PARLAMENTUL HINGHERILOR NU MAI E CREZUT DE NIMENI De la Holocaustul cîinilor la Holocaustul evreilor

Marţi dimineaţă am prins, cu totul întîmplător, postul TV News. Nu-l frecventez, fiindcă e prost şi n-am timp de pierdut. Am avut surpriza să constat că era difuzată, în direct, o şedinţă solemnă a Camerei Deputaţilor. Şedinţă care avea să dureze cca. 2 ore – o premieră pentru un canal dedicat ştirilor scurte (news). Tema? Ziua Internaţională a Holocaustului. Am devenit curios. Reamintesc că, la 15 ianuarie 2004, eu am dezvelit, la Braşov, statuia fostului premier al Israelului Yitzhak Rabin (un veritabil martir al Păcii, ucis de un fanatic israelian), monument realizat pe cheltuiala mea. Şi mai reamintesc că, în luna mai, a aceluiaşi an, am efectuat un pelerinaj la Auschwitz, împreună cu fiicele mele, cu soţia mea, cu fratele meu şi cu nu mai puţin de 100 de senatori, deputaţi şi tineri din PRM. Acolo, la doi paşi de cuptoarele morţii, am rostit un scurt discurs: „Aici, în acest loc, mă angajez şi jur solemn, în primul rînd mie, să nu se mai întîmple aşa ceva niciodată. Trebuie păstrată memoria Holocaustului şi a altor crime împotriva umanităţii“. Aşa că şmecheriile unor profitori, de teapa lui Radu Ioanid şi Marco Maximilian Katz, care se reped cu acuzaţii stupide, de antisemitism, mă lasă rece. Aceşti „holocaustologi“ de profesie au transformat tragedia poporului Bibliei într-o vacă de muls. Eu însumi sînt un om al Bibliei, iar cartea cărţilor m-a învăţat să spun, cinstit, ce gîndesc. E inutil să mai precizez că nu sînt antisemit. Nu-l simpatizez nici pe Hitler, care s-a aflat la originea a două acte criminale, în urma cărora Poporul Român a avut mult de suferit: Pactul Ribbentrop-Molotov (în virtutea căruia URSS ne-a răpit Basarabia şi Bucovina de Nord) şi Diktatul de la Viena (cînd Ungaria a primit „cadou“ Transilvania de Nord-Vest). Ca istorie, ştiu bine ce vorbesc. Numai că încercarea unora de a include România pe Harta Holocaustului reprezintă o gravă insultă a acestui popor plin de omenie – care i-a ajutat şi i-a salvat pe evrei, nu i-a cedat „lagărelor morţii“ – şi o falsificare, grosolană, a adevărului istoric. La începutul anilor ’90, am intrat în posesia unui document incredibil: stenograma discuţiilor de la Ministerul Afacerilor Externe, dintre Teodor Meleşcanu şi unele căpetenii evreieşti, în care acestea din urmă susţineau că în România ar fi fost ucişi 400.000 de evrei (?!), pentru care Statul Român trebuie să cedeze 400.000 de proprietăţi (?!). Nu-mi venea să-mi cred ochilor!

Aşadar, totul era un troc penibil. Ulterior, am aflat şi ce despăgubiri cereau evreii, de la o ţară pe care tot ei o azvîrliseră în labele ursului stalinist şi o tîlhăriseră: 50 de miliarde de dolari. Tot timpul presiuni, acuzaţii, puneri la zid. Această atmosferă infernală a culminat cu o rafală de mizerii, ieşite din gura impostorului Elie Wiesel, la Bucureşti, în 2002: „România a ucis, a ucis, a ucis!“. Iar Ion Iliescu, care stătea lîngă el, a tăcut ca un laş. Dar, de ce-ar fi vorbit? Să-şi taie craca de sub picioare? Nu evreii bolşevici l-au crescut? Nu sionismul mondial l-a adus la Putere, ultima oară (la al treilea mandat, total contra Constituţiei!) în decembrie 2000, împotriva votului popular copleşitor, care stabilise că eu cîştigasem alegerile? În faţa tăcerii complice a acestui minoritar, care n-are nici o legătură cu România, eu i-am răspuns obraznicei Nevăstuici (asta înseamnă Wiesel în germană): „Elie Wiesel e un porc, e un porc, e un porc!“. Asta, ca să bage bine la cap că n-a murit curajul în România şi că astfel de acuzaţii de factură teroristă nu pot fi înghiţite, la nesfîrşit. Eu cred că mi-am cîştigat dreptul să spun, deschis, ce gîndesc. La un om liber, ca mine, nu ţine vrăjeala raduioanidă.

Dar, să revenim la oile (măgarii) noastre (noştri). O sală aproape goală, populată, ici-colo, de personalul tehnic şi auxiliar. (Asta s-a văzut la sfîrşit, cînd electricianul cu cărare pe mijloc, de frizer, Valeriu Zgonea a supus la vot un fel de Declaraţie, dar cei mai mulţi n-au ridicat mîna, fiindcă nu aveau drept de vot.) Acum am văzut, cu ochii mei, ce înseamnă un Parlament născut cu forcepsul fraudei, adică mort. Fiecare venea la microfon, umil, pentru a arăta cît de mult suferă el pentru ce s-a întîmplat acum 70 de ani (?!) – toţi fiind reprezentanţii unor găşti politice care îi fac pe români să sufere acum, de foame, de lipsă de medicamente, de nedreptăţi, strigătoare la cer. Depopularea României, prin plecarea a 4.000.000 de cetăţeni, care şi-au luat lumea-n cap, pentru o amărîtă de bucată de pîine – nu seamănă tot a Holocaust? De aceşti semeni vii, ai lor, de ce nu se preocupă aşa-zişii parlamentari? Ei se ocupă de cîini, de evrei şi de afacerile personale! Ei au votat Declaraţia de supunere oarbă faţă de stăpînirea iudeo-yankee cu aceleaşi mîini cu care au votat uciderea, în massă, a cîinilor. Asta-i realitatea: erau mîini pline de sînge! Nu toate, fireşte, pentru că sînt unii care s-au şi opus „soluţiei finale“, dar părerea lor nu a contat. Le pasă lor, cu adevărat, de suferinţele evreilor de acum 70 de ani? Varsă, ei, lacrimi de durere şi compasiune? Dar ştiu ei ce înseamnă aceste trăiri? Dacă ştiu, de ce au votat, cu entuziasm, pentru măcelărirea şi otrăvirea a sute de mii de cîini inocenţi? Cine le-a dat, lor, drept de viaţă şi de moarte asupra unor făpturi ale lui Dumnezeu? Fireşte, nu fac o paralelă între evrei şi cîini (deşi eu am cunoscut evrei mari iubitori de cîini, cum au fost graficiana Tia Peltz şi soţul ei, care se jucau, ca nişte copii, cu primul meu dalmaţian, Zar) – dar una dintre cele 10 porunci biblice spune „Să nu ucizi!“; nu se precizează dacă e vorba de oameni sau animale, ci e vorba de crimă, de suprimarea vieţii unei fiinţe. Ce drept moral are un Parlament de hingheri să ţină predici despre milă, toleranţă, dreptul la viaţă? Aaa, cîinii nu conduc lumea, pe cînd evreii, da, o conduc, deci pot aplica pedepse şi ostracizări. Aşadar, impresia generală a fost jalnică. Mai ales că şuşaneaua farisee era condusă de Valeriu Zgonea, care a făcut o gafă diplomatică de proporţii: a dat cuvîntul însărcinatului cu afaceri ad-interim al Americii, Duane C. Butcher, care… Pauză. Jenantă. Omul era absent. Ce Serviciu de Protocol are Camera Deputaţilor? Aşa ceva se adaugă lungului şir de gafe diplomatice al acestui regim politic de ageamii. În schimb, participa nelipsitul Aurel Vainer. Intrat în Parlament prin FRAUDĂ (din moment ce el însuşi a zis că în România mai trăiesc doar 4.000 de evrei, cum o fi fost votat de peste 20.000?), acest bătrînel face figura mîţei blînde care zgîrie rău. În primul rînd că e incult: a vorbit despre alegerile parlamentare din România anului 1936. Ce alegeri au fost în 1936, Vainer? Toată lumea ştie că acestea au avut loc la sfîrşitul anului 1937. Pe urmă a minţit că în pogromul de la Iaşi au murit 14.000 de evrei. Ce ruşine! De ce ne tot fac evreii ăştia, pe noi, românii, un popor de criminali? În realitate, documente istorice vorbesc de 124 de victime, majoritatea bolşevici, care se făcuseră vinovaţi de acte de ostilitate faţă de forţele româneşti. O altă aberaţie debitată de Vainer: „Extrema dreaptă în unele ţări occidentale e într-o revigorare apreciabilă“ (?!). Carevasăzică, el, evreul Aurică, o apreciază… Antisemitule! La microfon se înfiinţează şi ambasadorul Israelului, care susţine că şi în România a avut loc Holocaustul. Nu, excelenţă, aşa ceva nu corespunde adevărului. Holocaustul înseamnă „Ardere de tot“, aşadar e vorba de „cuptoarele morţii“ – dar România a refuzat să-i trimită pe evrei acolo. Din nou se practică alba-neagra cu Istoria: evreii ucişi de nemţi în Transnistria şi de unguri în Transilvania de Nord-Vest sînt contabilizaţi în sarcina României, mistificare pe care documentele o infirmă, categoric. E invitat şi ambasadorul Federaţiei Ruse, Oleg Malghinov, care rosteşte, şi el, un neadevăr: cică România e o „ţară polietnică“. Nu, domnule ambasador, România e Stat Naţional Unitar. Rusia e „polietnică“, nu România. La microfon îşi face apariţia şi un oarecare Alexandru Florian. E prezentat de zgubiliticul Zgonea drept director al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesell“. Un analfabet, care nu ştie nici să citească un text (ca, de altfel, majoritatea vorbitorilor). Acest Florian a jucat rolul turnătorului: profitînd de posibilitatea ca un neica-nimeni, ca el, să vorbească în Parlament, acest „kapo“ a minţit că, atenţie, „Statul Român a dus o politică de exterminare“ (?!). Neruşinat şi delator, el i-a atacat, post-mortem, pe martirii luptei antibolşevice, Valeriu Gafencu şi Iustin Pîrvu, pe motiv că, deşi au fost legionari, au primit, post-mortem, titlul de „Cetăţean de onoare“ al unui oraş sau al altuia. Da, şi? Care-i problema ta, Sandule? Cine eşti tu să judeci doi mari români, care nici nu se pot apăra? N-ai depăşit măsura intoleranţei? Cu astfel de spume la gură nu le faci, cumva, un deserviciu evreilor, pe care pretinzi că îi aperi? Tînăra generaţie e deja cu capsa pusă şi ştie că n-are bani nici măcar de o cafea pentru că ţara a fost jefuită de alde Shimon Nahor, Niels Schneker, Mark Gittenstein, Bechtel, George Sörös, Arin Stănescu ş.a. „Uşor cu pianul pe scări“ – vorba titlului unei cărţi, scrisă de amicul meu Marin Sorescu. Dar, acest Alexandru Florian e şi slab de minte şi greu de cap – ce paradox! Agramat de profesie, el zice: „Resuscitarea aduc (sic!) un grav deserviciu“. Pe urmă vorbeşte de părintele Iustin Pîrvu, care devenise „un frecvent difuzor“ (?!). Bine că nu un „tranzistor“. Tot felul de ciudaţi îşi fac potecă la microfon, pentru a acuza România, sau a face temenele Stelei în 6 colţuri. Un moşulică pe nume Zeev Schwarz, care cică e preşedintele Asociaţiei evreilor originari din România, pretinde că „soldaţii români“ i-au împuşcat pe ta-su şi pe fratele lui, în Transnistria. El avea 5 ani, dar ţine minte totul. Totuşi, el cum a scăpat? Păi, a scăpat ca să fie „acuzator public“ şi să condamne „profanarea cimitirelor evreieşti din România“ – altă porcărie sinistră, care n-a fost dovedită. Sclerozat în ultimul hal, tovarăşul Schwarz (Negru) e negru în cerul gurii, dar face gafe antologice: „Vă pot jura cu inima pe mînă!“. Asta-i una dintre cele mai mari „perle“ de Gîgă auzite în România ultimilor 24 de ani. Ce jură Moş Schwarz? Atenţie: „Nici unul din noi nu se gîndeşte la satisfacţii materiale!” Asta să i-o spui lui Ariel Sharon, că tot nu te aude… Apare şi un oarecare Gabriel Vlad, de la nu ştiu care partid, care vorbeşte despre „progromuri” (?!). Valeriu Zgonea l-a sărit pe un alt client al „Azilului de Noapte”, de Maxim Gorki: Iancu. Dar nu Avram Iancu, ci Iancu Zuckerman. Cu ochelari negri, de soare, parcă interpreta rolul lui Fantomas. Extrem de modest intelectual, „Omul de zahăr” (Zuckerman) s-a dovedit un „Om de Piatră Vînătă”, minţind, şi el, că 14.000 de evrei au murit la Iaşi. Şi lui i-a trecut glonţul Holocaustului pe la ureche: un plutonier major (român, desigur), i-a tras două palme şi i-a furat ceasul (?!). Mă, neică Zuckermane, nu l-ai confundat, cumva, cu un soldat sovietic? Ăştia erau cu „davai ceas”, nu românii. Măsura prostiei native a acestui judecător improvizat, care, după 72 de ani, vine în Parlamentul de la Bucureşti să ne spună poveşti de adormit copiii, cum i-a şterpelit lui, unul, ceasul, e dată de această afirmaţie: „Ne sărbătorim ziua de naştere în ziua în care ne-am născut”. Aferim. Şi eu, care credeam că ne sărbătorim ziua de naştere în ziua în care am mierlit-o… Totuşi, să fiu drept cu Conu’ Iancu: el şi-a adus aminte ce i-a spus Moses Rosen, că în România au murit 270.000 de evrei. Prin urmare, nu 400.000, cum se minte acum. Evident, şi cifra de 270.000 e umflată. Nu vă zic că apare şi o deputată PSD, pe nume Maria Drăghici? Nu s-a făcut remarcată, prin nimic, pînă acum. Brusc, ea sare la beregata României, care, ca şi Germania, ar face parte dintre „statele genocidare” (?!). Ce-i aia? Acest cuvînt nu există! Madam Drăghici, înţeleg că-ţi place mai mult să mănînci decît să citeşti, dar n-ai voie să dai un spectacol atît de penibil, pe un ton de Ana Ipătescu avînd pistoalele la brîu! Nu se poate să zici „nepragmatică care”. La fel, e inadmisibilă construcţia „Avem obligaţia să ne curăţim (sic!) de noi înşine”. Cum adică, „să ne curăţim”? Adică să ne sinucidem în grup, ca secta din Guyana? Un alt vorbitor de două parale: Andrei Dominic Gerea, de la PNL. Parcă vorbea Niels Schneker, adevăratul şef al PNL. De Ioan Oltean, ce să mai zic: iar înghiţise o broască! Omul ăsta nu-i capabil nici măcar să citească un text: la fiecare cuvînt o bîlbă, sau o poticnire. L-a pomenit pe fostul preşedinte al Israelului, Moshe Katsav (de la care eu am o scrisoare de mulţumire, pentru o carte a mea), dar el i-a stîlcit numele: Katasav (?!). L-a citat pe Simon Wiesenthal, cu o glumă tembelă a acestuia: „Dumnezeu a fost în concediu în timpul Holocaustului”. Jenant. A urmat la microfon Liliana Mincă: ea îi dădea zor cu ziua de 9 decembrie, cînd toată lumea ştie că Ziua Holocaustului e la 9 octombrie. „Ne închinăm în faţa statului evreu” – asta e prea de tot, Liliana. Ne închinăm în faţa lui Dumnezeu, nu a unui stat, fie el şi evreu. Nu putea lipsi din „Corul Robilor” un UDMR-ist. Numele? Szabo Odon. Fireşte, ungurul a profitat de moment şi a cerut proprietăţi. Cît mai multe. Pentru că, poate nu ştiaţi, Cristofor Columb şi Amerigo Vespucci au navigat spre Lumea Nouă folosind harta făcută de un ungur, la Oradea. Tot ce-a fost mai important în Istoria lumii s-a datorat ungurilor, asta nici nu se discută. În Secolul XIX, un istoric maghiar pretindea că Dumnezeu S-a adresat perechii biblice în limba maghiară.

Uf, bine că am scăpat cu viaţă. A fost o zi de doliu pentru limba română, ca şi pentru noţiunea de ruşine. Eu, unul, am tot respectul faţă de poporul evreu, care ne-a dăruit Biblia. Dar au, oare, evreii de azi vreo legătură cu patriarhii biblici? Hai să zicem că pe ei îi poţi înţelege, au suferit, asta nu se poate contesta. Ce ne facem însă cu lacheii de pe la noi, care se gudură din calcul şi din lipsa şirei spinării? Poate că ar fi mai bine ca, în loc de cîini, să-i ia hingherii pe ei. Rog ca acest text să fie considerat ceea ce şi este: un pamflet. (Şi, după cum se vede, am pus surdină, n-am dat drumul la toate motoarele).

CORNELIU VADIM TUDOR

8 octombrie 2013