OUL ( Ponta,azi fura un ou , maine pupa in cur un bou)

Nici n-a sosit bine din SUA de unde declara că le-a promis celor care-i cereau ca politica să nu se mai amestece în justiție că justiția nu se va amesteca în politică (o mică inversiune semnificativă și periculoasă), că premierul Ponta s-a amestecat din nou unde nu trebuie acuzând CCR că „încurarajează evaziunea fiscală“ și „a dat o lovitură guvernelor care încearcă să aibă venituri mai mari la buget“. Lovitura aparținea însă guvernului: OUG prevedea închiderea automată a instituțiilor audio-vizuale intrate în insolvență. Și era o lovitură mortală. Discriminarea, neconstituționalitatea și absurdul economic erau atât de evidente încât CCR nici n-avea cum să constate altceva decât „neconstituționalitatea“ OUG. Faptul că după ce-a produs o ordonanță neconstituțională, premierul se mai și supără pe cei care constată eroarea acuzându-i că țin cu evaziunea, e de-a dreptul stupefiant. Cât despre evaziunea fiscală, ea e atât de puternică și multilateral dezvoltată că n-are nevoie de CCR. Are proprii procurori, judecători, senatori, consilieri, miniștri, polițiști și vedete – are adică tot ce-i trebuie pentru a duce o viață fericită și plină. De altfel, are o cifră de afaceri pe care bugetul dlui Ponta ar putea fi invidios. Chiar dacă e zgâlțâită din când în când, evaziunea fiscală (Eva. F.) se redresează rapid. Ultimul exemplu, cel cu carnea de pui e grăitor pentru evaziunea aviară. Cine s-a speriat auzind de milioanele de euro zburate pe aripile puilor de Crevedia sau Călărași, s-a pripit. Eva. F. era doar păcatul primordial. Potrivit ideii că orice evaziune e năsănătoasă în sine, producătorii de evaziune au furnizat pui stricați mai multor magazine. Pulpe cu două culpe: și fără acte și pline de salmonella și excremente de șoareci. Hotărât lucru, puii ăștia n-au fost deloc cuminți. Ca Puiu Popoviciu. Și pentru că lucrurile rele sunt trei, s-a aflat că banii rezultați plecau în Liban sau în alte clocitoare de teroriști. Un cumul de funcții pe cap de pui de-a dreptul năucitor. Când te uiți la biata creatură vânătă și fadă, n-ai zice că e un produs atât de performant: face trei lucruri deodată și toate periculoase. O adevărată armă chimică. Evazioniștii ăștia trebuie distruși de mici: de când sunt ouă. Orice omletă devine astfel un act patriotic de destructurare a bandelor de evazioniști și chiar un act poetic – căci fiecare ou („palat de nuntă și cavou“) a devenit dogmatic: „e dat acestui trist norod și oul sterp ca de mâncare“. Întrebare: ce-a fost întâi, oul sau evaziunea?

Pe măsură ce dimensiunile statului se extind, corupţia se va extinde, la rândul ei, la toate nivelurile guvernării USL, cheltuielile guvernamentale vor spori, povara asupra cetăţeanului şi a afacerilor va deveni mai grea iar taxele şi impozitele vor creşte inevitabil. Bun venit în lumea fantastică a lui Victor Ponta.

În raportul Băncii Mondiale, „Doing Business 2014”, publicat cu câteva zile în urmă, care măsoară uşurinţa cu care antreprenorii pot porni o afacere, România se clasează pe locul al 73-lea din 189, exact acelaşi pe care s-a aflat şi anul trecut. După un an şi jumătate de guvernare USL, ne aflăm în acelaşi loc unde ne aflam şi anul trecut în materie de reglementări privind mediul de afaceri, ceea ce spune cam totul despre grija guvernului Ponta pentru crearea de locuri de muncă, care era declarată prioritatea numărul 1 a USL, vă amintiţi?. Totuşi, s-ar zice că 73 nu e un loc chiar atât de rău, nu? În fond, ţară modestă, economie mediocră, afaceri mediocre, nu? De unde nu e, nici treimea FMI-BM-UE nu are de unde să ceară. Nu chiar, pentru că lucrurile stau, de fapt, mult mai rău. Clasamentul este realizat pe baza mai multor indicatori care măsoară costurile, în bani, timp, şi efort alocat de un om de afaceri sau de o companie pentru a satisface toate reglementările legale şi administrative necesare pentru a demara activitatea de business. Ceea ce trage România în sus este uşurinţa cu care un antreprenor poate obţine un credit, unde se situează pe locul 13 în lume, dar acesta e mai mult meritul sistemului bancar şi al BNR, decât al statului. În schimb, la obţinerea permiselor de construcţie, România se află pe locul 136, la racordarea la reţeaua de energie electrică, pe locul 174 (cel mai scăzut din Europa, cu excepţia Turciei) iar la plata impozitelor şi taxelor, pe locul 134. Primii doi indicatori sunt o măsură a birocraţiei şi corupţiei pentru că ele măsoară cât trebuie să alerge şi câtă lume trebuie să mituiască un om de afaceri pentru a obţine toate avizele necesare din partea autorităţilor. Cel din urmă măsoară mărimea taxelor, complexitatea sistemului de taxe şi impozite dar şi relaţia antreprenorului cu autorităţile de colectare, deci şi cu corupţia statului în esenţa lui. Locul 134 din 189 aşează România în lumea a III-a fiscală, ceea ce înseamnă că are o fiscalitate mare şi stufoasă pusă în aplicare de autorităţi corupte şi abuzive.

Clasamentul Băncii Mondiale ne arată că într-un an şi jumătate, USL nu a făcut absolut nimic pentru a îmbunătăţi calitatea mediului de afaceri, pentru a reduce birocraţia pentru a combate evaziunea fiscală şi corupţia. Din toate promisiunile, Ponta nu şi-a ţinut decât una, aceea de a pune capăt austerităţii, astfel încât guvernul său a reuşit în ultimul an să cheltuiască mai mult decât orice alt guvern al României. Dacă nu aţi simţit această creştere de cheltuieli în îmbunătăţirea calităţii guvernării este pentru că nu a existat niciuna. Dimpotrivă, asistăm la o degradare rapidă a actului guvernării, care devine din ce în ce mai costisitoare pe măsură ce devine din ce în ce mai coruptă. Nevoia creşterii taxelor şi impozitelor, a creării de taxe şi impozite noi sau de „lărgire a bazei de impozitare” aici îşi are originea: În nevoia de a acoperi găurile lăsate de o corupţie care se extinde extrem de repede şi de agresiv. Simplu spus, cu cât vor fura mai mult, cu atât vor pune biruri mai multe şi mai mari.

În 2013, guvernul a colectat o sumă aproape egală cu cea de anul trecut, cea ce înseamnă, în procente, mai puţin decât anul trecut, în condiţii de creştere economică. Cu alte cuvinte, combaterea evaziunii, marea promisiune a lui Ponta, a eşuat. Argumentele, invocate atât de Ponta cât şi de Liviu Voinea, că a avut loc o reorganizare a ANAF şi că de aceea s-a strâns mai puţin decât se preconiza, dar că de anul viitor lucrurile vor sta mult mai bine şi evaziunea va fi în sfârşit îngrădită sunt praf în ochi. Dacă ar fi putut strânge mai mulţi bani la buget, Ponta ar fi făcut-o de anul acesta, cu toate ameninţările şi prigoana pornită împotriva „evazioniştilor”.

Dar nu a făcut-o pentru că cei mai mulţi dintre marii evazionişti au crescut în curtea USL, dar mai ales a PSD, şi Ponta este legat de mâini şi de picioare. De o săptămână, DNA arestează evazionişti pe bandă rulantă, oameni cu legături politice periculos de apropiate de Putere şi ce face Ponta? Natural, dă vina pe Curtea Constituţională şi pe Băsescu, de parcă Daniel Morar şi Băsescu i-au adus pe aceşti evazionişti în secretariatul general al guvernului Ponta sau în ministerele guvernului Ponta. Pe de altă parte, dacă nu a reformat sistemul până acum, nu o va face în restul care i-a mai rămas din mandat pentru că dacă nici cu 70% în Parlament nu poţi trece un pachet de reforme substanţiale în primele luni de guvernare, atunci e clar că nu ai de gând să le adopţi niciodată. Şi, în sfârşit, dacă Ponta credea că de la anul colectarea se va îmbunătăţi masiv, atunci nu s-ar da de ceasul morţii să inventeze taxe şi impozite noi şi nici n-ar vorbi de creşterea cotei unice.Acest eşec în combaterea evaziunii are o triplă semnificaţie politică. În 2010, USL a lansat următoarea versiune despre politicile adoptate de guvernul Boc, adică despre austeritate, sub care a funcţionat, consecvent, până când a câştigat alegerile: Pe scurt, PDL şi Traian Băsescu nu au dat oamenii afară, au tăiat banii de la bugetari şi au mărit taxele pentru a preveni colapsul economiei naţionale. Nu! Dacă ar fi fost aşa, atunci ar fi combătut evaziunea şi corupţia şi ar fi sporit veniturile la buget fără să fie nevoie de austeritate. În schimb, au luat banii de la gura sărmanului popor român ca să îi bage în buzunarul lui Videanu, Berceanu etc. Şi asta a fost tot!

USL promitea să inverseze sensul circuitului banilor adică să îi ia din buzunarul evazioniştilor şi să îi dea înapoi poporului. Or, această fantasmagorie se prăbuşeşte pe măsură ce românii deschid ochii asupra realităţii simple că nu s-a schimbat nimic în bine, ba dimpotrivă, şi că USL nu e cu nimic mai bună decât PDL. Deocamdată, anul acesta s-a vorbit de Justiţie, de Schengen, de Constituţie şi de alte abstracţiuni şi USL şi-a menţinut popularitatea. Taxele şi impozitele sunt cu totul altceva şi cu cât te caţeri mai sus pe aşteptările şi speranţele oamenilor, cu atât prăbuşirea va fi mai mare.

O altă fantezie a lui Ponta este că România mai poate fi întoarsă în vremurile lui Adrian Năstase. Altfel spus, că mai e posibil, cumva, un paradis în care pot coexista şi corupţia generalizată, şi autoritatea politică cvasi-absolută şi o relativă bunăstare şi popularitatea politică, un paradis în care Năstase nu a intrat din cauza unui accident „diabolic” numit Traian Băsescu. Ponta pare să creadă că, o dată Băsescu înlăturat, lucrurile pot fi reluate de acolo de unde le-a lăsat Năstase acum zece ani. Dar Năstase avea ceea ce Ponta nu are şi nici nu mai poate obţine decât dacă scoate ţara din UE: controlul asupra Justiţiei şi un control (relativ) asupra serviciilor de informaţii. Fără acest control, nemulţumirea baronilor şi clientelei va creşte astfel încât Ponta va trebui să îi cumpere cu funcţii şi sinecuri. Ceea ce înseamnă creşterea aparatului administrativ al statului şi cheltuieli suplimentare de la buget. Altfel spus, autoritatea lui Ponta va scădea o dată cu „descentralizarea” puterii şi creşterea presiunii asupra bugetului central din partea clientelei care unge maşinăria politică.

În sfârşit, în lumea fantastică a lui Ponta, mai este posibil un discurs dublu şi contradictoriu, unul pentru uz intern şi altul pentru urechile occidentalilor. Deocamdată, Ponta se abţine să atace frontal DNA, ANI şi serviciile secrete, deşi nu oboseşte să abuzeze verbal „băsiştii, macoveiştii şi morariştii”. Dar adevărul nu va putea fi ascuns multă vreme. La un moment dat, probabil după ieşirea lui Traian Băsescu din scenă, va trebui să mute împotriva statului de drept din motivele arătate mai sus. Deja testează rezistenţa sistemului cu anchetele asupra magistraţilor. Că va începe cu arestarea lui Băsescu sau nu, rămâne de văzut, dar din momentul în care o va face, masca „democratului progresist” va cădea şi occidentalii îi vor vedea chipul adevărat. Ceea ce, ca şi în cazul lui Năstase, îi va fi fatal politic.

Până atunci însă, avem o ancoră solidă în lumea reală. România se află pe locul 134 în lume la facilităţi fiscale pentru întreprinzători iar guvernul Ponta se gândeşte să mărească taxele şi impozitele şi să inventeze altele noi.