Căutare
Ultimele subiecte
Adevaratii criminali din spatele tortionarilor
Pagina 1 din 1

Recenta descoperire și vânătoare de torţionari la pachet cu victimele lor, aduse în studiouri de televiziune să povestească ororile îndurate, e halucinantă prin ipocrizie și manipulare.
Asistăm zilele acestea la o falsă decomunizare marca USL, al cărei unic scop este de a îngropa, iarăși și iarăși, crimele stăpânilor acestor torționari, prezentați ca doi sociopați, niște mutanți ai unui angrenaj aflat, vezi Doamne, în bătaia vremurilor. Sub valul emoțional generat de televiziuni, trebuie să fie ascunși nu doar creatorii sistemului care a făcut posibilă apariția unor Vișinescu și Ficioru, ci în special adevărații responsabili pentru consolidarea și întreținerea sistemului – care nu se reduce la cele două decenii ale dictaturii negre, grosier ni se spune. Trebuie ascunși, de fapt, toți cei în numele cărora au avut loc crimele. Ei sunt însă cunoscuți – șefii Securității și ai Nomenklaturii comuniste – și au fost devoalați în zeci de cărți, în presă, în raportul de condamnare a comunismului, de CNSAS, nu sunt entități fără nume și chip. În afară de faptul că e obligatoriu ca cei doi torționari să plătească pentru ceea ce au făcut, înfundând pușcăria pentru cât le-a mai rămas de trăit (salut faptul că mecanismul totuși s-a pornit), restul mi se pare o grotescă și periculoasă manevră politico-mediatică. Reducerea infernalului mecanism de teroare, crimă, suspiciune și aneantizare a valorilor unui întreg popor la șefii de penitenciare este un riscant joc de batjocorire a memoriei, de (re)rescriere a istoriei. O altă tentativă, reluată sistematic și cu mereu vie îndârjire, de a ascunde adevărul și de a-i deroba de răspundere pe realii vinovați.
Războiul PSD cu decomunizarea
Cum s-a ajuns aici? Răspunsul este simplu: Iliescu și FSN, apoi urmașii lor au blocat vreme de peste 20 ani orice încercare de curățire a societății, fie ea și numai morală, prin Legea Lustrației, ca și pedepsirea securiștilor prin justiție. Lustrația, așa cum era ea gândită prin Proclamația de la Timișoara, a fost nu doar aruncată la coșul de gunoi, ci și demonizată și ridiculizată, pentru ca în timp să fie emasculată, amânată, respinsă repetat de parlament sau asezonată parșiv cu întregi categorii profesionale, cum sunt procurorii, sau cu articole vizând direct anumite persoane. A fost declarată neconstituționala, pentru ca în final să fie dată uitării complet. Actualul PSD este cel care a contestat sistematic legea la Curtea Constituțională și a votat împotrivă în parlament. Să ne mai aducem aminte aventurile prin care a trecut CNSAS, aflat de două ori la un pas de desființare, din cauză că arhivele SRI fuseseră predate și începuse deconspirarea turnătorilor, în cap cu Dan Voiculescu, încă de pe atunci aliat cu PSD și PNL în comisia „Felix“ pentru suspendarea președintelui. Declarată neconstituțională în timpul guvernării Tăriceanu, Legea deconspirării Securității nu a fost ciopârțită complet (așa cum intenționau Sergiu Andon, Șerban Nicolae și Tudor Chiuariu), doar datorită protestelor societății civile. Cât privește Legea privind imprescriptibilitatea faptelor de omor deosebit de grav, fără de care Vișinescu și Ficioru s-ar fi plimbat în continuare liniștiți prin parc, a fost redactată de Monica Macovei și adoptată de abia în martie 2012.
Două pensii la sute de victime
Raportul de condamnare a comunismului, primul document oficial și care va rămâne, istoricește vorbind, de referință, a fost pus la stâlpul infamiei de PSD și chiar de unii liberali, poate tocmai din cauza faptului că Securitatea și Nomenklatura, cu nume, fapte și responsabilități, sunt considerate principalele vinovate. Sau poate a funcționat și funcționează „principiul Ponta“: e rău doar pentru că provine de la Băsescu. Astăzi, aceiași oameni care au refuzat României și decomunizarea reală, și cea simbolică mai trag o palmă. Pentru că nimic nu poate fi mai parșiv decât să faci o lege de o inutilitate absolută cum e cea prin care torționarii (deoacamdată doi la număr), dacă vor fi condamnați definitiv, ceea ce e puțin probabil având în vedere încadrarea de genocid, să plătească din pensiile lor despăgubiri victimelor. Adică zeci, dacă nu sute de victime, urmează să primească câțiva firfirici din cei 5.000 de lei pensie a lui Vișinescu și Ficioru. „Mai bine mai târziu, decât niciodată“, a spus Ponta. Penibil! Mai bine deloc, decât așa. Simbolistica pensiilor torționarilor se transformă într-o insultă atâta vreme cât toată pleiada securistă are „pensii nesimțite“ de care nu îndrăznește nimeni să se atingă.
Securiștii, protejaţi până la moarte
Și aici ajungem la cea mai perversă latură a „manipulării torționarii“. De ani de zile, parte a societății civile a cerut diminuarea pensiilor securiștilor, oferind cazuri concrete ale bunăstării în care se lăfâie aceștia pe banii publici. Pleșiță, care povestea relaxat cum i s-a smuls barba lui Goma la anchetă și declara despre victime că „i-am ucis, bineînțeles. Asta făceam noi“, a murit la 80 de ani, în 2009, cu o pensie de 55 de milioane. Și-a petrecut ultimele 3 luni de viață într-un sanatoriu al SRI, probabil ca răsplată pentru serviciile aduse RSR și Securității, și era fericitul posesor al unui NUP dat de Parchetul General în dosarul „Europa libera – Carlos Șacalul“, care l-a spălat până și de faptele de terorism. E vorba despre același Parchet și de același Tiberiu Nițu care astăzi dau curs cererii IICCMER în privința lui Vișinescu și Ficioru, dar care în 2010 ridicau din umeri când același IICCMER, sub conducerea lui Tismăneanu și Stanomir, neagreați de USL, cereau deschiderea anchetei împotriva lui Gheorghe Enoiu, șeful Direcției Anchete Penale din Ministerul de Interne, numit pentru cruzimea sa „măcelarul de la Interne“. Enoiu avea o pensie de 24 de milioane și obișnuia să depene amintiri dulci împreună cu Pleșiță la Curtea de Argeș. Gheorghe Goran, șeful Securității București, pensionar respectabil cu 32 de milioane, își duce bătrânețile la Breaza, fostul general Iulian Vlad (pensie în jur de 30 de milioane), șeful Securității la revoluție, ridică osanale turnătorilor și frecventează lumea bună a Bucureștilor, Ion Șerbănoiu, șeful Securității Cluj, cel care râdea în timp ce bătea victimele în anchete, are o pensie de 30 de milioane de lei și a mai cerut statului despăgubiri de 1 miliard.
Ipocrizia este maximă, pentru că USL nu numai că s-a opus constant reducerii pensiilor securiștilor, susținând că pensia este un drept câștigat de care nu te poți atinge (Polonia, Ungaria și Germania au putut), dar le-a mai și mărit indirect după ce a venit la putere, recalculând pensiile militarilor, categorie în care intră și foștii securiști, salariați ai Ministerului de Interne. Acum, din rândul militarilor se extrag cu penseta șefii de penitenciare. Deci se poate atunci când interesul electoral o cere!
Iliescu și lustraţia
„Toţi exponenţii vechiului regim au fost înlăturaţi de revoluţia din decembrie şi s-a intrat într-un regim deschis, firesc, de democraţie activă, aşa încât asemenea măsuri administrative, prin legi discriminatorii, sunt total inutile în asemenea cadru. Cei care au săvârşit crime în vechiul regim sunt supuşi acţiunilor justiţiei. Este total aberantă în zilele noastre. Total inutil! Este o acţiune tipic propagandistică, care ţine de regimuri trecute şi depăşite de istorie.“
Manipulare marca RTV și Antena 3
Cea mai interesantă este însă reacția televiziunilor, care, după 23 de ani și mii de pagini scrise despre închisorile comuniste, unele de-a dreptul cutremurătoare, altele cu informații de prima mână, descoperă cu redutabilă inocență oroarea. A fost nevoie de trimiterea în judecată a lui Vișinescu și Ficior pentru asta! Unele televiziuni manipulează din prostie, incultură sau în vânătoare de rating, altele cu program. Atenție, e foarte bine că suferințele și crimele sunt arătate publicului, problema e decontextualizarea, omisiunea și reducerea sistemului la cei doi torționari. Nimic despre rolul PCR sau al Securității, despre metodele de anchetă, despre dosare și propaganda spălătoare de creiere. Două televiziuni, RTV-Ghiță și Antena 3-Felix, excelează în acest tip de manipulare, fac pe de o parte apologia comunismului, iar pe de alta deplâng soarta victimelor. RTV, de exemplu, dedică emisiunea de sâmbătă seara „marelui cârmaci“, aducând în studio tot felul de nostalgici, care se extaziază, prin comparație cu nenorocirile prezente, în fața mărețelor realizări și a laturii omenești a lui Ceaușescu. O mostră de sâmbătă, 21 septembrie (aproximativ ora 19.30), Ceaușescu este omagiat pentru modul în care a acționat în cazul inundațiilor și cutremurului din 1977, atacând problema la „rădăcină“, dând oamenilor despăgubiri (nu ca astăzi, se înțelege), punând „energiile“ statului la treabă, pentru ca imediat să intre pe post o „victimă“ a torționarului Ficioru. Morala: Ceaușescu a fost bun, comunismul a fost în slujba celor mulți și necăjiți, doar Vișinescu și Ficioru erau răi. Bonus: istoria se termină în 1964. De Andreea Pora - Revista 22

VANATOR_de_VAMPIRI- Mesaje : 343
Data de inscriere : 28/03/2010
Varsta : 60
Localizare : undeva in Est
Subiecte similare
» De ce la toată lumea îi este frică să spună cine sunt adevaratii criminali?
» rusii niste criminali odiosi
» Adevaratii teroristi sunt zionazistii
» Crin Antonescu: Sunt dezamăgit de Victor Ponta. Sunt pregătit să candidez doar din partea PNL la preşedinţie
» o vaca sora boului Nastase

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Joi Mar 31, 2022 4:26 pm Scris de Admin
» Profesorul Gheorghe Buzatu și Permanențele Istoriei. In Memoriam Gheorghe Buzatu (6 iunie 1939 – 20 mai 2013)
Lun Mai 24, 2021 8:36 am Scris de Admin
» PSD detonează bomba: alegerile din 6 decembrie, amânate pentru 2021! Planul social-democraților, dezvăluit de Gabriela Firea!
Mar Noi 03, 2020 9:11 am Scris de Admin
» trolul SCONCS PROSPECTOR din coteţul cu diaconi
Vin Dec 27, 2019 10:03 am Scris de Admin
» Trolul porco-sconcs psiho-pupu SANDILĂU din coteţul cu diaconi grohăie din ascunzătoare
Joi Dec 26, 2019 3:41 pm Scris de Admin
» M-AM PLICTISIT să citesc elucubrațiile dobitocului de Diaconu
Mar Dec 03, 2019 5:40 pm Scris de Admin
» pe banchiză în războaie fără miză : SCONSUL şantajist PSIHOPAT , Frosa care linge crosa si morsa care linge Frosa
Joi Noi 14, 2019 2:58 pm Scris de YOKO
» Dr.Frosa Ghe.Dilimache Seniloiu vs. sconcsul santajist DIACONU EUSEBIU bonjour cucu , tu nu esti normal , esti psiho-pupu
Dum Noi 10, 2019 6:47 pm Scris de YOKO
» Diaconu Eusebiu , psihopat , şantajist şi ticălos CASE CLOSED !
Vin Noi 08, 2019 11:02 am Scris de YOKO