Napoleon Săvescu – impostor și infractor

Napoleon Săvescu – un impostor agramat și trivial



Domnule profesor ION COJA, nu mai știu dacă v-am întrebat vreodată despre NAPOLEON SĂVESCU, ce părere aveți?

Îmi dau seama că dumneata ai deja o părere despre mai sus numitul și vrei să o verifici! Hai, curaj, zi dumneata ce vrei să spui despre domnul doctor!

Eu, o spun cu toată sinceritatea, țin mult la daci, la ideea că dacii sunt străbunii noștri! Am convingerea că au fost un popor cu totul deosebit! Un popor pe care istoria i-a nedreptățit!

…Parcă ziceai că vrei să vorbim despre Napoleon Săvescu! …Despre daci, părerea mea este că într-adevăr au fost deosebiți, lucru pe care l-au simțit și contemporanii lor, grecii și romanii! Dacii sunt, alături de greci și romani, al treilea mare popor al Europei antice!… Au avut, la prima vedere, un handicap: cultura creată de ei a fost orală mai ales, chiar și după ce scrisul le-a devenit ceva cunoscut, nu s-au grăbit să folosească scrisul, chiar dacă, paradoxal, tocmai pe teritoriul Daciei avem cele mai vechi atestări ale scrisului!… Dar acest neajuns este numai aparent un dezavantaj! Cultura autentică și adevărată este numai cea care circulă oral! Degeaba sunt scrise cărțile din bibliotecă pe care sau dacă nu le citește nimeni, nu le discută nimeni!… Cultura orală este vie, trăiește, îl însoțește pe purtător clipă de clipă!

Cunosc teoria dumneavoastră, este convingătoare, și ați ilustrat-o foarte ingenios cu romanul Baltagul! Al cărui subiect adânc, spuneți dumneavoastră, este confruntarea dintre civilizația veche, orală, pe cale de dispariție, și cea scrisă, instituționalizată! Vitoria Lipan reușește să dezlege, să rezolve „problema”, iar tînărul procuror, nu mai știu cum îl chema, am uitat, ratează, dă kix!

Noi, românii, care avem cultura populară cea mai bogată din Europa, poate din lume, o cultură orală, bazată pe tradiție, suntem în mod sigur moștenitorii culturii populare, orale, a dacilor! Romanii veniți în Dacia, ca parte componentă a plămadei etnice românești, se poate spune că, la acest nivel, s-au dacizat! La fel cum costumul popular, vestimentația românească populară, patriarhală, este tot de la daci! Fuziunea dintre daci și romani așa trebuie văzută, ca un proces de „izare” în ambele sensuri: dacii s-au romanizat, iar romanii s-au dacizat! Din acest „cupaj”, în care au intrat componente de mare noblețe, de mare valoare, s-a născut unul dintre cele mai interesante popoare! S-a născut limba română, despre care se poate spune fără nicio exagerare că este o limbă interesantă, pasionantă! Am citat astfel un mare lingvist!…

Puteți oferi, nu pentru mine, ci pentru cine ne va citi, câteva argumente?…

Păi, hai să ne amintim demonstrația făcută de Ionel Brătianu la Versailles, în 1919, când s-a discutat soarta Transilvaniei și când avocații Budapestei au ridicat această chestiune: cum că românii sunt un popor fără cultură, în comparație cu maghiarii! Și Brătianu nu s-a întins la vorbă, nu a intrat în polemică advocățească, ci a depus pe masa Conferinței două vrafuri de hârțoage: colecția de proverbe românești a lui Iuliu Zanne – zece volume, circa 8000 de pagini, și colecția revistei „Convorbiri Literare”, al cărei prim număr apăruse în 1867, și de atunci apărea mereu, bilunar, câteodată chiar săptămânal!… Și Brătianu nu le-a dat nicio atenție adversarilor săi, nu i-a luat în seamă, ci s-a adresat membrilor comisiei europene care trebuia să decidă soarta Transilvaniei, întrebându-i dacă în onor patria lor există o asemenea colecție de înțelepciune populară!… A adus ca argument că suntem un popor civilizat cultura populară, țărănească! La fel, i-a întrebat dacă la ei acasă, la Paris sau la Londra, au o revistă literară care apare neîncetat de mai bine de 50 de ani!… Nu aveau! Și asta ce însemna? Însemna că nu existau nici autorii care s-o scrie, dar nu existau nici cititorii care să cumpere cu regularitate revista!… Adică nu exista publicul! Poporul, în cele din urmă!… Acest public exista însă în România!

Argumente mai noi, altele, care ar putea fi?

Rămânând în zona culturii populare, îl pot cita pe Tudor Arghezi care povestea, într-o tabletă, discuția sa cu un muzicolog din Elveția, entuziasmat că în muzica populară românească găsise peste 30 de melodii, de motive muzicale diferite, în timp ce în muzica populară a altor popoare din Europa varietatea temelor muzicale este mult mai mică, în jurul a cel mult zece unități… Pe masa amintitei comisii s-ar fi potrivit și volumul lui Adrian Fochi, cu cele aproape o mie de variante ale baladei Miorița… Majoritatea culese în Transilvania… Așa ceva nu mai există nicăieri! Variante orale!… Să citez și pe cei care au studiat basmul popular, adică au studiat puterea imaginativă a popoarelor. Din nou, o mulțime de teme în basmul românesc, cele mai multe întâlnite și la alte popoare din jurul nostru, dar cum distribuite? Din, să zicem, 30 de teme, de subiecte din basmele românești, pe care s-au brodat mai multe variante, 5-6 se regăseau și în folclorul vecinilor de la sud, alte 8-9 teme se regăseau și la vecinii din sud-vest, vreo șapte-opt și la vecinii din vest ș.a.m.d. La niciun vecin nu s-a găsit vreun basm, vreo temă de basm, care să nu apară și în basmele românilor. Reciproca: la niciun vecin nu se întâlnesc toate temele puse în operă de povestașul român… În plus, unele subiecte apar numai în basmul românesc. În fruntea acestor subiecte eminamente românești se află magnifica temă din Tinerețe fără bătrănețe, viață fără de moarte!… Mă întreb în câte limbi a fost tradus acest basm fără egal? Nu ne pricepem să facem caz de noi înșine! Să ne acordăm atenția meritată! Ne lăsăm ponegriți, defăimați și ne sfiim să le punem adversarilor noștri în față evidența faptului că românii au creat cu mare har! Nu numai în lumea academică, ci mai ales la nivelul popular, al omului de rând! Aici suntem fără pereche în Europa cel puțin!… Mi-aduc aminte, când eram în Senat, a venit o delegație parlamentară dintr-un stat care a dat mulți laureați ai premiului Nobel. La discuții, în comisia de cultură, musafirii noștri ne-au spus de la început ce îi interesează: cultura populară, de masă, cum au reușit românii să-și edifice o cultură populară incomparabil mai bogată decât cultura țării din care veneau ei!…

Și spuneți că această cultură populară românească ar fi provenind de la daci?

Nu spun eu asta! Au spus-o alții, mult mai învățați!… De aceea îmi vine să-i iau de ureche pe toți analfabeții agresivi care, pe urmele lui Napoleon al dumitale, acuză lumea academică din România, pe Hasdeu și Pârvan deci, că au minimalizat sau ascuns cu totul valorile și importanța dacilor în constituirea poporului român! O prostie imensă, dacă n-ar fi o ticăloșie de neiertat!

V-am trimis pe E mail un text al domnului Napoleon Săvescu intitulat Omagiu lui Nicolae Densusianu, sau așa ceva. L-ați citit? Ce părere aveți?

Un text lamentabil, revoltător de lamentabil!… Internetul ăsta suportă mult mai multe decât hârtia…

Vă rog să fiți mai explicit!

Să fii dumneata mai explicit și să-mi spui, nu cumva ți-a plăcut mizerabilul?

Mizerabilul? Cine-i mizerabilul? Textul sau autorul?

Amândoi, nefericiții!… Nu a înțeles nimic din Nicolae Densușianu! Și n-a înțeles nimic din subiectele abordate sau din autorii la care se referă! Dacă Nicolae Densusianu ar citi textul în care este „omagiat”, cred că l-ar lovi apoplexia! Așa cum pe mine m-a copleșit indignarea că un astfel de individ a ajuns să însemne ceva pentru mulți naivi care îl citează. Îi invit să-l citească mai întâi, să judece tembelismul grobian – i se poate spune în mai multe feluri, vădit în cuvintele și „ideile” impostorului. Bagă te rog frazele ne-isprăvitului despre cronicari și Școala Ardeleană. Zi, deci, de la Napoleon citire!

Mda, aici vă dau dreptate… Așadar, citez:

„Grigore Ureche ( 1560-1647 ) in “Letopisetul Tarii Moldovei ” aminteste ca “noi de la Rim ne tragem”. Ce informatii deosebite o fi avand acest carturar acum aproape 500 de ani si pe ce s-a bazat el nimeni nu stie; poate pe o intuitie de moment, stand inchis intr-o chilie amarata si visand la Roma si romani. Raul adus de el istoriei poporului nostru a fost si este de neimaginat. Dar ce putem spune de cei ce i-au preluat ideia si au inceput sa o raspandeasca cu mandrie? Vorba lui Caragiale : tradare, tradare, dar sa o strim si noi! Miron Costin, un alt savant al antichitatii rom^ne, nu a vrut nici el sa fie mai prejos de inaintasul lui asa ca incepe sa popularizeze aceasta idee chiar si in alte limbi , ca in poloneza in lucrarea “Poema Polona”. Dar ei nu sunt singurii. Le urmeaza in 1558 Nicolas Olahus, cel ce a scris “Geografia Ungariei”, si care se mandrea ca se trage din colonistii romani ai Daciei. Nu sunt foarte multi, in istoria civilizatiilor cei ce se mandresc cu o origine bastarda, dar el o face chiar cu mandrie. Aparent aceasta origine dubioasa a poporului nostru ( faptul ca femeile si fetele dacilor s-au repezit sa se culce soldatii romani invingatori ) ia suras si lui papa Pius II. In secolul XVII , doi alti emeriti “savanti”, Dimitrie Cantemir si stolnicul Constantin Cantacuzino vor prelua aceeas greseala istorica, a originii poporului nostru si o vor populariza.

Deci din greseala in greseala spre istoria romana; astfel se perpetuiaza idea nefasta si eronata a originii poporului nostru. In secolul XVIII-XIX apare Scoala Ardeleana cu corifeii ei : Samuel Micu, Petru Maior si Gheorghe Sincai. Acum ce mai putem face? In scoli, in gimnazii si universitati se preda nestiinta prin stiinta. Ei bine, intr-o asemenea perioada el, Nicolae Densusianu are curajul sa-i infrunte pe toti si sa le dovedeasca o alta origine a poporului nostru, una care se intinde pe mii si mi de ani, una care te face sa-ti vezi bunicile, stra-bunicele si stra-stra-bunicele nu ca niste femei de moravuri usoare, gata sa se aventureze in legaturi amoroase cu invingatorii, ci ca niste personae demne de respectat. O istorie triviala si incorecta a poporului nostru el nu a inteles sa o accepte (…) In 1908 marele conferentiar Nicolae Iorga (dupa mama Argiropol ), la prima conferinta de la Universitatea Populara de la Valenii de Munte, a pus in circulatie asa-zisa “romanizare”a poporului dac care a franat cercetarea dacica pentru cateva zeci de ani.” Ce ziceți?

La un examen de clasa a 7-a, doamna de română ar însemna cu roșu greșelile de ortografie, cu ele ar începe, și pagina s-ar înroși! Mult mai tare decât obrazul lui Napoleon, care, probabil, n-a roșit niciodată! Cine a ajuns să-l numească pe Cantemir „savant”, cu ghilimele?! Cine a ajuns să judece și să repudieze Școala Ardeleană?! Un agramat și un hoț! Un infractor la legea penală!

La ce vă referiți când aduceți acuzații așa de grave?

