Alăturați-vă forumului, este rapid și ușor

Vrei să reacționezi la acest mesaj? Creați un cont în câteva clicuri sau conectați-vă pentru a continua.

Rezultate pe:

Rechercher Cautare avansata


Borderlands: First Moves in Romania

In jos

Borderlands: First Moves in Romania Empty Borderlands: First Moves in Romania

Mesaj Scris de Admin Mar Mai 27, 2014 6:31 pm

By George Friedman

I arrived in Bucharest, Romania, the day after U.S. Vice President Joe Biden. U.S. Secretary of Defense Chuck Hagel will be here in a few weeks. The talk in Bucharest, not only among the leadership but also among the public, is about Ukraine. Concerns are palpable, and they are not only about the Russians. They are also about NATO, the European Union, the United States and whether they will all support Romania if it resists Russia. The other side of the equation, of course, is whether Romania will do the things it must do in order to make outside support effective. Biden left Romania with a sense that the United States is in the game. But this is not a region that trusts easily. The first step was easy. The rest become harder.

If this little Cold War becomes significant, there are two European countries that matter the most: Poland and Romania. Poland, which I visit next, stands between Germany and Russia on the long, flat North European plain. Its population is about 38 million people. Romania, to the south, standing behind the Prut River and bisected by the Carpathian Mountains, has a population of about 20 million. Of the roughly 82 million people along the eastern frontier (Poland, Slovakia, Hungary, Romania, Bulgaria), approximately 58 million live in Poland and Romania. Biden's visit to Romania and U.S. President Barack Obama's planned visit to Poland provide a sense of how Washington looks at the region and, for the moment at least, the world. How all of this plays out is, of course, dependent on the Russians and the course of the Ukrainian crisis.

Click to Enlarge
All Soviet satellites emerged damaged after the collapse of the old order in 1989. Few were as damaged as Romania. In many ways, the damage was self-inflicted: The villain of the piece was a Romanian, Nicolae Ceausescu. Ceausescu followed an anti-Soviet line, staying in the Warsaw Pact but displaying singular hostility to the Soviet Union. I recall Americans being excited about Ceausescu's Romania since, being anti-Soviet, it was assumed that by definition he had to be pro-American. To America's amazement, he wasn't. He wasn't even pro-Romanian given that he concocted a scheme to pay off all of Romania's foreign debts by destroying the lives of a generation of Romanians by consigning the vast majority of the country's agricultural and industrial production to hard currency exports. Beyond that, he created a nightmarish security system that was both corrupt and vicious. The world barely noticed. When the end came, it also came for Ceausescu and his wife, the only Eastern European leaders to be executed (amid intense fighting between factions).

For all that, Romania has done remarkably well. Romania's unemployment rate is only about 7 percent, which by European standards is remarkably low. Its annual growth rate stands at more than 3 percent, which is conversely high. In talking to Romanians, it is hard to see into their hearts. They seem a gracious and friendly people, with a measure of distrust and a taste for conspiracy no greater than the norm for this region. What is remarkable about the Romanians is that they are unremarkable. They have emerged from a nightmare inflicted by one of their own and have regained their balance.

Ceausescu aside, the nightmare was initiated by the Soviets, who were drawn in by the Germans. This has resulted in a lasting national trait: When the Russians act, it strikes fear deep into the Romanian heart. When the Russians act and the Germans have a hand in the action, the Romanians' worst nightmare is realized. Their reaction doesn't manifest itself as with the Poles, who are always committed to the decisive confrontation. Instead, the nightmare scenario elicits a more cautious and sinewy response involving the search for a way both to resist and if necessary to accommodate. Above all, it elicits a search for allies, preferably far enough away not to occupy them and strong enough to offer meaningful support. Obviously, the Americans are tailor-made for this role, so long as they don't overstep their bounds and generate fears of domination.

The Ukrainian Factor

Events in Ukraine have, of course, set this process in motion. Remarkably, the United States, which remained a bystander other times, has gotten quickly and significantly involved this time around. There is no question in Romania as to the importance of Ukraine to Russia, nor any belief that the Russians will let go of it. My view is that Russia will not let go, but will let things quiet down a bit. The Russian gamble is that no matter what the outcome of Ukraine's elections, the Ukrainians will be unable to form a coherent government. If that is true, then the Russians can pick the Ukrainians apart over time, returning to the status quo ante. Therefore, the Russians will wait. Time, if this view is correct, is on the Russians' side.

The Russians do not want to be excessively aggressive for another reason: namely, Germany. The Germans do not want to go beyond occasional rhetoric in confronting Russia. In fact, they don't want to confront Russia at all. They want to do business with Russia. I heard several times that the Germans have already opted to align themselves with Russia for commercial reasons. In my view, German policy is moving in that direction, but the deal is not yet sealed. In the same way that Russian President Vladimir Putin rushed to China to gain at least the appearance of strategic options, so, too, Putin wants as deep a relationship with Germany as he can get. He will not be excessively and overtly aggressive until and unless he must be. The Germans cannot be seen as simply abandoning their European allies, and Putin cannot put them in that position.

The Russians want to quiet Ukraine down for another reason. Crises galvanize Americans to act rapidly, and frequently, effectively. Crises that are dying down cause the Americans to pause and consider the direction of events. As Biden's visit to Romania indicated, Washington moves fast in crisis mode. The Russians can control the tempo of American actions by cooling things down in Ukraine -- or so they think. And this is precisely what worries the Romanians. They see themselves as having a long-term Russian problem. At the moment, they are making a large bet that the Americans will follow through on their commitments and interest even as the Russians dial down the immediate crisis.

Fairly or not, the Romanians see the Obama administration as insufficiently engaged and heedless of the dangers the Russians pose. They also see the administration as intensely critical of Romania's culture of corruption -- which the Romanians admit is a problem -- but intensely interested in military and political coordination. They understand the United States, which is what worries them. On the one hand, they will be courted intensely by the vice president only to be condemned by the State Department, and expected to expose themselves to Russian retaliation. I tried to explain the complexities of being American. The Romanians' sympathy was restrained. They think they heard a real commitment from the American side, but they simply don't know how genuine it is.

In the course of various conversations I tried to explain my view of the situation. The United States has a pattern of engagement in Europe. It postpones intervention to the last moment, builds alliance structures, supports allies with economic and military aid, and then waits until late in the game to intervene, always hoping it won't have to. Biden's and Hagel's visits are part of the process of creating a regional bloc to contain the Russians and to establish a framework for military aid. Intervention comes much later, if ever.

The Romanians are more comfortable with this than the Poles are, who have asked for 10,000 NATO troops on their territory. The Romanians have no such expectations. They are also prepared to increase their defense budget to 2 percent of gross domestic product, which is significant for Europe these days. But they expect the United States to help finance the cost of the weapons they need to purchase. Expecting credit when facing the Russians, however, is no more reasonable than subjecting a country to State Department criticism while the Defense Department is urging risk taking. The Romanians ultimately feel that the U.S. intent isn't clear.

U.S. Goals

The American intent at this point is to maintain an independent, pro-Western Ukraine. That might simply not be possible. But the problem is that in having this goal, and pursuing it to some effect, the United States has convinced the Russians that it intends to break the Russian Federation by denying it an essential sphere of influence. The Russians have now concluded that whatever happens in this round in Ukraine, this process will not end.

Whatever the American thoughts initially, they are realizing that the Russian threat to Ukraine is permanent, and that whatever happens in Ukraine, it will extend to countries like Romania. And Romania particularly matters to the Russians for two reasons. First, Romania is on the Black Sea, and the Black Sea is Russia's southern maritime access to the world. That's why they had to hold Sevastopol, and that's why Odessa mattered so much. The Russians are aware that they need access to the Bosporus, controlled by the Turks. Still, American aircraft in Romania and Romanian ships in the Black Sea could complicate the Russians' lives substantially, including their power in the Caucasus, since Georgia is on the Black Sea as well. It should be noted that boosting naval power is on the Romanian-American agenda, and both countries understand the challenge this creates for Russia.

The second challenge is that Romania is potentially capable of producing significant hydrocarbons, including oil. The Russians' only real card in this game is their energy sales to Europe. If they withhold it, the pressure is enormous and that economic pressure can be converted to political power. Germany's attitude is influenced by several things, but energy dependence is certainly one of the main ones.

There is no simple energy alternative to Russia, but one can be cobbled together from several sources, if not to replace Russian energy then to mitigate its power. Romania has energy and other resources to contribute to this, and the public statement issued by the United States and Romania included a commitment by Romania to focus on energy production as a critical element of the partnership. This is not as easy as it sounds. Romania has a reputation abroad for enormous complexity and unreliability in its permitting process.

This is another point where Romania's new strategy intersects with Russian interests. The Romanian view is that the Russians are extending their influence throughout the region, but particularly in Romania. They do it by the traditional means of using their intelligence services to try to manipulate the political process in Romania. As important, they can use commercial relations to weave networks of influence that are designed to make it costly for Romania to resist the Russians. The Russians are particularly adept at using Gazprom, its subsidiaries and other Russian energy companies to purchase and invest in Romanian and regional companies. The deals are never unattractive to either side in business terms, but they also serve to put the Russians in a position to shape both energy policy and political dynamics. This what I call commercial imperialism: the use of deals, particularly in energy, to create blocking points within the political system when Russian interests are threatened. This is not confined to Romania; the Russians use this tool to shape the behavior of other countries. Though certainly far less unpleasant than Soviet occupation, it nevertheless poses a challenge to U.S. influence.

Moldova, Energy and Russian Subtlety

There is another dimension to all of this, namely, Moldova. Moldova is ethnically Romanian but has been dominated by the Soviet Union and before that the Russian Empire. It is a place that survives by its wits and by accommodating Russian influence. It is an important place in the sense that if it were to be occupied by the Russians, Moscow would have access to the Prut River, with only a plain between it and Bucharest. If Moldova were to join Romania, then NATO would be on the Dniester River, less than a hundred miles from Odessa.

But such calculations matter only in wartime, and the Russians are inherently weak. Their single advantage is energy exports, and that advantage depends on the world price of oil, where they make their real profits. They do not control that price and in the future it is possible that the United States, suddenly a massive producer of oil, will be pushing the price downward. If that happens, there is little left for them.

But that won't happen for a couple of years, if it happens at all. And the full strength of the United States will not be at Romania's call for a few years, if it does become available. And Romania's obligation to produce energy won't manifest itself for a couple of years. So here in southeastern Europe, the Russians have a window of opportunity to create a framework that can withstand the winter that is coming.

They cannot live without Ukraine. They cannot take Romania. With or without the Americans, the Russians aren't strong enough for that. What they can do is manipulate, subvert, confuse and deflect. They need to undermine the Romanian entente with the United States, and they are skilled at the political maneuvering needed to do that. To many in Romania, Russia is near and strong, America far and indecisive. This was pointed out to me at one meeting. I replied: "In the 20th Century, the United States has won three wars in Europe. How many have the Romanians won?"

The most remarkable thing about Romania and even Europe as a whole is that in spite of the historical reality that the United States wins European wars, there is a view of the United States that it is naive, unfocused and bumbling. This goes beyond this administration to every administration I can recall. And yet, it is the United States that decides the fate of Europe consistently.

The Romanians know this, but they still feel that the Russians are more clever and capable than the United States. I think the reason is that the Russians move with enormous subtlety and complexity. They do this to compensate for their weakness. The United States operates more simply. It can afford to; it is playing from strength. For now, the Romanians accept this, but their acceptance is fragile. It depends on political consistency on the part of the United States, but with great distance come options and the ability to change one's mind. Romania is here and can't go elsewhere. It can only change alliances and hope for the best, something both sides need to consider.

Borderlands: First Moves in Romania is republished with permission of Stratfor."

" Ce nu au reusit imperii au reusit o mana de dobitoci scoliti la Moscova "

Deoarece geniul trebuia sa poarte un nume , i s -a spus EMINESCU


Mesaje : 9987
Data de inscriere : 20/12/2008


Sus In jos

Borderlands: First Moves in Romania Empty TATICUL SI CLOSCA DE SPIONI ARE DREPTATE

Mesaj Scris de CHINEZ cumpar PECHINEZ Mar Mai 27, 2014 6:38 pm

Rusia, prin serviciile sale secrete, incearca sa manipuleze procesul politic din Romania, Moscova avand o oportunitate sa-si stabileasca un cadru de influnta in Europa de Sud-Est in conditiile in care Romania nu va produce masiv energie in urmatorii doi ani

Mesaje : 257
Data de inscriere : 21/09/2012

Sus In jos

Borderlands: First Moves in Romania Empty SUNT PE SPATE

Mesaj Scris de RAUL Mar Mai 27, 2014 6:53 pm

CHINEZ cumpar PECHINEZ a scris:Rusia, prin serviciile sale secrete, incearca sa manipuleze procesul politic din Romania, Moscova avand o oportunitate sa-si stabileasca un cadru de influnta in Europa de Sud-Est  in conditiile in care Romania nu va produce masiv energie in urmatorii doi ani

AMERICANUL REINVENTEAZA ROATA ? era vizibil si de pe Marte ca serviciile secrete rusesti vor actiona la noi in tara folosind toate parghiile disponibile.

Mesaje : 153
Data de inscriere : 05/08/2011

Sus In jos

Borderlands: First Moves in Romania Empty Implicațiile mesajelor lui Biden pentru securitatea NATIONALA si regională

Mesaj Scris de MĂ DOARE IN PULA Mier Mai 28, 2014 9:42 am

Octavian Manea a analizat în pentru Revista 22 vizita vicepreședintelui SUA la București, Joe Biden.
În perspectiva desantului american de la Bucureşti realizat de Vicepreşedintele Biden, şi urmat în scurt timp şi de Secretarul Apărării Hagel, este important să reconsiderăm câteva dintre dezbaterile mai largi ale momentului. Mesajele sale au în cele din urmă nuanţe şi implicaţii regionale.
Pivotul de catifea
Sigur, Ucraina este marele elefant din colţul camerei şi în esenţă motivul care a precipitat întregul turneu. În acest context, s-au transmis mesaje pentru România, pentru flancul estic şi mai ales pentru NATO:
Angajamentul Americii pentru apărarea colectivă sub Articolul 5 al NATO este o obligaţie sacră, nu doar pentru noi, ci pentru toate timpurile. (…)Puteţi conta pe noi. Punct.
A spus vicepreşedintele Biden la baza militară Otopeni. Era natural că Washingtonul să reafirme credibilitatea garanţiei de apărare colectivă (articolul 5) că pe un angajament ferm şi de neclintit, altfel inima tratatului fondator al NATO.
La începutul lunii, în timpul unui discurs la Woodrow Wilson Internaţional Center, Chuck Hagel vedea Ucraina că pe un moment de limpezire în interiorul Alianţei, reamintind tuturor statelor membre de scopul sau ontologic: „un scut împotriva agresiunii şi a fricii de agresiune, un document simplu care dacă ar fi existat în 1914 sau 1939, ar fi prevenit două războaie mondiale”, în cuvintele preşedintelui Truman. Însă puterea acestui „antidot” la agresiune depinde de existenţa unui sistem de descurajare credibil. Iar când vorbim de Europa intrăm pe un teren mişcător.
Pe flancul estic, şi în general în Europa se porneşte de la premisa că în spatele Articolului 5 se află America. Când se vorbeşte de un pivot al NATO pe graniţa să estică, aşteptarea este aceea a unui pivot american. Însă tot mai mult, Administraţia Obama consideră această premisa că fiind nerealistă, o idee care încurajează mai degrabă sindromul “pasagerului clandestin”. Cu alte cuvinte credibilitatea NATO depinde nu doar de SUA, ci tot mai mult de ceea ce sunt statele membre pregătite să facă pentru a da credibilitate NATO. Accentul cade pe ceea ce se poate face împreună, ca Alianţa, nu doar pe America. În cele din urmă vorbim de o realitate programatică aflată în centrul priorităţilor de securitate ale Statelor Unite aşa cum sunt ele dezvoltate în cea mai recentă Quadrennial Defense Review (QDR) lansată la începutul anului.
În această perspectiva, pe fondul unor responsabilităţi globale tot mai extinse, dar cu o armata tot mai redusă numeric, o capacitate în declin, mutilată de sechestrul bugetar, Washingtonul este forţat să se bazeze tot mai mult pe alianţe puternice cu membri dedicaţi şi capabili să-şi asume partea leului în ceea ce priveşte asigurarea propriei lor securităţi. În această filozofie, accentul cade preponderent pe o formulă low-cost, inovativă, cu o geografie variabilă, diferită de paradigmă prezenţei terestre permanente, statice, preferând mai degrabă activele uşor transferabile şi flexibile: forţe navale şi aeriene, forţe terestre aliniate regional, dar aflate în regim de rotaţie. Oare va reinventa Ucraina dispozitivul strategic american din Europa redistribuind 10.000 de militari de pe vechiul aliniament al Războiului Rece (Vechea Europa) pe flancul estic, aşa cum a cerut Varşovia şi cum aşteaptă şi Bucureştiul? Răspunsul ar fi mai degrabă nu.
