Nava a ajuns in port , iese Ponta la raport ? ARTA MANIPULARII

S-a împlinit un an de guvernare Ponta iar bilanțurile au fost amestecate. Premierul însuși a considerat că atât bilanțurile total negative cât și cele complet pozitive sunt „ridicole”. Are dreptate, a fost o guvernare mai degrabă ridicolă. În acest spirit, premierul a refuzat orice bilanț anual considerând că dânsul guvernează pentru eternitate nu „pentru un an”.A devenit însă brusc alarmat de accidentele rutiere din minivacanță anunțând chiar „confiscarea mașinilor și motocicletelor în cazul unor abateri grave”. Să le și condamne! O mașină vinovată de omucidere să nu mai iasă din pușcărie până la sfârșitul vieții. Chiar dacă scrie vreo carte sau filozofează pe blog. Idem pentru motocicletele criminale – chiar dacă se declară victime politice și ne reclamă la CEDO. Culmea e că Poliția a consemnat „o scădere a numărului de accidente” în perioada citată. Premierul a văzut însă, ca de obicei, scăderea drept creștere – fiind obișnuit din economie unde scăderea economică trece drept creștere. Aniversarea guvernului Ponta a fost considerată de MRU „o comemorare”. Are motivele sale. Fostul premier n-a apucat nici trei luni căci USL l-a executat acuzându-l de trădare națională în privința privatizărilor și a gazelor de șist – adică exact lucrurile pe care le practică guvernul Ponta acum.La aniversare, guvernul a închis cele patru termocentrale ale Complexului Energetic Oltenia trimițând 15.000 de angajați în concediu forțat două săptămâni. Repornirea termocentralelor costă o avere. Dar ce contează? Când nu știu ce să facă într-o companie, competenții USL o închid, o bagă în insolvență, îi ratează privatizarea și ori o împart în bucăți ori o bagă la colectiv punând alt rând de șefi – în timp ce petrecerea continuă: salariile și primele curg, angajarea rubedeniilor merge strună, risipa înflorește. Bunăoară, la CEO unde s-au descoperit contracte de sponsorizare și achiziții aiuristice a fost numit manager privat dl. Ciurel, fost director de stat la Rovinari – unde în urmă cu câțiva ani aveau contracte de asistență juridică dnii Șova și Ponta. Cum se cern lucrurile. Ieri Ciurel la stat, azi Ciurel privat, ieși din puț și cazi în lac – unde premierul s-a evaluat: „mă consider un manager care are o companie de 1,2 mil. de angajați”. Zău? Și restul țării unde e? În insolvență? Dl. Ponta a semnalat alt paradox: „cele mai rele lucruri despre România le auzi de la români iar cele mai frumoase de la străini”. Corect. Când vorbește despre România, și dl. Ponta pare complet străin.

Un an de Guvernare fără testicule
Pentru Popor, vacanţa de 1 mai şi de Paşti, reuşind performanţa de a reuni, într-o singură bucată, pe I.C. Frimu şi pe Sfînta Paraschiva, a fost o adevărată binefacere.

Pentru presă, ea a fost un adevărat dezastru.

Cum pe meleaguri româneşti, spre deosebire de alte meleaguri, clasa muncitoare nu se bate cu Poliţia, ci cu micii (ameninţaţi în existenţa lor strămoșească de birocraţii de la Bruxelles), cu berea şi cu boscheţii, care ţin locul toaletelor publice, în această perioadă, ziarele, dar mai ales televiziunile de ştiri au umblat cu limba scoasă după un fapt care, tras de urechi, să devină Breaking news.
Lihneala de după acest timp al moţăielii tuturor evenimentelor, de la mieunatul motanilor pînă la declaraţiile politicienilor, explică năpustirea întregii prese asupra unui fleac prin raportare la senzaționalul jurnalistic:

Împlinirea unui an de Guvernare USL.

În efortul de a relua asediul televiziunilor de ştiri, Victor Ponta şi Crin Antonescu au apărut în public împreună, pe de o parte pentru a risipi zvonurile că locuiesc deja separat, pe de alta, pentru a cădelniţa împlinirea unui an de Guvernare USL.

Dacă n-ar fi fost Conferinţa de presă şi bilanţurile puse la fiert de ziare şi televiziuni, nici nu mi-aş fi dat seama că a trecut un an de Nou regim.

Toţi publiciştii serioşi au purces la întocmirea de comentarii dedicate anului de Guvernare USL.

Ca să nu rămîn mai prejos, mi-am zis că e musai să trîntesc şi eu un text consacrat bilanţului.

Zis şi făcut!

Am luat cîteva coli A4, mi-am ales un stilou cu peniţă subţire, gîndind că numai astfel mi-aş asigura inspiraţia cerută de o asemenea măreaţă temă, şi am dat să scriu despre Un an de Guvernare USL.

Timp de vreo cinci minute am rămas cu coala albă în faţă şi cu stiloul în aer.

Ce dracu’ să scriu?!

Şi pe măsură ce trecea timpul, realizam – cu stupoare – că n-am ce să scriu despre anul de guvernare USL.

Unele comentarii fac praf şi pulbere acest an de guvernare.

Altele îl ridică în slăvi.

Eu însă nu pot spune nici că a fost rău, nici că a fost bun.

Nu pot spune nimic.

Comentez actualitatea postdecembristă din ianuarie 1990.

De fiecare dată, la împlinirea unui an de Nou regim, am consacrat cîteva editoriale bilanţului împlinirilor şi neîmplinirilor.

Explicabil.

Regimul CDR, de după 1996, regimul Năstase, de după 2000, regimul Băsescu, de după 2004, au purces, imediat după alegeri, la modificări de structură ale vieţii social-politice româneşti.

Profitînd de faptul că, în primul an de guvernare, capitalul electoral al celor veniţi la Putere e uriaş, regimurile Constantinescu, Năstase, Băsescu au promovat măsuri spectaculoase. Bune, proaste, controversabile, de altfel, oricum, măsuri care şi-au pus amprenta asupra României.

Aşa se explică clocotul politic (criticile Opoziţiei, reacţiile ONG-urile, răcnetele presei) din primul an al acestor noi regimuri.

Nimic în acest sens nu se poate spune despre primul an al regimului USL.

Anul de nou regim USL a produs un singur eveniment senzaţional: Suspendarea lui Traian Băsescu.

Evenimentul s-a blegit însă cu totul după eşecul participării de la Referendum.

Dacă ar fi să compar regimul USL cu un altul din anii postdecembrişti, o asemenea mediocritate a primului an am mai întîlnit doar la Guvernarea Văcăroiu, de după scrutinul din 1992, cea mai bălegoasă Guvernare de după Revoluţie.

Aşadar, excepţie făcînd Suspendarea, anul de Guvernare USL n-a adus nimic notabil în viaţa social-politică a României.

Explicaţia acestei platitudini trebuie căutată mai întîi în concubinajul contranaturii dintre un partid de Stînga (PSD) şi unul de Dreapta (PNL).

Cele trei regimuri amintite mai sus au însemnat schimbări radicale de program politic.

În 1996, după şase ani de Stînga, a venit la Putere Dreapta. În 2000, Stînga a debutat după patru ani de Guvernare de Dreapta.

În 2004, graţie şi energiei lui Traian Băsescu, Dreapta şi-a pus amprenta asupra unei ţări care încercase pînă atunci patru ani de regim de Stînga.

Venirea unui nou regim s-a simţit imediat, pentru că acest nou regim avea un Program politic ferm, net diferit de Programul regimului anterior.

Regimul USL e rezultatul unei negustorii între două formaţiuni net diferite politic.

De aceea, măsurile adoptate în acest an sînt mai degrabă tehnocrate decît politico-ideologice.

Chiar şi atunci cînd măsura are un substrat politic, înfăţişarea ei s-a păstrat în limitele tehnocratismului.

Legea retrocedării e mai mult decît semnificativă. La ultimul taifas de la B1 Tv, l-am rugat pe Victor Ponta să expună poziţia PSD în chestiunea retrocedării. Poziţia, pe care o ştiam chiar din anii 2000-2004 și cu care eram de acord , consta în opunerea programatică la principiul restitutio in integrum.

Ar fi fost normal ca şi în cazul prezentării Legii Victor Ponta să insiste pe această poziţie de Stînga faţă de retrocedare.

Din Coaliţie face parte însă şi PNL, partid de Dreapta, avînd ca punct de Program restitutio in integrum.

Dacă ar fi insistat pe atitudinea de Stînga în întocmirea Legii, PSD ar fi riscat să supere PNL.

S-a ajuns astfel la o Lege tehnocrată, a cărei necesitate a fost înfăţişată ca venind de la CEDO şi nu din programul USL.

O altă cauză trimite la felul de a fi al lui Victor Ponta, indiscutabil personalitatea care-şi pune atît de apăsat amprenta asupra Noului regim, încît putem vorbi, fără riscul de a greși, de un Regim Ponta.

Cel puţin pînă acum (s-ar putea ca de la un moment dat, cînd se va simţi suficient de puternic, să se schimbe), Victor Ponta s-a distins prin grija de a împăca toate interesele, numeroase şi divergente, din USL: ale fiecărui partid, ale grupurilor de presiune din cadrul fiecărui partid, ale baronilor locali şi ale baronilor centrali.

Cînd vrei să împaci pe toată lumea, sfîrşeşti prin a nu face nimic.

Victor Ponta a făcut cîte ceva.

Toate actele sale au fost marcate de preocuparea de a nu stîrni în USL supărări atît de mari încît să-i amenințe supraviețuirea la Putere.

Numai că o ţară nu se poate conduce (şi Victor Ponta e cel care conduce România) fără a supăra pe cineva.

Anul de Guvernare USL stă astfel sub semnul unui paradox:

Guvernul cu cea mai mare majoritate postdecembristă a luat măsuri radicale mai puţine decît Guvernele minoritare.

Nu-i exclus ca şi această majoritate – dat fiind eclectismul ei – să explice acest an de Guvernare fără testicule.

În definitiv, eunucii erau ditamai matahalele.


Prim-ministrul a descoperit apa caldă și gaura din covrig: în România se produc prea multe accidente rutiere grave. Ascultându-l acum te întrebi în ce țară a trăit acest om în ultimii 24 de ani.

Este imposibil ca domnul Ponta să descopere abia acum sutele de mii de cruci de pe marginea drumurilor. Problema este una extrem de gravă, dar nu a fost niciodată abordată de liderul PSD sau orice alt politician al USL.

Nici în campania electorală, nici imediat după. De asemenea, nu apare prin vreun program de guvernare sau pliant electoral al partidelor care formează actuala putere. Este de domeniul evidenței că pentru USL și liderii săi nu a fost niciodată o temă de discuție sau preocupare statistica sângeroasă a sutelor de mii de morți în accidente rutiere.


Cu toate acestea, brusc, prim-ministrul a abordat frontal subiectul exact în momentul în care trebuia să explice ce a făcut în primul an de guvernare. De aceea, declarațiile de zilele acestea pe tema accidentelor grave pot fi ușor interpretate ca un nou episod de gargară electorală ce are ca scop abaterea atenției publicului de la ineficiența acestei guvernări.

Dincolo de politică și politicieni, însă, România are o mare problemă la acest capitol și tema lansată în discuție este una cât se poate de actuală. Propunerea prim-ministrului de a confisca mașinile celor care încalcă grobian Codul Rutier este una interesantă și cu potențial, dar numai dacă e încoțită de multe alte măsuri.

Dacă este cu adevărat înfiorat de numărul mare de accidente, domnul Victor Ponta ar trebui să-i cheme la ordine pe toți responsabilii guvernamentali care gestionează construcția autostrăzilor și modernizarea drumurilor. Să întrebe unde se duc banii din taxele de drum și de ce nu sunt nici măcar marcaje rutiere pe multe drumuri.

Este inadmisibil faptul că, în 2013, nu avem o rețea de autostrăzi care să permită traversarea țării în condiții decente. Termenele de finalizare pe Autostrada Sibiu-Deva-Arad sunt mult întârziate și cei care circulă în coloane interminabile pe acest traseu văd în fiecare zi cum stagnează proiectul. Urgentarea acestor lucrări este vitală pentru că starea deplorabilă a infrastructurii rutiere este una dintre cauzele majore ale fenomenului despre care vorbim. A doua mare cauză este indisciplina în trafic.

Codul Rutier este respectat numai și numai în zonele în care stă Poliția Rutierpă cu radarul, din când în când. Asta se întâmplă din două motive mari și late la care poate cugeta serios domnul prim-ministru: ineficiența Poliției Rutiere și calitatea slabă a pregătirii în multe școli de șoferi.

În ultimii 24 de ani permisele de conducere au fost acordate într-o manieră criminală, chiar la propriu, având în vedere efectele din statistica morților de pe șosele. Anchetele DNA au descoperit până și persoane analfabete care primiseră permise. Corupția generată între Poliția Rutieră, cabinetele medicale și școlile de șoferi este uriașă. Fără limitarea acestui fenomen e inutilă orice altă măsură ulterioară.

În paralel trebuie reglemantată mai strict funcționarea școlilor de șoferi. Toți nebunii de pe șosele sunt produsul unor instructori auto care trebuie scoși din sistem sau obligați să-și schimbe radical mentalitatea și abordarea. Triunghiul șpăgii trebuie spart și în zona avizelor medicale obligatorii pentru acordarea permisului de conducere. Acordarea avizelor medicale nu trebuie să mai fie o formalitate.

Propunerea prim–ministrului de confiscare a mașinilor cu care se încalcă grav legea este apă de ploaie, dacă nu se acționează mai ales asupra Poliției Rutiere.

”Vă fac proces-verbal sau vreți să dați un telefon?” este o replică pe care au primit-o sute de mii de șoferi de la polițiștii din stradă. Vom avea degeaba o lege care permite confiscarea mașinilor, dacă se vor da în continuare telefoane la momentul constatării contravenției, înainte de încheierea procesului-verbal. Șefii din Poliția Rutieră care au răspuns, în ultimii 24 de ani, la astfel de telefoane și au dat apoi indicații agenților din stradă sunt toți vinovați moral pentru halul în care se circulă acum în România.

Agenții care constată infracțiunile sunt și ei de două feluri. Într-o parte îi avem pe cei mânjiți, care opresc șoferii numai pentru șpaga primită. În partea cealaltă avem polițiștii umiliți de toți șmecherii cu relații, care le sună sefii și le râd în nas. Corupția este fenomenul care face ineficientă Poliția Rutieră, nu legislația prea permisivă sau drastică.

Din pricina corupției vedem de ani de zile că mereu Poliția Rutieră stă la ciupeală în toate județele, prin boscheți, la intrarea în localități. Nu se fac operațiuni complexe de prevenire și îndepărtare din trafic a șoferilor inconștienți. Au loc mereu ciupeli fără niciun alt scop decât acela de a îndeplini un plan. De amenzi și mai ales de șpagă.

Dincolo de persoanele corupte sau nu din Poliția Rutieră, România mai are o mare problemă de sistem cu această insituție. Este inadmisibil ca singura pârghie de acțiune în trafic să fie plasarea unor radare și ”pescuitul” șoferilor inconștienți. Poliția Rutieră ar trebui să aibă dotările și cadrul legal pentru a putea să patruleze și să filmeze în trafic folosind mașini neinscripționate, cu agenți în civil.

Șmecherii și inconștienții trebuie vânați, nu pescuiți în trafic. După ce sunt prinși putem să le confiscăm mașinile, să le interzicem mai mulți ani să conducă, chiar să-i băgăm la pușcărie.

În ultima instanță mai e ceva ce ține de instituții asupra cărora prim-ministrul nu poate acționa. Consiliul Superior al Magistraturii ar putea analiza mai atent un fenomen de proporții în instanțe: pedeapsa cu suspendare.

Judecătorii indulgenți cu inconștienții care au ucis la volan au propagat în societate o mentalitate criminală. Legea actuală permite pedeapsa cu închisoarea pentru accidentele mortale însă ea nu a prea fost aplicată nici măcar în cazuri extrem de grave. Judecătorii care au decis în cazul Huidu, de exemplu, au ratat ocazia de a da cel mai puternic semnal în societate pe acest fenomen. Pentru un bizon care nu pricepe de ce trebuie să respecte legea, pedeapsa cu suspendare primită de Huidu și alții ca el este o încurajare la inconștiență în trafic.

Micul Machiavelli. Un an de guvernare
La început i s-a spus „Micul Titulescu”. De către Adrian Năstase. Care găsise o asemănare între cei doi. Fizică şi doar din profil. Apoi a devenit „Cârlan fără minte”. Taxat de Ion Iliescu într-un BPN din anul 2010 în care ţopăia vesel pe cadavrul politic al lui Mircea Geoană.
Acum apropiaţii îi spun „Mini Blair”. Ca o recunoaştere a pasiunii pe care Victor Ponta a făcut-o pentru cariera fostului lider laburist. Lungă şi marcantă. Apropiaţii s-au grăbit să îl aducă la Bucureşti acum un an. N-am aflat nici până astăzi cine a plătit onorariul de un milion de euro pentru conferinţa fostului premier britanic. Dar nu e cazul să ne batem capul prea mult. Oricum ni se va servi o minciună. Victor Ponta este darnic cu dezvălurile doar în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi. Adversari sau prieteni politici.
De la prima sa poreclă la perioada actuală au trecut 11 ani. Victor Ponta a evoluat spectaculos. A supravieţuit căderii lui Adrian Năstase şi victoriei lui Traian Băsescu din 2004, a colaborat cu Mircea Geoană în perioada mandatului acestuia de preşedinte al PSD fiind purtătorul de cuvânt în dezastrul din decembrie 2009. Din februarie 2010 a devenit preşedintele PSD, fiind sprijinit în principal de Grupul de la Cluj, ce-l vedea ca o alternativă la Mircea Geoană. În zona guvernamentală a avut două momente importante: şef al Corpului de Control al Guvernului pe vremea lui Adrian Năstase şi ministru pentru relaţia cu Parlamentul în guvernul Emil Boc. A participat la două campanii de suspendare a Preşedintelui României, dar a fost înfrânt de fiecare dată de Traian Băsescu.
Cu toate acestea a acceptat coabitarea cu Preşedintele în urma rezultatului alegerilor din 2012, în ciuda opoziţiei partenerului său de coaliţie, Crin Antonescu. Aici poate fi momentul în care Victor Ponta capătă o nouă poreclă: „Micul Machiavelli”. Care sunt învăţăturile prin care se gestionează puterea în lumea modernă? Voi evidenţia câteva mai importante, văzute de unul din cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Tony Blair.
„Singura Putere formală a primului-ministru este puterea patronajului. El poate numi şi demite miniştrii şi anumiţi oficiali, dar nu are un buget şi o armată de funcţionari publici, în spatele lui, ca fiecare dintre membrii Cabinetului”. Din acest motiv Victor Ponta şi-a numit apropiaţi în posturi-cheie. Dan Şova este responsabil cu proiectele mari din economie, Nicu Bănicioiu se încălzeşte la Ministerul Tineretului, Robert Cazanciuc a preluat Justiţia, Niţă a muşcat din ministerul Economiei păstorit de Vosganian, Liviu Dragnea împarte viitoare putere regională, iar Gabriel Oprea se ocupă de relaţia cu instituţiile de siguranţă naţională.
„Sfatul lui Bill Clinton pentru Tony Blair, atunci când a devenit prim-ministru, a fost să nu se oprească niciodată din a comunica (…) Tony a preţuit sfatul său şi a considerat că o parte a funcţiei sale este aceea de a interpreta şi de a explica evenimentele cotidiene”. De multe ori comunicarea lui Victor Ponta pare excesivă şi contraproductivă, şi v-aş ruga să vă amintiţi de câte ori Ion Cristoiu l-a criticat că premierul vorbeşte ca un analist politic. În fapt, Victor Ponta face exact ceea ce trebuie: oferă mass-media subiectele şi explicaţiile de care are nevoie. De aici reacţia sa de iritare de fiecare dată când este nevoit să răspundă unui subiect care nu a fost lansat de el însuşi. Dacă am contabiliza, apariţiile sale directe în mass-media sunt zilnice, fie direct, fie la telefon. Nu oboseşte niciodată, comunicând în permanenţă.
„Un prim-ministru depinde în funcţia sa de opinia publică. Dacă popularitatea sa scade, partidul său devine neliniştit. Atâta timp cât este ridicată, el este inatacabil (…) Un lider înţelept trebuie să folosească sondarea cantitativă ca un instrument, dar nu ca un substitut al propriilor instincte politice”. Victor Ponta este extrem de atent la agenda publică şi din acest motiv o să-l vedeţi vorbind despre problema micilor precum un bătrân grataragiu, despre independenţa energetică a României cu emfaza unui specialist, trecând prin modificarea Codului Rutier din perspectiva unui cap de familie.
Deocamdată, Victor Ponta stă bine în sondaje, dar în nici un caz nu are un nivel de popularitate care să inducă respect si admiraţie, bătăliile politice şi lipsa unei opoziţii reale transformându-l în cel mai periculos adversar al guvernării. Încă un eşec de tip Oltchim ar atârna mult prea greu, de aceea Victor Ponta este ahtiat după veşti bune. Investiţia Mercedes trebuie să contrabalanseze falimentul Mechel. Creşterea economică, bazată pe eforturile de constrângere bugetară ale guvernului Boc, trebuie să acopere promisiunile din campanie neîndeplinite. Şi tot aşa…
„Atitudinea-cheie a unui lider este abilitatea de a construi o coaliţie de suport (…) O coaliţie solidă trebuie să fie unită de un interes comun”. Până acum Victor Ponta a reuşit ţinerea în frâu a elementelor politice diametral opuse din punct de vedere ideologic prin lupta cu Traian Băsescu. Numai că bătălia s-a terminat, armata uselistă a câştigat poziţii importante, dar războiul pare să fi intrat într-o fază de armistiţiu. Care ar fi următorul interes comun? Guvernarea! Nu mi se pare un obiectiv suficient de puternic pentru menţinerea coaliţiei USL pe termen lung în ciuda asigurărilor date de Victor Ponta şi Crin Antonescu. Apropiaţii celor doi pot depune mărturie oricând asupra dispreţului reciproc care marchează relaţia liderilor. Din acest motiv, sfârşitul ei va veni curând.
„Un lider înţelept trebuie să se gândească la cât de multe poate realiza înainte de a pleca. Cel mai mult îşi va dori să se asigure că un număr cât de mare de reforme vor fi complet ireversibile”. Aici Victor Ponta stă cel mai prost! Nu are o viziune asupra economiei României, nu are priorităţi strategice, nu are un plan cincinal. Are o reforma constituţională ameţită şi un plan de regionalizare din care nimeni nu ştie ce o să iasă. Prea puţin şi prea modest.
La final mai am un singur citat de dat:„Ceea ce îi doboară în final pe toţi liderii e aroganţa”.

De data aceasta, francezii n-au venit să ia tainul, ci să-l dea ŞPAGĂ PENTRU „SOCIALISTUL” VICTOR PONTA: 100.000.000 DE EURO!
nformatori din anturajul lui Victor Ponta ne-au comunicat că „licitaţia“ pentru realizarea tronsonului de autostradă Comarnic – Braşov, cu o lungime de 56 de km, va fi cîştigată de asocierea franco-elenă Vinci – Aktor. Aranjarea „licitaţiei“ şi concesionarea exploatării ar urma să aibă loc la jumătatea lunii iunie. Este primul preţ, dintr-o listă mult mai lungă, pe care România îl va plăti Franţei pentru susţinerea europeană, pe care socialiştii de la Paris i-au promis-o lui Victor Ponta. Dincolo de acest fapt, există şi un bonus: Dan Şova negociază în aceste zile cu nişte reprezentanţi ai grupului francez şpaga pe care atît el, cît şi Victor Ponta o vor încasa. Negocierile se duc în jurul a 50 de milioane euro, care vor urma să intre în buzunarul lui Şova şi altor 100 de milioane de euro pentru Victor Ponta.
Am mai fost informaţi că francezii au sosit luni seara în România, iar prima întîlnire între ei şi Dan Şova a avut loc marţi seara, la una din vilele proprietatea RA-PPS, amplasată în apropiere de Băneasa – vilă care a fost controlată, în prealabil, să nu aibă tehnică de ascultare şi filmare de către angajaţi ai SRI, cel mai probabil trimişi de naşul George Cristian Maior, la rugămintea finului Victor Ponta.
Vadim acuza , lumea e confuza

ion pribeagu a scris:De data aceasta, francezii n-au venit să ia tainul, ci să-l dea ŞPAGĂ PENTRU „SOCIALISTUL” VICTOR PONTA: 100.000.000 DE EURO!

Ruperea USL, bucuria idioţilor

Episodul Roşca Stănescu, departe de a fi închis, se dovedeşte doar un prim pas dintr-o strategie bine pusă la punct în laboratoarele PSD. „Practic, protocolul e suspendat. Deci, importante sunt de acum încolo faptele, nu declaraţiile“, a spus Ponta. „USL funcţionează de necesitate.“ Pentru ţară şi popor, vezi doamne. Ce înseamnă asta? Praf în ochi. Ponta nu a forţat excluderea lui SRS doar din calcul politic. În primul rând, disputele ar fi fost tranşante, măcar şi pentru moment, or, PSD nu vrea asta. Are interesul, anunţând „suspendarea“ protocolului, să ţină PNL sub presiune, să-l şicaneze, să-i bage pumnul în gură, atunci când îi convine, să-l vulnerabilizeze. În al doilea rând, opinia publică nu este suficient pregatită, SRS nefiind un pretext care să reziste, i-ar fi acordat personajului o alură pe care nu o merită, existând riscul ca „vina“ să pice pe PSD. Strategia ruperii pe terenul ăsta se joacă, esenţială este acumularea argumentelor, destabilizarea şi decredibilizarea adversarului, fiecare tabără urmând să-şi aranjeze atuurile cu mult mai multă atenţie. Ponta a punctat acum pe două planuri: a arătat că PNL este dependent de PSD - Antonescu este gata să înghită broasca râioasă doar ca să rămână candidat - şi a provocat tensiuni prost ascunse în PNL între adepţii radicalismului şi cei ai ciolănismului (vă imaginaţi ce dilemă pentru posesorii celor 11.000 de posturi din administraţie!). S-a arătat, în final, un stăpân generos, dar hotărât. Noul Protocol, dacă va mai exista vreunul, va închide definitiv gura amatorilor de jucat la două capete - sport pe care Ponta îl ştie bine din perioada 2009, când PSD era la guvernare alături de PDL şi în opoziţie la televizor -, asigurându-şi liniştea guvernării până în Ziua Z. În plus, mai mult ca sigur, strategia conţine implicit şi obligarea liberalilor de a răspunde pentru insuccesele propriilor miniştri, ce vor fi ajutaţi în sensul acesta, că doar nu degeaba se plângea Nicolăescu că Ponta îi „blochează“ măreaţa reformă în sănătate. Singura întrebare rămasă în discuţie este când se va oficializa sciziunea. Depinde de cum vor arăta sondajele, de cât se va eroda Antonescu, de aritmetica noilor grupări parlamentare şi de aranjamentele politice, care vor intra în linie dreaptă.
Plecând de la această realitate, va fi interesant cum se va reseta scena politică. În USL, cele două direcţii sunt deja clare: pro şi contra coabitare, în traducere asta însemnând conservarea electoratului antibăsist marca Antena 3 sau lărgirea acestuia, aşa cum îndeamnă sondajele. PSD şi Ponta merg pe formula creionării unei alte majorităţi parlamentare cu UDMR, bucăţi din PP-DD şi PDL-Băsescu-Udrea. PNL vrea să se erijeze în victima coabitării, singurii care mai ţin sus steagul antibăsismului şi antieuropenismului. „Suntem singuri împotriva PSD, a lui Băsescu şi a unor instituţii internaţionale“, a declamat Antonescu pentru site-ul-ureche al lui Buble, soţul Dianei Tuşa, din tabăra Chiliman. Fiecare parte va încerca să-şi atragă şi să conserve adepţii propriei formule, niciuna nefiind însă pregătită pentru decizia finală. Motivul: instabilitatea dreptei.
Ce face în aceste condiţii PDL? Va înţelege că ruperea USL, devenită, iată, aproape o certitudine după scandalul SRS şi
„suspendarea“protocolului, va schimba complet paradigma? Scenariile din ultima perioadă arată că nu prea, că orgoliile şi interesele meschine ale diferitelor tabere riscă s-o pulverizeze complet. PDL este în pragul sciziunii pe falia Blaga-Udrea & Băsescu, chestiune amânată doar din cauza unor defecţiuni tehnice. Partidul Popular al fermierului grabnic vărsătoriu de lapte aflatoxinic pe câmp nu poate fi achiziţionat la cheie din simplul motiv că poate fi desfiinţat oricând; potrivit Legii partidelor politice, dacă nu ai strâns minimum 50.000 de voturi în „două alegeri succesive“ (articolul 48), partidul se dizolvă. Este cazul Partidului Popular, care, la alegerile din 2012, a scos 9.319 voturi la Camera Deputaţilor şi 11.681 la Senat. Greu de găsit mostră de prostie cu moţ mai mare decât să anunţi un partid pe care orice contestaţie ţi-l radiază din Registrul partidelor, ca să nu mai discutăm de nefericita confuzie creată cu Mişcarea Populară. Culmea caraghioslâcului este strădania nefericiţilor consilieri-mesageri de a decupla acum mediatic Mişcarea de un partid mort în faşă! Cam aşa arată inteligenţa politică de dreapta, aia care, cică, se vrea alternativă.
Pe partea cealaltă, Blaga îşi zăreşte visul cu ochii: poate începe să conteze ca formulă de şantaj într-o combinaţie cu PNL. Zice-se că deja s-a întâlnit cu diverşi liberali să conspire pe la cârciumi, informaţie dezminţită, evident. Aşa cum Udrea a dezminţit şi ea, la trei zile de la calende, că nu se înscrie în Partidul Popular. Cred şi eu, dacă nu mai are unde! Ungureanu şi Pârvulescu-Ştampilă se vor primii pe listele europarlamentare ale cui s-o nimeri. Te doare mintea! Toate sondajele, chiar şi acela de casă al PDL, ca să nu mai discut de ultimul IRES, arată canibalizarea. Singur, PDL ar lua maximum 19% - CSOP (15% la IRES), iar dacă apare un partid născut din Mişcarea Populară acesta ar scoate 10% şi PDL 11%. În total 21%. Adică, în momentul ăsta, „dreapta“, că Forţa Civică (3%) şi Noua Republică nu intră la socoteală, ar obţine exact procentul PDL de la alegerile locale. Care-i sfârâiala?
Să-şi pape unul altuia voturile, fiind evident că nici PDL, nici Mişcarea Populară, sau cum i se va zice, nu reuşesc să atragă niciun votant în plus. Nu-i de mirare, PDL cu Blaga şi camarila au atracţia unei ţevi de eşapament, iar Mişcarea Populară se limitează la electoratul fanatic al lui Băsescu, deşi, dacă pe scenă apare Udrea, s-ar putea să intre şi ăsta la apă.
Asta-i situaţia dreptei într-un moment critic, când scandalul SRS a ajutat publicul să conştientizeze că, după 6 luni de guvernare, USL este mai fragilă chiar decât Convenţia Democrată şi Alianţa D.A., care măcar au bifat doi ani de convieţuire până la primele certuri de proporţii. Condiţie în care, teoretic, PDL, cu toate facţiunile şi sateliţii, ar trebui să mediteze serios la ce-i de făcut, la cum să se unească şi să profite de sciziunea USL. Când CDR s-a destrămat, în câştig a ieşit PDSR cu Năstase şi Iliescu, când Alianţa D.A. şi-a dat sfârşitul, PSD şi PD şi-au împărţit beneficiile aproape egal. Acum, opoziţia, atâta câtă e, în loc să încerce să se întărească, se divide, urmând un scenariu care nu face decât jocul de interese al PSD şi PNL. Dacă PDL-Blaga se va orienta spre susţinerea PNL, iar facţiunea PDL-Udrea-Băsescu spre cea a PSD ( chestia o fi la pachet cu pactul de coabitare), oricât şi-ar imagina fiecare că el va înclina balanţa într-o parte sau alta - asta spre satisfacerea orgoliului individual mărunt, a dosarelor sau afacerilor -, opoziţia e kaput. Mai are vreo importanţă care încotro se duce, care jocurile cui le face, care sunt socotelile ascunse? Niciuna. Pentru că este singura şi cea mai eficientă metodă ca USL, pe părţi componente, să stea încă şase ani la guvernare. //
http://www.revista22.ro/ruperea-usl-bucuria-idiotilor-26269.html

“Războiul agenţilor secreţi din scena politică”
Partidele politice, de la noi şi de aiurea, sunt o ţintă predilectă a serviciilor secrete, a celor autohtone, dar, deopotrivă, şi a celor străine.

Ca actori ai scenei politice, partidele sunt factori prezumaţi ai stabilităţii sociale, economice şi politice, precum şi elemente ale stării de echilibru necesar separaţiei puterilor statului şi menţinerii ordinii constituţionale. Din astfel de raţiuni, există nu doar departamente ale serviciilor secrete, ci chiar servicii sub denominaţia “Apărarea Constituţiei”. Acestea au nevoie de agenţi secreţi. Cei de la vârf pot suplini duzinile de informatori mărunţi.

În calitate de decidenti în procesul puterii politice, partidele sunt ţinta spionajului, a grupurilor de lobby şi traficului de influenţă de mare anvergură, cu target pe afacerile de importanţă stategică. Pe această zonă de vulnerabilităţi acţionează contraspionajul, dar şi structurile specializate de combatere a corupţiei şi criminalităţii organizate transfrontaliere. Alte necesităţi operaţionale, mai riscante, dar şi agenţi pe măsură. Mai cu seamă în taberele adverse.
În altă ordine de idei, putem lesne observă, ori intui, că în toate partidele există personaje cu afinităţi speciale faţă de culturile care le-au influenţat, într-un fel sau altul, formaţia intelectuală, profesia ori cariera politică. “Filovestici” şi “filoestici”, “sudişti” şi “nordişti”, ca să nu mai recurgem la individualizări ce nu ar putea fi exhaustive.
Şi, nu în ultimul rând ca importanţă, nu există partid fără oameni, dintre lideri bineînţeles, care să nu fie copleşiţi de povara vinovăţiilor unor compromisuri nepermise, ori relaţii nepotrivite cu entităţi secrete ale regimurilor anterioare ori străine. Nu mai vorbim de cochetăria cu false loji masonice, din reţeaua unor servicii străine şi grupări ale criminalităţii internaţionale organizate.
Observând mai aplicat tot ceea ce se întâmplă rău şi prost în România, nu poţi să nu te întrebi dacă ţara nu este condusă de, ori sub influenţa malefică, a unor agenţi ai unor puteri străine, tradiţional ostile fiinţei noastre naţionale româneşti şi care văd în aderarea şi integrarea noastră în familia euroatlantică un pericol.
Câţiva foşti şi actuali agenţi secreţi din partidele Uniunii Social Liberale au amorsat, pas cu pas, un război politic care ameninţă speranţele naţiunii şi poate compromite grav şi sfârşi intempestiv coaliţia de putere.
Liderul social-democrat se află sub o multiplă tutelă politică extrem de toxică, prin antecedentele colaboraţioniste, unele şi de poliţie politică criminală, ale tutorilor. Celor care trebuiau să-l informeze şi nu au făcut-o ori nu li s-a permis, ori nu-l iubesc şi nu-l doresc. Culmea ar fi ca aceştia să nici nu ştie, ceea ce nu ar fi de mirare. Nu pot fi trecute neobservate vulnerabilităţile implicate şi conexiunile de anturaj, mai mult sau mai puţin politic, ale liderului social-democrat.
Dacă Partidul Social Democrat nu se debarasează de dinozaurii hârşâiţi de războaiele nevăzute ale serviciilor secrete străine care patronează dezastrul României, nu este doar problema acestui partid, ci este, în primul rând, problema noastră a celor ce suntem, pe mai departe, trădaţi şi sacrificaţi şi cu viitorul copiilor şi al nepoţilor amanetat.
Naţional liberalii au fost şi sunt şi ei puternic infiltraţi. Conexiunile externe dezvăluite de scandalul, din anul 2007, al deconspirărilor din cadrul “Grupului de Evidenţă” (n.n. al ofiţerilor acoperiţi ) au arătat cât de roşii ar mai putea fi unii descendenţi politici ai brătienilor.
Încheind necesarele paranteze şi revenind la chestiunea arzătoare a zilei, nu pot să nu amintesc că, prin intermediul cotidianul.ro din 15 noiembrie 2011, am pus, într-un alt context, întrebarea retorică “Ce fel de politică mai fac serviciile române de informaţii?!“. Întrebarea revine acut în actualitate, deoarece manopera grosolană de muşamalizarea a unui scandal internaţional, generat de interceptarea ilegală a comunicaţiilor unui judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului, a fost pusă în opera tocmai de parlamentări social-democraţi cu notorie condiţie de “dalmaţieni”. Iar această potlogărie ar fi fost picătura în plus peste umilinţele ce au umplut paharul răbdării naţional liberalilor.
Deşi nu am o părere bună, dimpotrivă, despre calea aleasă de Sorin Roşca Stănescu pentru a intra şi promova meteoritic în politică, nu pot să nu remarc că în acest scandal are dreptate şi apără principii solide. Poziţia sa în cazul judecătorului Bârsan este cea corectă şi logic nu ar putea fi un motiv de criză în USL. Constatăm, însă, că este un pretext venit “mănuşă” liderului social-democrat, a cărui conspiraţie, cu mai noii săi amici politici, împotriva copreşedintelui liberal al uniunii este cunoscută şi, la nevoia beneficiarului serviciilor private de monitorizare secretă, va putea fi şi dovedită.
Dreptatea lui Sorin Roşca Stănescu este, din păcate, mult estompată de controversele din jurul persoanei sale. La fel, însă, şi cauza judecătorului Corneliu Bârsan a fost anemic susţinută de media, ceea ce este încă o dovadă peremtorie, dacă mai era necesară, a imensei presiuni şi asupra libertăţii presei.
Autorităţile (persoanele) vinovate de ilegalitatea comisă în cazul judecătorului Bârsan trebuie să răspundă în faţa legii, iar partidele trebuie eliberate de liderii şi membrii influenţi constrânşi de păcatul de neiertat al trădării interesului naţional, înainte ca dosarele biografiilor secrete ale acestora să se rostogolească, într-o avalanşă ucigaşă a ceea ce a mai rămas din speranţele noastre.
Sorin Roşca Stănescu ne va mai oferi surpriza unor poziţii interesante, eliberate de constrângerile “disciplinei de partid”. Senatorul se va prevala de faptul că îndatoririle sale de parlamentar sunt, mai întâi, faţă de alegători. Aşa să fie!
Senatorului liberal de Dâmboviţa a demonstrat recent că, în numele intereselor alegătorilor, sunt realizabile majorităţi parlamentare pentru adoptarea unor iniţiative legislative pe care puterea nu le susţine. Este firesc să se întâmple aşa. Testul senatorului este şi un avertisment.
Marea supărare provocată de senator este însă alta. Sesizând cum piedestalul cultului personalităţii liderului social-democrat se înalţă că pălămida după ploaie, iar liderul liberal, candidatul Uniunii Social Liberale la alegerile prezidenţiale, rămâne undeva în umbra soclului lui “El Lider Maximo”, Sorin Roşca Stănescu a lăsat să se înţeleagă preocuparea sa pentru reducerea ecartului dintre copreşedinţi şi aducerea lui Crin Antonescu în linia întâi a atenţiei alegătorilor, în perspectiva anului electoral ce urmează.
Cu liderul liberal preşedinte al României şi cu unii dintre actualii săi consilieri personali la Cotroceni, chiar în Departamentul Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale, unii dintre şefii structurilor componente ale Comunităţii Naţionale de Informaţii vor trebui să se dea plecaţi şi să se predea.
Aşadar, din nou, în actualitate exerciţiul de retorică: Şi, totuşi, “Ce fel de politică mai fac serviciile române de informaţii?!“.
Autor: Aurel I. Rogojan
Surse: Cotidianul via Ziaristi Online

Ponta anunţă remanierea, Antonescu neagă. Niţă şi Fenechiu tremură

AICI