Documentarul pe care investitorii de la Rosia Montana n-ar vrea sa-l vada vreodata romanii VIDEO

cititi la
http://www.business24.ro/macroeconomie/industria/documentarul-pe-care-investitorii-de-la-rosia-montana-n-ar-vrea-sa-l-vada-vreodata-romanii-1535144

“Stând eu așa și numărând miile de euro cu care mă plătește RMGC mi-a trecut în cap o întrebare: de ce nu și-a pus niciodată vreun ONG-ist ecologist problema ecologizării exploatării de la Roșia Poieni, o bombă cu ceas lasată moștenire de Ceaușescu. E la doi pași de Roșia Montana și îi otrăvește în fiecare zi pe locuitori. De ce nu au făcut niciodată un miting pe tema asta”....

21 iulie 2004: Rosia Poieni – Blestemul cuprului

“O mana de oameni pierduti printre Apuseni mor cate putin in fiecare zi, asteptand sa piarda toata agoniseala de o viata. Comunistii i-au iertat, insa cuprul nu. Ii adulmeca amenintator, gata sa le inghita gospodariile.

Aproape 50 de familii joaca in fiecare zi ruleta ruseasca cu destinul. Gandul ca intr-o zi va trebui sa plece si sa-si lase in urma intreaga avutie le macina sufletele. Sunt moti care ar scoate brisca intr-o clipa pentru a-l pedepsi pe cel care ar indrazni sa le ia pamantul. Cuprul insa nu poate fi pedepsit. Cu fiecare secunda care trece, vrajmasul este tot mai aproape, iar soarta le este pecetluita. Blestemul lor este ca traiesc aproape de locul unde minereul este scos din maruntaiele pamantului: Rosia Poieni.

STRAMUTAREA. Cele 50 de gospodarii sunt tot ce a mai ramas din fostul sat Geamana. Cea mai mare parte din el a disparut sub iazul de decantare Valea Sesii, unde se deverseaza sterilul rezultat din decantarea minereului de cupru, deversat de combinatul de la Rosia Poieni. Pentru construirea acestui colos industrial, cea mai mare parte din sat a fost stearsa de pe suprafata pamantului de catre comunisti, in fatidicul an 1986. Nimeni nu a crezut ca napasta ii va lovi atat de tare. Pana cand totul s-a transformat in crunta realitate, motii nu auzisera decat ca trebuie sa plece. Nu au dat crezare gurii lumii. Stramutarea le-a luat ca din oala pe cele 200-300 sute de familii. Abia dupa ce si-au parasit casele si pasunile inghitite, pentru a le lasa prada sterilului otravit, au primit si actul de expropiere. O bucata de hartie cinica, ca un decret de condamnare la moarte. Pentru ca o bucata din sufletul acelor moti a murit atunci. Nimeni insa nu a indraznit sa se ridice impotriva oranduirii acelor vremuri. Un gest de lasitate pe care rar il intalnesti la fiii Apusenilor. “Vremurile erau cum erau. Daca s-ar fi impotrivit cineva, ar fi fost ca si cum ar fi strigat in dricu’ padurii. Nu ii auzea nimeni”, crede un localnic. Resemnati, motii din Geamana au plecat care-ncotro.

SUPRAVIETUITORI. O parte dintre moti au avut sansa de partea lor. Gospodariile lor se aflau in afara perimetrului unde fusese proiectat iazul de decantare. Cu timpul insa, si ei au fost siliti sa plece din fata nemilosului steril. Astazi nu au mai ramas decat o mana de oameni, in marea lor majoritate batrani. Tineri mai sunt in sat doar vreo 20. Ioan Holhorea este unul dintre motii care au scapat de stramutare, pentru ca pe atunci gospodaria parintilor sai se afla la adapost.

Timpul a trecut, iar primejdia este tot mai aproape. Holhorea este paznicul iazului de decantare. Locuieste impreuna cu parintii sai. Nevasta nu i-a dat Dumnezeu pana acum. Nu-si doreste prea tare asta. Si-asa nu stie cum va arata viitorul sau. O muiere si cativa plozi ar fi fost o povara si mai mare. Singura lui dorinta este ca aceasta letargie sa mai dureze: “Mai e pana ce sterilul va ajunge la mine. Cel putin 10 ani”. Indrazneste chiar sa spere ca va scapa cu totul. “Poate da Dumnezeu si se inchide combinatul.”

SILICOZA II DOBOARA PE MOTI

Combinatul de cupru de la Rosia Poieni, SC Cuprimin SA, este o societate cu capital 100% de stat. Anul trecut s-au extras 500 de tone de minereu complex. Desi cuprul este unul dintre metalele cautate pe piata, combinatul lucreaza in pierdere si inghite anual sume frumusele sub forma de subventii de stat. Combinatul are in prezent 1.100 de angajati. 400 dintre ei muncesc la cariera, iar restul – la uzina unde se extrage minereul concentrat. O parte dintre ei sunt deja bolnavi de silicoza. Restul isi risca sanatatea pentru un salariu de 5 milioane de lei pe luna. Majoritatea sunt aici din 1985, cand a fost infiintat combinatul. Sunt din Abrud sau din comunele invecinate Rosiei Poieni. In prezent, muncitorii stau insa cu cutitul la os, pentru ca sunt in pragul restructurarii. Se asteapta o ordonanta guvernamentala care va face ca 700 dintre ei sa-si piarda locul de munca.

…………..

Am terminat cu Horea. Ne incarcam in masini sa dam o raita si pe la Rosia Poieni. Cateva telefoane si exploatatia de cupru de aici se intinde la picioarele noastre: pe locul unde acum 30 de ani era un munte, acum poti admira un forum roman. Un peisaj selenar ce ne face pielea de gaina. Eugen, Daniela, Silviu, Carmen, Niky si “pilotul” Lucian se duc la fabrica de langa exploatare, unde se obtine concentratul de cupru. Noi ne tinem scai de Victor si Bogdan care vor sa coboare la nivelul 0 al “forumului”. Asa incat, pentru prima data in viata noastra, ne-am “dat” cu masina printr-o exploatare de cupru. Si ne-am simtit niste furnicute pe langa uriasele utilajele folosite aici. Depaseam numai cu jumatate de cap senilele unei masinarii”.