În urmă cu câteva săptămâni un înalt oficial al Pentagonului, Derek Chollet (Assistant Secretary of Defense for International Security Affairs) declara în faţa Congresului că nu anticipează „schimbări majore în prezenţa noastră permanentă din Europa” dincolo de desfăşurările prudente şi limitate numeric deja anunţate în România, Polonia sau statele baltice. Cu alte cuvinte nu prea mult dincolo de un simbolic „pivot de catifea”. Mai mult fact sheet-ul Casei Albe despre măsurile de reasigurare bilaterală sau colectivă (prin NATO) date României sugerează o prezenţa suplimentară acum dar limitată cronologic:
Statele Unite şi NATO sunt angajate să menţină o prezenţa continuă şi augmentată în Europa Centrală şi de Est cel puţin până la sfârşitul lui 2014.
Nici discursul lui Biden de la Bucureşti nu sugerează altceva. În concluzie revine în prim plan acea dezbatere veche legată de necesitatea ca Europa să-şi crească contribuţia în asigurarea propriei securităţi, în contextul în care „PIB-ul Statelor Unite este mai mic decât PIB-ul combinat al celorlalte 27 state membre NATO”, iar bugetele de apărare europene se află de un deceniu pe o pantă descendentă. Acum, întrebarea devine-ce este dispusă Alianţa (a se citi mai puţin SUA şi mai mult Vechea Europa) să facă pentru Flancul Estic în perspectiva summitului din toamna? Întrebat pe aceeaşi tema, Secretarul General al NATO a răspuns:
Un număr de elemente ar trebui incluse în consideraţiile noastre, precum updatarea planurilor existente de apărare, dezvoltarea unor noi planuri de apărare, exerciţii consolidate dar şi desfăşurările adecvate. (…) Totul depinde de evoluţiile de securitate. În concluzie, toate opţiunile sunt pe masă.
Flancul estic sub semnul moştenirii afgane?
Între timp, prinde tot mai mult contur o discuţie complementară despre ce înseamnă agresiunea în secolul XXI. Evenimentele din Ucraina arată o reţeta diferită de ceea ce Carta ONU sau Tratatul NATO înţeleg prin noţiunea convenţională de agresiune:
Articolul 5 se un atac armat. Sunt 100% convins că NATO este pregătită şi are voinţă de a acţiona în cazul unei agresiuni. Totuşi, cum am văzut în Crimeea, un atac poate să fie confuz şi neclar. Cum determinăm dacă articolul 5 se aplică sau nu? (Jānis Bērziņš, cercetător la Academia Naţională de Apărare din Letonia)
Moscova foloseşte o metodologie diferită de debarcarea în Normandia (1944), de invazia terestră din Afganistan (decembrie 1979) sau de campania Şoc şi Groază(2003). Coregrafia hardpower convenţională este secundară şi deocamdată rămâne în afară graniţelor Ucrainei. În prim plan se află campania pentru „suflete şi minţi”, pentru influenţarea „terenului” cognitiv, dublată de acţiuni subversive împotriva unui stat slab, cu instituţii găunoase şi care speculează alienarea politică a minorităţilor rusofone. Scenariul pare să fie mai puţin teritorial şi mai degrabă interesat să slăbească capacitatea administrativă a Kievului de a guverna periferiile.
Şi totuşi nimic din toate acestea nu este în sine o noutate. Seamănă izbitor de mult cu o insurgenţă proxy. Ar fi fost o realitate uşor de recunoscut pentru cei din aşa numită “vârstă de aur” a contrainsurgentei din a două jumătate a secolului trecut: Bernard Fall, David Galula sau Robert Thompson. Pentru Bernard Fall, el însuşi un insurgent educat în tacticile gherilelor maoiste din anii ‘50-’60, metodologia Moscovei ar fi una clasică:
When a country is being subverted it is not being outfought; it is being out-administered. Subversion is literally administration with a minus sign în front.
Şi Robert Thompson, unul dintre arhitecţii civili ai campaniei britanice din Malaya, dar totodată un observator atent al efortului american din Vietnam, obişnuia să spună că „dacă vrei pace, trebuie mai întâi să înţelegi războiul, în special, războiul în formele sale subversive”. Mai mult pentru Thompson, unul dintre principiile esenţiale într-un astfel de efort este acela că „guvernul trebuie să se concentreze pe infragerea subversiunii politice, nu a gherilelor”.
Toate aceste influenţe intelectuale vor stă la baza a ceea ce media a ajuns să popularizeze drept doctrina Petraeus (reţeta aplicată de SUA pentru stabilizarea Irakului şi ulterior de NATO în Afganistan). În interviul pe care l-am făcut în toamna anului trecut, Generalul David Petraeus ne-a spus într-un comentariu vizionar că:
Era insurgenţei nu s-a sfârşit. Fie că sunt declanşate de bătălii interne pentru putere şi influenţă, obiective ideologice sau prin acţiuni subversive din afară graniţelor ţării, insurgenţele vor continuă să modeleze lumea noastră.
Dintr-odată moştenirea operaţională a NATO, consolidată în ultimul deceniu în Asia Centrală, capătă o nouă dimensiune şi o cu totul altă simbolistica pentru flancul estic. În acest sens, ar fi o eroare să ne grăbim să ardem cărţile despre învăţămintele Afganistanului. Principiile campaniei ISAF de după 2009 ar putea decodifică şablonul operaţional folosit de Moscova pentru descompunerea Ucrainei, recomandând totodată şi eventuală terapie.
Revenind, mesajele transmise de Biden la Bucureşti inclusiv din această perspectiva a acţiunilor subversive care speculează realitatea unor instituţii şi a unei societăţi măcinate de corupţie au o dimensiune mult mai cuprinzătoare, cu implicaţii dincolo de România, în special pentru vecinătatea estică. Vorbeşte în esenţă de un altfel de agresiune, nu cea de articol 5, ci una în care cele mai importante arme nu trag, dar atacă fundaţia unei societăţi.
„Ţările care nu au un stat de drept puternic, un sistem judiciar independent şi instituţii democratice puternice sunt vulnerabile la tipul de acţiuni pe care le desfăşoară Rusia în Ucraina”, a spus vicepreşedintele american în interviul acordat Mediafax. Acţiunile subversive ale Moscovei proliferează exact pe un teren instituţional fragil cu un stat slab şi o administraţie putredă. „Avem o societate care îşi pierde controlul asupra propriului destin-nu doar asupra securităţii politice, dar şi securitatea fizică şi pregătirea militară sunt compromise. Am văzut acest lucru în Ucraina. Un deceniu şi jumătate de corupţie, au golit instituţiile militare şi au slăbit capacitatea ţării de a se apară. Semnificaţia luptei împotriva corupţiei nu ţine doar de bună guvernare. Este despre auto-apărare. Este o garanţie pentru suveranitatea ta naţională”, a spus Biden în discursul de la Palatul Cotroceni.
Este iarăşi un deja-vu pentru istoria campaniilor de (contra)insurgenţă. „Fără o maşinărie guvernamentală rezonabil de eficientă, niciun program sau proiect, nu va produce rezultatele dorite”, spunea Robert Thompson în cartea să Defeating Communist Insurgency-Experiences from Malaya and Vietnam (1967). În cele din urmă, că şi în Ucraina, vorbim de “o competiţie pentru guvernare” unde de departe cel mai important segment operaţional este cel civil: în prima linie se află funcţionarii administraţiei, experţii în dezvoltare, furnizorii de servicii.
Sigur asta nu înseamnă că Uniunea Europeană, America sau NATO trebuie să poarte „războiul” pentru guvernarea Ucrainei în locul Kievului. Intervenţia Vestului se poate face şi altfel, indirect (imaginea de fond ar fi cea a unui Edward Lansdale sau T.E. Lawrence), cu accent pe (re)construcţia, ranforsarea şi acordarea de asistenţă unor sectoare strategice pentru capacitatea de guvernare a Ucrainei. Uniunea Europeană, că „imperiu administrativ şi normativ”, este în particular bine poziţionată şi echipată în acest sens. De-altfel, intervenţiile recente din Balcani, dar mai ales cele din Sierra Leone, Columbia, Filipine din deceniul trecut, iar în trecut în El Salvador (anii ‘80) sau Dhofar (anii ‘60-‘70), arată un astfel de tipar operaţional. Campania afgană, cu toate limitele şi problemele sale, a resocializat Vestul în astfel de practici operaţionale.

Mesaje : 62
Data de inscriere : 14/08/2013

Sus In jos

Borderlands: First Moves in Romania Empty Re: Borderlands: First Moves in Romania

Mesaj Scris de Continut sponsorizat

Continut sponsorizat

Sus In jos


Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum