POLITICA


Alăturați-vă forumului, este rapid și ușor

POLITICA
POLITICA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
Căutare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare
Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare

Dragnea -TUPEU DE BORFAS

+3
BEAU & BEAU
RrO RUPT(ă) în cur
Katana-TACETI DIN GURA !
7 participanți

In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty Dragnea -TUPEU DE BORFAS

Mesaj Scris de Admin Mier Oct 09, 2013 4:06 am

Dragnea îi răspunde lui Băsescu: Lui i-au cerut demisia 7,4 milioane de oameni. Cine ar trebui să plece?
http://adevarul.ro/news/politica/dragnea-raspunde-basescu-i-au-cerut-demisia-74-mil-oameni-trebui-plecel-1_525402e7c7b855ff561388da/index.html

UN COMENTARIU BONUS
Desi ai facut totul pentru a-l da jos pe Basescu, ai avut , pana acum, o atitudine destul de rezervata, chiar decenta as spune. Si iata ca, pe masura ce se strange latul, iti dovedesti caracterul de mujic, de catel pus de Ponta sa latre la poarta ! L-ai slujit cu devotament, convins ca premierul e un zid de netrecut intre tine si lege si iata ca nu e asa. Se zburleste si el la procurori ca sa sperie judecatorii, dar tot mai anemic. Asa ca singura sansa e tot parlamentul. O adunatura de infractori al caror unic interes e sa faca avere, indiferent cum, si care fac legile necesare slujirii acestui deziderat (vezi cazul Ghita -RTV). E ca si cum ai pune puscariasii de la Jilava sa faca ei regulile interne ! Acolo va e locul la toti !!!



Admin
Admin

Mesaje : 9961
Data de inscriere : 20/12/2008

https://naspa.forumgratuit.ro

Sus In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty Ușor cu nevinovăția lui Dragnea pe scările tribunalului! Citiţi mai mult: Ușor cu nevinovăția lui Dragnea pe scările tribunalului!

Mesaj Scris de Katana-TACETI DIN GURA ! Mier Oct 09, 2013 4:32 am

Din doamna legată la ochi, cu balanța într-o mână și sabia în cealaltă, Justiția Română riscă să ajungă precum Venus din Milo, după ce Tiberiu Nițu, Procurorul General, a cedat presiunilor politice și i-a retezat unul din brațele sale forte, prin mazilirea procurorului Lucian Papici.

Fără mâini, e greu de crezut că Justiția va ajunge o operă de artă. Tiberiu Nițu nu este Michelangelo sau Leonardo da Vinci. Este un ”zidar- faianțar”, nu un sculptor de geniu. Justiția Română ar putea fi, în scurt timp, dezlegată la ochi, pentru a vedea jaful fără precedent ce se anunță, lăsată fără niciun braț, pentru a nu-i putea pedepsi cu sabia pe cei care încalcă legea. Bașca ar putea ajunge aproape în fundul gol, la fel ca Venus din Milo.


Deocamdată, Justiției Române i-a rămas teafăr brațul care ține balanța. E drept că i-au luat eșarfa de la ochi, ca să vadă cine nu trebuie să fie tratat cu egală măsură în fața legii, și i-au tăiat, după cum spuneam, brațul care ține sabia. Ca să vadă cine nu trebuie tratat cu egală măsură. În ochii acestei Justiții agresate de ”invaziile barbare” ale politicienilor din USL, în frunte cu Victor Ponta, biciul Dumnezeului corupților, până și Liviu Dragnea este nevinovat până la proba contrarie. Chiar dacă este unul dintre politicienii care, dacă ar trebui să-și justifice averea colosală, ar avea nevoie de un soft mult mai complex decât cel folosit la fraudarea referendumului din 2012.

Până la a proclama însă nevinovăția sa, a pretinde că nu există probe directe, prin urmare Liviu Dragnea este nevinovat, este un drum lung. Dosarul său este o speță extrem de complexă. Infernala mașinărie de fraudare a referendumului, unsă din timp de USL, nu a furat bani, ci voturi. Pentru un popor cu conștiință democratică solidă situațiile sunt egale ca gravitate. Pe români furtul de voturi nu mai sensibilizează prea tare, pentru că mulți sunt dispuși să încalce legea în schimbul unei sticle de ulei.

De aceea, mulți co-naționali nu înțeleg cum un om poate să facă pușcărie pentru că a furat un vot, sau pentru că a convins un cetățean să meargă la urne dându-i o șpagă electorală. Legislația românească în domeniu este la standarde europene. Avem legi care prevăd pușcărie chiar și pentru cei care organizează tombole contra voturi.
Marea problemă este că aceste legi au fost aplicate rar. Din această cauză populația a căpătat o toleranță ridicată pentru astfel de practici. Atât de ridicată încât mulți consideră că, din moment ce Liviu Dragnea nu a fost interceptat spunând ”Vă ordon furați voturi!”, este curat ca lacrima.

Adevărul este că nu suntem pregătiți, ca societate, să înțelegem gravitatea acestor fapte. Ele s-au relativizat în mentalul colectiv. Nu m-ar mira ca, în scurt timp, actuala putere să modifice Codul Penal și să le treacă nu la capitolul ”Infracțiuni”, ci la ”Contravenții”, sancționate cu amendă. Dacă-mi permiteți o metaforă barbară, e un soi de ”banalizare a răului” cum scria Hannah Arendt referindu-se la ”Originile totalitarismului”. Megafrauda pusă la cale de USL în vara lui 2012 poartă germenii totalitarismului. În orice caz nu este o practică demnă de un stat democratic, ci mai degrabă de unul bananier.

Este foarte important să înțelegem complexitatea realității juridice din Dosarul ”Referendumului”. Avem zugravită în rechizitoriu, într-o manieră profesionistă de către procurorul Lucian papici, o realitate incontestabilă: semnături falsificate (n-a scăpat nimeni, nici românii din străinătate, cei pe care USL nu vroia să-i ia în considerare, nici soldații din Afganistan, nici măcar morții), voturi băgate în urne cu lopata, intimidări în interiorul secțiilor de votare (au fost și decedați care au ”condus” secții de votare, după cum reiese din procesele verbale), urne mobile băgate pe gât bolnavilor din spitale (nu m-ar mira să avem și suferinzi de Alzheimer în această situație), persoanelor cu dizabilități din centrele specializate, călătorilor din trenuri, alcoolicilor din cârciumi, adolescenților din cluburi (au scăpat probabil sugarii din creșe, preșcolarii din grădinițe), secretul votului a fost făcut praf (Liviu Dragnea știa în timpul programului de vot câți au votat nu și câți au votat da), autocarelele electorale s-au plimbat nestingherite. Etcetera, etcetera. Știți toată povestea.

Avem, pe de altă parte, acțiunile lui Liviu Dragnea. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem, înainte de a decreta nevinovăția liderului PSD, este: a avut vreo contribuție la existența unei astfel de realități infracționale? A avut. O contribuție indirectă, e drept, așa cum a scris în rechizitoriu procurorul Lucian Papici. De la Adrian Năstase încoace, însă, un procuror poate corobora probele indirecte pentru a încerca să demonstreze vinovația unui politician. Și e și normal să fie așa, pentru că politicienii de acest nivel, puși pe furat, nu sunt atât de idioți încât să declare cu subiect și predicat că fură.

E limpede că Liviu Dragnea nu a cerut nimănui să fure un vot (cel putin nu a fost interceptat făcând-o). Presiunea pe care a pus-o pe mașinăria USL- în care PSD a fost mult mai performant decât PNL, lucru care reiese din stenograme- ordinele ferme pe care le-a dat, instigările aluzive la încălcarea legii au fost factori favorizanți pentru săvârșirea de infracțiuni, e drept, de către cei aflați la baza infernalei piramide, rotițele mecanismului.
Pentru aceste rotițe, Dragnea a fost creierul care le-a făcut să se învârtă, creierul electronic (unii l-au poreclit deja Cozmâncă 2.0) care a trimis impulsuri către sistem, pentru ca acesta să funcționeze ireproșabil. Să fraudeze. Dragnea a fost, dacă vreți, precum căpeteniile barbare care cucereau o cetate medievală, își lăsa oștenii să jefuiască tot ce le iese în cale, fără ca el să se coboare la nivelul unui banal jaf.
Este adevărat că Liviu Dragnea nu a spus nimănui explicit cum să fure voturi. Nici nu avea cum. Mașinăria PSD este atât de îmbătrânită în rele încât astea sunt reflexe necondiționate. Știe exact cum să funcționeze. ”Curaj!” le spunea el PSD-istilor la ora 22.10, cu puțin timp înainte de închiderea urnelor. Curaj să ce? Curaj în fața cui? În fața repercusiunilor legale, care nu i-ar fi atins, dacă Traian Băsescu ar fi fost demis. E evident. Din păcate pentru ei, Traian Băsescu a rezistat, iar ei trebuie să răspundă în fața legii. ”Dreptate până la capat!”. Nu asta a promis USL în campania electorală? Dacă ar fi știut Dragnea ce înseamnă asta.


Citiţi mai mult: Ușor cu nevinovăția lui Dragnea pe scările tribunalului! - Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/usor-cu-nevinovatia-lui-dragnea-pe-scarile-tribunalului-1061068.html#ixzz2hCDWwC2e
EVZ.ro
Katana-TACETI DIN GURA !
Katana-TACETI DIN GURA !

Mesaje : 230
Data de inscriere : 29/10/2012

Sus In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty Re: Dragnea -TUPEU DE BORFAS

Mesaj Scris de Katana-TACETI DIN GURA ! Mier Oct 09, 2013 4:35 am

Dosarul lui Dragnea este politic! Pentru că au furat voturi!

Citiţi mai mult: Dosarul lui Dragnea este politic! Pentru că au furat voturi! - Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/dosarul-lui-dragnea-este-politic-pentru-ca-au-furat-voturi-1061073.html#ixzz2hCEEs2gw
EVZ.ro
Katana-TACETI DIN GURA !
Katana-TACETI DIN GURA !

Mesaje : 230
Data de inscriere : 29/10/2012

Sus In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty Dragnea, erou de film muncitoresc, coloana sonoră: Deșteaptă-te române! Citiţi mai mult: Dragnea, erou de film muncitoresc, coloana sonoră: Deșteaptă-te române!

Mesaj Scris de RrO RUPT(ă) în cur Mier Oct 09, 2013 4:42 am

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Ratiu1_9a3d7af290
Una dintre cele mai fundamentale lecții de democrație – alegerile libere, neviciate, este ratată, și nu de acum. Ar fi incorect să arătăm cu degetul doar spre episodul referendumului din 2012 sau alegerile din decembrie 2012. Deja celebra declarație a premierului ponta (p de la plagiat) cum că ”sistemul lor a fost mai bun decât al nostru”, unul dintre porumbeii pe care premierul îi scoate pe gură din când în când, este edificatoare. În timp, partidele din România au pus la punct o adevărată rețea a sistemului electoral paralel așa precum mafioții țin contabilitatea dublă a propriilor mașinațiuni prin care spală bani negri.

Cele peste 500 de pagini ale dosarului referendumului care îl are drept eminenţă cenuşie pe Dragnea conţin dimensiunea organizării în piramidă a unui adevărat sistem de sms-uri, de urne portabile purtate prin spitalele patriei cu paturi metalice cu vopseaua pocnită, cu geamuri neizolate, săli de mese unde li se serveşte bolnavilor apă chioară cu câţiva cartofi plutind dezolant. S-au dus direct la căpătâiul lor pentru ca aceştia să pună ştampila acolo unde doresc ei. Nu s-au dat în lături nici de la a-i lua pe oameni pe sus de acasă să-i ducă în secţiile de votare unde să pună ştampila cum vor ei, iar dovada era poza pe telefonul mobil. Morţii au votat de pe lumea cealaltă pentru că acolo o fi mai mult timp liber. Un sistem atât de bine pus la punct de la Herr Dragnea până la ultimul sătean cules din birt şi dus cu arcanul la secţie.  

