Întâmplări de la periferia U.E.

Trăsnăi dâmboviţene

„Abuzuri, persecuţii politice, calomnii, nedreptăţi, trădări şi dezamăgiri” (V.V. Ponta despre cel mai greu an al guvernării sale)

Cu prilejul celei de-a 13-a aniversări a introducerii sale în marea politică de către ex-premierul Adrian Năstase, premierul în funcţie, V.V. Ponta, ne-a rezumat în cinci fraze postate pe pagina personală de Facebook, idealurile cu care şi-a început cariera politică şi rezultatele culese după 23 de luni de guvernare. Crezul celui pe care mentorul său l-a asemuit cu Nicolae Titulescu a fost cât de poate de nobil şi înalt, acela „de a schimba în bine ţara”. În care scop „[…] am încercat în toată această perioadă să folosesc poziţiile publice ocupate (secretar de stat, ministru, deputat, prim-ministru)”. Cum s-ar spune, toate bune şi frumoase. Schimbarea ţării în bine este sinteza supremelor idealuri naţionale, ţelul care ne animă, speranţa care ne dă forţă să rezistăm vicisitudinilor timpului, demagogiei şi trădărilor politicienilor. Omul politic care declară că ne întruchipeză idealul este prim-ministrul Guvernului României, din luna mai 2012. După, foarte în curând, doi ani de când se află în fruntea Cabinetului, V.V. Ponta ne arată unde am ajuns. Foarte direct şi abrupt, ne spune că, în 2014, România se află într-un an (cităm): „[…] plin de abuzuri, persecuţii politice, calomnii, nedreptăţi, trădări şi dezamăgiri”.

Ce să credem, noi cetăţenii, despre această stupefiantă declaraţie a prim-ministrului? Că în România gestiunea afacerilor publice nu este exercitată de guvernul legitim, ci de câte o putere ocultă, care ne abuzează, ne persecută politic şi ne trădează? Cum poate fi V.V. Ponta prim-ministru într-o ţară cu asemenea deficite extreme de democraţie şi deontologie politică? Ce au făcut premierul şi guvernele pe care le-a condus în ultimii doi ani? Cohortele comentatorilor s-au făcut că nu observă această declaraţie extrem de gravă a prim-ministrului. Ei s-au năpustit să interpreteze şi să traducă, în fel şi chip, aserţiunea, în evidentă tentă diversionistă, a celui de al cincilea alineat al postării, potrivit căreia, după „victoria din noiembrie 2014”, „[…] mă voi putea declara mulţumit de ce am realizat. Şi atunci îmi doresc să las locul în politică altora, mai tineri şi mai puţin marcaţi de regimul oribil al ultimilor ani”.

După doi ani de când este şeful puterii executive, cu o majoritate calificată în Parlament, liderul celui mai mare şi important partid politic din România ne transmite şi nouă spaimele sale: „[…] frica de mascaţi şi de linşajul public din partea unor jurnalişti fascisto-comunistoizi!”. În faţa acestor spaime ale prim-ministrului, nu putem să nu ne întrebăm care mai pot fi garanţiile pe care ni le oferă Guvernul că România mai este „stat de drept democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea (…) reprezintă valori supreme […]”, aşa cum prevede Constituţia, art. 1 alin. 3? Premierul a mai identificat şi o altă ameninţare, pe care a numit-o „accesele securistice din ultimii 10 ani ai societăţii comuniste”. Câtă vreme vom mai avea lideri politici care, după aproape 25 de ani, să mai invoce sperietoarea Securităţii, putem avea şi certitudinea că ea va persista încă pe atât. Iar ei ştiu foarte bine cum şi de ce. Nu „Securitatea” este problema reală. Problema reală este partizanatul politic cu care se gestionează şi adjudecă moştenirea din dosarele create de Securitate şi în care scop este finanţat un „superminister” cu 11 secretari de stat. Nu-l putem suspecta pe prim-ministru că nu ar crede în ceea ce spune. Altfel, nu ar vorbi. Avem, însă, bănuiala că având astfel de angoase s-ar putea să nu ne ţină bine cârma ţării. Nepotrivita trecere în revistă de către V.V. Ponta a 13 ani de carieră în politică ne-a adus doar reflecţii amare pentru un sfârşit de săptămână, asezonat şi cu confirmarea succesului politic al „inamicului” Jobbik Ungaria. Totuşi, amărăciunea produsă de confesiunile premierului ne-a mai fost ostoită. Am avut parte de o minunată după-amiază duminicală rusească oferită de Mircea Dinescu, la TVR 1, în compania lui Radu Captari, un talentat actor şi interpret, în limba rusă, a nemuritoarelor cântece cu care ruşii au cucerit, într-un alt fel, lumea.

Premierul României, sub asediu

Luni, 14 aprilie 2014, premierul Guvernului României, V. V. Ponta şi-a abandonat cabinetul de lucru din sediul Guvernului României şi s-a instalat în cazarma militară de reşedinţă a ministrului Apărării Naţionale şi a Statului Major General. Aceasta nu este o ştire oarecare, ci o informaţie cu semnificaţii, nu numai importante, ci şi deosebit de grave. Părăsirea de către premier a reşedinţei sale oficiale, situată în Palatul Victoria, obiectiv militar de maximă securitate, protejat contrainformativ, material, procedural şi fizic de către Serviciul de Protecţie şi Pază, cu motivarea unei nevoi sporite de securitate, pentru a se apăra de ameninţarea iminentă a unor provocări şi înscenări din partea Preşedintelui României semnifică o criză extremă de securitate naţională.

Problematizări obligatorii

- De ce şi-a pierdut premierul încrederea în sistemul de securitate complet şi complex asigurat de către Serviciul de Protecţie şi Pază?
- Care sunt împrejurările care au condus la vulnerabilizarea dispozitivului de securitate a reşedinţei oficiale a primului- ministru, astfel încât acesta să fie determinat să solicite reşedinţa de lucru securizată în sediul Ministerului Apărării Naţionale?
- Refugierea primului-ministru de ameninţările Preşedintelui României şi oferirea de azil din partea ministrului Apărării Naţionale nu semnifică o alianţă a acestora într-o posibilă conspiraţie?
- Premierul a reuşit să capete o mai puternică influenţă şi să se bucure de mai multă susţinere în Armată decât Comandantul Suprem, Traian Băsescu?
- Cine este, în fapt, în acest context special, Comandantul Suprem efectiv a Armatei?
- A intervenit o punere de acord şi a primit ministrul Apărării Naţionale acceptul de a-i oferi azil premierului, implicit şi un control mult mai riguros şi “cazon”, după standardele Biroului de Securitate al N.A.T.O. (N.O.S.)?
- Premierul a aflat că evidenţele vizitatorilor Palatului Victoria şi ai Cabinetului Primului-Ministru realizate de S.P.P. sunt imposibil de eludat şi falsificat şi, în realitate, nu caută mai multă ordine, ci, dimpotrivă, mai multă discreţie, confidenţialitate şi eludare a sistemelor de securitate?
- Ajunşi la strâmtoare, presiunile unora dintre liderii judeţeni ai Partidului Social Democrat asupra premierului au depăşit faza ameninţărilor proferate verbal la telefon, ajungându-se la alergarea şi buscularea lui V.V. Ponta pe culoarele Palatului Victoria?
- Premierul, în calitate de lider politic, a uns în funcţii la filialele partidului şi consiliile judeţene nişte rechini corupţi şi, la rândul lor, corupători la vârful puterii, care au deveni atât de agresivi încât trebuie să se apere de ei cu forţele Ministerului Apărării Naţionale?
- Se temea primul-ministru de ochii indiscreţi şi bine ascunşi ai tehnicii operative de securizare a incintei Palatului Victoria şi a dorit să evite fixarea foto/video/audio a unui flagrant?
- Ministrul Apărării Naţionale are o justificare credibilă pentru azilul politic (sau de ce natură) oferit primului-ministru ?
- Gestul grav al primulu-ministru va însemna şi o poziţionare în tabere ostile a componentelor sistemului securităţii naţionale sau ministrul Apărării Naţionale se va dezmetici şi-l va expedia urgent la Palatul Victoria?
- Serviciul de Protecţie şi Pază acceptă criticile implicite aduse de premier cu privire la securizarea “mai civilă” a obiectivului special de importanţă deosebită „Palatul Victoria-sediul Guvernului României”?

Prezenţa actualului premier în fruntea guvernului a devenit o piatră de moară legată de gâtul fiecărui cetăţean al României

Explicaţiile pe care primul-ministru ni le-a oferit în legătură cu schimbarea reşedinţei sale oficiale de lucru sunt ridicole, neserioase şi, deci, de neluat în seamă, fiindcă sunt şi de-a dreptul ofensatoare. Primul-ministru nu are un comportament public de demnitar al statului. Dacă totuşi pretinde că are, să ne facă dovada, că înainte de a-şi pune bocceluţa în băţ, la spinare, pentru a tuli-o din Podul Mogoşoaiei în Dealul Spirii, a reflectat la consecinţele gestului sau. Nu o va face, fiindcă V.V. Ponta nu ia nimic în serios, fapt pentru care prezenţa sa în fruntea guvernului a devenit o piatră de moară, tot mai grea, pe zi ce trece, legată de gâtul nostru, al fiecărui cetăţean al României.
http://www.art-emis.ro/analize/2224-intamplari-de-la-periferia-u-e.html