Václav Klaus despre Ucraina: o lovitură de stat, iar situaţia va fi exploatată pentru crearea rapidă a unui centru de putere suprastatal la nivel european

Scris de **Admin** Mar Mai 13, 2014 8:38 am

Václav Klaus despre Ucraina: o lovitură de stat, iar situaţia va fi exploatată pentru crearea rapidă a unui centru de putere suprastatal la nivel european
https://sites.google.com/site/incatareakremlinului/vaclav-klaus-despre-ucraina-o-lovitura-de-stat-iar-situatia-va-fi-exploatata-pentru-crearea-rapida-a-unui-centru-de-putere-suprastatal-la-nivel-european

Declarația politică Nr. 25 a Institutului Václav Klaus, "Let's start a real Ukrainian debate"
https://sites.google.com/site/incatareakremlinului/declaratia-politica-nr-25-a-institutului-vaclav-klaus-let-s-start-a-real-ukrainian-debate

zic și YO, ca tăt omu : YO CU TINE, TU CUMINE, Václav Klaus despre Ucraina: o lovitură de stat, iar situaţia va fi exploatată pentru crearea rapidă a unui centru de putere suprastatal la nivel european Image

SUS OPINCA , SUS ROMÂNE !!!

Scris de **Admin** Mier Mai 14, 2014 6:43 pm

Ukraine and America's "Global War on Terrorism". Is US-NATO Applying the "Syria Model" in Ukraine? (Ucraina și America "războiul global împotriva terorismului". Ne-NATO Aplicarea "Siria Modelul" în Ucraina?)

https://sites.google.com/site/gerulasiantikgb/ukraine-and-america-s-global-war-on-terrorism-is-us-nato-applying-the-syria-model-in-ukraine-ucraina-si-america-razboiul-global-impotriva-terorismului-ne-nato-aplicarea-siria-modelul-in-ucraina

Scris de EMIR AMIR Joi Mai 15, 2014 6:38 am

Ambasadorul Rusiei la București, Oleg Malginov, a declarat că țara condusă de Vladimir Putin nu intenționează să refacă granițele fostei URSS, iar declarațiile președintelui Băsescu privind extinderea până la gurile Dunării a teritoriului controlat de Rusia nu pot fi acceptate.

Diplomatul rus a fost întrebat cum comentează declarațiile președintelui Traian Băsescu conform cărora Rusia dorește să ajungă la gurile Dunării.

"Analizăm textul declaraţiei de ieri a preşedintelui, şi, credeţi-mă, sunt vremuri foarte dificile. În fiecare zi, mulţi politicieni din România fac multe declaraţii, pe multe canale, dar trebuie să le analizăm şi să comunicăm în mod corespunzător, adică obiectiv, către capitalele noastre. Această afirmaţie nu este nouă, am mai auzit-o. Noi nu o putem accepta. Nu avem asemenea planuri", a spus Malginov în cadrul unui interviu acordat Digi 24, care va fi difuzat integral sâmbătă seară.

Traian Băsescu a spus în mai multe rânduri, de la începutul crizei ucrainene, că Rusia lui Vladimir Putin privește cu "jind" la gurile Dunării. Prima asemenea declarație a fost făcută de șeful statului la data de 22 martie, dar marți, 13 mai, a revenit pe aceeași temă într-o declarație de presă de la Palatul Cotroceni, când a afirmat: "Scenariul cel mai rău ar fi o destabilizare a regiunii Odessa și veți constata că regiunea încinge ca un brâu Transnistria și după aceea să se poată ajunge cu influența Rusiei astfel încât teritoriul controlat de Rusia să ajungă până la brațul Chilia, e vechea frontieră a României cu URSS și credem că este unul dintre obiective".

Citește și: Federația Rusă vrea să ajungă până la brațul Chilia, susține Băsescu

http://www.dcnews.ro/ambasadorul-rusiei-catre-basescu-nu-vom-accepta_443341.html

Scris de ion pribeagu Joi Mai 15, 2014 6:44 am

U.S. troops have left Iraq and are leaving Afghanistan. The “war on terrorism” now seems so last decade. U.S. military spending has leveled off, and the Pentagon is looking at some fairly serious reductions after 2015. Last month, President Obama finally pulled the various threads of his foreign policy approach into a “doctrine” that emphasizes incremental diplomacy and leaves military intervention as a last resort.

We are, it would seem, at an epochal moment in U.S. history. The Reagan and Bush Jr. administrations attempted to deepsix the Vietnam syndrome and resurrect the U.S. military as the principle tool of U.S. foreign policy. But after the failures of Iraq and Afghanistan, the syndrome has returned in an industrial-strength version. Finally, it seems as if the United States is willing to take the cop out of cooperation.

But before we stick flowers into the barrels of the Special Forces’ combat assault rifles and celebrate the transformation of the CIA’s drones intoAmazon delivery vehicles, let’s evaluate what will likely be a very substantial backlash to the Obama doctrine. Depending on what happens in the mid-terms and more importantly the next presidential elections in 2016, we might be looking at yet another effort to drive a stake through the heart of the Vietnam-Afghanistan-Iraq syndrome and reassert, once again,American military power.

In the last presidential election, we narrowly escaped a return to the foreign policy of the 1980s with Mitt Romney. Next time around, the hawks from both major parties minus the libertarians—the War Party—may well offer something considerably more retrograde: perhaps a return to the 1890s and a celebration of American empire under Teddy Roosevelt.

But it won’t be just one war—Remember the Maine, to hell with Spain!—that the War Party will want the Pentagon to prepare to fight. Nor will it be the two or two-and-a-half wars of the Cold War heyday. Instead, the next generation of U.S. militarists—the Project for the New New AmericanCentury—will be talking about girding our loins for three wars. Before detailing this three-front global conflict, let me explain how we’ve been at this point already twice in the recent past.

Long before Obama unveiled his doctrine, the last two Democrats in the White House also tried, in their half-hearted ways, to restrain the Pentagon and elevate the State Department. For Jimmy Carter, his first two years in office marked the high point of détente and the military drawdown from the Vietnam years. Even though he turned considerably more hawkish in the second half of his term, Carter became a symbol of everything weak about the Democratic Party and its foreign policy. The events of 1979—the Soviet invasion of Afghanistan, the Iranian revolution—also conspired against President Malaise. Carter’s opponent in the 1980 election, Ronald Reagan, promised to stand up to the Russians, the Iranians, and anyone else who dared challenge Old Glory.

Bill Clinton, too, presided over a reduction of the U.S. military leviathan in the wake of the end of the Cold War. Clinton was by no means a pacifist. The United States was involved in the wars in former Yugoslavia and several attacks on al-Qaeda and its ilk during the 1990s. But the great sin of the Clinton administration, to its critics on the right, was its commitment to multilateralism. The Clinton administration actually seemed to believe in the United Nations and such associated efforts as the International Criminal Court. Beginning in 1997, the Project for the New American Century (PNAC) pushed a program that would eerily resemble the eventual foreign policy of the George W. Bush presidency, including a major uptick in military spending and regime change in Iraq. As in 1979, the events of September 11 helped to propel U.S. foreign policy in a different direction.

PNAC is dead and gone, and the Bush doctrine is buried in the sands of the Middle East. Obama has reached back to the earlier traditions of his Democratic predecessors for inspiration, borrowing a measure of modesty from Carter and a measure of multilateralism from Clinton. And Obama has encountered the same congressional resistance to his de factotempering of American exceptionalism. Behind the Obama doctrine lurks a certain implicit assumption: that a safety net of international norms can both cushion the relative decline of the United States and contain the rise of other powers like China. Of course, Washington would like to game the system as much as possible to prolong the U.S. unipolar moment and ensure a comfortable imperial retirement. If all goes according to plan, the only conflicts that will take place will be over the terms of America’s golden parachute and our 401(k) plan (to be negotiated at trade talks, with Chinese investors, and with European banks).

But nothing ever goes according to plan. And here are three reasons why, drawn entirely from recent headlines.

On May 1, China set up an oilrig in the South China Sea in waters that Vietnam also claims. Vietnam has used YouTube to show China ramming its ships. Both sides have fired water cannons at each other. Chinese fighter jets patrol the sky above the disputed territory. Vietnam and U.S. allies Japan, South Korea, and the Philippines have all pressed Washington to check China’s more assertive claims to territory in the East and South China Seas. They want a more vigorous Pacific pivot to Asia.

On May 11, voters in two regions in eastern Ukraine supported greater autonomy in a referendum rejected by the central government in Kiev. Russian President Vladimir Putin has vowed to intervene if the interests of ethnic Russians in Ukraine are threatened. Although he has promised to withdraw the 40,000 troops currently near the border, no such troop movements have been detected. Clashes between Ukrainian government forces and separatists in eastern Ukraine threaten to spiral into a civil war. New NATO members in East-Central Europe are wary of Russia’s more assertive claims to territory near their eastern borders. Polish Defense Minister Tomasz Siemoniak, for instance, has called on the United States to “re-pivot” to Europe.

Then there’s Africa, where the United States created a new Africa Command shortly before Obama took office and where the Pentagon has recently ramped up its operations to more than a mission a day. Boko Haram, a radical Islamist group that seeks to turn Nigeria into an Islamic state, kidnapped more than 200 girls from their school last month. It’s only the latest act of extremism from a group that Washington put on the foreign terrorism list last year. It’s not clear whether the Nigerian radicals have any ties to al-Qaeda. But the war on terrorism has entered a new phase in which smaller U.S. forces partner with governments on the ground in Africa to battle non-state actors. Although some in the United States have called for an “African pivot,” no one in the region has issued such an invitation. They don’t really have to. We’re already there.

So far, the Obama administration has been rather cautious in addressing all three of these challenges. The U.S. Navy maintains more than half of its fleet in the Pacific, the Army still has bases in Europe, and Special Forces are deployed throughout Africa. But the administration has not advised military intervention in any of the three cases (though the use of drones and some “boots on the ground” in Africa certainly go beyond mere non-military strategies).

It’s also not likely that a Republican president would do anything appreciably different, although the party has practically Photoshopped Neville Chamberlain into the Oval Office. Marco Rubio (R-FL), who is likely to throw his hat in the ring for 2016, has called for perhaps the strongest responses to Russia and China. But even he has stopped short of calling for actual U.S. military intervention. After all, Americans are now thoroughly cynical about sending U.S. troops to fight overseas.

But remember: the United States maintained its two-war doctrine more as a yardstick for measuring how much money to allocate to the Pentagon. In the 1980s, hawks were not pushing the United States to start a war with the Soviet Union or Iran. Rather, they wanted to maintain the capabilities to fight both wars simultaneously if need be.

Here’s the nightmare scenario for 2016. The War Party will fight against any cuts in Pentagon spending and argue for upping the allocation in order to fight three wars simultaneously: against Russia, against China, and against non-state actors wherever they threaten U.S. interests. Sound unlikely? The Bush administration was able to transform a ragtag group of crazies—which, admittedly, had directly attacked the United States and killed nearly 3,000 people—into the “heirs of all the murderous ideologies of the twentieth century.” Imagine what the War Party, if it controlled the White House and Congress, could do with the likes of Russia, China, and the heirs of the heirs of all those murderous ideologies? If we’re lucky, we’ll avoid any outright conflict. But the price will nevertheless be bankruptcy. Forget about that imperial 401(k) plan.

It’s often pointed out that the British Empire finally collapsed because of the debts incurred by England during World War II. Washington extended London a mountain of loans to fight the war, and when the loans came due, the United States effectively replaced England as the hegemon of the “free world.”

But the process was not so cut and dried. “In July 1950, on the eve of the Korean War,” [url=http://books.google.com/books?id=xE1hBBF37kwC&pg=PT187&lpg=PT187&dq="britain+had+a+full+naval+fleet+in+the+Atlantic"&source=bl&ots=iNYI8Z5ZdJ&sig=42faFMmzy1sWC3Se-DWyhWtXuqw&hl=en&sa=X&ei=lEdxU6TLJaLisASq7YGYBQ&ved=0CCgQ6AEwAA#v=onepage&q="britain had a full naval fleet in the]writes Tony Judt[/url] in Postwar, “Britain had a full naval fleet in the Atlantic, another in the Mediterranean and a third in the Indian Ocean, as well as a permanent ‘China station.’ The country maintained 120 Royal Air Force squadrons worldwide and had armies or parts of armies permanently based in Hong Kong, Malaya, the Persian Gulf and North Africa, Trieste and Austria, West Germany and the United Kingdom itself.” Five years after the end of World War II, someone forgot to give the British the news that their term was over.

The United States that Barack Obama inherited in 2008 was similarly a“dead empire walking,” and China now serves as the bankroller that the United States was in the 1940s. A prudent president, Obama has attempted to maintain U.S. position in the world at a lower cost and with less blowback. His critics on the left, myself included, want less empire and more prudence. But we must also acknowledge the deluge that might come après Obama and make the last few years seem like halcyon days.

If the War Party wins in 2016, all bets are off. We will prepare to fight in the Eurasian heartland, the South China Sea, and the resource-rich lands of Africa—because if we don’t fight them there, we’ll have to fight them here. Just when it seemed like we were about to give peace a chance, the United States will suddenly revert to a three-war doctrine. 2016 will be 1979 and 2001 all over again. And, as we all know, bad luck always comes in threes.

http://fpif.org/three-war-doctrine/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=three-war-doctrine

Scris de crescatorul de girafe Joi Mai 15, 2014 6:11 pm

Franța și criza ucraineană: INTERESUL POARTA FESUL

https://sites.google.com/site/neoconsirazboiul/franta-si-criza-ucraineana-interesul-poarta-fesul

Scris de horatiu 2010 Vin Mai 16, 2014 4:34 am

Admin a scris:Václav Klaus despre Ucraina: o lovitură de stat, iar situaţia va fi exploatată pentru crearea rapidă a unui centru de putere suprastatal la nivel european
https://sites.google.com/site/incatareakremlinului/vaclav-klaus-despre-ucraina-o-lovitura-de-stat-iar-situatia-va-fi-exploatata-pentru-crearea-rapida-a-unui-centru-de-putere-suprastatal-la-nivel-european

Declarația politică Nr. 25 a Institutului Václav Klaus, "Let's start a real Ukrainian debate"
https://sites.google.com/site/incatareakremlinului/declaratia-politica-nr-25-a-institutului-vaclav-klaus-let-s-start-a-real-ukrainian-debate

zic și YO, ca tăt omu : YO CU TINE, TU CUMINE,SUS OPINCA , SUS ROMÂNE !!!

[size=30]The U.S. mainstream media portrays the Ukraine crisis as a case of Russian “imperialism,” but the reality is that Moscow has been reacting to aggressive moves by Washington to expand NATO to Russia’s border in violation of a post-Cold War pledge, writes ex-CIA analyst Ray McGovern.[/size]

By Ray McGovern

May 15 2014 "ICH" - "Consortium News" - Russian Foreign Minister Sergei Lavrov used Wednesday’s interview with Bloomberg News to address the overriding issue regarding the future of Ukraine, at least from Moscow’s perspective. Speaking in fluent English, he said Russia would be “categorically against” Ukraine joining NATO.

[size=30]Lavrov said he welcomed the interviewer’s question regarding whether Ukraine can be part of NATO, recognizing it as a chance to shoehorn background information into the interview. It was an opportunity to explain Moscow’s position to a wide English-speaking international audience – first and foremost Americans. His comments seemed partly aimed at those so malnourished on “mainstream media” that they might be learning the history of NATO enlargement for the first time. Lavrov said:[/size]

[size=30]“In my view, it all started … back in the 1990s, when in spite of all the pronouncements about how the Cold War was over and that there should be no winners – yet, NATO looked upon itself as a winner.”[/size]

[size=30]Lavrov said U.S. and NATO reneged on a series of commitments: not to enlarge the Alliance; then (after NATO was expanded contrary to that commitment), not to deploy substantial forces on the territories of new NATO members; and then not to move NATO infrastructure to the Russian border.[/size]

[size=30]“All these commitments have been, to one degree or another, violated,” said Lavrov, adding that “attempts to draw Ukraine into NATO would have a[size=30]negative impact[/size][size=30] on the entire system of European security.” Lavrov said Russia’s national security interests and 25 years of recent history make this a key problem, not only for Ukraine and NATO, but also “an issue of Russia.”[/size][/size]

[size=30]Is Lavrov distorting the history? The answer is important – the more so inasmuch as the information needed to form cogent judgments is rarely found in the U.S. “mainstream media.” What happened in the months immediately before and after the fall [size=30]of the[/size][size=30] Berlin Wall on Nov. 9/10, 1989, is key to understanding Russia’s attitude now.[/size][/size]

No Dancing

[size=30]To his credit, President George H. W. Bush sent a reassuring message to the Soviets, saying, “I will not dance on the Berlin wall.” And just three weeks after it fell, Bush flew to Malta for a two-day summit with Gorbachev.[/size]

[size=30]At a joint [size=30]press conference[/size][size=30] on Dec. 3, 1989, Gorbachev said, “We are at the beginning of a long road to a lasting, peaceful era. The threat of force, mistrust, psychological and ideological struggle should all be things of the past.”[/size][/size]

[size=30]In the same vein, Bush spoke of a [size=30]new future[/size][size=30] just begun “right here in Malta” – one of lasting peace and enduring East-West cooperation. This came just six months after Bush had publicly called in a major speech in Mainz, West Germany, for “a Europe whole and free.” At the time it did not seem one had to be Pollyanna to hope that flesh could be pinned to the bones of that rhetoric.[/size][/size]

[size=30]According to Jack Matlock, then-U.S. ambassador to the U.S.S.R. who took part in the Malta summit, the most basic agreement involved (1) Gorbachev’s pledge not to use force in [size=30]Eastern Europe[/size][size=30] where the Russians had 24 divisions (some 350,000 troops) in East Germany alone, and (2) Bush’s promise not to “take advantage” of a Soviet withdrawal from Eastern Europe.[/size][/size]

[size=30]In early February 1990, Bush sent Secretary of State James Baker to work out the all-important details directly with Gorbachev and Foreign Minister Eduard Shevardnadze. Ambassador Matlock again was there and took careful notes on the negotiations, which focused on German reunification.[/size]

[size=30]From memory, Matlock told me that Baker tried to convince Gorbachev that it was in Moscow’s interest to let a united Germany remain in NATO. Matlock recalled that Baker began his argument saying something like, [size=30]“Assuming there is no expansion of NATO jurisdiction to the East, not one inch,[/size][size=30] what would you prefer, a Germany embedded in NATO, or one that can go independently in any direction it chooses.” [emphasis added][/size][/size]

[size=30]The implication was that Germany might just opt to acquire nuclear weapons, were it not anchored in NATO. Gorbachev answered that he took Baker’s argument seriously, and wasted little time in agreeing to the deal.[/size]

[size=30]Ambassador Matlock, one of the most widely respected experts on Russia, told me “the language used was absolute, and the entire negotiation was in the framework of a general agreement that there would be no use of force by the Soviets and no ‘taking advantage’ by the U.S.”[/size]

[size=30]He added, “I don’t see how anybody could view the subsequent expansion of NATO as anything but ‘taking advantage,’ particularly since, by then, the U.S.S.R. was no more and Russia was hardly a credible threat.”[/size]

[size=30]In his book [size=30]Superpower Illusions,[/size][size=30] Matlock wrote that NATO enlargement was a function[/size][/size]

[size=30]of U.S. domestic politics not of [size=30]foreign policy[/size][size=30] [/size][size=30]strategic thinking[/size][size=30]. It seems he got that right, too.[/size][/size]

Tough Guy Clinton

[size=30]From the campaign trail on Oct. 22, 1996, two weeks before he defeated Bob Dole for a [size=30]second term[/size][size=30] as president, Bill Clinton used NATO enlargement to advertise his assertiveness in foreign policy and America’s status as the “world’s indispensable nation.” Clinton bragged about proposing NATO enlargement at his first NATO summit in 1994, saying it “should enlarge steadily, deliberately, openly.” He never explained why.[/size][/size]

[size=30]President Clinton, thus, reneged on the pledges made by Baker to Gorbachev and Shevardnadze. Clinton lamely called upon Russia to view NATO’s enlargement as an arrangement that will “advance the security of everyone.”[/size]

[size=30]Clinton’s tough-guy-ism toward Russia was, in part, a response to even more aggressive NATO plans from Clinton’s Republican opponent Bob Dole, who had been calling for incorporating Poland, the [size=30]Czech Republic[/size][size=30] and Hungary as full members of NATO and had accused Clinton of “dragging his feet” on this. Clinton was not about to be out-toughed.[/size][/size]

[size=30]Those three countries joined NATO in 1999, starting a trend. By April 2009, nine more countries became members, bringing the post-Cold War additions to 12 – equal to the number of the original 12 NATO states.[/size]

[size=30]Clinton made what quintessential Russian specialist Ambassador George Kennan called a “fateful error.” Writing in [size=30]the New York[/size][size=30] Times on Feb. 5, 1997, Kennan asserted: “Expanding NATO would be the most fateful error of American policy in the entire post-cold-war era.”[/size][/size]

[size=30]“Such a decision may be expected to inflame the nationalistic, anti-Western and militaristic tendencies in Russian opinion; to have an adverse effect on the development of Russian democracy; to restore the atmosphere of the cold war to East-West relations, and to impel [size=30]Russian foreign policy[/size][size=30] in directions decidedly not to our liking.”[/size][/size]

[size=30]If you are the “sole indispensable” country in the world, though, you are sorely tempted not to heed the worrywarts.[/size]

Seeds of a Crisis

[size=30]On Wednesday, Lavrov said the [size=30]seeds of[/size][size=30] the current Ukraine crisis were sown in April 2008 during the NATO summit in Bucharest when NATO leaders stated in a declaration that “Georgia and Ukraine will be in NATO.”[/size][/size]

[size=30]Were Lavrov not the consummate diplomat, he might have also told his interviewer that, two months before the Bucharest summit, he had warned U.S. Ambassador to Russia William J. Burns to anticipate a strong Russian reaction to including Ukraine and Georgia in NATO. But diplomats don’t generally permit themselves an “I told you so.”[/size]

[size=30]Thanks to Pvt. Chelsea (formerly Bradley) Manning and WikiLeaks, we have the text of a State Department cable dated Feb. 1, 2008, from the U.S. Embassy in Moscow bearing the unusual title: “NYET MEANS NYET: RUSSIA’S NATO ENLARGEMENT REDLINES.”[/size]

[size=30]The IMMEDIATE precedence that the cable bears shows that Ambassador Burns (now Deputy Secretary of State) was addressing a priority issue under active consideration in Washington. Though it was six years ago, Burns interlocutor was the same Russian Foreign Minister Sergei Lavrov. Here is Burns’s introductory summary of his discussions with Lavrov:[/size]

[size=30]“Summary. Following a muted first reaction to Ukraine’s intent to seek a NATO membership action plan at the [upcoming] Bucharest summit, Foreign Minister Lavrov and other senior officials have reiterated strong opposition, stressing that Russia would view further eastward expansion as a potential military threat. NATO enlargement, particularly to Ukraine, remains ‘an emotional and neuralgic’ issue for Russia, but strategic policy considerations also underlie strong opposition to NATO membership for Ukraine and Georgia.[/size]

[size=30]“In Ukraine, these include fears that the issue could potentially split the country in two, leading to violence or even, some claim, civil war, which would force Russia to decide whether to intervene.”[/size]

[size=30]Ambassador Burns continued: “Russia has made it clear that it would have to ‘seriously review’ its entire relationship with Ukraine and Georgia in the event of NATO inviting them to join. This could include major impacts on energy, economic, and political-military engagement, with possible repercussions throughout the region and into Central and Western Europe.”[/size]

[size=30]Burns’s closing comment: “Russia’s opposition to NATO membership for Ukraine and Georgia is both emotional and based on perceived strategic concerns about the impact on Russia’s interest in the region. … While Russian opposition to the first round of NATO enlargement in the mid-1990s was strong, Russia now feels itself able to respond more forcefully to what it perceives as actions contrary to its national interests.”[/size]

[size=30]We don’t know whether Secretary of State Condoleezza Rice read Burns’s prescient remarks, but Lavrov’s warning clearly fell on deaf ears. On April 3, 2008, the NATO summit in Bucharest issued a formal declaration that “NATO welcomes Ukraine’s and Georgia’s Euro-Atlantic aspirations for membership in NATO. We agreed today that these countries will become members of NATO.”[/size]

[size=30]Now, with events quickly spinning out of control in Ukraine, some policymakers need to tell President Obama that there can be even bigger trouble ahead, if Russia’s [size=30]national security[/size][size=30] interests are not taken into account.[/size][/size]

Ray McGovern works with Tell the Word, a publishing arm of the ecumenical Church of the Saviour in inner-city Washington. During his 27-year career as a CIA analyst, he was chief of the Soviet Foreign Policy Branch and was posted briefly to the Soviet Union. He is co-founder of Veteran Intelligence Professionals for Sanity (VIPS).

Scris de FANTASIO Vin Mai 16, 2014 5:07 am

Ceea ce s-a întâmplat zilele trecute în Crimeea nu este rezultatul conjuncturii politicii ultimilor luni, este un scenariu pus la punct de cel puțin 4 ani.

Să ne uităm pe cifre: Datoria externă a Rusiei a crescut cu 40% în mai puțin de un doi ani ajungând la sfârșitul lui 2013 la suma record de 714.2 miliarde de dolari[1].

Cine sunt cei care au împrumutat Federația Rusă? Nimeni alții decât cei cu care are relații economice vechi și solide: Uniunea Europeană cu Germania partenerul cel mai mare, China, Statele Unite și Corea de Sud.

Momentul alipirii Crimeii este cât se poate de bine ales: după Olimpiada de iarnă de la Soci, înainte de alegerile din Parlamentul European, adică după ce a strâns o destul de mare suma de bani din turism și drepturi de televiziune și în timpul în care politicienii nu pot lua decizii majore din cauza alegerilor de peste câteva săptămâni.

Din toate analizele apărute în presă lipsesc câteva adevăruri importante, care demonstrează că, oricat de dornică de refacerea granițelor URSS, Federația Rusă rămâne acel “uriaș cu picioare de lut”.

Să începem cu primul lucru cert: Rusia este dependentă de exporturile de produse energetice care reprezintă aproape două treimi din totalul exporturilor. Conform Băncii Mondiale în 2011 ponderea a fost de 65%. Azi aceste date nu pot diferi prea mult de situația de acum doi ani si trei luni.

Figura 1.1 - Ponderea energiei în exportul Rusiei: The World Bank in Russia - Russian Economic Report pag 11[2]

Václav Klaus despre Ucraina: o lovitură de stat, iar situaţia va fi exploatată pentru crearea rapidă a unui centru de putere suprastatal la nivel european 1

De asemenea ca pondere a exporturilor, Uniunea Europeană reprezintă aproape 42% din totalul exporturilor rusești:

Figura 1.3: Ponderea exporturilor rusești în UE[3]

Václav Klaus despre Ucraina: o lovitură de stat, iar situaţia va fi exploatată pentru crearea rapidă a unui centru de putere suprastatal la nivel european 1.3

Compoziția acestor exporturi este de aproape 80% materii prime și produse energetice.

Figura 1.4: Componenta importurilor UE din Rusia[4]

Václav Klaus despre Ucraina: o lovitură de stat, iar situaţia va fi exploatată pentru crearea rapidă a unui centru de putere suprastatal la nivel european 1.4

Tragem prima concluzie: existența statului rus depinde de exportul de materii prime și principalii clienți sunt țările Uniunii Europene.

Principalul extractor, transportator si exportator este firma de stat Gazprom, careia i-au crescut datoriile de mai mult de zece ori în zece ani. Gazpromul este o companie aflată la discreția puterii și este foarte birocratizată. Dacă în 2008 Gazpromul era a treia companie mondială din punctul de vedere a capitalizării bursiere, având 350 de miliarde de dolari valoare de piață, într-un an managementul neperformant și intruziunea deciziei politice a făcut ca această companie să aibă o valoare de piață de trei ori mai mică[5]. Gazpromul este incapabila de a extrage gaze din câmpurile secundare sau terțiare, lăsându-le pe acestea nedezvoltate și neexploatate și nelăsând alte companii mai mici să le exploateze profitabil. De asemenea Gazpromul a acaparat aproape toate societățile regionale mici de extracție care performau cu prețuri mult mai mici de extracție. Exemplu este firma Novatek care cu toate că extragea gaz la un preț mult mai mic, era obligată să-și transporte gazul prin conductele deținute de Gazprom.

De asemenea este de notorietate faptul că Gazpromul are foarte multe subsidiare locale și firme de service și consultanță cu capital privat ce aparțin unor șefi din diferite eșaloane de management care o capușează. Un studiu realizat de compania londoneza Hermitage Capital Management a arătat că investiția pe un kilometru de conductă submarină a Blue Stream în partea rusească a fost de trei ori mai mare decât în partea turcească.

Acest fapt confirmă încă o dată că managementul Gazprom, reprezentat de dubleta Alexander Medvedev – președinte al Consiliului de Administrație și Alexei Miller – directorul general, vechi colaboratori ai președintelui Vladimir Putin își îndeplinesc sarcina de a transfera activele companiei către oficiali ai statului rus[6]. Adăugând și creșterea costurilor de operare cu peste 400% ale Gazprom putem afirma că această companie se îndreaptă spre faliment.

O previziune a US Energy Information Administration (EIA) spune că prețul gazelor în viitorii ani va avea o scădere ușoară și deabia în 2020 se va reveni la prețul din 2010, putem afirma că o revenire a Gazprom la parametrii profitabili este puțin probabilă. Cu alte cuvinte Gazpromul se îndreaptă spre faliment.

Știm că Gazpromul a acumulat datorii de peste 60 de miliarde de dolari, că pentru a rămâne pe piața europeană îi trebuiesc investiții de peste 200 miliarde de dolari în infrastructură și de peste 300 de miliarde de dolari în noile câmpuri gazeifere până în 2030 (estimare EIA). Mai știm că până în 2020 țările europene vor importa aproximativ 164 de miliarde mc de gaz pe an, în timp de necesarul va fi de 213 miliarde de mc pe an[7]. De aici nu poate rezulta decât faptul că Europa este supusă celui mare mare risc de securitate, acela ca Gazpromul să intre în faliment și presupunem că UE va face tot posibilul ca acest gigant să nu intre în colaps deoarece este nevoie de energie. Falimentul Gazprom va face ca Federația Rusă să intre în incapacitate de plăți, devenind un stat generator de insecuritate, fapt ce întărește supoziția de mai sus că UE și statele sale componente vor acționa în sensul de a salva Gazprom și Federația Rusă. Intrarea in incapacitate de plati ii va pune pe creditorii Rusiei in imposibilitatea de a-si recupera datoria imensa de peste 700 de miliarde de dolari.

Dar acesta nu este singurul risc la care este expusă Europa: subsidiarele și companiile la care Gazprom este acționar (inclusiv prin interpuși) majoritar sau minoritar este posibil ca să treacă din mâna statului rus în proprietatea privată a oligarhilor sau eșaloanelor superioare de conducere Gazprom. Această disoluție ar creea pe termen scurt o instabilitate în companiile vizate, ceea ce ar putea să le ducă în imposibilitatea de decizie managerială și la riscul de faliment, adică la disfuncționalități ale sistemului de transport și vânzare a gazului.

Scris de BEAU & BEAU Vin Mai 16, 2014 7:31 am

Euroscepticismul se radicalizează în multe state de pe bătrânul continent, iar sondajele arată că, după alegerile din 25 mai, vocile anti-UE vor fi mai solide ca oricând în Parlamentul comunitar. Și totuși, dacă europenii vor bunăstare și securitate, ar trebui să-și imagineze viitorul diametral opus acestor tendințe, consideră profesorul Brendan Simms, de la Universitatea Cambridge. Istoric și specialist în relații internaționale, acesta pledează pentru unificarea completă a Europei, văzând în criza generată de Rusia un argument suplimentar în acest sens. “Ar trebui să ne inspirăm din istoria anglo-americană şi să căutăm uniune într-un singur act, mai degrabă decât să ne bazăm pe o convergenţă lentă”, ne îndeamnă Brendan Simms, căci “numai aşa va avea Europa coeziunea necesară pentru a rezista domnului Putin”.

Scriați recent că “uniunile britanică și americană au făcut istorie. Dacă noi, cei din zona europeană, nu vom acționa rapid pentru a crea un singur stat, de inspirație anglo-americană, atunci și noi vom fi istorie - dar nu în sensul în care am fi sperat”. Totuși, ceea ce vedem azi este un euroscepticism foarte dinamic.

Brendan Simms: Într-adevăr, asta văd şi eu. Unii sunt sceptici din cauza unei temeri profunde că “Europa” subminează suveranitatea naţională. Alţii sunt dezamăgiţi de faptul că suveranitatea deja cedată organismelor supranaţionale nu este însoţită de o reală participare democratică. Asta explică de ce, de exemplu, grecii critică soluţiile de austeritate impuse de UE, dar, în acelaşi timp, nu dau niciun semn că ar dori să iasă din UE şi să se întoarcă la drahmă.

Rolul Parlamentului European se va întări grație Tratatului de la Lisabona, dar în ce măsură va putea acest lucru să contracareze jocul forțelor antieuropene, naționaliste și extremiste? Conform sondajelor, după alegerile din 22-25 mai aceste voci vor fi mai puternice ca oricând în Parlamentul European.

B.S.: Cred că alegerile vor conta doar dacă cei aleşi pot aduce schimbare în domeniile esenţiale, am în vedere moneda europeană, în sud şi vest, respectiv agresiunea domnului Putin, în est.

În ce măsură a constituit lipsa de unitate a europenilor un avantaj pentru Rusia? De pildă, Uniunea Europeană nu a avut o strategie energetică comună și nu are o armată proprie.

B.S.: L-a încurajat pe domnul Putin în mare măsură pentru că el se poate baza pe faptul că Berlinul doreşte să apere investiţiile şi securitatea energetică a Germaniei, că Franţa vrea să vândă arme Moscovei, că Marea Britanie vrea să-şi apere afacerile ruseşti din Londra. Dacă Uniunea ar avea o politică unitară cu privire la cumpărarea energiei, ar preveni intimidarea unor ţări mai mici precum Slovacia şi, bineînţeles, a unor membri aspiranţi precum Ucraina. De asemenea, dacă Uniunea ar avea o forţă armată serioasă, domnul Putin nu ar fi îndrăznit niciodată să blocheze integrarea europeană a Ucrainei prin anexionism flagrant.

Vor fi influențate relațiile internaționale de modul în care a fost anexată Crimeea? Practic, sub privirile a trei puteri garante, o țară a suferit pierderi teritoriale, iar agresorul nu a fost altul decât una dintre cele trei puteri.

B.S.: Cred că a răsturnat complet sistemul de securitate colectivă din Europa. Memorandumul de la Budapesta, deşi nu este o garanţie de securitate infailibilă, a fost un angajament serios. Prin analogie cu un sistem financiar, este ca o datorie secundară, în care garanţia ţărilor NATO este articolul 5 din Tratatul NATO (un atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele în Europa sau în America de Nord va fi considerat ca un atac împotriva tuturor”- n.r.). Abandonarea datoriei secundare a pus sub semnul îndoielii toate celelalte angajamente şi a avut ca rezultat faptul că întreaga periferie estică a Uniunii se teme de agresiunea rusească.

Din ce secol credeți că vine Vladimir Putin? După anexarea Crimeii, unii l-au identificat cu secolul XIX.

B.S.: Domnul Putin trăieşte în secolul XXI, al marilor puteri politice, în timp ce noi, europenii, suntem încă blocaţi în universul depăşit al secolului XX, al normelor şi rezolvărilor paşnice a conflictelor. Rezultatul: mergem la război cu un cuţit.

Ați cercetat intens lecțiile-cheie ale trecutului. Care s-ar potrivi cel mai bine Europei de Est?

B.S.: Cea mai importantă lecţie a trecutului este că marile uniuni, precum MareaBritanie (1707)

şi Constituţia Americană (1787), au luat formă în timpul unor teribile provocări politice străine. Au fost mai degrabă evenimente decât procese. Ar trebui să ne inspirăm din istoria anglo-americană şi să căutăm uniune într-un singur act mai degrabă decât să ne bazăm pe o convergenţă lentă. Numai aşa va avea Europa coeziunea necesară pentru a rezista domnului Putin. Am pus bazele unui think-thank pentru a promova această abordare, numit Proiectul pentru o Uniune Democratică.

Carte de vizită. Istorie și relații internaționale

De origine irlandeză, profesorul Brendan Simms activează la Departamentul de Studii Politice și Internaționale, din cadrul Universității Cambridge. În 2013, a fondat “Proiectul pentru o Uniune Democratică”, un think-tank cu sedii la München și Londra, iar în curând cu reprezentanțe și la Atena, Lisabona, Budapesta și Berlin. Grupul militează pentru o uniune deplină în zona europeană. În prezent, profesorul Simms pregătește o biografie strategică a lui Hitler.

http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/socul-care-poate-ajuta-europa-sa-i-reziste-lui-putin-335310

Scris de Joker2009 Vin Mai 16, 2014 9:01 am

Admin a scris:Václav Klaus despre Ucraina: o lovitură de stat, iar situaţia va fi exploatată pentru crearea rapidă a unui centru de putere suprastatal la nivel european
https://sites.google.com/site/incatareakremlinului/vaclav-klaus-despre-ucraina-o-lovitura-de-stat-iar-situatia-va-fi-exploatata-pentru-crearea-rapida-a-unui-centru-de-putere-suprastatal-la-nivel-european

Declarația politică Nr. 25 a Institutului Václav Klaus, "Let's start a real Ukrainian debate"
https://sites.google.com/site/incatareakremlinului/declaratia-politica-nr-25-a-institutului-vaclav-klaus-let-s-start-a-real-ukrainian-debate

zic și YO, ca tăt omu : YO CU TINE, TU CUMINE,SUS OPINCA , SUS ROMÂNE !!!

Kiev Junta Joins Al Qaeda
https://sites.google.com/site/carolinavaoferaportiaderas/kiev-junta-joins-al-qaeda

Scris de Continut sponsorizat

Václav Klaus despre Ucraina: o lovitură de stat, iar situaţia va fi exploatată pentru crearea rapidă a unui centru de putere suprastatal la nivel european

Václav Klaus despre Ucraina: o lovitură de stat, iar situaţia va fi exploatată pentru crearea rapidă a unui centru de putere suprastatal la nivel european

Ukraine and America's "Global War on Terrorism". Is US-NATO Applying the "Syria Model" in Ukraine? (Ucraina și America "războiul global împotriva terorismului". Ne-NATO Aplicarea "Siria Modelul" în Ucraina?)

Ambasadorul Rusiei, către Băsescu: Nu vom accepta!

The Three-War Doctrine Hyping threats from Russia, China, and the rest of the world, the U.S. War Party is gearing up to reassert American power.

Franța și criza ucraineană: INTERESUL POARTA FESUL

How NATO Jabs Russia on Ukraine

Rusia știe că UE nu va face nimic!

Șocul care poate ajuta Europa să-i reziste lui Putin

Kiev Junta Joins Al Qaeda

Re: Václav Klaus despre Ucraina: o lovitură de stat, iar situaţia va fi exploatată pentru crearea rapidă a unui centru de putere suprastatal la nivel european