Noam Chomsky: Israel and the United States are the real rogue actors in the Middle East

The MIT professor says the recent deal between Iran and the U.S. doesn’t change the balance of power.“Just how far will [Israel] go to eliminate the feared deterrent on the pretext of an ‘existential threat’?”

An interim agreement on Iran’s nuclear policies that will provide a six-month period for substantive negotiations was announced on Nov. 24.

Michael Gordon, a reporter for The New York Times, wrote, “It was the first time in nearly a decade, American officials said, that an international agreement had been reached to halt much of Iran’s nuclear program and roll some elements of it back.”

The United States moved at once to impose severe penalties on a Swiss firm that had violated U.S.-imposed sanctions. “The timing of the announcement seemed to be partly intended to send a signal that the Obama administration still considers Iran subject to economic isolation,” Rick Gladstone explained in The Times.

The “landmark accord” indeed includes significant Iranian concessions – though nothing comparable from the United States, which merely agreed to temporarily limit its punishment of Iran.

It’s easy to imagine possible U.S. concessions. To mention just one: The United States is the only country directly violating the Nuclear Non-Proliferation Treaty (and more severely, the United Nations Charter) by maintaining its threat of force against Iran. The United States could also insist that its Israeli client refrain from this severe violation of international law – which is just one of many.

In mainstream discourse, it is considered natural that Iran alone should make concessions. After all, the United States is the White Knight, leading the international community in its efforts to contain Iran – which is held to be the gravest threat to world peace – and to compel it to refrain from its aggression, terror and other crimes.

There is a different perspective, little heard, though it might be worth at least a mention. It begins by rejecting the American assertion that the accord breaks 10 years of unwillingness on Iran’s part to address this alleged nuclear threat.

Ten years ago Iran offered to resolve its differences with the United States over nuclear programs, along with all other issues. The Bush administration rejected the offer angrily and reprimanded the Swiss diplomat who conveyed it.

The European Union and Iran then sought an arrangement under which Iran would suspend uranium enrichment while the EU would provide assurances that the U.S. would not attack. As Selig Harrison reported in the Financial Times, “the EU, held back by the U.S. … refused to discuss security issues,” and the effort died.

In 2010, Iran accepted a proposal by Turkey and Brazil to ship its enriched uranium to Turkey for storage. In return, the West would provide isotopes for Iran’s medical research reactors. President Obama furiously denounced Brazil and Turkey for breaking ranks, and quickly imposed harsher sanctions. Irritated, Brazil released a letter from Obama in which he had proposed this arrangement, presumably assuming that Iran would reject it. The incident quickly disappeared from view.

Also in 2010, the NPT members called for an international conference to carry forward a long-standing Arab initiative to establish a zone free of weapons of mass destruction in the region, to be held in Helsinki in December 2012. Israel refused to attend. Iran agreed to do so, unconditionally.

The U.S. then announced that the conference was canceled, reiterating Israel’s objections. The Arab states, the European Parliament and Russia called for a rapid reconvening of the conference, while the U.N. General Assembly voted 174-6 to call on Israel to join the NPT and open its facilities to inspection. Voting “no” were the United States, Israel, Canada, Marshall Islands, Micronesia and Palau – a result that suggests another possible U.S. concession today.Such isolation of the United States in the international arena is quite normal, on a wide range of issues.

In contrast, the non-aligned movement (most of the world), at its meeting last year in Tehran, once again vigorously supported Iran’s right, as a signer of the NPT, to enrich uranium. The U.S. rejects that argument, claiming that the right is conditional on a clean bill of health from inspectors, but there is no such wording in the treaty.

A large majority of Arabs support Iran’s right to pursue its nuclear program. Arabs are hostile to Iran, but overwhelmingly regard the United States and Israel as the primary threats they face, as Shibley Telhami reported again in his recent comprehensive review of Arab opinion.

“Western officials appear flummoxed” by Iran’s refusal to abandon the right to enrich uranium, Frank Rose observes in The New York Times, offering a psychological explanation. Others come to mind if we step slightly out of the box.

The United States can be held to lead the international community only if that community is defined as the U.S. and whoever happens to go along with it, often through intimidation, as is sometimes tacitly conceded.

Critics of the new accord, as David E. Sanger and Jodi Rudoren report in The New York Times, warn that “wily middlemen, Chinese eager for energy sources and Europeans looking for a way back to the old days, when Iran was a major source of trade, will see their chance to leap the barriers.” In short, they currently accept American orders only because of fear. And in fact China, India and many others have sought their own ways to evade U.S. sanctions on Iran.

The alternative perspective challenges the rest of the standard U.S. version. It does not overlook the fact that for 60 years, without a break, the United States has been torturing Iranians. That punishment began in 1953 with the CIA-run coup that overthrew Iran’s parliamentary government and installed the Shah, a tyrant who regularly compiled one of the worst human rights records in the world as an American ally.

When the Shah was himself overthrown in 1979, the U.S. turned at once to supporting Saddam Hussein’s murderous invasion of Iran, finally joining directly by reflagging Iraq ally Kuwait’s ships so that they could break an Iranian blockade. In 1988 a U.S. naval vessel also shot down an Iranian airliner in commercial airspace, killing 290 people, then received presidential honors upon returning home.

After Iran was forced to capitulate, the United States renewed its support for its friend Saddam, even inviting Iraqi nuclear engineers to the U.S. for advanced training in weapons production. The Clinton administration then imposed sanctions on Iran, which have become much harsher in recent years.

There are in fact two rogue states operating in the region, resorting to aggression and terror and violating international law at will: the United States and its Israeli client. Iran has indeed carried out an act of aggression: conquering three Arab islands under the U.S.-backed Shah. But any terror credibly attributed to Iran pales in comparison with that of the rogue states.

It is understandable that those rogue states should strenuously object to a deterrent in the region, and should lead a campaign to free themselves from any such constraints.

Just how far will the lesser rogue state go to eliminate the feared deterrent on the pretext of an “existential threat”? Some fear that it will go very far. Micah Zenko of the Council on Foreign Relations warns in Foreign Policy that Israel might resort to nuclear war. Foreign policy analyst Zbigniew Brzezinski urges Washington to make it clear to Israel that the U.S. Air Force will stop them if they try to bomb.

Which of these conflicting perspectives is closer to reality? To answer the question is more than just a useful exercise. Significant global consequences turn on the answer.

© 2012 Noam Chomsky Distributed by The New York Times Syndicate

Sabbah Report:
http://sabbah.biz/mt/archives/2013/12/06/noam-chomsky-israel-united-states-real-rogue-actors-middle-east/#utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+SabbahsBlog+%28Sabbah+Report%29

Profesorul de la MIT spune ca recent acordul dintre Iran și SUA nu se schimba echilibrul de putere . "Doar cât de departe va [ Israel ] du-te pentru a elimina descurajare temut sub pretextul unei " amenințare existențială " ? "

Un acord interimar cu privire la politicile nucleare ale Iranului , care va oferi o perioadă de șase luni de negocieri de fond a fost anunțat pe 24 noiembrie .

Michael Gordon , un reporter pentruNew York Times , a scris: " A fost prima dată în aproape un deceniu , oficialii americani au spus , că un acord internațional a fost atins pentru a opri o mare parte din programul nuclear al Iranului și rola unele elemente de ea înapoi . "

Statele Unite ale Americii sa mutat la o dată pentru a impune sancțiuni severe pe o firmă elvețiană care a încălcat sancțiunile impuse - SUA . " Momentul anunțului părea să fie destinate în parte pentru a trimite un semnal că administrația Obama consideră în continuare Iran supuse izolării economice ", a explicat Rick Gladstone în The Times .

" Acordul punct de reper " include într-adevăr concesii iraniene semnificative - deși nimic comparabil din Statele Unite , care pur și simplu a fost de acord să limiteze temporar pedeapsa de Iran .

Este ușor de imaginat posibile concesii din SUA . Pentru a menționa doar unul : Statele Unite este singura țară încalcă direct Tratatul de neproliferare a armelor nucleare ( și mai grav , Carta Națiunilor Unite ), prin menținerea amenințarea forței împotriva Iranului . Statele Unite ar putea , de asemenea, insistă asupra faptului că se abțină de client israelian din această încălcare gravă a dreptului internațional - care este doar unul dintre mai multe .

În discursul de masă , se consideră normal ca singur Iranul ar trebui să facă concesii . La urma urmei , Statele Unite ale Americii este cavalerul alb , conducând comunitatea internațională , în eforturile sale de a conține Iran - care este considerată a fi cea mai gravă amenințare la pacea mondială - și să -l oblige să se abțină de la agresiune sale , teroare și alte infracțiuni .

Există o perspectivă diferită , puțin auzit , deși ar putea fi în valoare de cel puțin o mențiune . Acesta începe prin a respinge afirmația american că acordul rupe 10 ani de refuzul din partea Iranului de a aborda aceasta presupusa amenințare nucleară .

În urmă cu zece ani în Iran a oferit pentru a rezolva diferențele sale cu Statele Unite, mai mult de programele nucleare , împreună cu toate celelalte aspecte . Administrația Bush a respins oferta furios și mustrat diplomatul elvețian care a transmis .

Uniunea Europeană și Iran a căutat apoi un aranjament în care Iranul va suspenda de îmbogățire a uraniului , în timp ce UE va oferi asigurări că SUA nu va ataca . După cum Selig Harrison raportat în Financial Times , " UE , reținuți de SUA ... a refuzat să discute probleme de securitate ", iar efortul de a murit .

În 2010 , Iranul a acceptat o propunere de Turcia și Brazilia pentru a navei uraniul său îmbogățit în Turcia pentru depozitare . În schimb , Occidentul ar oferi izotopi pentru reactoare de cercetare medicala Iranului . Președintele Obama a denunțat furios Brazilia și Turcia pentru încălcarea rândurile , și repede a impus sancțiuni mai aspre . Iritat , Brazilia a lansat o scrisoare de la Obama, în care acesta a propus acest aranjament , probabil presupunând că Iranul ar respinge . Incidentul a dispărut repede din vedere .

De asemenea, în 2010 , membrii TNP numit pentru o conferință internațională a duce mai departe o inițiativă Arab de lungă durată pentru a stabili o zonă liberă de arme de distrugere în masă în regiune , care va avea loc la Helsinki în decembrie 2012. Israelul a refuzat să participe . Iranul a fost de acord să facă acest lucru , în mod necondiționat .

SUA, apoi a anunțat că conferința a fost anulată , reiterând obiecțiile lui Israel . Statele arabe , Parlamentul European și Rusia chemat pentru o reîntrunire rapidă a conferinței , în timp ce Adunarea Generală a ONU a votat 174-6 sa apel la Israel să se alăture TNP și deschide instalațiile sale de inspecție . Cu drept de vot " nu " au fost Statele Unite ale Americii , Israel , Canada , Insulele Marshall , Micronezia și Palau - un rezultat care sugerează o altă posibilă izolare SUA concesiune today.Such a Statelor Unite pe scena internațională este destul de normal , pe o gamă largă de probleme .

În schimb , mișcarea non- aliniate ( cele mai multe din lume ) , în cadrul reuniunii sale de anul trecut de la Teheran , din nou, a sprijinit cu fermitate Iranului drept , ca un semnatar al TNP , de a îmbogăți uraniu . SUA respinge acest argument , susținând că dreptul este condiționată de un proiect de lege curată de sănătate de la inspectori , dar nu există o astfel de formulare în tratat .

O mare majoritate a arabilor susține dreptul Iranului de a continua programul său nuclear . Arabii sunt ostili față de Iran , dar privesc o majoritate covârșitoare în Statele Unite și Israel, amenințările principale cu care se confruntă , ca Shibley Telhami raportat din nou în recenta sa revizuire cuprinzătoare a opiniei arabe .

" Oficialii occidentali par consternat " de refuzul Iranului de a renunța la dreptul de a îmbogăți uraniu , Frank Rose observă în The New York Times , oferind o explicație psihologică . Alții vin în minte , dacă pășim ușor afară de la cutie .

Statele Unite poate avea loc pentru a conduce comunitatea internațională numai în cazul în care comunitatea este definită ca SUA și oricine se întâmplă pentru a merge împreună cu ea , de multe ori prin intimidare , așa cum este uneori recunoscut tacit .

Criticii din noul acord , ca raport David E. Sanger și Jodi Rudoren în The New York Times , avertizeaza ca " intermediari viclean , chinez dornici de surse de energie și europeni caută o cale de întoarcere la vremurile de demult , când Iranul a fost o sursă majoră comerțului , se va vedea șansa de a face un salt barierele . " pe scurt , ei acceptă în prezent comenzi americane doar din cauza fricii . Și, de fapt China , India și multe altele au căutat căile lor de a se sustrage sancțiunilor SUA asupra Iranului .

Perspectiva alternativă contestă restul de versiunea standard din SUA . Nu se trece cu vederea faptul că de 60 de ani , fără o pauză , Statele Unite ale Americii a fost torturat iranieni . Că pedeapsa a început în 1953 , cu lovitura de stat CIA - run , care a răsturnat guvernul parlamentar al Iranului și instalat Shah , un tiran care compilate în mod regulat una dintre cele mai grave înregistrările drepturilor omului în lume, ca un aliat american .

În cazul în care șahul a fost el însuși răsturnat în 1979 , Statele Unite ale Americii sa transformat dintr-o dată a sprijini invazia criminal lui Saddam Hussein din Iran , în cele din urmă unește direct de schimbarea pavilionului navelor Irak aliat Kuweit , astfel încât acestea ar putea rupe o blocada iranian . În 1988, o navă militară din SUA , de asemenea, a doborât un avion iranian în spațiul aerian comercial , ucigând 290 de oameni , apoi a primit onoruri prezidențiale , la întoarcerea acasă .

După ce Iranul a fost nevoit să capituleze , Statele Unite ale Americii reînnoit sprijinul pentru prietenul ei Saddam , chiar invitându- ingineri din domeniul nuclear irakian în Statele Unite pentru instruire avansată în producția de armament . Administrația Clinton apoi a impus sancțiuni asupra Iranului , care au devenit mult mai dure în ultimii ani .

Există , de fapt, două state problematice care operează în regiune , care recurg la agresiune și teroare și încalcă dreptul internațional în voie : Statele Unite ale Americii și clientul său israelian . Iranul a efectuat într-adevăr de un act de agresiune : cucerirea trei insule arabe sub Shah sprijinit de SUA . Dar orice teroare credibil atribuit Iran paleste in comparatie cu cea a statelor rogue .

Este de înțeles că aceste state problematice ar obiecta cu înverșunare pentru un factor de descurajare în regiune , și ar trebui să conducă o campanie pentru a se elibera de orice astfel de constrângeri .

Doar cât de departe va merge statul necinstiți mai mică pentru a elimina descurajare temut sub pretextul unei " amenințare existențială " ? Unii se tem că acesta va merge foarte departe . Mica Zenko al Consiliului pentru Relații Externe avertizează în politica externă ca Israelul ar putea recurge la război nuclear . Analist de politică externă Zbigniew Brzezinski îndeamnă Washington pentru a face clar pentru Israel că US Air Force -i va opri în cazul în care încearcă să bombardeze .

Care dintre aceste perspective contradictorii este mai aproape de realitate ? Pentru a răspunde la întrebarea este mai mult decât un exercițiu util . Consecințe globale semnificative a porni răspunsul .