Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

"Ce nu au reusit imperii au reusit o mana de dobitoci scoliti la Moscova "
„ Deoarece geniul trebuia sa poarte un nume , i s -a spus EMINESCU ”

Când a declarat că „PSD va regreta că are PNL ca adversar”, dl. Johannis a avut dreptate pe jumătate. Dacă Ponta se preface înlăcrimat: te-aștept mereu, ușa e deschisă, lampa e aprinsă, mâncarea e pe aragaz, socrul său nu regretă nimic. Potrivit acestuia, Crin „denotă ipocrizie” întrucât „blochează refacerea USL” și „sparge frontul anti Băsescu” - două lucruri la care dl. Ponta ține foarte mult întrucât i-ar asigura o mai mare bază de colectare a voturilor. În fond, de ce să fie lumea împotriva guvernului PSD? - când putem să fim toți împotriva lui Băsescu? Crin a răspuns urându-i socrului „să fie sănătos” și chemându-l pe ginere la întrebări în Parlament: reduce CAS cu 5% și scoate impozitul pe profitul reinvestit până la 1 mai? Premierul a întins răspunsul până la vară ceea ce l-a făcut pe dl. Orban să-l acuze că „bate câmpii” și pe dl. Zgonea să-i taie microfonul lui Orban: „puteți să stați și 5 ani acolo dacă credeți că sunteți fotogenic la tv, vă rog frumos să luați loc în bancă”. Așa e după despărțire. Bărbații se resimt, doamnele se reculeg. Luni dimineața, Elena Băsescu a demisionat din PDL și era clar că urma înscrierea în PMP care o aștepta cu locul doi pe lista pentru PE. Chiar și cei din PSD știau că EBA care avea semnăturile pentru a candida independentă va ocupa locul rezervat. Spre surpriza tuturor, EBA a anunțat că intră în PMP dar nu candidează - pentru ca locul său să nu pară „o favoare în schimbul sprijinului tatălui meu”. Ce gest spectaculos și de bun simț! Bravo! Dacă se limita la retragerea din cursă, EBA ar fi fost un exemplu de fair-play – dar nu era fiica tatălui său. Așa că și-a atacat colegii pe care-i părăsise de-abia de câteva ore spunând că PDL deschide lista cu „un pensionar care reprezintă trecutul”. Adică dl. Stolojan. Inelegant. Ponta zice același lucru despre tatăl ei. EBA s-a referit și la lista „nevestelor disperate” din PNL care se înțelegeau însă bine cu nevestele vesele din PSD: erau în gașcă, trăgeau sfori, obțineau posturi – până când bărbații le-au despărțit. În loc să converseze despre ecologie cu dna Vălean (a lui Crin), Daciana (lui Victor) trebuie să discute cu Maria Grapini despre reumatism și cu Corina Crețu despre moștenirea lui Ilici: la Cluj au apărut panouri cu sigla PSD unde scrie: „guvernul Ponta a inaugurat 280 km de autostradă, 153 în Transilvania”. Nu s-a precizat când și unde s-a întâmplat miracolul. Kilometrii respectivi sunt de negăsit. Pesemne că i-au furat deja și i-au dus acasă. În pungi. În euro.

Prezentul continuu

Agresiunea rusă împotriva Ucrainei a spulberat mai multe mituri care împiedicau mobilizarea euroatlantică în faţa unor provocări globale. Alipind Crimeea, Vladimir Putin, metaforic vorbind, şi-a pierdut toate cele şapte amulete care îi protejau regimul.
Şapte fetişuri protectoare ale Rusiei
1. Mitul neutralităţii. Destule state, Republica Moldova fiind unul dintre ele, şi-au făcut din acesta un fel de talisman pe care îl purtau pe toate drumurile şi la toate forumurile, crezând că astfel îşi asigură securitatea naţională. Invazia rusă în Crimeea a arătat că nealinierea politică nu face nici doi bani în condiţiile în care o putere mai mare îşi propune să înghită o ţară mai mică. Drept consecinţă, astăzi nu mai există dubii. Pentru un stat raliat la valorile occidentale singura soluţie este antrenarea lui neîntârziată într-un sistem de securitate internaţională de genul Alianţei Nord-Atlantice. Republica Moldova ori va fi în NATO, ori nu va fi deloc.
2. Mitul demilitarizării. Europenii, mai ales după dispariţia URSS, practic refuză să investească în apărarea lor, bugetele militare ale multor state (Spania, Italia, Germania, Belgia, Suedia, Portugalia), diminuându-se de la an la an. Nici chiar efortul depus de SUA în vederea consolidării securităţii naţionale a ţărilor membre ale comunităţii euroatlantice nu-i preţuit la înalta-i valoare. Planurile americane, de exemplu, de creare a unui sistem european antirachetă sunt ori criticate, ori privite cu rezerve. Stânga, reproşând Washingtonului că exagerează pericolul extern, inducea până acum ideea că lumea a intrat într-o epocă de aur în care întreaga planetă s-ar supune unor legi universale ale păcii şi dreptului internaţional. N-a fost să fie. Invazia rusă a dovedit că practic orice ţară europeană este vulnerabilă în faţa unui agresor care scuipă pe normele şi convenţiile internaţionale.
3. Mitul sfârşitului istoriei. Acesta a fost inventat de filozoful american cu origini japoneze Francis Fukuyama. În 1989, el a publicat în revista „The National Interest” articolul „Sfârşitul istoriei” în care arăta că, odată cu prăbuşirea imperiului răului, pe glob încetează rivalitatea ideologică şi triumfă democraţia liberală ca formă finală de guvernare. Că lucrurile nu stau chiar aşa s-a văzut mai demult. Cu toate acestea, social-democraţia şi liberalismul de centru-stânga insistau până mai ieri că ipoteza lui Fukuyama ar fi corectă, numai că-i prematură. Eroare. Agresiunea rusă probează o dată în plus adevărul biblic: lumea de sub soare nu-i un loc ideal în care răul evoluează, convertindu-se la capătul drumului în bine. De la căderea lui Adam încoace, lucrurile nu s-au schimbat. Răul întotdeauna ispiteşte, iar binele, pentru a se impune, cere efort, curaj, sacrificiu.
4. Mitul lumii multipolare. Multă lume a căzut pe spate de bucurie când a aflat că în locul lumii bipolare (SUA&URSS) vine una multipolară cu diferite centre de putere, cu o gamă variată de culori politice în care s-ar ţine cont de toate interesele regionale şi cele locale. Iată că nu-i chiar aşa. Multitudinea unor puteri regionale, precum China, Iranul, Pakistanul, Venezuela sau Coreea de Nord, a făcut viaţa politică internaţională mai periculoasă ca oricând, pentru că întotdeauna un descreierat de genul lui Putin sau Kim Jong Un poate să împingă planeta spre buza prăpastiei globale.
5. Mitul hegemoniei americane. Acesta e speculat cu succes de la stânga europeană până la fundamentalismul islamic. Pornind de la aceeaşi iluzie a legilor universale care ar guverna lumea în locul voinţei umane, o sumedenie de voci îndeamnă la detronarea SUA de pe poziţiile lor de „jandarm mondial”. Ravagiile anexioniste ale lui Putin în Ucraina arată fără putinţă de tăgadă că rolul dominat al Statelor Unite este indispensabil. Lumea liberă are stringentă nevoie de supremaţia supraputerii americane, singura capabilă să-i confere siguranţă şi stabilitate.
6. Mitul integrării eurasiatice. Chiar dacă se vedea de la o poştă că şi Uniunea Vamală, şi proiectata Uniune Eurasiatică sunt nişte făcături ordinare, în Occident existau nu puţini comentatori şi oameni politici care susţineau cum că Putin construieşte doar o alternativă economică Uniunii Europene. Nimic mai mult. Anexarea Crimeii confirmă fără putinţă de tăgadă faptul că la mijloc nu-i altceva decât o tentativă brutală de resovietizare a fostei URSS şi de refacere a imperiului rus într-o formă renovată.
7. Mitul putinismului. Actualul lider de la Kremlin este, fără doar şi poate, întruchiparea răului carismatic. Ca şi Stalin, de exemplu. Toată lumea bănuia că URSS este un stat totalitar, dar încerca să vadă şi partea bună a diabolicului experiment sovietic. Şi astăzi Occidentul liberal blamează autocraţia de la Moscova, represaliile împotriva opoziţiei şi presei, dar există destui experţi şi politicieni în Europa şi peste Ocean care îi găsesc justificări. Se afirmă că preşedintele rus n-ar avea încotro, că strânge şurubul pentru a ridica din genunchi Rusia, că până la urmă el nu-i atât un băiat rău, cât unul care n-a fost încă înţeles etc. Prin răpirea Crimeii, Putin s-a dat de gol. Şi-a dat arama pe faţă, compărând în faţa întregii lume ca o reeditare cumulată a lui Hitler şi Stalin.
Demascarea putinismului
Astfel, invadând Crimeea, preşedintele rus şi-a făcut-o cu mâna lui. El a comis o greşeală fatală, trezind Occidentul din somnul iluziilor geopolitice. Demistificarea unor superstiţii ideologice care bântuie planeta de ani buni limpezeşte apele şi dezmeticeşte spiritele.
URSS a început să crape nu numai datorită prăbuşirii preţurilor la petrol şi gaze naturale, ci şi a falimentului doctrinar. A compromiterii totale a socialismului sovietic în urma intervenţiei armatei roşii în Afganistan.
La fel stau lucrurile şi cu Rusia în prezent. Căderea ei începe nu doar graţie sancţiunilor economice impuse de statele occidentale, ci şi a demascării definitive a putinismului ca expresie postmodernistă a hitlerismului-stalinismului.
http://ziarulnational.md/bogatu-greseala-fatala-a-lui-putin-care-ii-ucide-regimul/

