330517-pagina1.html#top_articol

pe site
https://sites.google.com/site/basarabialacrimanoastra/ponta-reverenta-discreta-in-fata-moscovei