Miruna MUNTEANU ? UN ŞUT ÎN CUR, UN PAS ÎNAINTE

Miruna Munteanu a fost anunțată că îi încetează contractul de colaborare cu ziarul Jurnalul Național după ce a publicat cele două articole refuzate pe pagina ei de facebook, pe 12 septembrie.
Jurnalul Național încheie colaborări pentru postările de pe Facebook

Jurnalul Național își urmărește angajații pe Facebook și renunță la colaborarea cu aceștia pentru postările din mediul virtual.

Publicația a încheiat colaborarea cu jurnalista Miruna Munteanu după ce aceasta a publicat pe Facebook două editoriale critice la adresa RMGC, companie care vrea să înceapă exploatarea minieră cu cianuri la Roșia Montană.

Articolele fuseseră realizate de Miruna Munteanu pentru Jurnalul Național, dar, întrucât nu a primit nici un feedback din redacție, jurnalista a decis să le publice pe rețeaua de socializare Facebook.

Ulterior, Miruna Munteanu a fost anunțată pe e-mail de Marina Constantinoiu, redactor-șef la Jurnalul Național, că s-ar fi grăbit să facă publice editorialele și să lanseze acuzații de cenzură, când acestea nu ar fi fost respinse de redacție, ci doar amânate din motive conjuncturale. „E adevărat, nimeni nu mi-a spus răspicat că textele în chestiune nu pot apărea. Pur și simplu toate mesajele mele (mail, SMS) către redacție au fost ignorate. Dacă în cazul primului editorial am primit măcar un mesaj monosilabic de confirmare a primiriii, la cel de-al doilea nici atât nu am putut obține. Este interesant ca între cele două texte s-a scurs o săptămână, timp în care nimeni din redacție nu mi-a atras atenția că mă <> și că suspiciunile mele de cenzură sunt nefondate”, a declarat Miruna Munteanu, pentru ActiveWatch.

Contactată de ActiveWatch, redactorul șef Marina Constantinoiu a spus că Miruna Munteanu s-ar fi grăbit să publice pe Facebook primul editorial și ar fi acuzat ziarul de cenzură pe nedrept, lucru care s-ar fi întâmplat și o săptămână mai târziu. Marina Constantinoiu a precizat că motivul pentru care Jurnalul Național a încheiat colaborarea cu Miruna Munteanu este acela că jurnalista ar fi făcut acuzații nefondate la adresa publicației.

Înlocuirea cărților de muncă ale jurnaliștilor cu contractele de colaborare pe drepturi de autor vulnerabilizează angajații media și îi expun abuzurilor din partea angajatorilor. În noiembrie 2012, toți angajații Jurnalul Național au fost puși să aleagă între reducerea cu 25% a salariilor și trecerea pe contracte de colaborare, prin care își cesionau drepturile de autor pe 50 de ani și se angajau să-și plătească singuri dările la stat. Cei mai mulți angajați au ales cea de-a doua variantă, dar acest compromis nu a făcut decât să deschidă șirul unor îndelungi întârzieri salariale (de câte patru luni) și restructurări. (Detalii în Raportul FreeEx 2012 – Libertatea Presei în România)
* De-a lungul timpului, Jurnalul Național a publicat mai multe materiale critice la adresa proiectului RMGC.
http://activewatch.ro/ro/freeex/evenimente-si-activitati/jurnalul-national-incheie-colaborari-pentru-postarile-de-pe-facebook

Controversatul proiect de exploatare a zacamintelor aurifere de la Rosia Montana risca sa plaseze Romania intr-o companie nu foarte onoranta: cea a tarilor sarace si corupte. Acestea sunt cele doua caracteristici comune statelor care asigura grosul productiei mondiale de aur. Peste 70 la suta din extractia metalului pretios se realizeaza, astazi, in state ca Peru, Ghana, Bolivia, Indonezia, Papua Noua Guinee, Guatemala sau Kirgiztan. In aceste regiuni defavorizate, companiile miniere au promis locuri de munca, tehnologii moderne si standarde ecologice stricte. Prosperitate si dezvoltare durabila. Infrastructura si contributii substantiale la bugetele nationale si locale. Aceleasi promisiuni pe care le auzim si noi, de ceva vreme, din partea companiei canadiene "Gabriel Resources Ltd.", cu privire la minele din Muntii Apuseni. Precedentele de pe alte meridiane nu sunt, insa, deloc incurajatoare. O demonstreaza o ampla ancheta a cotidianului "New York Times" (realizata in colaborare cu postul de televiziune PBS), publicata in serial, in octombrie anul trecut, sub titlul "Adevaratul pret al aurului". Jurnalistii s-au documentat timp de sase luni, vizitand exploatari din Statele Unite, America Latina, Africa si Europa. Concluziile lor ar trebui sa dea de gandit autoritatilor de la Bucuresti.
Cianura, otrava din spatele aurului
Metoda cea mai ieftina de extractie a aurului - si deci cea mai eficienta din punct de vedere economic - presupune utilizarea cianurilor pentru separarea metalului pretios de roca. Un procedeu cu un impact major asupra mediului inconjurator. Pentru fiecare uncie de aur, trebuie excavate cel putin 30 de tone de pamant si piatra. Asa se intampla in Peru, la mina de la Yanacocha, considerata cea mai rentabila din lume. In alte locuri, insa, pentru aceeasi cantitate de metal pretios trebuie rascolite pana la 100 de tone de steril. Mormanele de roca faramitata sunt apoi stropite din belsug cu cianura de sodiu. Procesul tehnologic presupune utilizarea unei mari cantitati de apa. Otravita. De aici riscurile de contaminare. Dar si riscul de a secatui bazinele hidrografice mai firave, asa cum s-a intamplat la Yanacocha. Fermierii din regiune s-au trezit lipsiti de surse de apa potabila, izvoarele fiind dirijate spre exploatarea miniera. Pasunile andine s-au transformat, in cativa ani, in pamant parjolit. Utilizarea cianurilor in mediu deschis implica si o alta primejdie: o data cu aurul, sedimentele elibereaza si metale grele, extrem de nocive, cum ar fi mercurul, cadmiul sau plumbul. Sterilul ramas in urma extractiei, in contact cu oxigenul, poate degaja acid sulfuric. Riscurile persista chiar si acolo unde s-au depus eforuri considerabile pentru izolarea deseurilor, prin tapetarea cu var. Pericolul creste mai ales in zonele cu climat umed, unde scurgerile toxice sunt aproape inevitabile.
"Multe dintre minele de aur au devenit aproape echivalentul depozitelor de deseuri radioactive, care au nevoie de ingrijire perpetua"- comenteaza "New York Times".
"Potrivit legislatiei din Uniunea Europeana, a Directivei 91/689/CE, nici o agentie guvernamentala nu poate autoriza exploatarea aurului prin flotatie de cianuri in spatiu deschis" - avertiza, in octombrie 2001, Parlamentul german. Declaratia de la Berlin preciza: "Cercetari stiintifice serioase intreprinse in ultima vreme au dovedit, fara dubii, ca productia de aur obtinuta prin metoda cianurarii in mediu deschis poate conduce la distrugerea ireversibila a ecosistemelor".
Companiile miniere incearca sa minimalizeze riscurile. "Actualmente, peste 400 de exploatari aurifere din intreaga lume utilizeaza cianura in operatiunile de extragere a aurului si argintului" - informeaza site-ul oficial al "Gabriel Resources Ltd". Aceeasi sursa ne asigura: "Cianura se foloseste in mod uzual in majoritatea exploatarilor aurifere din lume si se foloseste de peste 100 de ani in conditii de securitate". In ceea ce priveste securitatea, minciuna este grosolana. O demonstreaza fie si numai catastrofele ecologice inregistrate in ultimii zece ani.
Un lung sir de catastrofe
Mineritul pe baza de cianuri are o istorie sumbra din punct de vedere al impactului asupra mediului. Chiar si in ultimul deceniu, cu toata perfectionarea tehnologica, dezastrele ecologice nu au lipsit. Unele au fost accidente tragice, altele au fost cauzate de iresponsabilitatea companiilor miniere.
In 1995, o mina din Guyana a deversat peste 3000 de tone de apa reziduala cianurata in raul Essequibo, principala sursa de apa potabila a tarii.
In octombrie 2005, o provincie filipineza a dat in judecata compania canadiana "Placer Dome" (al cincilea producator de aur la nivel mondial), solicitand despagubiri pentru o catastrofa ecologica petrecuta in urma cu aproape un deceniu, dar pentru care nimeni nu si-a asumat responsabilitatea. In 1996, patru milioane de tone de deseuri toxice au fost deversate in principalul rau al insulei Marinduque. Incarcate in camioane, deseurile ar forma o coloana care ar putea inconjura de trei ori Ecuatorul - se arata in actul de acuzare. Nu doar reteaua hidrografica a insulei a fost contaminata, ci si apele litorale. Un recif de corali a fost distrus. In ceea ce priveste sanatatea populatiei, consecintele sunt incalculabile. Au existat, insa, si "compensatii": pentru moartea unui copil, localnicii au primit despagubiri de cate 1000 de pesos filipinezi. Adica aproximativ 22 de dolari canadieni! In 1997, "Placer Dome" si-a vandut actiunile de la minele din Marinduque si s-a retras din afacere.
La fel a procedat, in 2001, firma australiana BHP Billiton, liderul mondial in domeniul mineritului. Dupa ce a distrus o mie de hectare de padure tropicala in Papua Noua Guinee, Billiton a decis sa vanda mina Ok Tedi, cu toate ca era inca profitabila. La plecare, compania australiana a declarat: "exploatare nu corespunde standardelor noastre ecologice". Papuasii au avut, insa, o experienta si mai amara cu compania sud-africana Durban Roodenpoort Deep Ltd. (DRD Gold), care controleaza mina de aur din Goilala. Si care deverseaza, anual, circa 160.000 de tone de deseuri toxice direct in apele raurilor Anga-Angabanga. In plus, DRD transporta cianurile la locul exploatarii cu elicopterul. In anul 2000, o tona de otrava s-a imprastiat, din greseala, deasupra vaii raului Yalonga. Cel putin sase oameni au murit ca urmare a acestui incident.
O catastrofa de proportii s-a produs, in ianuarie 2000, si in Romania. O avarie la bazinul de ape reziduale al societatii Aurul Baia Mare a eliberat in raul Lapus peste 100.000 de metri cubi de otrava. Cianurile au patruns apoi in raurile Somes si Tisa, unda de poluare ajungand pana in Delta Dunarii. Peste o mie de tone de pesti morti au fost adunati din apele contaminate.
Riscuri pe termen lung
Potrivit Programului de Mediu al Natiunilor Unite, numai intre anii 1985 si 2000, mai mult de 12 rezervoare continand deseuri miniere toxice s-au prabusit. Chiar si atunci cand sunt bine intretinute, exploatarile aurifere prezinta riscuri importante in caz de cutremure, inundatii sau alunecari de teren. La Rosia Montana, proiectul "Gabriel Resources" preconizeaza exploatarea la suprafata a patru cariere deschise si crearea unui bazin de acumulare a apelor reziduale in spatele unui baraj de 180 metri inaltime, inchizand valea Corna. Intr-un comunicat de presa, Academia Romana trage un semnal de alarma: "Barajul preconizat, construit din roca sterila, nu prezinta garantii in situatii extreme, dupa cum demonstreaza experienta mai multor tari in care s-au produs accidente grave in diverse exploatari miniere. Prezenta unui asemenea bazin de acumulare si baraj in vecinatatea imediata a orasului Abrud reprezinta un mare risc si nu exista nici o garantie ca un accident nu se poate produce, iar pedepsirea ulterioara a vinovatilor nu ar mai servi la nimic."
Chiar la inceputul acestei luni, in ziua de 8 martie, in comuna Rosia Montana s-au produs doua alunecari de teren, ca urmare a ploilor abundente. Iar meteorologii preconizeaza pentru 2006 inundatii la fel de devastatoare ca cele de anul trecut. Pe termen lung, se vorbeste despre schimbari climaterice importante, cu repercusiuni inca imprevizibile asupra regimului hidrografic al tarii noastre. In aceste conditii, riscurile unui mega-depozit toxic ar putea spori enorm. Pentru ca pericolul de contaminare persista mult timp dupa inchiderea minelor. Decenii, ba poate chiar secole. Academia Romana avertizeaza: "Nu exista garantia ca, la terminarea lucrarilor si inchiderea exploatarii, firma investitoare va asigura costurile de refacere a mediului. Experienta altor tari (de exemplu SUA) arata ca asemenea costuri sunt uriase si nu sunt acoperite de garantiile financiare depuse de firmele in cauza." Intr-adevar, Agentia americana pentru Protectia Mediului a estimat, anul trecut, ca pentru "curatarea" minelor de metal de pe teritoriul Statelor Unite ar fi necesare 54 de miliarde de dolari!
Un avertisment similar a emis si Parlamentul german, in acelasi document din octombrie 2001: "Cand rezervele au fost terminate, companiile miniere pleaca si localnicii sunt abandonati cu problemele de mediu rezultate din exploatare. De obicei, dupa terminarea unui zacamant, companiile miniere isi declara falimentul si sunt, in consecinta, exonerate in mod legal de la indeplinirea obligatiilor contractuale." Exemplele in acest sens sunt numeroase. "New York Times" consemneaza un astfel de caz, petrecut nu in lumea a treia, ci in Statele Unite. Mina Zortman-Landusky din Montana, deschisa in 1979, a fost prima mare exploatare aurifera de suprafata din SUA. La jumatatea anilor '90, s-a transformat intr-un cosmar ecologic. Uriasele mormane de steril cianurat au intrat in reactie cu rocile de dedesubt, eliberand un adevarat cocktail de substante toxice. In 1996, extractia a fost oprita. Proprietarul minei, compania canadiana "Pegasus Gold", a promis, initial, ca va plati factura pentru "curatenie". Apoi, in 1998, si-a anuntat falimentul. Nu inainte de a oferi o ultima "prima" - in valoare totala de 5 milioane de dolari - membrilor din "conducerea superioara" a firmei. Pentru decontaminare au ramas sa plateasca bietii contribuabili din Montana. Stat care, in acelasi an, a hotarat interzicerea totala a utilizarii cianurilor in exploatarile miniere. Interdictie reinnoita in 2004.
Minimalizarea primejdiilor si exagerarea beneficiilor
Sa lasam, insa, statul Montana si sa ne intoarcem la Rosia Montana. A carei soarta urmeaza sa fie decisa pana la sfarsitul acestui an.
"Rosia Montana va fi un proiect minier exemplar", care nu numai ca nu va genera poluare, ci, din contra, "va inlatura poluarea existenta" - a asigurat Alan R. Hill, presedintele executiv al "Gabriel Resources", in septembrie anul trecut, intr-o conferinta de presa sustinuta la Bucuresti. Membrii Academiei Romane au ramas, insa, sceptici: "Folosirea cianurii de sodiu in procesul tehnologic si depozitarea in bazin deschis a rezidiilor, continand resturi de cianura, produsi de "neutralizare" (de asemenea potential toxici) si mai ales metale grele, creeaza motive serioase de ingrijorare. Chiar daca "neutralizarea cianurii", promisa de proiect, s-ar realiza intr-un grad avansat, toxicitatea rezidiilor ramane o sursa de grave riscuri."
Acest gen de riscuri sunt in general subestimate si raportate incorect inainte de inceperea exploatarilor. Aceasta este concluzia la care au ajuns doua studii independente publicate anul trecut in Statele Unite. Primul a fost realizat de profesorul Robert Repetto de la Universitatea din Colorado. Dupa ce a analizat situatia a zece mine din SUA si din strainatate, Repetto a constatat ca intr-un singur caz investitorilor le fusese prezentata corect si complet situatia. Organizatia ecologista "Earthworks" a investigat, la randul ei, acuratetea predictiilor cu privire la impactul ecologic a 22 de mine. Concluzia: "Impactul asupra calitatii apei este aproape intotdeauna subestimat inainte de inceperea exploatarii".
Este vorba despre o practica generala, nu despre matrapazlacurile unei singure companii. Un argument in plus pentru a privi cu circumspectie promisiunile fulminante lansate de "Gabriel Resources". Promisiuni care, la o privire mai atenta, nici nu mai par de fapt asa de spectaculoase. Iata concluziile Academiei Romane: "Exploatarea - proiectata pentru o perioada de 17-20 ani - nu reprezinta o solutie de dezvoltare durabila si nu rezolva problemele sociale si economice ale zonei, care se vor agrava dupa incheierea lucrarilor. Numarul locurilor de munca in perioada operationala a expoatarii, estimat la mai putin de 500, nu rezolva nevoile locale si este mai mic chiar decat numarul locurilor de munca implicate in exploatarea actuala (ca. 750). Zona are nevoie de solutii economice pe termen lung, bazate pe resurse regenerabile, preconizate tot mai intens de Uniunea Europeana. Beneficiile economice ale Statului Roman (estimate la ca. 40-50 milioane dolari anual), rezultate din redeventele de 2% asupra exploatarii si diverse impozite, sunt nesemnificative in raport cu consecintele proiectului."
Newmont, un palmares ingrijorator
Pentru a convinge o opinie publica ostila proiectului "Rosia Montana" ca exploatarea zacamintelor din Apuseni va aduce lapte si miere, Gabriel Resources Ltd. se lauda cu asocierea sa cu liderul mondial al mineritului aurifer, Newmont Mining Corporation, cu sediul in Denver, Colorado. "Suntem incantati sa beneficiem de sprijinul constant al Newmont, o companie care se bucura de respectul comunitatii miniere din intreaga lume pentru standardele sale inalte" - a declarat Alan R. Hill, presedintele Gabriel Resources, in decembrie 2005. Corporatia americana tocmai achizitionase inca 15.000 de actiuni la "Rosia Montana", pe langa pachetul detinut initial, de 10 la suta. Valoarea tranzactiei a fost de 30 de milioane de dolari canadieni (26 milioane USD). Intr-un comunicat postat pe site-ul "Gabriel Resources" se arata ca "Newmont este angajata sa respecte cele mai inalte standarde de management al mediului, al comunitatilor, precum si sanatatea si siguranta angajatilor sai si a comunitatilor cu care se invecineaza". Ancheta jurnalistilor de la "New York Times" si PBS a scos, insa, la iveala o imagine complet diferita.
In Peru, la Yanacocha, "Newmont" a adus asemenea servicii comunitatiii locale ca, in toamna lui 2004, bastinasii s-au rasculat atunci cand compania a incercat sa deschisa o inca exploatare in apropiere. Mii de oameni s-au adunat sa apere muntele Cerro Quilish. Confruntarile cu fortele de ordine au durat doua saptamani si au fost extrem de violente. In final, reprezentantii "Newmont" au fost nevoiti sa dea inapoi, cu toate ca aveau sprijinul autoritatilor - care trimisesera inclusiv armata sa-i "potoleasca" pe localnici. Proiectul de la Cerro Quilish a fost abandonat. Cel putin temporar. De ce, insa, atata furie impotriva unei companii care se angajase sa aduca prosperitate intr-una dintre cele mai sarace regiuni rurale din Anzi? Newmont este cel mai mare investitor strain din Peru si se lauda ca a creat 2200 de locuri de munca permanente si circa 6000 de slujbe temporare. Sustine ca respecta cele mai stricte reguli cu privire la protectia mediului. Si totusi... Fermierii din regiune - care asteptasera cu entuziasm deschiderea minei - sunt acum cei mai aprigi adversari ai exploatarii. Sustin ca au fost inselati. Necazurile au inceput aproape imediat, odata cu secatuirea izvoarelor. In locul apelor cristaline, o mazga urat mirositoare a inceput sa curga prin vechile albii. Vitele li s-au imbolnavit. Pasunile s-au uscat. Criminalitatea a crescut alarmant, odata cu invazia veneticilor aflati in cautare unor slujbe temporare. Toate acestea au avut un impact devastator asupra comunitatilor locale. Apoi, a urmat catastrofa. In iunie 2000, un camion care transporta canistre cu mercur rezidual s-a rasturnat in drum spre locul de depozitare. Circa 100 de kilograme de metal greu s-au imprastiat de-a lungul soselei, pe vreo 40 de kilometri. Compania Newmont a fost actionata in instanta, in Statele Unite. Potrivit acuzarii, peste 1000 de oameni au fost afectati direct din cauza contaminarii cu mercur, multi dintre ei ramanand cu sechele ireparabile. Procesul se afla pe rolul unui tribunal din Denver, Colorado.
Dupa incident, Newmont a lansat propria investigatie cu privire la situatia de la Yanacocha. Rezultatele nu au fost date publicitatii, insa jurnalistii de la New York Times" au reusit sa intre in posesia concluziilor. Printre cele 44 de puncte semnalate in audit se regaseau multe dintre acuzatiile localnicilor. Da, lacurile si izvoarele fusesera contaminate, unele dintre ele cu cianuri. Pestii mureau. In raul Quebrada Honda se aflau, in 1997, 13 pesti pe kilometru. In 2000, nu mai ramasese nici unul. "Pe masura ce mina s-a extins, am eliminat multe dintre restrictiile ecologice prevazute initial" - se precizeaza intr-o scrisoare trimisa, la incheierea verificarilor, directorului executiv al Newmont, Wayne Murdy.
Intre timp, situatia s-a ameliorat, sustin responsabilii companiei americane. Potrivit acestora, Newmont a investit in ultimii ani circa 100 de milioane de dolari pentru rezolvarea problemelor de mediu din regiunea Yanacocha. Dintre aceasta suma, 50 de milioane de dolari a costat construirea unei statii de tratare a apei si 20 de milioane de dolari s-au dus pe indiguirea muntilor de steril contaminat. Un mizilic pentru liderul mondial al mineritului aurifer. Numai de la Yanacocha, "Newmont" a extras pana acum 19 milioane de uncii de aur (circa 540 de tone), valorand peste 7 miliarde de dolari.
Coruptie si presiuni internationale
Mina de la Yanacocha este "perla coroanei", cea mai valoroasa dintre posesiunile companiei "Newmont". Cea mai productiva exploatare aurifera din lume. Pentru controlul acestei mega-afaceri s-au purtat lupte aprige. De culise. S-au exercitat presiuni - la nivel guvernamental - din Statele Unite si din Franta. Se spune ca insusi Jacques Chirac ar fi intervenit pe langa autoritatile de la Lima. De partea cealalta, "recomandarile" unor inalti responsabili de la Washington sunt bine documentate. Stuart Eizenstat, subsecretar de Stat pe probleme economice, i-a scris, in octombrie 1997, premierului Alberto Pandolfi ca "o decizie incorecta (in acest caz - n.n.) ar afecta nefavorabil investitiile americane in Peru". Peter Romero, asistentul lui Madeleine Albright pentru Emisfera Vestica, a recunoscut ca a telefonat la Lima de mai multe ori, pentru a anunta ca dosarul este "monitorizat" de Washington. Poate ca este o simpla coincidenta faptul ca, doi ani mai tarziu, acelasi Romero era angajat de compania "Newmont", in chip de consultant pe probleme peruane.
Americanii au castigat batalia dupa ce s-au "imprietenit" cu Vladimiro Montesinos, seful Serviciului National de Informatii peruan si consilierul presedintelui Fujimori. Fost colaborator al CIA, Montesinos a devenit, in anii '90, omnipotenta eminenta cenusie a politicii peruane. Cu amenintari si promisiuni, spagi si represalii dure, reusise sa controleze puterea, opozitia si presa. Adevarat geniu al raului, Montesinos dirija din umbra traficul cu arme si cu narcotice si dispunea de propriile sale "echipe ale mortii", gata sa anihileze orice "incomod". Acesta este omul la care a apelat, in 1998, Lawrence T. Kurtlander - la acea vreme numarul trei in ierarhia companiei "Newmont". Kurtlander nu stia probabil ca seful serviciului secret peruan avea obiceiul sa-si inregistreze intrevederile, mai ales pe cele in cursul carora oferea mita sau trafic de influenta. De aici i s-a si tras, de altfel, prabusirea. In septembrie 2000, un post de televiziune din Lima a difuzat imagini cu Montesinos numarandu-i 15.000 de dolari - bani lichizi - unui deputat din opozitie care tocmai trecuse in barca Puterii. Scandalul nu a mai putut fi musamalizat. Doua luni mai tarziu, Presedintele Alberto Fujimori cerea azil in Japonia, trimitandu-si demisia, in tara, prin fax. In iunie 2001, Montesinos era arestat in Caracas si extradat in Peru. Procesul sau continua si astazi.
Printre sutele de casete incendiare din arhiva fostului sef al serviciului secret peruan s-au gasit si doua inregistrari care spun multe despre modul in care "Newmont" a obtinut controlul total asupra minei de la Yanacocha. In prima, Kurtlander ii cere ajutorul lui Montesinos, promitandu-i in schimb sprijinul lobby-ului evreiesc din Statele Unite. Discutia se incheie cu cei doi protagonisti promitandu-si prietenie vesnica.
O a doua caseta il surprinde pe Montesinos discutand cu judecatorul Jaime Beltran Quironga de la Curtea Suprema, cel care - cateva zile mai tarziu - urma sa pronunte hotararea definitiva in litigiul dintre americani si francezi cu privire la exploatarea zacamintelor de la Yanacocha. "E o problema de interes national", explica seful spionajului peruan, amintindu-i interlocutorului sau ca "Statele Unite sunt principalul arbitru in viitoarele negocieri cu privire la conflictul cu Ecuadorul". Nu ii ofera bani, insa il intreaba care sunt ambitiile sale profesionale. La sfarsitul intrevederii, il asigura ca, foarte curand, va fi transferat la Curtea Constitutionala. Doua saptamani mai tarziu, "Newmont" castiga procesul si controlul exclusiv asupra minei Yanacocha.
Episodul din Peru, relatat mai sus, demonstreaza cat de "sus" pot ajunge lobby-stii mineritului aurifer. Cand sunt in joc profituri de miliarde de dolari, multe usi pot fi deschise. Poate ca si pe aceasta "expertiza" - a jocului de culise - se bazeaza "Gabriel Resources" cand se impauneaza cu parteneriatul sau cu "Newmont Mining Corporation". Politicienii din Romania nu sunt mai incoruptibili decat cei peruani. Proiectul "Rosia Montana" si-a gasit deja sustinatori la varful puterii, in ciuda recomandarilor Uniunii Europene si ale mediului academic romanesc.

Cică Gabriel Resources o să ceară României despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari, dacă Parlamentul nu aprobă urgent începerea exploatării aurului de la Roșia Montană.Anunțul, făcut de la Londra de Jonathan Henry, directorul executiv al companiei canadiene, are ca prim scop liniștirea propriilor investitori. Fiindcă bursa le dă deja mari semne de panică. Al doilea scop este lansarea unei noi linii de atac pentru propagandiștii proiectului minier. Dacă nu ne-au convins promisiunile, poate reacționăm la amenințări. Amândouă sunt, însă, la fel de jignitoare pentru inteligența opiniei publice românești.Opinia publică a rămas ultimul obstacol în calea controversatului proiect. Clasa politică ajunsese la un uimitor consens, în contradicție flagrantă cu virulența dezbaterilor pe această temă din timpul campaniei electorale. Doar protestele de stradă i-au determinat pe liderii USL să facă pasul înapoi și să revină la o poziție mai sceptică față de binefacerile mineritului cu cianuri în Munții Apuseni.Altfel, entuziasmul lor brusc pentru “locurile de muncă” promise la Roșia Montană ar fi continuat la fel de năucitor ca și tăcerea presei, care – orbită de reclamele Gold Corporation – n-a văzut zile întregi că sunt demonstrații în toată țara. Nu mă îndoiesc că toate aceastea au costat la greu. La greu de decontat. Potrivit directorului de la Gabriel Resources, compania canadiană a investit deja în România circa 550 milioane dolari. Sper că a păstrat cu grijă toate chitanțele. Cred că ne-ar face un mare serviciu dacă le-ar prezenta în fața unei instanțe. Dar s-ar putea să nu fie nevoit să o facă, dacă Guvernul de la București se oferă singur să plătească…Nu amenințările lui Jonathan Henry mă îngrijorează, ci faptul că Victor Ponta s-a grăbit sa le preia nemestecate. Avansând și o sumă care reprezintă de aproape patru ori investiția estimată de canadieni (dar numai jumatate din cât zic ei că vor cere). În general, nu caut conspirații acolo unde prostia poate fi o explicație plauzibilă. E totuși straniu că, în aceeași zi, un alt membru al Guvernului, ministrul Rovana Plumb, dă generos muniție adversarului într-un eventual proces cu statul roman. Declarând candidă că, deși nu a primit niciodată aviz de mediu, compania canadiană îndeplinește toate condițiile necesare. Îmi amintesc iar de contractul cu Bechtel. Ne pregătim din nou să dăm doua miliarde pentru nimic?

http://www.catchy.ro/rosia-montana-cacealmaua-finala-articol-interzis-de-jurnalul-national-si-jurnalista-pusa-pe-liber/43703