NU ȘTIAM CĂ PREȘEDINTELE CEAUȘESCU A FOST UN DICTATOR MARXIST. AM AFLAT ASTA DE LA DIGI WORLD TV.

Ceaușescu pe picior de egalitate cu Nelson Mandela și Salvador Allende?  România: locul în care se falsifică istoria  Efectul așa zisei propagande anticomuniste: banalizarea torturii  ”Memorialul Durerii” de Lucia Hossu Longin, o nouă istorie din care aflăm că noi, românii nu suntem urmașii dacilor și ai romanilor ci urmașii unui neam de deportați și pușcăriași care nu au fost liberi niciodată, care au putrezit prin închisori și lagăre, legați cu lanțuri de fier de ziduri, bătuți cu bicele și puși să-și mănânce propriile excremente  Falsa Românie marxistă inventată peste noapte de occidentali  Evreii pot să-și ia adio de la scuzele și banii occidentalilor: holocaustul evreiesc e nimic pe lângă holocaustul românesc  Europa nu vrea să asculte decât minciunile ”bătrânei parașute comuniste” Lucia Hossu Longin

Am aflat recent de la Digi World TV, dintr-un film documentar făcut de un englez și la care mă uitam întâmplător, că Nicolae Ceaușescu, fostul președinte al României Socialiste a fost ”dictatorul marxist al României”, iar România anilor 1950-1989 a fost de fapt ”stat marxist”, unul dintre stâlpii ei fiind și Tudor Postelnicul.
Mare minune! Deși mâncam, am rămas cu gura căscată: numai marxist nu fusese făcut Nicolae Ceaușescu, încolo fusese de toate. Acum auzeam că fusese și marxist. Și nu un marxist oarecare ci marxist dictator! Vorba liceenilor: Tare, frate! Beton!
Eu rămăsesem cu lingura în aer și englezul, realizatorul filmului prezenta harnic pe ecranul televizorului imagini cu fostul președinte al României Socialiste și bârâia ca o morișcă : ”Nicolae Ceaușescu, dictatorul marxist al României… Nicolae Ceaușescu, dictatorul marxist al României…Ceaușescu, dictatorul marxist…”
Prin urmare, în concepția bietului englez turnător de filme, conducătorul României Socialiste, Nicolae Ceaușescu a fost un fel de Salvador Allende sau de Francois Mitterand al românilor, un fel de orator carismatic și genial precum au fost Hugo Chavez pentru venezueleni, Ho Și Min pentru vietnamezi, Mengistu Haile Mariam pentru etiopieni sau Nelson Mandela pentru sud-africani. Iar Revoluția din decembrie 1989 fusese chipurile o revoluție…antimarxistă!
De ce este considerat Ceaușescu dictator marxist? Pentru că realizatorul filmului de la Digi World (care-l etichetează pe Ceaușescu drept ”dictator marxist”), ca și realizatoarea Lucia Hossu Longin (nevastă de securist și fostă propagandistă ceaușistă) se conformează strict acestor cerințe ale ”vremurilor noi” care impun condamnarea comunismului așa cum Stalin impunea condamnarea chiaburismului și a speculanților de alimente din piețe.
Anticomunismul și antimarxismul joacă astăzi în România rolul pe care îl au colecțiile de chiloți arătate de Cătălin Botezatu pe la paradele de modă. Istoria este scoasă pe scenă în costume de baie noi și nici măcar nu i se cere părerea dacă-i place sau nu noua ”lenjerie” anticomunistă. Important este ca ea să prezinte costumele acestea și în sală să existe oameni care să cumpere noua colecție de bikini anticomuniști asortați cu sutiene sexy antimarxiste. Așa se face azi în România așa zisa istorie a luptei împotriva comunismului și a rezistenței anticomuniste.
Fără să ținem cont de avertismentele istoriei, astăzi și noi și istoricii occidentali europeni falsificăm cu entuziasm istoria. Ca atare, în manualele noastre de istorie respectăm din ce în ce mai puțin adevărul. Și vom merge pe această cale până când partea mincinoasă a acestor manuale va începe să predomine asupra părții care prezintă adevărul.
Și cu cât ne vom îndepărta mai mult de adevărul istoric și de trecutul nostru istoric cu atât vom deveni mai mincinoși și mai caraghioși.
Și vom merge pe această cale până când ne vom prăbuși în interiorul sistemului și vom fi înghițiți de această mașinărie a minciunii pe care noi înșine am făurit-o, așa cum în secolul trecut străluciți oameni de știință germani, veritabili savanți au căzut în capcana mașinăriei naziste de propagandă și s-au umplut de ridicol și rușine creând o teorie științifică a superiorității rasei germane care nu avea nimic științific în ea.
La fel și noi ne umplem de ridicol azi ridicând false monumente ale luptei anticomuniste și creând falși eroi anticomuniști așa cum în decembrie 1989 am creat falși revoluționari anticomuniști.
Mâine vom ridica monumente falșilor modernizatori ai țării, celor care acum distrug România prin privatizare și împrumuturi externe ori prin enclavizare. Vom ridica prin parcuri statui lui Adrian Năstase, generalului Stănculescu, Gabrielei Vrânceanu Firea ori lui Hrebenciuc, iar generațiile care vor veni după noi nu le va veni să creadă că au avut înaintași atât de becisnici și stupizi.
Toată mândria clasei noastre politice de azi se rezumă la enunțul că lăsăm urmașilor o Românie falnică, membră a UE și a NATO.
România membră a UE și a NATO pe care noi o lăsăm generației viitoare este o Românie arătoasă pe dinafară, cu o intrare de palat măreț, dar pe dinăuntru podelele sunt putrede și rupte, sub ele colcăie șobolanii, tencuiala a căzut de pe pereți și prin acoperișul spart pătrunde ploaia. Asta e România de azi.
Cât despre România de ieri etichetată ”dictatură marxistă”, englezii ar trebui să știe că pentru noi ca români ar fi fost o onoare uriașă ca azi să putem spune că am avut înainte de 1989 o dictatură marxistă în țara noastră.
Din păcate, nu am avut așa ceva. Dacă în România ar fi fost chiar și o urmă de marxism sau de comunism, ar fi existat în popor o conștiință a unității naționale și o conștiință a muncii care la noi n-a existat niciodată. Să ne amintim că pe timpul lui Ceaușescu românul care se ducea la serviciu se ducea ca la moarte și dacă-l întrebai unde mergea zicea că se duce nu la servici ci ”la scârbici”.
Conștiința națională a poporului român nu s-a ridicat după 1950 nici măcar la nivelul socialiștilor etiopieni ai lui Mengistu Mariam, iar la ora actuală așa ceva nu mai există în România noastră, unde singurele elemente neprivatizate și nevândute cuiva au rămas Armata și steagul Tricolor (dar probabil le vom privatiza foarte repede și pe acestea).
Dacă în România ar fi fost chiar și o urmă de marxism sau de comunism, această mentalitate parazitară a scârbei de muncă și de răspundere, această indiferență aproape criminală față de destinul țării nu ar fi existat la noi și România nu ar avea azi industria, economia și băncile vândute pe nimic străinilor, iar poporul român nu ar fi azi cel mai sărac popor din Europa (așa cum apare în statistici).
În curând poporul român va rămâne însă și un popor fără țară, în urma așa zisei regionalizări (pusă la cale cu mare avânt de unul, Dragnea, de prin parlament).
Dacă în România ar fi fost chiar și o urmă de marxism sau de comunism, atunci am fi avut marxism, am fi avut elite marxiste de stânga. Deci am fi avut intelectuali de stânga, oameni de mare cultură, iar PSD-ul chiar ar fi fost un partid autentic de stânga nu făcătura care este acum, care își zice partid de anvergură națională, dar care nu este capabil să scoată pe piață o publicație a lui, fie ea și lunară!
A fost România lui Ceaușescu o dictatură marxistă? Adică o dictatură de stânga cu intelectuali de stânga? Cine a fost intelectual de stânga în România ceaușistă? Cumva Tudor Postelnicul, analfabetul care juca popa-prostu cu Leana Ceaușeascu și era ministru de Interne? Care la Revoluție a recunoscut public că era prost spunând: ”Am fost un dobitoc”?
Cine a fost intelectual de stânga în România lui Ceaușescu? Dl Gabriel Liiceanu, absolvent (pe vremea lui Ceaușescu) al facultății de filozofie și care a declarat public că s-a dus la facultatea de filozofie să-i studieze pe Marx și pe Lenin pentru că voia de fapt să lupte împotriva lor și a socialismului și nu putea face asta decât dacă știa foarte bine mecanismul și filosofia societății socialiste?
Prin această declarație absolut dezgustătoare Gabriel Liiceanu se descalifică total ca intelectual. Prin această afirmație dl Liiceanu recunoaște că nu este nimic altceva decât un fel de Tudor Postelnicu al culturii românești românești. Și ca să confirme parcă o astfel de imagine, dl Gabriel Liiceanu a propus în urmă cu câțiva ani ca brand de țară pentru România imaginea lui Mircea Cărtărescu, un obscur scriitoraș bucureștean. Fără comentarii.
În România nu a existat nici comunism nici marxism. Nici Nicolae Ceaușescu și nici Gheorghiu-Dej nu au fost marxiști. Nici măcar la modul declarativ. Ei nu au fost nici măcar comuniști. Ideea de a-i prezenta drept comuniști este una total eronată. Regimurile Dej și Ceaușescu nu au instaurat în România comunismul ci au instaurat o dictatură de tip mafiot, foarte asemănătoare cu cea care conduce azi țara noastră.
Încă din anul 1948 Gheorghiu-Dej a intrat în conflict grav cu Stalin și cu Moscova. Gheorghiu-Dej nu numai că era complet analfabet la capitolul ”marxism”, dar manifesta și alergie ideologică la marxism, la fel ca și Ceaușescu.
O dovedește volumul ”K: MARX – Însemnări despre români (manuscrise inedite)” publicat de academicienii N.Oțetea și N, Schwann în 1964 la București la Editura Academiei Republicii Populare Române, cea mai prestigioasă editură din România.
Volumul îl înfățișează pe Marx ca pe un inamic al poporului român, ca pe un om răutăcios, nedrept și josnic și redă citate de o nebănuită brutalitate din opera acestuia, citate insultătoare, formulate într-un limbaj violent la adresa popoarelor român și rus.
Marx era dumnezeul comunismului rus și al comunismului mondial. A-l înfățișa pe Marx altfel decât ca pe un geniu strălucitor însemna o adevărată profanare a cultului marxist. Însemna să scuipi în sufletul comunismului rusesc. Adică să arăți că nu ești comunist și nici marxist. Iar Dej și cu Ceaușescu chiar asta făceau.
În acest caz ce atuuri ar putea avea cineva ca să-l declare pe Ceaușescu marxist? România lui Ceaușescu era tot atât de comunistă și marxistă pe cât era membră a Tratatului de la Varșovia: adică doar cu numele.
Așa zisa epocă socialistă a fost de fapt o epocă întunecată a mafiei oltenești care a acaparat în întregime toate bogățiile și resursele (inclusiv financiare) ale statului român în favoarea unei coterii criminale și lacome, predominant olteniotă, care a luat locul vechii boierimi, a supus poporul unei exploatări sălbatice în propriul ei folos și a ocupat toate funcțiile cheie în stat, interzicând accesul către sferele de sus ale societății al tuturor celor care nu erau din clanul ei. Să ne amintim în acest sens doar un singur lucru: pe vremea lui Ceaușescu nu ajungeau pe băncile facultăților decât fiii și fiicele politrucilor și ale securiștilor. Excepțiile confirmau regula. Pentru cei de jos erau rezervate doar școlile militare și școlile profesionale.
În sedințele lor de partid și la întrunirile politice, cei 5 milioane de ”comuniști români” discutau doar despre un singur aspect: cum să muncească mai bine și cu mai mult spor pentru al lor conducător! Punct.
Ăsta a fost ”comunismul” românesc! În România de după 1950 nu au existat nici comunism și nici marxism. Nu a existat nici un fel de eliberare de sub comunism!
Ajunși aici cititorii acestui articol se pot întreba pe bună dreptate: ”Bine, dar cu rezistența anticomunistă a neamului românesc atât de invocată azi cum rămâne? Cum rămâne cu eroii anticomuniști care și-au dat viața în România luptând contra comunismului? Cum rămâne cu românii victime ale comunismului? Cum rămâne cu Memorialul Durerii al Luciei Hossu Longin?”
Răspunsul este unul foarte simplu: nu a existat nici un fel de rezistență anticomunistă în România, nu au existat nici un fel de eroi ai luptei anticomuniste, iar Lucia Hossu Longin (fostă nevastă de securist și fostă politrucă și propagandistă ceaușistă) este o mistificatoare care face ceea ce mulți istorici fac azi pentru a se îmbogăți ori pentru a căpăta faimă: falsifică la modul cel mai nerușinat sensul adevărului istoric și manipulează documente istorice.
”Memorialul Durerii” de Lucia Hossu Longin, este o nouă istorie din care aflăm că noi, românii nu suntem urmașii dacilor și ai romanilor ci urmașii unui neam de deportați și pușcăriași care nu au fost liberi niciodată (nici măcar în somn), care au putrezit prin pușcării, lagăre, centre de deportare și azile psihiatrice, legați cu lanțuri de fier de ziduri, bătuți cu bicele și puși să-și mănânce propriile excremente.
România din Memorialul Durerii este o Românie plină cu gropi comune, cu peste 500 de situri ale morții unde se executau prin împușcare oameni nevinovați puși la zid. România din Memorialul Durerii este o Românie cu peste o mie de spitale unde doctori demenți făceau experimente psihiatrice pe oameni.
Nu trebuie însă s-o condamnăm pe Lucia Hossu Longin pentru o astfel de ”istorie”. Falsificarea istoriei a devenit azi o profesie onorabilă, confirmată la nivel european. Pe de altă parte, fie vorba între noi, există femei care își câștigă pâinea de toate zilele prin mijloace mult mai jenante decât Lucia Hossu Longin.
Interesant este că Lucia Hossu Longin reușește banalizarea ideii de tortură și de suferință sub dictatură și pe de altă parte oferă Uniunii Europene o imagine mincinoasă a României.
Lucia Hossu Longin este cunoscută ca un cal breaz. Victor Roncea o numește ”fosta propagandistă comunistă și secretară a Partidului Comunist Român în presă (mai precis la Radioteleviziunea Română) pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, metamorfozată peste noapte în anticomunistă de serviciu” (Victor Roncea, CURENTUL, 19 februarie 2010).
Ioan T Morar o numește ”bătrâna parașută comunistă” și spune ceea ce știe toată lumea, anume că Lucia Hossu Longin se prostituează degeaba la cei peste șaptezeci de ani ai ei și pozează în anticomunistă și ”investigatoare a crimelor comunismului” fiindcă pe timpul dictaturii ceaușiște ea a fost o politrucă ceaușistă și avea bărbatul turnător la Securitate și plătit ca atare.
Aceste lucruri sunt însă mai puțin importante. Important este faptul că Lucia Hossu Longin oferă Europei o imagine mincinoasă despre poporul român.
Vrea cu adevărat Uniunea Europeană ca poporul român să rămână cu o astfel de imagine mincinoasă în istoria Europei? Vrea Europa o Românie falsă, plină cu muzee memoriale ale ”Rezistenței” și cu ziduri nesfârșite pe care sunt trecute numele a milioane de victime inventate ale comunismului? Vrea Europa o Românie apatică și jalnică, demnă de mila tuturor, stând strâmb, întoarsă mereu cu curul spre viitor (pardon de expresie!) și cu fața către trecut sau vrea o Românie tânără și plină de speranță și vigoare care să stea întoarsă cu fața către viitor? Vrea Uniunea Europeană încă un holocaust în afara celui în care au murit patru milioane de evrei?
Atunci nu va fi nici o problemă, dacă se dorește un nou holocaust! Dacă Europa asta vrea, asta va primi! Dna Lucia Hossu Longin va descoperi imediat că în România comunismul s-a dedat unui holocaust deșănțat și a omorât opt milioane de români. Ea va turna imediat un film intitulat ”Memorialul Holocaustului Comunist din România”. Sau ”Memorialul Supliciului Românesc”. Filmul va fi așa de convingător că evreii vor tace rușinați, pentru că holocaustul lor va fi nimic pe lângă holocaustul românesc. Deci să-și ia adio de la scuzele și banii europenilor!
Se pare că Uniunea Europeană agreează o astfel de imagine mincinoasă a României și se complace în așa ceva din moment ce cărți precum ale lui Paul Goma sau Ioan Popa, care vorbesc și ele despre represiunea ceaușistă sunt respinse din start. De exemplu în volumul ”Robi pe Uranus”, apărut la Humanitas, Ioan Popa vorbește despre lagărele de muncă militare însă Occidentul nu vrea să audă decât o singur punct de vedere privitor la regimul ceaușist: opinia Luciei Hossu Longin.
Oare cum s-o fi chemând sistemul statal în care autoritățile nu acceptă decât un singur punct de vedere?
Toate așa zisele ”victime ale comunismului românesc” din Memorialul Durerii al Luciei Hossu Longin sunt de fapt victime ale colectivizării și ale naționalizării. La fel ca și călăii lor, nici una dintre ele nu avea habar ce este acela comunismul sau marxismul. Ele luptau de fapt să-și apere proprietățile (pământurile, casele, afacerile) pe care le vedeau amenințate.
Lupta lor era sinceră, dar este o minciună să spui că țăranca semianalfabetă Elisabeta Rizea sau coloneii Arsenescu și Arnăuțoiu (care confundau portretul lui Stalin cu portretul lui Marx) luptau împotriva comunismului. Oamenii ăia habar nu aveau ce sunt marxismul și comunismul. Dacă Dej și Ceaușescu i-ar fi lăsat mai departe stăpâni pe proprietățile și pământurile lor ei le-ar fi pupat acestora și picioarele și probabil ar fi devenit și membri ai Partidului Comunist Român.
Oamenii aceia nu erau luptători anticomuniști. Nimeni în România (în afara lui Ioan Maximilian Ianoși și a altor câțiva) nu a știut ce este comunismul și marxismul. Nicolae Ceaușescu nu știa. Ca atare Nicolae Ceaușescu nu putea fi marxist.
Nicolae Ceaușescu nu a fost un dictator marxist. El a fost un dictator oltean care a dat România pe mâna unei mafii oltenești.
Digi World TV, care îl etichetează pe fostul președinte Ceaușescu ”dictator marxist” trebuie, după părerea mea, să-i trimită urgent pe unii angajați și colaboratori ai săi la cursuri de specializare. Sau să renunțe la ei înainte de a se face de râs arâtându-ne filme în care Gheorghe Doja, Tudor Vladimirescu, Ștefan cel Mare sau Ioan Vodă cel Cumplit apar ca membri ai COMINTERN-ului și ca ”agenți comuniști ai lui Stalin”.

prof. Gheorghe PANAITESCU

http://universulromanesc.ro/ue-si-lumea/nu-stiam-ca-presedintele-ceausescu-a-fost-un-dictator-marxist-am-aflat-asta-de-la-digi-world-tv/

@ <=> pe site : ****
https://sites.google.com/site/cupenitamuiatainacid/nu-stiam-ca-presedintele-ceausescu-a-fost-un-dictator-marxist-am-aflat-asta-de-la-digi-world-tv