PLATON despre enigmaticul ZALMOXIS , marele rege si zeu

156d. Tot aşa stau lucrurile, Carmide şi cu acest descântec. Eu l-am învăţat acolo în oaste, de la un medic trac, unul din uceniciil lui Zalmoxis, despre care se zice că îi fac pe oameni nemuritori. Spunea tracul acesta ca [medicii] greci aveau dreptate să cuvânteze aşa cum v-am arătat adineauri. Dar Zalmoxis, adăugă el, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neţinându-se seama de corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli: [anume] pentru că ei nu cunosc întregul pe care-l au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci, zicea el, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său vin de la suflet şi de acolo curg [ca dintr-un izvor] ca de la cap la ochi. Trebuie deci mai ales şi în primul rând să tămăduim izvorul raului, ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. „Prietene, zicea el, sufletul se vindecă cu descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase, care fac să se nască în suflete înţelepciunea. Odată ivita aceasta şi dacă stăruie, este uşor să se bucure de sănătate şi capul şi trupul”.

157b. Când mă învaţa leacul şi descântecele, spunea: „Să nu te înduplece nimeni să-i tămăduieşti capul cu acest leac, dacă încredinţează mai întâi sufletul, ca să i-l tămăduieşti cu ajutorul descântecului. Iar acum zicea el aceasta e cea mai mare greşeală a oamenilor: că unii medici să caute în chip deosebit o vindecare sau cealaltă [a sufletului şi a trupului]. Şi mă povăţuia foarte stăruitor să nu mă las înduplecat de nimeni oricât de bogat, dintr-un neam ales sau oricât de frumos ar fi să fac altfel. Deci eu, pentru că i-am jurat şi sunt nevoit să-i dau ascultare, îi voi da într-adevăr ascultare. Şi dacă vrei, potrivit poveţelor străinului, să-mi încredinţezi mai întâi sufletul tău, pentru a-l vrăji cu descântecele tracului, îţi voi da şi leacul pentru cap. Dacă nu, nu-ţi pot ajuta cu nimic, scumpe Carmide.

LEGILE
I.637d. Vorbesc nu de folosirea în general a vinului sau de abţinerea totală, ci de beţia propriu-zisă: dacă trebuie să se bea aşa cum beau sciţii şi perşii şi apoi cartaginezii, celţii, iberii şi tracii, toţi aceştia fiind neamuri războinice, sau ca voi. Căci voi, după cum spui, sunteţi foarte cumpătaţi, pe câtă vreme sciţii şi tracii beau vin neamestecat deloc [cu apă], atât femeile cât şi bărbaţii şi îl împrăştie pe hainele lor, socotind că este o deprindere frumoasă şi aducătoare de fericire.

VII.795a. Aceasta ne-o arată obiceiul sciţilor, care nu întind arcul numai cu mâna stângă şi trag săgeata numai cu dreapta, ci se slujesc deopotrivă de amândouă mâinile, pentru o acţiune şi pentru cealaltă.

VII.804d. Şi femeilor legea mea le-ar statornici aceleaşi porunci ca şi bărbaţilor, că femeile să facă aceleaşi exerciţii [ca şi bărbaţii]. Şi aş spune fără să mă tem acest lucru şi despre călărie şi despre gimnastică, măcar că [după unii] aceasta s-ar potrivi bărbaţilor şi nu femeilor. Mi-am făcut această convingere auzind nişte vechi mituri. Cât despre vremurile noastre, bunăoară, ştiu că în jurul Pontului se afla o mulţime nenumărată de femei, care se numesc sarmatide şi cărora li s-a rânduit, ca şi bărbaţilor, să ia parte nu numai la călărie, ci chiar la mânuirea arcurilor şi a celorlalte arme, exerciţii pe care le fac şi ele deopotrivă cu bărbaţii.

VII.805d. Dintre felurile de viaţă cunoscute până astăzi, pe care să-l alegem în locul acestei comunităţi, prescrisă acum de noi femeilor? Oare felul de viaţă pe care-l duc tracii şi multe alte neamuri, care pun femeile să lucreze pământul, să pască vacile şi oile şi să slujească fără a se deosebi intru nimic de sclavi? Vom alege poate orânduielile vieţii de la noi din ţară şi din ţinutul vostru?