SCRISOARE pt.TEL AVIV : GhESEFT, AI ? CREDETI CA S-A INTILNIT MUTUL CU PROSTUL ?

DINU C. GIURESCU. EVREII DIN ROMANIA (1939-1944)

La întoarcerea armelor, în august 1944, opinia publica din România stia prea putin - din auzite - despre deportarile si mortii din Transilvania. Tot din auzite, frânturi de informatii despre soarta evreilor din sudul Transilvaniei anexat de Ungaria prin "arbitrajul" de la Viena (30 august 1940)(1) . Aceeasi opinie publica stia, mai mult sau mai putin, care era situatia evreilor din România, în hotarele ei din septembrie 1940.
In toamna anului 1944, presa începe sa scrie câte ceva despre executiile sumare din Basarabia, în vara anului 1941, si despre lagarele din Transilvania.
Procesele criminalilor de razboi - între 14 mai si 14 iulie 1945 - aduc o serie de elemente în plus. Patru din cele cinci loturi judecate de "Tribunalul Poporului" îi cuprindeau pe cei ce "administrasera" lagarele dintre Nistru si Bug. Presa, strict cenzurata, a redat mai pe larg desfasurarea primului proces, cu represaliile de la Odessa, din octombrie 1941. Celelalte procese au fost redate mult mai sumar. Ulterior, au fost judecati si condamnati si autorii pogromului de la Iasi din iunie 1941.
Informarea opiniei publice despre soarta evreimii din Basarabia si din nordul Bucovinei s-a facut cu retorica obisnuita a presei comuniste. Faptele au fost înecate într-o avalansa de vorbe si calificative; nu s-au publicat în presa documente cu numarul victimelor.
Din proprie initiativa, Matatias Carp a tiparit la Bucuresti, în 1947, trei volume cu acte oficiale si alte marturii (dar fara trimiteri la fondurile de arhiva).
La procesul maresalului Antonescu, al lui Mihai Antonescu si al altor membri ai guvernului sau (6-17 mai 1946), actul de acuzare - 123 de pagini tiparite - cuprinde câteva paragrafe - în total, circa 12 pagini - privind "românizarea, deportarea si uciderea evreilor din Basarabia si nordul Bucovinei". Acuzarea nu face o expunere sistematica a politicii de discriminare rasiala, de deportare, cu consecintele ei. Se dau unele cifre. Ca, de exemplu, bunurile agricole si industriale confiscate de la evrei: 486354 de hectare si 1471 de unitati industriale (mori, teascuri de ulei, fabrici de spirt etc.).
Se precizeaza totalul deportarilor din Basarabia si Bucovina: 108000. Câte victime? Actul de acuzare spune numai: "mii de barbati, femei si copii au pierit de foame, frig si boli".
Dupa proclamarea Republicii Populare Române, capitolul despre deportarea evreilor basarabeni si bucovineni n-a mai fost deschis timp de foarte multi ani. Nici despre situatia evreilor din România, între 1940 si 1944.
Manualele scolare mentioneaza programul de la Iasi, "unde au fost asasinati peste 2000 de oameni, în cea mai mare parte evrei"; de asemenea, "numerosi alti cetateni, fara deosebire de nationalitate, dar în special evrei, au fost internati în tabere de munca". In rest, nimic.

Intre ostilitate si tristete
In 1984, la 40 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord de catre autoritatile ungare, sub directiva celor hitleriste, a fost publicata la Bucuresti o lucrare pe aceasta tema. Anterior (1979), aparuse si un studiu despre progromul de la Iasi (iunie 1941).
Sub regimul comunist, timp de 42 de ani, capitolul despre lagarele din Transnistria a ramas închis. Dupa decembrie 1989, a început publicarea unor documente si articole. O cercetare sistematica a arhivelor din România este în curs de efectuare.
Prezentul comentar cuprinde datele principale asupra istoriei comunitatilor evreiesti din România, în intervalul 1939-1944, câte au fost accesibile pâna în 1996 inclusiv.
1. Potrivit recensamântului oficial din 1930, totalul evreilor din România - dupa etnie - era de 728115.
In urma amputarilor teritoriale din vara anului 1940, populatia evreiasca s-a împartit în felul urmator:
- în România 312972
- în U.R.S.S. (Basarabia si nordul Bucovinei) 275419
- în Ungaria (Transilvania de N V) 138917
- în Bulgaria (Dobrogea de Sud) 807
- total 728115
La 9 decembrie 1919, guvernul român semnase cu "Puterile aliate si asociate" Tratatul asupra minoritatilor. Prevederile au fost ulterior confirmate prin Constitutia din 29 martie 1923 si legea din 25 februarie 1924. Prin aceasta ultima legiuire, dobândeau cetatenia româna de plin drept toti locuitorii fosti cetateni ai Imperiului austro ungar sau rus care aveau domiciliul administrativ în Transilvania, Banat, Crisana si Maramures la 1 decembrie 1918, în Bucovina la 28 noiembrie 1918 si în Basarabia la 9 aprilie 1918.
2. La 21 ianuarie 1938, guvernul prezidat de Octavian Goga publica un decret prin care toti evreii cetateni români vor trebui, în termen de 20 de zile de la afisarea listelor pe comune si orase, sa aduca actele doveditoare cerute prin legea din 25 februarie 1924.
Motivarea? faptul ca, între 1918 si 1924, o suma de evrei din cele doua foste imperii (austro ungar si rus) s-au stabilit ilegal în România. "Motivarea" oficiala nu precizeaza numarul acestor imigranti.
Rezultatul: a fost revizuita situatia a 617396 de evrei, dintre care 392172 (63,50%) au pastrat cetatenia româna, iar 225222 au pierdut-o (36,50%). Acestia din urma au obtinut certificate de identitate pe un an, cu drept de prelungire. Erau considerati ca straini si supusi regimului juridic al acestora.
3. La 8 august 1940, la propunerea guvernului prezidat de ing. Ion Gigurtu, regele Carol al II lea semneaza "Decretul lege privitor la starea juridica a locuitorilor evrei din România. Textul stabileste "distinctia politica si juridica între românii de sânge si cetatenii români". Defineste ca evrei pe toti cei de religie mozaica, inclusiv cei nascuti din casatoriile mixte (evrei crestini) si "evrei atei". Decretul lege stabileste si trei categorii de evrei. Indatoririle lor militare se transforma în obligatie fiscala sau în una de munca. Li se interzice sa dobândeasca proprietati rurale sau sa poarte nume românesti. Se va opera segregarea în învatamântul de toate gradele, potrivit unor "dispozitiuni legale oficiale". In termen de 3-6 luni, toti salariatii evrei vor fi îndepartati. Incalcarea dispozitiunilor edictate la 8 august 1940 se pedepsea cu închisoare corectionala de la 1 luna la 12 ani, dupa, caz. Un al doilea decret, tot din 8 august, interzice "casatoriile între români si evreii de sânge". Sanctiunea: închisoare corectionala de la 2 la 5 ani.
In ce împrejurari au fost edicate si puse în aplicare decretele din 8 august 1940? Fundalul îl constituie încercarea de ultima ora a regelui Carol al II lea de a se alinia la politica Reich-ului nazist. De a obtine un eventual sprijin al berlinului în viitoarele discutii cu Budapesta si Sofia, ale caror revendicari teritoriale erau explicit sustinute de cancelarul Adolf Hitler.
Tot în fundal se afla si dreapta antisemita din românia. Cele doua partide cu program antisemit - Partidul National Crestin si Totul pentru ara -, desi rivale între ele, obtinusera, la ultimele alegeri parlamentare, din decembrie 1937, un procent de 24,73% din voturi. Partidele democratice traditionale - si ele aflate în apriga competitie - întrunisera 66,89% din total.
Represiunea antilegionara a regimului autoritar al regelui Carol al II lea decimase si eliminase fizic multe cadre de conducere ale Legiunii (1938-1939). Dar victoria fulger a Wehrmachtului din mai-iunie 1940 deschisese si extremei drepte din românia o conjunctura deosebit de favorabila.
S-au adaugat si împrejurarile speciale din iunie iulie 1940, determinate de ultimatumul sovietic (26 iunie) si de evacuarea precipitata a armatei si administratiei române din Basarabia si nordul Bucovinei.
Inca din noaptea de 27 spre 28 iunie, orele 3 dimineata, trupe sovietice îsi fac intrarea prin cinci puncte în teritoriul românesc. Concomitent, încep sa actioneze comandouri specializate în a crea panica, dezorganizare si confuzie generala. Atari manifestari au loc la Chisinau, Cernauti, Soroca, Tighina, Reni. Surse sovietice consemneaza starea de spirit a populatiei basarabene, chiar din prima zi a retragerii armatei si administratiei române: "...rusii indiferenti; evreii aclama intrarea Sovietelor în Basarabia. Românii de la sate surprinsi de evenimente, nu înteleg ce se petrece".
