POLITICA


Alăturați-vă forumului, este rapid și ușor

POLITICA
POLITICA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
Căutare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare
Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare

Autonomia maghiară pe modelul Vatican

5 participanți

In jos

Autonomia maghiară pe modelul Vatican Empty Autonomia maghiară pe modelul Vatican

Mesaj Scris de Joker2009 Dum Mai 26, 2013 8:46 am

M-am tot întrebat cu ce seamănă autonomia propusă de politicienii maghiari şi am ajuns la concluzia că visul lor este să aibă în Transilvania un superstat de drept etnic (înlocuitor al statului de drept divin) pe modelul Vatican. În acest stat, să-l intitulăm Secuian, teocraţia ar fi înlocuită de etnocraţie, iar locuitorii de drept ar fi, în mod natural, doar etnicii maghiari, după cum nu poţi fi cetăţean al Vaticanului decât dacă eşti catolic. DE ACELASI AUTOR UDMR vrea salvarea minorităţii de majoritate. Cine ”salvează” majorita... Soluţie-şoc pentru România: amnistia fiscală Cum au ajuns românii cei mai rasişti din Europa PUBLICITATE Proiecte Cetelem www.cetelem.ro/ Proiectele primaverii sunt mai simple cu creditul 100% online de la Cetelem. În rest, pot fi acceptaţi doar ambasadorii diferitelor alte ţări, precum România, precum şi etnici români, dar numai cu statut de angajaţi, nu cu drepturi depline. Succesiunea la conducerea statului etnic din interiorul Transilvaniei va fi asigurată de politicienii maghiari prin alegeri în Conclav cu uşile închise, aşa cum se întâmplă de altfel şi în prezent. Leadershipul fiind de de natură superioară, supraumană, nu este supus interogărilor sau îndoielilor, maghiarii care se îndoiesc de reprezentativitatea politicienilor putând fi acuzaţi de apostazie, colaborare cu străinii (adică românii) şi expulzaţi în consecinţă, sau măcar să li se retragă drepturile. Limba oficială a statului Secuian va fi maghiara, fireşte, a cărei cunoaştere este eliminatorie în acordarea cetăţeniei. Minoritatea românească admisă va avea doar rol de slujbaş pentru efectuarea muncilor de jos, neavând dreptul să deţină terenuri, afaceri sau să se ridice social prin funcţii publice. Faptul că există mai multe formaţiuni şi facţiuni politice şi civice maghiare nu ar fi un impediment al stabilităţii statului etnic pentru că ar funcţiona la fel ca ordinele călugăreşti catolice, fiecare cu influenţa şi cu specificul său, cu funcţiunile şi proprietăţile sale, supuse toate Scaunului Secuian care va fi ocupat automat de pontifex maximus din partea UDMR, facţiunea religioasă etnică cea mai puternică şi cea mai influentă. Ceilalţi lideri ai formaţiunilor vor trebui să se aşeze resemnaţi în poziţii ierarhice mai mici, ca un fel de cardinali cu diferite însărcinări oficiale, întruniţi în Colegiul Etnicilor. Desigur că steagul secuiesc va fi singurul arborat, steagul României fiind permis doar pe ambasada care va reprezenta statul român. Imnul, moneda, toate vor avea efigia oficială şi limba statului Secuian. Cel mai important rămâne însă faptul că oficialii acestui stat nu se vor supune niciunei justiţii, forţele de ordine vor fi supuse numai lor şi vor avea rolul de Gardă Elveţiană care nu răspunde în faţa unei alte jurisdicţii. Un adevărat stat ecleziastic, lipsit ce-i drept de credinţă, dar care i-a găsit acesteia un înlocuitor mai bun: apartenenţa etnică, menită să ţină loc de cultură, religie, politică şi economie. Mă tem că aşa arată idealul de autonomie al politicienilor maghiari din România. Mai nou, nici nu se mai sfiesc să o arate. Se miră doar că românii nu sunt de acord şi că nu împărtăşesc credinţa lor în supremaţia etniei. Românii au depăşit însă de mult Evul Mediu şi cred în concepte mai moderne, ceea ce le recomand şi politicienilor maghiari care şi-au făcut o religie din a impune un model de autonomie îngust, medieval, etnic, enclavizant şi total depăşit în epoca globalizării.

Citeste mai mult: adev.ro/mncyto

https://sites.google.com/site/udmrociociolinaapoliticii/autonomia-maghiara-pe-modelul-vatican
Joker2009
Joker2009
Admin

Mesaje : 1092
Data de inscriere : 30/09/2009

Sus In jos

Autonomia maghiară pe modelul Vatican Empty Re: Autonomia maghiară pe modelul Vatican

Mesaj Scris de ion pribeagu Dum Mai 26, 2013 1:27 pm

Regionalizare dupa orientari maghiare si apoi federalizarea Romaniei sau apararea interesului national?
PE SITE

AICI
ion pribeagu
ion pribeagu

Mesaje : 392
Data de inscriere : 27/06/2010

Sus In jos

Autonomia maghiară pe modelul Vatican Empty Re: Autonomia maghiară pe modelul Vatican

Mesaj Scris de PITIC_GHEBOS_din_GRADINA Lun Mai 27, 2013 9:32 am

ion pribeagu a scris:Regionalizare dupa orientari maghiare si apoi federalizarea Romaniei sau apararea interesului national?
PE SITE

AICI

UDMR va inainta Parlamentului Romaniei un statut de autonomie UDMR intenţionează să înainteze Parlamentului României un statut de autonomie, a anunţat sâmbătă preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe,Antal Arpad, care a declarat de la tribuna congresului Uniunii că Secuimea reprezintă o 'sursă de energie' pentru comunitatea maghiară din România, iar de puterea acesteia depinde forţa întregii comunităţi.

Antal a mai spus că în Europa nu există nicio altă comunitate asemănătoare Secuimii care nu are autonomie, de aceea UDMR va înainta Parlamentului României un statut de autonomie pentru “Ţinutul Secuiesc”, respectiv pentru judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, locuite preponderent de maghiari. “Nu ne facem iluzii că încercările noastre vor fi acceptate de legislativul român, (...) dar nu putem aştepta miracolul cu braţele în sân”, a spus Antal Arpad, arătând că scopul Uniunii este de a aduce subiectul autonomiei în centrul discursului public.

Acesta a mai spus că printre obiectivele viitoare se numără organizarea de campanii de informare pentru ca ideea autonomiei să devină “acceptabilă” pentru populaţia majoritară din ţară, dar şi pentru a demonta prejudecăţile legate de acest subiect. “Autonomia nu este împotriva comunităţii româneşti, ci să trăim mai bine. E un fapt cert că Secuimea se poate întreţine singură şi economic, dar pentru autonomie avem nevoie şi de sprijinul Uniunii Europene”, a spus Antal Arpad.

În context el a arătat că Secuimea vrea să devină o regiune de sine stătătoare, limba maghiară să devină limbă oficială în regiune, în instituţiile publice să se respecte principiul proporţionalităţii etnice şi, de asemenea, să se respecte simbolurile comunităţii maghiare. “Da, vrem la ca Miercurea Ciuc 85% dintre poliţişti şi jandarmi să fie de etnie maghiară”, a spus Antal Arpad potrivit căruia prin intermediul acestor instituţii sunt aduşi în zonă “oameni care nu cunosc limba şi cultura” maghiarilor, în scopul schimbării raportului etnic şi readucerii acestuia la nivelul din 1989. AGERPRES

PITIC_GHEBOS_din_GRADINA
PITIC_GHEBOS_din_GRADINA

Mesaje : 162
Data de inscriere : 03/08/2011

Sus In jos

Autonomia maghiară pe modelul Vatican Empty Re: Autonomia maghiară pe modelul Vatican

Mesaj Scris de PITIC_GHEBOS_din_GRADINA Lun Mai 27, 2013 9:35 am

Constituţia, pe lângă ştergerea sintagmei de stat naţional, ar trebui să recunoască minorităţile ca parte integrantă a statului
Kelemen Hunor, Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, la congresul Uniunii de la Miercurea Ciuc, că formaţiunea pe care o reprezintă vrea ca, pe lângă ştergerea sintagmei de stat naţional din noua Constituţie, legea fundamentală să recunoască minorităţile naţionale ca parte integrantă a statului şi să ofere posibilitatea acordării de autonomii.

Liderul Uniunii a vorbit şi despre recunoaşterea limbilor minorităţilor care limbi oficiale regionale, subliniind că UDMR nu mai doreşte să dea explicaţii pentru imnul sau steagul secuiesc, ci vrea ca drepturile minorităţilor să fie garantate de Constituţie. “Noi vrem o Constituţie care, pe lângă ştergerea sintagmei de stat naţional, în sfârşit să recunoască minorităţile naţionale ca factori, parte integrantă a statului şi care să ofere posibilitatea autonomiilor. (...) Urgentăm şi am înaintat deja în Parlamentul ca, pe lângă limba română oficială, pe plan regional să fie recunoscute şi limbile minorităţilor Pentru mai puţin nu merită să luptăm, M-am săturat să dăm explicaţii legat de steagul secuiesc, imnul secuiesc sau imnul Ungariei. Nu vrem să dăm explicaţii, vrem o Constituţie care să ne recunoască drepturile”, a spusKelemen Hunor, potrivit traducerii oficiale.

Acesta a făcut referire şi la proiectul de regionalizare a României, punctând că cele opt regiuni nu au reuşit să înlăture diferenţele dintre judeţele sărace şi bogate. Kelemen a mai precizat că Uniunea nu poate fi de acord ca 'sub pretextul regionalizării, majoritatea maghiară din Secuime, puterea maghiară în Partium să fie nimicită, dispersată', punctând că UDMR se află în faţa unui viitor greu, în care este şi mai greu în opoziţie, dar trebuie să-şi facă auzită vocea, voinţa.

Preşedintele UDMR a vorbit şi de dorinţa maghiarilor de obţinere a autonomiei, subliniind că Uniunea trebuie să creeze cadrul juridic pentru aceasta. “Noi vedem posibilitatea dezvoltării în autonomie, autonomia este zălogul menţinerii noastre, autonomia culturală, teritorială. Cadrul juridic noi trebuie să-l creăm, motiv pentru care este importantă elaborarea unor planuri amănunţite şi înaintarea către Parlament”, a spus Kelemen.

Acesta a ţinut să puncteze că trebuie ca UDMR să explice că autonomia nu se îndreaptă împotriva românilor, împotriva ţării, nu vrem să ne rupem ci să decidem în probleme care ne privesc. “Nu vrem să luăm nimic de la nimeni, nu vrem să înşelăm. Nu e simplu, facil. Trebuie să demontăm peretele neîncrederii, să dovedim că ceea ce cerem pentru maghiarii din România nu diferă cu nimic de ceea ce funcţionează în Europa”, a spus Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a mai adăugat că strămoşilor maghiarilor li s-a promis autonomie încă din 1918 prin declaraţia de la Alba Iulia şi pentru acest deziderat trebuie să lupte. “Nimeni nu ne va prezenta pe tavă de la Bruxelles, Washington şi din păcate de la Budapesta. (...) Va trebui să luptăm să convingem românii de acurateţea, justeţea ţelurilor noastre”, a afirmat Kelemen care a adăugat că autonomia nu poate fi folosită ca o armă între formaţiunile care-i reprezintă pe maghiari. “Autonomia nu poate fi folosită ca o armă unul împotriva celuilalt. Acesta ar trebui să fie primul acord în scris pentru că nu ne facem decât rău dacă lăsam impresia că sunt combatanţi adevăraţi şi falşi ai autonomiei. Nu atacăm viaţa politică a celuilalt ţinând în mână arma autonomiei. O Uniune puternică trebuie să pornească de la această idée”, a mai spus Kelemen Hunor.

Un alt punct al discursului liderului UDMR a făcut referire la protejarea comunităţii maghiare din diaspora, “care este periclitată”, amintind de iniţiativele care să ajute la păstrarea acestor comunităţi.

AICI

PITIC_GHEBOS_din_GRADINA
PITIC_GHEBOS_din_GRADINA

Mesaje : 162
Data de inscriere : 03/08/2011

Sus In jos

Autonomia maghiară pe modelul Vatican Empty Re: Autonomia maghiară pe modelul Vatican

Mesaj Scris de Katana-TACETI DIN GURA ! Lun Mai 27, 2013 10:06 am

Acesti unguri au dreptul sa propuna revizuirea Constitutiei cum vrea pula lor iar romanii majoritari au dreptul sa le dea cu flit,sa zica nem si sa le dedice melodia

Katana-TACETI DIN GURA !
Katana-TACETI DIN GURA !

Mesaje : 230
Data de inscriere : 29/10/2012

Sus In jos

Autonomia maghiară pe modelul Vatican Empty Re: Autonomia maghiară pe modelul Vatican

Mesaj Scris de Katana-TACETI DIN GURA ! Lun Mai 27, 2013 10:09 am

Ponta“Îmi pare rău că nu suntem acum la guvernare împreună”
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat sâmbătă, la congresul UDMR, că îi pare rău că nu a reuşit că convingă în trecut Uniunea să iasă de la guvernare, dar şi că această formaţiune nu se află în prezent la guvernare.

Ponta şi-a amintit de faptul că în 2010 încerca să convingă UDMR să iasă de la guvernare, dar nu a reuşit. "Nu am reuşit atunci să vă conving şi îmi pare rău, aşa cum îmi pare rău că nu suntem acum la guvernare împreună. Dar deciziile politice nu urmează întotdeauna calea cea mai înţeleaptă. (...) Chiar dacă acum UDMR nu se află la guvernare, eu vreau să acţionez în fiecare zi ca un prim-ministru al întregii ţări", a afirmat Ponta, la cel de-al XI-lea Congres al UDMR, ce s-a desfăşurat la Miercurea Ciuc.

Liderul social-democraţilor a menţionat că este convins de necesitatea ca partidele româneşti să aibă o relaţie de dialog cu UDMR, care este singurul reprezentant legitim al maghiarilor din România, legitimat de votul membrilor acestei comunităţi. “Nu e alegerea noastră de a discuta cu UDMR, ci alegerea maghiarilor care au votat, iar acest vot noi îl respectăm. UDMR rămâne reprezentantul legitim al comunităţii maghiare şi partener de dialog pentru autorităţile statului roman”, a spus Victor Ponta.

Pe de altă parte, preşedintele PSD a declarat că este greu de acceptat ideea unei regiuni construite pe criteriu etnic, dar a subliniat că ar putea fi găsită o soluţie a regionalizării care să le permită maghiarilor să îşi păstreze identitatea. "Ştiţi şi dvs. cât de greu va fi de acceptat pentru noi ideea unei regiuni care să aibă ca principal criteriu componenta etnică. În acelaşi timp, şi eu ştiu că pentru dvs. ideea unei regiuni uriaşe în care să mergeţi sute de kilometri până la capitala regiunii şi în care minoritatea maghiară să fie evident subreprezentată este foarte greu de acceptat. Aşa încât împreună cu dvs. vreau să găsim, pornind de la ceea ce este greu de acceptat pentru ambele părţi, în soluţia regionalizării acea idee care să vă permită să vă păstraţi identitatea şi în acelaşi timp să vă permită să vă dezvoltaţi, pentru că eu cred că marele adversar al nostru, al dvs. în acest moment este lipsa de perspectivă, de dezvoltare economică. Oricâtă autonomie aţi avea, dacă tinerii de aici din Harghita şi Covasna nu au unde să lucreze, dacă tinerii de aici, dacă oamenii de aici nu se pot dezvolta în agricultură, în industrie, până la urmă restul rămâne o discuţie între noi oamenii politici", a spus Ponta, la Congresul UDMR de la Miercurea Ciuc. Potrivit premierului, ar fi necesară o soluţie pentru regionalizare care să fie dorită şi de maghiari.


Katana-TACETI DIN GURA !
Katana-TACETI DIN GURA !

Mesaje : 230
Data de inscriere : 29/10/2012

Sus In jos

Autonomia maghiară pe modelul Vatican Empty Re: Autonomia maghiară pe modelul Vatican

Mesaj Scris de PITIC_GHEBOS_din_GRADINA Lun Mai 27, 2013 10:16 am


Anton şi Romică la congresul UDMR
Când am scris despre adolescenta româncă, „provocatoarea” care şi-a permis să poarte, în ţara ei, o bentiţă tricoloră de ziua Ungariei, m-au înjurat tot felul de români destupaţi la cap, înţelegători ai federalizării României, în virtutea „adevărurilor istorice”.
Am fost catalogat drept „naţionalist” – probabil chiar extremist -, securist, îndoctrinat, „dezechilibrat”. Un tânăr jurnalist român de viitor, care semnează cu pseudonim pe forum şi se crede bine adăpostit în „anonimat”, s-a declarat complet bulversat de faptul că am abdicat de la vechiul meu „echilibru” şi m-am avântat în consideraţii „fără noimă”, producând, astfel, „o gafă impardonabilă”.
Toate astea, la puţin timp după ce un bun creştin a învederat faptul că sunt un „musulman venetic” pus pe „defăimarea constantă” a BOR, întrucât criticasem şi caricaturizasem prostul obicei al politicianului român de a se picta pe peretele naosului bisericesc.
Ca să împăcăm şi capra şi varza, consimt că sunt un musulman „naţionalist” întru demnitatea naţiei acesteia.
Iar acum, vin şi vă întreb: aţi mai văzut dumneavoastră alţi „Anton şi Romică” ai politicii româneşti – unul premier, iar celălat, al doilea om în stat, preşedintele Senatului, viitor preşedinte al României - să se comporte mai pueril în faţa unui congres al UDMR, decât au făcut-o cei doi?!
Aţi mai văzut vreodată doi conducători ai statului român, care să se ironizeze reciproc, lipsit de sens, de decenţă şi de măsură, în faţa unei mii de maghiari strânşi cu un rost declarat – „obţinerea autonomiei culturale şi teritoriale” -, în congresul lor?! Aţi mai asistat la un astfel de dat peste nas, al celor mai importanţi oameni în stat, în măsura în care cei doi sunt co-lideri ai alinaţei mega-majoritare?!
Am avut senzaţia că asist la o punere la cale, pe faţă, a unei strategii de destructurare a statului român, în paralel cu reprezentaţia de antract a doi saltimbanci care sar prin cercuri de foc, merg pe sticlă spartă şi se snopesc în bătaie cu „bâte gonflabile pocnitoare”, spre deliciul şi amuzamentul participanţilor la forum.
Mai mult, în timp ce Kelemn Hunor declara, inflexibil, că eliminarea sintagmei „stat naţional”, din art. 1 al Constituţiei, „nu se negociază”, Victor Ponta declara, flexibil, că va încerca să găsească o formulă convenabilă pentru ca „maghiarilor să li se garanteze că sunt parte a naţiunii” – ca şi când ar fi susţinut cineva contrariul?! -, iar Antonescu spunea, redundant, că o Românie mai puternică înseamnă un UDMR mai puternic.
În calitatea mea de „naţie conlocuitoare” atrag atenţia, absolut obiectiv şi neimplicat, că aceeaşi Constituţie despre care e vorba în propoziţie stipulează la art. 152, al. 1: „Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii”.
Astfel încât, dincolo de ironii şi prosteli, o atare abordare – „să vedem, să ne mai gândim” – este ilegală şi anticonstituţională.

cititi si comentariile ,AICI


PS Un comentariu de retinut :
GigelFlocea dixit :

Ungurii sunt ca...picătura chinezească, tenacitatea cu care își urmăresc scopul e formidabilă. Nu contează cine conduce Ungaria sau UDMR-ul, oricine ar fi, oricine ar veni, luptă pentru același ideal: Să-și ia înapoi Ardealul.
Într-un final vor câștiga, veți vedea. Eu unul îi urăsc cu sinceritate. La fel de sincer sunt și în disprețul profund pe care îl am pentru conducătorii noștri care se fac că nu văd și nu aud, cărora pur și simplu LE ESTE FRICĂ. Suntem jigniți, loviți, disprețuiți și scuipați și nu facem decât să întoarcem și celălalt obraz. Niște "creștini" autentici, asta suntem.
PITIC_GHEBOS_din_GRADINA
PITIC_GHEBOS_din_GRADINA

Mesaje : 162
Data de inscriere : 03/08/2011

Sus In jos

Autonomia maghiară pe modelul Vatican Empty Re: Autonomia maghiară pe modelul Vatican

Mesaj Scris de PITIC_GHEBOS_din_GRADINA Mier Mai 29, 2013 6:07 am

Dreptul MAGHIARILOR din străinătate de a-şi folosi limba şi propriile simboluri ESTE O PRIORITATE a politicii externe a Ungariei


mai mult, AICI
PITIC_GHEBOS_din_GRADINA
PITIC_GHEBOS_din_GRADINA

Mesaje : 162
Data de inscriere : 03/08/2011

Sus In jos

Autonomia maghiară pe modelul Vatican Empty Re: Autonomia maghiară pe modelul Vatican

Mesaj Scris de DORIANA-YOKO Mier Mai 29, 2013 5:15 pm

4 IUNIE 1920 – TRATATUL DE PACE DE LA TRIANON SI CE NU AU INVATAT DIN ISTORIE REVIZIONISTII UNGURI. VIDEO

AICI

&

AICI
DORIANA-YOKO
DORIANA-YOKO

Mesaje : 900
Data de inscriere : 24/03/2010

Sus In jos

Autonomia maghiară pe modelul Vatican Empty Re: Autonomia maghiară pe modelul Vatican

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum