Protectorat unguresc al Transilvaniei ? De ce porcul de Tokes nu e declarat persona non grata ?

Laszlo Tokes a anunţat public la Băile Tuşnad propunerea de preluare a Transilvaniei de către Ungaria sub forma iniţială de ”protectorat”. Totul, în zâmbetele lui Viktor Orban care nu putea lansa el provocarea, dar a lăsat să-i fie făcută cu indulgenţă. Declararea membrilor Guvernului maghiar drept persona non grata în România ar fi o reacţie prea blândă în faţa unui asemenea atac la integritatea teritorială a României.Întâi de toate, să-i mulţumim lui Traian Băsescu şi PDL-ului pentru prietenia lor cu Viktor Orban şi pentru susţinerea acordată lui Laszlo Tokes pe care l-au promovat, la un moment dat, până la poziţia de vicepreşedinte al PE, ca să aibă şi mai mare influenţă în lupta împotriva României. Apoi, să remarcăm tăcerea suspectă a lui Băsescu, care îi este dator lui Viktor Orban atât de mult încât din preşedintele-jucător căruia nu-i scapă nicio privatizare, niciun articol de presă, din apărătorul Constituţiei României care se jura cu mâna pe Carte, a amuţit în faţa atacurilor la statul român. De altfel, Tokes a regretat lipsa bunului tovarăş Băsescu, atât de prezent în mijlocul duşmanilor României în alţi ani. România ar trebui să procedeze în aceste cazuri ca şi Slovacia cu fostul preşedinte maghiar Laszlo Solyom în august 2009, când i s-a interzis accesul pe pământul slovac pentru fapte mult mai puţin grave. Apoi să ne gândim cum am ajuns să fim reprezentaţi la Bruxelles de un europarlamentar cică român care face propuneri de cedare din teritoriul naţional fără să i se întâmple nimic. Tokes nu ar mai fi trebuit să fie cetăţean român de mult, dar nu avem o lege a retragerii cetăţeniei. Trebuie făcută. Dar el nu este doar cetăţean român, ci reprezentant al României la Bruxelles. E ca şi cum l-ai pune pe Osama bin Laden să fie ambasadorul SUA. Pentru că Tokes este un terorist ideologic care atacă fundamentele statului român de mulţi ani încoace. Cât despre pleiada miniştrilor maghiari care au venit până în România să ne spună cât de mult îi iubesc ei pe etnicii maghiari, cred că declararea lor ca persona non grata pentru felul cum atacă statul român ar fi o pedeapsă firească, chiar dacă prea blândă. România ar trebui să procedeze în aceste cazuri ca şi Slovacia cu fostul preşedinte maghiar Laszlo Solyom în august 2009, când i s-a interzis accesul pe pământul slovac pentru fapte mult mai puţin grave. Protectorat al Transilvaniei din partea Ungariei am mai avut, sub formă de ocupaţie horthystă şi ştim ce înseamnă acest lucru: decimare, crime, alungarea românilor şi toate ororile nazismului. Nu vrem să revedem istoria anilor ’40, deşi înspre acel loc ne împing Laszlo Tokes şi Guvernul extremist de la Budapesta. Ce s-a întâmplat la Băile Tuşnad nu este campanie electorală, este un atac programatic la suveranitatea şi integritatea României. Statul român nu are voie să rămână fără răspuns!

http://adevarul.ro/news/politica/gura-tokesadevar-graieste-ungaria-vrea-preluarea-transilvaniei-1_51f3b7fec7b855ff567a54a0/index.html

Celebrul Nemeth Zsolt din MAE ungar a descoperit la Băile Tuşnad că are lecţii de predat democraţiei din România, ”afectate” de problema regionalizării fără recunoaşterea fantasmei Ţinutului Secuiesc, dar şi de raportarea la steagul secuiesc şi la UMF Târgu Mureş. Guvernul de la Budapesta a făcut praf democraţia din Ungaria, iar acum vine să ne dea lecţii despre ea în România.Regionalizarea şi problema minorităţilor sunt apanajul statului român, iar felul în care oaspeţii oficiali maghiari de la Băile Tuşnad înţeleg să îşi dea cu părerea pe aceste subiecte reprezintă o dovadă de iresponsabilitate, care îi caracterizează de altfel şi în politica internă. Nu avem nevoie de export de democraţie originară maghiară care a plecat la drum să răspândească şi în alte părţi extremismul şi autoritarismul de care suferă Ungaria în prezent. Reacţia MAE român pe această temă este clară şi salutară, dar mă tem că, grei de cap, reprezentanţii Guvernului de la Budapesta au nevoie de mai mult de atât. Este evident că nu se vor opri din desantul lor extremist în urma atenţionărilor diplomatice elegante şi de bun simţ. Nesimţirea se caracterizează prin aceea că nu înţelege buna convieţuire şi semnalele discrete. Iar Budapesta e în conflict cu multe norme ale bunului simţ, de vreme ce îşi trimite emisarii în România să ne spună ce înţeleg ei prin democraţie: autonomia maghiară, enclavizarea, distrugerea caracterului naţional a statului român şi aşa mai departe. Politica lui Viktor Orban seamănă foarte mult cu cea a lui Traian Băsescu, dovadă stând şi prietenia dintre ei, precum şi sprijinul reciproc. În spiritul Cotroceniului, Budapesta vrea respect şi coabitare, dar numai dinspre partea română. Când vine vorba de respectarea bunei vecinătăţi, Ungaria nu îşi asumă nicio responsabilitate şi nu are nicio limită de încălcare a suveranităţii statului român. Ne cere nouă însă să nu o atingem nici măcar cu un deget, nici măcar când e vorba de apărarea propriilor legi şi a Constituţiei. Dacă cetăţenii maghiari sunt fericiţi cu Guvernul de la Budapesta, nu au decât să şi-l ţină, să-i cânte ode şi să-i înalţe statui lângă busturile lui Horthy şi a altor extremişti şi fascişti glorificaţi acum în Ungaria. Noi nu credem în fericirea budapestană, nici în predicile lor despre drepturile minorităţilor, pentru că ştim prea bine ce drepturi au acestea în Ungaria. Dacă ideea de lider regional pe care şi-o arogă Budapesta are vreo bază în realitate, este doar în zona extremismului. Din acest punct de vedere da, Ungaria a devenit un lider regional al politicilor de incitare la violenţă şi tribalizare. Trebuie spus tare şi răspicat că politicienilor maghiari de la Budapesta li se permit prea multe în România. Ospitalitatea românească trebuie să aibă o limită. Nu vii în casa unui om cu pretenţia să-i dai lecţii de superioritate după ce te-ai făcut deja de râs la tine acasă. Şi oricum, România nu trebuie să devină teren experimental pentru Ungaria şi pretenţiile ei expansioniste. Din acest punct de vedere, politica lui Viktor Orban seamănă foarte mult cu cea a lui Traian Băsescu, dovadă stând şi prietenia dintre ei, precum şi sprijinul reciproc. În spiritul Cotroceniului, Budapesta vrea respect şi coabitare, dar numai dinspre partea română. Când vine vorba de respectarea bunei vecinătăţi, Ungaria nu îşi asumă nicio responsabilitate şi nu are nicio limită de încălcare a suveranităţii statului român. Ne cere nouă însă să nu o atingem nici măcar cu un deget, nici măcar când e vorba de apărarea propriilor legi şi a Constituţiei. Nu Constituţia maghiară este cea care ne interesează pe noi în România, deşi Nemeth Zsolt ne vorbeşte în numele ei, ci legea fundamentală a României. Care, surprinzător, are alte obiective decât eternizarea lui Viktor Orban la putere pe spatele voturilor etnicilor maghiari din Transilvania.

http://adevarul.ro/news/politica/oficialiimaghiari-distrus-democratia-ungaria-vin-dea-lectiiin-romania-1_51f0d45ec7b855ff566fd509/index.html

Una din ştirile mai piperate ale zilei de sâmbătă, 27 iulie a.c., este aceea că Viktor Orban a fost ţinta unui tir cu pătlăgele roşii la Universitatea de vară de la Tuşnad, unde fraţii maghiari se şcolesc de mama focului în privinţa autonomiei, până acolo încât panglicarul în ale naţionalismului şi ale şovinismului maghiar, Laszlo Tokes, a cerut ca guvernul de la Budapesta să instituie un protectorat maghiar asupra Transilvaniei.

Frumos şi meritat gest, acesta cu aruncatul roşiilor, din partea unor adolescenţi, deşi nu aş vrea să le sugerez şi altora să-l repete, mai ales pe teritoriul românesc al şturlabaticilor autonomişti. Viktor Orban îşi merită cu prisosinţă asemenea întâmpinări pline de dragoste mai ales la el acasă, ilustrându-se acolo printr-o politică internă de tot rahatul, amintindu-ne, pe alocuri, de deschizătorul de asemenea drumuri îmbârligate care a fost, mai an, Miklos Horthy.

Din martie 1990 încoace, „patrioţii” maghiari din Ungaria, mânaţi de entuziasme electorale, invadează în mod regulat teritoriul românesc al doritului acum protectorat. Au provocat atunci bine cunoscutele tulburări de la Târgu-Mureş, dar nu numai, sub privirile mai mult decât înţelegătoare ale lui Ion Iliescu, dându-i acestuia nesperatul prilej de-a înfiinţa peste noapte o nouă Securitate, botezată, ce-i drept, cu un nume mai frumos sunător. Povestea se repetă de la an la an. Îmbogăţită şi cu aceste şcoli de vară, cu care ocazie guvernul de la Budapesta vine să ne dea lecţii de conduită europeană cu binecuvântarea băsească, răsplătind personajul, anul trecut, cu abţinerea în masă a electoratului maghiar de la referendum.

Tot o răsplată electorală se aşteaptă acum şi la Budapesta, partidul la putere contând, pentru viitoarele alegeri parlamentare, pe nu mai puţin de 300.000 de voturi ale maghiarilor de la noi, beneficiari ai dublei cetăţenii. Asta pentru că statul român a înghiţit găluşca acestui matrapazlâc, lipsit fiind de un partid credibil care să ne apere interesele naţionale. Gogoaşa răsuflată a naţionalismului lui V.C. Tudor şi a partidului său până mai ieri şi-a dat întreaga măsură cu această ocazie. Măsură pe care şi-a dat-o şi PUNR-ul, dispărând, pur şi simplu, de pe scena politică, de câţiva ani buni.

Partidele româneşti rămase „în luptă” – şi asta, vai de ea! – gâfâie din greu în faţa pretenţiilor UDMR de schimbare a articolului 1 din Constituţie, acela care proclamă statul român naţional, ce se îndoaie tot mai mult în bătaia vântului dinspre pusta maghiară.

Ponta, un alt Viktor, în fruntea guvernului român de data aceasta, aflat în dulce tandreţe cu uniunea politică a maghiarilor, care, deşi nu e partid, se bucură de toate avantajele unei asemenea formaţiuni politice, e înclinat să facă, precum Băsescu şi partidele lui, mai înainte vreme, concesii după concesii în faţa pretenţiilor naţionaliste maghiare, doar pentru a frăgezi poziţia PNL în alianţa de la guvernare. Rezultatele sunt vizibile începând cu alcătuirea guvernului Ponta 2 şi afacerea nemaiauzită a miniştrilor delegaţi, prin care PSD şi al său conducător şi-au asigurat toate pârghiile puterii. Iar liberalii, ambetaţi de dorul fierbinte de a-şi vedea Crinul prinzând rădăcină pe dealul Cotrocenilor, înghit toate măgăriile unui partid care a învăţat atâtea şi atâtea potlogării politiceşti de la Iliescu plus Bombonel, dar şi de la Băsescu, din perioada în care s-au dedulcit la guvernarea comună cu PDL, care tot Băsescu e, după cum ştim.

Acum, nu că ar trebui cineva să le plângă liberalilor de milă, că, vorba aia, cine se aseamănă se adună, iar adunarea asta se face pe propriul risc. La un moment dat, USL a părut singura soluţie raţională pentru debarcarea marinarului, dar s-a văzut repede că era tot o gogoaşă, ca multe altele. S-a obţinut doar acceptarea, de o parte sau alta, a mânăriilor celeilalte părţi. Ambele partide s-au întrecut, o vreme, într-un lamento continuu cu privire la comandamentele de la Bruxelles, însă acum sunt mândre de ele. Nici vorbă de vreo altă suspendare sau de sistarea acordurilor cu FMI, înrobitoare şi dăunătoare pentru dezvoltarea economică a oricărui stat ce le acceptă. Dacă Băsescu pare să se fi înfruptat din smântâna cremoasă a acordurilor cu Gold Corporation sau Chevron, Ponta îi aleargă pe urme, grăbit să mai prindă şi el o picătură.

Aşa că, dragi adolescenţi, roşii fiind destule pe piaţă, mai folosiţi-le şi cu propriii noştri conducători, nu vă zgârciţi. Un exemplu luminos a fost cel cu Dan Şova. Dar mai sunt atât de mulţi ce aşteaptă!

http://www.cotidianul.ro/viktor-orban-si-rosiile-de-luat-aminte-si-pentru-ai-nostri-219092/

