NE VOM INTOARCE INTR-O ZI -SINE IRA ET STUDIO -DESPRE MISCAREA LEGIONARA

pe site

LOCATIA ORIGINALA

PROLEGOMENE

Continuăm si azi să discutăm omisiunile voite si tendentioase din cartea dlui Djuvara O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri. La pag. 216, citez:

Să revenim la soarta legionarilor în timpul dictaturii regale. Aici a făcut regele Carol un lucru absolut inadmisibil pentru un suveran — si chiar pentru orice guvernant —: s-a „dezbărat” de persoana „charismatică” a lui Codreanu prin asasinat. S-a montat (pe când regele era în vizită oficială la Hitler, în noiembrie 1938) o pretinsă evadare din închisoarea unde Codreanu fusese închis după un proces politic, si a fost sugrumat împreună cu toti cei care-i executaseră pe I. G. Duca si pe Stelescu. Suprimarea „Căpitanului” si arestarea principalilor fruntasi ai miscării au dus la dezorganizarea Legiunii si la propulsarea la rangul întâi a unui mediocru complotist, Horia Sima.

Da, cam asta e totul. Si acum, câteva observatii pe marginea acestui text. Să facem pentru început observatia că dl. Djuvara vorbeste despre Carol al II-lea ca despre principalul vinovat pentru acest “lucru absolut inadmisibil pentru un suveran”. Nu domnule Djuvara, este o crimă politică, terorism de stat 100%. Carol al II-lea nu l-a suprimat cu mâna sa pe Căpitan, ci a folosit institutiile statului, principalul artizan fiind ministrul de interne în functie, numit de către suveran, este vorba de Armand Călinescu, iar principalul executant, generalul Gabriel (Gavrilă) Marinescu, prefectul Politiei. Am văzut într-unul din episoadele anterioare cum acestia doi, împreună cu maresalul palatului, Ernest Urdăreanu planificaseră încă din 1 martie 1937 asasinarea Căpitanului, si cum Gavrilă Marinescu îi făcuse deja regelui propuneri concrete. O altă chestiune, omisă cu bună stiintă de către dl. Djuvara este motivul arestării si condamnării Căpitanului. Dânsul vorbeste despre un proces politic. Nu domnule, n-a fost numai proces politic, ci o înscenare judiciară în toată regula, montată de către Armand Călinescu, la instigarea lui Nicolae Iorga. Dînsul ne vorbeste mai la vale despre asasinarea ulterioară a celor doi. Mai precis vorbeste despre asasinarea lui Armand Călinescu, în septembrie 1939 (în 21 septembrie 1939), ca răzbunare – pentru ce? asta dl. Djuvara nu ne mai spune – si despre asasinarea lui Iorga, în noiembrie 1940, fără a preciza motivul. Ati înteles? Eu am înteles foarte clar. dl. Djuvara nu vrea să întelegem că a fost vorba de două acte de justitie, este drept, în afara legii, ci despre furia oarbă a bestiilor legionare, asta e sintagma oficială, ca să zic asa. Despre odiosul criminal Armand Călinescu am discutat suficient. Să vorbim acum putin si despre Nicolae Iorga.

Născut în 1871, Nicolae Iorga era o adevărată legendă. Ambitios, a fost obsedat de ideea de a aborda absolut toate domeniile, istorie, pedagogie, publicistică, politică, cu aceeasi competentă. Desi a avut o lungă carieră politică, rezultatele au fost jalnice. Guvernul condus de el între aprilie 1931 si iunie 1932 este considerat a fi cel mai slab din toată istoria modernă a României. Toată viata a fost o personalitate orgolioasă si dominatoare. Spre sfârsitul vietii, a fost tot mai avid de titluri si functii. Cum spuneam si în seria dedicată “marelui vizionar” Nicolae Titulescu, si el a fost tot timpul un mare admirator al Frantei, fată de care considera că avem o “datorie ereditară”, dar si un sustinător neconditionat al monarhiei. Iată ce notează Constantin Argetoianu în 6 decembrie 1937, în toiul campaniei electorale pentru ultimele alegeri libere din România interbelică, citez:

Duminică s-au tinut două mari întruniri, una guvernamentală cu Iorga la Bucuresti, alta national-tărănista cu Maniu la Brasov. Iorga, după ce a injurat pe toată lumea — pe ardeleni i-a bestelit în asa măsură încât cei prezenti în sală au iesit, a făcut apel la unirea tuturor în jurul Regelui. Cunoscuta logică a lui Fute-Vânt…

(Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice, vol. III (1 iulie–31 decembrie 1937), editie de Stelian Neagoe, Editura Machiavelli, Bucuresti, 2001, p. 266.

Edificator, nu? Devotat trup si suflet regelui din prima până în ultima clipă! Dar nu asta este important, ci faptul că a furnizat lui Armand Călinescu pretextul arestării si condamnării Căpitanului. O scrisoare personală de repros, adresată lui Iorga publicistul, si nu lui Iorga consilierul regal, a constituit pretextul acuzatiei de ultraj la adresa unui înalt functionar. Istoricii lui peshte prăjit, corecti dpdv politic, sustin că asa a fost, în fine, continutul scrisorii se cunoaste, se poate găsi cu usurintă integral pe net, asa că oricine poate aprecia cât a fost de insolentă. În urma procesului, Căpitanul a fost condamnat la sase luni de detentie. Nemultumit de rezultat, în urma presiunilor regelui, Armand Călinescu înscenează un alt proces, în urma căruia, Căpitanul este condamnat la 10 ani de muncă silnică la ocnele de sare, pentru “cârdăsie cu o putere străină”. Proba supremă a fost o telegramă de felicitare adresată lui Adolf Hitler. A urmat asasinarea Căpitanului, împreună cu Nicadorii si Decemvirii, în conditiile cunoscute. Dl. Djuvara nu mentionează nici măcar conditiile în care s-a produs strangularea celor 14 legionari. O serie de imbecili cu pretentii de istorici, atunci când vorbesc despre această crimă abominabilă, unică prin barbaria ei în toată istoria Europei, crimă ce ne aruncă în bezna istoriei, crimă demnă de un Gingis-Han, vorbesc întotdeauna la modul se pare că… Nu domnilor, lucrurile sunt clare, nici măcar comunistii n-au schimbat nimic în derularea faptelor. Lucrurile s-au derulat exact asa cum sunt descrise punct cu punct în raportul detailat al comisiei de anchetă instituite în 1940, din ordinul lui Antonescu. Raportul se găseste integral în lucrarea Pe marginea prăpastiei, un fel de rechizitoriu al guvernării legionare. Mai există depozitia plutonierului Sârbu, cel ce l-a strangulat pe Căpitan, depozitie ce se poate găsi integral pe net. Deci nu se pare nimic, totul este extrem de clar. Atâta doar că domni precum cei pomeniti mai sus, ca si dl. Djuvara de altfel, încearcă să sporească confuzia prin ambiguitate. Inutil să repet că fraza dlui Djuvara, citată mai înainte, cea cu Horia Sima, mediocrul complotist, o regăsim citată în wikipedia, articole de ziar scrise de diversi semidocti, emisiuni de televiziune, etc…, peste tot unde se pot însuruba adânc de tot în mintea unei populatii cu creierul spălat în prealabil. Cutremurător este faptul că nici un politician nu a protestat fată de această oribilă crimă. Un adversar politic puternic fusese scos miseleste din competitie. Dar nu numai atât. Oricum am lua-o, este inimaginabil. Teologul Gh. Racoveanu (1900-1967) îsi aminteste cum si de această dată bătrânul profesor Nicolae Iorga a tinut să iasă în fată, afirmând într-una din comisiile Senatului, citez:

Ei, Domnilor! V-ati speriat? V-ati speriat de niste copiii? Eu, Domnilor, l-am întrebat odată pe Colonelul Boyle [J.W. Boyle - atasat militar anglo-canadian, salvatorul coloniei românesti din Odesa în timpul revolutiei bolsevice – NA]: Cum ai putut Dumneata, Domnule, să salvezi singur colonia românească din Odesa, în vremea revolutiei bolsevice?». Si Colonelul Boyle mi-a răspuns: Domnule Profesor, eu sunt canadian si vânător, iar la noi, în Canada, vânatul cel mai al dracului e câinele sălbatic. Te atacă în haită. Poti să dobori Dumneata unul, doi, patru; cei ce rămân te sfâsie. Ei, dar de esti vînător cu experientă, vei observa Dumneata că în grămada care atacă este unul care conduce. Pe acela de-l tintesti între ochi, toată liota se împrăstie!.

Ei bine, desi părea să simbolizeze dorinta de primenire a clasei politice românesti, de revenire la morala crestină, Căpitanul va sfârsi strangulat, împuscat în spate si ars cu acid sulfuric, tintit între ochi, exact asa cum spunea Iorga. Sau, cum spunea dl. Djuvara, regele “s-a dezbărat” de el. N-am înteles cum devine chestia cu dezbăratul, care, dacă e să ne luăm după DEX, înseamnă a se dez-obisnui de un nărav, un viciu, un obicei rău. În fine, o las asa cum e, presupun că dl. Djuvara a încercat o metaforă, dar nu prea i-a iesit. In imagine, cei doi asasini ai Căpitanului, Iorga, autorul moral, si Armand Călinescu, principalul responsabil, în calitate de ministru de interne în exercitiu. Amândoi îsi vor primi pedeapsa bine-meritată, primul după nici un an de la asasinat, al doilea exact la doi ani distantă.(va urma)
http://mizeriaistoriei.wordpress.com/2013/09/25/minciunelele-dlui-djuvara-21/

Continuăm si azi să discutăm omisiunile voite si tendentioase din cartea dlui Djuvara O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri. La pag. 216, citez:

Să revenim la soarta legionarilor în timpul dictaturii regale. Aici a făcut regele Carol un lucru absolut inadmisibil pentru un suveran — si chiar pentru orice guvernant —: s-a „dezbărat” de persoana „charismatică” a lui Codreanu prin asasinat. S-a montat (pe când regele era în vizită oficială la Hitler, în noiembrie 1938) o pretinsă evadare din închisoarea unde Codreanu fusese închis după un proces politic, si a fost sugrumat împreună cu toti cei care-i executaseră pe I. G. Duca si pe Stelescu. Suprimarea „Căpitanului” si arestarea principalilor fruntasi ai miscării au dus la dezorganizarea Legiunii si la propulsarea la rangul întâi a unui mediocru complotist, Horia Sima.

Da, cam asta e totul. Si acum, câteva observatii pe marginea acestui text. Să facem pentru început observatia că dl. Djuvara vorbeste despre Carol al II-lea ca despre principalul vinovat pentru acest “lucru absolut inadmisibil pentru un suveran”. Nu domnule Djuvara, este o crimă politică, terorism de stat 100%. Carol al II-lea nu l-a suprimat cu mâna sa pe Căpitan, ci a folosit institutiile statului, principalul artizan fiind ministrul de interne în functie, numit de către suveran, este vorba de Armand Călinescu, iar principalul executant, generalul Gabriel (Gavrilă) Marinescu, prefectul Politiei. Am văzut într-unul din episoadele anterioare cum acestia doi, împreună cu maresalul palatului, Ernest Urdăreanu planificaseră încă din 1 martie 1937 asasinarea Căpitanului, si cum Gavrilă Marinescu îi făcuse deja regelui propuneri concrete. O altă chestiune, omisă cu bună stiintă de către dl. Djuvara este motivul arestării si condamnării Căpitanului. Dânsul vorbeste despre un proces politic. Nu domnule, n-a fost numai proces politic, ci o înscenare judiciară în toată regula, montată de către Armand Călinescu, la instigarea lui Nicolae Iorga. Dînsul ne vorbeste mai la vale despre asasinarea ulterioară a celor doi. Mai precis vorbeste despre asasinarea lui Armand Călinescu, în septembrie 1939 (în 21 septembrie 1939), ca răzbunare – pentru ce? asta dl. Djuvara nu ne mai spune – si despre asasinarea lui Iorga, în noiembrie 1940, fără a preciza motivul. Ati înteles? Eu am înteles foarte clar. dl. Djuvara nu vrea să întelegem că a fost vorba de două acte de justitie, este drept, în afara legii, ci despre furia oarbă a bestiilor legionare, asta e sintagma oficială, ca să zic asa. Despre odiosul criminal Armand Călinescu am discutat suficient. Să vorbim acum putin si despre Nicolae Iorga.

