Nürnberg -File de istorie: Adevaruri mereu ignorate

Deşi Mişcarea Legionară rămâne ultima dintre organizaţiile naţionaliste ale Europei care prelungeşte până la consecinţele extreme atitudinea antisovietică, totuşi, este singura exonerată de Tribunalul Internaţional de la Nürnberg. Ar fi să ignorăm aria cercetărilor făcute asupra inculpaţilor ei, dacă ne-am închipui că ele s-au limitat la documente apărute numai în cursul celui de-al doilea război mondial. Să nu credem că sentintele de condamnare asupra uneia sau alteia dintre organizaţiile cu caracter naţionalist nu au avut în vedere istoria lor încă de la origine şi până la ultimele manifestări. Chiar dacă Partidul Naţional-Socialist n-ar fi angajat Germania în război şi activitatea lui ar fi fost examinată până în septembrie 1939, când declanşează a doua conflagraţie mondială, este îndoielnic că nu ar fi intrat cu titlu prioritar în cercetările Tribunalului de la Nürnberg şi nu ar fi fost aspru sancţionat. De asemenea, că hotărârile Tribunalului s-ar fi încheiat cu materialul de fapte culese până la 5 mai 1945, şi hotărârile nu ar fi fost luate cel puţin în perspectiva evenimentelor viitorului apropiat.
Judecătorii au fost preocupaţi nu numai să sancţioneze fapte din cadrul strict al războiului, ci să pregătească Europa pentru o perioadă previzibilă raţional. Să nu ne închipuim, de asemenea, că guvernul de atunci din România n-a intrigat în cursul cercetărilor, urmărind să obţină o condamnare cât mai gravă a Mişcării Legionare. Faptul că Tribunalul a exonerat-o pur şi simplu şi a luat o decizie, fără s-o mai treacă prin faţa Consiliului de Judecată, reflectă obiectivitatea juriului şi, nu mai puţin, justeţea actelor Mişcării Legionare înainte şi după al doilea război mondial.
Privind lucrurile în realitatea desfăşurării lor, nu poţi să nu te întrebi cum ar fi putut să se rostească o condamnare împotriva unei organizaţii care niciodată n-a fost prezentă în arena războiului cu titlul ei personal şi n-a încercat niciodată să-şi imprime titulatura asupra conflictului în toată anvergura lui.
Este drept că Legiunea a pregătit armata naţională şi a înjghebat ultimele rezistenţe antisovietice, dar prezenţa ei în luptă urmărea mai degrabă pregătirea perioadei următoare după încheierea războiului, astfel încât România să nu fie solidarizată cu schimbarea de front de la finele lui 1944 şi să se impună ca un factor activ în edificarea unor stări de lucruri scutite de preponderenţa armatelor sovietice şi a politicii lor.
Este de reţinut că atitudinea Mişcării Legionare după 5 mai 1945 a întâmpinat dificultăţi pe care numai înţelepciunea şi simtul ei politic le-au putut ocoli. Căci a constituit un adevărat tur de forţă politica ei, reprezentată de oameni care în România erau urmăriţi de Securitate, iar în Centrul Europei contactaseră oficial reprezentanţii puterii americane. Este drept că din decembrie 1944, reprezentanţii Guvernului de la Viena, convinşi că rostul rezistenţei lor era alimentat de pregătirea unor contacte cu puterea învingătoare şi mai puţin de convingerea că războiul va fi câştigat de forţele naţionaliste, a prezentat o platformă “politico-diplomatică” susceptibilă să facă faţă noilor împrejurări. Ca atare, era de imperioasă necesitate ca Guvernul German să recunoască o misiune reprezentativă a Guvernului Naţional Român. Drept urmare, Guvernul Naţional Român perfectează un contact pentru întreaga Germanie, prin intermediul unui Consulat general destinat să reprezinte România în conjunctura de atunci.
Stabilind ca punct de sprijin localitatea Bad Gastein, Vasile Iasinschi – ca preşedinte ad interim al Guvernului Naţional Român – împreună cu generalul Platon Chirnoagă – în calitate de Ministru de Război – şi comandorul Băilă – ca Director de cabinet al aceluiaşi Ministru – formează echipa pregătită să reprezinte România antisovietică în negocieri directe cu factorii din Apus. Un rol de importanţă decisivă l-a jucat memorandumul întocmit de Mihai Fotin Enescu – ca Secretar General al Ministerului Afacerilor Străine şi Consul General al României în Germania – ale cărui argumente situează Mişcarea Legionară pe o poziţie pregătită să respingă orice acuzaţie de crime de război, de genocid, de xenofobie, de fascism sau de nazism. N-a avut o mai mică importanţă prezentarea Mişcării Legionare pe care inginerul Virgil Velescu a făcut-o unei persoane, care a transmis-o generalului Robert Murphy.
