O OPINIE : Ce inseamna a fi nationalist

După ce, mai ieri, alaltăieri, presa de limbă maghiară din România se întrecea în a-i ridica osanale lui Băsescu, fiind alături de el cu prilejul referendumului, acum aceeaşi presă a schimbat… macazul, fiind gata să-l pună la zid pe ,,marinarul” care a îndrăznit să spună ceea ce a spus la Izvorul Mureşului despre autonomia secuiască, despre limba maghiară, dar mai ales despre Tokes Laszlo, căruia i-a contestat şi dreptul de a fi cetăţean român!

,,Marinarul” a confundat Miercurea Ciuc şi Izvorul Mureşului cu Călăraşiul, sau poate cu Constanţa! Cum a îndrăznit?! A uitat că se afla pe pământul secuiesc, nu în România! Să fie el sănătos, autonomia secuiască a existat şi există, ,,iar noi tot aici locuim şi tot aici vrem să muncim şi de acum înainte”. Aşa l-a asigurat pe ,,marinar” Magyari Lajos în ,,Szekely hirmondo” nr. 155 din 16 august 2013 (Eu îl asigur pe autor să stea liniştit, la Sfântu Gheorghe, fiindcă nimeni nu are vreo intenţie să-i mute în altă parte. Stau bine acolo, în mijlocul ţării, unde pot să fiarbă în suc propriu!). În continuare, Magyari Lajos se arată mirat de acuzele pe care ,,marinarul” i le-a adus lui Tokes Laszlo. În definitiv, de ce nu ar fi avut dreptul să ceară Ungariei să-şi asume protectoratul asupra maghiarilor transilvani. ,,Nu văd ce este revoltător în această problemă, pentru că România de mult dădăceşte un stat azi încă independent, Moldova”.

Nu ştiu ce o fi înţelegând autorul articolului prin termenul ,,dădăceşte”(verbul ,,a dădăci”), dar îl asigur că nu este deloc sinonim cu asumarea protectoratului (protectorat, s.n.- formă de dependenţă politică a unui stat faţă de altul). Deci, chiar dacă România îşi permite ,,să dădăcească” Moldova, nu şi-a permis niciodată să aibă pretenţia unui protectorat asupra vreunui stat independent. Asta chiar în condiţiile în care Republica Moldova este considerat cel de al doilea stat românesc din Europa. Există oare vreo similitudine de ordin politic şi etnic între Republica Moldova şi Transilvania? În niciun caz. Republica Moldova este un stat suveran, independent, de sinestătător, câtă vreme Transilvania este parte compoenentă a unui stat naţional, unitar şi suveran. Atunci cum îşi poate permite Tokes Laszlo să ceară Ungariei să-şi asume protectoratul asupra ei? Prin spusele sale, Tokes a atentat la suveranitatea statului român! Mai poate fi el cetăţean român? Ba, mai mult, mai are dreptul să poarte unul dintre cele mai înalte Ordine ale României?! Cine i l-a dat? Nu cumva chiar Băsescu? Iar dacă România ,,dădăceşte” Moldova, o face pentru cei peste 2,6 milioane de români basarabeni, care înseamnă 78,41 la sută din populaţia ţării, câtă vreme, cei 1.224.937 de unguri nu reprezintă decât 18,9 la sută din populaţia Trnasilvaniei, faţă de cei 4.816.895(74,4 la sută) de români transilvăneni. Atunci pentru cine cere popa Tokes protectoratul Budapestei? Doar când toate aceste date se vor inversa… Asta s-ar putea întâmpla doar ,,când o face plopul pere şi răchita micşunele”! Adică, niciodată!

Cu toate acestea extremiştii unguri continuă să viseze cai verzi pe pereţi. Ei trăiesc cu iluzia că Transilvania, de nu va fi chiar parte componentă a Ungariei, măcar un protectorat al acesteia să fie. Motiv pentru care caută mereu sprijinitori. De aproape un veac ei umblă cu jalba în proţap pe la toate curţile europene şi nu numai; bat pe la toate porţile, doar, doar vor găsi pe cineva care să le asculte balivernele şi minciunile. Şi mai găsesc asemenea sprijinitori. Recent l-au găsit pe un anume Andrea Cartney, profesor la Universitatea Sapienza din Roma, ,,cercetător al istoriei est-europene”. Invitat în România, el a acordat un interviu publicaţiei ,,Haromszek”(nr.6958 din 3 august 2013),semnat de Farkas Reka.

M-am crucit de-a dreptul când am citit spusele sale, gândindu-mă şi la faptul că este ,,un cercetător al istoriei est-europene”. Ce o cercetând el oare? Fiindcă, din ceea ce afirmă, se pare că nu ştie absolut nimic despre această istorie. Ori, spre a nu-şi supăra interlocutoarea, a vrut să-i cânte acesteia ,,în strună”, cum se spune. Altfel, un istoric, cadru universitar, nu poate face asemenea gafe impardonabile. Iată ce spune, la un moment dat: ,,După ce Kosovo a devenit independent, Ungaria a rămas singura ţară din Europa în care nu a fost soluţionată situaţia părţilor de naţiune ajunse minoritate”. Este limpede că domnul universitar a vrut să spună cu totul altceva, o minciună despre ungurii ajunşi minoritari în ţările din jur, mai ales în România, unde sunt desigur discriminaţi. Fără să-şi dea seama, el a spus un mare adevăr! Anume că în Ungaria nu a fost soluţionată situaţia ,,părţilor de naţiune ajunse minoritate”! De, se mai întâmplă ca uneori gura mincinosului, adevăr să rostească”!

Dumnealui nu se opreşte însă aici. La o întrebare: dacă pământul secuiesc are  vreo şansă la autonomie?, Andrea Cartney bate câmpii, dovedind cât de puţin ştie despre ceea ce vorbeşte. La un moment dat se referă la situaţia etnică a oraşului Târgu Mureş, afirmând că acesta este mai aproape de Cluj, decât de Miercurea Ciuc, fiindcă oraşul ,,a fost, practic, românizat”. Eu îl pot asigura că niciodată Târgu Mureşul nu va semăna cu Miercurea Ciuc, etnic vorbind, şi nici cu Clujul, fiindcă condiţiile social-istorice şi demografice ale oraşelor respective sunt diferite. Oraşul Miercurea Ciuc nu va fi niciodată românizat fiindcă de jur-împrejurul său se află aşezări rurale locuite aproape numai de secui-maghiari, iar acestea au fost sunt şi vor rămâne un izvor nesecat din care oraşul îşi va împrospăta şi completa permanent populaţia. Acelaşi proces s-a întâmplat şi se va întâmpla şi cu oraşele Târgu Mureş şi Cluj, ca de altfel cu toate oraşele din România.

Despre situaţia demografică a celor două oraşe am scris într-un articol, în urmă cu aproape două decenii, inclus apoi în volumul ,,Sub cumpăna veacului”, (Editura Petru Maior, Târgu Mureş, 1995), răspunzând unui individ, Toth Sandor, transfug, adăpostit la Budapeste, de unde şi-a permis să lanseze tot felul de mizerii la adresa României, ,,uitând” că aici s-a născut şi s-a format ca om!(Este vorba despre volumul ,,Quo vadis, Romanie?”). Între altele, Toth Sandor vorbeşte despre ,,năsăbuita colonizare a oraşelor din Transilvania”: ,,Planul românizării oraşelor din Transilvania a avut consecinţe grave”. El dă exemplul oraşului Cluj, unde ,,în urmă cu treizeci-treizeci şi cinci de ani doi din trei locuitori ai Clujului erau maghiari(2/3 din populaţie), în schimb astăzi din cinci clujeni doar unul este maghiar(1/5 din populaţie), fără ca numărul maghiarilor să se modifice: 60-65 de mii erau şi atunci şi sunt şi acum. Schimbarea stă doar în faptul că în urmă cu treizeci-treizeci şi cinci de ani oraşul avea 100 de mii de locuitori, iar astăzi are 300 de mii”.

Fără să-şi dea seama, Toth Sandor recunoaşte că acel ,,genocid” românesc împotriva ungurilor transilvăneni nu a existat, fiind doar o invenţie bolnăvicoasă a sa. Dacă în urmă cu 30-35 de ani numărul ungurilor din oraş era la fel ca cel de azi, atunci unde este teribila campanie de românizare a ungurilor din România? În mod voit, ,,sociologul” Toth Sandor abordează problema în mod fals. Fiindcă, toată lumea ştie că multe oraşe ale Transilvaniei aveau cândva o populaţie majoritară de etnie maghiară, dar nu pentru că numărul ungurilor din Transilvania a fost mai mare decât al românilor. Se cunoaşte faptul că acestora din urmmă secole de-a rândul le-a fost interzisă stabilirea în oraşe, aceasta fiind permisă numai celor care se declarau unguri şi îmbrăţişau una dintre ,,religiile recepte”.

Un fenomen pe care Toth Sandor îl ,,uită” este cel al colectivizării satelor, în urma căruia ţăranii tineri au plecat în masă spre oraşe, angajându-se în industrie. Oraşul Cluj-Npoca, fiind înconjurat de o mulţime de sate cu populaţie românească, populaţia oraşului a crescut pe seama noilor veniţi, ajungându-se la 300 de mii. Aşa s-a întâmplat că acum raportul dintre locuitorii de etnie maghiară şi cei de etnie română să ajungă 1/5 în favoarea celor din urmă. Sociolog fiind, Toth Sandor ar fi putut analiza şi situaţia etnică a oraşului Târgu Mureş, însă nu a făcut-o fiindcă nu i-ar fi servit scopului urmărit:  demonstrarea ,,genocidului” românesc îndreptat împotriva ungurilor! Dacă ar fi făcut-o, ar fi văzut că acelaşi proces de creştere a populaţiei l-a cunoscut şi oraşul Târgu Mureş. Numai că acesta fiind înconjurat de sate locuite de o populaţie mixtă, români şi maghiari, cam în proporţie egală, în aceeaşi proporţie a crescut şi populaţia oraşului. Singurul scop al lui Toth Sandor a fost acela de a lansa un fals grosolan: ,,deznaţionalizarea maghiarilor, prin nesăbuite colonizări ale oraşelor din Transilvania”.

Din antichitate și până în prezent, istoria ne relevă numeroase conspirații și trădări de care au avut parte ilustre figuri ale neamului românesc de-a lungul timpului: Decebal, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Vlad Țepeș, Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Corneliu Zelea-Codreanu, Ion Antonescu…

Aceste personalități marcante au plătit cu viața curajul de a-și asuma responsabilitatea apărării și păstrării unității de neam. Începînd din perioada invaziei otomane, când în Țările Romînești, datorită cârmuirii luminate a marilor voievozi, s-a evitat transformarea acestora în colonii otomane, dar, în răstimp, s-au înmulțit actele de trădare. Să ne amintim de tradarea marelui domnitor Mihai Viteazul, primul înfaptuitor al unirii de la 1600, atras într-o cursă de către unul dintre apropiați, căzînd pradă, pe 9 august 1601, ucigașilor tocmiți de generalul Basta. Un alt voievod ucis prin uneltire de către uzurpatori a fost martirul Constantin Brîncoveanu, cel mai emblematic domnitor iubitor de țara și religie pînă la sacrificiul propriu și al urmașilor lui. Vlad Țepeș un alt erou al istoriei, și cel mai aprig făcător de dreptate al neamului romînesc, considerat pe nedrept de cronicarii străini ai vremii un mosntru și un vărsător de sînge. Instituirea dreptății și a celei mai bune orînduirii i-a atras mulți dușmani strălucitului principe din dinastia Basarabilor, ctitorii Țării Romînești. Calitățile sale de lider și bun organizator l-a pus pe picior de egalitate cu cei mai mari conducători ai lumi, chiar dacă nu i s-au recunoscut meritele oficial. Numai un genial cîrmuitor ar fi putut să-i țină piept în lupte unei armate numeroase, cum a fost cea a imperiului Otoman, care-i îngrozea pe lașii conducătorii din Apusul Europei, ce se vedeau nevoiți să apeleze la sprijinul lui Dracula, așa cum batjocoritor l-au numit, ca sa-i ponegrească personalitatea și tot prin metode mîrșave complotiste și complicitatea mesagerilor l-au înlăturat de la domnie și ucigandu-l din teama că acesta le va submina credibilitatea și faima de care se bucurau în ochii lumii…

Cotropitorii străini au înțeles că locuitorii teritoriilor românești sunt atât de puternic închegați și uniți, încât nu pot fi dezbinați decât prin înlocuirea conducătorilor de sânge românesc cu alții străini neamului nostru. Așa s-au consumat cele mai zbuciumate perioade din istorie. Înstalarea domniilor fanariote în Moldova și Țara Românească de către poarta Otomană pe parcursul unui veac a reprezentat cea mai supresivă și subversivă măsură a fanarilor la adresa românității. Acești venetici au reprezentat întruchiparea lăcomiei, perfidiei, trădării și infatuării, iar termenul de ”voievozi” le-a fost pe nedrept atribuit de către istorici. Principiile lor de conducere și reformele au fost total opuse ființei naționale românești, fiindcă reprezentau antentate împotriva orânduirii firești prin care înaintașii păstraseră unitatea de neam și teritoriu. Politicile fiscale excesive impuse populației sărăcite, ca o garanție a păstrării prerogativelor puterii pe linie dinastică, suma de conspirații și corupția generalizată au făcut din această perioadă una dintre cele mai apăsătoare, zbuciumate și nedrepte, asemenea celei comuniste și a celei din prezent. Revoluția de la 1821 din Țara Românească a fost condusă de către eroul neamului, Tudor Vladimirescu, cel care își jurase eliminarea de la putere a famililor domnitoare grecești și instaurarea orânduiri pașnice în interesul românilor, a poporului. Însă, domnul Tudor Vladimirescu se înconjurase fără să știe de susținători falși, corupți care l-au trădat dându-l pe mâna oamenilor lui Ipsilanti care l-au ucis, insinuindu-i drept motiv un act de trădare niciodată dovedit.

Câteva decenii mai târziu, un alt mare domnitor, Alexandru Ioan Cuza, care a unit destinul celor două țări surori, Moldova și Țara Romînească,fiind inițiatorul reformelor agare, fiscale și militare în beneficiului populației, avea să fie la rândul lui trădat de către monstruoasa colaiție formată din partidele Liberal și Conservator care, prin complot, l-au forțat să abdice lăsînd loc unor conducători dinastici din familia Hohenzollern timp de aproape 8 decenii. Oricât de mult ar fi încercat acești lideri monarhici să se integreze spiritual și tradițional valorilor romînești, nu au reușit să adere și să se muleze complet la esența românismului, după cum a dezvăluit marele poet și erou național Mihai Eminescu în publicațiile vremii și în oprele sale despre pericolul pe care îl reprezintă străinii care s-au infiltrat în toate formele de organizare politică, adminsitrativă și socială, cu precădere evreii care sabotau continuu activitățile patrioților, siguranța și unitatea națională.

Eminescu avea să devină foarte incomod pentru politicienii vremii și mai ales pentru familia regală, aservită intereselor Imperiului Austro-Ungar care îl dorea lichidat pe marele nostru erou, cunoscută fiind pozitia lui militantă pentru interesele românilor din Transilvania. Profund cunoscător al substraturilor politicii monarhice, marele poet a făcut cunoscute adevărurile despre sistemul corupt, legile care îi defavorizau pe romîni, a denunțat avizii de putere, slugile serviciilor secrete germane al caror scop antinațional era mentinerea Transilvania sub ocupație austo-ungară. Destituirea poetului de la redacția ziarului Timpul, publicație conservatoare românească în care și-a publicat articolele prin care denunța politica subversivă împotriva intereselor naționale, destituire dispusă de către Maiorescu, o paiață filogermană ticăloasă, arată cât de lipsit a fost Eminescu de sprijinul grupării politice la care aderase și în care crezuse o perioadă. Eminescu a sfidat fără limite, curajos, avid de dreptate și adevăr, guvernarea străină de interesele națiunii. Prin înfiintarea societății studențești ”Carpații” în Transilvania, desființată de guvern, Eminescu plănuia contracararea consecinţelor unei posible alianţe a Casei Regale din România cu lumea germană, elaborând un proiect cu adevărat „subversiv”, mergând până la o răsturnare a lui Carol, ca trădător al României.

Pe lângă Societatea ”Carpaţii”, mai funcționau la Budapesta Societatea ”Petru Maior”, la Viena ”România jună”, la Cernăuţi ”Junimea”, ”Dacia”, ”Bucovina şi Moldova”, în Transilvania societatea ”ASTRA”, iar în Regat ”Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor în vechea Românie”, care avea filiale inclusiv la Paris. Toate aceste organizaţii se aflau în obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei ţariste şi ale Austro-Ungariei, fiind intens infiltrate cu misiunea supravegherii. De aceea a fost luată măsura internării forțate a lui Eminescu la ospiciul de boli psihice în 1883, sub pretextul unei nebunii și al unor boli inventate, așa cum s-a mințit că ar fi suferit de sifilis, boală care, fără antibioticele de mai târziu, transforma omul într-o ființă incapabil să gândească, contrar faptului evident că poetul era un izvor nesecat de talent creative și gândire genială. Aceste scenarii criminale culminând cu defaimarea și intoxicarea publică nu l-au putut opri pe poet să își continue lupta. Întemnițat la ordinul ”prietenului” și ”protectorului” său, Maiorescu, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, aplicat de către un medic evreu, Eminescu a fost otrăvit lent cu mercur: șase grame zilnic! Încercarea lui de a reveni în atenția publicului a eșuat. Supravegherea permanentă la locul detenției, tratamentul inuman, intimidările și torturile fizice l-au făcut să se resemneze, acceptând silit destinul care avea să se sfărșească la doar 39 de ani. Mult prea devreme și mult prea nedrept!

În manualele şcolare de astăzi continuă denaturarea adevărului în ceea ce-l priveşte pe Eminescu. Propagarea minciunii legată de cauzele morții încă mai persistă și este acceptată de către cei necunoscători și de către maselel manipulate ingrate. Continuând lista trădărilor din prima jumătate a sec XX, reamintesc de personalitatea exemplară a lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul organizației politice ”Legiunea Arhanghelului Mihail” și una dintre cele mai importante personalități politice a vremii. Căpitanul Zelea Codreanu, ca și Eminescu, a fost un mare patriot, un mare iubitor de dreptate și adevăr. În scurta sa existență a luptat pentru instituirea celei mai sănătoase orânduiri pentru societatea românească. Personalitatea lui a avut cele mai alese atribute: patriotismul, incoruptibilitatea, spiritul de sacrificiu, onoarea, generozitatea, credința în Dumnezeu, inteligența, moralitatea, integritatea… Acest mare lider a reușit să atragă în mișcarea lui pe cei mai mulți și renumiți dintre intelectualii de elită ai țării printre care: Emil Cioran, Mircea Eliade, Radu Gyr, Nae Ionescu, Lucian Blaga.

În ciuda opoziției statului, ”Căpitanul” a reușit să se organizeze eficient și să-și extindă numarul de membrii în cadrul gărzii, din toate categoriile sociale: elevi, studenți, profesori, muncitori… Aproape un milion de membrii pe care a reușit să-i instruiască în spiritul ideologiei legionare. Deși nu a avut nici un suport material, inteligența remarcabilă l-a ajutat să mențină activă și competentă marea organizație. Și cum s-a întîmplat de atîtea ori în istorie, liderilor integri moral înnscenându-li-se fapte de crimă, corupție, trădare pentru a li se înfrâna ascensiunea și pentru a fi înlăturați de la putere, și Căpitanului i s-au pus în răspundere în mod mârșav astfel de fapte. Monarhul conducător și plin de moravuri al epocii s-a folosit de gruparea politică a lui Codreanu ca să-și consolideze statutul, dar de care vroia să se descotorosească cu ajutrorul serviciilor secrete și al sabotorilor înfiltrați în organizație – Vernicescu, Stelescu, Boeru(asasinul celui mai mare istoric romîn , Nicolae Iorga ) – și care au comis asasinate politice în numele organizației pentru a o destructura și a-l compromite pe Căpitan .

Complotul organizat pentru arestarea și uciderea Căpitanului, ca și în cazul lui Eminescu, a fost pus la cale de către aceste slugi filosemite care au netezit calea instaurării comunismului în Romînia pentru jumătate de secol, și, cum bine spune proverbul ”cui pe cui se scoate”, Mareșalul Antonescu,căruia nu-i poate nimeni contesta calitățile extraordinare de lider , și erou al neamului , dar care din păcate s-a lăsat influențat de conjuncturile neprielnice ale vremi ce l-au determinat să ia măsurile de masacrare a mișcării legionare. Acest fapt il face parțial vinovat. Antonescu a fost și indirect implicat în complotul uciderii Căpitanului, din nefericire a împărtășit aceeași soartă prin trădarea de către subordonații lui: Generalul Aurel Aldea, Generalul Sănătescu și Grigore Niculescu–Buzești. Ulterior, de orchestarea procesului, a capetelor de acuzare și a condamnării la moarte s-a ocupat evreul Lucrețiu Pătrășcanu, ministrul justiției și promotorul proceselor de epurare de tip stalinist, zelos executant al ordinelor lui Stalin. Din păcate, consecințele faptelor lui aveau să-i atragă aceeași soartă. Arestat în 1948 din ordinul colegilor săi comuniști care se simțeau complexați de personalitatea lui inteligentă, sub acuzația devierii de la principiile ideologiei marxiste, este executat în 1954 după șase ani de detenție și, astfel, liderul de atunci al României comuniste, Gheorghe Gheorghiu-Dej, a scăpat de încă un adversar periculos care-i putea periclita poziția de stăpîn al țării.

Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a născut la Bîrlad în 1901 dintr-o familie de muncitori săraci și… țigani la origine – din spusele celor cunoscuți familiei sale, dar s-a măslui biografia lui, evitându-se menționarea în vreo sursă a adevăratei lui origini etnice. Se știe, însă, că partidul comunist din Romînia a fost format în mare majoritate din membri la origine evrei, țigani , maghiari și, într-un procent insignifiant, de romîni puri. Imperiul sovietic își dorea influența absolută în Romînia. Atât facțiunea moscovită cât și cea romănească de membri PMR, erau total supuse directivelor sovietice care trebuiau să fie puse în aplicare cu orice preț. Dar mai ales cu prețul dezrădăcinării naționale, al terorii instaurate în rândul populației, al prigonirii bisericii ortodoxe, al uciderii elitelor intelectuale ale țării și al intoxicării conștiinței naționale. Toate aceste crime antiromânești nu puteau fi săvârșite decât de către dușmanii aprigi și furibunzi ai românismului: evreii sioniști și slugile lor: țiganii și maghiarii. Vedem cu câtă ușurință li s-au cedat acestora drepturi prea generoase pe care și le revendică obraznic.

Victimizarea pe motivul holocaustului și redobândirea proprietăților clădite prin furtișaguri din avutul național sunt pretexte prin care doresc să se desculpabilizeze de rolul nefast pe care l-au avut și îl joacă murdar în societăte. Se pare că acești etnici conspiraționiști se prefac că nu cunosc adevărul despre implicarea personalităților evreiești cu nume schimbate: Ana Pauker (Rabinsohn),Teohari Georgescu (Burach Tescovici ), Vasile Luca (Luca Laszlo), Ghizela Vass, Silviu Brucan ( Samuel Brukner), Iosif Kișinevski, Alexandru Nicolschi (Grumberg Boris Nicolscki), Gheorghe Pintilie, (Pantiușa Bodnarenko), Emil Bodnăraș… în instaurarea comunismului și dezumanizarea oponenților regimului în închisori prin practicile de tortură bine cunoscute.

Politologul Vladimir Tismăneanu, în falsa lui pledoarie pentru stabilirea adevărului despre comunism, a evitat să-și menționeze părinții, Leonte și Hermina Timișenski, apartenenți din rândul grupării torționare komiterniste care a îngropat intelectualitatea romănă la canal și între zidurile monstruosului lagăr Pitești, dictând masacrarea studenților și transformarea fiițelor umane în monștri ce își torturau semenii. Românii care își iubesc țara și au posibilitatea afirmării prin scris, au datoria morală să reamintească posterității despre nedreptățile evreilor îndreptate împotriva bietului popor romăn.

Comunismul, indiscutabil, a fost un experiment diabolic de exterminare a poporului romîn. Exponenții comunismului s-au născut din familii de evrei-țigani, tătari-țigani, țigani-maghiari, evrei-maghiari, evrei –tătari frustrați de statutul lor de etnici alogeni, neintegrați în romînitate, limitați intelectual, vicleni și avizi de putere, așa cum a fost Nicolae Ceaușescu, care a avut grijă să-și cosmetizeze biografia și să înlăture orice obstacol care ar fi putut să facă trimitere la adevărata sa origine, cea de tătar–țigan, născut în satul Tătărăi (denumire sugestivă) din comuna Scornicești. Este trist de remarcat că există atăția nostalgici ai perioadei comuniste. Cum este cu putință să nu se conștientizeze rolul nefast pe care l-a avut comunismul în Romînia? Contemporani fiind cu această perioadă cumplită, cum am putea fi români și comuniști, când comunismul a scos din rădăcini unitatea și solidaritatea noastră ca popor?

Ceaușescu a devenit un foarte interesant subiect de presă, și nu doar din punct de vedere a ceea ce a reprezentat cu adevărat pentru Romînia: un dictator ateu demolator de clădiri, biserici și destine, îndrăgostit de puterea pentru care a sacrificat vieți și a călcat în picioare demnitatea tuturor romînilor pe care i-a ținut mai bine de două decenii în teroare prin intermediul securității. Nu ne-au ajuns 25 de ani de ceaușism, de cult al personalității pentru ca, în prezent, televiziunile mogulilor să îi dedice emisiuni prin care încearcă reabilitarea imaginii sale. Șefii principalelor trusturi TV sunt foști securiști cu grade importante în structurile fostei puteri și beneficiari ai conturilor secrete ale împușcatului.

Dan Voiculescu, patronul antenelor, prieten bun cu tovarășul Iliescu, promovează imaginea umană a comunismului, ca și alți bolnavi de ipocrizie care au pus umărul la execuția celor mai detestați exponenți ai acelui regim. Ceaușescu s-a înconjurat de susținători falși în nevoia de a deține controlul asupra societății romînești, iar lacheii săi își doreau la fel de mult puterea. Încurajîndu-l în direcția totalitarismului absolut, i-au săpat groapa, înlăturîndu-l definitiv de pe scena puterii , pentru a-i face loc altui pervenit, cu aceleiași trăsături de caracter despotice, obsedat de putere, antiromîn, în persoana lui Ion Iliescu.

Ion Iliescu este unul dintre cei care au promovat abil în ierarhia de partid. ”Ilici” este un alt lider cu origini neromînești, născut din plămădeala evreo-țigănească de la granița cu Bulgaria. Ca și Ceaușescu, și-a falsificat biografia, originile și a evitat să facă știute legăturile familiei sale cu stalinismul. Bunicul lui Iliescu, Vasile Ivanovici, a fost un evreu bolșevic. Evadat din închisoare în timpul Imperiului Țarist, urmărit fiind de poliția țaristă, s-a stabilit în Romînia, schimbîndu-și numele în Penu, ulterior Iliescu. Tatăl lui Ion Iliescu, Alexandru Iliescu, a fost un aprig comunist komiternist. Iar unchiul lui, Eftimie, fratele lui Alexandru Iliescu, a fost ofițer de securitate, participând activ la represiunea poporului român, fiind adjunctul odiosului Alexandru Drăghici, ministrul de interne al lui Dej. Acești doi frați au complotat activ pentru dezmembrarea statului român. Cât despre mama lui Ilici, se știe că a fost o țigancă bulgăroiacă, de care a rămas orfan de mic. Iar a doua lui mamă la fel, era țigancă din neamul clanului Cioabă. Astfel s-a legat rudenia între doi țigani cu aspirații de lideri: țiganul rege al romilor și romul împărat al românilor! Odată cu mult mediatizata moarte a regelui Cioabă, Ion Iliescu ar fi trenuit să îi ierarhic urmeze la tron, ca rege, conform regulilor staborului țigănesc, care hotărăște ca urmașii coroanei să facă parte din familie.

Ion Iliescu a fost și va rămîne unul dintre marii dușmani ai romînilor și românismului, alături de complotiștii cu aceleași origini menționați anterior, la care se adaugă Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, Andrei Pleșu, Petre Roman. Acesta este fiul comunistului evreu Walter Neulander. Ca prim–ministru al regimului fesenist, a dat binecuvăntarea schimbării denumirii de țigan în rom, propaganda confuzia între romi și români, confuzia care a inoculat în mentalul europenilor convingerea că România este țara țiganilor. Neocomuniștii urmași ai comuniștilor diabolici au dirijat dezastruos destinele națiunii. Printre aceștia este și Florin Georgescu, fost ministru de finanțe care a finanțat gloata politică mafiotă cu bani din bugetul statului .

Mădălin Voicu este o altă corcitură țigănească, având pretenții de ”os domnesc”. Cu tot respectul pentru tatăl său, maestrul viorii Ion Voicu, nu putem trece cu vederea afirmațiile malițioase făcute în public de către acest parvenit, permițându-și să condamne românii pentru ”slăbiciunile” lor, numindu-i inferiori etniei dumisale. Din păcate, Mădălin Voicu are dreptate într-un fel: noi, românii, suntem mult prea toleranți cu grupurile enticeți astfel de clănțăi neromâni.

După informații furnizate de persoane care preferă să-și păstreze deocamdată anonimatul, nici actualul președinte, Traian Băsescu, nu face excepție de la originea evreiască. Ambii părinți naturali ai lui Traian Băsescu au fost evrei din localitatea Basarabi, Județul Constanța. Tatăl biologic al lui și al fratelui lui, i-a părăsit emigrînd în Israel. Frații Băsescu au fost crescuți de un tată adoptiv venit din zona Moldovei. Nu este greu de dedus de ce actualul președinte s-a înconjurat de sprijinitori care îi asigură continuarea mandatului împotriva regulilor constituționale. Este prieten cu George Soroș, finanțatorul ONG-urilor care fac campanie împotriva românilor și sprijină acțiunile revizioniștilor maghiari în frunte cu Lazlo Tokeș, cel pe care Băsescu l-a decorat cu cel mai însemnat ordin în semn de prețuire pentru… îndârjirea cu care acest ungur luptă pentru dezintegrarea teritorială a statului romîn prin realipirea Transilvaniei la Ungaria. Băsescu e singurul președinte din perioada capitalistă care a făcut cele mai grave compromisuri pentru a-și păstra puterea și a făcut posibil ca Europa să ne deschidă porțile în schimbul cedării resurselor și al acceptării colonizării.

Să sperăm că protestele românilor ieșiți în stradă în număr tot mai mare, pentru salvarea resurselor de la Roșia Montană, să devină o manifestație puternică, de mari proporții și să se transforme în mult așteptata și necesara adevărată revoluție a națiunii române împotriva clasei politice, a oligarhilor și trădătorilor de neam și țară. Dar o revoluție autentică, neconfiscabilă ca cea din 1989 și fără victime în rândul manifestanților. O revoluție a reinstaurării normalității în societate, printr- guvernare de dreapta adevărată, cu lideri români spirituali cinstiți și cu sânge românesc curat. Pentru primenirea și însănătoșirea societății este nevoie imperios de nașterea unei forțe, a unei mișcări, a unei organizații civice puternice, militante, care să realizeze unitatea națiunii române și să preia destinele neamului românesc aflat la mare cumpănă istorică. O mișcare pentru unitatea națiunii române ar avea mari șanse de afirmare în aceste vremuri tulburi în care românismul este amenințat, în care românii sunt dezbinși și manevrați. O astfel mișcare națională s-ar putea constitui grabnic în alternativă civică pentru tămăduirea statului român bolnav.
http://www.ziarulnatiunea.ro/2013/09/23/tradatori-si-tradatori-de-la-basta-si-ipsilanti-la-iliescu-si-basescu-iudele-neamului-romanesc-fara-sange-romanesc/