Parlamentul a dedicat și el o ședință solemnă aniversării celor zece ani de NATO. A fost o participare completă: președintele Băsescu, foștii președinți Iliescu și Constantinescu, principesa Margareta, guvernul – și chiar și premierul Ponta. Deși cu o zi înainte lipsise de la Cotroceni declarând că „numai cei care au merite în aderare“ au dreptul la aniversare, dl. Ponta și-a dat seama  că are merite în sine (e sine qua non) – și, nu numai că a participat dar a rostit și un discurs destul de tern. Se vede că NATO nu e tema sa preferată. China îl inspiră mult mai tare. Dl. Antonescu i-a elogiat în mod special pe regele Mihai și pe Emil Constantinescu. Frumos din partea lui Crin (floarea regalității) și o replică la criticile nedrepte ale dlui Băsescu la adresa celor doi. Dl. Băsescu a fost, de altfel, singurul care a depășit cadrul festiv referindu-se la actualele provocări rusești la care e supus NATO chiar la granița noastră prin „anexarea Crimeei“ și presiunile din Moldova. Pe seară dl. Băsescu a marcat și prima zi de viață a accizei care ne-a făcut campioni europeni la prețul benzinei și motorinei subliniind că „politica fiscal-bugetară derulată de guvernul Ponta și apropbată de FMI e greșită“. E vorba de trei cuvinte: „taxe, taxe, taxe“ – care duc („avansați înainte“ vorba taxatoarelor) spre „un eșec major în execuția bugetară“ și spre „dezechilibru macroeconomic“. Dl. Băsescu a zis că va scrie Parlamentului cerându-i să nu voteze OUG cu acciza („o crimă pentru economie“) și să solicite guvernului să reducă din cheltuieli. Dl. Băsescu ar putea să arunce scrisoarea cu o sticlă-n mare. Are oricum mai multe șanse decât la Parlament. Cum să-i ceară Zgonea lui Ponta să-și taie cheltuielile când el însuși practică risipa și își face televiziune de Cameră? Cum să-i ceară Călin lui Ponta (care l-a cules de pe scări și l-a pus pe tronul Senatului) să-și schimbe politica fiscală când el însuși a risipit cu amândouă mâinile și a dublat deficitul când era premier? În aceeași zi s-a votat (în locul lui Rușanu, aflat la zdup) noul șef al ASF: dl. Mișu Negrițoiu care e, într-adevăr, specialist – în cel mai mare grad. Victor Ciorbea a fost și el numit „membru neexecutiv al ASF“. Ce-o fi însemnând „membru neexecutiv“? Membru inactiv? Flasc? Dar la cât a urlat bietul Ciorbea ani în șir la tv înjurând la Băsescu, trebuia să fie miluit și el cu un post bănos în ASF. Faptul că PSD l-a răsplătit deși e „liberal“, arată că V. Ciorbea a trecut deja la cele ASFinte. Adică la USD.