Analiză pe banchiză

Pornind de la sloganul deja desuet „dreptate până la capăt”, putem adăuga că fără adevăr până la capăt nu sunt posibile nici dreptatea şi nici responsabilitatea actului guvernării, până la capăt.

Oamenii de bun-simţ privesc oripilaţi aranjamentul facil dintre cele două facţiuni de coabitaţie: PSD şi PNL. S-a dovedit încă o dată în istoria postdecembristă a României că electoratul este un pretext uşor bagatelizat. Actanţii politici nu sunt decât biete marionete în mâna păpuşarului ocult. Pentru analistul lucid şi debarasat de patimă politică se poate constata că nu poţi să ai un cuvânt greu în politică atâta vreme cât eşti şantajabil. Încrengăturile de interese sunt acum mai transparente ca niciodată.

1. Încrengătura mocirlei naţionale

Aceasta este reprezentată de următoarele cupluri: ginerică şi tata socru, liderul de facto al PSD, şi anume Ilie Sârbu, care are legături amicale deoebite cu miliardarul indian Mittal. De altfel, magnatul indian a fost prezent la Bucureşti, unde a avut întâlniri cu preşedintele Băsescu şi cu premierul Ponta.

Ca orice om plin de bani, are şi interese în sfera politică din România, deoarece are şi multiple interese industriale. De foarte mult timp circulă zvonuri privind un fel de alianţă discretă între grupul Mittal, Victor Ponta şi tata socru.

Ideea din culisele PSD-ului este de a-l folosi pe Crin Antonescu ca pe un simplu figurant de care PSD-iştii se vor dezbăra definitiv, când va fi cazul. PSD are acum cele mai multe filiale pe întreg teritoriul ţării. PSD moşteneşte şi întreg activul UTC-iştilor radicali, vopsiţi în democraţi de moment.

Aici trebuie să menţionăm un nume distinct, pe Adrian Năstase, comparat de presa servilă cu Iuliu Maniu dintr-o eroare de poziţie ideologică. Iuliu Maniu a fost în puşcărie ca deţinut politic, pe când Adrian Năstase a fost în puşcărie ca deţinut de drept comun!

Strategia grupului Victor Ponta – Ilie Sârbu seamănă perfect cu strategia socrului Meleşcanu şi a ginerelui tomnatic Peter Imre. Tare curios, dar şi acest cuplu a reapărut de curând în mass-media. Celebrul Peter Imre, cunoscut prin scandalul „Anghelescu”, de data aceasta solicită executarea lui Dinu Patriciu, pentru o datorie mai veche.

La prima vedere nu ar fi nici o legătură. Dacă nu s-ar şti din întâmplare că dl. Meleşcanu este director SIE. Iar Dinu Patriciu a căzut în dizgraţia politică din cauza contractului cu KazMunaiGaz, privind vânzarea Petromidia. Gurile rele spun că această firmă din Kazahstan nu este altceva decât o firmă sub acoperire FSB = KGB.

Deci lucrurile încep să devină clare deşi sunt complicate în subteran. Pe de o parte, avem legătura Mittal-PSD, iar pe de altă parte, legătura PNL-Dinu Patriciu-KazMunaiGaz, firmă care a negociat cu Victor Ponta predarea Rompetrol. E cel puţin curios că aceeaşi firmă, MunaiGaz, negociază şi cu Dinu Patriciu în vremea premieratului lui Năstase, dar şi cu Victor Ponta, astăzi. Deci legăturile petroliere dintre PSD şi PNL erau foarte vechi.

Ca un apendice la acest scandal apare şi Sorin Roşca Stănescu, un apropiat al lui Dinu Patriciu, cu care a avut afaceri în comun. Fiindcă SRS a mişcat în front, tata socru, alias Ilie Sîrbu, i-a cerut subalternului Crin Antonescu lichidarea acestuia din PNL.

Cum unul şi altul au dosare compromiţătoare puse la dospit, s-a căzut de acord ca războiul să fie amânat. Dovadă că cei doi figuranţi, Ponta şi Antonescu, ieri au fost certaţi iar azi s-au pupat în faţa camerelor de luat vederi.

Aceste aspecte ne lămuresc definitiv asupra enormei crize morale prin care trece societatea românească şi despre naivitatea electoratului care a văzut în USL salvatorul României.

2. Aspectul extern

România este de mult în vizorul cel puţin a două imperii cu interese imediate aici: Rusia şi USA. De aceea în mod surprinzător România a fost vizitată şi de miliardarul indian Mittal, dar şi de magnatul american George Soros.

Părţi ale mass-mediei bine informate ştiu că George Soros este un apropiat al cercurilor băsesciene. El este într-un fel legatarul simpatizanţilor „prietenilor Americii” din România. Dar al treilea imperiu încă necoagulat, UE, are şi el interesele lui majore în România, cel mai urgent ar fi împărţirea României pe regiuni, care să fie mai uşor înghiţite de monstrul care nu s-a născut încă: UE.

Care ar fi miza acestui interes subit al acestor trei mari puteri? Bineînţeles subsolul României. Marile resurse de ţiţei din Marea Neagră, încă nedeclarate, şi desigur rezervele gazelor de şist, care au izbucnit într-un adevărat scandal public. Având mijloace de informare în interiorul guvernului, una dintre aceste puteri, USA şi Rusia, ar putea să decidă întâietatea în exploatarea lor.

Fie că e vorba resursele de petrol din Marea Neagră, fie că este vorba de gazele de şist, aici se găseşte interesul alianţei USL. El nicidecum nu se regăseşte în sărăcia electoratului de atâtea ori minţit!
http://www.cotidianul.ro/adevar-pana-la-capat-sau-fiasco-dambovitean-213864/
grafica (multumiri Brianei) :

Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române:
"Ar fi de neconceput ca statul român să-şi cumpere propriul aur"

AICI

BOGDAN TEODORESCU, MERCENAR INFECT


AICI

Angela Tocila/…/ Cum m-aș putea oare mândri și cum aș putea iubi o adunătură de vite încălțate ce plâng și bălesc la televizor de mila unui borfaș analfabet, unui mitocan misogin care-a furat de la statul român, care stat român ești și tu, vită încălțată, bubalină andină fără creier și judecată ce bocești acum de grija lui Becali, a mațelor lui sensibile dezobișnuite de fasole și cârnații pe care tu chiar crezi că-i mănâncă el la pușcărie, de margarina pe care tu presupui c-o înghite, dar cu care poate nici pantofii nu și i-ar face? Cu ce e mai de compătimit familia lui care oricum va trăi și de acum încolo tot în lux grație banilor dosiți prin bănci străine, sau îngropați pe moșii pentru că Becali e exact genul care și-ar îngropa la propriu banii, bani furați de la fiecare dintre noi, bani furați de la gura copiilor tăi, a bătrânilor din azile, a bolnavilor din spitale, decât familia ta care-și târăște zilele de la un salariu la altul ? De ce nu vrei tu, smiorcăitule, milosule, piosule să înțelegi că Becali n-a dat nimănui nimic de la el pentru că singurii bani câștigați cinstit de el au fost din vânzarea brânzei și a laptelui ? /…/

AICI

România, ediția de buzunar USL și bâta parlamentară

La ceas de seară, luni, înainte de pastila pentru nani sau probabil că nu avea chef de o partidă de poker, nu era in the mood, Antonescu s-a întâlnit cu Ponta și s-au pus de acord, printre altele, și asupra detaliului diabolic care ar face din Constituția rebranduită actul de naștere al noului regim politic – Republica PSD.

În istorie, personaje ca Antonescu devin cele mai detestabile, însă până când istoria le pune pe linie moartă, pun umărul la orice plan care le-ar satisface obsesia de putere. Totul începe cu un mic compromis combinat cu obsesia de putere și, din una în alta, personajele de acest gen pierd total controlul. Din păcate, Antonescu a întâlnit în drumul său politic un alt obsedat de control și putere – premierul copy-paste Ponta. Ce îi deosebește pe cei doi este ceea ce Ponta are și îi lipsește lui Antonescu – și anume capacitatea de a nu arăta ceea ce simte. Mai nou, pe fața lui Antonescu se citește aproape tot - uneori disperarea, alteori deruta, crisparea, dezamăgirea, boala.


Cei doi au pus pe masă Constituția așa cum ai pune pe masă un animal pe care vrei să îl tranșezi, să îl împarți, să îl duci acasă și să îl faci friptură. Cei doi zvăpăiați au decis că republica pe numele ei România se reduce la cei doi, fiecare cu agenda lui – Antonescu cu visele prezidențiale, iar Ponta cu cheia guvernului la gât, cheia care deschide și închide totul în țara asta. În toată povestea, Parlamentul se vrea a închide triunghiul conjugal, parlamentul devenit un fel de amantă oficială care să satisfacă, pe rând, dorințele cuplului uselist.

În constituția care s-ar dori după chipul și asemănarea celor doi, partidul care ar avea cel mai mare număr de mandate este cel care face propunerea pentru postul de premier, iar președintele nu are avea dreptul să o refuze. Un astfel de președinte pe care îl visează cei doi ar fi unul care ar putea dormi toată ziua la Cotroceni (așa cum vrea Antonescu) și care este un fel de șef de stat-bibelou de sufragerie (așa cum dorește Ponta). Trocul unei astfel de constituții ar fi să i se pună perna cu monogram de Cotroceni în brațele lui Antonescu, cel puțin așa crede el, însă mai degrabă visul PSD-ului ar fi să pună mâna pe cele două palate.

Ne întoarcem de unde am plecat acum peste 20 de ani. La timpul când, după evenimentele din Decembrie 1989, Ion Iliescu și clica lui au confecționat o Constituție după modelul Republicii a V-a franceze, a venit vremea copilului teribil al PSD, Victor Ponta, să își croiască o constituție pe măsura moștenirii politice iliesciene și năstăsesciene. Atunci, când feseniști au scos din joben Constituția din 1992, în fapt și de drept ar fi trebuit să opereze automat principiul fundamental al revenirii la ordinea anterioară prin abrogarea Constituției din 1965, o revenirea ipso facto la ordinea constituțională anterioară dictaturii partidului unic.

Acum, constituția în vigoare e pusă pe masa de operație, dezbrăcată și vulnerabilă. Se va opera fără anestezie. Se va arunca la gunoi referendumul din 2009 prin care românii au hotărât o altă structură a parlamentului, ajuns astăzi în cea mai depravată stare a sa avută vreodată.

În anii tulburi post-decembriști, clica lui Iliescu a folosit drept argument majoritatea românilor care nu ar fi de acord cu o revenire la situația anterioară instaurării comuniștilor, și anume monarhia. Argumentul majorității este și astăzi bâta cu care sunt amenințate orice încercării de a opri tăvălugul uselist, de a cere o dezbatere publică reală, iar bâta este astăzi Parlamentul roșu care va da undă verde oricărei năzbâtii constituționale.

Cheia de boltă a regimului consfințit de noua constituție ar fi așadar premierul. Liberalii ar fi dorit să se introducă și varianta ”partidul sau alianța” ca o plasă de siguranță, însă în peisaj a intrat Liviu Dragnea, astfel că s-a mers pe varianta ”partidul”. Dacă ar fi să eliminăm unul dintre scenariile ”de OTV”, ca să îl cităm pe Ponta, și anume o rocadă între actualul premier și actualul președinte, atunci ar trebui să privim mai cu atenție spre Dragnea. Acesta este acum în programul guvernamental de încălzire de partid. Securizarea sa în legătură cu dosarul legat de fraudele electorale e doar un detaliu.

Ceea ce nu înțelege Antonescu în disperarea sa cu care se agață de PSD este că partidul lui Ponta nu suportă atârnătorii. PSD-ul a folosit întotdeauna bâta, astfel că un excentric care vorbește în fraze de 200 de cuvinte nu le poate smulge decât un zâmbet de îngăduință. Data viitoare, până o să își termine discursul, pesediștii au să îi arunce hainele în stradă pentru că până atunci Constituția va fi ediția de buzunar, iar dintr-o astfel de cărțulie orice foaie ar lipsi nu contează. Dacă cineva comentează, PSD are la îndemână bâta parlamentară.


AICI

Un fel de singurătate
Ce ar trebui să se întîmple ca românii să se trezească pînă în octombrie ?
Dacă se trezesc (sau vor fi treziți prin evenimente din afara țării), metoda e simplă, cîteva sute de mii ieșiți pe străzi cu un mesaj la fel de simplu: “Ne modificăm constituția mai încolo, mai la vară, prin 2020, dacă va fi nevoie. Acum nu e nevoie.”. Rezolvare punctuală pentru o “problemă” inventată și prezentată în așa fel încît “soluția” să ne distrugă. Cum problema nu există, înseamnă că e rezolvată.
Se pot întîmpla multe în lume pînă în octombrie, se întîmplă acum, durerea noastră nu e ruptă de cea universală, partea proastă, după cum văd eu lucrurile, stă în totala amorțire a imaginației politice în plan intern.
Modelele ideologice forțate pe gîtul omenirii de 200 de ani și mai bine s-au epuizat. Gata ! Nu există nicio stîngă, nu există dreapta, nu există capitalism după descrierea lui Marx, nu există piața liberă a libertarienilor, nu există “știința” monetaristă a keynesienilor, nimic nu funcționează după cum e descris, nici planificarea nici libera inițiativă, nimic nu dă rezultatele prezise, dimpotrivă. Cu atît mai mică valoare au extrapolările în plan politic a bîjbîielilor economicului. N-are nimeni habar cum să integreze tehnologiile noi, singurul răspuns dorește să forțeze realitățile într-o continuă manipulare, într-o reprezentare artificială, despre care se știe bine că este artificială, dar, surpriză, apare o grozavă mirare atunci cînd crapă prin nepotrivire cu încăpățînarea complexă a realității obiective, aia neintegrabilă.
Oamenii au primit și au dezvoltat un instrument descris, fără a fi definit precis, ca bun simț. Un senzor al proporțiilor optime (sau măcar nepericuloase), al ritmurilor adecvate (sau măcar suportabile), o apreciere a mărimii sacului care poate fi cărat. Dumnezeu nu îți dă mai mult decît poți să duci, noi sîntem cei ce adaugă la povară.
Fără bun simț ne prostim. Credem orice minciună și devenim pasivi, “natural” neîncrezători în propriile puteri. Avem în noi cunoaștere momentelor în care trebuie să fim individualiști și a celor în care trebuie să ne strîngem laolaltă, cu tot cu criteriile după care te identifici și te asociezi cu alții, nu trebuie să share-uim nimic, reperele există în noi, limitele fericirii și nefericirii noastre nu vor fi schimbate de nimic din afara noastră, nici drog, nici hedonism, nici țel nici zel, nici ideologie nici poezie, nici datorie, nici meserie. Dacă ești bogat și nu-ți pasă de sărăcia altuia, ești bou. Dacă ești sărac, dar invidios pe bogăția altuia, ești fraier. Dacă nu înțelegi că nedreptatea are șanse să înceteze cînd, în mod voluntar, oricare dintre părți se va abține prima să recurgă la o nedreptate “reparatorie” ești un orgolios. Identifică și acceptă echilibrul din jur și încearcă să schimbi ceva doar trecînd prin alte stări de echilibru.
Nu e cazul nostru, al lumii în care trăim. Ne-am îndepărtat mult de o stare de echilibru. Cum să facem să revenim la echilibru, chiar brutal, eventual printr-o cădere controlată, cînd există și posibilitatea să devenim țăndări, tot un echilibru, un echilibru al morții, indezirabil, aș zice ?
Nu cred că-și bate multă lume capul cu chestii din astea. Poate că nu e bine.
O altă metodă de a restabili echilibrul poate suna cam așa: orice constituție de căcat poate fi anulată în primele 24 de ore de la înlăturarea regimului care a impus-o.
http://conumishu.wordpress.com/2013/06/05/un-fel-de-singuratate/

Tradiții
Televiziunile USL – Antenele PNL-PC și RTV PSD – sunt angajate trup și suflet (minte mai puțin) în eliberarea de sub jugul justiției a două victime ale legii. Antenele îndeamnă chiar la proteste de stradă în sprijinul eliberării directorului lor Alexandrescu, reținut pentru șantaj – invocând libertatea de exprimare de care tocmai abuzau atacând DNA. Dar de ce-ar ieși lumea în stradă să apere un șantaj și o afacere privată de zeci de milioane de euro?
Directorul Antenelor nu e Raed Arafat iar confuzia pe care televiziunile o fac cu bună știință și rea credință între eroi și infractori e periculoasă: are vocea Rusiei și interesele lui Felix. În cazul celuilalt personaj, Becali, verdictul ÎCCJ în dosarul Valiza a fost urmărit mai ceva decât primii pași pe lună. Pe parcursul așteptării, Becali a țopăit neobosit în nesfârșite reluări, pe micile ecrane în timp ce avocații săi lansaseră ipoteza că era posibilă eliberarea clientului lor spre seară. Nu se înțelegea cum putea Becali să ajungă la ieșirea din temniță și nici nu se știa de vreo operațiune de eliberare a sa de un comando instruit în acest sens. Socoteala avocaților s-a dovedit însă mult mai nevinovată și chiar naivă: avem trei ani cu executare plus-minus trei ani cu suspendare sau achitare cu valiza egal trei ani cu executare sau suspendare din care scădem executare și rămâne suspendare egal eliberare.
Simplu, nu? Totul ținea de „contopirea” pedepselor într-un mod avantajos, ca la schimbul de terenuri: dai trei ani cu executare și iei trei cu suspendare. Realitatea s-a împotrivit iar valiza i-a adus lui Gigi alți trei ani cu executare care se suprapun pe primii trei. Un ajutor nesperat i-a venit însă lui Gigi de la Camera Deputaților unde Comisia pentru drepturile omului a avizat pozitiv legea privind amnistirea pedepselor de până la 4 ani – căci statul ocrotește Famiglia iar președintele Camerei, dl. Zgonea, apără tradițiile: „scărpinatul cu mâna dreaptă la urechea stângă este o tradiție oltenească, iar ca oltean vă rog să respectați tradițiile românești, vă rog, fără scărpinat”. Revenită în țara unde s-a născut, a crescut și s-a scărpinat, Moni Gabor ex Columbeanu a povestit că a trecut la un nivel superior în SUA unde iubitul ei chinez face politica lumii: „Barack Obama vine acasă la Mr. Pink, eram pe punctul de a aranja o întâlnire între dl. Băsescu și Obama”. Acolo „cărțile se joacă altfel” a adăugat Moni înțeleaptă ca o împărăteasă chineză din dinastia Pink. Alte cărți, aceeași morală: time is Moni.

http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013060687326/Bref/Traditii.html