Falsificatori, contestatari şi şarlatani. Campania de atrocităţi a Ungariei împotriva românilor

Scris de DORIANA-YOKO Vin Iun 14, 2013 8:51 am

Intre 1849 şi 1850 profesorul de la Harvard, Francis Bowen, a contestat paradigma deja acceptată că revoluţia maghiară condusă de Lajos Kossuth a fost înainte de toate o luptă pentru libertate şi pentru o republică democrată. DE ACELASI AUTOR Consecinţele Tratatului de la Trianon pentru români şi maghiari Misteriosul Domn Pacepa De ce are liderul maghiar Kossuth statuie în SUA Din contră, a subliniat Bowen, Ungaria a luptat în special împotriva propriilor naţionalităţi non-ungare - slavii, germanii şi românii (valahii). Şi acea luptă a fost determinată de decretul pe drepturi egale dat de Imperiul Habsburgic în ceasul al unsprăzecelea, care ameninţa privilegiile absolute ale artistocraţiei ungare, ce până atunci se bucura de imunitate legală completă, nu plătea niciun fel de taxe şi, în ceea ce-i priveşte pe români, le nega orice reprezentare în Transilvania. Profesorul Bowen a descris mai departe, din surse de primă mână, campania de atrocităţi a generalului Bem, dusă pentru Budapesta, împotriva românilor, ca fiind una care „aproape depăşea imaginaţia”; precum şi extremismul generalului Damianich împotriva propriului popor, care le-a declarat co-etnicilor săi că: „Vin să vă extermin de la rădăcină; apoi o sa-mi trag un glonţ în cap pentru ca ultimul sârb să dispară de pe faţa pâmântului”. (F. Bowen, “The War of the Races in Hungary,” (Războiul raselor în Ungaria) North American Review (1850): 132; F. Bowen, “The Rebellion of the Slavonic, Wallachian and German Hungarians against the Magyars,” (Revolta slavilor, valahilor şi germanilor unguri împotriva maghiarilor) North American Review (1851): 226). În timp ce interpretarea lui Bowen era împărtăşită de o mare parte din europeni, se confrunta direct cu opinia populară a concetăţenilor săi. Influenţată de viziunea unei noi republici democrate în politica internaţională, de justificarea aparentă a modelului american încă neobişnuit, şi, nu în cele din urmă, de o propagandă ungara a cărei armă principală era elocvenţa extraordinară a lui Kossuth, chiar şi administraţia prezidenţială a SUA - şi senatul statului Massachusetts care făcea parte din conducerea universităţii Harvard - au făcut public sprijinul acordat lui Kossuth şi că revoluţia lui reprezenta un aspect de interes pentru politica americană. Bowen a fost ulterior acuzat ca fiind un „falsificator” şi un „manipulator” al adevărului istoric. A fost criticat pentru că s-a bazat doar pe surse care i-au susţinut argumentaţia sa. S-au depus eforturi considerabile pentru a-l discredita drept un plagiator atât al cuvintelor, cât şi al ideilor. S-a insinuat că ar fi fost un paravan sau chiar un agent al Austriei. Şi a fost acuzat în mod public că ar fi susţinut absolutismul - fiind astfel un duşman al democraţiei americane - şi că ar fi fost un ”admirator al lui Haynau şi al lui Metternich” - la acea vreme „bestiile negre” ale opiniei publice internaţionale. „Nu cred”, a declarat un detractor, „că pot fi găsite altundeva în limba engleză, în acelaşi cadru, atât de multe greşeli, atât de multe falsităţi, atât de multă dezonoare literară”. Bowen a fost privit că fiind un oponent nu doar „al opiniei generale din ţara sa, dar şi a lumii civilizate”. (R. Carter, The Hungarian Controversy: An Exposure of the Falsifications and Perversions of the Slanderers of Hungary (1852); (Controversa ungară: o expunere a falsificării şi denaturării ale calomniatorilor Ungariei) M. Putnam, The North American Review On Hungary (1851)). Criticii lui Bowen şi-au concentrat o mare parte din atacul lor asupra surselor profesorului, şi au descris-o pe una dintre cele mai importante, „care i-a oferit nu mai puţin de o duzină din citatele sale”, ca pe „o producţie fără valoare şi care nu merită să fie menţionată”. (Putnam (1851): 343). Lucrarea în discuţie - Ungaria: Constituirea şi Catastrofa sa (1850) - a fost ridiculizată ca fiind „prea josnică pentru a fi luată în serios”, iar autorul său era presupus a fi un „agent austriac” sau „un englez în serviciul austriac (sunt sute în armata austriacă)” sau un „avocat plătit al lui Metternich sau Haynau”. (Carter (1852): 25) De fapt, sursa a fost expertul constituţional englez Sir Travers Twiss, membru al Societăţii Regale, consilier al reginei, profesor de drept civil şi economie politică la Universitatea Oxford şi profesor de drept internaţional la Kings College London. Twiss era deseori chemat să ajute ambasadele britanice în cele mai spinoase probleme legale de diplomaţie internaţională. Fără a fi omul doborât de o provocare, Bowen a adunat zeci de surse germane, franceze, britanice şi ungare pe acest subiect doar ca să fie din nou acuzat de tot felul de infracţiuni şi contravenţii (inclusiv de o „aversiune puternică” faţă de limba maghiară şi de o „ură profundă pentru unguri”). În timpul acestor atacuri, traiul său, şi chiar viaţa, i-au fost ameninţate. În ultima astfel de incursiune deschisă împotriva libertăţii de exprimare academice la Harvard, în februarie 1951, senatul statului Massacussetts a profitat de poziţia pe care o deţinea în conducerea universităţii Harvard şi l-a îndepărtat pe Bowen de la conducerea Catedrei de Studii istorice „McLean” a Universităţii Harvard. Universitatea Harvard, condusă de un preşedinte care ocupase acelaşi scaun de la Catedra de Istorie chiar înainte de Bowen, a considerat acuzaţiile ca fiind nejustificate şi complet false. Senatul statului Massachusetts a fost scos din Consiliul de conducere de la Harvard - şi nu s-a întors niciodată - iar în 1853 Bowen a fost reangajat şi numit în unanimitate la conducerea Catedrei de „Religie naturală, Filosofie Morală şi Politică civilă”, o poziţie în care avea să rămână pentru următorii 36 de ani. Universitatea Harvard continuă să acorde şi astăzi un premiu anual Francis Bowen în Filosofie morală. Am o oarecare afinitate pentru Profesorul Bowen. În timp ce nu am pretenţia de a mă afla la nivelul erudiţiei sale (Bowen, la urma urmei, a absolvit primul de la Harvard în generaţia 1833), am publicat recent două volume – Fereşte-mă, Doamne, de prieteni: Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României şi Cei din urmă vor fi cei dintâi: România şi sfârşitul Războiului Rece - cu privire la comportamentul României ca un actor de stat în alianţa sovietică, în cadrul mai larg al comunităţii socialiste, şi pe plan internaţional. În aceste cărţi, am contestat paradigma acceptată anterior cu dovezi noi care demonstrează că România nu a fost „calul troian” al Uniunii Sovietice în vest (sau oriunde altundeva), că politicile şi acţiunile române au constrâns în mod semnificativ comportamentul sovietic pe plan internaţional, în timpul Războiului Rece, şi că cei de la Kremlin „i-au permis” României independenţa doar în acelaşi mod în care Moscova „a permis” comportamentul independent al SUA - pentru că a fost obligată să facă astfel din cauza lipsei oricărei alternative viabile nu pentru că n-a dorit în mod disperat să schimbe comportmentul României şi nu pentru că n-a căutat în mod activ o altă soluţie. Abordând această percepţie convenţională am fost pe deplin conştient de necesitatea de a oferi o gamă largă de cazuri specifici cu mii (aproximativ 5,000) de note de subsol pentru a demonstra că o schimbare de paradigmă în interpretare a fost justificată. În această privinţă sunt de acord cu Bowen că „întrebările factuale, oricând prejudecăţile comunităţii au fost incitate, pot fi rezolvate doar prin abundenţă de mărturii; şi prin urmare noi am chemat în instanţă o mulţime de martori...ale căror mărturie unită şi armonioasă nu poate lăsa nicio urmă de îndoială într-o minte cu o capacitate normală, oricât de nedorit ar putea fi acel adevăr, sau oricât de încăpăţânate au fost prejudecăţile care au prevenit receptarea sa mai devreme”. (Bowen (1851): 236-237) Într-adevăr, modul în care prejudecăţile cognitive operează şi cum au funcţionat în ceea ce priveşte relaţiile americano-române şi ruso-române în mod special, este o temă principală a lucrării mele. În diferite atacuri pe care profesorul Bowen le-ar fi găsit familiare, am fost acuzat de falsificarea şi distorsionarea istoriei. Munca mea, spun unii, este unilaterală. (A. Pavelescu, 3/4/11, wordpress.com) Numele meu, spun alţii, a fost folosit ca să camufleze opiniile şi lucrările altora. (C. Vasile, 17/12/11, contributors.ro). Iar alţii chiar susţin că sunt un paravan sau un agent al serviciului de informaţii român, un susţinător al stalinismului naţional, si un admirator şi un apologet al lui Nicolae Ceauşescu - „bestia neagră” a opiniei publice internaţionale pentru o mare parte din ultimul sfert de secol. (V. Tismaneanu, 11/05/13, 20/12/11, 30/5/11, contributors.ro) Cei cu şi mai multă imaginaţie mă acuză că aş poza în rolul unui spion american (după ani de zile în care am contestat public acuzaţiile presei că aş fi fost „antena CIA”) şi că aş fi solicitat şi aş fi obţinut azil politic în România de la o democraţie americană represivă în timpul regimului lui Ceauşescu - deşi probabil nu din motive economice. (A. Bădin, 18 & 19/10/12, badin.ro) Desigur, orice provocare la o paradigmă cunoscută şi convenţională este obligată să stârnească emoţii, controverse şi critici. Astfel de revelaţii contrare nu trebuie numai să fie dovedite, dar şi să fie demonstrate din nou şi din nou, în destule cazuri specifice ca noile contururi să apară în mod clar, înainte ca paradigmele şi interpretările să fie schimbate. Nu există niciun mister şi nicio conspiraţie aici. Schimbarea de paradigmă este acceptată doar cu mare reticienţă de cei care s-au obişnuit cu paradigma veche, şi în special, de cei care şi-au bazat propriile interpretări şi chiar carierele pe paradigma acum demodată. Ce va rămâne din munca lor dacă fundaţia lor de orientare se dovedeşte să fie puţin mai mult decât picioare de lut? Acestea fiind spuse, multe dintre afirmaţiile menţionate mai sus sunt în mod evident destinate să distragă atenţia de la cărţi. Rolul lor nu este de a discuta argumentele conţinute în paginile cărţilor, dar de a reorienta atenţia de la ele, şi de la orice ar putea fi într-un fel interpretat ca fiind vinovat în atitudinea sau în comportamentul autorului, fie descoperite sau inventate. Unii calomniatori au apelat indirect la instituţiile şi autorităţile americane să se alăture în campania lor, pretinzând o ameninţare la adresa intereselor americane în România, şi chiar la însăşi democraţia României, cauzate de practicile mele subversive. Abordarea mea, spun ei, este o încercarea de a submina politica americană şi de a discredita CIA. În perioada 1850-1852 profesorul Bowen a fost supus la o ofensivă similară care implica denaturarea surselor sale, atacuri false asupra metodologiei sale, şi acuzaţii de motivare perfidă şi agenţie clandestină. Un calomniator a recunoscut în mod oficial într-o diatribă de 66 de pagini că primele 50 de pagini au fost dedicate atacului asupra surselor lui Bowen şi modului în care le-a folosit (şi, chiar dacă nu a recunoscut în mod deschis, motivaţiile sale „dubioase” de a scrie pe acest subiect). (Carter (1852)). Ultima parte a acelei diatribe cuprindea simple refuzuri şi repetiţii ale afirmaţiei iniţiale - de la aceleaşi sau surse similare - care au determinat articolele lui Bowen în primul rând. Astfel, au declarat criticii, nu au existat niciodată „încă din cele mai vechi timpuri, niciun fel de distincţii politice în Ungaria, fondate pe diferenţa de naţionalităţi” şi Ungaria „nu a încercat niciodată să interzică limbile locuitorilor non-maghiari din Ungaria sau să le impună, prin violenţă, limba maghiară”. (Putnam (1851), p. 293; Carter (1852), p. 54) Dovezile oferite erau afirmaţiile oficialilor unguri sau aristocraţilor maghiari din Europa şi America care reflectau în mod constant doar ceea ce era mai liberal şi mai generos în gândirea politică maghiară de la acea vreme. Românii / valahii, insistă criticii, se bucurau de drepturi egale şi „orice înţelegere greşită cu privire la acest subiect, care ar fi putut exista între valahi, nu poate fi pusă decât pe seama ignoranţei lor extreme”. (Putnam (1851), p. 332) Eşecul evident de a înţelege marea diferenţă dintre politica declarată şi cea implementată, dintre inteţia exprimată şi comportamentul real, a fost incredibil de naiv. Criticii americani ai lui Bowen nu par să fi ştiut, de exemplu, că Budapesta a anulat aplicarea drepturilor egale în Transilvania de îndată ce a avut loc Decretul la Viena în 1848 (ceea ce a mobilizat marea adunare de la Blaj). Limitându-se la declaraţiile oficiale ale ungurilor, acei critici erau nevoiţi să se bazeze pe falsuri, simple negări, şi (auto-) decepţii în campania împotriva profesorului Bowen, a scrierilor sale, şi a varietăţii de surse şi de martori. Va urma.

http://adevarul.ro/news/societate/falsificatori-contestatari-sarlatani-partea-i-1_51b7291ac7b855ff567f7998/index.html#

Scris de DORIANA-YOKO Vin Iun 14, 2013 8:53 am

@
https://sites.google.com/site/udmrociociolinaapoliticii/falsificatori-contestatari-si-sarlatani-campania-de-atrocitati-a-ungariei-impotriva-romanilor

Falsificatori, contestatari şi şarlatani. Campania de atrocităţi a Ungariei împotriva românilor

Falsificatori, contestatari şi şarlatani. Campania de atrocităţi a Ungariei împotriva românilor

Re: Falsificatori, contestatari şi şarlatani. Campania de atrocităţi a Ungariei împotriva românilor