De ce trebuie scos legionarismul în afara legii

O scurtă ştire a făcut înconjurul presei româneşti săptămîna trecută. Liderul PNL, Crin Antonescu, a depus la Parlament o iniţiativă legislativă care urmăreşte să modifice o ordonanţă a Guvernului Adrian Năstase (OG nr. 31/2002, adoptată prin lege, cu modificări, patru ani mai tîrziu) privind interzicerea organizaţiilor şi a simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Concret, dacă proiectul de lege este adoptat de Parlament, vor fi interzise în viitor nu doar acţiunile, organizaţiile şi simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, dar şi cele cu caracter „legionar“. Totodată, iniţiatorii liberali, care au solicitat trecerea proiectului prin procedură de urgenţă, au propus reformularea unui articol, astfel încît să intre sub incidenţa legii nu doar acţiunile de promovare în spaţiul public a cultului persoanelor vinovate de crime de război sau de crime contra umanităţii, dar şi iniţierea şi susţinerea publică a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, ra­siste ori xenofobe. De asemenea, modificarea priveşte extinderea definiţiei Holo­caustului pentru a putea incrima persoane care neagă inclusiv genocidul produs în teritoriile româneşti sau aflate în administrarea Statului român.

Miza propunerii
Mai ales în mediul on-line, unii s-au întrebat care este substratul politic al unei asemenea iniţiative. Ce au de cîş­tigat inițiatorii? Care e miza politică a propunerii? Care a fost scopul modificării acestei legi după unsprezece ani? Cu toate că modificările solicitate de liberali sînt, la prima vedere, redundante, realitatea este alta. Consecinţele din viitor sînt mai ales de natură juridică, întrucît lacunele din actuala lege au permis ca aceasta să nu-şi poată produce efectele. În prezent, pedepsele pentru încălcarea dispoziţiilor legii merg pînă la închisoare, dar legea nu a avut niciodată aplicabilitate în plan penal. Nici o persoană nu a fost condamnată în baza acestei legi, nici o organizaţie extremistă nu a fost dizolvată. Dincolo de busturile şi de străzile care purtau numele mareşalului Ion Antonescu şi care au fost rapid îndepărtate, alte manifestări vizibile pentru oricine vrea să vadă recrudescenţa legionarismului din societatea românească a ultimului deceniu sînt extrem de evidente. În ciuda numeroaselor denunţuri penale depuse de Institutul „Elie Wiesel“ sau de diverse ONG-uri, justiţia a rămas indiferentă pînă de curînd. Anual, marşuri de comemorare, tabere, întruniri şi simpozioane pseudoştiinţifice fac apologia legionarismului în România. Mai nou, anumiţi consilieri locali acordă pe bandă rulantă titlul de cetățean de onoare unor legionari celebri. Faptul că nişte marginali tulbură liniştea societăţii, care are pe cap cu totul alte probleme, nu ar trebui să ne facă să combatem legal aceste manifestări, spun unii. Oare?

Internetul şi reţelele de socializare mustesc de ură, de ignoranţă crasă şi despre teze halucinante, care sfidează nu doar adevărul istoric, ci şi bunul-simţ. Nu e vorba despre fenomene izolate, deschideţi Google-ul şi îndrăzniţi o căutare. Sau navigaţi pe Facebook preţ de cîteva minute. La fiecare pas găseşti indivizi gata să te ameţească cu detalii eroice din istoria Mişcării Legionare; romii sînt identificaţi cu pelagra României; Ion Antonescu este martirul nostru, omul providenţial, asasinat tocmai pentru că era un patriot român; Corneliu Zelea Codreanu e simbolul liderului autoritar de care are nevoie societatea românească în derivă; intelectualii vînduţi de astăzi trebuie anihilaţi; ungurii ar trebui să vadă efectele unei excluziuni sociale imediate; homosexualii, neapărat americani, care, de altfel, au împînzit ţara, decid de ani buni destinul României prin intermediul FMI – şi aberaţiile ar putea continua. Efectul acestui sindrom care combină intoleranţa, radicalismul, antisemitismul şi rasismul nu poate fi decît unul toxic. Există manifestări diverse: legionarismul poate fi latent, îmbrăţişat inconştient sau poate erupe în forme publice, extreme. Îi găseşti aderenţi peste tot: în politică, în Academie, pe Internet şi în galeriile echipelor de fotbal. De cîţiva ani, Noua Dreaptă e o prezenţă comună la mai toate protestele de stradă. Feno­menul e o bombă cu ceas pe care, dacă nu o dezamorsăm prin sancţiuni penale, îşi va arăta perversele efecte în curînd. Tocmai pentru că nu există un pericol iminent, aceşti indivizi nu se mai ascund. Scopul lor (citiţi-le site-urile programatice) nu este să rămînă izolaţi, ci să influenţeze minţile tinerilor, deveniţi astfel victime sigure.

Cămăşi verzi, troiţa şi un partid
În aprilie 2013, Institutul de Investigare a Crimelor Comu­nismului şi Memoria Exilului Românesc şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ (ambele – instituții publice aflate sub autoritatea Guvernului) au organizat o conferinţă despre Ion Gavrilă Ogoranu, susţinută de cercetătorul german de origine română William Totok. Cum era de aşteptat, Totok a insistat pe crezul legionar al lui Ogoranu, de care „Moşu“ nu s-a despărţit pînă la moarte. Pînă aproape de final, dezbaterea s-a desfăşurat după regulile discuţiilor academice. Printre participanţii la conferinţă – care a avut, de altfel, un caracter public –, s-au numărat însă şi cîţiva indivizi îmbrăcaţi în cămăşi verzi cu diagonală şi însemne legionare, care au provocat un scandal. M-am uitat neputincios la aceşti provocatori de meserie, care cunoşteau legea şi faptul că nu pot fi traşi la răspundere.

Alt exemplu: la o plîngere penală înaintată în primăvara anului trecut de Institutul „Elie Wiesel“, care atrăgea atenţia că lîngă Bucureşti, în Tîncăbeşti, există o troiţă împodobită cu însemne şi simboluri legionare, devenită loc de pelerinaj pentru simpatizanţi „codrenişti“ şi „simişti“, Parchetul de pe lîngă Judecătoria Buftea, prin procurorul Cosmin Cicoş, a transmis, în iulie 2012, un răspuns aiuritor: „În ceea ce priveşte prezenţa la faţa locului a mai multor simboluri ale Mişcării Legionare, atîta timp cît întregul ansamblu comemorativ marchează locul în care, în cursul anului 1938, a fost executat Corneliu Zelea Codreanu, se constată absenţa unor date sau indicii temeinice care să conducă la concluzia că respectivele însemne nu ar fi fost amplasate în scop ştiinţific sau educativ“ [s.m., A.M.].

În fine, un al treilea exemplu recent privește activitatea „politică“ a simpatizanţilor legionari. Partidul Totul pentru Ţară îşi consumă nestingherit anonimatul politic. Sem­nalul e însă unul devastator: continuatorul partidului fascist din perioada interbelică trăieşte! Institutul „Wiesel“ a solicitat în mai 2013 Parchetului Curţii Supreme interzicerea, pe baza legii şi a programului politic, a Partidului Totul pentru Ţară. O primă decizie a Tribunalului Bucureşti a respins acţiunea procurorilor, care admiseseră solicitarea Institutului. Urmează apelul procurorilor la această decizie.

Cele trei exemple de mai sus demonstrează degringolada în care ne aflăm. Aşadar, iniţiativa liberală nu poate fi privită decît ca o clarificare necesară pentru prezentul românesc. În definitiv, Partidul Naţional Liberal, care a avut un prim-ministru asasinat în timpul mandatului de către banda legionară a Nicadorilor, are toate argumentele, nu doar istorice, să promoveze această lege şi să urmărească punerea ei în aplicare.

Diavolul nemuritor
Dacă la noi discuţiile în jurul manifestărilor de intoleran­ţă sînt de domeniul exoticului, în altă parte de lume, diversele forme de radicalism, incluzînd aici antisemitismul, sînt analizate şi teoretizate de decenii. A apărut recent cel mai nou volum al lui Daniel Goldhagen, The Devil that Never Dies. The Rise and Threat of Global Antisemitism (New York, 2013). Devenit celebru pentru cartea sa, Hitler’s Willing Executioners (1996), care a stîrnit uriaşe controverse mai ales pentru că ar fi pus la zid naţiunea germană pentru crimele Holo­caustului, Goldhagen este un fin analist al antisemitismului şi al riscurilor pe care acesta le prezintă pentru lumea modernă.

Goldhagen a sesizat recrudescenţa antisemitismului în ultimele două decenii şi cu precădere în ultimii zece ani. Niciodată de cînd şi-a făcut simţită prezenţa în lume, antisemitismul nu a fost atît de „globalizat“ ca în zilele noastre, spune autorul. Evident, formele sale sînt diverse, dar practica în sfera publică este mai vizibilă decît oricînd. Totodată, numitorul comun a devenit, spune autorul, absenţa reacţiilor ferme şi imediate ale societăţilor moderne în a condamna astfel de manifestări. Conform statisticilor, numărul violenţelor antisemite este într-o creştere vertiginoasă (autorul nu a luat în considerare incidentele din Israel şi din teritoriile palestiniene). Cartea, scrisă captivant şi utilizînd mai ales surse deschise (în special resursele Internetului), abundă în exemple şi în situaţii alarmante şi de neînţeles pentru vremurile pe care le trăim. Aşa cum era de aşteptat, Goldhagen priveşte cu îngrijorare spre lumea musulmană şi spre manifestările antisemite devenite politică de stat în ţări precum Iranul, unde preşedintele Ahmadinejad nu s-a ferit să nege public Holocaustul. Goldhagen explică foarte convingător că antisemitismul e o atitudine care depăşeşte cu multă uşurinţă graniţele raţionalului. De pildă, cu greu se pot imagina coaliţii transideologice altele decît cele antisemite.

Chiar dacă nu există referiri la România (cu toate că tatăl lui Goldhagen a fost internat în ghetoul de la Cernăuţi în timpul războiului), istoricii români nu ar trebui să evite cartea specialistului american. Există istorici reputaţi care studiază comunismul şi care întreţin o tăcere vinovată asupra manifestărilor legionaroide şi antisemite din societate. Pentru ei, tiparul legionarului modern şi monden include în mod firesc şi componenta anticomunistă. Însă ar trebui să ştie că nu poţi face eroi din indivizi care au pactizat cu Mişcarea Legionară sau au întreţinut idei xenofobe şi antisemite. A fi istoric în anul 2013 şi a milita pentru despărţirea apelor – respectiv, pentru a nu transforma în modele personaje care, chiar dacă s-au opus comunismului, au propagat ideologia legionară – nu mai ţin de ştiinţă, ci de igiena acestei profesii.

_________________
Acest text este asumat de autor în calitate exclusiv privată şi nu reprezintă punctul de vedere al nici uneia dintre instituţiile şi/sau organizaţiile la care acesta este angajat sau la care este afiliat.

http://www.observatorcultural.ro/index.html/articles%7Cdetails?articleID=29299