Trimisa Carolinei de către prof.GH.BUZATU : H. KISSINGER: Ce va fi cu ISRAELUL peste 10 ani?

Presa occidentală a criticat dur preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, pentru că şi-ar fi imaginat “lumea fără Israel”. Însă judecînd după ultimele informaţii, Henry Kissinger şi 16 servicii secrete americane sînt de acord cu faptul că, în viitorul apropiat, Israelul îşi va înceta existenţa.
“The New York Post” îl citează pe Kissinger integral: „Peste 10 ani, Israelul nu va exista”.
Afirmaţia lui Kissinger este directă şi fără echivoc. El nu spune că Israelul, chiar dacă se află în pericol, poate fi salvat cu trilioane de dolari şi protecţie militară americană. Kissinger nu spune nici despre faptul că, dacă la alegeri va învinge vechiul amic al lui Netanyahu, Mitt Romney, Israelul ar putea supravieţui. Nu spune nici despre aceea că Israelul ar exista în continuare în cazul în care va fi bombardat Iranul. Kissinger nu propune nicio soluţie, el pur şi simplu constată că, în anul 2022, Israelul nu va mai fi.
Agenţiile americane de spionaj sînt de acord cu afirmaţiile lui Kissinger, chiar dacă nu sînt sigure de data precisă. Cele 16 servicii speciale americane, care au un buget total de 70 de miliarde de dolari, au prezentat un material analitic pe 82 de pagini, intitulat „Pregătirea pentru un Orient Apropiat fără Israel”.
În materialul prezentat se face referire la cei 700 de mii de evrei care locuiesc ilegal pe teritoriile ocupate în anul 1967. Toată lumea este de acord că aceste pămînturi aparţin Palestinei, însă Israelul nu le va ceda de bună voie. Prin aceasta, Israelul aminteşte de RSA de la sfîrşitul anilor 80.
Potrivit analizei, partidul extremist „Likud”, aflat la putere în Israel, tot mai mult încurajează violenţa de care dau dovadă locuitorii teritoriilor ocupate. Se menţionează despre ferocităţile în stil de apartheid, inclusiv zidul despărţitor ridicat de israelieni şi sistemul de control foarte aspru la punctele de control, ceea ce contravine valorilor americane.
Cele 16 servicii secrete americane sînt de acord că Israelul nu este în stare să se opună forţei propalestiniene aflate în ascendenţă, care include “Primăvara Arabă”, Renaşterea Islamică şi Iranul.
În trecut, dictatorii din această regiune constrîngeau manifestările propalestiniene în rîndul popoarelor lor, însă aceste dictaturi au început să se prăbuşească odată cu căderea şahului iranian proisraelian în anul 1979 şi constituirea republicii democratice islamice, guvernul căreia a fost nevoit să susţină nemulţumirea poporului faţă de Israel. În prezent, procesul de prăbuşire a dictatorilor care colaborau sau, pur şi simplu, răbdau Israelul a luat amploare. Drept urmare, la putere acced guverne mai democratice, mai islamice, care sînt cu mult mai neprietenoase faţă de Israel.
În raportul serviciilor de spionaj americane se menţionează că, în situaţia creată, Guvernul SUA pur şi simplu nu mai dispune de mijloace militare şi financiare pentru susţinerea Israelului contrar voinţei vecinilor acestuia. Potrivit estimărilor, pentru normalizarea relaţiilor cu cele circa 50 de ţări islamice, SUA trebuie să se conducă de interesele naţionale proprii şi să renunţe la Israel.
De menţionat, că nici Henry Kissinger, nici experţii serviciilor de spionaj care au elaborat acest material, nu intenţionează să plîngă după Israel. Este un lucru curios, ţinînd cont de faptul că Kissinger este de origine evreu şi întotdeauna era privit ca un prieten (uneori foarte apropiat) al Israelului, iar americanii, inclusiv colaboratorii serviciilor secrete, un timp îndelungat s-au aflat sub influenţa presei proisraeliene.
Prin ce se explică această poziţie?
Americanii care se interesează de situaţia internaţională (din această categorie evident fac parte Kissinger şi experţii serviciilor de spionaj) s-au săturat pînă la refuz de fanatismul şi obsesia Israelului. Discursul absurd şi ridiculizat pe larg al lui Netanyahu de la tribuna ONU, unde acesta flutura cu desenul caricatură a unei bombe (fapt pentru care singur a devenit personajul caricaturii “sionistul nebun”), a fost ultima picătură a erorilor comise de liderii israelieni, cărora tradiţional le place să exagereze.
Totodată, mai mulţi americani sînt nemulţumiţi de lobbysmul prea autoritar al Israelului în problemele ce ţin de formarea opiniei publice. Fiecare demitere a unor jurnalişti cunoscuţi care au deviat de la “scenariul aprobat” la reflectarea problemei israeliene (ca în cazul lui Rick Sanchez şi Helen Thomas) provoacă reacţii inverse, puţin sesizabile la prima vedere, însă foarte puternice. Şi de fiecare dată cînd lobbysmul israelian înlătură pe cineva, de exemplu, pe Maureen Dowd, care a menţionat că fanaticii israelieni care au atras SUA în război cu Irakul acum cer acelaşi lucru şi în privinţa Iranului, tot mai multă lume conştientizează că asemenea persoane ca Sanchez, Thomas şi Dowd spun adevărul.
Un alt motiv, pentru care pericolul dispariţiei Israelului este privit cu atîta calm, este faptul că majoritatea evreilor americani deja nu mai susţin politica Israelului, în orice caz, nu de asemenea manieră cum o face “Likud”. Jurnaliştii şi analiştii evrei cu experienţă, de exemplu, Philip Weiss, recunosc nebunia cercurilor guvernante ale Israelului şi situaţia disperată a acestei ţări. Potrivit unor sondaje recente efectuate în rîndul tinerilor americani de origine evreiască, nu mai este “la modă” să-ţi rupi capul pentru soarta Israelului. În pofida încercărilor disperate ale lui Netanyahu de a convinge electoratul evreu să-l voteze pe Mitt Romney, datele statistice arată că Obama (în raport se menţionează despre “ura” lui faţă de “mincinosul Netanyahu) va obţine cu uşurinţă majoritatea voturilor originarilor evrei.
În sfîrşit, cea mai puţin evidentă, însă cea mai serioasă explicaţie, care explică calmul lui Kissinger şi CIA privind soarta Israelului: informaţia parvenită despre implicarea Israelului şi aliaţilor lui în atentatele din 11 septembrie 2001 (şi nu a islamiştilor radicali).
Despre aceasta tot mai des vorbesc nu grupurile radicale antisemite, ci observatori de rang înalt. Fostul director al Departamentului Studii Strategice al Colegiului militar din SUA, Alan Sabrosky, care este pe jumătate evreu, a participat la emisiunea autorului acestui articol, în cadrul căreia a menţionat că a discutat această problemă cu colegii. Aceştia sînt absolut convinşi că în spatele atentatelor teroriste din anul 2001 se află Israelul şi aliaţii lui. De aceeaşi părere este şi fostul corespondent BBC în Orientul Apropiat, Alan Hart, considerat prietenul lui Yasser Arafat şi Golda Meier.
Merlin Miller (candidat la alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie 2012 din partea “unui al treilea partid”, nota mixednews.ru) a declarat public despre implicarea Israelului în atentatele din 11 septembrie 2001.
Scopul principal al acestor atentate a fost “unirea prin sînge şi emoţii” a alianţei neclintite dintre Israel şi SUA. Aceasta a fost o încercare disperată de a asigura supravieţuirea Israelului prin declanşarea unor războaie de durată cu duşmanii acestui stat. După cum declarau poliţiei evreii arestaţi pentru sărbătorirea 9/11: “Duşmanii noştri sînt duşmanii voştri. Duşmanii voştri sînt palestinienii”.
Însă tot mai mulţi americani, inclusiv serviciul de spionaj, consideră că inamicii Israelului (1,5 miliarde de musulmani în toată lumea) nu sînt şi inamicii SUA.
În realitate, SUA jertfesc mii de vieţi omeneşti în războaiele purtate pentru Israel, ceea ce prejudiciază interesele naţionale ale SUA. (Unul dintre aceste interese, bineînţeles, este procurarea petrolului şi gazelor naturale de la statele stabile şi dispuse să colaboreze).
Odată cu conştientizarea faptului că evenimentele din 11 septembrie 2011 nu au fost organizate de islamiştii radicali, ci reprezintă o trădare sîngeroasă a susţinătorilor Israelului, politicienilor care merg pe urmele lui Kissinger şi serviciile secrete americane le devine tot mai uşor să recunoască că termenul de valabilitate al Israelului a expirat.
aprilie 16, 2013