Valenţele multiple ale lui „Jos Băsescu”

Ce le rezervă românilor anul electoral 2014? Populismul pare să „dea” bine. Pare şi, uneori, vai, este chiar mănos. Aduce voturi. E, ca atare, ca mana cerească pentru politicieni inepţi şi incompetenţi.
Care, nefiind, în pustiul lor intelectual, în stare să-şi convingă electoratul cu argumente logice şi de bun simţ şi cu programe realmente utile, îl bombardează propagandistic cu hrană ieftină şi la îndemână. În context, dincolo de evocarea necesităţilor materiale, alimentul de bază al reţetei populiste alcătuite din varii clişee e, mai mereu, gâdilatul stupizeniilor masei cu un naţionalism de epocă de piatră.
În România, propaganda populistă mai serveşte electoratului şi un surogat de ideologie al cărui conţinut principal e „jos Băsescu”, în ideea, din păcate nu foarte greşită, potrivit căreia schimbarea regilor continuă şi în societatea informaţională să fie bucuria nebunilor.
„Jos Băsescu” prezintă o grămadă de avantaje. Lozinca, multifuncţională, şi-a dovedit utilitatea într-un deceniu de aprigă luptă de clasă. Nu le cere celor ce-o scandează să fie articulaţi, ori, etic, curaţi. Apoi, acoperă, într-adevăr, multe nevoi. Nu doar pe ale oligarhiei mafiote care se teme de magistraţii eliberaţi de sub tutela politică de accesul la putere al lui Traian Băsescu şi de reformele Monicăi Macovei, iniţiate cândva în vederea aderării ţării la structurile euro-atlantice.
Le satisface şi pe cele ale fostei nomenclaturi care, împreună cu sfera agenţilor poliţiei politice şi delatorilor la Securitate, s-a simţit pusă la zid de condamnarea oficială a comunismului. Şi e balsam pe sufletul antieuropenilor, antigermanilor, antioccidentalilor. Îi unge pe suflet pe legionari, antonescieni, nazişti, rasişti, homofobi şi alte categorii de fascişti, aliaţii naturali ai naţional-comunismului, pe care-i deranjează democraţia liberală, cu toleranţa ei faţă de evrei şi alte minorităţi etnice, rasiale, sexuale şi religioase.
„Jos Băsescu” le mai dăruieşte plăcute frisoane nostalgicilor care-şi amintesc cu oarecare duioşie de era aparentului consens naţional al lui „Jos Ceauşescu”, urmând „epocii de aur”. Lor, ca şi compatrioţilor lor, propaganda televiziunilor de partid din studiourile cărora pare a se guverna, în prezent, România li se transmite de ani de zile un buchet de mesaje subliminale.
Potrivit lor, asumarea, la scară naţională, a lui „Jos Băsescu” ar putea avea, pasămite, acelaşi valenţe unificatoare precum "Jos Ceausescu". I-ar suda, chipurile, pe români. Ba ar putea avea chiar şi virtuţi soteriologice.
Răcnetul Carpaţilor şi Vocea Patriotului Naţional funcţionând la antenele oligarhiei îi îndoctrinează adânc, sugerându-le românilor un mit fals, potrivit căruia jertfirea demonizatului ţap ispăşitor numit „regimul Băsescu” ar fi cheia rezolvării tuturor neajunsurilor ţării. Astfel, odată cu alegerea altui preşedinte, situat la antipodul celui actual, economia s-ar îndrepta şi relansa instantaneu.
Efecte încă şi mai benefice ar avea, potrivit aceluiaşi agitprop, lichidarea, sub toate formele ei, a „dictaturii” (lui) Băsescu. S-ar soluţiona astfel problemele grevând justiţia şi imaginea externă a ţării. S-ar înviora profitabil relaţiile cu Moscova. S-ar crea condiţiile climatice necesare să cadă o ploaie de yuani asupra României.
În baza acestei doctrine, realii sau imaginarii „oameni ai lui Băsescu”, în frunte cu politicieni precum Mihai Răzvan Ungureanu, au fost urmăriţi cu veritabilă cruzime, de-a lungul anilor, de propaganda USL-istă, spre deosebire de penalii clasei politice, iertaţi până mai ieri. Şi spre deosebire de mai marii regimului comunist, de ofiţerii de securitate şi delatorii săi, trataţi în genere cu impunitate în toate fazele postcomunismului.
S-a mai dat impresia că înlăturarea din funcţii şi eliminarea, in corpore, din viaţa publică a prezumtivilor „intelectuali ai lui Băsescu” ar fi "izbăvitoare moral şi salvatoare cultural”, că ar asana şi mântui, chipurile, otrăvita atmosferă naţională, cea înveninată în prealabil chiar de agitatorii de profesie ai aceloraşi voci televizate.
Inutil de subliniat că alegerea unui preşedinte care să practice, precum actualii lideri USL-işti, contrareforma şi să nu continue, în esenţă, politica de restructurare iniţiată la mijlocul anilor 2000 de executivul post-năstăsiot ar avea efectele contrare celor afirmate de propaganda anti-băsistă. Au sugerat-o americanii, au repetat-o şi europenii.
Decorticându-se corect luările de poziţie de felul celor transmise după marţea neagră de diplomaţia americană, se va găsi un mesaj clar. Actuala operaţiune pontisto-USL-istă de demolare a statului de drept ameninţă poziţia geostrategică a României. Concomitent, îi sperie pe investitori. Dacă va continua, va sfârşi prin a dezagrega nu doar democraţia şi statul de drept, ci şi parteneriatul României cu SUA şi cu Occidentul, care, în fond, se bazează pe valori comune. În plus, investiţiile se vor retrage.
Urmările sunt lesne de prevăzut. Economia va cădea ori se va îmbolnăvi. Şomajul va creşte. Va lua amploare brain-drain-ul, marasmul moral s-ar extinde, libertatea şi bunăstarea s-ar restrânge. România ar putea ajunge, din nou, la mâna unui imperialism de tip moscovit.
Pe scurt, „Jos Băsescu” a încetat de mult să fie o simplă lozincă populistă. Nici doar ideologie post-comunistă nu mai e. A devenit un substitut de religie politică şi de falsă dogmă soteriologică, de felul celor puse în circulaţie de mişcările şi regimurile totalitare care au însângerat şi secolul XX şi începutul actualului mileniu. Sub semnul unor mituri extremiste de acest tip, atât libertatea cât şi independenţa românească sunt în acut pericol.