În decursul unor ample cercetări, exponenţii Mişcării Legionare, asumându-şi rolul de reprezentanţi ai adevăratei Românii, nu au fost niciodată în postura de arestaţi, ci doar de factori centrali în discuţii edificatoare cu organele de anchetă ale Tribunalului de la Nürnberg. Astfel, Comisia Instructorie a acestui Tribunal a exonerat de orice culpă Mişcarea Legionară. Faptul este cu atât mai relevant, cu cât restul organizaţiilor naţionaliste au fost condamnate pentru crime de război şi contra umanităţii şi, în special, pentru fascism şi colaboraţionism.
Constituie o inimaginabilă anomalie, măsurile dictate împotriva Mişcării Legionare, nu numai de către regimul comunist, dar şi în perioada de după 1990, “ordonanţele” confecţionate de succesivele guverne ale ţării, care o identifică cu spiritul xenofob, agresivitatea programatică, antisemitismul rasial şi excesele dreptei celei mai furibunde, astfel încât s-o ţină permanent în afara cadrului legal şi s-o acopere de un oprobriu definitiv. Aşadar, exonerată de orice culpă de Puterile din Apus, ale căror criterii politice nu pot fi contestate în cazul de faţă, dar condamnată pentru totdeauna în spaţiul intern, situaţia Legiunii aminteşte cazul profesorului George Alexianu, care este felicitat de Guvernul Sovietic pentru omenia şi înţelepciunea administrării Transnistriei, şi executat de Guvernul aşa-zis român pentru abominabile crime de război.
Redactate de Mihai Fotin Enescu, publicarea unor documente ale anchetei Tribunalului Internaţional de la Nürnberg privitoare la Mişcarea Legionară este încă un gest de aşezare pe terenul adevărului a unor calomnii şi aberatii pe care o parte din politica autohtonă le întreţine iresponsabil.
Mircea Nicolau , Text apărut în prefaţa broşurii “Poziţia politică a Mişcării Legionare în vederile Tribunalului Internaţional de la Nürnberg”
Fundamentul puterii politice
Fundamentul cel mai sigur al unei puteri politice nu poate fi construit, după gândirea lui Corneliu Codreanu, decât printr-o strictă legalitate, o scrupuloasă respectare a legii. El nu pierdea niciodată prilejul să-şi manifeste regretul pentru cele două, trei împrejurări în care Mişcarea Legionară, exasperată de abuzul ilegal al guvernelor şi autoritătilor, a făcut uz de violenţă, deşi tocmai în acele circumstanţe se aplică în plin consacrata maximă de drept public: „sortir de la legalité pour rentrer dans le droit”, principiu amintit deopotrivă de istorici şi de legişti, ca legitim în atâtea manifestări ale colectivităţii umane asuprite şi, printre altele, amintit şi la originile revoluţiei americane. Şi ca o consacrare a regretelor sale şi a smereniei faţă de principii, tocmai în culmea puterii sale, când violenţa impusă de clasa politică dominantă s-ar fi întors în favoarea Gărzii de Fier, Corneliu Codreanu a refuzat ieşirea din raportul de Drept pentru a intra pe calea raportului de Forţă, net în folosul cauzei sale.
Manifestându-şi credinţele pe căile pe care le oferă legile, Corneliu Codreanu considera primirea raportului de forţă ca o coborâre de la ţinuta etică a tineretului român. Corneliu Codreanu aştepta biruinţa Mişcării Legionare pe o cale mult mai adâncă şi reală: din desăvârşirea unui proces interior de conştiinţă a Naţiunii Române şi de perfecţionare a condiţiei umane, prin educaţia în etica legionară. „Când acest proces va cuprinde majoritatea românilor – spunea Corneliu Codreanu – şi se va desăvârşi, biruinţa va veni atunci automat, mare şi luminoasă”
Mihail Fotin Enescu , fragment din Memoriu prezentat autorităţilor americane de ocupaţie în Austria, de Mihail Fotin Enescu, ca delegat al Guvernului român din exil, de la Viena, Bad Gastein, mai 1945

http://www.buciumul.ro/2013/12/23/adevaruri-mereu-ignorate/