Stare de spirit confirmata de un raport informativ din 29 iunie 1940 adresat Marelui Stat Major Român: "...populatia oraselor si târgurilor ne este completamente ostila, spre deosebire de aceea a satelor, trista si binevoitoare".

Medicina etnica
Partidul Comunist din România jubila. Intr-un manifest clandestin (8 iulie), acesta saluta în cuvinte superlative "eliberarea" Basarabiei de sub jugul capitalistilor si exploatatorilor români. In alte manifeste din iulie august 1940, P.C.d.R. reclama dreptul la autodeterminare si pentru celelalte teritorii "anexate" de statul român în 1918. Era vizata întreaga transilvanie.
Opinia publica percepea Partidul Comunist din România ca o simpla sucursala a Internationalei a III-a, alcatuit mai ales din minoritari. In momentul când o tara întreaga se simtea amenintata, P.C.d.R. cerea, direct, dezmembrarea statului. Opinia publica româneasca nu avea cum sa-si îndrepte nemultumirea fata de regimul autoritar al regelui Carol al II-lea. Nu avea mijloacele parlamentare pentru a interpela guvernul. Presa era sub cenzura. Lumea nu-si dadea înca seama ca Basarabia fusese anexata de Soviete în întelegere cu Berlinul. Nici nu anticipa "arbitrajul" ce va fi impus la Viena de ministrii de externe ai Reich-ului si Italiei.
"Ieri seara, a cazut ca un traznet vestea ultimatumului sovietic prin care ni se cere Basarabia si Bucovina...", noteaza la 28 iunie 1940, medicul si scriitorul evreu Emil Dorian. "...Jale mare si fierbere în tot orasul... Se vorbeste de pretentii bulgare si unguresti, de o interventie militara a noastra..." Si Emil Dorian noteaza în continuare, la 30 iunie: "Ceea ce s-a asteptat s-a întâmplat întocmai: un resentiment din ce în ce mai puternic împotriva evreimii, pentru felul în care evreii din Bucovina si Basarabia ar fi întâmpinat pe rusi... Asa începe atmosfera pentru pedepsirea tapului isapasitor. A impresionat penibil faptul ca toti evreii cernauteni si basarabeni au plecat imediat acasa... Astazi, chiar, studentii medicinisti evrei si-au pierdut examenele, fiindca n-au fost lasati sa intre în facultate".
"Românii - consemneaza, la 12 iulie 1940, un raport al Legatiei americane din Bucuresti - doresc, parca, în general, sa-si verse mânia, fie direct, fie pasiv, asupra evreilor, pentru evenimentele care au avut loc în Basarabia; îndeosebi pentru multele cazuri care, acum, încep treptat sa fie cunoscute, în care evrei, ajutati sau încurajati de comunisti si de alti localnici, s-au ridicat împotriva oficialitatilor românesti ce se retrageau la vremea intrarii rusestiì"(în Basarabia).
Conducerea Comunitatilor evreiesti din România - presedinte dr. Wilhelm Filderman - începe, de la 4 iulie, colectarea unor ajutoare pentru refugiatii din Bucovina si Basarabia. Evreii de rit spaniol subscriu 100000 de lei; cei din Ardeal 200000; altii trimit bani direct Crucii Rosii. Gesturile ramân fara publicitate.
Cum Marele Stat Major Român daduse ordine stricte sa nu se raspunda în nici un fel la provocari, tensiunea la unele unitati militare era în crestere. "In general, armata si populatia evacuata din Basarabia îsi manifesta revolta contra evreilor. Nu sunt excluse manifestatiuni antisemite mai grave din partea armatei". Raport contrainformativ trimis la 2 iulie de comandantul Armatei a 4-a, catre Marele Stat Major). Comandantul Grupului de Armate nr. 1 ia masuri de paza si de întarire a garzilor militare în gari; trenurile sunt însotite de patrule militare pentru a asigura securitatea calatorilor.
In unele locuri situatia scapa de sub control. Ca la Dorohoi, la 2 iulie 1940. Militari din Regimentul 3 graniceri, abia sositi din Basarabia, "...unde au avut dificultati foarte mari cu evreii de la nord de Prut... s-au razbunat". Au fost împuscati mortal 40 de evrei si raniti 15. Printre victime si militari evrei din armata româna! Au fost devastate câteva pravalii. Ordinea a fost restabilita "cu ofiteri din trupa lui Ghiocel" (nume de cod al subunitatii militare). Dar ireparabilul se produsese.
De la 29 iunie la 6 iulie 1940, numarul evreilor ucisi în diferite locuri din nordul Moldovei a fost estimat la 136, dintre care 99 au fost identificati (inclusiv 14 copii).
Evidenta documentara acumulata între timp arata ca actele de agresiune si batjocorire împotriva unitatilor române ce se retrageau, începând cu 28 iunie 1940, au fost facute de elemente din Armata Rosie, în cooperare cu bande, mai ales din minoritari, între care si o suma de evrei. Raspunderea acestor acte apartine unor persoane individuale. Ceea ce nu a împiedicat acumularea unei psihoze antievreiesti, extinsa asupra unei etnii întregi, ca atare.
4. Comunitatile evreiesti de dupa 6 septembrie 1940 s-au aflat în situatii diferite, dupa amputarile teritoriale impuse României în intervalul 28 iunie-30 august 1940. Anume:
I. Evreii din România în noile ei hotare (septembrie 1940);
II. Din Basarabia si nordul Bucovinei:
a) sub administratie sovietica (28 iunie 1940-22 iunie 1941);
b) dupa reintegrarea acestor teritorii la România (finele lunii iulie 1941 august 1944).
III. Din Nordul Transilvaniei anexata de Ungaria (30 august 1940 -26 octombrie 1944).
I. Evreii din România (în hotarele din septembrie 1940). "Federatia Uniunii de Comunitati Evreiesti din România" a continuat sa functioneze pâna la 16 decembrie 1941. A fost dizolvata la aceasta data si înlocuita cu "Centrala Evreilor din România", singura organizatie autorizata sa reprezinte interesele colectivitatii evreiesti. Centrala îsi extindea competenta asupra tuturor comunitatilor, societati de binefacere, culturale, religioase, sportive sau de alta natura, precum si asupra institutiilor de interes obstesc.
Legislatia si masurile discriminatorii au fost de trei feluri: epurari; deposedari de bunuri imobiliare si firme de comert; felurite contributii si prestatii.
a) Epurari. Indepartarea personalului evreiesc a avut loc din teatre (inclusiv cele particulare); din orice alte formatii artistice si culturale; din barourile de avocati; din colegiul medicilor - medicii evrei vor putea îngriji numai bolnavi evrei si numai în spitale evreiesti.
Evreii au fost exclusi de la serviciul militar - dar impusi la plata unor taxe sau prestarea unor munci de interes obstesc. Aceleasi excluderi îi priveau pe farmacisti, veterinari, ingineri, subingineri, arhitecti si conductori arhitecti.
In cadrul învatamântului particular, profesorii si elevii evrei au fost autorizati sa si organizeze "scoli proprii de grad primar si secundar".

Nici macar la Paris
Cum, în 1940, studentii evrei au fost îndepartati din facultati, comunitatile au organizat cursuri particulare de tip universitar, predate de cadre universitare, în institutii sub diferite nume: Colegiul pentru studentii evrei, cursuri de pregatire sanitara, tehnica, teoretica, scoala de arte etc. (respectiv, studii medicale, politehnice, umanistice etc.).
In afara acestor masuri de segregare, a fost edictat un "Decret lege pentru românizarea personalului din întreprinderiì - cu termen de aplicare 31 decembrie 1941. Ca un corolar, s-a constituit "Centrul National de Românizare" (C.N.R.), "persoana juridica de drept public, având scopul de a româniza bunurile intrate în patrimoniul statului si a ajuta la românizarea vietii economice".
b) Confiscari, deposedari de bunuri. Au fost confiscate si trecute în patrimoniul statului, cu tot inventarul lor, proprietatile rurale ale evreilor, sub orice titlu le-ar detine. Li s-au anulat autorizatiile pentru vânzarea "produselor monopolului statului" (tutun, sare); au fost "românizate" casele de film, salile de cinematograf, birourile de voiaj si turism; au fost confiscate vasele maritime sau fluviale aflate în proprietatea evreilor.
O masura de amploare a fost trecerea în proprietatea statului a proprietatilor urbane evreiesti: pâna la 31 decembrie 1943, masura a cuprins 75385 de apartamente, din care 1656 au fost repartozate unor institutii, iar 58980 la particulari.
Evreilor li s-a interzis sa foloseasca aparatele de radio receptie, pentru a nu raspândi "stiri de propaganda contra intereselor tarii..., alarmând permanent populatia". In sfârsit, li s-au retras permisele de conducere a autovehiculelor.
c) Impuneri la felurite contributii sau prestatii. Comunitatile trebuiau sa presteze "munca obligatorie" în folosul statului. Denumirea a fost folosita spre a deosebi prestatia evreilor de "munca de folos obstesc" obligatorie a tineretului român, efectuata "într un scop educativ, constructiv si patriotic".
A fost instituita obligatia evreilor de a contribui - fiecare potrivit starii materiale - la "constituirea de stocuri de îmbracaminte în interes social". Valoarea efectiva a hainelor si lenjeriei si a altor contributii în natura a fost, pâna în ianuarie 1943, de 1800135650 de lei.
Cum au fost efectiv puse în aplicare toate aceste legi si reglementari? Istoria comunitatilor evreiesti din România, în intervalul 1940-1944, nu s-a scris înca. Un material documentar extrem de variat îsi asteapta cercetatorii. Câte ceva se poate spune, însa, si în stadiul actual al documentarii.
In primul rând, "românizarea". La 4 octombrie 1940 - sub regimul legendar - se numesc "comisari de românizare", cu depline puteri pe lânga întreprinderile si societatile evreiesti si straine. Abia numiti, majoritatea "comisarilor" se dedau la abuzuri, hotii, santaje, afaceri. O recunosc deschis Mircea Cancicov, ministrul economiei, si generalul Ion Antonescu, în Consiliul de Ministri din 18 decembrie 1940.
Situatia a devenit atât de alarmanta, încât, la 18 ianuarie 1941, generalul Ion Antonescu desfiinteaza comisariatele de românizare. Pune în locul lor o Comisie Centrala. Scopul ei? Organizarea unui sistem unitar al întreprinderilor evreiesti. Scopul noii masuri - o spune legiuitorul explicit - este "sa înlature primejdia unui marasm economic în productia nationala si în exercitiul comertului, datorit unei dezordonate transferari de fonduri comerciale si industriale".
Comisarii de românizare reusisera sa dezorganizeze unitatile industriale si comerciale în asa masura, încât guvernul - cu toata politica sa antisemita - se vedea obligat sa dea oarecum înapoi.
Evreii erau de mult timp, de decenii, parte alcatuitoare a societatii românesti, a feluritelor sectoare ale economiei, a lumii carturaresti, a publicisticii, a artelor. In viata cotidiana functionau mii si mii de legaturi individuale, cât si raporturi personale ce mergeau dincolo de cele profesionale. De aceea, s-au gasit si unele modalitati de a ocoli legea.
Astfel, o firma trecerea sub nume românesc, dar continua sa pastreze, într-un fel sau altul, si o parte din fostii patroni sau administratori evrei. O recunoaste explicit decretul de desfiintare a comisarilor de românizare. Ei fusesera numiti - spune legiuitorul - ca sa "împiedice trecerea sub nume românesti simulate a întreprinderilor evreiesti".
Ca lucrurile au continuat, o arata un decret din 13 martie 1942. Articolul I interzice strict "camuflarea prin acte si operatiuni de orice natura si în orice forma încheiate între evrei, între evrei si neevrei [-români - nota D.C.G.], sau între neevrei, dar în interesul evreilor, privind bunuri, drepturi si interese evreiesti de pe teritoriul statului...". Pedepsele pentru faptuitori: de la 5 la 15 ani munca silnica sau închisoare corectionala de la 1 la 10 ani.
Desigur, daca razboiul ar fi înclinat în favoarea Reich-ului nazist, "românizarea" ar fi dus la apropierea si excluderea totala a evreilor. Dar asa, s-a mai câstigat timp. Iar evolutia de pe fronturile de lupta a facut ca aceasta legislatie sa-si gaseasca o tot mai relativa aplicare, cu toate încercarile administratiei de a o revitaliza chiar în ianuarie 1944.
Au fost unele initiative de a-i obliga pe evreii din România sa poarte "Steaua lui David". Porunca vremii, virulent cotidian antisemit si pronazist, o cerea cu insistenta. Dupa întrevederea cu dr. Wilwelm Filderman, presedintele Uniunii Comunitatilor Evreiesti, maresalul Ion Antonescu da dispozitii, la 8 septembrie 1941, ca semnul distinctiv - "Steaua lui David" - sa fie suprimat în toata tara. Consulatul român din Paris cerea, de asemenea, ca evreii cetateni români aflati în Franta ocupata sa fie exceptati de la "purtarea stelei evreiesti".
(Va urma)


1Prezentul comentar istoric este rezumatul unui capitol din volumul meu România în al doilea razboi mondial, 1939 1947, în pregatire la Editura ALL: