Ţară de vânzare. Rog seriozitate

Note pe marginea discursului american al premierului României şi soarta ţării, cu amărăciune. „Eu am decis foarte clar în ce direcţie vreau să duc guvernul şi România", spune Victor Ponta, la persoana întâi. Se binecuvântează, la Washington, încă un Mesia politic de Dâmboviţa? – se întreabă cititorul nostru, Cristian Ulea.
Pentru o seamă de români lipsiţi de pasiunea fotbalului, transmisia în direct a Antenei 3 de la Washington, în seara de miercuri, 23 octombrie, o transmisie dedicată în principal interviului acordat cu entuziasm postului de premierul Victor Ponta, va fi fost un program mult mai interesant, dar infinit mai rece decât pasiunile din Liga Campionilor. Atât de rece, chiar, încât merită zăbovit asupra mesajului celui ce îşi asumă acum în public, la persoana întâi, destinele României pentru următorii ani. Să ne desluşim, vorba lui Caragiale.
Victor Ponta dovedeşte că a devenit, deja, un politician versat în arta verbiajului oblic, alunecos. Întrebat cum a ajuns la Washington, omul a început cu un larg expozeu în care cuvântul cheie a fost „legitimitate". Ideea e că, din moment ce a fost votat, el şi partidul său, de o largă majoritate, se află la curtea Înaltului Licurici (e drept, doar la cabinetul 2) pentru că îşi reprezintă poporul. Încă din primele fraze a răzbătut o înfrigurată notă de mesianism în mesajul unui tânăr care, chiar dacă ne vinde împreună cu Antena 3 vizita sa ca pe o nouă redescoperire a Americii, ar fi trebuit să fie mai potolit pentru un tânăr politician. „Ce vrei tu să faci pentru România?", l-ar fi întrebat vicepreşedintele Joseph Biden la Casa Albă. Şi de aici, luptă şi dă-i, şi dă-i şi luptă! Prim-ministrul României şi-a înscris ţara inalienabil în portofoliul companiilor americane de tipul Chevron, considerată o adevărată binefacere naţională, ca şi cum aceasta, alături de altele, înşirate cu mândrie ca la marile realizări patriotice, ar constitui tot atâţia colaci de salvare pentru un teritoriu aflat în derivă, gata să se înece. „Sunteţi convinşi că e bine?", spune Ponta că l-ar fi întrebat Biden. Întrebarea ar fi trebuit să îl pună în gardă, din partea unui politician american care a văzut multe şi ştie multe, inclusiv despre practicile murdare la propriu şi la figurat şi scandalurile internaţionale ale companiilor ţării sale, dintre care ultimul e în plină desfăşurare, legând Chevron de catastrofa ecologică pe care a provocat-o în Ecuador. „Da!”, a fost răspunsul hotărât al premierului, care nu a explicat, cum nu explică nimeni la Bucureşti, de ce în delegaţia plecată cu Victor Ponta la Washington figurează, imediat după ministrul de externe, cel al mediului, adică Rovana Plumb? De ce o fi tocmai problematica mediului atât de importantă în relaţia cu companiile americane, şi, nu de pildă, cea a calculelor pur energetice, legate de beneficiile exploatărilor preconizate de gaze, de sume şi cantităţi nete, specialitatea unui domn Iulian Iancu, care umplea cu calcule economice ecranele televizoarelor în România de dinainte de alegeri, demonstrând furturile în domeniu ale „băieţilor deştepţi” ai PDL-ului? Deputatul Iancu a vorbit mult mai convingător despre „independenţa energetică” a României decât ştie să o facă Ponta. De aceea nu mai e în graţii? Nu ştim, dar judecând după ce se petrece în ţară, după lipsa de transparenţă ce guvernează relaţia cu americanii, motive de îngrijorare ar fi.
În context, ne întrebăm despre ce „legitimitate” vorbeşte Victor Ponta, acum când a devenit limpede pentru orice român că şi-a încălcat cu cinism promisiunile electorale, cum a fost cea legată de închiderea proiectului Roşia Montană sau pactizarea cu Băsescu. Câtă credibilitate are Victor Ponta atunci când promite că gazul exploatat de americani prin fracturare hidraulică va fi vândut numai în România, că sume rezultate din redevenţe vor fi alocate factorilor locali, sărmanilor din judeţe cum e Vaslui, un adevărat pol al sărăciei într-o ţară zisă europeană, în care ţăranii încalecă exact ca pe vremea voievozilor ca să patruleze împotriva invadatorilor străini? „Parteneriatul cu giganţii americani ne dă o speranţă pe care alte colaborări nu ne-ar da-o”, a spus premierul. De ce, mai exact? Care sunt „alte colaborări” discutate şi considerate lipsite de speranţă pentru România? „Am auzit multe prostii spunându-se la noi”, spunea Ponta, „mult populism şi demagogie”. Aşa e, şi ne-a oferit şi domnia sa o mostră, de la Washington, când a început, în cel mai put stil propagandistic, să vorbească despre construcţia de şcoli, spitale, drumuri, despre înfiinţarea de locuri de muncă, despre „şansa României de a se dezvolta economic”, toate posibile de pe urma providenţialei apariţii şi investiţiilor generoase ale firmelor americane. De parcă Bechtel şi milioanele plătite aiurea din banii contribuabililor pentru escrocheria cu autostrada Transilvaniei nici nu a fi existat, sau Bechtel ar fi fost o companie din Burkina Faso!
O notă specială stârneşte comentariul lui Victor Ponta pe marginea apelului vicepreşedintelui Biden la prevalenţa „domniei legii” în România. Conceptul „rule of law”, pus pe tapet de americani, nu se referă doar la nevoia siguranţei, din punct de vedere legal, a investiţiilor americane, aşa cum a insistat premierul. Această sintagmă, cu ilustre origini antice, de la Aristotel încoace, a evoluat foarte mult şi sfera sa de cuprindere e în epoca modernă una largă, cu extinderi multidisciplinare la nivelul rolului şi funcţiilor statului. Nota bene: pe tot parcursul interviului lung acordat de Victor Ponta Antenei 3, în direct, nu s-a pronunţat nici măcar o dată cuvântul „corupţie”, adică exact flagelul datorită căruia toţi străinii ce vin să facă afaceri în România, fără excepţie, cer protecţia legii. A te face că nu înţelegi acest lucru e, din nou, o scamatorie ieftină de politician care îşi manipulează electoratul pe baza unui discurs sincer doar în aparenţă. România este o ţară temeinic coruptă, are această problemă majoră, şi o doză de onestitate în recunoaşterea unei boli ruşinoase din partea celor chemaţi să o trateze nu strică, pentru imaginea noastră internaţională şi liniştea unui popor care mai are încă puterea să se revolte pe această temă.
Două cuvinte merită scrise şi despre maniera specifică de a face politică a domnului Ponta. Mai întâi, deşi interlocutorul său, ştiind poate mai bine obiceiurile presei americane, a ţinut să îl laude pentru că nu îl vorbeşte de rău pe Traian Băsescu, nu s-a abţinut, ba dimpotrivă, politica internă şi disputa cu preşedintele republicii, în note contondente, devenind un subiect expus pe larg. Ideea că rufele se spală în familie e străină politicienilor de la Bucureşti, dar aici premierul are scuza că nu el a început şi că, în plus, rufele murdare ale oponentului său principal sunt atât de multe şi atât de vizibile încât sunt greu de evitat. Mai importantă ni s-a părut atitudinea legată de criticile bine fundamentate la adresa unui Philip Gordon sau Mark Gitenstein, reprezentanţii diplomaţiei americane care au intervenit brutal în politica internă românească anul trecut, în favoarea aceluiaşi Traian Băsescu. În locul unui răspuns demn de un prim-ministru al unei ţări europene respectabile, tratată ca o colonie de doi bani de nişte zişi diplomaţi, Ponta a trântit-o şmechereşte: „important e că nimeni nu m-a întrebat aşa ceva!”. Bravos naţiune, las-o aşa, bine că e vie, cum se spune prin Oltenia. Într-o altă notă, legată de relaţiile externe, Victor Ponta începe deja să evoce insistent vizitele, contactele sale „importante”, de la Beijing la Berlin şi până la, iată, Washington, cu trimitere, atenţie!, la Moscova, unde ar urma să efectueze o vizită oficială anul viitor. Iată, cum ar fi spus Ion Cristoiu, o ştire. Va fi foarte interesant de văzut cum se va prezenta prim-ministrul Ponta la Moscova, după ce lansează mesajul că îşi dă ţara pe mâna americanilor ca să nu mai depindă de gazul rusesc, dar nu are o soluţie practică pentru alte surse până când - se presupune, nu se spune cu precizie! - zăcămintele interne exploatate şi vândute local de Chevron şi Exxon - alt mare semn de întrebare! - vor asigura independenţa energetică, undeva după 2020. Cu alte cuvinte, să spunem Rusiei că dorim să rămânem pe linia sa de export de gaze, eventual să-i cerem şi nişte preţuri preferenţiale, până ne rezolvă americanii şi putem atunci s-o înjurăm în linişte. De ce facem această presupunere nediplomatică? Pentru că, recent, grimasa făcută de Victor Ponta în timpul unei apariţii în direct la o televiziune românească, chiar gestul de lehamite scăpat cu sinceritate atunci când a auzit cuvintele „Vocea Rusiei”, ne-a lămurit cam care ar fi aprecierile sale faţă de instituţia mass-media de la Moscova. Iar detaşarea ironică cu care a reamintit acuzaţia electorală - cu adevărat stupidă - legată de faptul că el şi partidul său ar vinde România tocmai Rusiei, nu altcuiva, ne spune multe despre cine crede premierul că îi sunt prietenii şi cine inamicii pe plan extern. Iată un punct comun al tânărului Ponta cu mai învechitul în convingeri rusofobe, Traian Băsescu, cu care ne anunţă, de altfel, că va continua războiul politic.
După ce li s-a trântit uşa în nas în Kârgâzstan, americanii se văd nevoiţi să folosească acum baza de la Mihail Kogălniceanu pentru a-şi retrage efectivele şi tehnica de luptă din Afganistan. Deşi nu e nimic eroic în retragerea unei armate care a pierdut de facto războiul, mulţi analişti considerând Afganistanul un al doilea Vietnam pentru forţele americane, premierul român şi instrumentele propagandistice locale de presă ale Washingtonului prezintă acest fapt ca pe o mare realizare pentru România. S-a uitat prea repede că aceleaşi promisiuni, de investiţii şi locuri de muncă, s-au făcut şi când s-a predat baza aeriană din Dobrogea americanilor. Încântat de perspective, un fost pilot de Mig 29 al fostului regiment local de aviaţie a şi candidat, devenind primarul comunei Mihail Kogălniceanu. În locul celor promise, americanii au contractat străini - turci, dacă ne amintim bine - care în loc de slujbe le-au oferit localnicilor crăpături în case, pentru că utilizau şoseaua locală cu maşini de greutate foarte mare, până când scandalul iscat i-a obligat să-şi construiască propriul drum. Toate datele acordului despre utilizarea bazei Kogălniceanu pentru retragerea americană din Afganistan - date păstrate la secret - au fost discutate la Washington, unde s-a bucurat să se deplaseze ministrul român al apărării. Nu ar fi fost normal să fi venit ei în vizită la Bucureşti, din moment ce aveau ceva de cerut? Nu, dacă judecăm şi după faptul că în locul vizitei companiilor americane la Palatul Victoria, s-a dus Victor Ponta să le curteze la ele acasă, un gest ce seamănă izbitor cu umilinţa unui pretendent sărac la graţiile unor doamne cu un trecut dubios, cam plinuţe, puţin trecute, fardate strident şi pline de ifose.
Pentru unii dintre noi, obstinaţia cu care se practică clişeele politicii externe la Bucureşti - slugărnicia evidentă faţă de americani şi aversiunea prost disimulată faţă de ruşi, chiar dacă şi unii şi alţii se fac, diplomatic, că nu pricep - rămâne de neînţeles şi lasă o senzaţie de amărăciune. Nu mai putem negocia vertical? Nu mai avem cu ce, nu mai avem cu cine? Concluzia după interviul domnului Victor Ponta, prim-ministru binecuvântat acum la Washington, este că mesajul său este, mutatis mutandis, demn de rubrica de mică publicitate: „Ţară de vânzare. Rog seriozitate”.
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2013_10_24/Tara-de-vanzare-Rog-seriozitate-0229/

Nu mi-am dorit niciodată ca România să devină o ţară de sclavi, cu atât mai puţin o colonie a cuiva. Am fost crescut în mitul unei ţări normale, care are demnitatea de a-şi onora trecutul şi forţa de a-şi proiecta viitorul. Mi-a plăcut mereu să spun că sunt roman şi că m-am născut în România. Apartenenţa la ideea de Patrie mi-a dat, în momente de restrişte, forţa de a continua şi de a mă întoarce în ceea ce poate fi numit locul cel mai apropiat sufletului meu: ţinutul unde am copilărit, Vâlcea, România. Când eram acasă şi făceam presă locală cu un entuziasm patologic, ca şi astăzi, nu înţelegeam prea bine dimensiunile dezastrului românesc, eram prea orbit de grijile din fiecare zi, ca să vad cum alţii, care furau cu voluptate, deveneau putred de bogaţi. Asta în timp ce mai toţi cunoscuţii mei sărăceau. Atunci ne mergea şi nouă binişor şi eram tentaţi să credem că era normal ca viaţa să-i selecteze pe cei puternici şi să-i aşeze, ca să zic aşa, în fruntea bucatelor. Pe parcurs, am descoperit că mai toţi aceia care făceau mulţi bani şi cărora le mergea excelent, erau toţi funcţionari ai Statului. Toţi erau fie bine consiliaţi de foşti ofiţeri de poliţie sau ai fostei securităti, erau membri activi ai unor cluburi pretins elitiste, ori oculte, în sensul unei oculte hrăpăreţe şi interesate, care abandonase de multă vreme idealurile şi principiile în favoarea sportului naţional, care a făcut mulţi milionari din Top 300 sau lideri politici de mucava: afacerile cu Statul Român. Lipsa spiritului antreprenorial (cine să-l aibă după 1989?) a făcut posibila trecerea din averea publică în cea privata a miliarde de euro. A face afaceri cu Statul, a-l păcăli cu voluptate, era datoria tuturor acelora care începuseră să adulmece afacerea. Neştiind să facă afaceri, domnul Cutare, doamna Cutărică, în numele firmelor lor, X şi Y, au hotărat că este mai uşor să cumpere bunăvoinţa unui funcţionar public, să trucheze o licitaţie, să supraliciteze bunurile pe care Statul le vindea şi tot Statul le cumpăra de câteva ori mai scump. Apoi, să-si numească primarii, consilierii locali şi judeţeni. Statul a dispărut, încet, sub asaltul acelora care trebuiau sa îl apere. Statul şi instituţiile sale cangrenate au muriţ iar în locul acestora s-au născut Corporaţiile Oculte. Toate construite pe un schelet unic, cel al Statului Român. Acestea au finanţat Partidele, care au zămislit parlamentarii – deputaţii şi senatorii. Aceştia toţi sunt astăzi Cerberii Corporatiilor Oculte, care continuă să fecundeze “idei geniale“, prin care ceea ce a mai rămas din Stat e forţat să cotizeze tot la ei. La o adică, ei, parlamentarii, fac şi legile care le trebuie Corporaţiilor, Guvernului. Rezultatul? O Românie feudală, nici măcar de tip rusesc, ci o Românie a unor indivizi care ar trebui să înfunde puşcăriile, pentru că ei au luat, cu de la sine putere, ceea ce aparţinea tuturor sau aparţinuse altora, ca şi când aveau un drept divin. Aceşti infractori se bat astăzi cu cărămida în piept, ei sunt aceia care au făcut din România un stat la cheremul oricui. Anularea demnităţii naţionale, acoperirea infracţiunilor din ultimii 20 de ani, a făcut din Statul Român un Srl sărac lipit, cerşetor şi incapabil de a fi cu fruntea sus în circuitul marilor valori ale lumii. România dispare încet, iar în locul ei feudalii vor pune în curând, ca în Evul Mediu, emblemele familiilor lor, despre care nimeni nu va şti vreodată cum au ajuns atât de bogate. Asa s-a produs sudamericanizarea României, distrugerea tuturor valorilor româneşti, sclavizarea românilor de către români, vânzarea bogaţiilor solului şi subsolului. Aşa am distrus noi totul, inclusiv speranţa că într-o zi, chiar cu ajutorul lui Dumnezeu, vom mai avea o şansă să fim mândri că am fost, cândva, români.

“Un surogat de democratie !“, zicea Crin Antonescu, copresedintele U.S.L., acum doua seri, la un post de televiziune ( Digi 24), cu tonui-i cultural si retoric binecunoscut! Vorbea despre recentele si controversatele numiri de procurori !
“Daca se dovedeste ca au fost clar influentate politic” , spunea Crin, punctand cu o sarja media, in stilul sau caracteristic ?? !
Dar mai jos stimabile? In social? ! Spre romania profunda ? Nu se mai uita nimeni?
Doar spre spre tipul de cercetari si arestari curente, ar fi sufiecient sa intoarceti capul o secunda?!!!!!! Politica, nu a smuls cumva esarfa care ar trebui sa acopere permanent justitia, in dreptul ochilor, in modul cel mai regulamentar ?
Alo! Dar cine este la interne ? Este omul nimanui ?
Sursele informeaza ca sunt citati si adusi la parchetul general oamenii din strada, protestatarii onesti? Vi se pare ok?
Dintr-o data, televiziunile private si publice ( nu le mai deosebeste nimic , astazi) nu mai contenesc sa laude legile aspre care se aplica subit si eficient impotriva mitingurilor neautorizate !

Unde e surogatul de democratie? La varful politicii sau in strada ? Unde se resimte el mai devastator ?
Raspuns:
Tocmai acolo unde gustul cafelei servita cu fast in democratie este fad si , din ce in ce, mai amar !
Acolo, unde oamenii sunt inselati , zi de zi, in demnitatea lor elementara , de simpli cetateni !
Despre coruptia de la varf, unde nici “vulturii trimisi de zeii serviciilor de informatii” nu mai ajung, ar trebui sa se ocupe doar filozofii si doar speakerii de televiziune ! Oricum, toti sunt “cumparati” si intoxicati pe viata, de diferite gasti financiare si oculte !
Sau, in cazul in care vreun partid se iluzioneaza ca ar mai fi credibil ceva din mesajul sau politic, in romania de azi, cel mult, ar mai putea sa mai intoarca, doar pentru o clipa , urechea scarbita a cetateanului spre difuzorul public !
Totusi, toti , domnule presedinte al senatului, sunt o apa si un pamant ! Si sunt perceputi de marele public ca niste “vanduti” ! Asa spun televiziunile ! Cui ? Ramane de vazut!
Si asta, numai daca se va afla vreodata adevarul despre marile si realele interese ale oamenilor poltici, de astazi, din Romania !
Dar, mai jos, in surogatul cafelei nationale, scurmand in murdaria politicii , pana la ultimul primar si consilier local, se simte, din ce in ce mai accentuat, gustul amar al vietii, domnule Antonescu !

Se intra, in curand. In faza de coma sociala ! Nu mai este mult !
Aveti de gand sa sustineti , pentru a linisti spiritele o vreme, tot un speach de marca, ca un fel de hipnoza de masa, spus de marele iluzionist al politicii nationale?
Candidati, de fapt , la postul asta, de hipnotizator national? Va intereseaza?
Domnule presedinte al Senatului Romaniei, oamenii fac cancer si mor si din cauza minciunii si hotiei din tara, din cauza jafului generalizat si, culmea, foarte legal, totul pare ca vine de la varful politicii de pe dambovita !

Ar fi timpul sa schimbati ceva ! ? ! Nu credeti ? !

Daca nu acum, cand?
Altfel, ce rost mai are candidatura dumneavoastra la alegerile prezidentiale ?
Vremea compromisurilor politice, duse pana la ridicol , s-a cam terminat !
Mingea de tenis a politicii romanesti este la dumneavoastra ! Nu stiu exact cine v-a servit-o ?
Dar daca se dovedeste pana la urma , ca a fost doar o iluzie, ca intr-un film celebru de antonioni? E posibil ! Tehnica de diversiune a marilor regizori de la Cotroceni , spun sursele, cu asta se ocupa ???!
Si, atunci, tocmai cand dumneavoastra o sa vreti sa dati lovitura victorioasa cu un discurs public supra-televizat, s-ar putea sa fiti obligat sa va treziti cu racheta de tenis, aceea de mare si stilat om politic, lovind doar in gol, in vid, in ne-sansa, ca in celebrul “blow-up” ?

Viata este un mister, domnule presedinte al senatului !

Dar si viata politica este la fel !
Nici viata si nici politica nu pot iesi din regula de aur a marelui joc !
Daca pierzi momentul, batalia este definitiv pierduta si ai ratat toata strategia, degeaba coordonata si supravegheata atent de “consilierii americani” de serviciu !
Dar nu-i nimic ! Ne-am obisnuit deja ! Treaca de la noi ! Poporul roman pare pregatit sa tolereze tot universul !
Istoria va ajunge unde trebuie , cu Crin Antonescu sau fara Crin Antonescu !
Imi aduc aminte, si, desigur, istoria va consemna oricum acest fapt , cat de frumos am petrecut cu dumneavoastra presedinte, in timp ce “odiosul suspendat“, reabilitat recent cu ajutorul unui pact , a fost trimis atunci “la garaj” de teribila ” lovitura de stat parlamentara” !
Macar, istoricii nu pot nega si ne-consemna in documente, aportul dumneavoastra decisiv, si anume: faptul ca ati fost presedintele Romaniei pentru o vara , in 2012!
Daca numai atat se poate, nici Dumnezeu nu cere mai mult !
Poporul roman are insa asteptarile lui, asteptari indreptatite de votul masiv de anul trecut, pe care toata clasa politica, de astazi , l-a calcat prea usor in picioare!

Lasati protestatarii sa protesteze pasnic, daca mesajul lor este cel adevarat si intreaga populatie il recunoaste ca adevarat !

Ei nu cer decat decat o Romanie responsabila, care sa nu mai inece in datorii generatiile care vor veni !
Faceti ceva ca viitorul unei natiuni sa se simta reflectat, partial , dar lucid, in oglinda fiecarei zile, chiar si marsul celui mai umil miting de protest democratic !
Altfel, surogatul de democratie , risca sa se transforme in cu totul altceva. In ceva , ce credem, inca, astazi, ca nu-si mai poate gasi locul in istorie! Acum, la inceputul mileniului trei ! Ceva atat de odios, cu iz de ” heill“, incat nu trebuie sa se mai repete niciodata in istorie !

Autor: Lucian Ion Marin (https://www.facebook.com/lucianion.marin)