Căutare
Ultimele subiecte
Băsescu, atac la Ponta pe Facebook: Înscenarea lui SRS a eşuat, filmul manipulării continuă
4 participanți
Pagina 1 din 1
Gabriela,zâna Maseluţă- Admin
- Mesaje : 296
Data de inscriere : 28/09/2010
Liberalii îl acuză de Ponta de populism în cazul verificărilor de terenuri comandate de premier
Chiar dacă sunt colegi la guvernare, liberalii nu sunt de acord cu năravurile de fost procuror ale premierului Victor Ponta, cel care transformă Parlamentul în organ de anchetă și se apropie de ceea ce înseamnă „poliție politică”. Liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat, ieri, că o comisie parlamentară ar putea verifica doar eventuala implicare a instituţiilor statului în achiziţionarea de teren agricol de către membri ai familiei Băsescu, el apreciind că "astfel de comisii de nespecialişti nu aduc nimic". Băişanu a spus, într-o conferinţă de presă, că orice cetăţean are dreptul să cumpere şi să vândă teren, iar o comisie parlamentară de anchetă ar putea verifica doar dacă au fost implicate organe ale statului în încheierea tranzacţiei. "Comisiile astea de nespecialişti nu aduc nimic. Ţin mai mult de reclamă decât de problema în sine", a spus deputatul liberal. Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după o întâlnire cu grupurile PSD, că a discutat despre constituirea a două comisii de anchetă pentru retrocedările din Ardeal şi implicarea unor instituţii ale statului în achiziţionarea de terenuri pentru persoane private, el menţionând "Cazul Călăraşi".
http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013111593428/Politic/Liberalii-il-acuza-de-Ponta-de-populism-in-cazul-verificarilor-de-terenuri-comandate-de-premier.html

Ținte
Pe când guvernul aproba bugetul iar studenții îl contestau în stradă, premierul Ponta era foarte preocupat de dl. Băsescu: „știu de ce i-e frică, să nu aibă USL doi candidați în finală; mă voi gândi la asta”. Păi, numai la asta se gândește. E al doilea gând al său – primul fiind îndreptat către președinte. Spre deosebire de dl. Băsescu, premierului nu-i e frică de nimic: nici de eșecuri și nici de imitație. Dacă vrei să afli cu o zi mai devreme ce declarații va face dl. Ponta, e suficient să ai tăria de a te uita trei minute la Antena 3 - care a transmis în ultima vreme de pe terenul cumpărat la Nana (Călărași) de Ioana Băsescu, fiica președintelui, cu un credit de la CEC pe 30 de ani. Atât le-a fost! Dl. Ponta a furat rapid o anchetă de pe terenul alăturat (Fundulea) și a dus-o pe terenul de la Nana. Gura bate Fundulea: premierul l-a acuzat astfel pe procurorul Papici (care ancheta din 2012 la Fundulea retrocedarea unor terenuri) că a verificat terenul Ioanei B. Deși dl. Ponta știa adevărul, a cerut comisie parlamentră de anchetare a procurorului Papici „care a folosit abuziv și ilegal funcția pentru a face un serviciu privat președintelui”. Parlamentul nu are dreptul de a ancheta procurori iar Papici nu-i făcuse niciun serviciu președintelui – dar asta nu conta. Principiul dlui Ponta e clar: tu crezi ce vezi sau ce-ți spun eu? Dl. Băsescu a ripostat acuzându-l „pe plagiator și mincinos” că „e de aceeași teapă cu SRS” și utilizând falsuri împotriva unui procuror „pe care l-am sunat pentru prima oară în viață, ca să-i cer scuze pentru acest scandal”. Politețea e însă neproductivă în ziua de azi. O oră mai târziu, dl. Chițoiu mărturisea că dl. Băsescu l-a sunat și l-a „rugat” să nu-l schimbe pe dl. Ghețea de la CEC (de unde se luase creditul) iar dl. Ponta s-a indignat pe loc: „pe ce bază legală sună Băsescu procurorii și miniștrii?”. Cecitate totală. Să-i taie sonorul! Președinția a răspuns că dl. Băsescu i-a cerut dlui Chițoiu să nu-l schimbe pe Ghețea abuziv, înainte de încetarea mandatului – sub pretextul reorganizării, cum face USL când vrea să-și plaseze proprii specialiști: amantele miniștrilor și alte fetițe vesele de la cabaret.
Poate era mai bine dacă dl. Băsescu amuțea și nu-și îndeplinea nicio atribuție – deși exista riscul ca dl. Ponta să-i zică „șomer de lux”. Mentalistul Lăzăroiu îl consideră în schimb angajat: „ținta PMP este Băsescu premier”. Nu fermier? Iar ținta dlui Ponta e dl. Băsescu – și țara: o țintește în fiecare zi și o nimerește în plin.
http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013111593420/Bref/Tinte.html

Ponta: Băsescu nu va mai fi nimic anul viitor, poate doar vreun INCULPAT. Nu va mai avea imunitate
Preşedintele Băsescu nu va mai fi nimic anul viitor, poate doar "vreun inculpat" dacă va fi cazul, deoarece îi va expira imunitatea care l-a "salvat" până acum de un dosar în cazul casei din Mihăileanu şi al Flotei şi de care poate ar avea nevoie şi pentru terenul din Călăraşi, a declarat premierul Victor Ponta.
DORIANA-YOKO- Mesaje : 900
Data de inscriere : 24/03/2010
Realitatea din spatele razboiului Ponta - Basescu
Unda de soc a vestii ca Traian Basescu ar putea sa il sustina, la o adica, pe Crin Antonescu, daca acesta ajunge in turul doi la prezidentiale intr-o confruntare cu un candidat al stangii - oricare ar fi el, a produs o panica fara seaman intre cei din urma fideli ai presedintelui. E de inteles.
In fond, oamenii se obisnuisera cu profilul de coabitant al lui Victor Ponta, facusera eforturi sa il integreze in schema de gandire si valori si il vedeau, oricat de paradoxal ar fi putut suna, drept urmasul care sa preia puterea cu voia si blagoslovirea presedintelui.
Insa putini au anticipat ca socotelile presedintelui nu urmeaza mai niciodata calculele si previziunile care se fac din afara intereselor strict personale ale omului Traian Basescu. In functie de obiectivele pe termen lung, domnia sa isi construieste si agenda de campanie pe care sa o urmeze. Din aceasta cauza, daca interesele pe termen scurt ale presedintelui au impus folosirea puterii premierului in scopul obtinerii unor beneficii concrete, atunci acordul de coabitare a fost respectat atat timp cat derularea lui au condus catre implinirea acestora.
Ne putem gandi aici doar la "intelegerea" pe numirea sefilor procurorilor, coabitare care i-a permis lui Traian Basescu sa o pastreze pe Laura Codruta Kovesi in fruntea DNA. Asa cum putem sa ne imaginam ca pactul dintre premier si presedinte a fost bun atat timp el i-a dat o pauza de respiro lui Traian Basescu si i-a permis sa isi refaca imaginea pe spinarea procentelor uriase ale lui Victor Ponta si ale USL de la alegeri. Permitandu-i totodata atat sa isi revina cat sa inceapa si procesul de eroziune al aliantei. La o gramada pe probleme care cu siguranta ca nu avea cum sa le faca fata, cate un branci de la Cotroceni a fost suficient pentru accelerarea lor.
Insa aparentele obiective de parcurs ale presedintelui nu avea cum sa fie decat mijloace in slujba unor scopuri mai indepartate, unele care trebuie citite in cheia erei post-Cotroceni. De aceea isi permite acum Traian Basescu sa vorbeasca despre Victor Ponta ca despre ultima pramatie a natiunii, ca despre cel mai ticalos dintre toti nemernicii care au facut umbra pamantului. Simplu spus - nu mai are, cel putin pentru moment, nimic de castigat din coabitarea linistita si plina de zambete pe care a exercitat-o in prima jumatate de an.
Iar in momentul in care problemele s-au adunat suficient de mult incat sa-i explodeze in fata lui Victor Ponta, jucatorul de la Cotroceni nu a facut decat sa le dea un impuls si sa revina la ceea ce stie sa faca mai bine - desfiintarea unei tinte politice. Scandalul cu imprumutul de 1,1 milioane de euro al Ioanei Basescu pentru obtinerea celor 300 de hectare de teren agricol nu a fost decat pretextul cel mai potrivit pentru clarificarea fronturilor de lupta. Ponta vrea o comisie parlamentara care sa ancheteze implicarea unor institutii ale statului in achizitionarea unor terenuri pentru persoane private, iar presedintele ii raspunde "plagiatorului mic si mincinos" ca incearca sa reincalzeasca planul care nu i-a reusit lui Sorin Rosca Stanescu.
S-ar spune ca e un razboi total intre doi fosti coabitanti care si-au impartit pana acum frateste puterea in stat. Insa este un conflict care pastreaza principala trasatura a pactului de coabitare - este purtat de cele doua centre care si-au impartit in mod egal aproape puterea. Inflamarea acestui razboi are rolul de a trece in umbra problemele grave ale guvernarii Ponta, pe care altfel nici presedintele nu apasa prea mult pedala critica, si mai ales reuseste sa-l scoata din joc din nou pe Crin Antonescu.
Pentru ca in ciuda declaratiilor presedintelui ca dreapta ar trebui sa il sustina pe candidatul PNL intr-un ipotetic tur doi al alegerilor, pana atunci principalii actori sunt si raman Victor Ponta si Traian Basescu. Culmea, deja flatat probabil de mana intinsa de presedinte, primul efect al vrajii e ca Antonescu a indulcit tonul in privinta comisiei parlamentare a lui Ponta. Daca e sa privesti intr-o perspectiva mai larga, atacurile sub centura ale lui Basescu la adresa lui Ponta nu fac decat sa-i cladeasca premierului un profil de combatant pe care pana acum l-a intruchipat doar Antonescu.
Astfel noul razboi dintre Ponta si Basescu il trece pe liderul liberal in linia a doua si-l arunca intr-o umbra din care pur si simplu nu va mai avea cum sa ajunga nici macar in turul doi. Pentru ca nimic nu ar fi mai compromitator in vederea campaniei de anul viitor decat imaginea de protejat si colaborator la mana a doua a unui presedinte impotriva caruia inca exista un puternic resentiment social. Dincolo de fantasticul unei astfel de ipoteze, de probabilitatea scazuta ca politicienii sa gandeasca atat de elaborat si cu bataie atat de lunga, cert e ca razboiul dintre palate reuseste sa treaca in planul doi gravele probleme sociale si economice pe care Guvernul Ponta nu reuseste sa le administreze, in ciuda cifrelor optimiste si heirupiste din statistici.
Ironia maxima insa a acestui scenariu ar putea sa fie ca, in premiera, Traian Basescu sa nu aiba habar de plan si sa fie doar victima planului pus la cale de premier. O ipoteza care, in cazul in care ar fi adevarata, merita tot respectul pentru cei care au gandit-o. Pentru ca astfel Ponta reuseste sa obtina aproape tot ce a visat - distragerea atentiei de la problemele guvernarii, tragerea pe o linie moarta a lui Antonescu si intarirea imaginii de combatant prin lupta asumata impotriva presedintelui.