Domnule, caraghiosul ăsta, până pe la 40 de ani nu avea habar de Nicolae Densusianu! A aflat însă că la New York trăiește un român, modest și tenace, care lucrează la o carte despre importanța dacilor și a limbii lor pentru noi, românii, carte axată pe ideea că moștenirea geto-dacă este mult mai substanțială decât se crede în general. Teză la care, în principiu, subscriu și eu, dar și mulți colegi din mediul universitar românesc. Cum ne-cum, Napoleon a pus mâna pe acest manuscris al dlui Mihai Vinereanu și de aici a început aventura sa științifică, de revizionist al istoriei noastre, în care Napoleon s-a aruncat cu capul înainte, de-amboulea, fără să priceapă prea bine nici ce se scria în manuscrisul furat de la Mihai Vinereanu, nici ce susțin cei pe care își închipuie că-i combate cu prostiile sale! A avut bani pe care să-i cheltuiască făcându-și reclamă și răspândind varianta vulgarizată a teoriei lui Mihai Vinereanu, susținând că o preia de la Nicolae Densușianu! Dar nu este în stare să dea niciun citat din Nicolae Densusianu în susținerea prostiilor pe care le răspândește!… Auzi cu ce viziune de mitocan asupra istoriei noastre vine: „fetele și femeile dace s-au repezit să se culce cu soldații romani învingători”!… Multă mizerie trebuie să se fi adunat în hăul cranian al acestui semidoct care iată, nu și-a cheltuit degeaba dolarii, tâmpeniile sale circulă, circulă, circulă!… Măi, copii, puneți mâna pe cărțile lui Nicolae Densușianu, să vedeți cu câtă evlavie, cu câtă admirație vorbește depre romani! Despre Roma! O clipă nu s-a gândit marele român că lăudându-i, chiar preamărindu-i pe daci, musai trebuie să-i scazi pe romani! N-avea cum să-și închipuie că ideile sale vor fi contrapuse Școlii Ardelene din care, într-un fel, făcea și el parte! Căci înainte de a-și edifica complexa sa teorie despre daci, Nicolae Densușianu a aprofundat lumea romană, cultura și istoria acestora, despre care tristul său „urmaș” nu știe mai nimic, ceea ce nu-l împiedică să aibă păreri radicale despre toată antichitatea romană! Măi, Napoleoane, nu te mai da apărătorul și urmașul lui Densușianu că am să te dau în judecată pentru pângărire de morminte!

Deci este vorba de o impostură, de un furt calificat!

Da, domnule! A furat un obiect, un manuscris, și s-a grăbit să lanseze sub semnătura sa ideile din acel text! Așa cum le-a înțeles, cu mintea sa împuținată, roasă de ambiții! Ce i-o fi trebuit să se laude cu ce nu-i al lui?! Ce bine i-ar fi stat dacă banii pe care i-a cheltuit îi dedica publicării lucrărilor domnului Vinereanu, de exemplu! Acordării unor burse de studiu, inclusiv dlui Vinereanu, ale cărui cercetări sunt mult îngreunate de faptul că trebuie să se întrețină muncind într-un domeniu care nu are nicio tangență cu preocupările sale științifice!

Haideți să facem clare câteva lucruri. Mai întâi, dumneavoastră sunteți sau nu de acord cu ideea că istoricii noștri au negjijat componenta dacică a formulei noastre etnice?

Domnule, când istoricii noștri, primii cronicari și cei ce au urmat, au ajuns inevitabil în contact cu limba latină, nu se putea să nu fie impresionați de asemănările dintre limba latină și limba română! De la această uimire pornește descoperirea și afirmarea firească a romanității noastre! Ca să ajungi însă la componenta dacică a limbii noastre drumul este mult, mult mai dificil, este inaccesibil celor mai mulți! Iar primii pași se fac pe acest drum fără nicio dovadă propriu zisă, ci doar pe supoziții mergând! Studiul limbii latine te pune imediat în fața unei evidențe impozante: cele mai importante cuvinte din limba română și aproape toată gramatica sunt moștenite din latină!… Cuvintele care ne vin din substrat, de la daci, sunt greu de dovedit că au această origine! Mergem foarte des pe presupuneri, certitudinile sunt foarte puține! Și asta din pricină că nu s-au păstrat texte în limba dacilor, nici măcar în limba tracilor!… E o întreagă erudiție necesară pentru ca prin comparații cu albaneza, greaca și o mulțime de alte limbi indo-europene să ajungem în situația de a formula ipoteze – repet, ipoteze cu privire la etimologia geto-dacă a unor cuvinte românești! Iată, lucrările dlui Mihai Vinereanu sunt edificatoare în acest sens. Dînsul s-a dedicat studiului într-o disciplină în care sunt foarte puțin specialiști în lume: fonetica istorică indo-europeană! Îl admir pentru efortul său dedicat unui domeniu extrem de arid și de nesigur! Cineva trebuia s-o facă, cu orice risc! Nu este dînsul primul român care calcă pe acest drum! Mă gândesc în primul rând la Cicerone Poghirc! Mare latinist, dar și pasionat și aplicat dacolog! A fost șeful catedrei de limbi clasice și era preocupat în principal de reconstituirea substratului dacic! Azi, o mulțime de imberbi, în frunte cu predestinatul Napoleon al nostru, consideră că prima datorie a unui cercetător al substartului dacic este să nu aibă habar de limba latină!… Deci, istoricii și lingviștii noștri academici, universitari, nu au neglijat componenta dacică, dar în chip fatal, dată fiind puținătatea izvoarelor, au scris mai puțin pe această temă! În schimb, pe această temă se poate bate câmpii, căci nimeni nu-ți poate dovedi cât de mult te înșeli!… Eu pot imagina un dialog între Adam și Eva, îl public pe internet și nimeni nu-mi poate dovedi că acel dialog este imaginar!…

Cum vine asta!

Cum ai auzit!… Numai că eu, cel care lansez textul, eu trebuie să demonstrez că acel dialog este autentic!… Așa și cu dacii! Se lansează ipoteze dintre cele mai tembele, fără nicio grijă de a le argumenta. Intră în circulație pe internet și se găsesc fraierii să le dea cât de cât crezare! Iată, de curând am aflat, dintr-un e mail primit de Paște, de la o persoană aș zice importantă, cum că Biblia a fost scrisă de daci și le-au furat-o vechii evrei! Nemernicii ăștia de evrei!…

Ați spus, tot pe internet, că și dvs ați cercetat substratul dacic. Cu ce rezultate?

Nu. N-am cercetat substratul dacic, căci nu am pregătirea necesară, adică cunoștințe temeinice de limbă latină și elină, de indo-europenistică, limbi balcanice etc. Nu am avut aptitudini, adică memorie bună, pentru asemenea cercetări! Am cercetat cât de cât metodic limba română! Și am constatat că limba română mă duce de cele mai multe ori la limba latină. Mă duce și la limbile slave! Sau chiar la turcă! De exemplu, am încercat să explic expresia „cât ai zice pește”, am imaginat o explicație complicată, în fond ridiculă, apoi am dat, din întâmplare, peste un text vechi, de la începutul secolului 19, în care era folosit cuvîntul peștin, un turcism, cu sensul de „iute, repede, imediat”… E tare ușor să te înșeli în materie de etimologie!… Dar cercetarea limbii române m-a dus și ea, fără voia mea, la substratul dacic. Pornind de la articolul vreun, cu o valoare în limba română ne mai întâlnită în altă limbă!, am ajuns la concluzia că acest articol „prezumtiv”, cum l-am numit, vine din substrat, împreună cu ceea ce grămăticii au numit „modul prezumtiv”, atât de interesant, care constituie una dintre cele mai frumoase ciudățenii ale limbii noastre!… Deci, nu m-am sfiit să identific ca dacice câteva componente importante ale limbii române! Dar am făcut-o atunci când faptele mi-au permis, m-au obligat la această explicație, iar nu cu program asumat de a găsi cât mai multe urme dacice! Nu m-am simțit competent pentru a-mi asuma un asemenea proiect! Cazul dlui Mihai Vinereanu! Ale cărui cercetări s-au concretizat deja într-un impozant Dicționar Etimologic al limbii române…

În concluzie?

Un îndemn pentru tinerii care, în mod natural, firesc, se simt atrași de cercetarea istorică a izvoarelor neamului, să nu preia ideea tembelă că dacii și romanii trebuie puși în opoziție! Că dacă lauzi pe unii, trebuie să-i scazi, să-i micșorezi pe ceilalți! Luați-l ca model pe Mihai Vinereanu, iar nu pe aberantul Napoleon Săvescu! Nu mă refer la aspectul penal, ci la stil și argumentație, atât de penibile! Luați aminte la munca uriașă, onestă și bine intenționată a dlui Mihai Vinereanu! Și cu prima ocazie întrebați-l pe Napoleon de ce la congresele sale de dacologie, unde vezi fel și fel de scrântiți întru Zamolxe, nu l-a invitat niciodată pe singurul dacolog autentic din generația tînără, sub 70 de ani!

„Generația tînără, sub 70 de ani”?

Da, aceasta era definiția dată de Graur: bătrân este cineva mai în vârstă decât mine… Numai că eu aș vrea să pun altă concluzie, mult mai importantă, pe care s-o dezvoltăm cu prima ocazie!

Vă ascult.

Dragul meu, de mai bine de patru sute de ani, adversarii intereselor românești ne-au denigrat în fel și chip pe tema romanității nostre. Nu le convenea deloc! Au inventat fel și fel de teorii care să diminueze sau să desfințeze ideea descendenței noastre din poporul cel mai important din istoria omenirii! În campania din zilele noastre, de afirmare tot mai zgomotoasă, mai radicală, a dacismului nostru, pus pentru prima oară în opoziție cu romanitatea noastră, eu nu pot să nu simt agresiunea, atacul la identitatea noastră românească. Ideea deșucheată că afirmarea dacismului trebuie să se facă în compensație cu scăderea, diminuarea ideii de romanitate românească, nu este doar o eroare de interpretare a datelor istorice, ci este mai presus de orice o stratagemă anti-românească, care însă se bucură de un succes și de o susținere financiară nefirească, neobișnuită! Suspectă! Unii cheltuie, ca Napoleon, sume importante ca să susțină această prostie, alții, constat, își întrețin zilele, adică își câștigă existența perorând prin felurite locuri, tot mai vizibile, pe tema că nu mai suntem romani, urmașii lui Traian, că toți cei care au susținut romanitatea noastră au fost niște dușmani ai adevărului și ai neamului nostru! Uitând, de pildă, că Hasdeu, cel care a lansat studiile de dacologie, este și cel care a afirmat în termeni definitivi teza romanității noastre. Pentru Hasdeu nu era nicio contradicție între cele două componente ale identității noastre! Nici pentru Nicolae Densușianu! Și apare din neantul nimicniciei sale acest Napoleon Săvescu, cu mulți bani, pe care-i investește în denigrarea romanității noastre!… Adică în denigrarea noastră ca popor! …Ori e dobitoc, un dobitoc sinistru, ori e un ticălos! Un vîndut! Oricum, ce face, face în dauna românilor!…

Mă puneți pe gânduri!

Coroborează această acțiune a neavenitului infractor cu stratagema lui Soros și Petre Rroman de a impune cuvîntul ROM ca nume etnic al țiganilor, cu toate consecințele cunoscute, care urmăresc același scop: decăderea noastră din statutul de popor romanic, descendent din veteranii și coloniștii romani. Un statut etnic dintre cele mai nobile! Capabil să genereze și să însuflțească elanuri civice dintre cele mai înalte! Cine ar avea interes să ne descurajeze, să ne taie elanul făuritor de istorie?

Cine?

Mai ușor este să spui cine nu are acest interes!… Nimeni! Nimeni nu e bucuros să ne recunoască drepturile, valorile, șansele noastre, ca români… Ca daco-români, dacă vrei! Napoleon Săvescu, de ticălos ce e sau de dobitoc – vorba preferată a lui Al.Piru în asemenea ocazii, s-a pus în slujba acestora. Vei da socoteală pentru asta, nesocotitule!



A consemnat PETRE BURLACU

București, 23 mai 2013

@
http://gerula.wblog.ro/2013/05/23/napoleon-savescu-impostor-si-infractor/