HALUCINANT - Cristiana Anghel, VACA DOMNULUI....70 de zile de grevă a foamei pentru 4 ani de mandat: „Nu Dan Voiculescu m-a adus în Parlament, ci Dumnezeu”

Cristiana Anghel, fostă învăţătoare la Caracal, se crede trimisa Divinităţii în Parlament. Activitatea ei de senator al Partidului Conservator include răfuieli personale cu PDL, investigaţii despre crime numai de ea ştiute şi lobby pentru câinii maidanezi .„Adevărul“ începe astăzi o nouă serie de interviuri cu parlamentari, după cele din septembrie 2012 şi martie 2013, care au stârnit un val de indignare printre cititori. Ne-ar plăcea să vă spunem că de această dată va fi mai bine, dar Parlamenul României pare o sursă inepuizabilă de personaje halucinante. Vom începe cu Cristiana Anghel (54 de ani), o fostă învăţătoare din Caracal care a ajuns în Senat după un traseu cel puţin bizar. La 26 august 2010, Cristiana Anghel intra în greva foamei, nemulţumită că legea de majorare a salariilor cadrelor didactice nu se aplica. De pe patul de spital intra adesea în direct la televiziunile de ştiri, acuzând guvernul Boc şi pe preşedintele Traian Băsescu de nerespectarea statului de drept. Acuzele grele rostite de o femeie încercănată, dintr-un pat de spital, au fost mană cerească pentru canalele media anti-PDL şi anti-Băsescu. Astfel încât, după 70 de zile, Cristiana Anghel renunţă la protestul prin înfometare şi se lanseaza ca formator de opinie pentru televiziunea lui Dan Voiculescu, Antena 3. Nu schimbase nimic în ceea ce priveşte învăţământul românesc, dar îşi croise un drum drept către celebritate. A semnat un contract cu Antena 3 şi a primit, pe parcursul anilor 2012 şi 2013, suma totală de 35.896 de lei, ca recompensă pentru participarea la emisiuni în care apărea ca un simbol: românul încercănat şi adus la disperare de regimul Băsescu. S-a descurcat bine şi, în consecinţă, a fost sunată personal de Dan Voiculescu, care i-a oferit un loc pe listele Partidului Conservator la alegerile parlamentare din 2012. A adunat 32.000 de voturi şi a ajuns în Senat. Cristiana Anghel s-a strecurat în Parlament pozând într-o femeie simplă care se luptă cu sistemul, însă acţiunile ei ulterioare au demonstrat că n-a avut alt scop decât să ajungă parte din acest sistem. A refuzat să voteze împotriva bugetului diminuat pentru învăţământul românesc, doar ca să nu voteze la fel ca PDL-ul. Susţine transformarea pensiilor militare în pensii speciale, în condiţiile în care soţul ei este ofiţer. Nu a avut nicio iniţiativă legislativă, dar îşi ocupă timpul prin Parlament investigând moartea lui Ionuţ, copilul omorât de câini în septembrie anul trecut. A ajuns la concluzia că un grup conspiraţional  l-a ucis pe copil şi apoi l-a dat la câini pentru a transforma omorârea patrupedelor într-o afacere. Părinţii băiatului ar fi şi ei parte din conspiraţie. Şi cu toată această iubire de animale, Cristiana Anghel n-a ezitat să poarte, multă vreme, o blană de vulpe. Parlamentul României seamănă uneori cu o imensă sufragerie, unde nişte dudui sporovăiesc la cafea, cu televizorul pornit, tot felul de stupidităţi, argumentând cu: „Ascultaţi la mine, că am o vârstă!”. Numai că în Parlament sporovăielile astea sunt pe banii noştri şi nu e deloc amuzant. De trei ori grevă Senatoarea Anghel a făcut de trei ori greva foamei. 2007- Împotriva mafiei caselor naţionalizate (38 de zile). 2010 – împotriva batjocoririi profesorilor şi a nerespectării statului de drept (70 de zile). 2012- împotriva politicienilor care jignesc poporul român (câteva zile, nu multe). Gândire de parlamentar: „Nu am votat împotriva unei legi injuste pentru că împotrivă a votat PDL-ul. Ar fi însemnat să fiu în aceeaşi barcă cu PDL-ul” „Adevărul”: Pare că de pe urma grevei aţi avut numai de câştigat: bani de la Antena 3, o carieră politică, salt salarial de la cel de învăţătoare la cel de senator... Cristiana Anghel: Da, dar trebuie să recunoaşteţi că aveţi cu cine sta de vorbă. Am făcut totul pe o solidă cultură generală. Pe o aprofundată cunoaştere a unor chestiuni de drept. S-a mai auzit ceva de cei care şi-au dat foc, sau de cel care s-a aruncat de la balconul Camerei Deputaţilor? Trebuie să recunoaşteţi că sunt altfel decât alţii. V-aţi gândit că, intrând în politică, trădaţi acea formă de protest. Nu pentru asta aţi răbdat de foame. Nu simt că am trădat. Aţi început prin a vă lupta cu sistemul şi aţi sfârşit făcând parte din sistem. Accept ideea. Poate că dumneavoastră aveţi dreptate, dar eu nu simt că am făcut rău. Deocamdată. Scriau unii că am ieşit din greva foamei mai grasă decât am intrat şi că mă fardez ca să am cearcăne. Nu, priviţi, sunt adevărate! Eu pot să stau cu dumneavoastră cât vreţi. Stăm împreună 24 de ore şi nu mănânc nimic. Vi s-a părut vreodată că saltul de la învăţătoare la senator e o pălărie prea mare? Nu. Şi ca să fiu sinceră mă şi jigneşte această întrebare. Au avut alţii pălării de zece ori mai mari decât capul lor. Dacă diseară intră în grava foamei un profesor, ce-i veţi spune din calitatea dumneavoastră de senator? Să-şi facă analizele. Şi dacă nu intră cu analizele perfecte, să nu mai facă. În calitate de parlamentar i-aş spune că ce depinde de mine fac. Să ştiţi că eu m-am abţinut când s-a votat bugetul Educaţiei. Întrebarea mea a fost asta: „Ce scrie legea? 6% din PIB, da?”. Ar fi însemnat să mă desfiinţez ca om în momentul în care anunţau că bugetul Educaţiei e  3,4% din PIB, iar eu ridicam mâna şi spuneam că sunt de acord. Mi s-a părut injust. Puteam să fiu în rând cu colegii mei şi să votez pentru. Dar de ce n-aţi votat împotrivă dacă vi s-a părut injust. Pentru că împotrivă a votat PDL-ul şi n-am vrut să fiu în aceeaşi barcă cu PDL-ul. Asta sună rău. Nu sună rău deloc. Şi dacă PDL-ul vine cu o iniţiativă bună, dumneavoastră nu votaţi pentru că e a PDL-ului? PDL-ul a votat împotriva acestui buget, PDL-ul care a făcut ce a făcut cu mine când am fost în greva foamei. Ar trebui să depăşiţi chestiile astea personale. Vă ţineţi de răzbunări aici sau reprezentaţi alegătorii? Îmi pare rău că puneţi problema aşa. În momentul în care eu am făcut o grevă a foamei şi am fost călcată în picioare pentru că nu s-a alocat procentul care trebuia din PIB... Amestecaţi lucrurile presonale cu calitatea de parlamentar. Bun, dar abţinerea înseamnă că eşti pentru? Nu, dar nu înseamnă nici că eşti împotrivă. Puteam să nu votez deloc. Profesorii se aşteptau ca dumneavoastră, care veniţi din rândul lor, să votaţi împotriva unei legi defavorabile învăţământului. Asta era o atitudine. Abţinerea este pasivitate. Nu e pasivitate. Când profesorii erau în stradă, eu am declarat de la microfonul Senatului că sunt alături de ei. Recunosc că atunci când am intrat în greva foamei a fost o chestie mercantilă: voiam să mi se aplice mie legea de majorare salarială. În ideea în care, dacă mi s-ar fi aplicat mie, ar fi trebuit atunci să se aplice şi celorlalţi Cu ce vă mândriţi după un an de mandat? Sunt la primul mandat şi în primele luni a trebuit să înţeleg cu ce se mănâncă. E deja un an. Să ştiţi că unii se acomodează timp de patru ani. Eu cred că m-am acomodat destul de repede. Deci, eu strâng materiale, astfel încât să pot să lansez iniţiative legislative exact în perioada următoare. Puteţi să ne spuneţi despre ce e vorba? Nu. Măcar în ce domeniu. În educaţie? Nu neapărat în educaţie. Mai degrabă pe partea cealaltă. Care cealaltă? A dreptului, administrării, justiţiei. Nu vreau să spun pentru că nu e bine să spun. Vă fură cineva ideea? Nu. Dar mi se pun piedici. Sacrificiul de a lucra în Ministerul Educaţiei: „Fiica mea ştie 7 limbi străine şi primeşte 14 milioane salariu” Presa a scris că aţi intervenit pe lângă Ponta ca să o angajeze pe fiica dumneavoastră la Ministerul Educaţiei? De ce nu-l întrebaţi pe Ponta? Cum să mă duc la el cu aşa ceva? Copilul meu a terminat cu 10, a fost olimpic naţional, vorbeşte 7 limbi străine, are master la Academia Militară, e înscris la doctorat, are două cursuri de diplomaţie la Institutul Diplomatic. Copilul meu are 14 milioane pe lună! Cu atâtea calificări are 14 milioane salariu? Dar unde lucrează? Lucrează la Ministerul Educaţiei, la relaţii internaţionale (n.r. – relaţii bilaterale România - Africa). Este ţinută acolo nu pentru că e fiică-mea, ci pentru că ştie foarte bine gramatică românească şi literatură. Dar cu limbile astea 7 pe care le ştie ar putea să-şi găsească o slujbă în mediul privat pe bani mult mai mulţi. Şi ce vreţi să-i fac? Să o trimit eu? E mare. Stau în buricul Bucureştiul, lângă Sala Palatului, şi n-am văzut un spectacol într-un an de mandat! „Vreau să schimb sistemul, dar nu m-am gândit cum” Cum a fost contactul cu televiziunile? Primii m-au preluat cei de la Realitatea. După aceea m-a preluat în fiecare zi cinci minute Alessandra Stoicescu, la Antena 3. Eram live pe Skype. După grevă aţi stabilit chiar o colaborare permanentă cu Antena 3. Am venit luni de zile ca invitat la emisiune. Când aveau nevoie, îmi dădeau telefon. Se întâmpla uneori să îmi dea telefon cu două ore înainte de a avea tren. Aveam timp  să fac un duş şi să ajung la gară. Am plecat şi în ziua de Paşte. S-au supărat ai mei că plec tocmai în ziua de Paşte. Două ore dus, emisiunea şi două ore întors. Ajungeam şi la trei noaptea înapoi acasă. Câteva luni de zile am plătit eu biletele. Şi la un moment dat ajunseseră să mă invite şi de şase-şapte ori pe lună. Costa un milion. Eu aveam 10 milioane salariu. Nu mai puteam să mai trăiesc aşa. Şi aşa aţi ajuns să luaţi bani de la Antena 3... Am luat pe contract. Am terminat greva foamei pe 21 noiembrie 2010, iar contractul cu Antena 3 l-am făcut în august 2011. Era contract de drepturi de autor. Prin plata respectivă îmi recuperam şi banii cheltuiţi pe biletele de tren. Dar vă mai şi rămâneau. În total, pe 2012 şi 2013 sunt aproape 36.000 de lei. Logic. Dar la România TV îmi dădeau doar banii pe bilet. Fix banii pe bilet. De ce făceaţi chestiile astea? Să plecaţi de acasă pe tren în ziua de Paşte... pentru ce? Ca o obligaţie morală pentru ceilalţi cetăţeni. O obligaţie morală să cadă Guvernul Boc. Iată ce scria Andrei Pleşu în urmă cu ceva timp: „Observ că pofta de sticlă confiscă, uneori, şi suflete mai simple. O doamnă învăţătoare care, în octombrie anul trecut, înduioşa naţiunea cu o severă grevă a foamei, apare brusc, în diverse emisiuni, ca expert în bombăneli de conjunctură. Saltul de la martiraj la vedetismul derizoriu al micului ecran s-a făcut cât ai zice peşte. Pofta de sticlă nu iartă. Merită 70 de zile de nemâncare...” Deci, e o chestie dură. Da, i-am şi răspuns domnului Pleşu într-o emisiune a lui Răzvan Dumitrescu. Eu i-am citit cărţile domnului… îmi place cum scrie, îl respect în calitate de scriitor. Las timpul să demonstreze că n-a fost nicio poftă. Deci, domnul ştia ce înseamnă televiziunea. N-a avut experienţa mea, a omului din provincie, care nu ştie. Vi se pare normal ca, în momentul în care eşti invitat neutru la o televiziune, să primeşti bani de acolo? Mai ales că televiziunea respectivă are şi o orientare politică declarată. Nu, stimate domn. Faceţi o greşeală. Gândiţi-vă că vă duceţi şi cumpăraţi o carte. Cartea lui Pleşu. Pleşu e obligat să scrie ce vă place dumneavoastră? Sunt două lucruri complet diferite. Nu. E acelaşi lucru. Tu nu m-ai plătit pentru ce spun, m-ai plătit pentru că vin în studioul tău. Tu mi-ai plătit mie faptul că tu făceai rating. Ratingul aducând publicitate, da? Erau zeci de mii de persoane care în momentul în care butonau şi vedeau că este invitată Cristiana Anghel, rămâneau acolo. Pentru că ştiau că eu nu mint. Eu am avut o atitudine anti-PDL din perioada grevei foamei. Eu nu mi-am schimbat opinia nici acum. Dar să ştiţi că situaţia catastrofală din învăţământul românesc nu e doar din vina PDL-ului. Au mai guvernat şi alţii în ultimii 25 de ani. Ştiţi cum e... PDL-ul a turnat picătura care a umplut paharul. Dar să vă spun un lucru: în 2004 eu l-am votat pe Băsescu. Când a mers în Piaţa Universităţii şi a băut din sticla de şampanie şi a aruncat-o după aceea împreună cu pălăria lui Varujan Vosganian, eu am fost o fericită. Dintr-o dragoste mare rezultă o ură foarte mare. Dacă l-aţi votat pe Băsescu înseamnă că aţi fost nemulţumită de guvernarea PSD din 2000 – 2004. Nu de PSD. Am fost nemulţumită de Adrian Năstase, care mi se părea că s-a aşezat pe un piedestal şi că e prea sus ca să mai vadă ce se întâmplă jos. Eram preşedinte de sindicat şi am cerut o audienţă la dumnealui şi mi s-a răspuns: „Domnul premier nu dă audienţe”. Am rămas marcată. Cum adică nu dă audienţe? Aţi fost nemulţumită de perioada Năstase – PSD, aţi fost nemulţumită de perioada Băsescu – PDL. Cum de aţi intrat în politică după aceşti 12 ani de nemulţumire? Şi acum mă întreb ce caut eu aici?. Într-o zi am primit un telefon de la domnul profesor Voiculescu. Eram pe stradă, parcă văd. Nici nu am văzut cine sună. Veneam de la piaţă, am lăsat sacoşele jos, enervată că mă sună cineva taman când sunt plină de sacoşe. Îmi zice: „Ştiţi, ne-am gândit că aţi putea să candidaţi”. Îi spun: „Domnule, dacă se poate fără să fiu membră de partid bine, dacă nu... ura”. Şi i-am închis telefonul. Am mai mers puţin şi iar m-a sunat. Tot aşa. A treia oară când m-a apelat, mi-a zis: „Dar dumneavoastră n-aveţi familie să vă consultaţi? Sau să lăsaţi o perioadă de gândire, o oră, două, o zi?”. Am mers acasă, m-am consultat cu familia: copilul meu a fost împotrivă, mama - la fel. Soţul, în primă fază a fost împotrivă, dar pe urmă, discutând, el a zis: „Mă, Dumnezeu îţi deschide uşa o singură dată. Nu intri pe ea, ţi se închide pentru totdeauna”. Şi am acceptat până la urmă. Când aţi ieşit din greva foamei aţi declarat că nu veţi intra niciodată într-un partid politic. Nici acum nu-mi vine să cred că sunt membră a unui partid politic. Vreţi să vă spun ceva, eu încă n-am carnet de partid. Nu mi l-au făcut încă (n.r. - râde) Şi ce v-a făcut să acceptaţi? A fost prezentată roz situaţia: că în cazul în care ajung parlamentar voi putea să îndrept lucrurile. Problema e că nu se face primăvară cu o floare. Cred că ştiaţi asta dinainte. Nu. Dumneavoastră priviţi prin prisma experienţei de ziarist şi poate că ştiţi. Dar eu nu ştiam. Eu şi acum sunt convinsă că şi un ceas poate fi blocat dacă o rotiţă se pune de-a curmezişul. Bun. Cum credeaţi dumneavoastră că o să schimbaţi sistemul? Nu m-am gândit. Efectiv nu m-am gândit. Eu am primit acel telefon cu două săptămâni înainte de începutul campaniei electorale. În acele două săptămâni am făcut actele să mă facă membră PC. Pe urmă a început campania electorală, în care am alergat de dimineaţă până seara. Am făcut campanie fără o brichetă, fără o plasă, fără promisiuni. Eu le-am promis oamenilor un singur lucru: "N-o să fiu o nemernică!" Ce părere aveaţi despre Dan Voiculescu până să intraţi în PC? Îl respectam. Dacă dumneavoastră nu aţi fi avut niciun cotact cu mine, nu m-aţi respecta? Depinde ce aş şti despre trecutul dumneavoastră. În cazul domnului Voiculescu, sunt nişte lucruri din trecut pe care merită să le ştii în momentul în care-ţi face o propunere. Vreţi să vă zic ceva? Sunt nişte lucruri din trecut. Nu e nici primul, nici ultimul, nici singurul. Nu e nici cel mai negru. Aaa, că e zugrăvit în negru... Indiferent ce va fi, indiferent dacă voi rămâne în acest partid sau nu, promit că niciodată nu-l voi denigra şi nu-l voi vorbi de rău pe domnul Voiculescu. Nu sunt eu Dumnezeu să-l judec pe domnul Voiculescu. Mai mult decât atât, eu trebuie să recunoscă faptul că domnul Voiculescu mi-a dat o şansă. Din învăţătoare am ajuns senator. Pentru mine saltul este mare. Lucrul acesta nu m-a costat niciun leu. Dar nu Voiculescu m-a adus în Parlament, ci Dumnezeu. Hotărârea să ies din greva foamei am luat-o când doamna Ecaterina Andronescu şi doamna Mona Pivniceru au vorbit cu părintele Ioan, episcopul de Covasna, să vină la mine în salon. Părintele Ioan a deschis uşa şi primele cuvinte ale lui au fost: „Iartă-mă, soro, că am venit atât de târziu!”. Şi i-au dat lacrimile. Vă daţi seama că mi-au dat şi mie lacrimile. Oh, nu vă spun cum au izbucnit în plâns cele două doamne în momentul în care eu am zis „gata, voi renunţa!”. Nu vă spun cum a fost... Deci, înăuntru plângeam eu, plângeau Mona Pivniceru şi Ecaternia Andronescu, plângea părintele, iar pe hol plângea tot personalul. Inclusiv de la bucătărie plângeau.  Cristiana Anghel - detalii care contează -    Ultima carte citită: “E o carte despre lupta anti-corpupţie. Are 400 de pagini. E superbă. Nu mai ştiu cine a scris-o, dar domnul care a scris-o e strong”. -    E posesoarea unui autoturism Audi A 4. -    Îi sună telefonul cu o melodie ABBA, „I have a dream” (n.r. – am un vis). -   A intrat la Facultatea de Drept din Bucureşti, dar nu a terminat-o: „Am făcut un an colo, un an colo. Dar nu m-a interesat cartonul”. Chiar şi aşa, a scris un mic dicţionar de drepturile omului. -    A căutat pe Google cine deţine recordul de longevitate la greva foamei: „recordul este deţinut de un cubanez: a rezistat 123 de zile cu perfuzii”. -    În timpul interviului primeşte o invitaţie la o sindorfie organizată de Preşedinţia României. Se uită pe ea şi spune: “Frumos! Şi eu i-am urat «La mulţi ani» lui Băsescu de ziua lui. În fond şi la urma urmei, oameni suntem!”. Iubitoare de animale, în blană de vulpe Cristiana Anghel, cu blana de vulpe pe sub vesta de sindicalist FOTO: Mediafax Am văzut că aţi făcut, în calitate de senator, o adevărat investigaţie în cazul „Ionuţ”, copilul omorât de maidanezi. Da, am cerut primăriei să-mi dea nişte acte. Am primit un răspuns care nu-mi elucidează necunoscutele. În momentul în care tatăl lui Ionuţ ar fi având o legătură de afaceri cu omul care este proprietarul terenului unde a fost găsit copilul, atunci asta îmi ridica un mare semn de întrebare. În ce sens? Am nişte nelămuriri: pe camerele de luat vederi, fratele lui Ionuţ vine de mână cu bărbatul care l-a găsit. Lângă fratele lui Ionuţ e un câine. Dacă aţi fi fost martorul unui atac al unei haite de câini care v-ar fi omorât fratele, n-aţi avea o reacţie de retragere la vederea unui câine? Fratele lui Ionuţ e total liniştit cu acel câine lângă el. Ce relevanţă are? Credeţi că Ionuţ n-a fost omorât de câini? Asta încercaţi dumneavoastră să demonstraţi? Eu vreau să spun spun altceva: că se încearcă folosirea acestei tragedii pentru a mai mânca iar sute de mii de euro din banii populaţiei, pe spezele sufletelor căţeilor. Chiar credeţi că s-a folosit viaţa unui copil pentru o chestie din asta? Eu vă spun un lucru: toate studiile demonstrază că nu uciderea câinilor rezolvă problema, ci sterilizarea. Ce legătură are? De ce faceţi toată investigaţia asta ca şi cum cineva ar fi urmărit să-l omoare pe Ionuţ ca să dea drumul la o afacere cu uciderea câinilor? Am dreptul, nu ca parlamentar, ca cetăţean, să am îndoieli? Veţi constata că doamna aceasta, Cristiana Anghel, fostă învăţătoare, are dreptate. Niciodată o crimă nu e perfectă. Dumneavoastră credeţi că e o crimă. Eu aşa cred. Deci Ionuţ n-a fost omorât de câini... Nu. A fost dat după aceea la câini. Eu aşa cred. N-am dovezi În scopul...? Nu ştiu. E doar un feeling? N-aş putea să vă spun şi n-aş vrea să vă spun. Eu sunt convinsă că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieşi la iveală. Dar autopsia a demonstrat că băiatul o murit de la muşcături de câine. De ce nu există fotografii? De unde ştiţi că nu există. Aţi încercat să le vedeţi şi n-aţi reuşit? A fost o anchetă, părinţii au dat declaraţii. De unde ştiu părinţii? Au fost ei acolo când s-a întâmplat? De unde ştiu? L-au văzut la morgă pe băiat. Dar de ce nu a rămas nicio dâră de sânge în acel loc? Ce dâră de sânge doamnă? Eu lucrez de 30 de ani cu copiii. Copiii care sunt bătuţi au reacţii de retragere. Fratele lui Ionuţ stă lângă câine şi n-are nicio reacţie. Asta îmi demonstrează că e o mare mizerie şi o mare minciună. Indiferent de câte anchete fac ei. Argumentul meu e irefutabil. Copilul ăla ar fi luat-o la plâns în hohote, într-o isterie totală când ar fi văzut un câine... În fine. Dumneavoastră sunteţi suţinătoarea câinilor. Un consilier de la primăria Craiovei spunea că ar trebui să plângeţi şi pentru vulpile omorâte pentru a vă face haina de blană pe care o purtaţi. O, Doamne, e o haină de blană de vulpe pe care o am de 10 ani de zile, cumpărată de mama şi pe care n-am mai purtat-o de nu mai ştiu când. Am dat-o jos în campania electorală şi n-am mai purtat-o. Oricum era un amârât de guler mai mare, fir-ar el să fie. Tot vulpe moartă e. Şi am mai avut o haine de nutrie, pe care am pierdut-o. Am cumpărat-o acum câţiva ani cu banii câştigaţi dintr-un proces în care am dat inspectoratul în judecată şi m-au despăgubit cu vreo 27 de milioane. Erau bani. Dar nu mi-a plăcut haina. Era incomodă. Atunci nu eraţi la fel de iubitoare de animale? Ba da, dar cum să zic, eram ca un copil care se maturizează şi nu realizaează totul dintr-o dată. Eu acum m-am lăsat şi de carne. Când văd carne în galantar, văd sânge şi animale sacrificate. Vizitele inginerilor Gold Corporation în birourile parlamentarilor Văd că aveţi aici pe birou o hârtie cu antetul Gold Corporation. Ce e? M-am întâlnit cu doi arheologi de la Gold Corporation. Am stat cum stau cu dumneavoastră aici. Ei v-au propus? Da, ei m-au sunat. Nu ştiu de unde aveau numărul de telefon. M-au sunat şi i-am primit. Eu accept dialogul. Cum a fost discuţia? V-au convins? Nu m-au convins. Cred că i-am convins eu pe ei că publicitatea agresivă le face mai mult rău decât bine. Dar au mai contactat şi alţi parlamentari? Nu ştiu. Ştiu doar că a mai fost contactat grupul nostru parlamentar şi după aia m-au sunat şi pe mine separat. Eu răspund la telefoane. Am vorbit. Am luat cuvântul şi în Senat. Eu nu sunt nici pro-american, nici pro-rus. Eu cred că aurul stă bine unde stă, şi generaţia copilului meu va avea mai multă minte să facă ce trebuie cu banii de pe aurul ăla. Eu am votat împotrivă. Nu vrea să îl scoată deloc. Pentru că noi oricât am avea nu ne mai ajunge. Poate peste o vreme va fi mai bine. Se mai schimbă clasa asta politică între timp, care... Păi dumneavoastră sunteţi clasa politică. Da (n.r. - râde). Vom ieşi şi noi la pensie, la iarbă verde. Trista viaţă a unei soţii de ofiţer: „Schimbi 10 garnizoane, 10 case: nu se potriveşte mobila. O muţi cu maşina, se alege praful de ea...” Cristiana Anghel s-a certat cu Victor Ponta, anul trecut. I-a spus că e lup în haină de oaie. Ponta i-a răspuns că: “Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti”. “Între timp ne-am împăcat. Suntem chit”, spune senatoarea. Acum declară cu naturaleţe:“Îl iubesc pe Ponta! A făcut nişte mişcări foarte bune. Asta cu forumul româno-chinez a fost magistrală”. Cristiana Anghel mai are un motiv pentru care-l iubeşte pe Ponta: Îl iubesc pentru că Guvernul a trimis în Parlament legea prin care pensiile militarilor vor fi făcute înapoi ca pe timpul lui Cuza, pensii de de stat. Aici aveţi un interes direct. Soţul dumneavoastră e cadru militar. Deci, când a venit valul acela, soţului meu i s-a tăiat jumătate din pensie. Eu m-am dus singură în instanţă şi în trei luni am avut hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care i-am recuperat banii. Eu n-am luptat acum pentru soţul meu. Dar ce vă încântă atât la legea pensiilor militare? Aţi făcut armata? Nu. Atunci n-aveţi cum să înţelegeţi… Dar ştim ce a făcut Armata Română la cel mai important eveniment în care a fost implicată în ultimii 50 de ani: a omorât sute de oameni nevinovaţi la Revoluţie pentru că era total nepregătită, cu ofiţerii ei cu tot. Deci e discutabil cât de mari ar trebui să fie pensiile ofiţerilor. În momentul în care i-ai băgat pe pensionarii militari în oala mare în care sunt toate pensiile, ai omorât breasla. Adică bagi în aceeaşi oală şi CAP-iştii, şi… Foarte bine… Nu. Pensiile se dau conform contributivităţii. Păi, militarii au avut un contract cu statul român. CAP-iştii n-au avut. Şi ce dacă? Pensia militară e egală cu pensia de CAP-ist? Nu e vorba de valoarea banilor. Eu vorbesc de respectul pe care-l dai militarului. Militarul român a avut un contract cu statul. Şi-a îndeplinit contractual şi a ieşit la pensie. Normal este ca pensiile militare să fie de stat, nu de dincolo. Cum au şi judecătorii. Pensii speciale. Pentru că au un statut special. N-au voie să aibă afaceri şi trebuie să trăiască numai din salariul acela. La militari, când a venit un ordin, ei au spus: “Cu plăcere!”. Sunt oameni care au schimbat 10 garnizoane într-o viaţă. Schimbi 10 case: nu se potriveşte perdeaua, nu se potriveşte mobila. O muţi cu maşina, se alege praful de ea. Copilul schimbă şcoala, stres… În orice meserie există avantaje şi dezavantaje. Nu stimate domn. Militarii sunt singurii care jură cu preţul vieţii: voi face, voi drege. Nu, stimate domn. Iar eu, soţie de ofiţer fiind, ştiu că atunci când bătea soldatul în uşă, noaptea, trezea toată casa de nu mai adormeai. Da, poate ştiţi mai bine. Poate că aveţi dreptate. Profesoară de mandolină la orfelinat: „Nu m-am purtat cu suflet” Cristiana Anghel a fost, între 1978 şi 1984, profesoară de muzică la o casă de copii din Caracal. Le preda orfanilor mandolină. Despre copiii pe care i-a avut în grijă îşi aminteşte că „erau mereu cu nasul curgând până în barbă, suportau, săracii, şi bătăi, şi drăcuituri, şi furat din alimente”. Cristiana Anghel priveşte înapoi cu regret. „Eram domnişoară. Nu prea ştiam ce înseamnă să fii mamă şi n-am fost o mamă bună pentru acei copii. Nu sunt mulţumită sufleteşte de cum m-am purtat cu ei. I-am învăţat să cânte la mandolină..., dar n-am avut sensibilitatea pe care aş avea-o acum. Eu am fost una la părinţi şi am avut de toate. N-am înţeles ce înseamnă să n-ai părinţi. Deci, mă purtam civilizat, dar nu cu suflet”.

http://adevarul.ro/news/politica/cristiana-anghel-1_52ee7615c7b855ff56036584/index.html