ŞPARLAMENTUL RrOMANIEI :Aşteptându-i pe barbari

ŞPARLAMENT , DECIZIE ISTERICĂ
Legea referendumului, votată în Camera Deputaților: Noul prag de prezență la referendum este de 30%

Răspunsul, prieteni… e vânare de vânt
Motto: “…să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale…”
Numită și Legea Fundamentală a unui stat, Constituția este se pare și “legea” cea mai puțin cunoscută și prin urmare cea mai misterioasă, pentru unii, sau plictisitoare pentru alții. Este votată în cea mai deplină necunoștință de cauză și proiectul de revizuire a ei este cea mai bună scuză de-a mima munca la nivel înalt, pentru politicienii de trei surcele. Nu numai acum. Oricând. Întrebarea (foarte pertinentă de altfel, care s-a ridicat și aici, pe acest blog) este: “E necesară revizuirea Constituției? Dacă da, de ce și cum?”
În România, înainte de orice discuție legată de revizuirea Constituției, era necesar un referendum care să răspundă la două întrebări esențiale, în funcție de care s-ar putea discuta de revizuirea (sau chiar reîntocmirea) Constituției.Aceste referendum nu s-a făcut și nici nu se va face vreodată, deși era de importanță capitală.
Cele două întrebări, la care răspunsul putea fi dat numai și numai de popor (nici de Antonescu, nici de Ponta, nici de Băsescu, nici de Mircea Badea, nici de Dana Grecu, de nimeni înafară de popor), trebuiau să lămurească două lucruri esențiale:
1. Forma de guvernământ a țării.
2. Forma de organizare administrativ-teritorială a țării.
Forma de guvernământ a țării a fost impusă, ca o axiomă, de comuniști. Republică, asta e și gata, punct, ciocu’ mic. Forma de organizare administrativă a fost a doua axiomă, impusă tot de comuniști. Județele au existat din 1385. Au fost desființate de comuniști în 1950, adoptându-se modelul sovietic și au fost reînființate tot de comuniști în 1968, după model original românesc (când aud de modelele originale românești, mi se inflamează intelectul). La nici una din cele două idei de bază, poporul nu a avut nici un cuvânt de spus. Este evident că Legea Fundamentală (Constituția) este absolut dependentă de răspunsul la cele două întrebări.
1. Forma de guvernământ. Nu intrăm în detalii legate de definirea diferitelor forme de guvernământ (cine dorește le poate afla extrem de simplu), ci doar le enumerăm, cu câteva exemple.
A. Republica prezidențială – USA, Cipru
B. Republica semi-prezidențială – Franța, Lituania, Portugalia, România, Rusia
C. Republica parlamentară - Austria, Bulgaria, Cehia, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia,
Letonia, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia
D. Sistemul directorial – Elveția
E. Monarhia constituțională -€“
E.1 Monarhii constituționale cu monarh ceremonial: Belgia, Danemarca, Luxemburg, Olanda, Spania,
Suedia, Marea Britanie, Australia, Canada, Japonia,
Noua Zeelandă, Norvegia
E.2 Monarhii constituționale cu monarh activ: Kuweit, Liechtenstein, Monaco, Emiratele Arabe Unite
F. Monarhia absolută – Arabia Saudita, Brunei, Swaziland
G. Teocrații – Iran, Vatican
H. Republica monopartid – Cuba, Coreea de Nord, Laos, Libia, China, Siria, Vietnam
Legat de forma de guvernământ, toți parlamentării (senatori și deputați) ar fi trebuit să-și miște cururile lor elefantine din ultraconfortabilele fotolii, să renunțe la somnul parlamentar și să organizeze întâlniri multiple cu electoratul (fiecare în circumscripția electorală în care a fost ales), în care să i se explice fiecărui nătăfleț, până ar fi fost clar, pentru orice tălâmb, care sunt posibilele forme de guvernământ, care și cu ce se mănâncă, să știe și ăla ce votează. Dacă vine cineva și spune că sunt prea mulți tălâmbi și oricum nu pricep ce li se spune, atunci nu ne rămâne decât să renunțăm la sufragiul universal și să dăm drept de vot doar ălora care manifestă o cât de vagă sclipire de inteligență.
2. Forma de organizare administrativă. Iarăși nu intrăm în detalii, legate de posibilele unități administrativ teritoriale – județe, regiuni, gubernii, comitate, cantoane, landuri, provincii, enclave, teritorii etc – ci doar menționam faptul că trebuie înțeleasă fiecare organizare în parte și de ce nu mai e bună, aia care a fost până acum.
Legat de forma de organizare administrativ teritorială, rămâne valabilă teoria cu cururile de parlamentari, care trebuie să se deplaseze în circumscripțiile aferente și să explice, cu extremitatea cealaltă, electoratului ce și cum, de ce nu-i bună aia și-i mai bună ailaltă și care sunt diferențele și care sunt beneficiile sau dezavantajele. La noi se pune problema alegerii între județe și regiuni (fără ca județele să dispară). Explicațiile centralizate de până acum, cu concurența cu alte unități administrative europene (de genul Regiunea Moldova Nord-Sud -Vest nu va mai fi în competiție cu regiunea Oltenia La Nord prin Nord-Vest, ci cu landul Bavaria) și atragerea de fonduri europene și reducerea cheltuielilor (sic!!!), sunt apă de ploaie. Tot ce se înțelege până acum este că va fi creat un nou strat de căpușare națională, prin învestirea unor funcționărași regionali, pe lângă ăia județeni.
Ca să n-o lungim prea mult, după ce poporul se exprimă în cunoștință de cauză, în legătură cu cele două subiecte, putem în sfârșit vedea dacă și cum modificăm Constituția.
Este foarte adevărat că, la ora actuală, Constituția României este ca un cașcaval de tip șvaițer, cu găuri multiple, interpretări diversificate, povești, povestiri, mituri și legende, din care fiecare înțelege ce vrea, în funcție de gradul de întrebuințare a materiei cenușii sau de puterea decizională, știut fiind că nu întotdeauna puterea decizională aparține celui mai înzestrat individ (uneori aparține chiar unor cretini). Este normal că actuala Constituție să fie varză, pentru că datează din 2003, de pe vremea lui nea Nelu Fesenelu, când a fost încropită după chipul și asemănarea primului miner al țării.
Ca o paranteză, la noi Constituțiile se schimbă în funcție de interesul de moment al clicii de la putere. Au fost mai rare la început după care s-au îndesit. Înainte de comuniști a fost schimbată de 3 ori în 83 de ani. Comuniștii de rit vechi au schimbat-o de 3 ori în 42 de ani de domnie. Cripto-comuniștii sau comuniștii de rit nou, au schimbat-o până acum de 2 ori și se pregătește numărul 3 în 23 de ani de domnie. Vedem cum numărul 3 (numărul de Constituții pe fiecare perioadă) se repetă obsesiv, dar lungimea perioadelor scade semnificativ. Eu aș propune să se elaboreze o Constituție tipizată, care să includă absolut toate variantele posibile și în care să se poată bifa ceea ce convine potentaților zilei la momentul respectiv, de genul:
Articolul 1.
Forma de guvernământ a statului român este (vă rugăm bifați varianta dorită):
a. Republica prezidențială
b. Republica semi-prezidențială
c. Republica parlamentară
d. Monarhia constituțională
e. Monarhia absolută
f. Statul teocrat etc.
În fine, ca să scurtăm toate aceste considerații constituționale, că oricum nu se va face nimic din toate astea și în final vor face tot ce vor ei, iar nărodul va vota cum dă domnu’, să tragem niște concluzii:
Da, Constituția trebuie revizuită (reîntocmită), dar în funcție de răspunsul la întrebările de mai sus. Constituția trebuie să fie revizuită în toate punctele esențiale, să fie clară, fără echivoc și fără interpretări. Să definească exact separația puterilor în stat și răspunderea ce revine fiecărei autorități, să definească exact și fără interpretări drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor. Să nu se contrazică.
Ar trebui respinse din start porcăriile actuale din negocierile golănești, care tocmai au avut loc. S-a milogit Antonescul Național pentru devansarea alegerilor. Data alegerilor prezidențiale și/sau parlamentare poate fi stabilită concret. De exemplu, prima duminică din septembrie. Se vor evita date de alegeri / referendumuri în perioade în care, prin definiție, starea vremii are toate șansele să influențeze prezența la vot. Se vor evita măgăriile evazive de genul partid, sau alianță, sau grupare, sau gașcă, sau uniune. Când ne convine vorbim de partid, când ne convine vorbim de alianță. Cine propune premierul, partidul sau alianța?
Ar trebui sistate discuțiile de doi bani prin care se discută discuții, de genul: moțiunea de cenzură va fi redefinită ca moțiune de cenzură constructivă. Ar trebui stipulat clar că în cazul în care un referendum generat de parlament nu dă rezultatul anticipat sau dorit, sau scontat de parlament, respectivul parlament să fie dizolvat, pentru incompetență și neconcordanță cu dorința națiunii, plus risipirea banilor publici. Constituția trebuie să prevadă clar că rezultatul oricărui referendum este lege și fiind lege, trebuie respectată ca atare.
Pentru evitarea oricăror confuzii, interpretări, reinterpretări, bănuieli, asumpții, presupuneri și exprimărilor ambigue, proiectul de Constituție ar trebui avizat (înainte de supunerea spre aprobare publică) în unanimitate, de un grup de specialiști în lingvistică, juriști, reprezentanți ai tuturor partidelor politice și reprezentanți ai Curții Constituționale. Dupa care, hai popor la vot !
P.S. Nu credeți că fiecare parlamentar ar trebui să aibă, prin lege, o cât de mică legătură cu circumscripția electorală în care a fost ales? Adică, chiar dacă nu locuiește acolo, permanent, măcar să fie văzut/ă din când în când (de preferință cât mai des, că de-aia a fost ales) pe acolo, în contact cu electoratul. Se aplică absolut tuturor parlamentărilor din orice partid politic.
P.S.1 Nu credeți că fiecare parlamentar ar trebui să întocmească periodic, un raport de activitate pe care să-l prezinte electoratului pe care-l reprezintă?
P.S.2 Nu credeți că participarea la referendum ar trebui să fie obligatorie? S-a luptat pentru sufragiu universal, atunci să fie o îndatorire, nu numai un drept. Cine nu vrea să meargă să plătească, sau să-și decline dreptul la vot și să nu mai apară pe liste în veci.
P.S.3 Nu credeți că în Constituție ar trebui definite mai clar răspunderile magistraților? Adică ni se spune cum scăpăm de președinte, sau de parlament, sau de premier, sau de cabinet, dacă ăia nu-și văd de treabă, dar nu prea ni se spune cum scăpăm de magistrați, dacă nu-și văd de treabă. Mă gândesc la toate cazurile ciudate de decizii de NUP, de vicii de procedură, de abuzuri, de judecări în libertate a unor criminali recidiviști, de eliberări nejustificate înainte de termen, de decizii arbitrare, de contradicții în decizii între instanțe, de ignorarea sau chiar luarea în zeflemea a actului justițiar șamd.
P.S. final
Răspunsul prieteni e vânare de vânt,
The answer, my friends, is blowing in the wind.
Nimic din ce am scris mai sus nu se va întâmpla. Este doar o legendă, un vis, o dorință.

Autor: Threedots

on politicstand.com.

Un fel de singurătate
Ce ar trebui să se întîmple ca românii să se trezească pînă în octombrie ?
Dacă se trezesc (sau vor fi treziți prin evenimente din afara țării), metoda e simplă, cîteva sute de mii ieșiți pe străzi cu un mesaj la fel de simplu: “Ne modificăm constituția mai încolo, mai la vară, prin 2020, dacă va fi nevoie. Acum nu e nevoie.”. Rezolvare punctuală pentru o “problemă” inventată și prezentată în așa fel încît “soluția” să ne distrugă. Cum problema nu există, înseamnă că e rezolvată.
Se pot întîmpla multe în lume pînă în octombrie, se întîmplă acum, durerea noastră nu e ruptă de cea universală, partea proastă, după cum văd eu lucrurile, stă în totala amorțire a imaginației politice în plan intern.
Modelele ideologice forțate pe gîtul omenirii de 200 de ani și mai bine s-au epuizat. Gata ! Nu există nicio stîngă, nu există dreapta, nu există capitalism după descrierea lui Marx, nu există piața liberă a libertarienilor, nu există “știința” monetaristă a keynesienilor, nimic nu funcționează după cum e descris, nici planificarea nici libera inițiativă, nimic nu dă rezultatele prezise, dimpotrivă. Cu atît mai mică valoare au extrapolările în plan politic a bîjbîielilor economicului. N-are nimeni habar cum să integreze tehnologiile noi, singurul răspuns dorește să forțeze realitățile într-o continuă manipulare, într-o reprezentare artificială, despre care se știe bine că este artificială, dar, surpriză, apare o grozavă mirare atunci cînd crapă prin nepotrivire cu încăpățînarea complexă a realității obiective, aia neintegrabilă.
Oamenii au primit și au dezvoltat un instrument descris, fără a fi definit precis, ca bun simț. Un senzor al proporțiilor optime (sau măcar nepericuloase), al ritmurilor adecvate (sau măcar suportabile), o apreciere a mărimii sacului care poate fi cărat. Dumnezeu nu îți dă mai mult decît poți să duci, noi sîntem cei ce adaugă la povară.
Fără bun simț ne prostim. Credem orice minciună și devenim pasivi, “natural” neîncrezători în propriile puteri. Avem în noi cunoaștere momentelor în care trebuie să fim individualiști și a celor în care trebuie să ne strîngem laolaltă, cu tot cu criteriile după care te identifici și te asociezi cu alții, nu trebuie să share-uim nimic, reperele există în noi, limitele fericirii și nefericirii noastre nu vor fi schimbate de nimic din afara noastră, nici drog, nici hedonism, nici țel nici zel, nici ideologie nici poezie, nici datorie, nici meserie. Dacă ești bogat și nu-ți pasă de sărăcia altuia, ești bou. Dacă ești sărac, dar invidios pe bogăția altuia, ești fraier. Dacă nu înțelegi că nedreptatea are șanse să înceteze cînd, în mod voluntar, oricare dintre părți se va abține prima să recurgă la o nedreptate “reparatorie” ești un orgolios. Identifică și acceptă echilibrul din jur și încearcă să schimbi ceva doar trecînd prin alte stări de echilibru.
Nu e cazul nostru, al lumii în care trăim. Ne-am îndepărtat mult de o stare de echilibru. Cum să facem să revenim la echilibru, chiar brutal, eventual printr-o cădere controlată, cînd există și posibilitatea să devenim țăndări, tot un echilibru, un echilibru al morții, indezirabil, aș zice ?
Nu cred că-și bate multă lume capul cu chestii din astea. Poate că nu e bine.
O altă metodă de a restabili echilibrul poate suna cam așa: orice constituție de căcat poate fi anulată în primele 24 de ore de la înlăturarea regimului care a impus-o.
http://conumishu.wordpress.com/2013/06/05/un-fel-de-singuratate/