Before and after the "Holocaust": Jewish population numbers in 1933 and 1948

For over a century, the Jewish World Almanac has been widely regarded as the most authentic source for the world's Jewish population numbers. Academics all over the world, including the editors of the Encyclopedia Britannica, used to rely on the accuracy of those numbers. Here is what the World Alamanacs of 1933 and 1948 had to say about the world population of Jews.

World Almanac 1933


World Almanac 1948



In other words, according to the World Almanac the world population of Jews increased (!) between 1933 and 1948 from 15,315,000 to 15,753,000. If the German government under Adolf Hitler had - as alleged - murdered six million Jews those losses should have been reflected by the Jewish population numbers quoted in the World Almanac.

The suspicions raised by above numbers concerning the veracity of the allegations made against the Hitler government are confirmed by the official three-volume report by the International Committee of the Red Cross, released 1948 in Geneva, according to which 272,000 concentration camp inmates died in German custody, about half of them Jews. The following article elaborates.

A Factual Appraisal Of The 'Holocaust' By The Red Cross

The Jews And The Concentration Camps: No Evidence Of Genocide

There is one survey of the Jewish question in Europe during World War Two and the conditions of Germany's concentration camps which is almost unique in its honesty and objectivity, the three-volume Report of the International Committee of the Red Cross on its Activities during the Second World War, Geneva, 1948.

This comprehensive account from an entirely neutral source incorporated and expanded the findings of two previous works: Documents sur l'activité du CICR en faveur des civils détenus dans les camps de concentration en Allemagne 1939-1945 (Geneva, 1946), and Inter Arma Caritas: the Work of the ICRC during the Second World War (Geneva, 1947). The team of authors, headed by Frédéric Siordet, explained in the opening pages of the Report that their object, in the tradition of the Red Cross, had been strict political neutrality, and herein lies its great value.

The ICRC successfully applied the 1929 Geneva military convention in order to gain access to civilian internees held in Central and Western Europe by the Germany authorities. By contrast, the ICRC was unable to gain any access to the Soviet Union, which had failed to ratify the Convention. The millions of civilian and military internees held in the USSR, whose conditions were known to be by far the worst, were completely cut off from any international contact or supervision.

The Red Cross Report is of value in that it first clarifies the legitimate circumstances under which Jews were detained in concentration camps, i.e. as enemy aliens. In describing the two categories of civilian internees, the Report distinguishes the second type as "Civilians deported on administrative grounds (in German, "Schutzhäftlinge"), who were arrested for political or racial motives because their presence was considered a danger to the State or the occupation forces" (Vol. 111, p. 73). These persons, it continues, "were placed on the same footing as persons arrested or imprisoned under common law for security reasons." (P.74).

The Report admits that the Germans were at first reluctant to permit supervision by the Red Cross of people detained on grounds relating to security, but by the latter part of 1942, the ICRC obtained important concessions from Germany. They were permitted to distribute food parcels to major concentration camps in Germany from August 1942, and "from February 1943 onwards this concession was extended to all other camps and prisons" (Vol. 111, p. 78). The ICRC soon established contact with camp commandants and launched a food relief programme which continued to function until the last months of 1945, letters of thanks for which came pouring in from Jewish internees.

Red Cross Recipients Were Jews

The Report states that "As many as 9,000 parcels were packed daily. >From the autumn of 1943 until May 1945, about 1,112,000 parcels with a total weight of 4,500 tons were sent off to the concentration camps" (Vol. III, p. 80). In addition to food, these contained clothing and pharmaceutical supplies. "Parcels were sent to Dachau, Buchenwald, Sangerhausen, Sachsenhausen, Oranienburg, Flossenburg, Landsberg-am-Lech, Flöha, Ravensbrück, Hamburg-Neuengamme, Mauthausen, Theresienstadt, Auschwitz, Bergen-Belsen, to camps near Vienna and in Central and Southern Germany. The principal recipients were Belgians, Dutch, French, Greeks, Italians, Norwegians, Poles and stateless Jews" (Vol. III, p. 83).

