o vaca sora boului Nastase

“Deci pur şi simplu am auzit şi am văzut că justiţia omenească şi-a făcut treaba exact cum aţi observat şi dv., dar eu şi familia noastră şi mama lui Adrian Năstase aşteptăm ca justiţia divină să-şi spună cuvântul, pentru că ştim că justiţia divină are mult mai multă putere asupra oamenilor, familiilor lor până la a şaptea generaţie.

Să-şi aducă aminte. Atât am avut să vă spun. Noi suntem pregătiţi totdeauna. Asta a fost soarta noastră în această ţară. I-am spus fratelui meu: ai vrut să fii patriot? Te pedepsesc! Toţi cei care ţi-au vrut răul te pedepsesc, pentru că ai făcut ceva pentru această ţară. Trebuia să-ţi vezi de tine, de familia ta, de viaţa ta, de interesele tale, nu să lupţi pentru România.

Cine luptă pentru România în clipa de faţă e pedepsit. N-am vorbit (cu Adrian Năstase după sentinţă – n.n.). Dar ştiu cum gândeşte. El totdeauna s-a sacrificat pentru ceilalţi. Noi totdeauna suntem pregătiţi şi avem foarte multă putere.“

Condamnarea părintelui politic al actualului prim-ministru nu e doar cea mai vizibilă şi spectaculoasă răzbunare a românului de rând pentru cea mai coruptă perioadă din istoria postrevoluţionară a României, anii 2000-20004, când premier era Adrian Năstase şi preşedinte -Ion Iliescu. ...Ea poate fi privită şi ca un semn al “justiţiei divine”, invocate chiar de către Dana Barb (sora lui Adrian Năstase) ca blestem care să opereze “până la a şaptea generaţie” împotriva celor care i-au purtat sâmbetele fratelui său. Atunci când cere intervenţia divinităţii, binecuvântata soră a fostului premier mizează pe faptul că puţină lume îşi mai aduce aminte de traumele care au marcat România acelei epoci. Acum, e la modă “antibăsismul” gregar, fără cap şi fără coadă, pe ideea că “mai aproape mi-e cămaşa decât haina”, aşa că de ce ne-ar mai păsa ce-am păţit cu toţii în anii aceia? Naşterea presei împotriva naturii, o ciudăţenie nemaiîntâlnită în niciun stat normal, care face din informare dezinformare, a permis zăpăcirea publicului şi inversarea valorilor astfel încât nimeni să nu mai înţeleagă nimic din lecţiile istoriei. Iată însă că, atunci când prea puţini se mai aşteptau, vine ca un trăznet condamnarea unui fost prim-ministru într-o ţară atât de îndobitocită ca România! Iar aşa ceva are dreptul să fie încadrat într-un tablou suprarealist, nu-i aşa, stimată doamnă Dana Barb? Păi ştiţi dvs. câtă lume l-a implorat pe Dumnezeu să facă “justiţie divină” în ţara condusă de “etalonul corupţiei din România”, cum fusese botezat atunci fratele dvs.?

Nu ştie, de unde să ştie? Dumneai o ducea în huzur, belfereşte, ca frăţiorul poreclit şi “Împăratul”, într-o lume paralelă, care credea pe veci în puterea absolută, fără o minimă teamă faţă de vremea scadenţei, a judecăţii… de apoi, a justiţiei divine. Şi iată că Dumnezeul celor mulţi, sărăci şi însetaţi de dreptate, cei care implorau atunci divinitatea, le-a făcut acestora hatârul. Târziu, după aproape zece ani, dar mai contează? Altfel ar fi fost România astăzi dacă hoţia acelor vremuri era pedepsită de timpuriu…Dar Dumnezeu are socotelile sale, ştie el mai bine de ce i-a perpelit atât de mult pe cei care i-au cerut îndurare şi izbăvire. Căci dreptatea până la capăt, promisă de USL, nu se putea produce atât de repede. Între 1990 şi 2000, justiţia a fost penetrată cu armate de executanţi politici (destui încă prezenţi şi azi prin instanţe şi Parchete, mai ales în provincie), cum să aibă ea vreodată curajul să condamne un demnitar simplu, darămite unul de prim rang, precum premierul României!?

Dar pentru că Dumnezeu nu doarme, ca să rămânem în sfera mistică evocată de sora lui Adrian Năstase, fratele atotputernic a pierdut funcţia de preşedinte împotriva tuturor predicţiilor care-l dădeau câştigător în 2004. I-a luat locul Traian Băsescu, taman cel căruia şefimea PSD îi cerea capul în şedinţele secrete de partid, în care justiţia de tip Rodica Stănoiu primea pe tavă nume cu politicieni ce trebuiau executaţi politic! Puţini îşi mai aduc aminte de celebrele stenograme ale PSD, în care amărâţi lideri ai opoziţii jigărite erau trecuţi pe liste negre cu persoane cărora urmau să li se fabrice dosare penale. Privind acum la condamnarea celui care patrona o astfel de blasfemie democratică, putem spune că “nu-i pentru cine se pregăteşte…” Sau “cine sapă groapa altuia…”

Adrian Năstase plăteşte pentru multe. Pentru lumea murdară pe care a păstorit-o anii aceia, pentru aroganţa de lider invincibil specifică unor Ceauşescu sau Gadaffi, pentru transformarea României în cenuşăreasa UE, pentru cultivarea corupţiei la scară naţională, pentru lăcomie fără limite, pentră sădirea şi hrănirea germenilor presei de partid, pentru golirea ţării de creiere şi de forţă de muncă împinsă forţat peste graniţă, etc., etc. Singurul său avantaj, de care se bucură azi pe deplin, este uitarea aşternută în minţile milioanelor de români care l-au alungat de la putere în 2004.

Acum, oamenii îl urăsc mai puţin pe Năstase, căci mare parte din ura lor a fost redirecţionată între timp către acelaşi Traian Băsescu, graţie propagandei cinice folosite magistral de tovarăsii de partid ai domnului Năstase. Anii au trecut, răul făcut României a fost însă prea mare, rănile nu s-au vindecat nici astăzi, omul simplu a suferit în continuare, faptele fostului premier Adrian Năstase au fost acoperite de timp şi de necazurile vieţii cotidiene. Singura care n-a uitat să vadă suferinţele acelor vremuri a fost “oarba” justiţie, care ieri l-a condamnat la patru ani de închisoare pe fostul “Împărat” al României. Încălecată până în 2004, justiţia s-a eliberat ulterior din chingile politice şi a mers până la capăt pe crezul său. Dur, incredibil, neaşteptat, ba poate chiar miraculos! A fost justiţia pământeană? Sau cea divină? Doar Dumnezeu poate face minuni, stimată doamnă Dana Barb…

„O ţară de nebuni!” Cu siguranţă că asta a fost reacţia prin cancelariile din lumea civilizată după ce s-a auzit că partidul de guvernământ din România a anunţat că trăieşte într-o „dictatură” condusă de un „paranoic”, iar însuşi prim-ministrul s-a plâns de „condamnări politice”.

Este cu adevărat halucinant. Acuzele de dictatură nu vin din vreo celulă umedă de puşcărie, ci din birouri încălzite şi confortabile, cu şoferi la scară, secretare la uşă şi cu multe camere de luat vederi nerăbdătoare să difuzeze fiecare înjurătură la adresa dictatorului.
Mai apoi, chiar premierul descoperă că se află în fruntea unei ţări în care abuzul este la ordinea zilei. Acuzând că Adrian Năstase este „condamnat politic”, Victor Ponta nu spune altceva decât că statul de drept nu mai există în acest colţ de Balcani, că justiţia în România acţionează la comenzi politice. Astfel de afirmaţii venite din partea unui prim-ministru cu referire la propria ţară denotă pentru oricine din afară două lucruri: ori o sinceritate fără precedent pentru istoria politică mondială recentă, în care un lider de ţară îşi recunoaşte candid incompetenţa şi se cere astfel afară, ori pur şi simplu este cam deranjat la mansardă.Explicaţia acestor aberaţii este însă în cu totul altă parte. Grangurii care controlează cu adevărat partidul, baronii care constituie coloana vertebrală a PSD de peste 20 de ani sunt trecuţi de transpiraţii reci. Ei se află de aproape doi ani la putere şi nu se simte nimic. Nu numai că după zece ani de opoziţie şi foame nu pot să mişte deloc pentru a-şi recupera investiţiile, cu profitul aferent desigur, dar başca se simte tot mai intens în jurul lor un parfum răcoros de gratii. Parlamentari condamnaţi şi băgaţi la puşcărie, preşedinţi de consilii judeţene la un pas de a le ţine companie la duş, însuşi Dragnea este bântuit de scheleţii din Teleorman, toate astea au făcut ca tensiunile din PSD să se apropie de paroxism.
În acest context a venit şi a doua condamnare a lui Adrian Năstase, confirmând cele mai negre temeri ale dinozaurilor pesedişti: nimeni nu este în siguranţă, nici măcar acum când controlează aproape totul. Este lesne de imaginat reacţiile acestora. „Băi, Ponta, ce mama dracu' faci tu acolo, ori suntem la putere ori nu mai suntem! Ne iau pe toţi şi tu stai de popândău, te zburăm de nu te vezi!”.
Confruntat cu această presiune enormă din interior, Ponta face şi el ce poate. Pune un ecran în sala de şedinţă a conducerii PSD în care face AMR-ul lui Băsescu, un mic pansament psihologic, „haideţi, mai răbdaţi puţin, după care ne apucăm iar de făcut bani, scăpăm şi de puşcărie”. Mai încolo scrie prin documentele PSD că trăim în dictatură, fiind binecunoscut că într-un regim de teroare nu prea ai ce face oricât ai fi tu de prim-ministru. Apoi, mai pe întuneric, mai trânteşte una cu condamnările politice, ca să-i ungă pe baroni la suflet, să-i transforme de fapt în eroi şi martiri ai neamului.
Explicaţia acestui delir al premierului este disperarea. Chiar dacă este conştient că atitudinea asta face praf ce a mai rămas din imaginea sa în exterior, mult mai mai important pentru el rămâne păstrarea scaunului. Doborâţi de frică, pe dinozaurii PSD nu-i mai interesează nimic în afară de propria salvare, fiind în stare să dărâme tot în acest scop, inclusiv eliminarea marionetei ineficiente Victor Viorel Ponta.
Problema PSD în acest moment nu este că Băsescu ar dicta justiţiei, ci că PSD nu poate controla justiţia. Ponta a exprimat foarte clar acest deziderat, pentru ca baronii să înţeleagă că nu stă degeaba. „Încet-încet schimbăm sistemul. Astăzi la CSM a fost ales vicepreşedinte un procuror care a fost dat afară de Monica Macovei pentru că nu a vrut să facă dosare politice. (...) Azi a fost o înfrângere pentru Băsescu, e suficient să vezi ziarele băsiste despre alegerile de la CSM. La CCR au rămas doar trei", spunea premierul luni noapte.
Oportunist perfect, premierul încearcă să supravieţuiască în capul mesei, fiind iată dispus nu numai să-şi taie toate legăturile cu lumea civilizată, dar şi să afecteze grav statul nostru de drept şi respectul de care România încă mai are parte în Europa.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]