POLITICA


Alăturați-vă forumului, este rapid și ușor

POLITICA
POLITICA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
Căutare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare
Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare

Constituţia nulităţilor frustrate

In jos

 Constituţia nulităţilor frustrate Empty Constituţia nulităţilor frustrate

Mesaj Scris de PITIC_GHEBOS_din_GRADINA Lun Iun 10, 2013 4:39 pm

Revizuirea Constitutiei se transforma cu fiecare zi intr-un melange al frustrarilor, obsesiilor, nationalismelor si ortodoxismelor unor indivizi al caror numitor comun este nulitatea intelectuala si profesionala, ca sa nu mai discutam de caracterul discutabil al multora dintre ei sau de problemele de coruptie, integritate, securism. Nu doar lipsa de competenta si cultura in materie isi pune amprenta asupra textului, ci in primul rind dorinta revansei, a reglarii de conturi in chestiunile care le-au facut zile fripte in ultimii ani: institutia prezidentiala cu tot ce deriva de aici si justitia. In loc de viziune, principii si politici generale, mecanisme de functionare a statului o colectie de detalii, de suprareglementari, de chestiuni coleterale care nu-si au locul intr-o lege fundamentala. Dincolo de populismele si nationalismele de taraba, pentru uz in viitoarea campanie, scoase intentionat in fata publicului de o media manipulabila sau rau-intentionata, "obiectivele" USL din ultimii ani incep sa prinda contur. Jocul PSD este pervers, ii lasa pe liberali, cu Tudor Chiuariu virf de lance, sa introduca amendamentele controversate, sa se expuna public si sa isi atraga, eventual, oprobiul cancelariilor, ei doar votindu-le in Comisia de reviziuire.

Furia fata de procurori si anchete, de ingradirea furatului la lumina zilei, umilinta de a vorbi codat la telefon, de a te intilni cu kamarazii prin carciumi sau boscheti, datul cu subsemnatul la DNA, dar mai ales spectrul puscariei se strecoara subtil in articole. Ani de zile parlamentarii au sustinut ca procurorii trebuie sa fie chemati la ordine de alesii neamului, reprezentantii, nu-i asa, ai "vointei poporului". S-au impiedicat insa de separatia puterilor in stat, de avertismentele Comisiei Europene sau ale Comisiei de la Venetia. Amintiti-va de Comisia lui Rosca Stanescu in cazul Barsan, al carei scop era audierea procurorilor, de votul majoritar care s-a dat pentru ea, de discutiile care au avut loc. Ei bine, un amendament al lui Tudor Chiuariu spune ca "Orice persoană de drept public, orice persoană juridică privată şi orice persoană fizică are obligaţia de a se prezenta, direct sau prin reprezentant legal, după caz, în faţa unei comisii parlamentare, în urma invitaţiei scrise primită din partea acesteia". A fost votat cu drag de intreg USL reprezentat in Comisia de revizuire. Si ca sa nu existe dubii ca nu doar cetatenii obisnuiti vor fi obligati sa dea raportul in fata parlamentarilor, gaselnita ideala de intimidare, Chiuariu pune degetul pe rana supurinda si explica: "Un procuror face parte dintr-o instituţie, şi anume din Parchetul general de pe lângă ICCJ, în acest moment. Sigur că privind activitatea unei instituţii nu vom chema persoane fizice care îşi desfăşoară activitatea în acea instituţie, ci pe şeful instituţiei sau pe cineva din conducerea instituţiei". Adica, de exemplu, pe Laura Codruta Kovesi, care a refuzat deja de citeva ori pina acum sa vina la audieri, stirnind furia parlamentarilor, care e linsata din nou de Antena 3, bratul santajist al USL. Sau, de ce nu, pe Calin Nistor, adjunctul ei la DNA, procuror caruia multi ii poarta simbete tinind cont citi demnitari a bagat dupa gratii. Din conducerea DNA mai fac parte si sefii de sectie, Doru Tulus- cel pe care Chiuariu a vrut sa-l rada pe cind era ministru al Justitiei- Lucian Papici- procuror care instrumenteaza multe dosare grele. Viitoarea Constitutie, daca amendamentul va fi votat in plen ( si de ce n-ar fi, pentru ca lucrurile murdare, am mai spus-o, se fac cu mina parlamentului) va da liber la orice fel de presiune si intimidare a procurorilor. Sunt convinsa ca alesii vor gasi o portita si pentru separatia puterilor in stat.

Nu cred ca exista om cit de cit familiarizat cu reglementarile statului de drept sau cu democratia care sa nu inteleaga potentialul de presiune si ingerinta al politicului in justitie care rezida in aceasta prevedere. Din nefericire, asa cum a aratat votul la alegerile generale si cel de referendumul de suspendare, asa cum o dovedesc sondajele de opinie, acestia sunt o minoritate tot mai ingusta. Or, in lipsa interesului cetatenesc pentru chestiune, puterea uselista de 70% isi va atinge scopul initial: sa incalece Justitia intr-un fel sau altul. In plus, in conditiile existentei CSM si a inspectiei judiciare, in momentul de fata singurele in fata carora magistratii sint chemati sa dea socoteala si care ii pot trage la raspundere, modificarea constitutionala nu se justifica. Decit daca intentiile sunt altele. In acest context, tacerea premierului Victor Ponta spune multe si doar adulatorii sai de scoala noua nu fac legatura cu mai vechile sale pozitii si crezuri. Poate ne-ar putea spune Impecabilul si sustinatorii sai unde in lumea democratica mai exista asa ceva.

A doua sopirla bagata in justitie, tot cu scopul presingului pe magistrati, este amendamentul privind raspunderea acestora. „Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii inclusiv în ceea ce priveşte răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Statul statul exercită dreptul de regres, în condiţiile legii”. Altfel spus, magistratii - judecatori si procurori- vor raspunde inclusiv patrimonial pentru prejudiciile aduse statului in cazul unei erori judiciare. Desi astfel de prevederi se regasesc si in alte state europene, intrebarea care se pune este de ce trebuie sa fie trecute in Constitutie si nu se modifica pur si simplu legea, asa cum au cerut de-a lungul timpului unele ONG-uri? Si pina la urma, daca e vorba de raspundere si Constitutie, alaturi de magistrati ar putea sta la loc de cinste ministri, parlamentarii, primarii, alesii de tot felul, functionarii publici.

Adaugati la toate astea amendamentele care vor sa restringa perioada interceptarilor pe mandat de siguranta nationala, complicarea arestarii preventive. Sau cele privind media, mai exact pe patronii media ( aici presupun ca USL s-a gindit cu drag la Ghita si Voiculescu) care nu vor mai putea fi arestati decit in mod "exceptional", altfel cercetarea si judecarea se face in libertate. Ce sa mai vorbim de amendamentul care interzice "folosirea probelor obtinute ilegal", introdus probabil din mers dupa cazul "santajul A3".

Deocamdata este doar inceputul, pentru ca domnul Chiuariu si colegii nu au ajuns la statutul procurorilor, al CSM sau al Curtii Constitutionale. Nu m-ar mira sa introduca un amendament dedicat lui Daniel Morar. Spun asta pentru ca in mod evident, revizuirea se face cu ochii pe persoane, pe interesele unor grupuri, pe avantajele electorale sau pe obtinerea si mentinerea unei cit mai mari puteri. Asta e hiba de fond, o adunatura de incompetenti frustrati si revansarzi vor sa-si faca o Constitutie care sa-i scape de cit mai multe dureri de cap si care, eventual, sa le asigure supravietuirea la putere pe termen cit mai lung. Dupa 23 de ani asistam la un evident regres, Constitutia lui Iorgovan ar putea sa trezeasca dulci nostalgii.

http://www.revista22.ro/articol.php?id=27245
PITIC_GHEBOS_din_GRADINA
PITIC_GHEBOS_din_GRADINA

Mesaje : 162
Data de inscriere : 03/08/2011

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum