Ioan Coja versus Teodor Wexler - Anchete şi procese uitate

Dl Teodor Wexler mi-a făcut zilele trecute un serviciu deosebit de preţios, în paginileObservatorului cultural (nr. 141, p. 14-15), semnalând şi recenzând ultima mea carte, despre care nimeni nu se grăbea să scrie ceva în presa centrală. Nu este singurul motiv pentru care îl preţuiesc. Mai am unul, mult mai temeinic, şi acela se cheamă cartea Anchete şi procese uitate, scoasă de dl Wexler în colaborare cu Mihaela Popov anul trecut, o carte extrem de utilă pentru a pune punct unor stereotipii stupide cu privire la vinovăţia evreilor în procesul de instalare a comunismului în România. Asta o spun în ciuda unor rezerve pe care nu am încotro şi le am, i le-am comunicat şi autorului, când şi-a lansat cartea la clubul liberalilor. Anume, bunăoară, nu pot să fiu de acord cu postulatul său (şi al lui Wilhelm Filderman), potrivit căruia un evreu, în momentul când devine comunist, încetează de a mai fi evreu! Nu pot să iau în serios această „găselniţă”, bună doar ca vorbă de duh, dar nu ca poziţie oficială a unui înalt demnitar evreu. (Mă refer la W. Filderman, desigur.) Cum i-am spus şi d-lui Wexler, printre comuniştii evrei ilegalişti s-au aflat şi oameni de talia lui Alexandru Graur. Vă deranjează să-l ştiţi evreu, domnule Wexler? Pe mine, nu! Eu, dacă e să numesc persoana de la care am avut parte de cel mai mult bine – lăsându-i deoparte pe cei din familie, va fi să ezit între două persoane: Alexandru Graur şi Petre Ţuţea. Datoria de recunoştinţă pe care le-o port mă face să fiu sensibil la insultele şi calomniile şi falsurile (etc.) pe care le debitează unii şi alţii cu privire la cei doi, adică cu privire la evrei şi evrei comunişti, români şi români legionari. Drept care, la vremea aceea, când amândoi mentorii mei trăiau, am înregistrat cu satisfacţie declaraţia categorică a lui Petre Ţuţea: Legionarii nu au ucis nici un evreu! Fireşte, ulterior am încercat să verific această afirmaţie atât de şocantă, şi, până azi, har Domnului, nu am găsit motive serioase pentru a o infirma.

Altminteri, distincţia între evrei şi evrei comunişti este esenţială pentru cei care ar aborda subiectul în discuţie: situaţia evreilor din România în anii 1940-1944. Evreii comunişti au avut mult mai mult de suferit decât ceilalţi evrei. Şi, aşa cum a demonstrat dl Teodor Wexler, în lucrarea citată, după 23 august 1944, când evreii comunişti au ajuns la putere, mulţi dintre „ceilalţi evrei”, îndeosebi dintre evreii sionişti, au avut ei, la rândul lor, de îndurat un regim de persecuţii mult mai dur decât pe vremea legionarilor sau a lui Antonescu! Cazul lui Mişu Benvenusti este deosebit de edificator şi departe de a fi unicul. Wexler dixit!

Revenind la recenzia cu care mă susţine dl Teodor Wexler, îmi fac datoria să răspund la câteva obiecţii ale domniei sale şi să adaug câteva precizări:

1. Mai întâi aş preciza titlul exact al cărţii mele: Holocaust în România?, deci cu semnul întrebării. Pe coperta cărţii am trecut numele a 24 de persoane, autorii pe care i-am citat. Sunt atât de multe citatele în cartea mea, încât nu prea mi-a venit să mă consider autorul cărţii. Drept care, cartea poartă acest subtitlu: suită de documente şi mărturii adnotate şi comentate de ION COJA, în folosul parlamentarilor şi al autorităţilor implicate în elaborarea, aprobarea şi aplicarea Ordonanţei de Urgenţă Nr. 31/2002 a Guvernului României.

2. Dl Wexler mă acuză că am dat citate contrafăcute, omiţând şi folosirea ghilimelelor, în speranţa că acest procedeu mă va absolvi „de răspunderea morală sau penală”. Din păcate, domnule Wexler, nu numai că am folosit ghilimelele, dar am cules citatele cu alt corp de literă (bolduri) şi, pe cele mai importante, le-am mai şi numerotat! Dar pe lângă cele aproape 70 de citate numerotate, mai apar vreo douăzeci la care am folosit numai ghilimelele şi „boldurile”. Nu e destul? În privinţa citatelor contrafăcute spre a le schimba înţelesul, poate că reveniţi şi daţi un exemplu. Unul singur! Vă mulţumesc!

3. Dl Wexler demonstrează în intervenţia domniei sale că dl Matei Cazacu, profesorul de la Paris, de la Înalta Şcoală de Ştiinţe Politice din Paris, nu ştie nimic despre un Testament al lui Wilhelm Filderman şi că, în orice caz, nu a deţinut un asemenea act de la fostul preşedinte al Comunităţii Evreieşti din România. Cu atât mai puţin nu putea transmite acest testament către d-nii Liviu Vălenaş şi Kurt Treptow, „prietenii lui Ion Coja”. Deci, conchide dl Wexler, aşa-zisul testament este un fals!

Precizez: în cartea mea nu este vorba nici de Matei Cazacu, nici de Liviu Vălenaş sau Kurt Treptow! Dintre cei trei nu-l cunosc decât pe dl Matei Cazacu, în urma unei discuţii purtate în vara lui 1984, la Paris. Textul, aşa-numitul „Testament” al lui Filderman, nu reprezintă un testament, ci declaraţia dată de Wilhelm Filderman, sub semnătură, ca martor în procesul tinerilor români care au atacat în 1954, dacă nu mă înşel, ambasada RPR din Berna. Dacă cumva punerea în circulaţie a acestui text se leagă şi de numele d-lui Kurt Treptow, asta n-ar dovedi neapărat că textul este fals. Ci ar dovedi că oamenii, nici ca ticăloşi nu reuşesc să fie perfecţi, întru totul consecvenţi. Oricât ar fi de ticăloşi, mai fac şi lucruri bune. Inclusiv subsemnatul.

4. Dl Wexler, deoarece m-am folosit de textul atribuit lui Filderman, consideră că mint şi că sunt „falsificator de documente”. Din păcate, eu mă refer la acest text de ani de zile, l-am semnalat şi autorităţilor româneşti, spre a fi introdus în manualele şcolare. Nu m-am gândit nici o clipă că ar fi un fals. Iar argumentele d-lui Wexler nu mă conving. Neamestecul de la Paris al d-lui Matei Cazacu nu dovedeşte nimic.

5. La Paris, până acum doi ani, a trăit însă secretarul lui Wilhelm Filderman, care s-a ocupat şi de o bună parte din arhiva rămasă de la ilustrul lider evreu. Din această arhivă face parte şi jurnalul (sau memoriile) lui Wilhelm Filderman. Aceste memorii i-au fost oferite spre publicare în România preşedintelui Academiei Române, deoarece însemnările lui Filderman priveau în primul rând anii petrecuţi în România. Din păcate, în loc să ajungă a fi publicate la Bucureşti, aceste însemnări sunt azi ţinute la Tel Aviv sub regim secret, inaccesibile istoricilor.

În cartea mea semnalam această procedură inadmisibilă. Constat că pe dl Wexler nu-l deranjează soarta manuscriselor rămase de la Wilhelm Filderman, deşi domnia sa este, din proprie iniţiativă şi nesilit de nimeni, preşedintele Fundaţiei Wilhelm Filderman… Când îi veţi publica lui Filderman memoriile, d-le Wexler?

6. Spovedania lui Traian Popovici nu o cunosc şi nici n-o puteam folosi deoarece a fost publicată după apariţia cărţii mele. Din fragmentul oferit de dl Wexler, până la proba contrarie, rămân cu impresia că este un text contrafăcut. Aşa se explică, probabil, ca şi în cazul Jurnalului lui Sebastian, întârzierea cu care se publică acest text bizar.

7. Dl Wexler mi-l recomandă de Radu Lecca. De acest autor m-am folosit şi eu şi, din informaţiile oferite de Radu Lecca, am dedus că în România nu a fost vorba de nici un holocaust. Mă aşteptam ca dl Wexler să-mi arate în ce constă greşeala mea de interpretare. Citatele pe care mi le oferă dl Wexler ar dovedi doar, cel mult, că românii erau mai antisemiţi decât nemţii.(Teză pe care cunoscutul escroc internaţional Radu Lecca o lansează primul, urmat, la o distanţă de mulţi ani, de Moses Rozen şi Radu Uoanid. Teză tipic cominternistă. Bietul Lecca o promovează aflându-se sub ancheta lui Nicolschi, Iosif Chişnevschi şi alţi evrei care, ca evrei torţionari, au făcut de ruşine stirpea iudaică.) Oricum, de la antisemitism până la holocaust e o distanţă foarte mare! Tot lui Radu Lecca îi aparţine afirmaţia, preluată de dl Wexler, că în ianuarie 1941 „au fost masacraţi cinci sute de evrei, iar cadavrele lor agăţate în cuierele porcilor de la Abator”. Adevărul se pare că este cu totul altul: după unii ar fi vorba de „numai” câteva persoane, după alţii, inclusiv după părerea subsemnatului, la Abator nu a fost „agăţat” nici un cadavru. Demonstraţia a făcut-o, după 1990, dl dr. Radu Iftimovici. Mi-am însuşit această demonstraţie şi, de câte ori am putut, am atras atenţia asupra falsului în care se menţin cei ce se cutremură mai departe de bestialitatea legionarilor, a românilor. Povestea cu Abatorul este la fel de adevărată ca şi povestea cu săpunul din grăsime de evreu. Cu deosebirea că săpunul în discuţie a fost scos de prin muzeele holocaustului, însoţit de declaraţii oficiale de dezminţire, iar fabulaţia cu Abatorul este mai departe vânturată în publicistica holocaustizantă. Constat însă un lucru ciudat: dl Wexler şi alţii, eiusdem farinae,nu-l pomenesc niciodată de dl Radu Iftimovici atunci când îşi arată indignarea că se găsesc extremişti iresponsabili care contestă „crimele de la Abator”. Ci mă pomenesc pe mine, pe subsemnatul de mine, ca vinovat de asemenea impietate. De ce îl menajează pe dl Radu Iftimovici? Pentru că dl Radu Iftimovici, ca medic, ca om de ştiinţă, se pare că este colaborator pe această linie cu dl acad. Nicolae Cajal. Dacă nu mă înşel, au semnat împreună unele lucrări ştiinţifice. Tot ştiinţific a cercetat dl Radu Iftimovici şi crimele de la Abator şi a constatat că nu s-au produs! Dl Cajal însă, când pomeneşte de Abator, nu zice nimic de colegul său că ar fi demonstrat caracterul fabulatoriu al acestui eveniment. E o tactică mai bună aceea să se creadă că nu este decât unul, unul singur, nebunul care contestă masacrul de la Abator, unul, Ion Coja, „autoproclamat peste noapte istoric”. Nu! Alături de cei care contestă episodul de la Abator se află şi dl Radu Iftimovici. Pe care dl Cajal îl cunoaşte bine! Şi nu-i dă mâna să-l taxeze în fel şi chip! Să-i ceară socoteală pentru inepţia de a afirma că nu se confirmă în nici un fel crimele legionare de la Abator. Dimpotrivă!

Ce părere aveţi, dle Wexler, de dl Cajal?

8. Vă întreb ca să spun câteva vorbe şi despre guvernatorul Transnistriei, George Alexianu, asupra căruia vă consideraţi edificat mergând tot pe mâna lui Radu Lecca. Eu, în cartea mea, ofeream publicului românesc nişte surse mult mai convingătoare. Una dintre ele ar fi, din nou, dl acad. Nicolae Cajal. Citez din carte mea: „Personal, GEORGE ALEXIANU a avut cele mai bune relaţii cu evrei foarte importanţi. Medicul de familie, care se îngrijea de cei trei copii ai lui GEORGE ALEXIANU, era evreu, tatăl lui Nicolae Cajal, cel care va ajunge peste ani preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. În această calitate, Nicolae Cajal nu se sfieşte să aibă dintotdeauna relaţii dintre cele mai bune cu Şerban Alexianu, fiul „criminalului” de război GEORGE ALEXIANU (p.44) Ce să înţelegem din faptul că un medic evreu i-a îngrijit copiii lui George Alexianu, iar fiul medicului, evreu, ajuns peste ani academician şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, va păstra o vie prietenie cu fiul celui care a fost în 1946 condamnat la moarte pentru crimele petrecute în Transnistria, crime împotriva păcii şi a umanităţii! Împotriva evreilor! ”(p. 59)

Ca membru de frunte al comunităţii evreieşti cred că aţi putea discuta cu dl acad. Cajal asupra acestui subiect. Oricum, eu cred că este de datoria dlui Cajal să precizeze cât de îndreptăţită este poziţia dlui Wexler, care, considerând a vorbi în numele evreilor şi în apărarea adevărului despre evrei, susţine că George Alexianu ar fi meritat „să fie spânzurat în piaţa publică”. Dar omite dl Wexler, citind cartea mea, să înregistreze informaţia, atât de interesantă pe care o dau în carte, despre execuţia în piaţa publică din Odesa pe care ruşii i-au pregătit-o lui George Alexianu, atunci când, în 1945, acesta a fost judecat pentru tot ce a făcut ca guvernator al Transnistriei. (vezi p. 43-44) Am impresia că aţi fost dezamăgit, dle Wexler, să aflaţi din cartea mea că la Odesa, tribunalul sovietic l-a găsit pe George Alexianu nevinovat şi l-a dat înapoi autorităţilor româneşti spunându-le că nu are ce să-i reproşeze! Dumneavoastră, dle Wexler, ce anume îi reproşaţi lui George Alexianu? De ce consideraţi că merita să fie spânzurat? (Repet, dacă îmi veţi răspunde la această întrebare – ceea ce eu respectuos solicit, vă rog să daţi un răspuns numai după ce îl veţi consulta pe dl Cajal.)

9. În legătură cu „epistola olografă a rabinului Şafran”, publicată de mine. O transcriu pentru cititorii Observatorului cultural: Lui Şerban Alexianu, amic din tinereţea noastră, în amintirea ilustrului său părinte, care în întreaga-i viaţă şi activitate profesională şi mai ales în perioada neagră a războiului a făcut din inimă şi total dezinteresat atât de mult pentru comunitate. A plătit la comanda comunistă cumplit şi total nedrept. Întreaga-i suferinţă să-i fie izbăvită.Precizez: nu este o scrisoare, ci o dedicaţie pe o carte dată d-lui Şerban Alexianu. Iar cartea este vestita „broşură” a lui Filderman şi Manuilă, ediţia Kurt Treptow… Întâmplarea s-a petrecut în casa d-lui Cajal. Dacă pe mine mă credeţi nedemn de a vă produce dovada autenticităţii acestui înscris, vă puteţi adresa celor în cauză: rabinului Şafran sau academicianului Cajal. Din fericire, amândoi sunt în viaţă. În plus, acel înscris eu l-am mai publicat de câteva ori, inclusiv într-o scrisoare (deschisă) adresată Eminenţei sale, Alexandru Şafran. În comentariul făcut pe marginea scrisorii mele cinstitul rabin nu s-a dezis de textul de mai sus.

Altminteri, în cartea mea se află un text mult mai elocvent, despre care aş fi tare interesat să aflu părerea celor care jură pe producerea unui holocaust în Transnistria: scrisoarea lui Alexandru Şafran către nunţiul papal Andrea Cassulo, prin care îi mulţumeşte „pentru ceea ce Suveranul Pontif a făcut în favoarea evreilor din România şi din Transnistria în special (s.n.).” Domnule Wexler, îmi puteţi spune şi mie care este cartea scrisă de un autor evreu despre holocaustul din Transnistria, din România, în care pot găsi textul integral al acestei scrisori, precum şi comentariul prin care să înţeleg de ce această scrisoare este o probă a producerii holocaustului? Eu, în cartea mea, o consider o probă a faptului că în România nu s-a produs masacrul a sute de mii de evrei! Că suferinţele evreilor din România acelor ani nu pot fi considerate genocid, holocaust! Nu contest suferinţele, umilinţele şi asasinatele de care au avut parte evreii din România acelor ani, dar acestea nu au căpătat dimensiunile unei hecatombe, ale unui genocid! Altminteri, e de neînţeles pentru ce îi mai mulţumeşte rabinul evreu papei catolic! Poate ne lămureşte dl Wexler.

Dar mai presus de toate ne putem întreba altceva: de ce textul acestei scrisori, din primăvara lui 1943, ne-a rămas până azi necunoscut? N-ar fi oare cazul ca însuşi rabinul Şafran să ne explice care sunt motivele recunoştinţei sale faţă de Papa Pius al XII-lea, când alţi evrei (şi neevrei), dimpotrivă, îl acuză pe Vicarul Romei de indiferenţă faţă de suferinţele evreilor?

10. Pe dl Wexler l-am auzit în toamna asta, pe un post TV, spunând că după război rabinul Şafran a fost acuzat de comunişti (deci şi de unii evrei) că ar fi colaborat cu guvernul Antonescu! Persoana cu care discuta, dl Cioroianu, nu s-a priceput să insiste să-l întrebe pe dl Wexler în ce constau aceste acuzaţii! Altminteri, din cartea mea rezultă foarte clar că într-adevăr rabinul Şafran a colaborat foarte bine cu George Alexianu, în casa căruia mergea săptămânal, sub pretextul că le dă meditaţii de limba germană copiilor Alexianu. Deci, rabinul şef al evreilor din România acelor ani era în cele mai bune relaţii cu guvernatorul Transnistriei. Cred că ar trebui întrebat Eminenţa sa ce a încercat să facă şi cu ce rezultate, pe lângă George Alexianu, pentru a diminua suferinţele evreilor din Transnistria. Şi întrebarea cheie: pentru rabinul Alexandru Şafran merita George Alexianu să fie condamnat la moarte ca criminal de război?

11. O informaţie extrem de interesantă, cu caracter autobiografic, pe care ne-o dă dl Wexler sună cam aşa: „Stau la dispoziţie să mă prezint ca martor ocular al crimelor bandei legionare conduse de Traian Boeriu şi Popov, crime îndreptate împotriva familiei mele”.

Domnule Wexler, după asasinatele legionare produse în ianuarie 1941, când au murit 120 de evrei (şi cam tot atâţia legionari!), nici un legionar, nimeni nu a fost condamnat pentru asasinarea vreunui evreu. Nici măcar pentru evreii „ucişi” la Abator. Şi asta pentru că au lipsit martorii oculari. Au fost sute, mii de legionari condamnaţi pentru tulburarea ordinii publice, tentativă de răsturnare a puterii politice, jaf etc., dar nici un legionar nu a fost condamnat pentru uciderea unui evreu! Iar acum, după 61 de ani, domnia voastră vă declaraţi martor ocular! Am înţeles bine? În acest caz vă sfătuiesc să vă adresaţi justiţiei, nu presei. Crimele din ianuarie 1941 nu meritau să fie prescrise. Aşa că puteţi fi foarte util. Vă sfătuiesc să vă informaţi însă dacă în ianuarie 1941 Traian Boieru mai era în România. După câte ştiu eu, după asasinarea lui Nicolae Iorga a fost exclus din Mişcarea Legionară şi a părăsit Ţara. Poate că mă înşel. Verificaţi.

12. Subsriu la pledoaria dlui Wexler pentru „o documentare autentică”. În cartea mea am deplâns faptul că arhivele evreieşti, inclusiv cele din România, sunt inaccesibile. Arhivele româneşti, în schimb, sunt la dispoziţia tuturor. Inclusiv a dlui Wexler. Din păcate, când spuntuturor este vorba numai de toţi istoricii care susţin teza holocaustului. Arhivele româneşti sunt însă strict închise, cenzurate, pentru cei care au altă părere, ba chiar sunt închise şi pentru cei care, fără să-şi permită nici un comentariu, s-ar mulţumi să publice şi atât, documentele cu privire la subiectul enunţat în fruntea acestor însemnări: situaţia evreilor din România în perioada 1939-1947. Aşa se face că în anul 1994, la Centrul de studii transilvane al Fundaţiei Culturale Române a fost alcătuită o culegere, volumul I din patru proiectate, cu 128 de documente din perioada 1939-1941, privind „situaţia” amintită. Cartea a fost tipărită şi, în loc să ajungă la cititori, a ajuns la topit, a fost distrusă ! Deşi la ea lucraseră nu mai puţin de 16 (şaisprezece) autori, cineva a decis că lucrarea, repet – alcătuită numai din documente, fără nici un comentariu pro sau contra cuiva, trebuie distrusă! Din câte am înţeles, dezastrul s-a produs la intervenţia unor „istorici” evrei din România. Nu cred că dl Wexler se numără printre acei netrebnici care confundă adevărul cu idiosincraziile în care au crescut ca utecişti! Dau în facsimil coperta interioară a cărţii distruse. Este singurul vestigiu din cartea dată la tocat. Aflu însă – folclor academic – că s-au salvat câteva exemplare, care au ajuns la câţiva istorici evrei. Aveţi cumva un asemenea exemplar din cartea martirizată, propriu-zis holocaustizată, dle Wexler? Mă ofer să o publicăm împreună, însoţind fiecare document cu comentariile noastre. Nu mă îndoiesc că de cele mai multe ori vom avea aceeaşi părere. Dar dreptul la o părere proprie au şi cititorii. Aşadar, dle Wexler, ce părere aveţi de cei care, la Fundaţia Culturală Română, au reaprins vâlvătaia holocaustului cultural antiromânesc? La această întrebare, fireşte, răspunsul cel mai autorizat îl aşteptăm din partea dlui Augustin Buzura, preşedinte la Fundaţia libricidă!

13. O ultimă şi a treisprezeea precizare: dintre autorii citaţi pentru a infirma teza unui holocaust petrecut în România, majoritatea sunt români evrei. Câţiva dintre ei, care, ca martori oculari, s-au pronunţat categoric împotriva amintitei teze, sunt în viaţă: Moshe Carmilly Weinberger, Alexandru Şafran, Barbul Bronstein, Nicolae Minei Grunberg, Mihail Bruhis. Li se potriveşte şi lor, încă mai mult decât mie, să fie luaţi la rost de un Teodor Wexler, un Radu Ioanid sau Andrei Oişteanu. Stimaţi preopinenţi, de ce vă legaţi de mine, uneori chiar înjurându-mă, pentru opiniile altora, pe care eu nu fac altceva decât să le citez şi, eventual, să le ofer un plus de argumente? Teza că în România nu s-a produs un holocaust nu este aşadar teza mea, ci este teza unor evrei! E drept, mult mai onorabili decât mine, dar şi decât ceilalţi evrei, care susţin teza holocaustului. Deci propriu-zis dl Teodor Wexler nu este împotriva lui Ion Coja, cum titrează revista Observator cultural, ci este împotriva lui Moshe Carmilly Weinberger, împotriva lui Alexandru Şafran ş.a.m.d. Acesta este adevărul. Restul este fabulaţie!





Ion Coja



P.S. Aţi folosit, dle Wexler, de multe ori cuvinte jignitoare la adresa sus-semnatului. Cel mai mult m-a deranjat însă să mă văd calificat drept ins „ajuns la vârsta senectuţii”! N-am să vă uit niciodată pentru această etichetă atât de ireversibilă, cu care numai dumneavoastră, până azi, m-aţi pecetluit! Pentru celelalte: mincinos, falsificator de documente, ins fără onoare şi cuvânt, n-am nimic de zis. Nu m-a durut nici una! Vorbe fără nici o acoperire în textul dumneavoastră. Dar cealaltă, domnule, e teribil de adevărată! Deşi de la Alexandru Graur am învăţat şi această „înţelepciune”: bătrân se cheamă a fi acele persoane mai în vârstă decât mine. Aşa că s-ar putea ca nici măcar atâta să nu fie adevărat din tot ce aţi scris „împotriva” mea. Iată, din nou, Alexandru Graur vă infirmă! Am eu vreo vină?



PS 2013 Textul de mai sus a fost scris în replică la recenzia pe care Teodor Wexler a făcut-o cărții mele HOLOCAUST ÎN ROMÂNIA?, publicată în 2002. Răposatul Wexler prea multă minte nu avea, dar era totuși onest, atât cât putea și el ca soldat credincios al Comunității. Mult mai mult decât majoritatea conaționalilor săi cu preocupări publicistice. Colecția de documente pe care a publicat-o din adversitate față de evreii comuniști, adversitate sinceră, face dovada că Holocaustul din Transnistria a fost cu totul altceva. Pentru mulți evrei a fost un prilej de a strânge averi frumoase… Da, a existat după 1944 imediat această categorie de evrei: evreii milionari veniți cu milioanele respective din Transnistria!… Îi datorăm lui Teodor Wexler această informație devastatoare pentru Comisia Wiesel…

Chiar dacă intenția lui WEXLER a fost să-i demaște pe evreii comuniști care se exprimau cu aceste cuvinte la adresa evreilor care fuseseră strămutați în Transnistria, fără voia sa a făcut un mare serviciu adevărului. Pentru mine și pentru aceste fapte, TEODOR WEXLER nu are ce căuta pe lista evreilor mincinoși! Și așa este prea lungă lista respectivă! Un evreu în minus nu contează mai deloc! Îl trec pe lista cu „evreii noștri”!

Fie-i țărâna ușoară!
http://arhiva-romanilor.blogspot.ro/2013/04/anchete-si-procese-uitate-dl-teodor.html