Leprozeria, coteria sau chinezăria numită România ?

Ponta , acest saltimbanc cu pretenții de politician , acest Mircea Badea al politichiei dâmbovițene a efectuat un șpagat de efect între Occident în general , UE în particular și îndepărtata China. Obsesia chinezească  a lui Ceaușescu , OBSESIE MATERIALIZATĂ ÎN PRELUAREA modelului revoluției culturale a fost moștenită de Ion Iliescu ți transmisă de aceta vrednicilor săi discipoli, ce referire atît la Adrian Năstase , posesor de cazier judiciar , de orgolii și tupeu cât Everestul , de conturi barosane sau multe case cât și la mitomanul plagiator național ajuns accidental premierul guvernului, spre marea neșansă a României .
  În pofida țățismelor de care dă dovadă la televiziuni , gargaragiul narcisist Vctor Ponta e un tip egoist , cinic și ambițios care își propune acapararea întregii puteri în stat după modelul deja patentat de Nicolae Ceaușescu .
  Pentru a-și atinge obiectivele meschine acest individ e capabil să calce în picioare interesele legitime ale României , fapt confirmat o dată în plus , dacă mai e cazul de maniera în care,
ca să parvină pînă în sala de aşteptare a Casei Albe, Victor Ponta a făcut incredibile concesii companiei Chevron, cea care i-a aranjat întălnirea cu vicepreşedintele american Biden. Acest comportament nu este decît o continuare a faptului că pentru a fi primit cinci minute de către Angela Merkel Victor Ponta s-a anagajat să restituie FORUMULUI GERMAN fostele proprietăți ale defunctului Grup Etnic German din Transilvania ,  care a reprezentat o organizație nazistă și urmare a acestui fapt toate proprietățile i-au fost confiscate în temeiul legii.
  Analizînd haoticele evoluții românești din perspectivă mai largă , se cere  subliniat faptul că din punct de vedere geopolitic global asistăm la o tăcută dar teribilă confruntare între Occident și China, care bazîndu-se pe resursele naturale posedate dar și pe resursele demografice tinde sădevină prima putere economică a lumii.
  Buni diplomați și excelenți cunoscători ai relațiilor și evoluțiilor politice din statele europene ce prezintă interes pentru expansionismul chinez știu că încă din opoziţie, Victor Ponta a dovedit că Uniunea Europeană îl stinghereşte prin standardele statului de drept, prin strădania de a ţine România în hotarele unei minime democraţii , fapt ce explică atacurile furibunde ale troicii Ponta - Voiclescu - Antonescu împotriva UE din perioada opoziției , atacuri reluate cu extraordinară vigoare cu ocazia suspendării de anul trecut a președintelui Băsescu .În acele momente cei trei , prin intermediul unei unei virulente campanii mediatice au încercat din răsputeri pentru a-i convinge pe români că Occidentul e un stăpîn egoist, care ne umileşte pe noi, românii și se amestecă în treburile interne ale României  prin exigenţe absurde, cum ar fi, de exemplu, cea de a se respecta legalitatea, cadrul democratic și separația puterilor în stat sau de a ne condamna marii corupţi.
  S-a repetat în aceste zile tactica folosită de chinezi cu succes în anii 1960, moment în care cînd Chină comunistă a folosit o altă ţară Albania drept cap de pod în bătălia ei cu URSS-ul lui Hruşciov. Azi , în anul de graţie 2013, asistăm la o confruntare tăcută, dar aspră între Occident şi China pentru supremaţia în lume drept care China și -a propus să-şi implanteze capete de pod în sfera de influenţă occidentală.
  În acest context Ponta , cățelandrul de Dâmbovița a fost o victimă sigură pentru experimentatul dresor de tigri cu ochi oblici în fața căruia bichonul mioritic a făcut sluj în cea mai penibilă manieră posibilă , umilind prin comportamentul său nedemn România și pe români. Primari și președinti PSD de consilii județene , secretare și dactilografe au fost adusi (e) în sala unde a avut loc ședința reunită a camerelor Parlamentului pentru a nu fi rănită retina înaltului oaspete ( 1,55 , cu tocuri cu tot ? ) de existența unor locuri goale. Steagul UE a fost înlăturat iar locul acestuia a fost luat  de steagul R.P.Chineze , unul dintre cele mai represive regimuri politice , țara în care drepturile omului sunt un moft iar protestele împotriva regimului sunt înecate în sânge.
  Premierul chinez a fost invitat în prezidiu ( cu alte ocazii președintele țării sau înalți demnitari din occident au luat loc în sală , au vorbit din sală ) după care , de la înalta tribună a parlamentului unei țări despre care se afirmă că ar fi membră NATO și membră a UE s-a lansat într-o nerușinat laudatio al comunismului și a regimului represiv chinez , discursul său fiind urmărit și aplaudat cu maximă slugărnicie de un auditoriu imbecilizat .Oficiosul PC Chinez a și subliniat cu nedisimulată mândrie proletară că în timpul discursului său de treizeci de minute premierul chinez a fost aplaudat de exact douăzeci de ori.
În schimbul semnării unor acorduri ce se vor dovedi în timp simple petice de hârtie și a promisiunii unor iluzorii învestiții chinezești îm țara noastră , comuniștii chinezi au reușit cu complicitatea PSD o formidabilă lovitură propagandistică la fruntariile Uniunii Europene ,România a devenit de facto un cap de pod al expansionismului chinez împotriva UE și a Occidentului iar Victor Viorel Ponta, premierul mitoman și megaloman al unei țări bolnave și-a manifestat intenția și disponibilitatea de a folosi relația cu China ca mijloc de șantaj împotriva UE care stresează clasa (cloaca ) poltică românească prin pretențiile sale „desuete” vizavi de respectarea democrației , legalității și separării puterilor în stat sau cele legate de necesitatea condamnării corupților.
  Vizita premierului chinez în România s-a dovedit a fi o adevărată hartie de turnesol pentru realități politice românești postdecembriste : dictatura schizoidă a lui Ceașescu a fost înlocuită de dictatura cleptocrației și mediocrației. Toți dar absolut toți cei care s-au perindat și se perindă la butoanele puterii ( politicieni, parlamentari , președinți ) au fost preocupați exclusiv de dorința de conservare a puterii personale și de o căpătuire rapidă pentru ei și familiile lor. Nici un preț de plătit nu e prea mare , consideră aceștia.
  Iliescu a semnat tratatul cu URSS PRIN CARE se acceptă prevederile pactului RIEBENTROP -MOLOTOV pentru România , Emil Constantinescu a cedat definitiv Rusiei Insula Șerpilor, militarii români au fost, sunt trimiși să lupte și să moară departe de țară , pe pămînt străin și sub steag străin pentru o cauză care nu este a României.
  Uniți în cuget și simțiri , indiferent de așa zisa orientare politică , toți cei care populează leprozeria numită Parlamentul României și care formează coteria lacomă a adoratorilor ciolanului național , aceste stomacuri vorbitoare lacome au acceptat servil și cu ignorarea adevărului istoric teza dementă că în România a avut loc un holocaust, că România se face vinovată de holocaust împotriva evreilor și țiganilor dar ignoră cu cerbicie realitățile tragice ale HOLOCAUSTULUI ROȘU împotriva poporului român de pe ambele maluri ale Prutului.
  Se bate mult monedă pe intrarea României în NATO și în UE dar se omite a se preciza că :
guvernul Năstase a acceptat la presiunea marelui licurici păgubosul contract cu Bechtel :
guvernul Năstase a acceptat cumpărarea a două fiare de călcat numite pompos fregate la un preț mai mare decît cel al unor nave similare ce ar corespunde standardelor NATO ;
guvernul Năstase a cedat combinatul siderurgic Galati lui Mitcal, protejatul personal al lui Tony Blair concesionînd de asemenea rezevele de petrol și gaze naturale către austriecii și rușii de la MOL ;
Guvernul Tăriceanu a cedat rezervele de petrol și gaze naturale de pe platforma continetală a Mării Negre diferitelor firme occidentale sau cu participare rusească ;
guvernul Boc, acceptînd servil solicitarea marelui licurici a acceptat ștergerea datoriei istorice a Irakului față de România ;
guvernul Ponta a acceptat ca statul român să încasaseze din afacerea Rompetrol, doar 270 din cele 760 de milioane de dolari datorate de kazahi ;
premierul Ponta, în semn de recunoștință că Angela Merkel i-a acordat cinci minute din prețiosul său timp a promis că va restitui Forumului German toate proprietățile fostului Grup Etnic German din România;
premierul Ponta ,în schimbul „ favorului ” de a fi primit de către vicepreședintele Biden a acceptat concesionarea în condiții oneroase către Chevron a explorării și exploatării gazelor de șist ;
  Să nu ne autosugestionăm , marii noștri prieteni din occident sunt de fapt niște lupi în blană de oaie care ne fac hatîrul de a păstori în folos propriu
exclusiv Miorița valahă , acceptînd în marea lor mărinimie să arunce câte un os de ros și potăilor autohtone care fac legi sau mimeayă actul guvernării.Să privim adevărul în față : a fost furat sau înstrăinat tot ce era de furat sau înstrăinat în această țară iar până mai ieri mai rămăseseră de înstrăinat doar cimitirele și mormintele dar și acest prag al suportabilității a fost depășit în momentul în care RMGC a început să disloce cimitirele și mormintele cu buldozere și escavatoare.
  România a devenit o piață de desfacere și o colonie a occidentului iar românii vor merita să trăiască și să moară în genunchi, sub cnut dacă nu vor avea tăria să își ia țara înapoi.
Profesor Mihai Beltechi

China a fost mereu deschisă spre România și rezultatul în acești ani este zero.De câteva săptâmâni, România a ajuns în­tr-o fază de Chinamanie. Prezența pre­mi­erului și a numeroase delegații chineze la București a pus laolaltă o grămadă de sen­timente amestecate: ad­mi­rația pentru marile vizite de altă dată, nostalgii pen­tru „claritatea“ economiei de stat, speranțe că în sfâr­șit vom avea investiții pen­tru toate marile proiecte me­reu amânate. Vizita pre­mierului chinez a fost cu siguranță binevenită. Fo­ru­mul, fără discuție, un suc­ces. Dar, de aici, la in­ves­tiții și bani e o cale lungă. Și asta pentru că proiectele prezente în memorandumuri fără nicio valoare juridică sunt de cel pu­țin doi ani pe agenda comună româno-chi­neză. Cu Tarnița, Reactoareale 3 și 4 sau Ter­mocentrala Oltenia s-a dus Emil Boc în China în 2011. Tot cu ele, dar și alte eventuale proiecte de interes pentru in­ves­titorii chinezi s-a dus și MRU la Varșovia, cu o zi înainte să fie debarcat de la Palatul Victoria. Atunci s-a stabilit Bucureștiul ca următoarea gazdă a forumului China – Eu­ropa de Est și un program de consultări pen­tru ca proiectele să prindă odată și oda­tă ceva consistență.
De atunci, nu s-a întâmplat nimic și tare mă tem că nu se va întâmpla ceva nici du­pă această întâlnire. O dată, că toate aces­te proiecte presupun normative europene pentru accesul la lucrări publice sau par­te­neriate publice, toate greu de organizat și ges­tionat, mai ales atunci când este evi­dent că autoritatea publică nu prea este in­teresată de proceduri și economie. Apoi, in­vestițiile chinezești ar fi o soluție ex­ce­lentă pentru a depăși criza de investiții prin care trece România. Și aici este o pro­blemă. Multe presupun ga­ranții de stat și, din nou, avem normative de bună practică și constrângeri de de­ficit (garanțiile intră aici) care nu pot fi depășite.
Toate aceste probleme ar pu­­tea fi depășite și ar fi ex­celent dacă în România ar ajunge bani chinezești. Cu atât mai mult, cu cât există această surprinzătoare sim­patie pentru China. Chinezii sunt invitați pe toate canalele să controleze reactoare nu­cleare românești, să se implice în pro­iec­te strategice, sunt rugați să cumpere Olt­chim (chiar dacă asta presupune să ne vin­dem țara, nu?) sau să cumpere ferme de porci. Asta, în timp ce aproape orice alt proiect investițional străin este con­si­de­rat în acest moment un abuz: să nu vin­dem Oltchim sau CFR Marfă pentru că sunt bu­nuri (?) naționale, să nu vindem pă­mânt, să nu dăm aurul... Această pa­ran­teză de sim­patie pentru bani de afară me­rită ex­plo­atată, pentru că România, de la au­to­ri­tăți prin opinia publică, trece prin­tr-o rea­șezare a raportului cu capitalul străin. Nu mai discutăm faptul că statul nu a mai re­ușit o privatizare semnificativă de ani buni și nici faptul că intrările de ca­pital străin sunt extrem de reduse și nu se întrevăd sem­ne de revenire ale unui in­dicator de care de­pinde nu doar creșterea economică ro­mânească, ci și bunăstarea pur și simplu.
Drama României este că în țară nu mai intră bani pentru proiecte generatoare de va­loare adăugată. Anul trecut, investițiile străine au fost de 2,1 miliarde de euro, iar anul acesta, până în septembrie, de doar 1,5 mi­liarde. Comparați aceste sume cu cele 60 de miliarde investiții străine din 2000 încoace! Faptul că nu mai există un apetit investițional ca în perioada 2007 nu este decât parțial adevărat. Bani există, cu si­guranță, mai mulți decât este interesul nos­tru să-i atragem. Există o lipsă de in­te­res public și un context nefavorabil în opi­nia publică pentru a regenera acest interes pentru investiții străine. Actualul guvern a reușit să stârnească opoziția întregii co­munități de business prin im­pre­vi­zi­bi­li­ta­tea taxării. Chiar dacă, macroeconomic, avem o situație stabilizată, banii nu vin. Pe de o parte, e frustrant pentru oficiali, pe de altă parte, nu este decât rezultatul unei situații care vine pe valul public de antipatie pentru orice proces de în­străi­nare de bunuri publice sau de investiție străină. Am văzut în aceste zile rezervele față de eventuale condiții preferențiale pe care le-ar primi chinezii, dacă ar investi în România, și există, cu siguranță, acest risc, de vreme ce banii chinezilor par să fie lipsiți de suspiciunile pe care le creează banii americani de la Chevron sau din altă parte, cu toate că o investiție nucleară ar trebui să atragă măcar puțin atenția vigi­lentei opoziții ecologiste. De aceea, cu legi speciale, cum am mai văzut, există riscul ca guvernul să fie tentat să încerce să scurt­circuiteze proceduri pentru a intra în această fereastră de oportunitate. Dar este un risc teoretic. Unde cred că riscul se împiedică de realitatea concretă este în com­petența și apetența de a dezvolta pro­iecte de anvergură de către statul român. China a fost mereu deschisă spre România și rezultatul în acești ani este zero. Nu există nicio investiție chinezească peste 100 milioane de euro pe care să o con­semneze statistica, iar investiția în parcul eolian pri­vat sau în cea de microcipuri ar fi un ma­re pas înainte, dacă s-ar con­cre­tiza. S-ar ve­dea că se poate ceva, se mișcă ceva. Alt­fel, următorul premier român va veni din nou cu aceeași mapă de proiecte la ur­mătoarea întâlnire cu oficialii chinezi.
http://www.revista22.ro/mult-zgomot-pentru-nimic-34649.html

Trăgând linie după primirea fastuoasă a premierului chinez, venit la Bucureşti la Forumul economic China - Europa Centrală şi de Est, te întrebi: desfăşurarea deplasată de forţe şi servilismul Puterii pot fi puse doar pe seama imperativului pragmatismului? Sau a fost dat un semnal clar că zarurile geopolitice sunt pe cale să fie aruncate într-o altă direcţie decât cea recunoscută oficial?
În Parlamentul României s-au întâmplat, săptămâna aceasta, în cadrul Forumului economic China - Europa Centrală şi de Est, câteva lucruri ce nu pot trece fără să ridice semne de întrebare. La cererea delegaţiei premierului chinez Li Keqiang, de la prezidiul Parlamentului României – pe care Constituţia îl defineşte ca fiind „organul reprezentativ suprem al poporului român” – autorităţile române au îndepărtat drapelul UE, rămânând doar cel al Chinei comuniste şi al României. Asta, în condiţiile în care România este membră a UE şi în condiţiile în care la acest forum erau prezenţi oficialii statelor din toată Europa Centrală şi de Est, care nu sunt reprezentaţi nici de steagul României, nici de cel al Chinei. Apoi, premierului chinez i-a fost oferit locul preşedintelui în prezidiu. De unde, acesta a făcut un elogiu al comunismului. Se poate spune că nimeni nu-i putea impune discursul. Erau, însă, necesare aplauzele furtunoase ale celor prezenţi? Era necesară mobilizarea activului USL din toată ţara, pentru a face o poză de genul celor de la plenarele comuniste?
Să fie acestea doar gafe la adresa partenerilor occidentali, făcute sub presiunea tentaţiei celor opt - zece miliarde de euro promise de China, sub formă de investiţii? Sau să fie semnale că, la Bucureşti, zarurile geopolitice sunt pe cale să fie aruncate într-o altă direcţie decât cea recunoscută oficial? Există câteva indicii care înclină balanţă în favoarea celei de a doua ipoteze:
1. După acest episod de la Parlament, nimeni din partea Puterii nu s-a simţit dator cu vreo explicaţie. Nici faţă de popor, nici mai cu seamă faţă de UE. În iulie, am fost martorii unui episod asemănător, al cărui actant a fost premierul Victor Ponta. „Tocmai m-am întors dintr-o vizită într-o ţar­ă extraordinară, un bun prieten al României“, de­clara, referindu-se la China, dl Ponta, chiar la recepţia dată de Ambasada SUA la Bu­cu­reşti, în cinstea sărbătorii Zilei Americii. Tot ina­­bilitate diplomatică? Sau mesaj bine ticluit?
2. Cu o zi înainte de începerea vizitei primului-ministru Victor Ponta în China, în vara acestui an, un deputat PSD, Bogdan Diaconu, scria, pentru Vocea Rusiei, postul de radio guvernamental rusesc pentru străinatate: „Cred că turneul asiatic al pre­mie­rului reprezintă numai începutul unei noi vi­zi­uni a politicii externe“. Opiniile d-lui Diaconu nu par simple articole de presă. În primul rând, nu sunt părerile unui analist politic neimplicat în deciziile majore ale ţării. Sunt cuvintele unui reprezentant al Puterii, de­putat în Parlamentul României, locul în ca­re se amendează şi se votează inclusiv Stra­tegia Națională de Apărare. Dacă vârful PSD nu ar fi fost în asentimentul lui, ar fi fost normal să asistăm la o de­limitare oficială de aceste afirmaţii.
3. De la preluarea puterii, în mai anul trecut, USL a atacat şi sfidat, pe diferite voci, UE, cancelarii occidentale şi Departamentul de Stat al SUA. Cu mici pauze. Să ne amintim cum îi puneau la colţ liderii USL, în vara 2012, pe reprezentanţii unor cancelarii vestice şi pe cei ai De­par­ta­men­tului de Stat american. (Ca o paranteză fie spus, se împlineşte un an, luna aceasta, de când SUA nu au ambasador la Bucureşti. De la încheierea mandatului ES Mark H. Gitenstein, funcţia de ocupată interimar de însărcinatul cu Afaceri al Misiunii Diplomatice a SUA, Duane C. Butcher). Revenind, însă. Să ne amintim de declaraţia lui An­drei Dolineaschi, deputat PSD, care spunea că toată lumea ar trebui să se roage ca noi să nu intrăm în Spațiul Schengen. De de­cla­ra­ţia ministrului de Externe, Titus Corlăţean: „Aşa cum am trăit fără Schengen, putem să trăim în continuare“. De a d-nei Norica Nicolai, care a cerut ca România „să nu mai stea sub fus­tele doamnei Merkel“. De cea a lui Cătălin Ivan, portavocea PSD, care a clamat că „prietenii lui Traian Băsescu” sunt cei care vor răul Ro­mâniei. De declaraţia d-lui Ponta, din toamna 2012: „Dacă ni se spunea în 2007 «domnule, nu o să aveţi nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă fa­cem ANI şi DNA», poate că ne gândeam de mai multe ori“. Să ne amintim de planul USL de a des­fiinţa CCR şi instituţii ale Statului a căror activitate este monitorizată de CE: DNA şi ANI.
4. Simultan cu vizita delegaţiei chineze la Bucureşti, CE difuza un document prin care li se solicita ţărilor membre să rămână unite în negocierile de orice fel cu China. O atitudine care trădează temerea occidentalilor că un actant din echipa numită UE ar putea trăda interesele comunitare şi ar putea crea o breşă care să schimbe actuala ordine geopolitică în regiune.
Deustche Welle, postul de radio arondat Guvernului german, spune şi el că, dacă interesul României de a atrage noi investiţii este evident – „După 20 de ani de tranziţie către economia de piaţă şi şase ani de membră a UE, România descoperă că este privată de resursele de care ar avea nevoie pentru a depăşi stagnarea critică în care se găseşte. Investiţiile occidentale care au reprezentat orizontul de speranţă al societăţii în ultimii 20 de ani nu au venit decât în mică măsură şi nu dau semne că vor urma să vină, iar din multe motive România se vădeşte pur şi simplu incapabilă să profite integral de fondurile pe care UE i le pune la dispoziţie.” –, nu este la fel de clar care vor fi efectele secundare ale investiţiilor anunaţe de China. „Ceva scapă însă din toate aceste analize şi anume care este motivaţia Chinei însăşi şi care sunt în realitate obiectivele sale. China dispune de capitaluri imense neutilizate pe care încearcă să le plaseze avantajos în lumea largă oriunde găseşte un teren potrivit sau are o strategie politică globală nemărturisită? Întrebarea acesta va continua să se pună, dar pentru România problema este mai simplă. Dacă ştie ce vrea şi îşi defineşte cu precizie obiectivele nu are motive să se teamă.”
Îngrijorarea oficialilor UE pare confirmată, indirect, printr-o opinie publicată pe radioul guvernamental rus, Vocea Rusiei: „Banii chinezilor merg doar în acele ţări din Europa de Est, unde liderii politici sunt decişi să iasă de pe orbita SUA. (...) cele 8 - 10 miliarde de euro puse la bătaie de China se traduc prin eliminarea definitivă a influenţei americane, mai ales cea militară şi politică din această zonă”. Care nu uită să amintească de faptul că „Rusia şi China au gândit împreună un vast plan de acţiune în Europa de Est, bazat pe crearea unui «coridor sanitar», alcătuit din câteva state din zona balcanică”, din care România a refuzat, deocamdată, să facă parte. Informaţii care trebuie analizate în contextul acestui puzzle.
5. Nu în ultimul rând, trebuie luat în calcul refuzul USL de a include la vot, în Par­lament, SNAp. Acest document – care men­ţionează printre obiectivele naţionale de securitate creşterea influenţei internaţionale a NATO şi a UE, în paralel cu consolidarea cooperării dintre ele – e blocat în Legislativ din 2010. Odată votat, pre­su­pune ca, imediat după adoptare, Exe­cu­tivul şi instituţiile cu responsabilităţi în do­meniu să fie chemate să-şi dezvolte, în baza lui, strategii sectoriale. Să fie doar co­in­cidenţă tergiversarea adoptării SNAp 2010? Sau să fie rezultatul faptului că voci ale Pu­terii cochetează cu ideea punerii Ro­mâniei pe o altă direcţie strategică, dar nu au cu­raj (încă) să şi-o asume oficial, ape­lând, în această fază, „doar“ la dublul lim­baj sau dubla agendă? Dacă asta ar fi in­tenţia, ar fi o dublă trădare: a unui interes naţional, pentru că acest obiectiv, for­mu­lat în timp, numit integrare în UE face parte din inte­resul naţional şi, dacă mai con­tează, al pro­priului electorat, căruia nu i s-a po­me­nit nimic, înainte de alegeri, despre aceas­tă intenţie.