„Zeii sunt departe, sus, / Duşmanii lângă noi!“ ? [1]

Scris de **Admin** Dum Iun 16, 2013 10:17 am

„Zeii sunt departe, sus, / Duşmanii lângă noi!“

S-au găsit destui români care, în naivitatea lor, căzând, astfel, în propria capcană, să fie tentaţi să creadă că UDMR-iştii şi PCM-iştii s-au liniştit. Aşa ca s-o lăsăm ceva mai moale cu românismul şi cu patriotismul nostru mureşean-ardelenesc. „Recomandarea” venea, culmea cinismului, tocmai din partea unui român (vezi articolul : „De când patriotismul şi naţionalismul sunt o ruşine?”, n.r.). Bineînţeles, doar cu numele! Nimic mai fals! Mare eroare! Cei tentaţi să compare căpeteniile UDMR-iste şi PCM-iste cu nişte „masoni în adormire” se înşeală amarnic. Se ştie, şi încă prea bine, că de cele mai multe ori tăcerea şi liniştea, perdea pentru zvârcolirile neprietenilor, ascunde multe.
Înseamnă că cei de pe baricada opusă iar pregătesc ceva. Este, în ce-i priveşte, liniştea dinaintea furtunii. Dar, să apelăm la dovezi. „Comunitatea maghiară a dispărut - spunea Tokes Laszlo -, ca şi urşii din Transilvania!”. Ştim bine ce vrea să spună episcopul de Piatra Craiului, plângăreţ pe la toate curţile europene! Ungurii n-au drepturi! Ungurii sunt oprimaţi! Ungurii nu au autonomie teritorială. Iar fără reînviata Regiune Autonomă Maghiară ei nu pot trăi! Numai că avocatul diavolului, ajuns şi europarlamentar, în elanul lui autonomist-enclavist, comite o gravă inadvertenţă: urşii n-au dispărut din Transilvania! I-o poate spune şi Ion Ţiriac, marele vânător în toate domeniile. Iar ungurii nici atât! Tot recent, liderul UDMR, Marko Bela, declară, în postura - zice el - celei „de-a patra puteri politice din România”: „Autonomia se făureşte nu doar prin «luptă», ci prin clădirea ei de zi cu zi!”. Am început, nu întâmplător, cu cele două exemple, tocmai pentru a dovedi că dracul (adică, UDMR şi PCM) nu doarme, că orice ar face neprietenii, obsesia lor rămâne autonomia teritorială pe criterii etnice a Ţinutului Secuiesc. Autonomie care, zice Marko Bela, se obţine „zi cu zi”.
Or, tocmai acest mare adevăr să nu-l mai sesizeze unii români anesteziaţi de o naivitate incurabilă? O simplă înşiruire a isprăvilor lor din ultima vreme este cât se poate de elocventă în acest sens. La CRU de la Târgu-Mureş, municipiul pe care mereu îl doresc şi îl proclamă „centru” al maghiarilor din România, Marko Bela declară, cât se poate de limpede: „Pretenţia minorităţilor la autodeterminare să fie tratată ca o prioritate a Uniunii”. Observaţi tonul imperativ? Episcopul de Piatra Craiului, care ameninţă cu deschiderea, la Bruxelles, a unui birou pentru autonomia teritorială a secuilor, până la urmă îl va deschide la Budapesta, declară: „Maghiarimea transilvăneană trebuie să ducă o politică externă independentă. Independenţa este o aspiraţie politică legitimă în Europa!”. Un bob zăbavă! Dacă maghiarimea transilvăneană trebuie să ducă, după capul lui, o politică independentă, ne întrebăm firesc: faţă de cine? Faţă de România, în care maghiarii trăiesc?
__________________

Scris de **Admin** Dum Iun 16, 2013 10:19 am

Dacă maghiarimea transilvăneană trebuie să ducă, după capul lui, o politică independentă, ne întrebăm firesc: faţă de cine? Faţă de România, în care maghiarii trăiesc?
Asta-i întrebarea! Iar dacă deviza întâlnirii episcopului - europarlamentar, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, cu Marko Bela, liderul UDMR, a fost „Să ne unim puterile pentru autonomie!”, aşa cum aminteam ceva mai sus, care-i deosebirea între ei, udemerişti şi pecemişti, şi politica lor antiromânească dusă pe faţă? Răspunsul este: niciuna! UDMR a folosit, în campania electorală, ca stindard, tocmai „cauza autonomiei”, în timp ce PCM şi Tokes Laszlo au intensificat şi resuscitat atacurile antiromâneşti, invocând, fără reţinere, nedreptăţile Trianonului şi precedentul Kosovo, provincia sârbească ce şi-a proclamat, unilateral, autonomia teritorială. În goana după realizarea „aspiraţiilor politice şi teritoriale autonomiste”, pentru ei nu există oprelişti. Scopul scuză mijloacele! Guvernanţii de azi se fac, în această tevatură, că nu văd un fapt dureros de real: asimilarea majorităţii de o minoritate, tocmai în „zona-enclavă”, cum o numeşte Tokes Laszlo.
Cei care ar dori definitiv stinsă candela supravieţuirii româneşti pe acolo nu văd, nu ştiu (sau se fac numai!) că „mii de români şi-au pierdut identitatea etnică şi confesională”, în faţa nepăsării, a delăsării unor autorităţi româneşti nepermis de îngăduitoare în zonă faţă de etnicii maghiari. Ele, aceste autorităţi, au refuzat să vadă „absurdul fenomen de asimilare a majorităţii de către minoritate”, în chiar inima României! Semnale de alarmă de pe acolo ne tot vin.
Nimeni, însă, nu ţine cont de ele! Letargia autorităţilor române devine de-a dreptul revoltătoare! Şi cinică! Câteva exemple din cele multe? La împlinirea celor 88 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, EMI (Uniunea Tinerilor Maghiari din Transilvania), vipera atât de doritoare de autonomie, de limbă maghiară oficială, de universitate „Bolyai” la Cluj- Napoca, consideră Trianonul „cea mai nedreaptă pace din lume”, zi de doliu pentru maghiari. Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate - care zburdă prin România, în voie, ca un cal buiac, jignind şi insultând sentimentele românilor, fără ca cineva să ia vreo măsură! - depune coroane pe cele trei culmi de la Oituz. Unii dintre participanţi nu au trecut, simbolic, „fostul hotar”, pretextând: „Nu avem la noi paşaportul!”. Aceiaşi porniţi antiromâni proslăvesc memoria criminalului de război Wass Albert, încercând o reabilitare a lui, citindu-i poeziile cu orice prilej. Într-o localitate din Ungaria, i s-a dezvelit un monument celui care, la Mureşenii de Câmpie şi la Sucutard, a ordonat uciderea unor români şi evrei nevinovaţi, pe care scrie: „Naţiunile care i-au impus ţării Dictatul de la Trianon nu i-au făcut nici până azi dreptate Ungariei”.
Pentru Odor Ferencz (ce mai „odor”!), prezentul se identifică cu Wass Albert, care, cică, „a fost un exemplu al ataşamentului faţă de patrie”. Numai că un criminal, judecat de un tribunal, rămâne tot un criminal, în pofida tuturor eforturilor unora de cosmetizare a unei realităţi. Minţi întunecate, care consideră Trianonul drept o traumă, o tragedie, au fost, sunt şi vor fi! Cât vom trăi. Să ne oprim şi la Tabăra UE de la Tuşnad-Băi, pentru studenţi din Transilvania (nu din toată România!) şi din Ungaria, cu tema, „pilon de bază”, „Modernizarea şi autonomia”. Printre cei prezenţi - Marko Bela, liderul UDMR, cel dornic de o „unitate maghiară de 100 la sută”, Fodor Gabor, preşedintele SZDSZ (pentru care pasărea tot mălai visează, adică autonomia!), şi europarlamentarul Sogor Csaba (nomina odiosă!), care, la şedinţa solemnă din Parlament, la 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, purta o cocardă neagră, semn de doliu. La Tabăra de la Tuşnad nu se sfia să declare: „Românii nu au încredere în maghiarii din Transilvania!”.
Cum să aibă, Sogore? Mai poţi avea, oare, încredere, după cele petrecute la Zetea, Dealu şi Târgu-Secuiesc, în decembrie 1989, la 20 martie 1990, la Târgu- Mureş, considerată minilovitură de stat, după presiunile insistente pentru autonomia teritorială pe criterii etnice a Ţinutului Secuiesc, pentru obţinerea celei de-a doua limbi oficiale - maghiara, pentru visul refacerii fostei Regiuni Autonome Maghiare? Apoi se plânge, tot el, că „maghiarii nu au autonomie” şi regretă că, deşi sunt la guvernare, nu au Internele, Externele, Finanţele, Apărarea Naţională! Vă daţi seama unde bate Sogor-ul? Aşa că, dacă nu li se dă tot ce maghiarii cer, după căpăţâna lui „Ceva nu-i în regulă în această ţară!”. Furios, nevoie-mare, atacă, şi şcoala, şi istoria care „învaţă cine pe cine a învins!”. O altă împărţire a regiunilor de dezvoltare pe placul lor, cică „pentru viitorul Transilvaniei”, ar fi ceva nemaipomenit!
Asociaţia Tinerilor Maghiari din Transilvania (EMI) îşi dă, din nou, în petic, prin acelaşi Soos Sandor, preşedinte, şi Bagoly Zsolt, vicepreşedinte, adepţi ştiuţi şi maeştri ai stilului epistolar. Ei o spun franc, răspicat: ungurii care nu au fost de acord cu ei „să nu mai treacă prin Ardeal!”. De ce, oare? „În ochii dumneavoastră - zic ei - e străinătate tocmai ce a fost pământ unguresc timp de 1.000 de ani!”. Deci, asta-i! Ei „au trădat ţara şi naţiunea”, ei „murdăresc moralul Transilvaniei”! Nu se lasă mai prejos nici Mişcarea de Tineret 64 de Comitate, chemând la „unificarea peste graniţele Trianonului a maghiarimii din Patria Carpatică”. Aducând la Târgu-Mureş filmul istoric „Pe cărarea de stele”, Miklos Arpad, care face parte din Partidul Maghiar al Dreptăţii şi Vieţii, membru al Oastei Paza de Gardă Naţională Maghiară, înfiinţată la 22 octombrie 2007, neînregistrată încă oficial, tocmai „pentru a ţine trează ideea revanşei”, a rostit, în cor cu cei prezenţi, „Crezul Maghiar”, rugăciune-simbol de după Tratatul de la Trianon.
Din cine-i formată Oastea? Dintr-o „armată” de avocaţi, învăţători, „legionari străini cu experienţa războiului din Bosnia”. Mai altfel spus, pentru cei care cunosc bine realitatea, este vorba despre ceva izbitor de asemănător cu „Garda Maghiară”! Ce fac autorităţile române? Dorm somn adânc! Chiar nu văd ce se întâmplă sub nasul lor? Se înteţesc provocările antiromâneşti! Iar unii români, care numai români nu mai sunt, ne sfătuiesc s-o lăsăm mai moale cu patriotismul şi cu naţionalismul nostru cumpătat, luminat şi tradiţional ardelenesc. Context în care „nu agresivitatea duşmanilor ne îngrijorează cel mai mult, ci pasivitatea «prietenilor »”, cum se exprima cineva.
A renunţa la naţionalismul, la românismul şi la patriotismul nostru, care ne-au salvat în momentele grele ale istoriei, ar însemna să ne uităm trecutul cu întreg cortegiul de suferinţe ale românilor ardeleni. Este mare nevoie azi, mai mult ca oricând, de redeşteptarea sentimentului patriotic, de trezirea demnităţii naţionale. Altfel, vigilenţa românească iar se ofileşte, naivii se vor lăsa păcăliţi şi îşi vor lua, din nou, duşmanii în braţe. Români, să nu uităm, tocmai acum, versurile poetului, „suflet în sufletul neamului”: „Zeii sunt departe, sus, / Duşmanii lângă noi!”.

„Zeii sunt departe, sus, / Duşmanii lângă noi!“ ? [1]

„Zeii sunt departe, sus, / Duşmanii lângă noi!“ ? [1]

„Zeii sunt departe, sus, / Duşmanii lângă noi!”.[2]