[scris in 2013 , actual si azi ]Disoluția autorității și sindromul celor 7,4 milioane

Scris de IA DE LA BASESCU Sam Iun 07, 2014 4:03 am

[scris in 2013 , actual si azi ]Disoluția autorității și sindromul celor 7,4 milioane

https://sites.google.com/site/absurdistansubfalduritricolore/disolutia-autoritatii-si-sindromul-celor-7-4-milioane

Scris de fabio Lun Iun 09, 2014 8:43 am

Detest expresia „avem conducătorii pe care-i merităm”, însă lumea nebună, în care am fost târâţi cu de-a sila, demonstrează că există un procent de adevăr în „cugetarea” menţionată. Europarlamentarele au dovedit că hoţii şi manipulatorii au fost iarăşi „cu cinci minute mai rapizi decât poporul român”. Iar am fost prostiţi... şi prostia o vom plăti tot noi! Trăim într-o lume a haosului întreţinut de potentaţii mereu nesătui ai acestor timpuri rebele. IQ-ul meu nu vrea să-mi mai dea răspuns la o întrebare: la ce-s bune partidele politice din actuala Românie? De fapt, care partide „politice”? Nici dacă ar avea docrine şi ideologii, haitele respective nu pot purta denumirea de partide politice. Dar nu au decât doctrina intereselor de grup. Sunt paravane doar, manipulări şi decoruri pentru piesele de teatru ale genului creat de Eugen Ionesco. Singurul scop, unicul interes al „actorilor” este introducerea în sacul propriu a „ochiului dracului”, a unor averi fabuloaseacumulate în timp record, bineînţeles, nu prin muncă cinstită, ci prin fraude grosolane, înşelăciuni, evaziune fiscală de dimensiuni astronomice, subminarea economiei naţionale şi trădarea de ţară... Care ideologii? Care doctrine? „Actorii” dramei groteşti a României de după 1989 nu sunt capabili să se alinieze doctrinelor vechi, „expirate”, necum să le promoveze. Cât priveşte conceperea vreunei noi găselniţe, am vrut să scriu, „noi ideologii", la ce bun să-şi suprasolicite circumvoluţiunile şi aşa reduse numeric? Tot nu le citeşte nimeni. „Pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem...” aşa cum am ajuns.

Să se finanţeze singuri aceşti paraziţi

Nu sunt înregimentat în nicio formaţiune politică şi întreb de ce statul român mă obligă pe mine, contribuabil şi plătitor de taxe aberante, să achit notele de plată pentru escrocheriile baronilor, mogulilor şi ale altor orătănii politicianiste? De ce aceste accesorii tarate şi lipsite de scrupuleprofită de truda poporului? Vor să facă „politică”? Treaba lor, dar nu pe banii mei. Nu pe banii poporului. Să se finanţeze singuri aceşti paraziţi care de un sfert de veac „sug sângele poporului”, mai dihai ca pe vremea lui Caţavencu. Am dreptul să nu permit să mi se bage mâna în buzunar pentru a plăti ce nu doresc să „cumpăr”! Cine a făcut legea strâmbă a partidelor? Apar pe eşichierul politic tot soiul de organizaţii numite impropriu partide. A verificat cineva dacă legea, chiar aşa, strâmbă, este respectată? Indivizi specializaţi în falsuri copiază cărţile de imobil de pe la asociaţiile de proprietari, fac tabele unde, în grabă mai scapă şi câte un decedat, şi le prezintă cu semnături false unor instanţe, iar acestea aprobă „ca primarul”. Cine a verificat dacă partidul „X” are efectiv numărul de membri necesar şi obligatoriu, prevăzut în lege, măcar prin sondaj? Nimeni! Aţi auzit, domniile voastre, despre vreo „vitejie” a vreunui magistrat care a dispus verificarea? Eu, nu! După scurgerea timpului, nimeni nu se mai interesează dacă formaţia „X” mai există, supapele de secare a bugetului Ţării nepermiţând decât scurgerea într-un singur sens: spre hahalerele cheltuitoare. Auzit-aţi, domniile voastre, ca vreun partid să plătească impozit? S-au ridicat voci care acuză că U.D.M.R. nu are dreptul la încadrarea ca partid politic, fiind alcătuit pe criterii etnice. „N-aude, nu vede! ” Auzit-aţi, domniile voastre, ca acest parazit anticonstituţional, formaţie politică sub camuflaj de uniune culturală, să fie cercetată de Curtea Constituţională? Eu, nu! Pentru că s-a ivit ocazia, tare mă mir că nu a apărut, încă, pe scenă şi U.D.Ţ.R. Poate că uniunile democrate nu sunt compatibile cu capetele încoronate, cu pirandele, puradeii şi noile formule de bulibaşi. Mare-i grădina Domnului! Dar nu-i timpul pierdut.

Statul are numai mână de luat

Despre impozitele din România se poate spune: „cîtă frunză, câtă iarbă!” Din 2015, pe cetăţenii României îi paşte taxa pe stâlp, dar platnicii nu vor fi companiile, ci noi, cetăţenii. Vreun cap-sec, înfipt în vârful unui stâlp, ca sursă de iluminat stradal o fi cugetat că „stâlpul” din apartament poate produce energie electrică.... Şi gazele vor fi scumpite din nou anul acesta, şi la anul şi... la mulţi, mulţi ani. Statul român, din coordonator, administrator şi apărător de bunuri naţionale, a devenit un parazit, un vampir. Nu face investiţii, nu creează locuri de muncă. Produce şomeri pe bandă rulantă, îşi trimite portăreii să buzunărească populaţia, salariaţii şi pensionarii. Are numai „mână de luat”. Cică acordă „ajutoare”. Incorect! Românul cinstit nu vrea pomană, nu vrea bonuri de masă, nu vrea cadouri pentru care, i se impun alte impozite. El cere să i se dea doar dreptul său legitim: un loc de muncă, garantat prin Constituţia României, salariul corect pentru munca prestată şi adaptat la vremurile pe care le trăim.

Asta da, Înaltă Trădare!

Şomajul a atins cote incredibile, de neconceput pe vremea mult hulitului Nicolae Ceauşescu. Cei trei „escu” ce au urmat la cârma ţării după 1990: Iliescu, Constantinescu, Băsescu, secondaţi sau contraţi de guverne incompetente, hoaţe, jefuitoare şi distrugătoare ale economiei României au adus Ţara la nivel de colonie a Occidentului. Deasupra lor veghează ochiul de vultur chior al Guvernatorului, care face şi desface cum îi ordonă Trilaterala globalistă. Asta da, Înaltă Trădare! Faţă de anul de referinţă, 1990 - exceptând hoţia şi prostia -, România nu mai produce aproape nimic. Statul român nu se ocupă de investiţii, de crearea de locuri de muncă. Armată avem doar cu numele. Grija faţă de cetăţeni „există, dar lipseşte cu desăvârşire”. În caz de catastrofe (naturale sau generate de mâna omului), „scapă cine poate!” Cineva ar putea afirmă că promovez „Teoria conspiraţiei”. Inexact! Practicarea conspiraţiei este în desfăşurare şi nu exclud ca procedura de rezolvare să facă parte din programul premeditat de eugenie, de „depopulare a lumii a treia” - l-am citat pe Henry Kissinger -, al „Ocultei”, al N.W.O. La şcolile din România, volens-nolens, copiii sunt obligaţi să asculte informaţiile neverificate şi neconfirmate de către istoricii autorizaţi, prezentate în ceea ce actuala programă şcolară numeşte Istoria Holocaustului. Mă rog, aş fi de acord şi cu o astfel de „disciplină”, dacă în Israel, copiii din şcolile lor ar învăţa Istoria Românilor.

După un sfert de veac de „democraţie”, îndobitocirea a dat roade

Recent, pentru a reglementa apariţia necontrolată a manualelor şcolare „alternative” neconforme cu adevărul, Ministerul Învăţămânului din Poloniaa hotărât înfiinţarea unei edituri specializate pe editarea unor manuale şcolare. Reacţia editorilor din România la eventualitatea reproducerii acestei hotărâri, la noi, a fost agresivă. Firesc, nu le-ar mai ieşi pasenţele. Trecând peste acest aspect, mă întreb, totuşi: capetele ministeriale neluminate ale guvernelor postdecembriste - care au Obligaţia să se ocupe de Educaţia tinerei generaţii - nu au în dotare nici măcar atâta brumă de materie cenuşie încât să includă o disciplină de educaţie socială, de învăţare a „bunelor maniere”? Filmele şi emisiunile de proastă factură au invadat aproape în totalitate ecranele televizoarelor. Românilor, li se oferă pentru „educaţie”: violenţa în toată gama ei, de la cea verbală, la agresiunea fizică, pornografie, crime, jafuri, intrigi ale celor care manipulează populaţia lumii, fariseism, minciună, cretinisme cu vampiri şi zombi; titlurile sunt edificatoare: „Psihologia crimei”, „Jurnalele vampirilor”, „Neveste disperate”, „Totul despre sex", „Trăzniţii din N.A.T.O.”... Pe ecranele televizoarelor pot fi văzuţi tot felul de cretini (străini sau autohtoni) care se schimonosesc respingător, promovând cu sârg prostul gust şi grotescul, pornografia, perversiunile sexuale la ore accesibile până şi copiilor de grădiniţă. Filmele din arhivele cinematografiei clasice au ajuns „rara avis”, iar mass media foloseşte din plin romgleza, stâlcind limba română. Cam asta este (ne)„educaţia” pe care o predau autorităţile României tinerilor. Atunci să ne mirăm de ce unui copil, adolescent sau tânăr nici măcar nu-i mai trece prin minte să ofere locul în autobuz unei bătrâne, unei gravide, ori unui infirm? Să ne mirăm că unii dintre liceeni şi „bacalaureaţi” nu ştiu să scrie o cerere, că „absorb” precum buretele, aproape orice: „iarbă”, droguri, manipulare, sărbători comerciale, păgâne şi neroade, precum Valentine’s day şi Halloween, că nu mai ştiu nici măcar să simtă şi să trăiască româneşte, că le este ruşine că sunt români? După un sfert de veac de „democraţie”, îndobitocirea a dat roade. Şi încă din plin!

Populaţia Europei s-a cam săturat de dictatura U.E.

Frumoasă, generoasă şi umană intervenţia renumitei artiste Margareta Pâslaru de a citi poveşti copiilor aflaţi în spitale. Un exemplu bun de urmat, însă un gest m-a contrariat: intrând în saloane, respectabila artistă a înmânat copiilor steguleţe ale U.E. Nu ştiu dacă acei copilaşi au priceput altceva decât că au primit o jucărie albastră cu stele galbene, dar dacă tot a venit, dacă gestul se consumă în România, dacă tot a oferit steguleţe, nu era mai potrivit Tricolorul României? Măcar era ceva mai bogat în culori, dacă nu altceva. Revenind la rezultatele europarlamentarelor, viaţa a demonstrat că omenirea s-a cam săturat de dictatura U.E. şi de aberaţiile acestui mastodont, acestui conglomerat globalist. Am mai scris şi cu alt prilej: între campaniile militare agresive ale Imperiului Roman, campaniile lui Napoleon, Hitler, Stalin şi ale S.U.A. nu există decât deosebiri de formă. Cursul este şi va fi cel firesc: ascensiune-apogeu-decădere. După recenta şi severa reacţie a popoarelor europene, este evident că s-au săturat de „democraţia” U.E. şi de „internaţionalismul” N.W.O. Parafrazându-l pe fostul preşedinte al Poloniei - adus la tăcere prin catastrofă aviatică -, consider că nu tot ce-i bun pentru Uniunea Europeană e bun şi pentru România!

Spectacolele anului: Ziua Copilului la Palatul Parlamentului şi datul în stambă de la Craiova

Jenant pusă în scenă şi expusă cu tam-tam, pe scena Sălii Parlamentului României, după care, protagonistul, prim-ministrul României i-a plimbat la sediul partidului său. Desigur, scopul nu dezminte mai vechile obiceiuri peste care domneşte aceeaşi imbecilizare. Astăzi, nivelul ei a pornit de la urmaşii urmaşilor noştri. Colac peste pupăză, în Parlamentul Copiiilor s-a votat ca elevii cursurilor preuniversitare să aibă cursuri doar dimineaţa. Mă rog, cei din ultimele clase vor avea astfel, drum liber spre baruri, discoteci şi locuri discrete. Dacă ar fi totuşi de reţinut ceva cu adevărat interesant de la vizita copiilor la Parlamentul României, ar fi scenele de mare haz - şi de ironie, desigur! - în care mulţi dintre tinerii vizitatori au ţinut ca, în sălile de şedinţe, să se fotografieze tolăniţi în fotoliile aleşilor neamului, în poziţia truditorului cotropit de un somn profund, prin care îşi legitimează rodnica activitate parlamentară...

O altă faţetă „oficializată” a zilei de 1 iunie 2014 o constituie vizita cu „zug”-ul regal la Craiova, unde şi-au expus imaginile urmaşii senectuţii sale Mihai. Reprezentanţii morganaticei instituţii, casa regală a Republicii România: Coana Margareta, actorul-colonel Dudă şi mai noul cooptat în clan, prâslea adunăturii reziduale, Nicolas au făcut baie de peron. Conform comentariilor tv, cei numiţi au fost întâmpinaţi de „mii de persoane". Din pricina cine ştie căror „defecţiuni tehnice", camerele video n-au putut prinde decât vreo câteva zeci de copii cu steguleţe, aduşi cu japca şi o ceată de cască-gură. Ce pierdere!

„Şi Eroii se-mpuşcă, nu-i aşa?"

Nimic despre crima comisă cu asentimentul Majestăţii Sale - trădătorul de la 23 august 1944 -, la Jilava, în Valea Piersicilor, cu 68 de ani în urmă, la 1 iunie 1946. Nimic despre cei patru eroi-martiri: Mareşalul Ion Antonescu, profesorii universitari Mihai Antonescu şi George Alexianu, nimic despre generalul Constantin (Pichi) Vasiliu!

http://www.art-emis.ro/editoriale/2305.html

Scris de NAIADA Joi Iun 12, 2014 6:06 am

Cineva mi-a povestit cum ajung unii în Parlamentul României. La început, te faci că-ţi pasă de politică, de oameni, de cadre, de campanii. Pe urmă, arăţi că nu-ţi mai pasă de nimeni decât de partid şi de conducător. Când începi să miroşi a arivist şi a individ lipsit de scrupule, vine unu’ şi zice: „Am să te prezint cuiva care e interesat de tine, te place!”. Te faci că rămâi prost şi mofluz, şi el adaugă: „Bagă 50 de mii în tine, da’, pe urmă, eşti omu lui! Ce zice el, aia faci!Evident că toţi băieţii care n-au banul lor ca să-şi cumpere fotoliu de parlamentar ştiu bine povestea omului de care vă spun. Există „binefăcători” care investesc în tine, în cariera ta politică. Te trimit în Parlament, în Guvern, în ministere. Decontul vine mai târziu.

Există parlamentari de poză pentru generarea unei cvasicredibilităţi în zona electorală a analfabetismului neobosit: sportivi, mai mult sau mai puţin celebri, actori, cântăreţi, comentatori – în general oameni cu principii, şarm, charismă, cu „vino-ncoace”, cărora le umbli la inimă şi la lingurică, la patriotism, la orgolii şi, până la urmă îi convingi şi îi aduci în Parlament, gratis, pentru că ei te legă de publicul larg, nu-i aşa, iar tu îţi faci treaba cu ei. Apoi, sunt indivizii cu tupeu, proşti de-a binelea ori semidocţi, care au diverse schelete ascunse în dulap – cu ei îţi faci murdăriile: îţi ataci adversarii politici, le îmbălezi familia, nevestele, copiii. Pe urmă vin „oamenii de serviciu” ai partidului, băieţii care au strâns, întotdeauna, „gunoiul” după marile agape şi le-a venit rândul să moţăie prin Cameră ori prin Senat. Pe final, vin oamenii puşculiţelor de partid, ai regilor diverselor domenii, ai conţilor business-urilor naţionale şi ai baronilor locali.

Ei bine, unii dintre aceştia, spune omul meu, sunt cei care îşi „sponsorizează” oamenii de casă, „parlamentarii conservă”, pe aceia care, în general, ridică mâinile „amorf”, la comandă şi, în special, la timpurile potrivite, făcând jocurile celor care i-au sponsorizat: un proiect de act normativ ţintit, o iniţiativă, o marţe neagră.

Iar aici nu vorbesc despre un partid anume, ci despre interese transpartinice, pur şi simplu. Cum ar fi posibil ca „parlamentarii conservă” să se atace şi să se lovească reciproc? Ei se sprijină, îşi votează interesele, li se fâlfâie de stindardul sub care acţionează – banii împărţiţi lucrează.

Cum ar fi putut răspunde - în aceste condiţii în care nu-şi poate controla oamenii -, decât penibil de arogant parlamentarul PSD, Ciprian Nica, vicepreşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, unor atenţionări făcute de senatorii americani John McCain, Ron Johnson şi Chris Murphy, în cadrul unui interviu pentru Gândul?!

Aceştia spuneau că li se pare „de tot râsul” procedura prin care dosarele de corupţie sunt îngropate în Parlament, cu votul unei majorităţi-scut ridicată în apărarea colegilor anchetaţi, iar Nica răspundea: „America e America, România e România, e un stat independent, suveran. Lasă-i în pace şi pe americani, să-şi vadă de corupţii lor!”

Cum ar fi putut Victor Ponta răspunde acestei remarci altfel decât insinuând atacuri murdare ale presei la adresa lui şi a baronilor locali? Victor Ponta - premierul captiv al unui guvern aflat astăzi la cheremul baronilor locali ai PSD, mai activi ca oricând!

Mi se pare corectă, până la urmă, observaţia unei foste colege USL de-ale premierului. „E o atitudine pe care o pun pe seama unei stări colective de şantaj politic”, a tras concluzia zilei liberala Alina Gorghiu.

http://www.gandul.info/puterea-gandului/parlamentari-si-mafioti-12734544

Scris de Continut sponsorizat

[scris in 2013 , actual si azi ]Disoluția autorității și sindromul celor 7,4 milioane

[scris in 2013 , actual si azi ]Disoluția autorității și sindromul celor 7,4 milioane

Nu tot ce-i bun pentru Uniunea Europeană e bun şi pentru România!

Parlamentari şi mafioţi

Re: [scris in 2013 , actual si azi ]Disoluția autorității și sindromul celor 7,4 milioane