Evident, nu ar fi exclus ca niciunul dintre cei trei sa nu mers atat de departe cu scenariile de fuga, ci doar sa incerce sa castige cat mai mult din nebunia generala care se anunta pentru anul in care vom avea doua runde de alegeri extrem de importante.
http://www.ziare.com/basescu/victor-ponta/realitatea-din-spatele-razboiului-ponta-basescu-1267850

HAI, PA ! Băsescu abandonează dreapta într-un lan de porumb. Sau de grâu
Prin intermediul fiicei sale Ioana, Traian Băsescu iese tiptil din cartea de istorie, pentru a rămâne în cartea funciară. Președintele a încercat să prezinte marea împroprietărire a familiei sale ca pe expresia unui hobby, ilustrat de mâna plină cu roșii de grădină sau povești despre bobul de grâu pus în pământ fără a mai ara brazda.
Băsescu: despre (i)moralitatea unui preşedinte
În cei nouă ani de când conduce România, Traian Băsescu a părut că învaţă să fie deasupra combinaţiilor de interese în care se încurcă îndeobşte politicienii balcanici, mânaţi adesea mai mult de dorinţa de a avea decât de cea de a fi dedicaţi celor mulţi.
Înconjurat de simpatia unor intelectuali cunoscuţi, în primii săi ani la Cotroceni, Traian Băsescu a lăsat impresia că se transformă ireversibil, din fostul primar care-şi dăduse singur o casă în centrul Bucureştiului, în liderul complex care ştie să se lupte cu mafia transpartinică, să-i demaşte pe securiştii regimului comunist, dar şi să construiască pe scheletele unui partid mic afiliat la Internaţionala Socialistă, la fel ca PSD, o formaţiune mare care să joace împotriva vechilor aliaţi ai comuniştilor europeni, de partea Partidului Popular European.
La final de mandat, preşedintele vrea să redevină omul unidimensional, al propriului interes, la fel ca cei mai mulţi politicieni autohtoni care tind să se căpătuiască atunci când sunt la putere, de frică să nu piardă ocaziile cele mai favorabile. De ce n-a aşteptat Traian Băsescu să plece din funcţie înainte de a cumpăra 300 de hectare de teren agricol? De ce nu a negociat cu o bancă privată creditul de 1 milion de euro, luat pe numele fiicei sale? De ce, după ce a obţinut de la CEC banii care îl vor transforma într-un mare fermier, a încercat să-i conserve poziţia chiar şefului băncii de unde a luat creditul? S-a gândit, oare, că face trafic de influenţă atunci când l-a sunat pe ministrul Finanţelor pentru a pune o vorbă bună pentru preşedintele CEC?
Dacă toate aceste întrebări – care ţin, poate, mai puţin de legalitate, dar care pun sub semnul întrebării moralitatea – sunt inutile pentru un lider crescut în cultura politicii dâmboviţene, tacticianul Traian Băsescu ar fi putut cel puţin să prevadă scandalul uriaş pe care îl fac acum adversarii lui şi anchetele în care va fi terfelit. Dar preşedintele îşi pierde tot mai mult intuiţia, una dintre marile sale calităţi politice, care l-a ajutat să joace roluri onorabile şi interesante nu doar în interior, ci şi în exterior. Calculele şi mişcările pe care le face în ultima perioadă ne arată un Băsescu la fel de sigur pe sine, cum era până acum, dar anesteziat şi incapabil să se raporteze la realitate.
Preşedintele crede că în politică totul este permis, urmând sfaturile lui Machiavelli aşa cum le-au înţeles unii dintre consilierii săi, dar chiar şi cel mai cinic teoretician al politicii spune că un lider „nu trebuie să aibă toate însuşirile“, dar „trebuie neapărat să pară că le are“.

Traian Băsescu uită acum să joace rolul solidarităţii cu cei mulţi, care abia răzbesc prin criză, şi se laudă cu cele 300 de hectare cumpărate pentru a se face fermier. Poate fi un semnal pentru cei care au bani, dar în acelaşi timp este şi o sfidare pentru ceilalţi. De aceea lipsa lui de modestie s-ar putea să aibă costuri multiple, fiindcă, aşa cum constata pe propria-i piele cardinalul Richelieu (prim-ministru al Franţei, 1624-1642), „îngâmfarea este unul dintre marile vicii pe care le poate avea cineva în exerciţiul funcţiilor publice, iar dacă umilinţa nu îi este necesară celui menit să conducă statul, de modestie are în schimb nevoie, fiindcă fără modestie marile spirite îşi iubesc atât de mult propriile opinii încât le condamnă pe toate celelalte, deşi sunt mai bune, iar orgoliul constituţiei lor naturale, îmbinat cu autoritatea de care dispun, îi face să devină absolut insuportabili“ (Testament politic, I, VIII, 2).
(I)moralitatea preşedintelui poate fi măsurată nu doar prin felul în care şi-a cumpărat pământ, dar şi prin felul în care şi-a implicat propria fiică într-un scandal de proporţii. (I)moralitatea lui se poate măsura, însă, şi în dezbinarea formaţiunilor „de dreapta“, în lupta îndreptată nu doar spre PSD, ci poate chiar mai mult împotriva PDL, cu scopul aproape declarat de a o aduce pe favorita sa, Elena Udrea, în fruntea democrat-liberalilor. (I)moralitatea lui Traian Băsescu ar putea avea legătură şi cu reabilitarea lui Crin Antonescu, pe care ar vrea să-l înveţe cum să câştige prezidenţialele, sau chiar cu acceptarea declaraţiei consilierului său politic, Sebastian Lăzăroiu, de a aspira spre modelul Putin printr-un eventual mandat de premier, ca şi cum democraţia nu înseamnă, printre altele, „alternarea la putere“. Mai are un an în care să se reabiliteze. Se gândeşte preşedintele la acest lucru?http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/basescu-despre-i-moralitatea-unui-presedinte-318478.html

DOLFI , caporalul FUHRER- Mesaje : 200
Data de inscriere : 10/07/2013
Subiecte similare
» PORTOCALE MECANICE PEDELIZDE - POVEŞTI ERECTORALE ŞI PILDE POULITICE ÎN TREBUCI
» FORTZA BASESCU !
» Basescu, atac sustinut la Ponta, moguli, PNL, BNR, FMI. Dezvaluiri despre Becali si "Raiul lui Dragnea"
» LA 18,30 Ponta , premier in TREBUCI este iarăși făcut muci
» Când un potențial infractor reușește să demită cei mai buni procurori

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Joi Mar 31, 2022 4:26 pm Scris de Admin
» Profesorul Gheorghe Buzatu și Permanențele Istoriei. In Memoriam Gheorghe Buzatu (6 iunie 1939 – 20 mai 2013)
Lun Mai 24, 2021 8:36 am Scris de Admin
» PSD detonează bomba: alegerile din 6 decembrie, amânate pentru 2021! Planul social-democraților, dezvăluit de Gabriela Firea!
Mar Noi 03, 2020 9:11 am Scris de Admin
» trolul SCONCS PROSPECTOR din coteţul cu diaconi
Vin Dec 27, 2019 10:03 am Scris de Admin
» Trolul porco-sconcs psiho-pupu SANDILĂU din coteţul cu diaconi grohăie din ascunzătoare
Joi Dec 26, 2019 3:41 pm Scris de Admin
» M-AM PLICTISIT să citesc elucubrațiile dobitocului de Diaconu
Mar Dec 03, 2019 5:40 pm Scris de Admin
» pe banchiză în războaie fără miză : SCONSUL şantajist PSIHOPAT , Frosa care linge crosa si morsa care linge Frosa
Joi Noi 14, 2019 2:58 pm Scris de YOKO
» Dr.Frosa Ghe.Dilimache Seniloiu vs. sconcsul santajist DIACONU EUSEBIU bonjour cucu , tu nu esti normal , esti psiho-pupu
Dum Noi 10, 2019 6:47 pm Scris de YOKO
» Diaconu Eusebiu , psihopat , şantajist şi ticălos CASE CLOSED !
Vin Noi 08, 2019 11:02 am Scris de YOKO