URSS pregatea invadarea Romaniei in 22 noiembrie 1968 -Reactia lui Ceausescu

Cei care acum au cel putin 55-60 de ani isi pot aminti ca in 1968, in noiembrie, noaptea, treceau prin Bucuresti spre granita de est a Romaniei, trupe, tancuri si alte utilaje de tehnica militara. Lumea era speriata, nu se stia prea mare lucru, erau banuieli…logice. Comasarea intregii armate romane la granita de est insemna doar pregatirea de ceva neplacut: un razboi, o invazie a sovieticilor. Mai toti fusesera speriati de gestul lui Ceausescu de a se opune URSS-ului in problema invadarii Cehoslovaciei. Se temeau de represalii dure. Serviciile noastre cunosteau si data precisa: 22 noiembrie, ora 4 dimineata. Despre ce e vorba mai exact?In August 1968 rusii au lansat operatiunea “Dunarea”, mai exact invadarea Cehoslovaciei. Este bine-cunoscuta interventia lui Ceausescu de la vremea respectiva, discursul lui din 21 August – aplaudat de occident pentru tupeul nesabuit. Interesante sunt cateva rapoarte informative ale CIA-ului facute public (relativ) recent (2001), privind posibila invadare a Romaniei de catre rusi 3 luni mai tarziu, in ziua de 22 Noiembrie 1968. Agentii operativi raportau (din fericire) doar zvonuri privind o invazie de aproximativ 150.00 de militari.

Politica de autonomie fata de URSS

Unul din comentariile raportului spune: “Sovieticii probabil isi permit sa joace un joc al asteptarii cu romanii ca sa vada daca acestia au tras vreo invatatura din invadarea Cehoslovaciei…si daca or sa fie vizibil cooperanti in afacerile Pactului de la Varsovia.”Unul din putinele lucruri pe care le-a putut face Ceausescu la vremea respectiva, pentru a contracara invazia, a fost sa infiinteze Garzile Patriotice – cu bastile alea urate. Rusii nu ne-au mai atacat, drept care garzile au plecat la strans cartofi.Odată cu instalarea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, politica de autonomie a Securităţii româneşti faţă de serviciile secrete sovietice a început să se manifeste din plin. În primăvara anului 1965 au fost „demascaţi“ câţiva ofiţeri, din rândurile Armatei Române cu activitate în slujba serviciilor de spionaj sovietice, punându-li-se în vedere să întrerupă orice legătură.

Stare de conflict

După cum notează dr. Cristian Troncotă, specialist în istoria serviciilor de informaţii române, „momentele de încordare, chiar de adversitate, între Securitatea română şi instituţiile similare sovietice s-au intensificat în contextul evenimentelor de la Praga, din 1968“.
Generalul (r) Neagu Cosma, Direcţia de Informaţii Externe (DIE), a obţinut prin intermediul unui ofiţer polonez – aflat în contact cu colonelul Ion Bichel – informaţia că Brejnev personal, împreună cu Andropov, şeful KGB, şi comandanţii Armatei Roşii au pregătit o invazie în Cehoslovacia, România şi Iugoslavia. Date ulterioare aduse la cunoştinţa lui Ion Stănescu, preşedintele Consiliului Securităţii Statului, au arătat că această acţiune se datora nemulţumirii Kremlinului faţă de politica lui Dubcek, Ceauşescu şi Tito. Un colectiv restrâns din Statul Major al Comandamentului Tratatului de la Varşovia lucra la elaborarea planului în detaliu. Din acel colectiv făcea parte şi ofiţerul polonez, ceea ce înseamnă că era bine informat. Invazia trebuia să se desfăşoare în etape, mai întâi Cehoslovacia, după care, la intervale de două-trei săptămâni, urmau România şi Iugoslavia.Iniţial, Nicolae Ceauşescu nu a luat în serios rapoartele Securităţii, iar Ion Stănescu l-a auzind spunând, textual: „Informaţiile pot fi adevărate numai dacă Brejnev e nebun! Numai un nebun, un descreierat ar face aşa ceva; mai trimiteţi-l pe omul vostru să adâncească informaţia“.
Pe 5 august 1968, Securitatea întocmea nota-sinteză nr. 148 „privind unele acţiuni ostile întreprinse de autorităţile sovietice împotriva R.S. România“. Documentul arată că, dincolo de informaţiile culese, serviciile secrete trimiseseră pe teritoriul României şi dirijaseră spre ambasadele româneşti din ţările socialiste, sub diverse acoperiri, îndeosebi ca turişti, agenţi bine instruiţi şi cu sarcini operative precise.

S-au fotocopiat şi s-au ascuns arhivele

Imediat după celebrul miting din 21 august 1968 din faţa sediului CC al PCR, au fost luate măsuri rapide. Securitatea a fost pusă în stare de alarmă, iar în centrele direcţiilor de Securitate s-au ridicat bariere din saci cu nisip la ferestre şi la uşile de acces, punctele întărite fiind prevăzute cu guri de foc şi rezerve de muniţie. În concepţia lui Ceauşescu, în cazul unui război, Securitatea trebuia să organizeze, prin aparatul informativ, un război de partizani. S-au studiat atât varianta evacuării lui Ceauşescu în China, cât şi varianta căilor rutiere de la sud de Carpaţi, pentru o deplasare sigură şi rapidă.

Spionii sovietici ies din umbră

Planul de invadare a României a fost cât se poate de real, Oficiul Arhivelor Publice din Marea Britanie dezvăluind în anul 2000 că, în septembrie 1968, serviciile secrete britanice şi olandeze reuşiseră să afle detalii ale planului de invadare a României. Potrivit acestui plan, trupele sovietice, ungare şi poloneze urmau să invadeze România pe 22 noiembrie, ora 4.00 dimineaţa. Ministrul de externe britanic, Michael Steward, a transmis la Bucureşti în ziua de 21 noiembrie un telex cu următorul conţinut: „Am analizat informaţiile de ultimă oră şi am ajuns la concluzia că ruşii pregătesc în cel mai scurt timp o acţiune militară împotriva României“. Totalul efectivelor trupelor de invazie urma să se ridice la 150.000 de militari.

În vara anului 1968, reţeaua sovietică din România a fost pusă la muncă. Cu această ocazie, Securitatea l-a identificat pe generalul Ion Şerb drept agent GRU (serviciul de informaţii militar sovietic). Generalul Şerb, comandant al Armatei a 2-a Bucureşti, a fost surprins de contrainformaţiile militare române în timp ce le oferea agenţilor sovietici planurile de dislocare a forţelor militare din Moldova, aplicaţii militare şi tipurile de armament, altele decât cele din Tratatul de la Varşovia, procurate de Armata Română. Tot în 1968 „au căzut“ alte două cârtiţe GRU, generalii Floca Arhip şi Vasile Petruţ.

Operaţiunea „Dnester“ contra UM 0110

URSS nu a invadat România, dar nu a renunţat la încercarea de a-l detrona pe Ceauşescu printr-o intervenţie militară. La ordinul lui Brejnev, după cum susţine generalul Ion Mihai Pacepa, serviciile secrete au elaborat încă din iulie 1969 operaţiunea „Nistru“ („Dnestr“). Aceasta viza aducerea la conducerea României a unui membru PCR loial URSS.

Că operaţiunea „Nistru“ a fost cât se poate de reală ne-o demonstrează şi istoricul Alex Mihai Stoenescu, în ultima sa carte, „România postcomunistă 1989- 1991“ – Editura RAO, 2008: „O primă aripă era cea militară, avându-l în frunte pe generalul (r) Nicolae Militaru, şi care îşi găsea originea în complotul organizat de GRU începând cu anul 1969 (operaţiunea „Nistru“). Această aripă viza o răsturnare a lui Ceauşescu printr-un puci organizat la nivelul unor comandanţi activi sau în rezervă din armată şi al unor foşti lucrători din Securitate, sub coordonarea agenturii militare sovietice din România. Rezervele arătate de Ion Iliescu în privinţa suprimării lui Ceauşescu au condus la iniţiativa grupului militar de a-l contacta pe omul de afaceri de origine română Ion Raţiu, în Anglia, sub titulatura de Frontul Militar Român (FMR), cu scopul de a le furniza armament şi muniţie cu efect tranchilizant.

Lipsa de rezultate îl determină pe Nicolae Militaru să caute contactarea directă a reprezentanţilor oficiali ai URSS acreditaţi în România, fapt ce se va petrece la Consulatul sovietic de la Constanţa“, dezvăluie Alex Mihai Stoenescu. Şi istoricul Dennis Deletant certifică existenţa planului „Nistru“, în cartea sa „Ceauşescu and the Securitate“.

Colonelul în rezervă Ioan Rusan, fost şef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110, dezvăluia, într-un interviu acordat istoricului Alex Mihai Stoenescu, că ştia la ce să se aştepte. „Ruşii voiau să ne termine. Vă explic. În 1968, când au intrat ruşii în Cehoslovacia, i-au luat pe toţi ofiţerii de la UM 0110 al lor, serviciul cehoslovac anti-KGB, i-au pus cu faţa la fişete şi i-au împuşcat în ceafă. Asta ne aştepta şi pe noi, că noi aveam toată schema de spionaj sovietică din România şi le ştiam reţelele. Ei nu puteau supravieţui cu reţelele în România democratică infiltrate în viaţa politică, în stat şi noi să ştim cine sunt. Au găsit fişetele goale. Aşa am scăpat. (…) Dosarele noastre conţineau probe asupra legăturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor români, cât legăturile lor cu spionii sovietici, cu nume, funcţii, asta îi interesa cel mai mult“.

Cinci puncte ale operaţiunii „Nistru“

1) preluarea conducerii Armatei şi Securităţii de către un înalt ofiţer român recrutat de organele sovietice;

2) crearea unui Front al Salvarii Naţionale – care figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice în Grecia şi Spania;

3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de terorişti străini, veniţi în ajutorul lui Ceauşescu;

4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;

5) solicitarea intervenţiei militare a URSS, în cazul în care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.

Asa ca, ce nu au reusit rusii in 1968, au incercat si au obtinut, in parte, in decembrie 1989, cand am trait iluzia Revolutiei. Intreaga camarila din jurul lui Ion Iliescu nu a fost decat o grupare, pregatita bine de KBG pentru a-l da jos pe Ceausescu si a prelua puterea. Insa, caderea comunismului din Estul Europei si conjuncturala politica internationala a adus Romaniei si iesirea totala din sfera de influenta a Rusiei. Speram ca am invatat lectia de istorie si am aflat, in sfarsit, ce inseamna pericolul “marelui vecin de la Rasarit”.