Scris de Mugur Vasiliu
Se petrece acum şi aici, sub ochii noştri care au încetat să ne mai lumineze sufletele deşi stau larg deschişi. Întâi s-a răspândit un zvon îngrozitor, de către răspândaci de sorginte dubioasă. Apoi, timp de 21 de ani, s-au auzit tot felul de scenarii care aveau aceeaşi temă: pierderea Ardealului; atât de multe şi, printre ele, unele atât de absurde, încât cu greu puteau fi crezute. Dar, în puzderia de zvonuri, se ascundeau şi planurile adevărate, care însă, prin apropierea de cele imposibile, păreau şi ele, într-un fel, la fel de imposibile – acesta este un binecunoscut truc de ascundere a adevărului. De fiecare dată a reuşit – şi acum a reuşit. Se ştia din anii 1987, 1988 că există intenţia criminală de dezmembrare a României şi că, dincolo de intenţie, existau şi nişte planuri, o strategie cu acest scop.
După evenimentele din decembrie 1989 – adică după lovitura de stat şi măcelul făcut de aceiaşi autori – lucrul a început să capete contur: în martie 90, la Târgu Mureş a fost făcută, de către serviciile secrete maghiare împreună cu parte din populaţia maghiară din zonă, prima încercare de rupere a Ardealului din trupul României, după mai multe decenii. N-a reuşit. De altfel, lovitura a fost pregătită destul de pripit în cancelariile europene şi la Budapesta, pe de-o parte, iar pe de altă parte lipsea exerciţiu participării la istorie, atât în ceea ce îi priveşte pe maghiari cât şi în ceea ce ne priveşte. După Târgu Mureş, uşor-uşor am început să aflăm cum stau lucrurile – cum anume stau lucrurile, măcar o parte dintre ele. Am aflat că Ungaria a sprijinit activ atât declanşarea loviturii de stat din 1989, prin Laslo Tokes şi prin angajarea de trupe speciale care jucau rolul de terorişti, cât şi implementarea „democraţiei” proprie unei europe decăzute, atât creştin, cât şi moral – mai precis spus, unei alte europe. Toate acestea au fost făcute de maghiari, în schimbul promisiunii ferme că Ardealul va face parte din Ungaria – există şi un mit al „Ungariei mari”, care este pe cât de penibil şi caraghios, pe atât de periculos. Ceea ce este foarte interesant este că nici un istoric român nu mai pomeneşte de faptul că, mare parte din teritoriul actual al Ungariei, este teritoriu românesc – mai precis până la Tisa -, furat în alte ocazii istorice.
Aşa că, ar fi corect ca acest mit al „Ungariei mari” să se refere la actualul teritoriu care este ilegal şi fraudulos de mare, deşi seamănă cu câteva judeţe din România. Am mai aflat de aşa numitele planuri – oficiale, deşi prezentate cu rezervă – Huntington, al căror autor – Samuel Phillips Huntington – prezenta în cartea lui, The Clash of Civilizations, harta României fără Ardeal; am aflat, desigur neoficial, cum că atât Uniunea Europeană cât şi Statele Unite ale Americii susţin şi garantează ca acest rapt teritorial să se pună în fapt; am aflat, de asemenea, cum că există un plan după care parte din România a Moldovei şi Basarabia urmează să se unească pentru a forma un stat de sine stătător, care se va numi ceva cu Israel; că este mare nevoie ca ţiganii să aibe propria lor republică – fără nici un fel de glumă, deşi sunt de acord că este de tot râsul până aici – iar noua republică va fi o parte din Oltenia cu capitala la Strehaia şcl. Dar am mai aflat şi că, de jur-împrejurul Ţării, statele privesc cu lăcomie la tot teritoriul României. Şi multe altele am mai aflat, în toţi aceşti ani. De neînţeles însă – nu ne-a folosit la nimic ce am aflat; foarte puţini au luat în serios toate aceste lucruri. Mai mult, cei care au considerat că trebuie să atragă atenţia românilor asupra pericolului, din ce în ce mai evident şi eminent, au fost şi sunt consideraţi ca fiind extremişti. Revista AXA are o rubrică permanentă referitoare la situaţia din zona Harghita Covasna, rubrică realizată de Centrul de studii al Forumului Civic din Harghita, Covasna şi Mureş, pusă la dispoziţie de neobositul luptător pentru România, Profesorul Ioan Lăcătuşu. Din pricina acestei pagini suntem consideraţi şovini şi extremişti, iar unii dintre abonaţii revistei noastre s-au retras pur şi simplu – motivând că ei nu sunt de acord cu această perspectivă „şovină” şi „extremistă”, că nu-i interesează ce se petrece la Harghita Covasna şi că ei sunt…ortodocşi!
Sigur că inepţia depăşeşte puterea de imaginaţie omenească, şi, la fel de sigur, că prostia este eternă. Astfel că, în acest moment în care Uniunea Europeană a arătat cu mare claritate că susţine dezmembrarea României prin acceptarea unei reprezentanţe diplomatice secuieşti la Bruxelles; în acest moment, când este mai evident decât evidenţa însăşi că Statele Unite ale Americii şi armata internaţională şi suprastatală NATO – care a absorbit puterea militară a României, lăsând-o fără apărare militară -, nu oferă nici un sprijin României, în orice eventual conflict (fapt demonstrat în cazul conflictului Canalului Bâstroe); tocmai în acest moment, apare ca o poveste duioasă, gospodărească, legitimă şi nevinovată, „reorganizarea teritorială administrativă” a României. Trebuie să fii cu totul înapoiat mintal să nu vezi şi să nu înţelegi ce se întâmplă. Sau trebuie să fii orb, ca opţiune existenţială. Această „reorganizare administrativă” este de fapt regionalizarea sau federalizarea României, despre pregătirea căreia am aflat în toţi aceşti ani. Disimularea, ascunderea acestui etnocid…. se face cu închipuită responsabilitate – din nou cei mai iresponsabili cetăţeni români, conducători ai poporul român spre dezastru, îşi asumă răspunderea. Cu alte cuvinte: iresponsabilitatea însăşi îşi asumă răspunderea! – pentru viaţa, sau mai precis, pentru moartea unui popor şi dispariţia din istorie a unui stat. Cuvintele trebuie rostite răspicat şi clar, fără nici un menajament. Considerăm că nu trebuie să ne ascundem după cuvinte – nu este vreme de joacă. Toate, dar absolut toate argumentele (aduse de Preşedintele României pentru susţinerea ideii de federalizare a ţării, sub numele de „reorganizare administrativă”) cu intenţia de a motiva această „reorganizare teritorială” sunt mincinoase, sau mai corect spus: sunt nişte bălării politicianiste justificative. Această încercare a mai fost făcută cu o singură regiune, a Banatului, în Timişoara – în 1990, prin Proclamaţia de la Timişoara se cerea doar autonomie administrativă şi economică. Acest lucru nu le-a reuşit celor care au alcătuit şi promovat textul proclamaţiei, fiindcă minciuna era prea mare: nu există autonomie administrativă şi economică, fără autonomie teritorială, adică fără să fie definit teritoriul în care funcţionează această autonomie şi, implicit, fără să fie trasate graniţele. Sau poate că Banatul a mai rămas în România, după Proclamaţia de la Timişoara, şi pentru că, pe atunci, mai erau români în România.
„Reorganizarea administrativă”, pe care conducătorii actuali ai României sunt hotărâţi să o facă (în aceste zile se negociază doar detaliile), în opt sau nouă sau n judeţe este, în adevăr, tranşarea României, care, în conformitate cu planurile iudeofrancmasoneriei, urmează să fie reîmpărţită. Iată, pas cu pas, această „reorganizare” care ne este propusă ca salvare şi impusă fără drept de apel: 1) se împarte statul român în euroregiuni, judeţe, zone sau chiar nu contează cum se vor numi; cu alte cuvinte se federalizează teritoriul actual al României, statul român dispărând; 2) ca urmare a acestei „reorganizări”, cetăţenii locuitori ai acestor zone vor fi nevoiţi să îşi schimbe actele de identitate. Aici apare „rezolvarea”, recunoaştem că inventivă, a cipuirii întregii populaţii a ţării, fiindcă actele de identitate vor fi în totalitate cu cip; 3) zonele îşi vor afirma şi vor avea autonomie regională, adică se vor transforma în nişte mini state sub conducerea directă a uniunii europene, care va numi – deja au fost numiţi o parte dintre ei – guvernatori pentru fiecare regiune în parte; 4) în cea mai deplină legalitate, respectivele state vor putea să determine, fiecare pentru sine, dacă se unesc cu un stat sau cu altul, sau dacă îşi schimbă, şi cum, limba oficială sau denumirea. Astfel, Ardealul se va alipi Ungariei, Moldova va face un stat de sine stătător cu Basarabia, ţiganii vor avea şi ei republica lor etc; 5) statul român va dispărea de pe harta lumii – sau, aici este neclar, va rămâne doar partea de Muntenia-Ilfov cu numele de România. Şi, pentru ca toate acestea să se desfăşoare fără surprize – de nici un fel -, apare ca foarte importantă schimbarea Constituţiei României.
Şi atunci, Preşedintele României cere schimbarea constituţiei. Noi ştim cu toţii – am văzut cu ochii noştri – că Preşedintele României nu cunoaşte nici măcar imnul de stat al ţării în care el este preşedinte, şi, ca urmare, nici nu cred că poate cineva să pună problema că acelaşi preşedinte ar putea cunoaşte Constituţia României – fie şi pentru simplu motiv că Legea fundamentală a Ţării nu este scrisă în versuri, şi, deloc neglijabil, are un text cu mult mai lung. Situaţia în care ne aflăm este fără precedent în istoria românilor. Acum nu mai e vorba despre o regiune autonomă maghiară, nici de comunism sau capitalism, sau de fanarioţi sau turci; acum este vorba despre tranşarea şi atomizarea statului român. Adică despre o acţiune proiectată de mult timp, acţiune care este pusă în practică de cel puţin două decenii, de către oameni pregătiţi special şi cu ajutorul suboamenilor locali sau zonali. Toţi suboamenii politici, din această perioadă, se fac vinovaţi de înaltă trădare de Ţară şi ar trebui pedepsiţi ca atare. Încă o dată: toţi! Trebuie să înţelegem gravitatea acestui moment şi să ne asumăm conştient responsabilitatea în faţa lui Dumnezeu şi în faţa istoriei, pentru ceea ce facem sau nu facem. Este răspunderea noastră. E neapărat să pricepem acest lucru, care, deşi pare simplu, nu poate intra în minţile noastre. România nu mai are armată, nu mai are independenţă, economia este dată şi jefuită de cei despre care am scris mai sus – şi totuşi, trebuie să ne împotrivim acestui rău, acestui dezastru. Aşa cum suntem noi acum.
http://ioncoja.ro/textele-altora/regionalizarea/