In the course of the war, "The Committee was in a position to transfer and distribute in the form of relief supplies over twenty million Swiss francs collected by Jewish welfare organisations throughout the world, in particular by the American Joint Distribution Committee of New York" (Vol. I, p. 644). This latter organisation was permitted by the German Government to maintain offices in Berlin until the American entry into the war. The ICRC complained that obstruction of their vast relief operation for Jewish internees came not from the Germans but from the tight Allied blockade of Europe. Most of their purchases of relief food were made in Rumania, Hungary and Slovakia.
The ICRC had special praise for the liberal conditions which prevailed at Theresienstadt up to the time of their last visits there in April 1945. This camp, "where there were about 40,000 Jews deported from various countries was a relatively privileged ghetto" (Vol. III, p. 75). According to the Report, "'The Committee's delegates were able to visit the camp at Theresienstadt (Terezin) which was used exclusively for Jews and was governed by special conditions. From information gathered by the Committee, this camp had been started as an experiment by certain leaders of the Reich ... These men wished to give the Jews the means of setting up a communal life in a town under their own administration and possessing almost complete autonomy. . . two delegates were able to visit the camp on April 6th, 1945. They confirmed the favourable impression gained on the first visit" (Vol. I, p . 642).

The ICRC also had praise for the regime of Ion Antonescu of Fascist Rumania where the Committee was able to extend special relief to 183,000 Rumanian Jews until the time of the Soviet occupation. The aid then ceased, and the ICRC complained bitterly that it never succeeded "in sending anything whatsoever to Russia" (Vol. II, p. 62). The same situation applied to many of the German camps after their "liberation" by the Russians. The ICRC received a voluminous flow of mail from Auschwitz until the period of the Soviet occupation, when many of the internees were evacuated westward. But the efforts of the Red Cross to send relief to internees remaining at Auschwitz under Soviet control were futile. However, food parcels continued to be sent to former Auschwitz inmates transferred west to such camps as Buchenwald and Oranienburg.

No Evidence Of Genocide

One of the most important aspects of the Red Cross Report is that it clarifies the true cause of those deaths that undoubtedly occurred in the camps toward the end of the war. Says the Report: "In the chaotic condition of Germany after the invasion during the final months of the war, the camps received no food supplies at all and starvation claimed an increasing number of victims. Itself alarmed by this situation, the German Government at last informed the ICRC on February 1st, 1945 ... In March 1945, discussions between the President of the ICRC and General of the S.S. Kaltenbrunner gave even more decisive results. Relief could henceforth be distributed by the ICRC, and one delegate was authorised to stay in each camp ..." (Vol. III, p. 83).

Clearly, the German authorities were at pains to relieve the dire situation as far as they were able. The Red Cross are quite explicit in stating that food supplies ceased at this time due to the Allied bombing of German transportation, and in the interests of interned Jews they had protested on March 15th, 1944 against "the barbarous aerial warfare of the Allies" (Inter Arma Caritas, p. 78). By October 2nd, 1944, the ICRC warned the German Foreign Office of the impending collapse of the German transportation system, declaring that starvation conditions for people throughout Germany were becoming inevitable.

In dealing with this comprehensive, three-volume Report, it is important to stress that the delegates of the International Red Cross found no evidence whatever at the camps in Axis occupied Europe of a deliberate policy to exterminate the Jews. In all its 1,600 pages the Report does not even mention such a thing as a gas chamber. It admits that Jews, like many other wartime nationalities, suffered rigours and privations, but its complete silence on the subject of planned extermination is ample refutation of the Six Million legend. Like the Vatican representatives with whom they worked, the Red Cross found itself unable to indulge in the irresponsible charges of genocide which had become the order of the day. So far as the genuine mortality rate is concerned, the Report points out that most of the Jewish doctors from the camps were being used to combat typhus on the eastern front, so that they were unavailable when the typhus epidemics of 1945 broke out in the camps (Vol. I, p. 204 ff) - Incidentally, it is frequently claimed that mass executions were carried out in gas chambers cunningly disguised as shower facilities. Again the Report makes nonsense of this allegation. "Not only the washing places, but installations for baths, showers and laundry were inspected by the delegates. They had often to take action to have fixtures made less primitive, and to get them repaired or enlarged" (Vol. III, p. 594).

Not All Were Interned

Volume III of the Red Cross Report, Chapter 3 (I. Jewish Civilian Population) deals with the "aid given to the Jewish section of the free population," and this chapter makes it quite plain that by no means all of the European Jews were placed in internment camps, but remained, subject to certain restrictions, as part of the free civilian population. This conflicts directly with the "thoroughness" of the supposed "extermination programme", and with the claim in the forged Höss memoirs that Eichmann was obsessed with seizing "every single Jew he could lay his hands on."

In Slovakia, for example, where Eichmann's assistant Dieter Wisliceny was in charge, the Report states that "A large proportion of the Jewish minority had permission to stay in the country, and at certain periods Slovakia was looked upon as a comparative haven of refuge for Jews, especially for those coming from Poland. Those who remained in Slovakia seem to have been in comparative safety until the end of August 1944, when a rising against the German forces took place. While it is true that the law of May 15th, 1942 had brought about the internment of several thousand Jews, these people were held in camps where the conditions of food and lodging were tolerable, and where the internees were allowed to do paid work on terms almost equal to those of the free labour market" (Vol. I, p. 646).

Not only did large numbers of the three million or so European Jews avoid internment altogether, but the emigration of Jews continued throughout the war, generally by way of Hungary, Rumania and Turkey. Ironically, post-war Jewish emigration from German-occupied territories was also facilitated by the Reich, as in the case of the Polish Jews who had escaped to France before its occupation. "The Jews from Poland who, whilst in France, had obtained entrance permits to the United States were held to be American citizens by the German occupying authorities, who further agreed to recognize the validity of about three thousand passports issued to Jews by the consulates of South American countries" (Vol. I, p. 645).

As future U.S. citizens, these Jews were held at the Vittel camp in southern France for American aliens. The emigration of European Jews from Hungary in particular proceeded during the war unhindered by the German authorities. "Until March 1944," says the. Red Cross Report, "Jews who had the privilege of visas for Palestine were free to leave Hungary" (Vol. I, p. 648). Even after the replacement of the Horthy Government in 1944 (following its attempted armistice with the Soviet Union) with a government more dependent on German authority, the emigration of Jews continued.

The Committee secured the pledges of both Britain and the United States "to give support by every means to the emigration of Jews from Hungary," and from the U.S. Government the ICRC received a message stating that "The Government of the United States ... now specifically repeats its assurance that arrangements will be made by it for the care of all Jews who in the present circumstances are allowed to leave" (Vol. I, p . 649).

Biedermann agreed that in the nineteen instances that "Did Six Million Really Die?" quoted from the Report of the International Committee of the Red Cross on its Activities during the Second World War and Inter Arma Caritas (this includes the above material), it did so accurately.

A quote from Charles Biedermann (a delegate of the International Committee of the Red Cross and Director of the Red Cross' International Tracing Service) under oath at the Zündel Trial (February 9, 10, 11 and 12, 1988).

The above is chapter nine from the book "Did Six Million Really Die?".
https://sites.google.com/site/anonymusbyholocaust/before-and-after-the-holocaust-jewish-population-numbers-in-1933-and-1948

De peste un secol ,Mondial Evreiesc Almanahul a fost în general considerată ca fiind sursa cea mai autentic pentru numere populației evreiești din lume . Mediul academic din întreaga lume , inclusiv editorii Enciclopedia Britannica , folosite să se bazeze pe corectitudinea acestor numere . Aici este ceea ce Alamanacs Mondiale din 1933 și 1948 a avut de spus despre populația lumii de evrei .

Lume Almanah 1933



Lume Almanah 1948



Cu alte cuvinte , în conformitate cu Almanahul mondial populația lumii de evrei a crescut ( ! ) Între 1933 și 1948 de la 15315000 la 15753000 . În cazul în care guvernul german sub Adolf Hitler a avut - așa cum sa susținut - ucis șase milioane de evrei aceste pierderi ar fi fost reflectat de numărul populației evreiești citate în Almanahul mondial .

Suspiciunile ridicate de numere de mai sus cu privire la veridicitatea acuzațiilor formulate împotriva guvernului lui Hitler sunt confirmate de raportul oficial trei volume de către Comitetul Internațional al Crucii Roșii , lansat în 1948 la Geneva , în conformitate cu care detinutii tabara de 272,000 de concentrare a murit în limba germană custodie , aproximativ jumătate dintre ei evrei . Următorul articol elaborează .

Un factual evaluare a " Holocaustului " de Crucea Roșie

Evreii și concentrația tabere: nici o dovada de genocid

Există un studiu al problemei evreiești în Europa în timpul al doilea război mondial și condițiile de lagărele de concentrare din Germania , care este aproape unic în onestitatea și obiectivitatea sa , Raportul trei volume a Comitetului Internațional al Crucii Roșii privind activitățile sale în timpul al II-lea al doilea război mondial , Geneva , 1948 .

Acest cont global la o sursă complet neutru încorporat și a extins rezultatele a două lucrări precedente : Documents sur l' activité du CICR ​​en faveur des civililor détenus dance les lagărele de concentrare en Allemagne 1939-1945 ( Geneva , 1946 ) , iar Inter Arma Caritas : Opera de CICR ​​în timpul al doilea război mondial ( Geneva , 1947 ) . Echipa de autori , în frunte cu Frédéric Siordet , a explicat în paginile de început ale Raportului care obiectul lor , în tradiția a Crucii Roșii , a fost neutralitate politică strictă , și aici se află o mare valoare.

CICR aplicat cu succes din 1929, convenția militară de la Geneva , în scopul de a avea acces la internaților civili a avut loc în Europa Centrală și de Vest de către autoritățile Germania . Prin contrast , CICR ​​a fost în imposibilitatea de a obține orice acces la Uniunea Sovietică , care a reușit să ratifice Convenția . Milioanele de internați civile și militare a avut loc în URSS , ale cărei condiții au fost cunoscute a fi de departe cel mai rău , au fost complet rupt de orice contact sau de supraveghere internațională .

Raportul de Crucea Roșie este de valoare în care se clarifică în primul rând condițiile legitime în care evreii au fost deținuți în lagărele de concentrare , și anume ca străinii inamice . În descrierea celor două categorii de internați civili , Raportul distinge de-al doilea tip de " civili deportați pe motive administrative ( în germană , " Schutzhäftlinge ") , care au fost arestați din motive politice sau rasiale , deoarece prezența lor a fost considerat un pericol pentru statul sau forțelor de ocupație " (vol. 111 , p. . 73 ) . Aceste persoane , continuă , " au fost plasate pe picior de egalitate ca persoane reținut sau arestat în conformitate cu dreptul comun pentru motive de securitate . " ( P.74 ) .

Raportul recunoaște că germanii au fost la început reticenți pentru a permite supravegherea de către Crucea Roșie de persoane reținute pe motive legate de securitate , dar de a doua parte a 1942 , CICR ​​a obținut concesii importante din Germania . Ei au fost permis să distribuie pachete cu alimente în lagăre de concentrare importante in Germania din august 1942 , și " din februarie 1943 începând cu această concesiune a fost extins la toate celelalte lagăre și închisori " ( Vol. 111 , p. . 78 ) . CICR a stabilit repede contacte cu comandanții de tabără și a lansat un program de ajutor alimentar , care a continuat să funcționeze până în ultimele luni ale anului 1945 , scrisori de mulțumire pentru care au venit de la turnarea în internați evreiești .

Destinatarii Crucea Roșie au fost evrei

Raportul afirmă că " Un număr de 9.000 de pachete au fost ambalate zilnic . > Din toamna anului 1943 până în mai 1945 , aproximativ 1.112 milioane de colete cu o greutate totală de 4500 de tone au fost trimiși în lagărele de concentrare " ( Vol. III , p. . 80 ) . În plus față de produsele alimentare , aceste haine conținea și produse farmaceutice . " Coletele au fost trimise la Dachau , Buchenwald , Sangerhausen , Sachsenhausen , Oranienburg , Flossenbürg , Landsberg - am - Lech , Flöha , Ravensbrück , Hamburg - Neuengamme , Mauthausen , Theresienstadt , Auschwitz , Bergen - Belsen , la tabere de lângă Viena și în Europa Centrală și de Sud Germania . principalele beneficiarii au fost belgieni , olandezi , francezi , greci , italieni , norvegieni , polonezi și evrei apatrizi " ( Vol. III , p. . 83 ) .

În cursul războiului , " Comitetul a fost într-o poziție de a transfera și de a distribui sub formă de provizii peste douăzeci de milioane de franci elvetieni colectate de către organismele de ajutor evreiești din întreaga lume , în special de către American Joint Distribution Committee din New York " ( Vol. I , p. . 644 ) . Aceasta din urmă organizație a fost permisă de către guvernul german pentru a menține birouri în Berlin până la intrarea american în război . CICR sa plâns că obstrucție de funcționarea lor ușurare mare pentru internaților evrei au venit nu de germani , ci de la blocada aliată strans din Europa . Cele mai multe dintre achizițiile lor de produse alimentare de relief s-au făcut în România , Ungaria și Slovacia .
CICR a avut laudă special pentru condițiile liberale care au predominat la Theresienstadt până în momentul de ultimele lor vizite acolo, în luna aprilie 1945. Această tabără , " în cazul în care erau aproximativ 40.000 de evrei deportați din diferite țări a fost un ghetou relativ privilegiat " ( Vol. III , p. . 75 ) . Conform Raportului , " " delegațiiComitetului au putut vizita lagărul de la Theresienstadt ( Terezin ), care a fost folosit exclusiv pentru evrei și a fost guvernat de condiții speciale . Din informațiile colectate de către Comitetul , această tabără a fost început ca un experiment de anumiți lideri ai Reich-ului ... Acești oameni au dorit să acorde evreilor mijloacele de înființare o viață comună într-un oraș sub propria lor de administrare și care posedă o autonomie aproape completă ... doi delegați au putut să viziteze tabăra de la 6 aprilie , 1945 . Ei au confirmat favorabil impresia a câștigat la prima vizită " ( Vol. I , p. . 642 ) .

CICR a avut , de asemenea, laudă pentru regimul Ion Antonescu a fascist România în cazul în care Comitetul a fost în măsură să se extindă ajutor special pentru a 183000 de evrei români până în momentul ocupației sovietice . Ajutorul apoi a încetat , iar CICR ​​plâns cu amărăciune că nu a reușit ", în trimiterea de orice fel în Rusia " ( Vol. II , p. . 62 ) . Aceeași situație aplicată la multe dintre lagărele germane după " eliberarea" de către ruși . CICR a primit un flux de voluminos de e-mail de la Auschwitz până la perioada ocupației sovietice , când multe dintre internați au fost evacuați spre vest . Dar eforturile Crucii Roșii de a trimite ajutor pentru a internaților rămase de la Auschwitz sub control sovietic au fost zadarnice . Cu toate acestea , pachete cu alimente a continuat să fie trimise la foști deținuți de la Auschwitz transferate vest a lagăre , cum ar fi Buchenwald și Oranienburg .

Nu există dovezi de genocid

Unul dintre cele mai importante aspecte ale Raportului Crucii Roșii este că acesta clarifică adevărata cauză a acestor decese care au avut loc , fără îndoială, în lagărele spre sfârșitul războiului . Se spune in raport : " În starea haotică a Germaniei după invazia în ultimele luni ale războiului , taberele nu a primit provizii de alimente , la toate și înfometare a susținut un număr tot mai mare de victime sine alarmat de această situație , guvernul german la ultimul . a informat CICR ​​pe o februarie 1945 ... În martie 1945 , discuțiile dintre președintele CICR ​​și general al SS Kaltenbrunner a dat chiar mai decisiv rezultate . Relief ar putea fi de acum înainte distribuite de către CICR ​​, și un delegat a fost autorizat să rămână în fiecare tabără ... " ( Vol. III , p. . 83 ) .

În mod evident , autoritățile germane au fost la dureri de a scuti de situația dificilă în măsura în care acestea au fost în stare . Crucea Roșie sunt destul de explicite în care să ateste faptul că aprovizionarea cu alimente a încetat în acest moment din cauza bombardamentelor aliate de transport din Germania , și în interesul evrei internați au protestat pe 15 martie 1944 împotriva " războiul aerian barbară a aliaților " ( Inter Arma Caritas , p. . 78 ) . De 02 octombrie 1944 , CICR ​​a avertizat Ministerul de Externe german de prăbușirea iminentă a sistemului de transport german , declarând că condițiile de foame de oameni din întreaga Germania au devenit inevitabile .

În care se ocupă cu acest lucru , raport complet în trei volume , este important de subliniat că delegații ale Crucii Roșii Internaționale a găsit nici o dovadă , indiferent la taberele din Axa Europa ocupată de o politică deliberată de exterminare a evreilor . În toate 1.600 paginile saleRaportul nu menționează nici un astfel de lucru ca o cameră de gazare . Se admite că evreii , ca și multe alte naționalități din timpul războiului , frisoane și privațiunile suferite , dar tăcere completă pe această temă de exterminare planificată este respingere amplu de legenda Six Million . Ca reprezentanții Vaticanului cu care au lucrat , Crucea Roșie a găsit el însuși în imposibilitatea de a se deda la acuzațiile iresponsabile de genocid care a devenit ordinea de zi . În ceea ce privește rata mortalității autentic este în cauză , raportul subliniază că cele mai multe dintre medicii evrei din lagărele au fost folosite pentru a combate tifos pe frontul de est , astfel încât acestea au fost disponibile atunci când epidemii de tifos din 1945 a izbucnit în taberele ( Vol. I , p. 204 și urm. ) - de altfel , acesta este frecvent a susținut că execuțiile în masă au fost efectuate în camere de gazare cu viclenie deghizate în facilități de duș . Din nou, raportul face prostii acestei afirmații . " Nu doar locurile de spălare , dar instalații pentru băi , dușuri și spălătorie au fost inspectate de către delegații . Ei au de multe ori să ia măsuri pentru a avea program făcut mai puțin primitivă , și pentru a obține le-au reparat sau mărită " ( Vol. III , p. . 594 ) .

