Ponta: Tu ce faci, fă Doina, aveai chef de nişte inundaţii?

Acesta a criticat faptul că premierul s-a lăsat plimbat cu o barcă trasă de pompieri prin apa care nu depăşea 20 de centimetri. Editorialistul nu l-a învinovăţit pe premier că i s-a pregătit o barcă, în condiţiile în care cel mai probabil a fost iniţiativa autorităţilor locale, dar consideră că Ponta nu ar fi trebuit să se urce în ea. „ Dar s-a urcat şi nu a realizat ca el stă acolo şi aia îl trag. I s-a părut firesc. Nu a avut niciun moment sentimentul ridicolului”, a spus editorialistul.

„Ar fi trebuit să fie o rumoare, un muget la nivelul întregii ţări sau un hohot de râs, şi acest om să-şi piardă credibilitatea întotdeauna. Oamenii ar fi trebuit să spună . Asta ar fi trebuit să spună văzându-l cum stă în barca aia. Şi să-l taxeze pe măsură în continuare”, a comentat Popescu la Gândul LIVE.

A găsit el Dragnea morți care să voteze la referendum, la urma urmei. Când s-a pus problema de niște inundații, ca să fie drăguțul de premier populist, s-a rezolvat imediat. Împins de însuși Inspectoratul de Urgență (!) prin apa care ajungea cam pe la genunchiul unei broaște mai înăltuțe, într-o barcă demnă mai degrabă de diluvii noeniene decât de timide pârâiașe teleormănene, ba chiar filmat asiduu dintr-o barcă identică de ziariștii invitați la calamitate ca la chermeză, premierul Victor Ponta a adus-o pe ministresa apelor cu picioarele pe pământul din fundul bărcii cu o întrebare prea bună, prea ca la țară: ”Ce faci, fă, Doină, aveai chef de niște inundații?”.Nici nu știi ce e mai rău, ”fă-ul” sau retorismul grețos al întrebării ce a urmat, care insinua că însuși Ministrul Apelor (băi, tată!) nu avea de lucru pe acasă, așa că a venit la inundații s-o frece-n barcă, dar s-o frece cu folos, televizat! Stând să asculți tonul mai degrabă neutru decât mârlănesc, atât de natural, cu care prim-ministrul României a rostit acel ”fă” către un membru al propriului cabinet, te întrebi dacă e un târlan (da, ați citit bine, nu ”cârlan”) de prim rang sau pur și simplu idiot, în încercarea lui de a fi extrem de familiar într-o zonă populată de săteni apropiați prin lege și prin datini PSD-ului. Inadecvarea grotescă a lui Ponta mi-a adus aminte de un alt penibil care se străduia să treacă drept om simplu, din popor: Mircea Geoană. În cel mai amuzant sketch de umor involuntar post-decembrist, un Geoană care credea că a câștigat alegerile prezidențiale își ștergea de pe frunte niște broboane imaginare de sudoare și rostea cu o stângăcie demnă de cea mai proastă scenetă pe care ați văzut-o la vreun sfârșit de an de grădiniță o replică ceva mai benignă, dar în esență la fel de jenantă ca a succesorului său la șefia partidului, Victor: ”Fiiiu, ce emoții am avut!”. Acel ”fiu!” copiat direct din ”fhew-ul” englezesc era modalitatea fostului ministru de externe de a-și exprima relaxarea survenită în urma (iată) unor îndelungi frământări.În forma lui cea nouă, ”fă”, interjecția este folosită, de data aceasta de un om care chiar e premierul României (nu doar are impresia că va fi, ca Geonelu), pentru a detensiona (sanchi!) atmosfera într-o barcă prea mică pentru câte scârbe de politicieni aveau chef de niște campanie electorală executată măiastru, ca la cartea de științe politice, într-o zonă lovită de catastrofă. ”O să aveți nevoie de o barcă mai mare”, îi spune, într-una dintre cele mai celebre replici hollywoodiene, Roy Scheider posesorului micuței ambarcațiuni pescărești, după ce vede capul la pește ( rechin). La 40 de ani după ce a fost rostită prima oară, vorba de duh inventată de Spielberg își regăsește noi semnificații în strategia de campanie a PSD. Într-adevăr, Victore, la câți nesimțiți dornici să se afișeze la inundații aveți de votat prin partidul ăla, o să aveți nevoie de o barcă mai mare. Ce-ai zice de un portavion?

De prin 8 martie, când a urcat pe scena Sălii Palatului însoţit de mamă, de soţie şi de copii, Victor Ponta tot mai face câte un pas spre anunţarea deciziei de a candida pentru postul de preşedinte al României. Şi din preajma sa se dă acelaşi semnal. Ba la Congresul PC, ba la lansarea candidaţilor nu ştiu care şi pe nu ştiu unde, acelaşi mesaj se repetă, dar mai intens, ceva mai clar, ca într-o orchestraţie, semn că a depăşit deja faza de teasing (atragere a atenţiei). Ştiam încă de pe la sfârşitul toamnei trecute că PSD-ul se pregăteşte de o mişcare importantă, adică de despărţirea de liberali. Explicaţia era extrem de simplă. PSD-ul nu suporta ideea că ar putea pierde fotoliul de la Cotroceni. Şi pentru controlul asupra serviciilor secrete, şi pentru influenţa asupra DNA şi ANI, chiar şi pentru promulgarea unei atât de visate amnistii. În acest an, declaraţiile pe şleau sau apropourile premierului s-au înteţit şi au devenit aproape zilnice şi la un pas de o fixare în cuie ca ”promisiune”. Ceea ce ne arată nu doar faptul că o mare parte din PSD îl împinge spre această decizie, ci şi că Victor Ponta este ispitit de o asemenea ipoteză. Nu îi place, dar ar vrea. Nu-şi doreşte, dar visează. Sau nu visează, dar este gâdilat de şoaptele şi cererile baronilor şi ale greilor din PSD. Sau pur şi simplu este împins pas cu pas pe această ţeavă îngustă, rigid şi periculos ţintită spre Preşedinţia României.

Oricum, comportamentul premierului ne arată o anume febrilitate şi un mod de a fi de politician gata să ia această decizie. De ce? Victor Ponta nu este din categoria oamenilor care ar putea fi copleşiţi de modestie. Dimpotrivă! În aceste zile, Victor Ponta se poartă de parcă ar fi convins de o carieră spectaculoasă la Cotroceni. Şi nu m-ar mira ca peste câţiva ani să creadă că la fel de bine ar putea să fie în acelaşi timp şi preşedinte, şi premier. Ceva în genul lui Traian Băsescu! Toate ezitările şi crizele sale de modestie rostite sfios cu ”Eu? Nu, mulţumesc frumos pentru încredere!” vin mai degrabă din faptul că funcţia de premier i se pare mai potrivită, mai mănuşă pentru a gestiona pârghiile economiei şi ale partidului. De fapt, încă de pe vremea prieteniei sale cu Crin Antonescu (altfel, o încropeală de relaţie politică de conjunctură), Victor Ponta visa un preşedinte comod sau cât de cât confortabil pentru el ca prim-ministru. Din moment ce relaţia cu Crin Antonescu s-a dus pe copcă şi altă variantă de preşedinte prietenos nu se întrevede, premierul se îndreaptă pâş-pâş spre candidatura la Preşedinţie. Mai bine ”se riscă” decât ”să se rişte” cu un alt Băsescu.

O asemenea intenţie se trădează şi prin cadourile electorale anunţate săptămânal din Piaţa Victoriei. Ba nu ştiu cât mai mult la pensii, ba nu ştiu cât mai puţin la CAS. În schimb, lucrurile merg la fel. Societatea românească o ţine pe aceeaşi cale a scandalului, a confuziei, a instituţiilor călărite de la centru, a numirilor politice, a contractelor cu destinaţie. Marile schimbări anunţate în campania de dărâmare a guvernelor Boc şi Ungureanu (amândoi căzuţi ca din pod în oala cu mediocrităţi politice) au dispărut. Celebra promisiune a campaniei USL, adică ”Dreptate până la capăt”, a ajuns să sune stupid şi ridicol în discursurile lui Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea. Mai mult, direcţia guvernului Ponta de peste un an şi jumătate se reduce la ”Jos Băsescu!”. Iar programul de perspectivă al României, la ”ce bine va fi din decembrie când vom scăpa de Băsescu”. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, este prea puţin. Ba este chiar sărăcăcios în registrul de exprimare al unui politician care aspiră la prima poziţie într-o ţară.

O întreagă grupare de interese (aici includem şi UNPR şi PC) îi susură la ureche lui Victor Ponta şi îi cântă în strună. Toţi, inclusiv greii PSD, au nevoie de un preşedinte protector. O întreagă armată de profitori ai politicii care îşi caută în Victor Ponta un protector şi un salvator. Ce poate însemna Victor Ponta la Cotroceni pentru România, nimeni nu ne spune. Nici chiar Victor Ponta!

După părerea mea, în ciuda faptului că preşedintele a pierdut orice credibilitate şi cea mai mare parte din putere, o politică limitată la „Jos Băsescu!” nu este suficientă. De o bună bucată de vreme, ea pare doar o amăgire şi chiar o deturnare periculoasă de agendă publică.

P.S. Respingerea în Parlament a solicitării de avizare a arestării senatorului PSD Marius Isăilă şi a deputatului de casă Florin Popescu atârnă încă o piatră de picioarele acestui partid greoi care este PSD-ul.
by C.Nistorescu