DANIEL BARBU ÎL DEMASCĂ PE CLAUDIU CRĂCIUN

Din momentul în care Daniel Barbu i-a făcut o plecăciune lui Băsescu până la nivelul şliţului, după depunerea jurământului ministerial, a fost un semnal că ne putem aştepta la orice. Din partea (unora din) USL. Cu foarte puţin timp înainte, fusese consilier prezidenţial al preşedintelui interimar.

Precizare: m-am mirat când Crin Antonescu l-a luat consilier prezidenţial, era pontac mai vechi. Adică, de exemplu, lăudase discursul de mămăligă al lui Ponta la moţiunea de cenzură contra lui Boc şi declarase că nu i-a plăcut abordarea tranşantă a lui Antonescu.

Oricum, nivelul de degradare la care a ajuns profesorul Barbu era greu de anticipat. N-aş fi zis că se poate preta. Dar după cum se poartă, pot zice că e prêt-à-porter.

Faptul că l-a demascat pe Claudiu Crăciun ca “organizator” al protestului “violent” din faţa Clubului A mi-a amintit de demascările din anii 90, când apăreau la televiziunea unică personaje care înfierau Piaţa Universităţii pentru “violenţă”. Era ceva extraordinar de frustrant, o minciună infamă şi incitatoare la ură pe care nu aveam cum să o contracarăm, pentru că nu exista televiziune alternativă. Nici acum nu mai există. Sunt doar mai multe forme de manipulare. Atunci, minciuna despre “violenţa” Pieţii Universităţii pregătea represiunea. Acum se întâmplă la fel. Numai că persoana care a iniţiat campania represivă nu-i nici Gică de la Sculărie, nici contramanifestant de la “Ţevi Republica”, nici vreun profitor al regimului comunist care îşi apără poziţia. Ci un profesor universitar care se lasă folosit ca coadă de topor pentru declanşarea celei mai perverse mineriade.

E o campanie concertată şi Daniel Barbu e cel care a inaugurat-o. Şi toate televiziunile papagalicesc propaganda sistemului – să mă ierte păsările nevinovate şi atât de inteligente -, adică placa privind “caracterul violent” al protestelor şi necesitatea ca violenţa să fie condamnată.

Am tot scris că aşa se va întâmpla, era previzibil. Antinaţionalii aveau nevoie de mascarade prin care să justifice represiunea, adică, să amorseze false violenţe. Sunt suficienţi infiltraţi ca să-i provoace pe jandarmi şi suficienţi dezaxaţi care chiar să maşeze la violenţă şi care au ca obiectiv în acest sens să-l înlăture pe Claudiu Crăciun din peisaj (despre asta, separat). Trebuia, însă, un demnitar “atacat”, aşa cum a trebuit şi povestea cu “băieţelul mâncat de câini”. Aşa se instrumentează campaniile crimei organizate. Fiindcă asta a devenit statul român, o anexă mafiotă.

Jalnică atitudinea ministrului Daniel Barbu! Oare ce făcea el în momentele în care Claudiu Crăciun obţinea aplauze în Parlamentul European, pentru Piaţa Universităţii, pe vremea în care regimul Băsescu era fără fisură, extrem de agresiv şi aparent, de neînlăturat?

Nu Daniel Barbu, ci Claudiu Crăciun trebuia să fie consilier prezidenţial al preşedintelui interimar Crin Antonescu. Dar nu, lor nu le trebuie oameni dezinteresaţi. Le trebuie personaje fără caracter.

N-a fost absolut nici o agresiune la adresa ministrului Daniel Barbu, singur a recunoscut. Cine i-a “vandalizat” maşina rămâne “agresor necunoscut”. Că altfel, vreo 16 “suspecţi” au fost imediat depistaţi de poliţie, mare faptă de vitejie, având în vedere faptul că n-au fugit nicăieri şi nici nu aveau de ce, din moment ce n-au făcut decât să-şi exprime dreptul la opinie şi să-şi exercite libertatea de exprimare, drepturi sancrosancte pentru liberalism.

Repet ce-am mai scris într-o postare anterioară: dacă voiau, protestatarii îl făceau zob pe Daniel Barbu, dar nu l-au atins nici cu o floare, fiindcă nici nu erau de aşa natură, erau tineri elevaţi, iar profesorului universitar ar trebui să-i fie ruşine că i-a blamat – i-ar putea fi studenţi – şi că l-a înfierat pe colegul lui universitar mai tânăr, Claudiu Crăciun (faţă de care Ponta rămâne repetent la engleză).

Repet şi că mari oameni ca Helmut Kohl şi-au luat ouă în cap sau roşii, etc. şi n-au îndrăznit să zică nimic. Se găsi Daniel Barbu să se victimizeze, ca să amorseze neîncrederea publică faţă de protest şi să justifice represiunea. Sau nici măcar să nu mai fie nevoie de represiune, pur şi simplu oamenii să nu mai vină, din suspiciune şi precauţie, în aşa fel încât să rămână doar impostorii, oportuniştii, profitorii. Şi aflătorii în treabă.

Nu numai că Daniel Barbu n-a păţit nimic. De fapt, el a fost agresor verbal, s-a răstit ca la şatră la protestatari, i-a numit “neofascişti”, le-a reproşat însăşi exercitarea drepturilor la opinie, exprimare, liberă asociere şi protest. Cu alte cuvinte, Daniel Barbu i-a provocat din răsputeri pe protestatari, care cu toate acestea au păstrat distanţa. Ministrul e cel care s-a apropiat, fără să păţească absolut nimic, decât să primească în faţă opinii defavorabile. Sau ar fi trebuit aplaudat, fiindcă a ascuns probe şi s-a opus includerii Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO?!

Deci, ăsta-i rolul lui Daniel Barbu, să amorseze compromiterea mişcării de apărare a intereselor naţionale, să-i facă jocul lui Ponta contra lui Antonescu, să compromită PNL, mai precis, pe ministrul de Interne. Care ar merita să cadă, din pricina prostiei cu care fac jocul celor care vor să-i scoată dn peisaj.

Că dacă nea Caisă primea o bâtă-n lunetă sau chiar un topor în radiator, declanşa Ulea ancheta. Dar dacă e vorba de tovarăşul ministru, se face anchetă cu viteza luminii. Degeaba. Şi pe banii celor incriminaţi fără vină.

Daniel Barbu, demisia!

P.S. Claudiu Crăciun e vânat fiindcă e dezinteresat. Un prost care n-a urmărit nimic pentru el, deci, merită blamat.

 
http://roxanaiordache.wordpress.com/2013/10/21/daniel-barbu-il-demasca-pe-claudiu-craciun/

Incidentele recente, pornite de la o banală manifestare la Club A din Bucureşti, au adus în prim-plan un ministru al Culturii, Daniel Barbu, pe care nu mă sfiesc să-l calific drept unul dintre cei mai slabi din Guvernul Ponta, ca şi din altele care s-au perindat la Palatul Victoria, un autentic bolşevic, care, în orice manifestare potrivnică lui şi cabinetului din care face parte, vede „neonazism” şi „legionarism”. Din nefericire, iar faptul este cu atât mai grav şi mai şocant pentru un guvern ales democratic într-o ţară membră a UE, catalogările sale, iresponsabile şi nefondate, sunt preluate din alergare, ca o pasă la baschet, de premierul Victor Ponta, şi el alăptat la bolşevism, dar aflat peste Ocean să pupe mâna stăpânilor, chiar dacă aceştia l-au tratat după merit, ca şi pe alţii ca el, ca pe vasali. Vrea dovada? Iat-o: la puţină vreme după ce l-a primit la Casa Albă, vicepreşedintele Joe Biden i-a telefonat lui Traian Băsescu să-l informeze în detalii ce a discutat cu el.

Să ne lămurim: ca şi la Cluj-Napoca, recent, când manifestanţii l-au atacat cu roşii pe acelaşi Daniel Barbu, ei nu i-au reproşat nici măcar modul execrabil în care-şi îndeplineşte misiunea de ministru al Culturii, ci implicarea sa făţişă pro-Roşia Montană, iar prin acele sui-generis bancnote de dolari cu chipul lui suav pe ele l-au acuzat într-o manieră insolită că ar fi fost sponsorizat de Gold Corporation. După 1990, nu ar fi primul demnitar român tratat astfel şi, chiar dacă nu s-au prezentat dovezi în acest sens, fapta nu înseamnă nicidecum „neofascism” şi nici „legionarism”, ci, mai degrabă, demonstrează stilul lui rudimentar de a concepe şi de a face politică. Este un caz revoltător dacă avem în vedere profilul intelectual al celui implicat: este universitar cu gradele căpătate în avântul revoluţionar de acest tip de după 1989, se prezintă istoric, ceea ce presupune că el cunoaşte perioada din care s-ar fi „hrănit” politic demonstranţii din faţa Clubului A, ca şi cei de la Universitate, întrucât şi-a extins afirmaţiile şi la aceştia.

Dintr-o atare perspectivă, mi se pare de neiertat ca demonstraţiile împotriva proiectului Roşia Montană - dar, în mod simptomatic, nu şi cele în favoarea lui! - să fie apropiate sau asimilate „neofascismului” sau „legionarismului”, adică unor ideologii care nu au deloc suprafaţă în România de azi. Daniel Barbu mizeză orbeşte pe efectul calificativelor sale şocante, dar uită că, totuşi, trăim într-o perioadă în care tehnica audio-video este performantă şi-l poate confirma sau infirma decisiv. Astfel, cum se face că el nu suflă o vorbă despre tinerii care strigau insistent unii la alţii - şi totul se aude răspicat în toate secvenţele filmate - să nu cumva să-l atingă pe ministru? Da, se aud bine reproşurile manifestanţilor legate de Roşia Montană, dar şi răspunsurile sale iritate, de om încolţit de adevăr, care nu cuprind alte vorbe decât „neofascişti” sau „legionari”. Ajuns în acest punct, trebuie să evidenţiez o constatare generală: foarte rari sunt politicienii români, care, într-un context mai încordat, ştiu şi pot să dialogheze pe un ton normal cu manifestanţii, unii mai înfierbântaţi. În mod indubitabil, actualul ministru al Culturii, Daniel Barbu, nu are asemenea calităţi şi nici nu ştie să suplinească raţional şi calm asemenea defecte.

Ca unul, care, de decenii, urmăresc manifestaţiile antiglobalism sau cele antiguvernamentale din diferite ţări ale lumii - Spania, Franţa, Italia, Grecia, Germania, SUA, ca să nu mai amintesc despre cele din Coreea de Sud, care sunt celebre -, pot spune că, din punctul de vedere al violenţei, în faţă la Club A am avut de-a face cu un „puişor” de demonstraţie. Ca atare, reacţia premierului Victor Ponta, cea a preşedintelui Traian Băsescu şi a lui Radu Stroie apar cu atât mai şocante, mai disproporţionate şi mai lipsite de fundament. Sigur, în cazul lui Băsescu e de înţeles; are de plătit poliţe mari celor care l-au contestat pe drept şi masiv în cursul anului trecut, când cetăţeni de diverse profesii, pensionari sau poliţişti i-au cerut demisia, acuzându-l direct de climatul dictatorial pe care l-a instaurat în ţară. Acum, prin repudierea „anarhiei” aşa cum o vede el, Băsescu îşi pregăteşte isprăvile din perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale, când, după cum îl cunosc, mă aştept la multe lucruri grave.

Problema se complică serios şi de neacceptat când vine vorba de premierul Victor Ponta şi de promptitudinea şi lejeritatea cu care s-a raliat afirmaţiilor lui Daniel Barbu. În acest sens, prin vehicularea şi invocarea ANARHIEI ŞI A IDEII DE RĂZBOI CIVIL, el a invocat un pretext ideal în viziunea sa, prin care vrea să închidă gura urgent protestatarilor împotriva proiectului Roşia Montană. Şi nu numai a lor! Iar, pentru a face acest lucru, recurge exact la arsenalul totalitar pe care-l condamna cu firească vehemenţă şi constanţă când era în opoziţie. În acest circumstanţial tandem Ponta-Barbu nu văd decât o manifestare evidentă a făţărniciei, imaturităţii politice şi lipsei capacităţii de guvernare. Sigur, ei nu au auzit, de pildă, că Silvio Berlusconi a fost lovit în plină faţă cu un obiect de către un conaţional, dar nu a vorbit despre „conspiraţie, anarhie sau legionarism”, dar nu poţi cere aşa ceva unora a căror cultură politică este cum e.

Rapiditatea şi încrâncenarea cu care sunt deja anchetaţi şi acuzaţi oficial unii dintre manifestanţii de la Club A nu dovedesc altceva. Cum adică, Ponta, universitarul Claudiu Crăciun vă convenea anul trecut în lupta cu Băsescu, iar acum îl vreţi repede după gratii? Unde este diferenţa dintre Ponta cel care denunţa „gloanţele de pe ţeavă” ale jandarmilor care au intervenit împotriva protestatarilor anti-Băsescu din Piaţa Universităţii şi Ponta cel de azi, care, într-o intervenţie televizată, legitimează ceea ce condamna vehement la guvernele Boc şi MRU? S-a întrebat el cum au reacţionat la Pungeşti jandarmii din mandatul său de premier care i-au îngenuncheat pe ţărani? Cât îl priveşte pe Daniel Barbu, lui i s-a pus pata pe Claudiu Crăciun, „universitarul fără operă”, care îl contestă argumentat pe acest ministru al Culturii, ce nu sponsorizează tipărirea operei lui Eminscu, dar e ahtiat după cianura de la Roşia Montană. Pentru el, cianura= cultură! Acum trei ani, aici, vorbeam despre Ponta, „puţoiul politic, pricăjit”, azi mă văd silit să mă corectez şi să scriu despre ahtiatul după putere, ce nu se dă în lături de la nimic.
http://www.cotidianul.ro/bolsevicul-si-democratia-barbu-ponta-si-anarhia-225220/