Gugumăniile politrucilor din România

Scris de **Admin** Joi Iun 20, 2013 6:40 pm

Mulți români cred, chiar și acum, că în ultimii ani de viață, neuitatul Amza Pellea ar fi avut mari probleme după ce, intrat în pielea lui „Nea Mărin“, l-a pomenit pe „Sache al lu Zăpăcitu, din capul statului“. Bineînțeles că publicul a priceput rapid cine era „Sache“. Simplu ca bună ziua: era „ăla din fruntea statului“. Așadar „Nea Nicu“ cel pe care hâtrii bucureșteni îl botezaseră „Niciolaie“. Apoi, la șase ani după moartea lui Amza, Ceaușescu a dispărut și el, scos cu picioarele înainte, pe ușa din dos a istoriei. Din păcate, a luat-o cu el doar pe „Coana Leana“ și ni l-a lăsat moștenire pe „Sache al lu Zăpăcitu“. Și nu într-un singur exemplar ci o întreagă armată de gugumani, o menajerie corcită, plină de măscărici care, umflați cu pompa de abulica noastră democrație, se laudă că sunt reprezentanții „poporului“. Sunt doar niște guralivi agresivi care, travestiți în senatori, deputați, miniștri, sunt dispuși să facă absolut orice giumbușluc pentru a ne convinge să-i votăm. După care, odată aleși, se preschimbă în niște mahalagii grobieni care se uită chiorâș, dar întotdeauna de sus, la electoratul căruia mai că nu-i scuipă coji de semințe în cap. O liotă de nulități care, după ce se umflă în pene cu aerul că ar comunica lumii adevărurile cele mai cutremurătoare, scot pe gură niște banalități înfiorătoare, dar pline de ifose. Asta în cazul în care nu bat, pur și simplu câmpii. Ei sunt politrucii de modă nouă, a căror unic program, expus în doar câteva cuvinte, este: „Ciocu mic, că acum suntem noi la putere!“

„Păcatul originar“

Flecăreala, vorba lungă și lipsită de orice noimă, minciuna plină de ifose și „jocul de glezne“, par să să fi venit „la putere“ la scurt timp după fuga soților Ceaușescu. Mulți dintre noi ne mai amintim, exaltarea din „Studioul IV“ al Televiziunii Române unde, din ziua de 22 decembrie 1989,Mircea Dinescu ne anunța, în direct, „Fraților, am învins! Dictatorul a fugit“. Și doar ceva mai târziu am aflat și despre „Mirceo, arată-le că lucrezi“, îndemnul fariseic prin care Ion Caramitru începuse, deja, să lucreze la edificarea unei realități „paralele“, toxice și mincinoase, care ne urmărește până în ziua de azi. Dar acela a fost doar un început, pe cât de modest, pe atât de timid. În lunile și anii care au urmat, modelul politicianului „tranca-fleanca“ a fost perfecționat de însuși Ion Iliescu, cel care, auto-propus, „ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră“ s-a cocoțat, apoi, în cele mai înalte poziții din stat. La început, pe când se prezenta drept un „emanat“ al Revoluției, Ion Iliescu era, de fapt, doar o copie ștearsă a lui Ceaușescu, pe care l-a acuzat doar că ar fi „întinat“ nobilele idealuri comuniste. Fost activist, el nu s-ar fi despărțit nici în ruptul capului de apelativul „tovarăș“. Iar asta putea să-l coste. Sergiu Nicolaescu a povestit, la un moment dat, un episod deosebit de interesant: „A vorbit de șapte ori și de cinci ori a spus <>. Vorbise Verdeț, și lumea l-a huiduit și a strigat: <>. Apoi a luat cuvântul și Iliescu și a început tot cu <>. I-am dat un cot de cred că m-a ținut minte: <>. Atunci a fost un moment-cheie, în urma căruia el se putea compromite. Dacă îl lăsam să vorbească așa cum începuse, ar fi fost sfârșitul său politic“. Dumnezeu să-l ierte pe Sergiu Nicolaescu, inclusiv pentru acest episod: toată lumea ar fi fost câștigată dacă l-ar fi lăsat pe Iliescu să se „să piară pe limba“ și să se „compromită“. Așa, iată-l că bătrânul bolșevic dă și acum din mână, exact cum făcea și Ceaușescu. Fapt care a făcut ca, atunci, în primele luni ale anului 1990, o serie de manifestanți să-i atragă atenția: „Nu mai da din mână, că ajungi onanist“.

Ai noștri ca brazii...

Aceea a fost, însă, doar perioada de început o gugumanilor care se cred mari politicieni. Indiferent dacă s-au aflat, conjunctural, când la putere, când în opoziție, ei au scos pe gură tot soiul de „dume“ izvorâte din străfundurile minții lor nămoloase, „perle“ care, adunate într-un volum, ar ilustra foarte bine profunzimea gândirii noastre politice. În plus, ar fi și o veritabilă enciclopedie a prostiei fudule care ne conduce de aproape un sfert de secol. Exact precum prostituata care se lăuda că trăiește „din contre“, deja uitatul Nicolae Văcăroiu, ne-a anunțat, cândva, pe când ocupa fotoliul de Premier, că: „Nu facem privatizare de dragul privatizării, ci din contra“. Iar în vremea lui privatizarea s-a făcut, exact așa cum a zis: „din contra“. Cândva, pe vremea când era ministrul finanțelor, distinsul economist Florin Georgescu, a socotit, băbește, pe degete: „Lumea are voie să aibă 2 conturi: un cont în lei, un cont în valuta și un cont de investiții. Mai mult nu“. Aha, adică doi este egal cu trei sau poate, cine știe, trei este egal cu doi. Păi, cu asemenea genii economice, nici nu mai trebuie să ne mirăm că am ajuns exact aici unde suntem. Și tot ministrul Florin Georgescu a explicat cum era cu repartizarea unei locuințe la bloc: „Nu ți-l dădea pe ăla, ți-l dădea pe altu, la etaju 5, la 4, la p...a mă-sii, undeva, acolo, da ăștia îs căcănari.“
Un alt economist de talie, regretatul Ulm Spineanu a avut și el momentul său de glorie atunci când a explicat clar, ca să priceapă chiar și Ion Iliescu: „Indiferent cum, într-un final, primordialitatea lui a ști politic și social, care nu înseamna un glotosocietarism, îsi va desemna predictibilitatea, și-n consecință echilibrul, între a fi și a avea.“ Dar, cu altă ocazie nu a mai fost la fel de clar și n-a reușit să explice dacă se referă la psihologie sau la niște „rafinamente“ sexuale ascunse: „Conștiința ne este de fiecare dată rodul posteriorului, iar, în fond, profunzimea personalității fiecăruia, la un moment dat, se desprinde exogen-selectiv de bunul personal, devenind un fel de stare a ansamblului socio-patrimonial.“ Probabil că, de fapt nici măcar el nu pricepea ce zicea, dar nu contează: vorbele lui păreau deosebit de deștepte.
Cândva pe vremea în care PUNR mai făcea încă parte din eșichierul nostru politic, deputatul Ion Gavra a găsit propria lui rezolvare a vechii întrebări „cine a fost mai întâi, oul sau găina“: „Ne jucăm de-a oul și găina? Ehei, întâi s-a născut Columb, și pe urmă oul“. Iar pe vremea când pusese deja pe roate Partidul Socialist Muncitoresc, fostul demnitar comunist Ilie Verdeț a rostit o propoziție pentru care până și Ceaușescu l-ar fi dat afară din partid: „Cele publicate este o minciună, un neadevăr inexact“. O performanță a gândirii logice care nu a putut fi depășită decât de un liberal. Adică de Viorel Cataramă care, lovit de o revelație spiritistă, și-a anunțat colegii că: „Sunt aicea printre noi, în aceasta sală, tineri care au murit în Revoluția din decembrie 1989“.
La un moment dat, în bunul obicei comunist, pentru care un „dosar curat“ face bine la carieră, Petre Roman s-a lăudat: „Mi-s os de ardelean“. Dar a uitat să precizeze că, de fapt, este un ardelean de rit sefardit.
Bun cunoscător a ceea ce înseamnă să fii politician român, regretatul Antonie Iorgovan și-a lămurit colegii că „La noi, șefii de partide sunt ca vacile în India“. Ei, dar a uitat să precizeze dacă se referă la faptul că șeful de partid este la fel de sacru și de neatins precum o vacă din India, ori dacă ceea ce poate „șeful“ să producă sunt niște „baligi“ la fel de puturoase.
Pe vremea în care era doar senator independent, Doru Viorel Ursu și-a pus în mișcare talentul de avocat practician: „...în politica, cel mai bun adevăr este minciuna, cu condiția să nu fie dovedită“. Acum nu trebuie să ne închipuim că politicienii noștri erau chiar niște puritani și nu se preocupau și de viața sexuală. Probabil că româncele rafinate au avut un orgasm instantaneu atunci când au aflat de la UDMR-istul Gh. Frunda că „Noi, maghiarii, suntem apreciați de femeile din România pentru că suntem cel puțin bilingvi“. Mda, cu siguranță că o fi știut el ce spunea.
Dacă acum când, unele cercuri interesate afirmă că politicienii de azi „au întors spatele problemei homosexualității“, Radu Berceanu găsise, în urmă cu câțiva ani, o rezolvare cu mult mai pragmatică, și considera că „Problema homosexualilor trebuie privită bărbătește, în față...“ Spirit deosebit de complex, așa cum îl știm dintotdeauna, CVTudor a reușit și el o combinație interesantă: a altoit sexologia cu meteorologia: „Bătea ploaia cu grindină, mare cât singurul testicul al lui Oliviu Gherman.“
Iar la un moment dat, pe vremea când era Premier, Adrian Năstase enervat de curioșii care-l întrebau despre avere, i-a îndemnat „să-i numere ouăle“ de la Cornu.
Se spune că viața este scurtă și doar prostia și nesimțirea sunt fără sfârșit. Fapt evident în clasa noastră politică. Dacă unul, fost comandant de cursă lungă, recunoștea cu o ironie francă și râzând în hohote, faptul că „atunci când ancoram într-un port, prima noastră grijă era să dăm fuga la bibliotecă“ alții, mult mai simandicoși se prefac a fi niște intelectuali rafinați. Astfel se face că Senatul și Camera Deputaților au ajuns sub conducerea a doi repetenți plini de ifose. Deși se visează a fi următorul președinte, primul dintre aceștia, Crin Antonescu, vorbește o limbă engleză cu accent de Isaccea, al cărui vocabular nu sare mai departe de „ză mazăr an ză fazăr... hă, hă, hă!“. La fel de cult în capul lui, Valeriu Zgonea, cel de al doilea „intelectual“ rafinat adus la putere de gașca USL-istă, se laudă că este „coleg“ cu însuși Mihai Viteazul. Așa că poporul prostit care i-a cocoțat acolo pe el și pe colegii lui, trebuie să le acorde tot respectul cuvenit unor personalități de talie mondială. Și în plus, prostănacului de contribuabil nici prin cap să nu-i treacă să se zgârcească la bani atunci când vine vorba despre confortul și bunăstarea „aleșilor“ lui. Aleși care, mai nou, sunt din ce în ce mai mulți. Mulți și tupeiști, încât li se aplică foarte bine vorba: „mari farsori, mari gugumani“.