RETRO ? - RETRO SATANA ! - Colocvial, despre un rigă sărman şi bâl bâl

Este jenant, ca sa folosesc un cuvant edulcorat, cum “batranul edecar” Ion Iliescu se lipeste ca o molusca de Regele Mihai si mai ca i-ar aprinde si tigarile, ca generalul sovietic Susaikov acum niste ani (foto sus), iar Emil Constantinescu – care avea sansa sa redea monarhia Romaniei, nu-i asa?, prin propria-i demisie de la Cotroceni – face ca fecioara intre stiuleti, la cules de porumb cu Carol al II-lea. Ura fata de Basescu i-a unit pe toti dilimandrosii din tenebrele politicii si afacerilor mafiote ale Romaniei murdarind si ultimele pete albe de pe atat de terfelita uniforma regala, astazi spurcata de toti actorii grabiti ai fostei Securitati, de la Duda la tovarasul sau Puric. Daca fostul presedinte cu cioc, acum vopsit, militeaza, alaturi de intaiul miliarudar de presa al tarii si de “profesorul” felixescu, pentru “referendum national – republica sau monarhie?”, mosul leninist care nu mai iese odata din politica il felicita pe bietul rege pentru… 23 august, marea tradare care a dus la ocuparea Romaniei de catre sovietici si aruncarea natiunii in bezna comunista. Fiecare face ce stie mai bine. Daca ar mai trai Antonescu i-ar pune la locul lor pe toti, unde merita, mai precis exact acolo unde a fost executat el de blestematii de NKVD-isti kominternisti. Testamentul Maresalului, scris in seiful in care fusese inchis miseleste in noaptea de 23 august 1944 de “un nebun” care a ascultat de ordinele lui Molotov si ale agentilor sai, spune totul despre “maretul act revolutionar” din acea zi neagra pentru istoria Romaniei. Regele si Patria? Imposibil! Regele sau Patria!

Nu vreau sa intru in aceasta poveste. Si eu am crezut in Rege. Pana cand s-au deschis arhivele si am gasit istoria reala a Romaniei, nu cea predata parintilor nostri in scolile comuniste, cu programa facuta la Moscova, sau cea afisata, azi, la Muzeul Holocaustului din Washington. Numai un orb in propria istorie sau un strain de acest neam incercat nu ar putea sa vada si inteleaga ticalosia si prostia actului de la 23 august 1944. As vrea, in schimb, sa prezint un fapt facut uitat. Un furt din averea nationala. Dovedit. Cu acte! Este vorba de doua tablouri de El Greco, de o valoare inestimabila, care apartineau Romaniei dar care au fost subtilizate si vandute pana la urma de Regele Mihai pentru o suma de peste 30 de milioane de dolari.

Mai intai minciunile de “prim-rang”:

MINCIUNA REGALA
„Referitor la averea cu care am plecat, noi am cerut să ni se dea doar echivalentul producţiei de pe Domeniile Coroanei pe anul 1948. Sarcastic, Groza a răspuns că o să vadă şi că n-o să-l lăsăm să moară la umbra piramidelor. Era o aluzie la regele Italiei, care a trebuit să plece în Egipt Ne-au dat doar 200000 de franci elveţieni, echivalentul a 50000 dolari. Ne-am întors la Sinaia să ne facem bagajele şi acolo am găsit deja o comisie care nu ne-a permis să luăm nimic din palat – Foişor, nici măcar o scrumieră. Am plecat cu strictul necesar, singura îngăduinţă fiind doar 3-4 maşini. Trenul a avut patru vagoane: unul pentru mine şi familie, unul pentru suită, unul cu automobilele, cu lucrurile strictului necesar.” Deliberat sau nu, plecarea din noiembrie 1947 era încurcată cu cea din ianuarie 1948.
(Baricada, 22 mai 1990)

MINCIUNA PRIM-MINISTERIALA
„…Din informaţiile pe care le avem la dispoziţie, autorităţile comuniste, care au forţat abdicarea regelui Mihai şi plecarea acestuia, nu au întreprins demersuri pentru recuperarea unor bunuri de la familia regală. Acest lucru ne îndreptăţeşte să considerăm că afirmaţiile referitoare la însuşirea fără drept de către fostul monarh a unor bunuri de valoare sunt mai mult decât îndoielnice. Mai mult decât atât, autorităţile nu dispun de dovezi în acest sens.“ (Toate dovezile se află în arhiva Corpului de Control al guvernului.)
(Călin Popescu Târiceanu, 14 aprilie 2005)

Mai jos prezint interogatoriul luat la Palm Beach lui Jacques Vergotti, fostul prefect al Palatului Regal, de catre avocaţii insacrinati sa faca lumina asupra evenimentelor din noiembrie 1947. Stenograma interogatoriilor la care a fost supus, în acelaşi timp, ne iniţiază în procedurile justiţiei americane, în cadrul cărora balcanismele nu au trecere, observa unul dintre cei mai buni investigatori de presa care a cercetat in amanuntime acest furt ordinar. Citez: Remarcabil e faptul că avocaţii apărării, departe de a se agăţa de fel de fel de chichiţe, doreau să afle exact adevărul şi l-au aflat. Este un adevăr pe care fostul rege Mihai continuă să-l conteste şi în zilele noastre.

Interogatoriile în speţă s-au desfăşurat marţi, 23 aprilie 1985, la sediul din Washington al birourilor de avocatură Barnett & Algia, 1000 Thomas Jefferson St., în prezenţa Patriciei M. Dowd, notar public în şi pentru Districtul Columbia. Jacques Vergotti era audiat în calitate de martor şi stenograma întrebărilor şi răspunsurilor se află în arhiva Tribunalului Districtual al Statelor Unite, Districtul Sudic New York. De asemenea, o copie se află în arhiva Corpului de Control al Guvernului, fapt despre care dl Călin Popescu Tăriceanu habar nu are. Altfel nu ar fi declarat că statul român nu a revendicat niciodată nimic de la fostul rege. Cine parcurge o asemenea stenogramă înţelege că e riscant să încerci să de joci cu justiţia americană.
Au adresat întrebări martorului avocaţii Johndroe, Woodfield şi Epstein, apărătorii pârâtului Kimbell Museum, şi Pamfil Ripoşanu, care apăra interesele statului român. După ce s-a lămurit cu cine stă de vorbă, Johndroe a abordat direct subiectul principal al discuţiei, prezentându-i lui Jacques Vergotti fotocopii ale celor două picturi de El Greco, Canonicul Bosio şi Sf. Sebastian. Martorul a recunoscut că cele două picturi, în 1941-1942, s-au aflat în ţară, la fel în 1944, când Vergotti s-a întors de pe front, fiind deci exclus să fi fost înstrăinate de fostul rege Carol al II-lea, cum dă de înţeles fostul rege Mihai.
FONDUL PROBLEMEI. A survenit apoi o secvenţă care merită a fi integral reprodusă: „Johndroe: Bun, cunoaşteţi dacă picturile San Sebastian şi Canonicul Bosio au fost scoase din România?
Vergotti: îmi amintesc foarte bine că regele a ordonat ca aceste două picturi să fie puse în trenul folosit cu ocazia vizitei sale la Londra, la 11, 12 şi 13 noiembrie.
î.: în ce an?
R.: 1947. Eu personal le-am dat d-lui Lang. Arthur Lang, directorul Uniunii Bancare Elveţiene din Zürich, în acelaşi timp cu banii pe care i-am depus pentru regele Mihai, la 13 noiembrie 1947.
î.: Cu ce ocazie a călătorit regele Mihai la Londra?
R.: Participa la nunta vărului său Philip cu prinţesa Elisabeta, actuala regină a Angliei.
î.: Regele Mihai a scos şi altceva din ţară, în noiembrie 1947, în afară de San Sebastian şi Canonicul Bosio?
R.: Nu ştiu cât de multe lucruri a ordonat el să fie puse în acel vagon special de tren. îmi aduc aminte de cele două maşini noi, două automobile Buick noi.
î.: Trenul cu vagonul care conţinea cele două Buick-uri şi cele două picturi era un tren special?
R.: Era un vagon care putea fi ataşat la orice tren.
î.: şi a fost ataşat la un tren regulat?
R.: Din câte îmi amintesc, acel vagon şi un altul, pentru personalul care mergea direct la Londra, a fost ataşat la Orient-Expres-ul regulat.
î.: La Orient Expres?
R.: Da.
î.: şi acesta era un tren cu program regulat?
R.: Era un tren care mergea regulat, zilnic, de la Bucureşti la Budapesta, Viena, Paris, Londra. Dar nu-mi amintesc prea bine, pentru că peste o lună a existat un tren special, dar de data aceasta, cu siguranţă, lucrurile pentru care regele a dat ordin să fie scoase cu aprobarea guvernului se aflau într-un vagon special.
î.: Asta se întâmpla în 1947, da?
R.: 12-13 noiembrie 1947. Iar eu am plecat cu regele, cu avionul. Tocmai de aceea nu vă pot da toate detaliile despre tren.
î.: Aţi întâmpinat trenul în Elveţia?
R.: M-am întâlnit cu personalul vămii elveţiene. Nu ni s-a permis să ne suim în tren. Deci, elveţienii mi-au predat tot ce se aflase în tren.
î.: Tablourile şi automobilele au trebuit să treacă prin vama elveţiană?
R.: Totul a trecut prin vama elveţiană.
î.: şi după ce lucrurile au trecut prin vama elveţiană le-aţi predat d-lui Lang de la bancă?
R.: Exact.
î.: în depoziţia dumneavoastră aţi menţionat mai devreme că totul s-a făcut cu aprobarea guvernului. Ce înţelegeţi prin aceasta?
R.: Se poate spune că relaţiile dintre rege şi guvernul condus de dl Groza şi Gheorghiu-Dej au fost cordiale. Personal, am fost invitat de domnii Groza şi Gheorghiu-Dej să iau instrucţiunile şi banii pentru această călătorie. Am chitanţa pentru banii pe care i-am luat pentru tot grupul care călătorea la Londra. şi îmi amintesc că atât dl Groza, cât şi dl Gheorghiu-Dej voiau să se asigure că regele avea tot ce dorea să ia cu el. Nu am intrat în detalii. Era prima călătorie în străinătate a regelui. O ocazie foarte plăcută. şi, de fapt, cred că toată lumea spera că regele se va căsători.”
PS

Copia Acordului datat 26 octombrie 1975, încheiat între Wildenstein & Co. din New York şi Hamilton Corporation S.A. (o companie deţinută şi controlată de către fostul rege Mihai), în baza căruia acesta ii încredinţa lui Wildenstein & Co. vânzarea a două din sus-numitele tablouri de El Greco – Don Bosio şi San Sebastian – pentru o sumă de cel puţin 1.750.000 $. Din Acord reiese ca tablourile lui El Greco au fost vândute de Wildenstein din partea fostului rege Mihai astfel: “Don Bosio” Muzeului Kimbell din Texas, pentru trei milioane dolari, şi tabloul “San Sebastian” unor colecţionari de artă japonezi, pentru 30 milioane dolari.DECI,cred ca basmul cu cucosul rosu si un rigă sărman şi bâl bâl nu e de actualitate.