Această maşinărie s-a perfecţionat în timp, funcţionează aproape perfect în mediul rural acolo unde se câştigă alegerile cu autobuze, cu baroni locali, cu şantaj, cu ameninţări, cu promisiuni, saci de cartofi, ulei şi ţuică. Şi este o legătură între maşinărie şi nivelul precar de dezvoltare (subdezvoltare) care este menţinut în mediul rural. În toţi anii aceştia, lipsa unei strategii de dezvoltare durabilă şi incapacitatea de a accesa fonduri europene au făcut ca mediul rural să fie perfect pentru maşinăria electorală paralelă. E îndeajuns să priveşti ştirile care îi au drept protagonişti pe săteni şi realizezi nivelul scăzut de trai – drumuri proaste, pământ lăsat în pârloagă, şcoli dărăpănate, săteni îmbrăcaţi sărăcăcios fără dinţi în gură, vorbind încâlcit şi prost, o lume săracă ducându-şi traiul de pe o zi pe alta.  
Aceeaşi politică de subminare naţională pe care o instituia NKVD-ul în 1946 prin care statele blocului comunist erau puse la dispoziţia sovieticilor. Celebrele directive conţineau şi liniile directoare pentru ca efectele distrugerii să servească scopului: ”politica faţă de mica gospodărie ţărănească urmează a face gospodăria particulară nerentabilă. De aceea, trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o rezistenţă mai mare din partea ţăranilor, trebuie redusă împărţirea mijloacelor de producţie repartizate lor, concomitent cu creşterea obligaţiilor de predare a cotelor. Dacă nici aşa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura să nu poată asigura aprovizionare cu alimente a ţării, astfel ca necesarul să trebuiască acoperit prin import”.  
Sistemul s-a perpetuat şi după 1989, aceeaşi oameni şi aceleaşi mentalităţi au dus mai departe directivele NKVD. Sistemul a supravieţuit prin ele, nelăsând nimic la întâmplare de la birocraţie, agricultură, industrie până la învăţământ.  
Nu este forţată legătura dintre directivele NKVD, supravieţuirea şi perfecţionarea sistemului şi după 1899 şi maşinăria electorală paralelă. Aceasta este instrumentul prin care se menţine sistemul şi se creează aparenţa de democraţie.  
Aparenţa de democraţie a devenit oficială odată cu integrarea noastră în structurile euro-atlantice, precum şi cu integrarea în Uniunea Europeană. Cine sunt cei care menţin maşinăria? Găsim răspunsul într-o altă directivă NKVD şi anume: ”trebuie extinsă birocraţia statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critica activităţii organelor administrative, însă nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului şi nici funcţionarea normală a aparatului birocratic”. Astăzi, birocraţia este formată din reţeaua de servitori ai sistemului, de clienţi care nu mai pot şi nu mai vor să se extragă din jocul mafiei politico-administrative.
 Performanţele maşinăriei electorale paralele are o istorie în spate. Doar tehnologia de ultima oră este detaliul care face diferenţa faţă de alegerile din 1946. Rudimentar, dar eficient, comuniştii au imaginat şi trimis în teren ”echipe de îndrumători” care străbăteau oraşele şi satele patriei. Spre exemplu judeţul Timiş a fost bătut la pas de 102 echipe, judeţul Cluj – 99 echipe, judeţul Dunărea de Jos – 522 de echipe, se pare că sudul a fost mereu teren de lucru pentru propagandişti. Cei peste 2275 de ”îndrumători” şi-au făcut treaba, iar victoria zdrobitoare (76,60%) de la 19 noiembrie 1946 a fost obţinută prin teroare, nu doar cu propagandă deşănţată, ci prin abuz, agresiuni, crime, devastări de sedii, furturi de urne, maltratarea oficialităţilor şi forţelor de ordine, simpatizanţi împiedicaţi să voteze. La aceea vreme, oficialii străini declarau pe toate vocile că alegerile din 1946 fuseseră grosolan şi brutal falsificate.  
Toate evenimentele care s-au succedat înaintea alegerilor din noiembrie 1946, mai virulente şi mai brutale decât postmodernitatea electorală cu sms-uri, conţin aceeaşi notă comună, pregnantă la USL, devenită un adevărat program politic: dispreţul pentru lege, confiscarea instituţiilor statului şi transformarea acestora în instituţii proprii, abolirea oricăror reguli şi principii. Bătăuşii comunişti de la aceea vreme se dedau la cele mai violente acte împiedicând spre exemplu organizarea Congresului PNL la Oradea, Armata la rândul ei îşi constituia un birou electoral prin care îi îndemnau pe soldaţi să voteze cu comuniştii. Brătianu denunţa printr-un memoriu adresat lui Petru Groza toate abuzurile făcute de comuniştii, însă fără rezultat. Brătianu atrăgea atenţia asupra înscrierilor pe liste electorale ilegale, nerespectarea termenelor de înscriere, liste speciale făcute ilegal, opoziţia care întâmpina greutăţi din partea autorităţilor, iar publicaţiile lor erau cenzurate. Nimic însă nu i-a oprit pe comunişti din drumul lor spre nelegiuirea totală.  
Din cele peste 500 de pagini ale deja celebrului dosar al filmului referendumului paginile conţinând dialogurile între diverşii actori electorali ar putea constitui draft-ul pentru un scenariu de film, documentarea este deja făcută. ”Oamenii noştri din secţiile de votare pot afla repede cine sunt cei care nu au ieşit la vot. Dar trebuie să meargă la ei acasă să îi aducă să voteze!”. ”Ieşiţi cu caravanele şi îndemnaţi cetăţenii să iasă la vot. Difuzaţi alternativ ”Deşteaptă-te române” cu mesajul pe care îl veţi primi imediat!”, aceasta din urmă are un aer proletar, de film alb-negru, cu protagonişti cu şepci, pantaloni largi şi traşi până sus, asudaţi şi cuprinşi de un soi de bucurie muncitorească amestecată nevrotic cu ura de clasă.  
Şi peste toate, Dragnea în rolul principal de erou comunist care face una cu pământul cu duşmanii de clasă care au mai rămas, căci liberali au devenit, aşa precum ne spune El Crin că PSD, urmaşii comuniştilor, sunt ”trup din trupul nostru, din USL” şi viceversa. Comuniştii şi liberali au devenit una. Un final de film muncitoresc în care personajul secundar este El Crin, palid, încercănat, cu mâini albe de domnişor, privind cu albastrul ochilor uşor temător, uneori nesigur, alteori prea sigur pe el. El e personajul secundar din orice film, cel care trădează, însă undeva între climax şi scena finală e momentul în care trădătorul va fi călcat în picioare şi va plăti cu vârf îndesat faptul că şi-a vândut visul/povestea/istoria şi noi toţi ştim asta.


http://www.evz.ro/detalii/stiri/dragnea-erou-de-film-muncitoresc-coloana-sonora-desteapta-te-romane-1061157.html
RrO RUPT(ă) în cur
RrO RUPT(ă) în cur

Mesaje : 484
Data de inscriere : 28/12/2008

Sus In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty Cum poti dovedi crima fara cutit. Cazul Dragnea

Mesaj Scris de Admin Mier Oct 09, 2013 5:00 am

Procurorul din dosarul Referendumul isi construieste acuzarea pe o demonstratie juridica relativ simpla: Liviu Dragnea, uzand de autoritatea si influenta sa de secretar general al PSD, presedinte de Consiliu Judetean, de organizator al campaniei pentru referendum si ce mai era prin partid, comite o asa numita "infractiune de pericol" incurajand furtul masiv de voturi pentru ca Traian Basescu sa fie demis. Cheia de bolta a intregii constructii se gaseste in fraza de mai jos.

"Infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 poate fi comisă, aşadar, atât cu intenţie directă, cât şi cu intenţie indirectă, atunci când persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid şi care urmăreşte obţinerea unor foloase acceptă eventualitatea ca folosul să fie obţinut de cei asupra cărora are influenţă sau autoritate prin mijloace ilicite. În acest sens, în practica judiciară (Î.C.C.J., S.p. nr. 176 din 30.01.2012) s-a reţinut că este fără relevanţă, din perspectiva incriminării din art. 13 din Legea nr. 78/2000, dacă inculpatul a cunoscut sau nu modalitatea concretă în care foloasele necuvenite îi vor fi procurate, neavând importanţă dacă a ştiut elementele de detaliu ale activităţii infracţionale săvârşite de persoanele asupra cărora şi-a exercitat influenţa. Cu privire la folosul urmărit de autorul infracţiunii de corupţie, în literatura juridică (Claudia Florina Uşvat, Infracţiunile de corupţie în contextul reglementărilor europene, Ed. Universul juridic, 2010, p. 144) s-a arătat că acesta poate avea natura unui beneficiu politic şi poate consta într-o susţinere electorală. (...) Pentru existenţa infracţiunii este lipsit de relevanţă dacă, în final, foloasele au fost obţinute sau nu, întrucât momentul consumării coincide cu momentul în care subiectul activ foloseşte influenţa sau autoritatea în scopul propus, infracţiunea fiind una de pericol." (Rechizitoriul in dosarul Referendumul, pag 20 - 21)

Dosarul pare stufos, are 527 de pagini, dar in economia demostratiei conteaza de fapt primele 70-80 de pagini. Din acestea, esenta o gasim in frazele de mai sus. Restul reprezinta relatarea unor cazuri punctuale de frauda din diverse sectii de votare, prezentarea celor mai diverse metode de furturi la urne descoperite prin Teleorman, Dolj sau Olt (schimbarea ultimei cifre din CNP, flasificarea semnaturilor, vot multiplu, mituirea presedintilor sectiilor de votare etc), tehnicalitati, stenograme cam insipide, liste cu zeci de alegatori plecati din tara ale caror voturi au fost furate etc.

Un cititor neavizat, rasfoind rechizitoriul, ramane cu buza umflata: cum, asta-i tot? Nici o inregistrare cu Dragnea, o stenograma, ceva din care sa rezulte clar ca a comandat furtul voturilor? Nici o proba directa, nici o dovada zdrobitoare care sa ne ridice de pe scaun cu degetul acuzator intins catre siretul politician din Teleorman? Si atunci, cum sa nu-i zici dosar politic?

Ziaristii de rea credinta nu se vor mai incurca in detalii si vor concluziona scurt: cazul Dragnea este tras la indigo dupa Nastase si Voiculescu. Nu exista probe, clar ca-i facatura, razbunarea lui Basescu.

Ne aflam in fata unor situatii mai putin obisnuite. Desi pare de la sine inteles ca Dragnea a coordonat un sistem de fraudare a votului la referendum, este cam dificil de probat in instanta. Pe cat de logic suna constructia juridica, pe atat este de fragila.

Cazul Dragnea seamana, intr-adevar, cu Nastase si Voiculescu, dar din alt punct de vedere. Toti acesti politicieni importanti actioneaza sofisticat, inteligent, nu prea lasa urme grosolane, dar vor beneficia intr-un fel sau altul de actiunile ilicite desfasurate de subalternii lor (milioane de euro, sute de mii de voturi furate). Veriga slaba in toate aceste dosare este tocmai capacitatea de a dovedi legatura dintre creierul intregii operatiuni si executanti.

Tocmai pentru ca avem de-a face cu situatii complexe, exista o baza legala (legea 78/2000) pentru a construi un rechizitoriu sau pentru a pronunta o condamnare impotriva unui lider politic, cum s-a intamplat in cazurile Nastase si Voiculescu. Totul depinde de vointa si curajul procurorului de a conduce investigatia, de soliditatea argumentarii care sta la baza actului de acuzare, de forta probelor, cate sunt.

Apoi, totul se joaca in instanta, unde judecatorul are o marja de manevra destul de larga intre doua solutii posibile: achitare sau condamnare. In general vorbind, fara legatura cu acest caz particular, in cazul coruptiei politice conteaza mult daca avem de-a face cu judecatori capabili sa vada situatia in ansablu, sau cu magistrati care se vor pierde in detalii, curajosi sau mai lasi din fire.

Liviu Dragnea are, la fel ca Voiculescu sau Nastase, posibilitatea de a se victimiza relativ usor si credibil, cel putin in fata marelui public. In fond, nu le-a spus o secunda primarilor sa fure voturi, ceea ce-i adevarat. Nu putea controla ce fac mii de oameni in tara, fiecare raspunde pentru faptele lui. Simpla mobilizare a propriilor oameni nu este infractiune, asa procedeaza toate partidele in ziua votului. Se pedepseste doar promisiunea sau acordarea de bani, bunuri sau alte foloase in schimbul votului. Si, atunci? Unde-i vina lui Dragnea?

Daca va fi gasita vreuna, va fi exact ca la Voiculescu sau Nastase: prin probe circumstantiale, indirecte, marturii si declaratii care dovedesc dincolo de orice dubiu ca infractiunile comise sunt rezultatul influentei si autoritatii exercitate de cineva perfect identificabil, in nici un caz efectul "telepatiei", "sir de coincidente stranii" sau actiuni "din proprie initiativa". Si tocmai pentru ca avem deja precedent in Romania, procurorul de caz in dosarul Dragnea a invocat in rechizitoriu condamnarea definitiva a lui Adrian Nastase in dosarul Trofeul Calitatii, caz demonstrat de coruptie politica.

Coruptia politica nu seamana deloc cu actele clasice de coruptie, unde cineva da si altcineva ia mita pentru a obtine un folos necuvenit. Coruptia politica sta in capacitatea cuiva de a-i determina pe altii sa comita ilegalitati fara a se implica direct in actiuni de incalcare a legii.

Golaniile se fac in politica exact asa cum povestesc doi interlocutori in dosarul Referendumul, nestiind ca sunt interceptati. Unul povesteste altuia cum a luat milionul, bani pentru voturile furate, fara ca mituitorul sa scoata un cuvant, iar celalalt exclama: Pe muteste ti i-a dat!

Pe scurt, fiecare stie ce are de facut, pe muteste. Nu-i nevoie de prea multa vorbarie, cand e vorba de furat politicienii se inteleg din priviri sau, cum ar zice Catalin Voicu, "acum vorbesc sa intelegeti dumneavoastra". Totul e sa-i poti dovedi si sa vrei.

Opinia publica s-a obisnuit cu crima clasica: nu exista asasin daca lipseste cutitul. In politica, lucrurile se intampla si altfel: asasinul exista chiar daca toti complicii sai inghit la un moment dat cutitul pentru a sterge urmele crimei.

Important e sa stabilesti convingator cine este beneficiarul crimei si schema prin care a ucis cu mana altora. Acest gen de caz va fi intotdeauna greu de explicat, usor de demolat public din doua vorbe. Este, daca vreti, genul de finete juridica care se transeaza in instanta, nu in ziare sau la televizor.
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-15759243-cum-poti-dovedi-coruptia-politica-crima-fara-probe-directe-cazul-dragnea.htm

Admin
Admin

Mesaje : 9961
Data de inscriere : 20/12/2008

https://naspa.forumgratuit.ro

Sus In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty s.m.s.-uri

Mesaj Scris de BEAU & BEAU Mier Oct 09, 2013 5:03 am

Iata SMS-uri care incalca, daca nu Legea Electorala, macar Legea de protectie a datelor cu caracter personal:
- Orele 15:20:30: „Pentru fiecare SV se va face urgent o listă a cetăţenilor care nu au venit la vot”.
- Orele 15:20:49: „Echipele noastre vor merge acasă la cetăţenii care nu au venit până acum şi îi vor aduce la vot”.
- Orele 15:21:10: „Repet: vor merge la ei acasă să-i aducă la vot. Arătaţi aceste mesaje şi celor de la PNL”.
- Orele 16:47:42: „PSD-SG: Coordonatorii PSD şi PNL de la fiecare secţie de votare să meargă ACASĂ la familiile care nu au venit la vot şi SĂ LE ADUCĂ SĂ VOTEZE!”.
- Orele 16:51:15: „Oamenii noştri din secţiile de votare pot afla repede cine sunt cei care nu au ieşit la vot. Dar trebuie să meargă la ei ACASĂ să îi aducă să voteze!”.
- Orele 17:37:32: „PSD-SG: Mobilizaţi toţi membrii PSD şi PNL, daţi fiecăruia lista cu cei care nu au votat, să meargă la ei ACASĂ şi să-i aducă să voteze, nu să-i aştepte la SV!”.
BEAU & BEAU
BEAU & BEAU

Mesaje : 198
Data de inscriere : 21/05/2013
Varsta : 59

http://romanicablues.wordpress.com/

Sus In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty dupa fapta si rasplata

Mesaj Scris de BEAU & BEAU Mier Oct 09, 2013 5:06 am

Legea 35/2008 Articolul 4 Aliniatul 4
Art. 4.
...
(4) Participarea cetăţenilor la alegeri se face pe baza liberului consimţământ al acestora. Nimeni nu are dreptul de a exercita presiuni asupra unui alegător pentru a-l determina pe acesta să participe sau să nu participe la alegeri.
-------------
Orele 16:51:15: „Oamenii noştri din secţiile de votare pot afla repede cine sunt cei care nu au ieşit la vot. Dar trebuie să meargă la ei ACASĂ să îi aducă să voteze!”.
- Orele 17:37:32: „PSD-SG: Mobilizaţi toţi membrii PSD şi PNL, daţi fiecăruia lista cu cei care nu au votat, să meargă la ei ACASĂ şi să-i aducă să voteze, nu să-i aştepte la SV!”.

Art. 52. – (1) Împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de vot sau de a fi ales constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

"Aducerea de acasa" inseamna impiedecarea liberului exercitiu al dreptului de vot si al liberului consimtamant
BEAU & BEAU
BEAU & BEAU

Mesaje : 198
Data de inscriere : 21/05/2013
Varsta : 59

http://romanicablues.wordpress.com/

Sus In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty Ddragneo , la căt mai multi ani monșer !

Mesaj Scris de VANATOR_de_VAMPIRI Mier Oct 09, 2013 5:12 am

Sa speram ca Dragnea va lua macar un deceniu la Hotel Bombonel. Si asta ca biata constitutie schioapa si chioara zice ca poporu' e suveran prin vot. Da' Dragnea zice ca nu, ca el e mai suveran. Si iete-te Costele cum Dragnea simte miros de fiare la manute. Daca Nastase îi explica cum se ridica sapunul de pe jos (din baie, fireste), Dragnea va lua un 10 la reeducare.

La căt mai multi ani monșer !
VANATOR_de_VAMPIRI
VANATOR_de_VAMPIRI

Mesaje : 343
Data de inscriere : 28/03/2010
Varsta : 60
Localizare : undeva in Est

Sus In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty Pesedistii ii vor capul lui Liviu Dragnea

Mesaj Scris de Admin Mier Oct 09, 2013 7:15 am


Admin
Admin

Mesaje : 9961
Data de inscriere : 20/12/2008

https://naspa.forumgratuit.ro

Sus In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty cititi si va cruciti dar nu va craciti

Mesaj Scris de MĂ DOARE IN PULA Vin Oct 11, 2013 2:24 pm

MĂ DOARE IN PULA
MĂ DOARE IN PULA

Mesaje : 62
Data de inscriere : 14/08/2013

Sus In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty batista pe tambal

Mesaj Scris de MĂ DOARE IN PULA Vin Oct 11, 2013 2:25 pm

VANATOR_de_VAMPIRI a scris:Sa speram ca Dragnea va lua macar un deceniu la Hotel Bombonel. Si asta ca biata constitutie schioapa si chioara zice ca poporu' e suveran prin vot. Da' Dragnea zice ca nu, ca el e mai suveran. Si iete-te Costele cum Dragnea simte miros de fiare la manute. Daca Nastase îi explica cum se ridica sapunul de pe jos (din baie, fireste), Dragnea va lua un 10 la reeducare.

La căt mai multi ani monșer !
De ce nu poate Basescu sa-l suspende pe Dragnea
http://www.pesurse.ro/2013/10/07/de-ce-nu-poate-basescu-sa-l-suspende-pe-dragnea/#news
MĂ DOARE IN PULA
MĂ DOARE IN PULA

Mesaje : 62
Data de inscriere : 14/08/2013

Sus In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty Dictatorul nu iarta , Dragnea va fi fiert in tuica fiarta

Mesaj Scris de MĂ DOARE IN PULA Vin Oct 11, 2013 2:27 pm

Admin a scris:
Dragnea îi răspunde lui Băsescu: Lui i-au cerut demisia 7,4 milioane de oameni. Cine ar trebui să plece?
http://adevarul.ro/news/politica/dragnea-raspunde-basescu-i-au-cerut-demisia-74-mil-oameni-trebui-plecel-1_525402e7c7b855ff561388da/index.html

UN COMENTARIU BONUS
Desi ai facut totul pentru a-l da jos pe Basescu, ai avut , pana acum, o atitudine destul de rezervata, chiar decenta as spune. Si iata ca, pe masura ce se strange latul, iti dovedesti caracterul de mujic, de catel pus de Ponta sa latre la poarta ! L-ai slujit cu devotament, convins ca premierul e un zid de netrecut intre tine si lege si iata ca nu e asa. Se zburleste si el la procurori ca sa sperie judecatorii, dar tot mai anemic. Asa ca singura sansa e tot parlamentul. O adunatura de infractori al caror unic interes e sa faca avere, indiferent cum, si care fac legile necesare slujirii acestui deziderat (vezi cazul Ghita -RTV). E ca si cum ai pune puscariasii de la Jilava sa faca ei regulile interne ! Acolo va e locul la toti !!!


Stenograme în dosarul referendumului. Dragnea: Organizaţi-vă să mi-i aduceţi pe toţi la vot, băi! Îi legaţi, îi luaţi în braţe. S-o ia din casă în casă.
http://www.pesurse.ro/2013/10/07/stenograme-n-dosarul-referendumului-dragnea-organi/#news

bounce bounce bounce bounce bounce bounce bounce bounce 
MĂ DOARE IN PULA
MĂ DOARE IN PULA

Mesaje : 62
Data de inscriere : 14/08/2013

Sus In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty Rechizitoriu

Mesaj Scris de DORIANA-YOKO Vin Oct 11, 2013 2:47 pm

DORIANA-YOKO
DORIANA-YOKO

Mesaje : 900
Data de inscriere : 24/03/2010

Sus In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty De ce sunt importante dezvăluirile procurorului Lucian Papici

Mesaj Scris de Admin Mier Oct 16, 2013 4:44 pm

Un interesant interviu i-a acordat procurorul DNA, Lucian Papici, lui Alexandru Căutiș de la Revista Kamikaze, un interviu care, într-adevăr, merită citit. Procurorul vorbește așa cum și gândește. Clar și fără prea multe menajamente. Descrie, în esență, o luptă teribilă a oamenilor politici din actuala guvernare de a pune mâna, cu orice preț, pe Justiție. Și ca să stăpânească Justiția, puterea a vrut, în primul rând, să-i reducă la tăcere pe procurori. Asta s-a dorit. Dar nu s-a reușit.
De ce mai este foarte important interviul dat de Papici? Pentru că ne transmite nouă, tuturor, opiniei publice și întregului sistem judiciar că Justiția se face cu oamenii care nu se înclină, care nu cedează, care nu abdică, indiferent de ce lor li se pune pe masă. În mod clar, acesta mesajul esențial.

Ce spune Lucian Papici în interviu? Că "împricinatul" Liviu Dragnea i-a transmis, "într-un mod subliminal, onctuos, pe sub mustață" că, dacă "o lasă mai moale", Papici ar fi putut să obțină o altă funcție. "Or, eu nu pot să fac așa ceva", spune procurorul. Mai precis, Lucian Papici ar fi trebuit să nu-l trimită pe Liviu Dragnea în judecată în dosarul referendumului iar, astfel, imediat o altă funcție procurorului i-ar fi fost garantată. Procurorul nu a cedat și foarte bine a făcut. Un urmărit penal, așa cum era Liviu Dragnea la acea oră, într-un dosar epopee a furtului în alegeri, nu poate dicta rezoluții în dosare și nici nu poate negocia/ impune funcții în sistemul judiciar, indiferent de puterea pe care vremelnic o deține. Și asta chiar trebuie reținut.

Din declarațiile procurorului mai reiese că, pe acest dosar, lupta a fost extrem de dură. Procurorul Gheorghe Bocșcan care, inițial, s-a ocupat de speță i-a zis, la un moment dat lui Daniel Morar "că oare n-ar trebui să-l ducă pe Dragnea la arestare preventivă". Deci părea foarte determinat să-și facă bine cercetarea, notează procurorul. "Peste ceva timp însă Morar mă cheamă și-mi spune: Vezi că Bocșan nu vrea să meargă mai departe, s-a întâmplat ceva ciudat cu el, dă înapoi. Bocșan a condus foarte bine dosarul până la Dragnea, fraudele de la secțiile de votare sunt investigate de el. Dar lipsea clu-ul acestui dosar, cine i-a influențat pe acești aranjori de la secțiile de votare, implicarea lui Dragnea. La scurt timp, chiar Bocșan m-a anunțat că renunță, pentru motive personale (...) Să zicem că și-a pierdut benzina pe parcurs. Eu cred că mai degrabă i-a găurit cineva rezervorul. Și atunci m-a chemat Morar pe mine să preiau dosarul, în faza lui cea mai grea, respectiv formularea acuzării în sarcina lui Dragnea".
Așa s-a și scris istoria. Lucian Papici a preluat dosarul chiar dacă era șef de secție, Bocșan a fost propus de ministrul Justiției, Robert Cazanciuc/ PSD, șef de secție în locul lui Papici, apoi, în mod la fel de inexplicabil, a fost retras, Papici a fost în continuare delegat pe funcție, a semnat trimiterea în judecată a lui Dragnea și, în doar 8 zile, a fost decapitat.

În același interviu, procurorul Lucian Papici mai dă un exemplu care, în aceeași cheie, arată că actuala putere negociază Justiția numai cu oamenii slabi: cazul procurorului Iuliana Bendeac, cea care "se blocase" doar la arestarea lui Sorin Alexandrescu, în dosarul de șantaj. Ca atare, același Lucian Papici a decis, ca șef de secție, să-l introducă și pe procurorul Gheorghe Popovici în dosar pentru a putea fi finalizat așa cum arătau toate probele. "Meritul incontestabil al acelui dosar este al lui Popovici", mărturisește procurorul Papici.
Însă ce s-a întâmplat? Tocmai Iuliana Bendeac, cea care nu reușea să-și finalizeze propriile dosare, a fost delegată de Cazanciuc să ocupe șefia secției I, în urma decapitării lui Papici. A stat o săptămână și jumătate pe funcție, a fost retrasă, iar acum șefia șecției I, motorul DNA, este ocupată de Gheorghe Popovici.

"Da, stranie coincidență", răspunde procurorul Papici, întrebat fiind de ce tocmai oamenii slabi, care au dus dosarele importante până la jumătate, care nu au avut curajul să meargă până la capăt, au fost tocmai cei preferați pentru funcții de actuala putere.

"( n.m. Bendeac) a fost chemată de ministrul Cazanciuc, i s-a propus și cred că a acceptat imediat funcția, fără să o informeze pe doamna Kovesi. Așa ceva nu s-a întâmplat niciodată în mandatul lui Morar, să nu-i spui șefului tău că te cheamă ministrul la o discuție. Și eu am fost chemat, și Mariana Alexandru, și Gheorghe Popovici. Noi toți am anunțat-o pe Codruța Kovesi. Procurorii Bendeac și Bocșan nu au informat-o pe Kovesi când s-au dus la discuții cu Cazanciuc," povestește Papici.

Faptele arată că procurorii buni, puternici, hârșâiți prin marile dosare, cu reală experiență anticorupție - Papici, Alexandru și Popovici- nu au ajuns inițial pe funcții. Au fost, bineînțeles, preferați ceilalți. În ciuda regulamentelor, tuturor normelor și cutumelor, asta s-a dorit să se impună cu orice preț și cu toată puterea la șefia celei mai importante secții din DNA, știindu-se perfect însemnătatea acelor funcții.
Tipul acesta de personalitate influențabilă, de caracter vulnerabil sau predispus negocierii a fost ales inițial în detrimentul oricărei continuități a luptei anti-corupție. Pe scurt, doar asemenea gen de oameni "cu rezervoare ușor de găurit " pot fi controlabili. Și foarte probabil așa s-au gândit că pot dicta și toate rezoluțiile pe dosare importante. Dar tot nu s-a reușit.
Adevărul este că numai intervențiile externe, în principal cea a Departamentului de Stat al SUA, și alți câțiva oameni care nu au cedat, printre care și procurorul șef, Laura Codruța Kovesi, au salvat săptămâna trecută situația. DNA, cu cei 20-25 de procurori din secția I și a II-a, a fost pe muchie de cuțit.
La 24 de ani după Revoluție, ireversibilul în anchetarea și condamnarea corupților, vedem foarte limpede că încă nu a sosit.

În interviu, Lucian Papici este întrebat și de vorbele pe care i le-a adresat, la final de 2011, președintele Băsescu și se apucă să explice strategia de anchetă a unui procuror. Mai spune și despre procurorul Ponta că, atunci când profesa, "nu sărea cu nimic în evidență, nu a arătat nimic la Parchetul General și acum vine să dea lecții".
La fel de clar este că independența unui procuror se măsoară și atunci când merge tot înainte în ciuda criticilor nemeritate din partea unui președinte, dar și când își evaluează un fost coleg de breaslă care și-a abandonat meseria, preferând să sară în cealaltă parte a baricadei care l-a propulsat premier.

O știe toată lumea. Valoarea reală a unui procuror o dau numai și numai rezultatele muncii lui. Ele se cuantifică prin dosare instrumentate soluționate cu condamnări în instanță. Și asta echipa Papici-Alexandru a avut din plin.
În timp ce era șef al secției I, Lucian Papici a lucrat ca principal procuror de caz, alături de Mariana Alexandru, în multe dosare complexe, printre care și dosarul Voicu și teribila rețea din Justiție. "Ne-am înhămat la muncă, ne-am asumat riscuri. (...) Sunt un tip care respectă ideea de Justiție. Asta nu înțeleg politicienii. Că mai sunt și oameni care țin la principii în țara asta", mai spune procurorul în interviu.

Când, în ciuda tuturor, după 5 ani după ce am scris primele rânduri pe acest blog despre Voicu, procurorul Lucian Papici a declarat într-un alt interviu că acest caz Voicu l-a impresionat "cel mai mult, mai mult decât dosarul Năstase", că Voicu "avea rețeaua cel mai mai bine conturată din toate dosarele" în care a lucrat- cu rețele obsure în magistratură, că "erau tot felul de chestiuni care afectau siguranța națională" și că este dosarul care, la experiența pe care o are, i-a plăcut cel mai mult ca "problematică, rezonanță și complexitate"....am avut proba, negru pe alb, că toată lupta nu a fost degeaba.

Un dosar, la prima vedere, al unui obscur senator care s-a finalizat printr-o reformă reală, clară a Justiției și care a reușit să impresioneze un procuror foarte important - prin mâna căruia au trecut și marile cazuri de corupție- pe mine, toate acestea, ca jurnalist, m-au onorat.

Până la urmă, în țara asta, oamenii care țin cu adevărat la principii sunt...mai mulți.
http://sorinamatei.blogspot.ro/2013/10/de-ce-sunt-importante-dezvaluirile.html

Admin
Admin

Mesaje : 9961
Data de inscriere : 20/12/2008

https://naspa.forumgratuit.ro

Sus In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty Radu Stroe, clona lui Dragnea de la DNA

Mesaj Scris de BEAU & BEAU Vin Oct 18, 2013 5:59 am

Odata cu trimiterea sa in judecata, procurorii anticoruptie l-au bifat si pe Liviu Dragnea de pe lista de prioritati. Asa ca acum se pot ocupa linistiti de jumatatea in oglinda a dosarului „Referendumul”, in care sunt implicati mai multi lideri liberali. Iar daca Teodor Atanasiu si Dumitru Samson, fiul fostului ministru al Apararii, Corneliu Dobritoiu, sunt deja urmariti penal si se indreapta vertiginos spre trimiterea in judecata, din spate vine tare si Radu Stroe. Cel care joaca practic rolul in varianta liberala al lui Dragnea, actualul ministru de Interne fiind chiar suspectat ca a vrut sa castige intrecerea stahanovista cu fruntasul pesedist la raportarea „umflata” a numarului de alegatori.

Lotul la Cluj

Dupa ce Liviu Dragnea va da piept cu judecatorii din cauza dosarului de la care se astepta cel mai putin, politicienii implicati in cercetarile privind suspiciunile de fraudare a referendumului de anul trecut nu mai iau deloc in bascalie aceasta speta. Iar daca PSD-ul a platit cu varf si indesat prin sacrificarea ditamai vicepremierului, se pare ca a venit acum randul PNL sa-si predea obolul. Pana acum se stia ca in vizorul procurorilor se afla doar presedintele liberalilor din Alba, Teodor Atanasiu. Care, de altfel, este deja urmarit penal, DNA Cluj acuzandu-l de „ folosirea influentei in scopul obtinerii unor foloase de natura electorala partidului din care face parte”, adica aceeasi infractiune comisa si de Liviu Dragnea. In plus, Atanasiu mai este acuzat si ca a dat mita in bani si diverse produse. Prin ricoseu, in aceeasi ancheta este atins si Corneliu Dobritoiu, fiul acestuia, Dumitru Samson, fiind la randul sau urmarit penal. Numai ca la „Lotul Cluj” s-ar putea adauga si numele unuia dintre „greii” PNL, procurorii cautand acum martori care sa confirme rolul jucat de Radu Stroe in „umflarea” cifrelor de la referendum.

I-a luat fata!

Daca Liviu Dragnea s-a rezumat doar sa dea indicatii la mobilizarea sub orice forma a electoratului propriu, Radu Stroe s-a dovedit mult mai taliban. Astfel, dupa cum se sustine in autodenuntul inaintat la DNA de catre senatorul Valer Marian, afland ca Dragnea a fost la Cluj si a organizat o sedinta de taina cu liderii PSD din zona, Radu Stroe, pe atunci secretar al PNL, a preluat si el modelul. Numai ca le-ar fi cerut liberalilor transilvaneni, dupa ce a ajuns si el la Cluj, sa raporteze din start cate 50 de votanti in plus la fiecare sectie! Aceste acuze ale fostului senator pesedist reprezinta, de altfel, unul dintre punctele de plecare ale anchetei DNA.

Veriga slaba

Iar procurorii anticoruptie ar putea strange surubul marturisilor tocmai la unul dintre fruntasii liberali din zona, indicat ca a participat la intalnirea cu pricina, la care Stroe a vrut sa-i ia fata lui Dragnea. Este vorba despre presedintele CJ Satu Mare, Adrian Stef mai fiind implicat, pe langa dosarul „Referendumul”, in alte doua anchete DNA in curs de desfasurare. Iar cum cumnatul sau, Ovidiu Silaghi, a reusit sa fuga de denunturile lui Nelu Iordache tocmai la Bruxelles, unde l-a trimis intr-un exil de lux insusi Crin Antonescu, toata „presiunea” anchetei cade acum pe umerii lui Stef. Cel care are de ales intre a-l sustine pana in panzele albe pe Radu Stroe sau a se gandi ca, totusi, dosarul mitei de la Transporturi este extrem de avansat. Lucru bine stiut, de altfel, si de un alt suspect in acest caz, celebrul Remus Span. Insa pe loialitatea oamenilor sai s-a bazat si Dragnea si uite ca primul termen de judecata se apropie deja vertiginos… Iar lui Radu Stroe i s-ar crea astfel, in sfarsit, motivul oficial de a fi zburat din guvern, dupa modelul Vosganian.



http://www.enational.ro/dezvaluiri/radu-stroe-clona-lui-dragnea-de-la-dna-343057.html/#ixzz2i2k0CCgo
BEAU & BEAU
BEAU & BEAU

Mesaje : 198
Data de inscriere : 21/05/2013
Varsta : 59

http://romanicablues.wordpress.com/

Sus In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty Procesul lui Liviu Dragnea va începe mai devreme

Mesaj Scris de VANATOR_de_VAMPIRI Vin Oct 18, 2013 9:06 am

Înalta Curte deCasație și Justiție a decis devansarea primului termen din dosarul ‘Referendumului” în care este inculpat vicepremierul Liviu Dragnea. Acesta va începe pe 15 noiembrie. Dragnea este acuzat ca si-a folosit influenta pentru a incerca sa determine mai multi lideri locali sa fraudeze referendumul pentru demiterea președintelui României. Initial procesul ar fi trebuit sa înceapă în februarie 2014, dar procurorii au cerut un nou termen, pentru ca se asigura celeritatea judecării cauzei.
http://www.legal-news.ro/procesul-lui-liviu-dragnea-va-incepe-mai-devreme/
VANATOR_de_VAMPIRI
VANATOR_de_VAMPIRI

Mesaje : 343
Data de inscriere : 28/03/2010
Varsta : 60
Localizare : undeva in Est

Sus In jos

Dragnea -TUPEU DE BORFAS Empty Re: Dragnea -TUPEU DE BORFAS

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum