Scrisoare către fiica mea (Te-am condamnat să trăieşti într-o ţară în care doar hoţii mai au loc în grila de valori, fiind modele de succes promovate pe toate canalele de informaţii)

Tu nu ai greşit cu nimic copilă! Poate am greşit doar eu, sau poate am fost prea egoist şi m-am gândit doar la bucuria sufletului meu. Zâmbetul şi gânguritul tău m-au orbit. Primele tale cuvinte m-au făcut să nu aud nimic şi să nu privesc în jur. Da! Am fost egoist şi pentru asta, acum cât nu înţelegi încă ce se întâmplă în jurul tău, îmi cer scuze!

Te-am condamnat fără să ai nicio vină să trăieşti într-o ţară fără niciun viitor. Să aparţii unui popor care-şi neagă valorile şi pentru care lenea şi hoţia sunt considerate virtuţi. Să nu te integrezi copila mea în lumea asta mincinoasă! Să nu crezi în falsele valori pe care ţi le va scoate în faţă, zi de zi, ceas de ceas, această naţie alterată! Nu e vina ta, cum nu e vina multor români cinstiţi că nicăieri în lume nu suntem bine primiţi. Că ne umilim încă pe la ambasade să cerşim viză spre lumea civilizată. Că în Europa oamenii îşi bagă adânc mâinile în buzunare când aud că suntem români. Te-am condamnat copila mea să trăieşti într-o ţară în care doar curvele şi hoţii mai au loc în grila de valori, fiind modele de succes promovate pe toate canalele de informaţii. Tu să ştii că nu ăsta e drumul spre succes! La grădiniţă şi la şcoală te vor învăţa de ce trebuie să fii mândră că eşti româncă. Nu e nicio mândrie să aparţii unei naţii. Fii mândră că eşti cinstită, că eşti deşteaptă. Fii mândră dacă faci ceva în viaţă pe puterile tale, cinstit şi corect. Fii mândră pentru ceea ce faci, nu pentru ceea ce eşti! În fond a fost voinţa hazardului să te naşti în România. Şi nu văd de ce nu ar trebui să fii mândră pentru asta.
Tu nu ai nicio vină că în jurul tău lumea nu zâmbeşte, că faci parte dintr-o naţie paradoxală, tristă în gândire şi vulgară în manifestare. Tu nu trebuie să crezi că manelele reprezintă singura şi unica formă de distracţie şi că lumea este croită după modelul de viaţă al ţiganilor. Copila mea! Noi nu avem casă cu turnuleţe şi nici nu ne îngropăm morţii în cavouri uriaşe de marmură şi în limuzine în loc de sicriu. Nu asta este normalitatea, nu asta este civilizaţia, nu acestea sunt valorile lumii în care mi-aş dori să trăieşti. Iartă-mă copilă că te-am condamnat să trăieşti în această ţară minunată, dar care se autodistruge prin oamenii săi. Eşti încă mică. Mi-e frică însă pentru ce are să se întâmple aici când vei fi mare. Mi-e frică pentru viitorul tău şi viitorul acestei ţări. Pe tine te rog, te implor, să pleci de aici. Cât mai departe. Într-o lume civilizată, unde oamenii se iubesc, unde respectă cinstea, onoarea şi munca. Tu vei pleca! Dar România nu are unde să plece. România se va autodistruge sub povara unui popor din ce în ce mai leneş, mai lipsit de cultură şi mai tupeist. Veţi fi prea puţini copilă! Nu veţi putea salva România. Du-te! Dar nu uita niciodată că eşti dintr-o ţară binecuvântată de Dumnezeu şi distrusă de oameni…
Autor: Ștefan Ciocan
Sursa: Sare’n ochi