Căutare
Ultimele subiecte
„Chapeau, monsieur le President!”
4 participanți
Pagina 1 din 1
„Chapeau, monsieur le President!”
„Chapeau, monsieur le President!”
Într-o zi cu soare, o mare „dragoste” s-a „terminat”, aparent fără motiv; era un „divorţ” ca un balet de urşi, al psd-ului de pnl. La scurt timp după trecerea pnl în „opoziţie”, la ora de maximă audienţă şi în mijlocul unui Parlament reunit, Căcărău îşi dădea teatral demisia din funcţia de preş al Senatului. Nimeni nu înţelegea demisia unui bandit, când anterior asemenea demisii în partidul său n-au existat, nici măcar când au existat condamnări definitive pronunţate de Justiţie.
În locul lui Căcărău a venit, pe filieră psd, o altă lepră, Tariceanu. Mişcarea scăpa înţelesului obişnuit, ştiut fiind că în caz de suspendare sau imposibilitate a Preşedintelui de a-şi exercita prerogativele, locul său era luat tocmai de preşedintele Senatului, un vis mai vechi al lui Căcărău. Începuse să se contureze existenţa unui plan la baza tuturor acestor acţiuni, dar schiţa lui încă nu era evidentă. Totul se învârtea, se vedea încă de atunci, în jurul a câtorva persoane, printre care Căcărău, Moliceanu şi primul derbedeu oligofren al guvernului, dar rolurile încă nu erau bine stabilite; nu pentru public.
Spuneam că România joacă un rol extrem de important geopolitic (aici la http://munchausentimes.blogspot.ro/2014/03/batalia-pentru-europa.html), pe „tabla de şah” a Moscovei, dar amănuntul a trecut aproape neluat în seamă în presa noastră, dar nu şi în afară. De altfel, rolul destinat României în campania rusească antiamericană şi antieuropeană a fost confirmat şi de Friedman, dar şi de „indiscreţiile” dintre ambasadorii ruşi în Africa. Conform acestor analize, singurul „ciot” de care se putea împiedica „sultanul roşu” era Traian Băsescu, aşa că el trebuia eliminat. Dar cum?
O nouă suspendare era de o prostie fără seamăn, având în vedere experienţele anterioare, dar şi avertismentele externe, inclusiv cele venite de la socialiştii europeni. Astfel a apărut necesitatea eliminării Preşedintelui prin punerea sa sub acuzare, cea de-a doua posibilitate prevăzută de Constituţie pentru a-l suspenda fără ca un referendum să fie necesar. Dar ce să facă ei, că timpul trecea, iar motiv de acuzare nu găseau? Au făcut „comisia Nana”, încercând ca prin manipulări să influenţeze justiţia, dar repede s-au convins că varianta e perdantă; cum alta nu aveau, încercau forţarea „comisiei”, pentru ca în cele din urmă să-l acuze de ceva pe Preşedinte şi astfel să-l suspende pe o perioadă nedeterminată, suficientă însă pentru ca ei să-şi atingă scopurile. Îl aveau pe lacheul Tariceanu ca preşedinte interimar, o covârşitoare majoritate în Marea Adunare Naţională şi un guvern gata de orice atentat la statul de drept. Cine să li se opună?
Formal, pnl este în „opoziţie”, iar Căcărău trebuie să pozeze în „catindatul” „nepătat” al „opoziţiei” de „dreapta”, secondat fără convingere de un pdl care cochetează cu împărţirea „ciolanului liberal”, imediat după europarlamentare sau, în varianta pesimistă, după prezidenţiale. Căcărău nu putea fi simultan şi candidat „curat” la prezidenţiale, dar şi preşedinte interimar care aprobă prin semnătură manevre ce ţin de proiectata lovitura de stat, aşa că rolul infantilului Tariceanu este important în „marea revoluţie socialistă” ce urmează în ore, poate zile. Preventiv, centrul „operaţional” al puciştilor s-a mutat la M.Ap.N.
Nu ştiu când se va da „asaltul asupra Palatului de Iarnă”, dar e sigur acum că el va avea la bază o plângere lipsită de obiect la adresa Preşedintelui, una depusă de oameni fără calitatea juridică de a depune aşa ceva în faţa organelor statului, o plângere halucinantă ca motivaţie juridică, o plăsmuire de joasă speţă. Noi vom accepta aşa ceva sau vom ieşi cu toţii în apărarea Preşedintelui şi a statului de drept?
De ce „Chapeau, monsieur le President”? Ştie Base de ce...
http://munchausentimes.blogspot.ro/2014/04/chapeau-monsieur-le-president.htmlÎn locul lui Căcărău a venit, pe filieră psd, o altă lepră, Tariceanu. Mişcarea scăpa înţelesului obişnuit, ştiut fiind că în caz de suspendare sau imposibilitate a Preşedintelui de a-şi exercita prerogativele, locul său era luat tocmai de preşedintele Senatului, un vis mai vechi al lui Căcărău. Începuse să se contureze existenţa unui plan la baza tuturor acestor acţiuni, dar schiţa lui încă nu era evidentă. Totul se învârtea, se vedea încă de atunci, în jurul a câtorva persoane, printre care Căcărău, Moliceanu şi primul derbedeu oligofren al guvernului, dar rolurile încă nu erau bine stabilite; nu pentru public.
Spuneam că România joacă un rol extrem de important geopolitic (aici la http://munchausentimes.blogspot.ro/2014/03/batalia-pentru-europa.html), pe „tabla de şah” a Moscovei, dar amănuntul a trecut aproape neluat în seamă în presa noastră, dar nu şi în afară. De altfel, rolul destinat României în campania rusească antiamericană şi antieuropeană a fost confirmat şi de Friedman, dar şi de „indiscreţiile” dintre ambasadorii ruşi în Africa. Conform acestor analize, singurul „ciot” de care se putea împiedica „sultanul roşu” era Traian Băsescu, aşa că el trebuia eliminat. Dar cum?
O nouă suspendare era de o prostie fără seamăn, având în vedere experienţele anterioare, dar şi avertismentele externe, inclusiv cele venite de la socialiştii europeni. Astfel a apărut necesitatea eliminării Preşedintelui prin punerea sa sub acuzare, cea de-a doua posibilitate prevăzută de Constituţie pentru a-l suspenda fără ca un referendum să fie necesar. Dar ce să facă ei, că timpul trecea, iar motiv de acuzare nu găseau? Au făcut „comisia Nana”, încercând ca prin manipulări să influenţeze justiţia, dar repede s-au convins că varianta e perdantă; cum alta nu aveau, încercau forţarea „comisiei”, pentru ca în cele din urmă să-l acuze de ceva pe Preşedinte şi astfel să-l suspende pe o perioadă nedeterminată, suficientă însă pentru ca ei să-şi atingă scopurile. Îl aveau pe lacheul Tariceanu ca preşedinte interimar, o covârşitoare majoritate în Marea Adunare Naţională şi un guvern gata de orice atentat la statul de drept. Cine să li se opună?
Formal, pnl este în „opoziţie”, iar Căcărău trebuie să pozeze în „catindatul” „nepătat” al „opoziţiei” de „dreapta”, secondat fără convingere de un pdl care cochetează cu împărţirea „ciolanului liberal”, imediat după europarlamentare sau, în varianta pesimistă, după prezidenţiale. Căcărău nu putea fi simultan şi candidat „curat” la prezidenţiale, dar şi preşedinte interimar care aprobă prin semnătură manevre ce ţin de proiectata lovitura de stat, aşa că rolul infantilului Tariceanu este important în „marea revoluţie socialistă” ce urmează în ore, poate zile. Preventiv, centrul „operaţional” al puciştilor s-a mutat la M.Ap.N.
Nu ştiu când se va da „asaltul asupra Palatului de Iarnă”, dar e sigur acum că el va avea la bază o plângere lipsită de obiect la adresa Preşedintelui, una depusă de oameni fără calitatea juridică de a depune aşa ceva în faţa organelor statului, o plângere halucinantă ca motivaţie juridică, o plăsmuire de joasă speţă. Noi vom accepta aşa ceva sau vom ieşi cu toţii în apărarea Preşedintelui şi a statului de drept?
De ce „Chapeau, monsieur le President”? Ştie Base de ce...
foame_gat- Mesaje : 161
Data de inscriere : 24/10/2010
Gabriela,zâna Maseluţă- Admin
- Mesaje : 296
Data de inscriere : 28/09/2010
Băsescu, atac la socrul lui Ponta pentru afaceri cu terenuri
Traian Băsescu a catalogat drept „un abuz” înființarea Comisiei Nana, arătând că o comisie parlamentară „nu discută despre subiecți privați”. Președintele a spus însă că dacă tot s-a înființat, aceasta ar trebui să vadă cum s-a privatizat Institutul de Cercetări Fundulea...
„Dacă tot se află această comisie în funcțiune, să vadă ce-i cu cele 2.000 de hectare de la Fundulea. Și cred că prefecții și primarii care au făcut operațiunea de spoliere a stațiunii ar trebui să dea explicații. Sigur, este ghinionistă treaba, pentru că prefecții erau toți de la PSD și PC la acea vreme. Dacă nu se vor ocupa ei, mă voi ocupa eu și voi sesiza instituțiile statului pentru că s-a mers prea departe”, a avertizat Traian Băsescu.
Acesta n-a uitat nici de socrul premierului, senatorul de Timiș, Ilie Sârbu. „Ar fi de asemenea foarte interesant să vedem ce s-a întâmplat în Timiș, tata socru cât a fost de implicat în vânzările de terenuri. Cred că ar fi interesant pentru că tata socru nu-i persoană privată, e parlamentar”, a arătat președintele, într-p declaraţie din această seară, de la Palatul Cotroceni.

parte vătămată-colectiva?
Ieșit la bătaie împotriva corupției și a guvernului, președintele Băsescu nu s-a mai putu opri din lovituri – până s-a nimerit pe sine în plină figură. Dacă la bilanțul MAI domnul Băsescu s-a comportat prezidențial cerând justiției să ancheteze imediat cazul Nana (unde fiica sa a cumpărat 300 ha.) , duminică seara a procedat total antiprezidențial amenințându-o pe doamna Firea (membră a comisiei parlamentare Nana ) „să aibă grijă de moșia soțului ei, că s-ar putea să nu-l mai găsească seara acasă dacă nu e atentă. Înțeleg că în paohia lui se întâmplă destule lucururi rele”. Urâtă declarație! Președintele n-avea dreptul să amenințe și nici să amestece justiția într-o răfuială țățească. Dublă greșeală. Contagioasă însă. După ce doamna Firea s-a declarat “amenințată și șantajată” dar curajoasă, premierul Ponta a intervenit cavalerește preluând onoarea familiei Firea-Pandele asupra partidului:”depunem plîngere penală împotriva lui Băsescu Traian pentru amenințare și șantaj, semnez și eu și toți parlamentarii PSD”.În ce calitate? De parte vătămată-colectiva? Dai în Firea, dai în mine, dai în partid și în ruine. Până aici era doar o operație rudimentară de propagandă menită să arate că partidul e sensibil la durerile bogaților. Când un baron local e amenințat, Ponta dă în plâns, de acolo în plângere penală și din plângere în amenințare penală: “după decembrie o să-l vedeți dând cu subsemnatul în fiecare zi pe inculpatul Băsescu, sunt absolut convins că va ajunge în închisoare, la Nana e spălare de bani, Băsescu e un corupt comunist și securist.”Asta spusese și domnul Băsescu despre el:”Ponta e profund corupt”.Ce repede ajung înalții demnitari la amenințări cu pușcăria! Și nici n-a inceput campania electorală! Când i s-a atras atenția că amenință exact ca-n plângerea sa penală, Ponta s-a .oțărât :”deci eu fac același lucru ca Băsescu?”. Deci facea și mai rău. Aflat in vizita pe distrugătorul american Donald Cook , dl Băsescu s-a referit la distrugătorul Ponta pe seară: „Ponta și braonii PSD nu înțeleg cum e să cumperi legal un teren”. Normal, ce-i legal nu-i în firea lor. E ceva totuși ca președintele și premierul să se bată pentru doamna Firea. Nu i-ai fi bănuit așa slabi de fire. Măgulit, Pandele (soțul) a zis că nu depune plângere:”eu sunt bărbat” – în timp ce Ponta a fugit de la Palatul Victoria intr-un birou securizat de la Ministerul Apărării de teama unor “însecenări”. De ce nu s-o fi ascuns într-un buncăr? E mai sigur. Kim Jong Un acolo sta.
Gabriela,zâna Maseluţă- Admin
- Mesaje : 296
Data de inscriere : 28/09/2010
Opţiunea nucleară anti-Ponta. Băsescu readuce în discuţie dosarul Panait
Opţiunea nucleară anti-Ponta. Băsescu readuce în discuţie dosarul Panait
https://ro.stiri.yahoo.com/op%C5%A3iunea-nuclear%C4%83-%C3%AEn-cazul-lui-ponta-b%C4%83sescu-readuce-121806235.html
&
http://gerula.wblog.ro/2014/04/17/optiunea-nucleara-anti-ponta-basescu-readuce-in-discutie-dosarul-panait/

PALAVRE
Parchetul General chiar a dat curs rugăminții dlui Băsescu „de a ancheta imediat” cazul Nana și a început urmărirea penală – ceea ce sună amenințător pentru primarii din zonă (ai PSD) care au făcut retrocedări ilegale. Știind adevărul, primarul Pandele a mărturisit că el și-a sfătuit soția să se abțină: „i-am spus Gabrielei Firea să nu intre în comisia Nana fiindcă paratrăsnetul va cădea pe primari”. Or, și el lucrase cu paratrăsnetul. Aproape simultan cu Parchetul, dna Firea a depus plângere penală împotriva președintelui pentru „amenințare și calomnie”. Inițial era „amenințare și șantaj” dar după ce s-a aflat că dna Firea a suferit o condamnare pentru șantaj, acesta a devenit calomnie. Nu se știe în ce constă calomnia, dar sună fioros. Dna Firea a anunțat la depunere că „pe plan uman” l-a iertat pe dl. Băsescu fiindcă suntem în postul Paștelui dar ca senator e datoare „să apere onoarea Parlamentului”. Dac-o găsește. La Ghiță tv tocmai se anunța că urmează „dezvăluiri despre Băsescu; Gabriela Firea a asistat la o discuție despre sex între Băsescu și Monica Tatoiu; imagini uluitoare”. Imaginile uluitoare cu dna Firea asistând n-au mai apărut. Pesemne că Pandele, mai evlavios din fire, a sfătuit-o să nu atace un asemenea subiect înainte de Paști. Bărbații sunt mai atenți când e vorba de post. Țin cu dinții de el. Preferă, de la o vârstă încolo, subiectele medicale. Pentru că ginerele său a fost suspectat de dl. Băsescu că „a avut o cădere nervoasă” când s-a predat armatei și că el însuși a fost „samsar de terenuri” în Timiș, dl. Ilie Sârbu, vătămat cândva la vânătoare chiar între picioare (zona de referință la Ghiță tv), s-a năpustit asupra președintelui cu toată mizeria din dotare: „Băsescu tremură dimineața când intră în birou și-l reanimă consilierii cu tărie, unii au căderi nervoase, alții cad în alcool”. Asta a zis dl. Ilie Sârbu, tremurând, dimineața. După amiază, reanimat cu tărie de cele mai urâte intenții, dl. Socru a revenit cu precizări: „Băsescu suferă de psihoză paranoidă, exorcizarea e ultima soluție care l-ar putea face om”. Iată că deși a activat în sânul bisericii (chiar la vârf, la clopotniță), Ilie Sârbu n-are nimic sfânt nici în Săptămâna Mare. Sau poate că și-a pierdut credința văzând cum îi pleacă ginerele la armată. Premierul a fost mai cazon: „Băsescu e un om decăzut. Este rușinea României”. Fiind antibăsist, Ponta este, dimpotrivă, nerușinarea României. România, săraca, n-a mai zis nimic. Își număra bănuții. Vopsea ouăle. Paște fericit.
Cine este (de)legat?
De acum încolo, pentru toate ilegalitățile din administrația locală vor răspunde acarii Păun. Pentru politicieni, eventuala tragere la răspundere a subalternilor va fi doar o pagubă colaterală, o mică dificultate de parcurs.
O idee năstrușnică îi dă târcoale de ceva vreme vicepremierului Dragnea, iar acum pare că și contextul îl ajută să o promoveze. Pe scurt, domnul Dragnea ar dori ca oamenii politici – primari, președinți de consilii județene sau miniștri - să nu mai răspundă pentru actele pe care le semnează. În locul lor ar trebui să răspundă funcționarii din respectivele instituții. Declarația integrala a vicepremierului este următoarea: „Dacă un primar semnează autorizaţii de construcţii, în stânga pe autorizaţie semnează secretarul primăriei, în dreapta semnează arhitectul-şef. Un primar nu este obligat nici de Constituţie, nici de legislaţie să fie arhitect şi jurist, şi inginer constructor, să aibă nu ştiu ce specializări, el poate să fie şi cu liceul. Dacă poporul are încredere în el, este votat. Dacă secretarul semnează în stânga, asta îi spune primarului că, din punctul de vedere al respectării legii, toată documentaţia care stă la baza emiterii autorizaţiei de construcţie este în regulă. Dacă arhitectul semnează în dreapta, acea semnătură îi spune primarului că toate prevederile legale din domeniul disciplinei în construcţii, urbanismului sunt în regulă şi toate condiţiile au fost îndeplinite“.
În lumea pe care o descrie domnul Dragnea avem de a face doar cu primari corecți care nu ies din vorba specialiștilor din primărie: dacă aceștia le spun că o anumită procedură nu este legală, nici vorbă ca primarul să pună presiune pe funcționarul public pentru ca acesta să-și schimbe opinia. Evident, aceasta este o lume paralelă celei în care trăim noi. În România anului 2014, baronii locali taie și spânzură în zonele pe care le controlează cu un dispreț evident atât pentru lege, cât și pentru cei care încearcă să le spună că anumite lucruri nu sunt în regulă. Ajunge să citim extrasele din conversațiile pe care domnul Mazăre le poartă cu personalul primăriei, așa cum rezultă ele din dosarul DNA. E vreun dubiu acolo cu privire la cine deține puterea, cu privire la cine ia deciziile potențial ilegale? Sigur că nu: cel care decide este primarul și o face împotriva opiniei exprimate de specialiștii primăriei. Mai mult, acestora li se impune să elibereze actele necesare investitorului imobiliar, împotriva voinței lor. Nu am văzut până acum niciun politician tras la răspundere penală pentru acte pe care le-a semnat păcălit fiind de funcționarii pe care îi are în subordine. Dimpotrivă, dosarele penale trimise în judecată ne arată politicieni care fac ce vor cu resursele publice și care nu dau o ceapă degerată pe atenționările specialiștilor. Oricum, răspunderea primarului sau a ministrului nu o înlătură pe cea a funcționarului care semnează alături de el: acesta răspunde, la rândul lui, pentru opinia exprimată.
În dulcele stil românesc, noi discutăm aprins despre declarațiile domnului Dragnea și, în acest timp, parlamentul adoptă discret o lege inițiată de doamna Firea și domnul Vâlcov (ambii PSD), prin care primarii și președinții consiliilor județene primesc undă verde pentru a-și delega atribuțiile personalului din subordine. Textul integral al Legii 20 din martie 2014 (care modifică Legea administrației publice locale) este următorul:
„Art. 65 - Primarul poate delega atribuţiile ce îi sunt conferite de lege şi alte acte normative viceprimarului, secretarului unităţii administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, în funcţie de competenţele ce le revin în domeniile respective.
Art. 104 (7) - Preşedintele consiliului judeţean poate delega, prin dispoziţie, atribuţiile prevăzute la alin. (6) vicepreşedinţilor, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean“.
Așadar, de acum încolo, pentru toate ilegalitățile din administrația locală vor răspunde acarii Păun. Pentru politicieni, eventuala tragere la răspundere a subalternilor va fi doar o pagubă colaterală, o mică dificultate de parcurs. Banii nu vor mai merge la partid pe semnătura baronilor, ci pe cea a funcționarilor. Nu se vor mai retroceda terenuri ilegal de către primari, ci de către funcționari. Terenurile publice nu vor mai intra în obscure și păguboase asocieri în participațiune pe baza semnăturii primarilor, ci pe cea a funcționarilor. DNA s-ar putea să nu mai fie competent să ancheteze aceste dosare, pentru că faptele penale nu mai sunt comise, cel puțin aparent, de primari, a căror calitate atrage competența DNA, ci de funcționari, care sunt anchetați de parchetele obișnuite. Oricum, dispare groaza politicianului că într-o zi ar putea merge la închisoare pentru deciziile pe care le ia. În locul lui își va pierde libertatea un pion sacrificabil. Pe durata ispășirii pedepsei, politicianul – om bun și sufletist – va da, probabil, niște bănuți familiei acarului Păun și aceasta îi va fi recunoscătoare. Mecanismul nu e nou, nu îl inventează baronii noștri. El e folosit de mulți ani cu succes de Mafie și de alte organizații de crimă organizată. Pionii nu contează, contează doar banii și bunăstarea capilor. //
http://www.revista22.ro/cine-este-delegat-40732.htmlO idee năstrușnică îi dă târcoale de ceva vreme vicepremierului Dragnea, iar acum pare că și contextul îl ajută să o promoveze. Pe scurt, domnul Dragnea ar dori ca oamenii politici – primari, președinți de consilii județene sau miniștri - să nu mai răspundă pentru actele pe care le semnează. În locul lor ar trebui să răspundă funcționarii din respectivele instituții. Declarația integrala a vicepremierului este următoarea: „Dacă un primar semnează autorizaţii de construcţii, în stânga pe autorizaţie semnează secretarul primăriei, în dreapta semnează arhitectul-şef. Un primar nu este obligat nici de Constituţie, nici de legislaţie să fie arhitect şi jurist, şi inginer constructor, să aibă nu ştiu ce specializări, el poate să fie şi cu liceul. Dacă poporul are încredere în el, este votat. Dacă secretarul semnează în stânga, asta îi spune primarului că, din punctul de vedere al respectării legii, toată documentaţia care stă la baza emiterii autorizaţiei de construcţie este în regulă. Dacă arhitectul semnează în dreapta, acea semnătură îi spune primarului că toate prevederile legale din domeniul disciplinei în construcţii, urbanismului sunt în regulă şi toate condiţiile au fost îndeplinite“.
În lumea pe care o descrie domnul Dragnea avem de a face doar cu primari corecți care nu ies din vorba specialiștilor din primărie: dacă aceștia le spun că o anumită procedură nu este legală, nici vorbă ca primarul să pună presiune pe funcționarul public pentru ca acesta să-și schimbe opinia. Evident, aceasta este o lume paralelă celei în care trăim noi. În România anului 2014, baronii locali taie și spânzură în zonele pe care le controlează cu un dispreț evident atât pentru lege, cât și pentru cei care încearcă să le spună că anumite lucruri nu sunt în regulă. Ajunge să citim extrasele din conversațiile pe care domnul Mazăre le poartă cu personalul primăriei, așa cum rezultă ele din dosarul DNA. E vreun dubiu acolo cu privire la cine deține puterea, cu privire la cine ia deciziile potențial ilegale? Sigur că nu: cel care decide este primarul și o face împotriva opiniei exprimate de specialiștii primăriei. Mai mult, acestora li se impune să elibereze actele necesare investitorului imobiliar, împotriva voinței lor. Nu am văzut până acum niciun politician tras la răspundere penală pentru acte pe care le-a semnat păcălit fiind de funcționarii pe care îi are în subordine. Dimpotrivă, dosarele penale trimise în judecată ne arată politicieni care fac ce vor cu resursele publice și care nu dau o ceapă degerată pe atenționările specialiștilor. Oricum, răspunderea primarului sau a ministrului nu o înlătură pe cea a funcționarului care semnează alături de el: acesta răspunde, la rândul lui, pentru opinia exprimată.