Nu toate au fost internați

Volumul III al Raportului Crucii Roșii , Capitolul 3 ( I. Populația civilă evreiesc ) se ocupă cu" ajutorul acordat la secțiunea evreiască a populației libere , " și acest capitol face destul de clar că în nici un caz toți evreii din Europa au fost plasate în lagăre de internare , dar a rămas , sub rezerva anumitor restricții , ca parte a populației civile liber . Acest lucru intră în conflict direct cu " profunzimea " de presupus " programul de exterminare " , și cu cererea în memoriile Hoss false că Eichmann a fost obsedat cu sechestrarea " fiecare evreu ar fi putut pune mâna pe . "

În Slovacia , de exemplu , în cazul în care asistentul lui Eichmann Dieter Wisliceny a fost responsabil , Raportul afirmă că " O mare parte a minorității evreiești a avut permisiunea de a rămâne în țară , și la anumite perioade de Slovacia a fost privit ca un paradis comparativă de refugiu pentru evrei , în special pentru cei care provin din Polonia . cei care au rămas în Slovacia par să fi fost în siguranță comparativ până la sfârșitul lunii august 1944, atunci când o creștere împotriva forțelor germane au avut loc . Deși este adevărat că legea de 15 mai 1942 a adus cu privire la internarea de mai multe mii de evrei , acești oameni s-au desfășurat în tabere în care condițiile de hrană și cazare au fost tolerabil , și în cazul în care s-au permis internații pentru a face locul de muncă plătit în condiții aproape egale cu cele de pe piața liberă a muncii " ( Vol. . I, p. . 646 ) .

Nu numai că un mare număr de trei milioane de euro sau , astfel europene evreilor evita internarea totul , dar emigrarea evreilor a continuat de-a lungul războiului , în general, prin Ungaria , România și Turcia . În mod ironic , emigrarea evreilor post- război din teritoriile ocupate de germani a fost , de asemenea, facilitat de către Reich-ului , ca și în cazul evreilor polonezi care au scăpat în Franța , înainte de ocupația ei . " Evreii din Polonia , care , în timp ce în Franța , au obținut permise de intrare în Statele Unite s-au desfășurat pentru a fi cetățeni americani de către autoritățile de ocupație germane , care au fost de acord în continuare să recunoască valabilitatea de aproape trei mii de pașapoarte eliberate de evrei de către consulatele țări din America de Sud " ( Vol. I , p. . 645 ) .

Ca viitori cetateni ai SUA , acești evrei au avut loc în tabăra de Vittel , în sudul Franței pentru străini americane . Emigrarea evreilor europeni din Ungaria , în special a procedat în timpul războiului nestingherit de către autoritățile germane . " Până în martie 1944 ", spune . Crucea Roșie Raportul , " evreii care au avut privilegiul de vize pentru Palestina au fost liberi să părăsească Ungaria " ( Vol. I , p. . 648 ) . Chiar și după înlocuirea guvernului Horthy în 1944 ( ca urmare a încercat armistițiu cu Uniunea Sovietică ), cu un guvern mai dependente de autoritate germană , emigrarea evreilor a continuat .

Comitetul asigurat angajamentele atât Marea Britanie și Statele Unite ", pentru a oferi sprijin prin toate mijloacele pentru a emigrării evreilor din Ungaria , " și de la Guvernul SUA, CICR ​​a primit un mesaj declarând că "Guvernul Statelor Unite ... acum repetă în mod special de asigurare de care dispoziții vor fi făcute de către aceasta pentru îngrijirea tuturor evreilor care, în condițiile actuale li se permite să plece " ( Vol. I , p. . 649 ) .

Biedermann a fost de acord că în instanțele nouăsprezece care " L- șase milioane in realitate ? " citat din Raportul Comitetului Internațional al Crucii Roșii privind activitățile sale în timpul al doilea război mondial și Inter Arma Caritas ( aceasta include materialul de mai sus ) , a făcut-o atât de precis .

Un citat din Charles Biedermann ( un delegat al Comitetului Internațional al Crucii Roșii și director al Serviciului de urmărire Internațional al Crucii Roșii " ), sub jurământ , la Zündel Trial (9 februarie , 10, 11 și 12 , 1988 ) .

Cele de mai sus este capitolul nouă din cartea " A Șase milioane in realitate ? " .