Holocaustologizarea istoriei nationale

SE DEDICĂ Donei Carolina , prietena noastră din depărtări , celei ce a simţit , simte şi va simţi de-a pururi româneşte ,  celei ce face cinste numelui de român.

  Historia magistra vitae ? A spus acest adevăr Marcus Tullius Cicero , unul dintre marii oameni de cultură ai antichităţii şi au crezut  în acest adevăr generaţii întregi de oameni pasionaţi de cunoaştere, de studierea istoriei . Unii încă se mai încăpăţînează să creadă acest adevăr chier şi în condiţiile în care la clasele de liceu , la disciplina ISTORIE  aşa zişii refomatori ai învăţămîntului românesc au recurs şi recurg  la mistificarea istoriei naţionale , la  bagatelizarea şi aruncarea în derizoriu a unor personalităţi şi evenimente istorice de referinţă pentru istoria naţională. Sub pretextul predării inter şi pluridisciplinare a istoriei, idée generoasă în resorturile ei intime dar aplicată de manieră tembelă în şcoala românească , marile bătălii ale românilor pentru apărarea independenţei statle , a fiinţei naţionale şi credinţei strămoşeşti au fost expediate in derizoriu , fiind acordate în programa şcolară un număr infim de ore pentru abordarea acestor evenimente.În acelaşi timp acum trei ani s-a propus şi a început implementarea studierii pe parcursul unui an de zile la clasa a X-a a aşa zisei istorii a holocaustului , în fapt o însăilare de denaturări istorice marca Wiesel & co. Avem , consecinţa faptului că politicul românesc se unduieşte servil în funcţie de cum bate vântul de la Tel Aviv sau de dincolo de ocean un memorial al holocaustului brun , holocaust de care românii nu se fac vinovaţi în opinia mea dar nu avem un memorial al holocaustului roşu la care alogeni de origine iudaico -khazară şi - au adus din plin contribuţia .Cu referire la pretinsul holocaust al evreilor din România, fără a șterge, nega sau diminua artificial suferinţele acestei etnii în anii premergători și în timpul celei de a doua conflagrații mondiale, cred cu toată convingerea că în România , cu excepţia Ardealului de Nord aflat sub dominaţie străină nu a fost holocaust dar că evreii au suferit persecuţii din partea autorităţilor române .Intrigă şi  oripilează tenacitatea cu care au fost şi  sunt protejați pe mai departe adevăraţii artizani ai crimelor anti evreieşti , cu referire la serviciile secrete naziste și sovietice, trupele speciale de măcelari nemți sau hortyști, torționarii (”răzbunătorii”) ucrainieni. Pentru acest holocaust în volumetrii uneori, dezvoltate paroxistic și mincinos, românii de acum, eu și tu și ceilalți, după învățătura creștină și omenia străveche am cerut iertare și am contribuit la plata despăgubirilor date de statul român fără a întreba cât, cui și pe ce suport. Inclusiv generațiile născute după 1944 au plătit. Dar nimeni, încă, cu excepţia regretatului profesor Gheorghe Buzatu şi a altor câţiva temerari ce işi asumă riscul de a înota împotriva curentului nu a făcut efortul să-l derobeze pe MAREŞALUL Ion Antonescu de vinovățiile necuvenite, de impunerea de către veneticii timpului dar și detractorii peste ani unei răspunderii directe pentru masacrele de care el însuși s-a cutremurat astfel încât, înaintea execuției dar mai ales înaintea lui Dumnezeu și a neamului jură că poate fi vinovat de greșeli dar de crimă nu. Mai mult de atât i se refuză minora satisfacție de după moarte de a i se recunoaște, ca militar – cel puțin, locul de prioritate în lupta împotriva ciumei roșii așa cum unui alt victimizat, mitropolitul Visarion Puiu i se refuză ștergerea odioasei sentințe date de un ”tribunal al poporului” tras pe sfori tocmai de cei pe care mitropolitul i-a anatemizat public în multe rânduri. Unor astfel de eroi ai anti-bolșevismului instanțele anti-comuniste de acum refuză cu obstinație să le acorde prezumția de nevinovăție dintr-o ciudată și absurdă teamă de a nu stârni orgoliile comandatarilor de dincolo de ocean. De asemenea se urmăreşte ascunderea adevărului sub obroc în legătură cu ex regale Mihai I , trădătorul de neam şi ţară , cel ce a contribuit direct la moartea a sute de mii de romîni şi la transformarea ţării în gulag comunist . Într-un alt plan al manipulării prin fals trebuie recunoscut holocaustul românilor din țară și din actuala Republică Moldova, holocaust de care se fac vinovați (pe aceleași considerente ale menținerii vinovățiilor prin generațiile succesive) deținătorii  Cloștii de Aur și celorlalte obiecte și valori de tezaur, mancurții bolșevici din România (între care un loc important revine și răzbunătorilor reprezentanți ai etniei evreiești prin proporția de raport numeric la total etnie și la populație). Sigur că în contextul de după 1944 singura lege aplicată (fără a fi și numită ca atare) a fost cea a Talionului, contribuția autohtonă la decimarea elitei intelectuale a României interbelice pe falseturi ideologice într-o țară sub ocupație stalinistă.  O naţiune demnă şi elite naţionale autentice , care refuză abordarea umilă , din genunchi a  istoriei nţionale ar trebui să pună urbis et orbis această întrebare :” Dacă statul român post-revoluționar a cerut iertare Israelului pentru victimele holocaustului din România (ca atare pentru cetățenii români de etnie evreiască, statul Israel neexistând în  prioada de referință istorică) și despăgubind (nu știm cum și cât) familiile evreiești victimizate, oare nu s-ar cuveni, în echilibru de balanță, ca și statul Israel (care a absorbit victime dar și torționari) să ceară iertare României și să despăgubească victimile directe ale etnicilor evrei torționari? Și, legat direct de această impertinentă (nu-i așa?) și necuvenită ipoteză iarăși întreb întrebările venite de la alți nepricepuți: de ce instituția abilitată să cerceteze atrocitățile regimului comunist nu face publică lista completă a ilegaliștilor comuniști, apartenența lor etnică și cetățenia ultimă? Care este preșul și care este gunoiul? În ce privește genocidul multisecular la care a fost supusă populația românească majoritară din Transilvania (ca formă directă de acțiune sau ca genocid prin absorbție, prin desnaționalizare), holocaustul românilor și evreilor executat de maghiari (formă consemnată și direcționată excesiv doar pe trupele hortyste) nu se cuvine ca țara vecină (și nu numai) să-și recunoască vinovăția (prin criminalitatea indusă), să ceară iertările cuvenite și să despăgubească familiile victimizate prin intermediul statului român? Coroborat acestei întrebări se cuvine atenționarea și pedepsirea prin consens în mod public și internațional, ca fapte criminale, iredentismul, subminarea atributelor statale ale României și ale oricărui alt stat, revizionismul ca sursă de deteriorare a unității și armoniei din Comunitatea Europeană.Istoria naţională a fost , este mutilată  dar nu trebuie să acceptăm în continuare această stare de fapt deoarece , un popor care nu iţi cunoaşte trecutul cu bune şi cu rele  va repeta greşelile trecutului , un popor care nu iţi cunoaşte şi respectă trecutul este condamnat să moară aidoma unui copac fără rădăcini .