Născut în 1871, Nicolae Iorga era o adevărată legendă. Ambitios, a fost obsedat de ideea de a aborda absolut toate domeniile, istorie, pedagogie, publicistică, politică, cu aceeasi competentă. Desi a avut o lungă carieră politică, rezultatele au fost jalnice. Guvernul condus de el între aprilie 1931 si iunie 1932 este considerat a fi cel mai slab din toată istoria modernă a României. Toată viata a fost o personalitate orgolioasă si dominatoare. Spre sfârsitul vietii, a fost tot mai avid de titluri si functii. Cum spuneam si în seria dedicată “marelui vizionar” Nicolae Titulescu, si el a fost tot timpul un mare admirator al Frantei, fată de care considera că avem o “datorie ereditară”, dar si un sustinător neconditionat al monarhiei. Iată ce notează Constantin Argetoianu în 6 decembrie 1937, în toiul campaniei electorale pentru ultimele alegeri libere din România interbelică, citez:

Duminică s-au tinut două mari întruniri, una guvernamentală cu Iorga la Bucuresti, alta national-tărănista cu Maniu la Brasov. Iorga, după ce a injurat pe toată lumea — pe ardeleni i-a bestelit în asa măsură încât cei prezenti în sală au iesit, a făcut apel la unirea tuturor în jurul Regelui. Cunoscuta logică a lui Fute-Vânt…

(Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice, vol. III (1 iulie–31 decembrie 1937), editie de Stelian Neagoe, Editura Machiavelli, Bucuresti, 2001, p. 266.

Edificator, nu? Devotat trup si suflet regelui din prima până în ultima clipă! Dar nu asta este important, ci faptul că a furnizat lui Armand Călinescu pretextul arestării si condamnării Căpitanului. O scrisoare personală de repros, adresată lui Iorga publicistul, si nu lui Iorga consilierul regal, a constituit pretextul acuzatiei de ultraj la adresa unui înalt functionar. Istoricii lui peshte prăjit, corecti dpdv politic, sustin că asa a fost, în fine, continutul scrisorii se cunoaste, se poate găsi cu usurintă integral pe net, asa că oricine poate aprecia cât a fost de insolentă. În urma procesului, Căpitanul a fost condamnat la sase luni de detentie. Nemultumit de rezultat, în urma presiunilor regelui, Armand Călinescu înscenează un alt proces, în urma căruia, Căpitanul este condamnat la 10 ani de muncă silnică la ocnele de sare, pentru “cârdăsie cu o putere străină”. Proba supremă a fost o telegramă de felicitare adresată lui Adolf Hitler. A urmat asasinarea Căpitanului, împreună cu Nicadorii si Decemvirii, în conditiile cunoscute. Dl. Djuvara nu mentionează nici măcar conditiile în care s-a produs strangularea celor 14 legionari. O serie de imbecili cu pretentii de istorici, atunci când vorbesc despre această crimă abominabilă, unică prin barbaria ei în toată istoria Europei, crimă ce ne aruncă în bezna istoriei, crimă demnă de un Gingis-Han, vorbesc întotdeauna la modul se pare că… Nu domnilor, lucrurile sunt clare, nici măcar comunistii n-au schimbat nimic în derularea faptelor. Lucrurile s-au derulat exact asa cum sunt descrise punct cu punct în raportul detailat al comisiei de anchetă instituite în 1940, din ordinul lui Antonescu. Raportul se găseste integral în lucrarea Pe marginea prăpastiei, un fel de rechizitoriu al guvernării legionare. Mai există depozitia plutonierului Sârbu, cel ce l-a strangulat pe Căpitan, depozitie ce se poate găsi integral pe net. Deci nu se pare nimic, totul este extrem de clar. Atâta doar că domni precum cei pomeniti mai sus, ca si dl. Djuvara de altfel, încearcă să sporească confuzia prin ambiguitate. Inutil să repet că fraza dlui Djuvara, citată mai înainte, cea cu Horia Sima, mediocrul complotist, o regăsim citată în wikipedia, articole de ziar scrise de diversi semidocti, emisiuni de televiziune, etc…, peste tot unde se pot însuruba adânc de tot în mintea unei populatii cu creierul spălat în prealabil. Cutremurător este faptul că nici un politician nu a protestat fată de această oribilă crimă. Un adversar politic puternic fusese scos miseleste din competitie. Dar nu numai atât. Oricum am lua-o, este inimaginabil. Teologul Gh. Racoveanu (1900-1967) îsi aminteste cum si de această dată bătrânul profesor Nicolae Iorga a tinut să iasă în fată, afirmând într-una din comisiile Senatului, citez:

Ei, Domnilor! V-ati speriat? V-ati speriat de niste copiii? Eu, Domnilor, l-am întrebat odată pe Colonelul Boyle [J.W. Boyle - atasat militar anglo-canadian, salvatorul coloniei românesti din Odesa în timpul revolutiei bolsevice – NA]: Cum ai putut Dumneata, Domnule, să salvezi singur colonia românească din Odesa, în vremea revolutiei bolsevice?». Si Colonelul Boyle mi-a răspuns: Domnule Profesor, eu sunt canadian si vânător, iar la noi, în Canada, vânatul cel mai al dracului e câinele sălbatic. Te atacă în haită. Poti să dobori Dumneata unul, doi, patru; cei ce rămân te sfâsie. Ei, dar de esti vînător cu experientă, vei observa Dumneata că în grămada care atacă este unul care conduce. Pe acela de-l tintesti între ochi, toată liota se împrăstie!.

Ei bine, desi părea să simbolizeze dorinta de primenire a clasei politice românesti, de revenire la morala crestină, Căpitanul va sfârsi strangulat, împuscat în spate si ars cu acid sulfuric, tintit între ochi, exact asa cum spunea Iorga. Sau, cum spunea dl. Djuvara, regele “s-a dezbărat” de el. N-am înteles cum devine chestia cu dezbăratul, care, dacă e să ne luăm după DEX, înseamnă a se dez-obisnui de un nărav, un viciu, un obicei rău. În fine, o las asa cum e, presupun că dl. Djuvara a încercat o metaforă, dar nu prea i-a iesit. In imagine, cei doi asasini ai Căpitanului, Iorga, autorul moral, si Armand Călinescu, principalul responsabil, în calitate de ministru de interne în exercitiu. Amândoi îsi vor primi pedeapsa bine-meritată, primul după nici un an de la asasinat, al doilea exact la doi ani distantă.(va urma)

http://mizeriaistoriei.wordpress.com/2013/09/25/minciunelele-dlui-djuvara-21/

Revenind la Nicolae Iorga, în 1939, atunci când cadavrele oribil mutilate ale membrilor echipei avocatului Miti Dumitrescu, supranumiti Răzbunătorii, cei care-l executaseră în 21 septembrie pe primul-ministru Armand Călinescu, erau expuse pe Podul Elefterie, bătrânul profesor se pretează la gestul inimaginabil de a lovi cadavrele cu piciorul. N. Steinhardt îsi aminteste despre acest gest oribil al savantului în Jurnalul fericirii (ed. 1991, p. 387), adăugând totusi, referindu-se la răzbunarea ulterioară a legionarilor, citez: dar niciodată turpitudinea victimei nu scuză pe ucigas… Un martor ocular ar fi făcut remarca, citez: atunci si-a semnat condamnarea la moarte… Nu stiu dacă acest fapt este real, cert este că până la urmă Iorga avea să cadă victimă propriilor sale fapte si atitudini, chiar dacă aceste fapte nu pot scuza o crimă. Vom mai discuta pe marginea acestui subiect.

Astăzi pe locul unde a fost executat odiosul criminal Armand Călinescu se găseste un mic monument ce aminteste de acest eveniment. Aminteste e un fel de-a spune, pentru că placa cu numele lui a fost smulsă. A rămas doar baza, pe care sunt scrise câteva cuvinte spuse atunci de Iorga, citez:

Un om s-a jertfit pentru linistea tării sale înăuntru si pentru independenta ei politică în afară.

No comment! Am văzut în episoadele precedente cu prisosintă cum. Periodic, asa cum se vede si în imagine, probabil pentru a nu fi dat uitării, persoane necunoscute scriu cu spray negru numele sefului echipei de răzbunători, avocatul Miti Dumitrescu, care nici măcar nu era legionar. Despre acesta, ca si despre restul echipei de sacrificiu de legionari prahoveni nu se suflă o vorbă. Să mentionăm că după ce l-au ucis pe primul ministru, cei noua membri ai echipei de sacrificiu s-au dus la radio si au anuntat executia acestuia, afirmând că au răzbunat astfel asasinarea Căpitanului, după care s-au predat autoritătilor. Este interesant să cităm si câteva idei din mesajul transmis legionarilor de echipa de Răzbunători, citez:

Camarazi, / Toti aceia în care arde ca o flacără sfânta credintă legionară. / Toti aceia care se zbuciumă si stau coplesiti de povara tragediei în care se zbate Neamul Românesc. / Toti aceia care vor purta până la moarte neîntinata credintă si onoarea. / Să stie: /Am fost învătati să credem neclintiti că o adevarată schimbare pentru tara aceasta nu va porni decât de la prefacerea sufletului românesc. Acest suflet trebuie curătat de tot ceea ce necinstea, necredinta, lasitatea si meschinăria a sădit în el. /Acesta este ogorul în care vor lupta cu înversunare sfântă legionarii viitorului românesc. / Aceasta este împiedicată si îndepărtată astăzi – un val de oroare si de groază s-a asternut pe neamul acesta. / Ne-am hotărât să pedepsim! Din dragoste adâncă fată de acest pământ, frământat de sângele atâtor martiri, din dragoste pentru neamul acesta, vom încerca să rupem o frântură din trupul urias al viermelui conducător care roade fiinta neamului. / Violenta în sine nu schimbă nimic, dar ea este de o dureroasă necesitate. Vrem numai atât, ca prin violenta nostră să trezim neamul romanesc. / Camarazi, / Stiti că legionarul priveste cu pieptul deschis urmarea faptelor sale. El răspunde. Vom răspunde si noi. Oricare ar fi judecata pe care istoria o va face asupra noastră, nu trebuie să uitati că am plătit cu sângele si sufletul nostru credinta noastră. / Camarazi, / Priviti cu încredere viitorul. Nu uitati că neamul românesc are o misiune sădită în el de Dumnezeu si ca există o linie de onoare a neamului. / Pe cerul întunecat care priveghează neamul, se desprind literele de foc ale Capitanului…

Elocvent, nu? Între exemplul cu tintirea sefului haitei de câini sălbatici între ochi, fie el dat de către marele Iorga si exemplul echipei de sacrificiu a lui Miti Dumitrescu se pare că e o oarece diferentă. Ca de la cer la pământ. Mie asa mi se pare. Asta este ceea ce dl. Neagu Djuvara si acolitii dânsului, marii calpuzani ai istoriei, nu vor să afle generatiile tinere. Pentru că ideile ce au însufletit tineretul de atunci sunt mai de actualitate ca oricând. Chiar si dl. Neagu Djuvara vorbeste despre uciderea si batjocorirea cadavrelor echipei de sacrificiu, torturati si împuscati de jandarmi, numindu-le metode cvasi-medievale. Jandarmii si minerii! Eternii câini de pază ai democratiei, chemati întotdeauna de guvernanti să facă treburile murdare! Amândouă categoriile profesionale având un complex de inferioritate, un complex al castrării, cum ar spune Freud. Primii – pentru că n-au ajuns niciodată militari, si următorii – pentru că n-au ajuns niciodată jandarmi. Un observator impartial, despre acad. Radu R. Rosetti este vorba, nota a doua zi în jurnal, citez:

Uciderea, fără judecată, a asasinilor lui Călinescu a produs rea impresie, iar lăsarea corpurilor lor pe stradă revoltă lumea si transformă ceea ce se dorea a fi o pildă de pedeapsă, într-un adevarat pelerinaj.

Bine punctat! Astăzi, mai mult ca oricând prigoana începută atunci, continuă cu si mai multă înversunare, cu toate că este mai putin violentă, prin asaltul mediatic, falsificarea istoriei, articole mincinoase în presă, emisiuni de televiziune, articole de dictionar, lucrări si manuale de istorie. Exact ce nota Căpitanul în însemnările de la Jilava, vineri 3 iunie 1938, citez:

Nu stiu dacă a existat vreodată, în viata publică a României, un om care să fi fost atacat cu atâta înversunare, patimă si rea credintă de întreaga presă si de toate cluburile iudeo-politicianiste, asa cum am fost eu dela arestarea mea, în tot timpul instructiei, în scopul de a pregăti condamnarea, în fata opiniei publice. N’a fost nimeni, în tot trecutul politic românesc, asupra nimanui nu s’a concentrat atâta ură. Nimeni n’a fost lovit ca mine fără a avea posibilitatea să mă apăr, fără ca cineva să mă poată apăra.

Din păcate, destinul implacabil îsi pornise deja masinăria infernală. Mai avea doar 179 de zile de trăit. În imagine, “monumentul” de lângă Parcul Cotroceni, aproape de locul în care a fost pedepsit prin împuscare Armand Călinescu.(va urma)
http://mizeriaistoriei.wordpress.com/2013/10/02/minciunelele-dlui-djuvara-22/