În dulcele stil românesc, noi discutăm aprins despre declarațiile domnului Dragnea și, în acest timp, parlamentul adoptă discret o lege inițiată de doamna Firea și domnul Vâlcov (ambii PSD), prin care primarii și președinții consiliilor județene primesc undă verde pentru a-și delega atribuțiile personalului din subordine. Textul integral al Legii 20 din martie 2014 (care modifică Legea administrației publice locale) este următorul:
„Art. 65 - Primarul poate delega atribuţiile ce îi sunt conferite de lege şi alte acte normative viceprimarului, secretarului unităţii administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, în funcţie de competenţele ce le revin în domeniile respective.
Art. 104 (7) - Preşedintele consiliului judeţean poate delega, prin dispoziţie, atribuţiile prevăzute la alin. (6) vicepreşedinţilor, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean“.
Așadar, de acum încolo, pentru toate ilegalitățile din administrația locală vor răspunde acarii Păun. Pentru politicieni, eventuala tragere la răspundere a subalternilor va fi doar o pagubă colaterală, o mică dificultate de parcurs. Banii nu vor mai merge la partid pe semnătura baronilor, ci pe cea a funcționarilor. Nu se vor mai retroceda terenuri ilegal de către primari, ci de către funcționari. Terenurile publice nu vor mai intra în obscure și păguboase asocieri în participațiune pe baza semnăturii primarilor, ci pe cea a funcționarilor. DNA s-ar putea să nu mai fie competent să ancheteze aceste dosare, pentru că faptele penale nu mai sunt comise, cel puțin aparent, de primari, a căror calitate atrage competența DNA, ci de funcționari, care sunt anchetați de parchetele obișnuite. Oricum, dispare groaza politicianului că într-o zi ar putea merge la închisoare pentru deciziile pe care le ia. În locul lui își va pierde libertatea un pion sacrificabil. Pe durata ispășirii pedepsei, politicianul – om bun și sufletist – va da, probabil, niște bănuți familiei acarului Păun și aceasta îi va fi recunoscătoare. Mecanismul nu e nou, nu îl inventează baronii noștri. El e folosit de mulți ani cu succes de Mafie și de alte organizații de crimă organizată. Pionii nu contează, contează doar banii și bunăstarea capilor. //
foame_gat- Mesaje : 161
Data de inscriere : 24/10/2010
Subiecte similare
» Bârfe, șmenuri , șușanele, Ponta , Firea și Pandele ajung după zăbrele
» God bless you, President Putin!
» Putin se uită cu jind la gurile Dunării, avertizează Băsescu
» Romanian President Traian Ponta
» BARACK OBAMA: The Last American President
» God bless you, President Putin!
» Putin se uită cu jind la gurile Dunării, avertizează Băsescu
» Romanian President Traian Ponta
» BARACK OBAMA: The Last American President
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Joi Mar 31, 2022 4:26 pm Scris de Admin
» Profesorul Gheorghe Buzatu și Permanențele Istoriei. In Memoriam Gheorghe Buzatu (6 iunie 1939 – 20 mai 2013)
Lun Mai 24, 2021 8:36 am Scris de Admin
» PSD detonează bomba: alegerile din 6 decembrie, amânate pentru 2021! Planul social-democraților, dezvăluit de Gabriela Firea!
Mar Noi 03, 2020 9:11 am Scris de Admin
» trolul SCONCS PROSPECTOR din coteţul cu diaconi
Vin Dec 27, 2019 10:03 am Scris de Admin
» Trolul porco-sconcs psiho-pupu SANDILĂU din coteţul cu diaconi grohăie din ascunzătoare
Joi Dec 26, 2019 3:41 pm Scris de Admin
» M-AM PLICTISIT să citesc elucubrațiile dobitocului de Diaconu
Mar Dec 03, 2019 5:40 pm Scris de Admin
» pe banchiză în războaie fără miză : SCONSUL şantajist PSIHOPAT , Frosa care linge crosa si morsa care linge Frosa
Joi Noi 14, 2019 2:58 pm Scris de YOKO
» Dr.Frosa Ghe.Dilimache Seniloiu vs. sconcsul santajist DIACONU EUSEBIU bonjour cucu , tu nu esti normal , esti psiho-pupu
Dum Noi 10, 2019 6:47 pm Scris de YOKO
» Diaconu Eusebiu , psihopat , şantajist şi ticălos CASE CLOSED !
Vin Noi 08, 2019 11:02 am Scris de YOKO